Aşa cum ne indică însăşi denumirea, bunurile economice au pe lângă determinarea lor existenţială şi o determinare economică. Ele sunt purtătoare de relaţii economico-sociale. Pentru a le produce, subiecţii economici intră în mod obiectiv necesar în relaţii unii cu alţii; mişcarea în continuare a acestor bunuri generează alte raporturi între oameni: oamenii repartizează bunurile, le schimbă direct sau mijlocit cu alte bunuri şi apoi acestea ajung în sfera consumului unde se manifestă şi se realizează pe deplin satisfăcând trebuinţele umane. În mişcarea lor, bunurile economice sunt obiect al relaţiilor de proprietate, aparţin unor subiecţi economici persoane fizice sau/şi juridice, se află în posesiunea, în folosinţa şi la dispoziţia lor şi sunt deci un obiect al unei forme sau alteia de proprietate. Concomitent ele pot să îmbrace forma de marfă, forma de capital, de fond etc.
4.1. Conceptul de trebuință economică 4.1. Conceptul de trebuință economicăCea mai de seamă preocupare a societăţii înţeleasă ca o asociaţie de fiinţe umane este supraveţuirea prin conveţuire. Aceasta presupune, în primul rând, satisfacerea trebuinţelor de aer, apă, hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte şi căldură.De aici decurge necesitatea obiectivă pentru fiecare colectivitate umană să-şi asigure,într-un fel sau altul, subzistenţa, deci supraveţuirea membrilor săi sau cel puţin a majorităţii dintre ei.Ce reprezintă însă trebuinţele umane? O realitate complexă şi datorită acestei complexităţi, interpretările şi modurile de abordare sunt foarte diferite.Numai prin „trebuinţă” se utilizează o serie de noţiuni cum ar fi: nevoie, necesitate, cerinţă, curiozitate, dorinţă, aspiraţie, gust, impuls, interes, obligaţie şi altele.În sensul cel mai general, trebuinţele reprezintă cerinţe, nevoi, obiective ale vieţii umane, ale existenţei şi dezvoltării purtătorilor lor – indivizii, grupurile sociale, statele, naţiunile, societatea în ansamblul ei. Trebuinţa umană se concretizează într-un sentiment de privaţiune, de lipsă sau disconfort, şi în acelaşi timp, în dorinţa de a face să dispară acest sentiment. Din această perspectivă, trebuinţa economică se defineşte ca fiind un sentiment de privaţiune care conduce la a dori un bun material sau serviciu, care poate fi obţinut pe piaţă.
În literatura de specialitate se întâlnesc două mari grupe de trăsături: trăsături comune tuturor genurilor şi formelor de trebuinţe şi trăsături proprii, specifice numai trebuinţelor economice. În literatura de specialitate se întâlnesc două mari grupe de trăsături: trăsături comune tuturor genurilor şi formelor de trebuinţe şi trăsături proprii, specifice numai trebuinţelor economice. Trăsăturile comune ale, trebuinţelor în general, sunt: - caracterul obiectiv – apariţia, formarea şi evoluţia trebuinţelor are loc în afara conştiinţei umane şi sunt independente de ea. - purtătorii, subiecţii oricărui tip de trebuinţe sunt oamenii, indivizii, luaţi atât la nivel individual cât şi la nivelul grupurilor – micro, macro sau mondo. - caracterul istoric – fiecare trebuinţă îşi are propria sa evoluţie. - dinamism – capacitatea nelimitată de lărgire, diversificare şi înmulţire a trebuinţelor privite în ansamblul lor. - elasticitate diferită – există trebuinţe cu elasticitate mică, medie, mare şi foarte mare. - concurenţialitate şi complementaritate – există trebuinţe care se exclud (se substituie) şi există trebuinţe care evoluează în acelaşi sens (o trebuinţă naşte pe alta).Trăsăturile proprii, specifice trebuinţelor economice se referă la următoarele aspecte: - sunt forme de manifestare a necesităţilor economice. - câmpul de manifestare al acestui tip de trebuinţe este economia. - ocupă un loc aparte şi îndeplinesc un rol specific în cadrul economiei şi al societăţii omeneşti.
Pentru a fi satisfăcute trebuinţele economice, în activitatea de producere a bunurilor se stabilesc atât relaţii între oameni cât şi relaţii între om şi natură. Rolul trebuinţelor economice în viaţa economico – socială, în evoluţia individului şi societăţii umane, îşi găseşte expresia în: Pentru a fi satisfăcute trebuinţele economice, în activitatea de producere a bunurilor se stabilesc atât relaţii între oameni cât şi relaţii între om şi natură. Rolul trebuinţelor economice în viaţa economico – socială, în evoluţia individului şi societăţii umane, îşi găseşte expresia în: a. trebuinţele economice constituie punctul de plecare, cauza iniţială, fundamentală, impulsul principal şi forţa motrice determinantă a activităţilor economico – sociale. b. reprezintă scopul final al activităţii economice şi raţiunea acestui gen de activitate, a muncii economice şi a producţiei. c. ele străbat toate momentele şi fazele activităţii economice şi ale mişcării bunurilor economice – cercetarea ştiinţifică, proiectarea, producţia, repartiţia, schimbul şi consumul – şi constituie factorul de legătură între acestea. d. trebuinţele economice reprezintă una din pârghiile importante ale mecanismului de acţiune al sistemului legilor economice şi, deci, a mecanismului economic general de funcţionare şi evoluţie a societăţii. e. trebuinţele economice ocupă locul central în cadrul sistemului de ansamblu al trebuinţelor şi reprezintă, într-un anumit sens, „coloana vertebrală” a sistemului general de trebuinţe, în jurul căreia gravitează toate celelalte genuri, forme şi tipuri de trebuinţe umane.
Dostları ilə paylaş:
|
