Evoluţia activităţii economice nu este nici liniară, dar nici continuu ascendentă sau descendentă. Pe baza acţiunii unor factori diverşi care uneori acţionează contradictoriu, cei mai importanţi indicatori macroeconomici au o evoluţie oscilatorie, o traiectorie sinuoasă, în cadrul căreia alternează perioadele de expansiune economică cu cele de stagnare sau chiar de regres.
Evoluţia activităţii economice nu este nici liniară, dar nici continuu ascendentă sau descendentă. Pe baza acţiunii unor factori diverşi care uneori acţionează contradictoriu, cei mai importanţi indicatori macroeconomici au o evoluţie oscilatorie, o traiectorie sinuoasă, în cadrul căreia alternează perioadele de expansiune economică cu cele de stagnare sau chiar de regres.
3.2. Bunurile economice – rezultat al activității de producție
În cadrul procesului de producţie are deci loc, o unire şi combinare a factorilor naturali şi acumulaţi-resurse naturale, materiile prime, utilajul tehnologic – cu munca, iar rezultatul acestui proces îl constituie bunurile economice.
Bunurile economice reprezintă o formă concretă a bunurilor în general. Acestea din urmă, sunt lucruri, obiecte etc, care au proprietatea de a satisface o trebuinţă umană sau alta şi deci sunt utile omului. Aceasta înseamnă că nu toate lucrurile, obiectele utile sunt bunuri economice. Aerul, lumina naturală, căldura solară, în anumite condiţii şi apa, reprezintă fără îndoială, valori de întrebuinţare, elemente utile deoarece satisfac trebuinţe şi nu orice trebuinţe ci trebuinţe vitale, fundamentale ale omului, sunt deci bunuri, dar nu sunt bunuri economice.
Existenţa bunurilor economice presupune în general următoarele condiţii:
a. Existenţa unei trebuinţe umane reale;
b. Proprietatea obiectivă a lucrului, a obiectului de a satisface o trebuinţă sau alta, deci, de a fi utilă;
c. Conştientizarea de către om a însuşirii respective;
d. Necesitatea unui efort, a suportării unui cost de producţie pentru obţinerea bunului respectiv. Uneori această condiţie este denumită raritate;
d. Necesitatea unui efort, a suportării unui cost de producţie pentru obţinerea bunului respectiv. Uneori această condiţie este denumită raritate;
e. Disponibilitatea şi accesibilitatea obţinerii şi utilizării bunului;
Un lucru care întruneşte toate celelalte condiţii menţionate, dar nu o întruneşte pe ultima este bun economic potenţial, dar nu este bun economic real, efectiv. Utilitatea se manifestă efectiv numai în procesul de consum, în procesul utilizării sale concrete.
Din punct de vedere al funcţiei sociale, bunurile economice sunt grupate în:
a) bunuri de subzistenţă sau de consum;
b) bunuri de producţie, care se mai numesc bunuri de capital sau mijloace de producţie;
Sub aspectul realităţii fizice, bunurile economice sunt grupate în:
a) bunuri material-obiectuale;
b) bunuri non-obiectuale;
Din punct de vedere al duratei de funcţionare, bunurile economice sunt grupate în :
a) bunuri durabile (de folosinţă îndelungată);
b) bunuri nedurabile care se consumă integral în decursul unei singure întrebuinţări.
Bunurile care se consumă şi dispar în decursul unei singure întrebuinţări şi pot fi înlocuite cu altele de aceiaşi cantitate se numesc bunuri fungibile, iar celelalte-bunuri nonfungibile;
Dacă se ia drept criteriu de clasificare data producerii bunurilor economice, acestea sunt grupate în:
Din punct de vedere al consumului sau a utilizării lor finale, bunurile economice sunt clasificate în:
a) bunuri complementare (consumul unui bun presupune şi consumul altui bun);
b) bunuri concurente (consumul unuia exclude consumul altuia);
Dacă se ia drept criteriu legătura bunurilor cu satisfacerea trebuinţelor, ele sunt grupate în:
a) bunuri de rangul 1 (cele care sunt folosite imediat după ce au fost produse pentru satisfacerea trebuinţelor în procesul de consum);
b) bunuri de rangul 2 (bunuri folosite pentru producerea bunurilor de rangul 1);
c) bunuri de rangul 3 (bunurile utilizate pentru producerea bunurilor de rangul 2 şi aşa mai departe).
Bunurile care sunt întrebuinţate imediat şi generează satisfacţii neîntârziate (imediate) mai sunt numite şi bunuri directe, iar cele care concură la producerea bunurilor directe, se numesc bunuri indirecte.
Bunurile care satisfac trebuinţe de consum se mai numesc bunuri sau factori de satisfacţie (satisfactori), iar cele care servesc la confecţionarea factorilor de satisfacţie se numesc bunuri sau factori de producţie(prodfactori).
Bunurile care satisfac trebuinţe de consum se mai numesc bunuri sau factori de satisfacţie (satisfactori), iar cele care servesc la confecţionarea factorilor de satisfacţie se numesc bunuri sau factori de producţie(prodfactori).
Bunurile au o dublă determinare-una existenţială şi alta economică.
În prima determinare bunurile – indiferent de forma concretă, ca şi de intervalul de timp în care se manifestă – trebuie să constituie entităţi identificabile.
