Capitolul 1

De vreme ce ordinea divină nu-i permite bărbatului să aibă decât o singură soţie, pentru a-şi putea cuceri astfel mai uşor duşmanul născut din pasiunea lui Cain, – cum credeţi că veţi putea triumfa asupra acestui duşman cumplit dacă vă aruncaţi cu inima deschisă în braţele sale?

De aceea, renunţaţi la poligamie şi întoarceţi-vă la vechea ordine a lui Dumnezeu, şi veţi putea cuceri astfel pe deplin moartea care sălăşluieşte în trupul vostru, sub forma şarpelui otăvitor, a lui Satan cel rău, care nu a dorit să se întoarcă la Dumnezeu – chiar în fiinţa mea – despărţindu-se de mine atunci când am primit acest trup, şi care domneşte astăzi în toate trupurile fizice ca prinţ al minciunii absolute.

Încearcă să înţelegi ce ţi-am spus, Horadal, dacă doreşti să atingi victoria şi să cucereşti adevărata viaţă!

Primeşte aşadar această revelaţie, împreună cu binecuvântarea mea, şi du-o în ţara pe care Domnul v-a promis-o, iar cele trei cuvinte sacre vă vor aduce viaţa. Privite însă din perspectiva fizică, ele nu vă vor aduce decât moartea eternă. – Încearcă să înţelegi acest lucru! Amin”.

Capitolul 106

UN CAZ ÎN CARE POLIGAMIA ESTE PERMISĂ

(21 iunie 1842)

După acest discurs, mânat şi el de un impuls interior, Enoh a păşit la rândul lui în faţa lui Horadal şi i-a spus:

„Horadal, este voinţa Domnului să mâncaţi şi voi, tu şi cei zece comandanţi ai tăi. Faceţi acest lucru, în acord cu voinţa Celui care m-a trimis la voi.

După ce veţi termina, ridicaţi-vă şi porniţi la drum.

Urmaţi-i pe cei doi lideri care vă vor călăuzi şi respectaţi indicaţiile lor.

Veţi şti când aţi ajuns în ţinutul care vă este destinat atunci când vă veţi întâlni soţiile şi copiii lăsaţi în urma voastră, în oraşul lui Enoh, care vă vor aştepta acolo. acest lucru este valabil îndeosebi pentru voi, conducătorii, căci voi aţi fost siliţi să îi lăsaţi acolo, ca ostateci ai lui Lameh şi ca semn de loialitate.

Vă spun toate acestea în numele Domnului, pentru a prinde curaj şi a vă deplasa cu bucurie către ţinutul promis, pe care El vi l-a pregătit pentru a vă fi ţară permanentă.

Acum, că aţi aflat ce trebuia să ştiţi, mâncaţi şi beţi, în numele Domnului, acum şi de-a pururi! Amin”.

Iar Horadal şi cei zece au adus mulţumiri pentru invitaţie şi pentru veştile atât de îmbucurătoare, după care s-au aşezat la masă.

În timp ce îşi serveau masa, Abedam cel Mare s-a întors către Adam şi i-a spus:

„Instrucţiunile tale cu adevărat părinteşti adresate acestor oameni sărmani au fost într-adevăr corecte, dar trebuie să rectifici un mic element referitor la poligamie.

Ai întru totul dreptate să prezinţi poligamia ca fiind opusă ordinii Mele, precum şi în ceea ce priveşte sălaşul permanent al şarpelui şi al morţii.

Gândeşte-te însă la ce este mai bine pentru aceşti oameni, care au deja – îndeosebi liderii lor – câte zece neveste: să-i desparţi de ele şi să le laşi o singură nevastă, sau să laşi lucrurile aşa cum sunt?

Dacă un bărbat îşi părăseşte nouă neveste şi rămâne doar cu una singură, ce vor face celelalte nouă (şi copiii lor) şi cum se vor simţi ele în inimile lor?

Nu crezi că dacă le va păstra pe toate zece, de dragul copiilor lor, în loc să ne blesteme, acestea ne vor slăvi şi ne vor lăuda în inimile lor,

Aflând de la bărbaţii lor că – deşi ordinea divină ne obliga să îi despărţim – noi le-am permis totuşi să rămână împreună, conform legii lor injuste, realizând astfel marea noastră iubire şi compasiune?

Ce crezi că este mai bine pentru cei aflaţi deja în această situaţie lamentabilă?

Adevăr îţi spun: pentru copiii acestei lumi, tulburaţi deja într-o prea mare măsură de trupul lor, poligamia este o soluţie mai bună decât patimile oarbe şi violurile, ca să nu mai vorbim de pedofilie.

Adevăr îţi spun: poligamia este de preferat inclusiv coabitării nelegiuite cu o femeie, în care cei doi nu intenţionează să procreeze copii, ci numai să îşi satisfacă poftele sexuale, cu atât mai mult atunci când femeia este deja vizibil însărcinată.

Căci cel care are zece sau mai multe soţii procreează aproape tot timpul atunci când locuieşte cu una singură. În schimb, cel care coabitează cu o singură femeie, fără să trăiască în mod legiuit cu aceasta, nu numai că nu îşi lasă femeia însărcinată de fiecare dată când întreţine relaţii sexuale cu ea, dar continuă să întreţină asemenea relaţii şi după ce aceasta rămâne însărcinată, stricând astfel fructul aflat în plin proces de coacere în pântecul ei, lăsând-o în cele din urmă complet sterilă.

După cum ştii foarte bine, acest lucru s-a întâmplat deja cu copiii de pe înălţimile sacre, care s-au îndepărtat de graţia şi de binecuvântarea Mea. Îţi poţi imagina aşadar cât de uşor îi pot cădea pradă ceilalţi copii, născuţi din judecata Mea!

De aceea, gândeşte-te ce anume este mai corect în momentul prezent, îndeosebi pentru copiii din ţinuturile de jos.

Deşi ultimul lucru pe care Mi-l doresc este să introduc Eu Însumi poligamia, mai ales prin intermediul tău, cred totuşi că cel mai bun lucru pe care îl poţi face este să te duci şi să o îngădui în cazul acestor copii din ţinuturile de jos. Învaţă-i totuşi să nu-şi educe propriii copii în spiritul poligamiei, ci în conformitate cu ordinea Mea, pe care ai proclamat-o mai devreme pentru ei. Amin”.

Capitolul 107

HORADAL REVELEAZĂ UN SECRET DIN TRECUTUL SĂU, PETRECUT LA CURTEA LUI LAMEH, ÎN ORAŞUL LUI ENOH

(22 iunie 1842)

După ce Horadal şi cei zece ajutoare ale sale şi-au potolit foamea cu mâncarea gustoasă care le-a fost oferită şi şi-au stins setea cu sucurile din fructe, şi după ce i-au mulţumit Domnului pentru darurile primite, Adam s-a îndreptat către ei şi le-a transmis voinţa Domnului în ceea ce priveşte poligamia.

Auzind asemenea cuvinte din gura lui Adam, Horadal s-a bucurat nespus, mulţumindu-i Domnului din străfundurile inimii sale pentru acest privilegiu, după care s-a ridicat şi i-a cerut lui Abedam permisiunea de a-i face o confesiune lui Adam.

Abedam cel Mare i-a acordat această permisiune, spunându-i: „Horadal, adevăr îţi spun: în locul acesta toată lumea poate vorbi liber.

De aceea, dacă doreşti să vorbeşti, vorbeşte liber şi fără reţinere. Amin”.

Horadal i-a mulţumit atunci Domnului pentru permisiunea acordată, după care a început următorul discurs adresat lui Adam:

„Venerabil părinte, respectat prim om şi procreator al întregii umanităţi care trăieşte la ora actuală pe pământ! Apleacă-ţi urechea la cuvintele unuia din descendenţii fiului tău Cain şi ascultă ce am să-ţi spun.

La fel de adevărat cum este faptul că Dumnezeu, Creatorul infinit, etern şi preasfânt, păşeşte acum printre noi, ceea ce îţi voi spune în continuare a fost unul din secretele extrem de bine păzite ale inimii mele. Dacă nu ar fi fost aşa, părinte Adam, poţi fi convins că nu v-aş fi recunoscut atât de curând pe Dumnezeu şi pe tine; iar El, care personifică Iubirea şi Compasiunea eternă şi infinită, nu ar fi permis niciodată picioarelor mele nedemne să cale pe acest pământ sacru al munţilor, – dacă ceea ce îţi voi revela pe scurt nu ar fi întru totul adevărat.

Aşadar, ascultă din gura mea secretul atât de bine ascuns în inima mea încât nici chiar şarpele cel rău nu şi l-ar fi putut imagina, necum percepe direct.

A sosit acum timpul să îl pot revela deschis:

Ascultă, era încă în perioada lui Enoh, când iubirea nesfârşită a atotputernicului Dumnezeu a avut plăcerea să trezească spiritual un om, un frate al lui Enoh, pentru a le vorbi oamenilor şi a-L proclama pe Dumnezeu cel unic.

Nobilele sale învăţături au fost păstrate intacte, până când a apărut Lameh.

La fel ca şi mulţi alţii, am fost şi eu instruit în această învăţătură de către fraţii sublimi ai acelui om.

Când Lameh s-a aliat însă cu şarpele, ucigându-şi cei doi fraţi inspiraţi cu ajutorul lui Tatahar, nobila învăţătură a divinului Farak a dispărut odată cu aceştia.

Întrucât am fost cel mai bun prieten al lui Lameh încă din fragedă tinereţe, de îndată ce acesta a preluat puterea în maniera sângeroasă descrisă mai sus, am fost numit consilierul său personal, fără ca cineva să ştie acest lucru. Şi astfel, am ajuns consilierul secret al lui Lameh.

La început, am încercat să trezesc în el deschiderea faţă de învăţătura lui Farak. Tentativa mea nu a avut însă nici un succes.

Căci era deja pătruns până la măduvă de şarpele cel rău, astfel încât nici chiar atotputernicele cuvinte ale lui Dumnezeu, pe care le-a auzit după ce şi-a ucis fraţii, nu au făcut nici o impresie asupra lui.

Când mi-a mărturisit acest lucru, mi-am luat libertatea să-l îndemn cu sinceritate să se întoarcă la Dumnezeu, de vreme ce Acesta i-a arătat o asemenea graţie.

În loc să mă asculte, el mi-a declarat însă cu amărăciune, dar sincer: „Horadal! Deocamdată eşti încă prietenul meu. Dar în calitate de rege şi zeu suprem, te sfătuiesc să nu mai pomeneşti niciodată numele acelui Dumnezeu în faţa mea.

Dacă vei încălca vreodată această poruncă, vei avea aceeaşi soartă ca şi fraţii mei, care vorbeau de acelaşi Dumnezeu, fără a ţine cont de faptul că eu însumi sunt un zeu atotputernic!

Haide, du-te şi repudiază-l în faţa tuturor pe vechiul şi ridicolul zeu al lui Farak. Totodată, vorbeşte-le oamenilor despre mine, singurul zeu autentic, atotputernic, de o severitate extremă, inexorabil şi imuabil!

Îţi jur pe propria mea divinitate: dacă nu vei proceda aşa cum îţi poruncesc, vei fi sfâşiat în o mie de bucăţi, în faţa tuturor!

Înţelege ce îţi spun! Acum du-te şi împlineşte voinţa mea!”

Am fost nevoit atunci să plec şi – ascunzând învăţătura lui Farak adânc în inima mea – să pretind că sunt chiar mai crud decât Lameh, învăţându-i pe oameni care este voinţa acestuia.

Văzând că sunt slujitorul lui credincios, Lameh mi-a transferat în curând întreaga sa putere regală, rămânând însă în faţa mea şi a poporului ca Dumnezeu atotputernic.

Văzând cu câtă credinţă îi slujesc lui Lameh şi incapabil să-şi imagineze secretul ascuns adânc în inima mea, şarpele cel rău a făcut cu mine un contract, asumându-şi forma unei femei superbe, iar eu am promis să fac tot ce îmi vor spune zeul Lameh şi această femeie.

Şarpele a rămas întru totul satisfăcut de această promisiune a mea.

După ce a plecat, am făcut însă în sinea mea un legământ secret şi am spus: ‘O, şarpe, vicleanule Satan, oricât de şiret ai fi în tot ceea ce faci, vei învăţa cât de curând cât de mare este puterea Celui pe care trebuie să îl ascund deocamdată în inima mea!

Fac acest jurământ în faţa Ta, unicul meu Dumnezeu adevărat!’

După care i-am cerut acestui Dumnezeu ascuns în inima mea să păstreze – în marea Lui graţie – secretul chiar şi în faţa celui mai puternic dintre îngerii săi. Iar Dumnezeu mi-a ascultat cererea, inspirându-mă în toate situaţiile care au urmat şi în care am fost nevoit să îmi exercit puterea regală.

Am devenit astfel unealta crudă, dar justă, din mâna lui Dumnezeu, realizând toate atrocităţile posibile, dar numai într-o manieră aparentă, – fără să fiu vreodată cu adevărat sincer în ceea ce fac!

Astfel, atunci când Meduhed, adevăratul meu frate, a convertit un mare număr de oameni, eu am fost cel care l-am sfătuit pe Lameh să îi declare război vechiului Dumnezeu şi să îl pună pe Tatahar cel rău să dea foc pădurilor. – De ce crezi însă că am făcut acest lucru?

Pentru că ştiam în profunzimile inimii mele că soarta îi pregăteşte lui Tatahar cel rău ceea ce merită!

Tot eu am fost cel care, la porunca lui Lameh, le-am poruncit puţinilor supravieţuitori să pregătească cea de-a doua răzbunare împotriva vechiului Dumnezeu. căci ştiam foarte bine care sunt planurile Domnului împotriva lor.

L-am sfătuit pe Lameh să le interzică oamenilor obişnuiţi să mai vorbească, sub pedeapsa cu moartea, astfel încât nimeni să nu mai poată rosti numele zeului Lameh, ori măcar să se gândească la el.

De ce am procedat astfel? – Pentru ca inimile încă pure ale celor inocenţi să nu fie pervertite de fărădelegile lui Lameh; căci celor necuvântători nu li se poate nici predica.

La porunca mea, mulţi oameni au fost executaţi. De ce? – Deoarece Consilierul meu secret mi-a vorbit, spunându-mi: ‘Iată, şarpele i-a luat în vizor pe aceştia, deschizându-şi larg fălcile în faţa lor. De aceea, i-am făcut insensibili, aşa că dă poruncă să fie tăiaţi în bucăţi, pentru ca şarpele să nu devină suspicios în ceea ce te priveşte’.

Am rostit blasfemii de zece ori mai cumplite împotriva lui Dumnezeu decât însuşi Lameh, pe care l-am sfătuit să îngroape numele lui Iehova sub fecalele oamenilor de rând.

De ce am făcut însă acest lucru? – Tocmai pentru a-i prezerva Numele. Căci era mai bine ca Numele sfânt să fie îngropat sub deşeurile celor sărmani, care reprezintă singurii oameni puri care au mai rămas în ţinuturile de jos, decât să fie expus unor blasfemii atât de abominabile.

Şi astfel, am făcut o sumedenie de lucruri teribile, toate motivate însă de cele mai curate intenţii.

Iar când a sosit timpul, am adunat această armată, alcătuită numai din oameni sărmani şi încă curaţi sufleteşte, aducându-i aici, în calitate de comandant nemilos al lui Lameh. Până acum, nimeni – în afara lui Dumnezeu – nu a ştiut ce anume mă determină să fac tot ce am făcut şi de ce am ajuns aici.

Acum, Domnul mi-a permis să-mi dau jos cumplita mască pe care am fost nevoit să o port şi să îmi dezvălui adevărata faţă, aceea de slujitor credincios al lui.

Aşa se explică de ce am comis acea blasfemie împotriva ta şi a lui Dumnezeu, în faţa oamenilor mei încă orbi. Sper din suflet că acum, când ştii ce m-a determinat să procedez astfel, mă vei ierta, căci nu am făcut nimic în afara voinţei secrete a Celui aici de faţă.

Nu-ţi fă probleme nici în legătură cu poligamia, căci vom avea grijă să respectăm voinţa lui Dumnezeu, acum şi de-a pururi! Amin”.

Capitolul 108

DISCURSUL DOMNULUI REFERITOR LA EFECTUL CONTRAR AL BLESTEMULUI ŞI AL MÂNIEI

(24 iunie 1842)

Auzind cuvintele lui Horadal, Adam a fost emoţionat până la lacrimi şi a plâns de bucurie, tremurând din toate încheieturile şi incapabil să rostească vreun cuvânt, deşi ar fi dorit foarte mult să facă acest lucru.

Abedam a văzut ce se petrece în inima lui Adam, aşa că i-a spus: „Adam, mai simţi încă impulsul de a-i blestema pe aceşti blasfemiatori?

După cum vezi, omul trebuie să fie foarte atent pe cine judecă şi pe cine blestemă, îndeosebi dacă este şi părinte!

Căci cine poate înţelege toate căile Mele?

Dacă cineva blestemă evenimentele fără să cunoască pe deplin cauza lor, este posibil ca el să blesteme însăşi iubirea, compasiunea, graţia, răbdarea, blândeţea şi bunătatea Mea fără egal, şi implicit întreaga Mea ordine divină, care rezultă din acestea.

Ce binecuvântare mai poate primi un om care a blestemat ordinea Mea divină?

Oare nu invită el judecata asupra sa, căci el însuşi a fost primul care a judecat ordinea divină, singura din care îşi poate extrage viaţa eternă?

Ce posedă omul, fără să-l fi primit de la iubirea şi compasiunea Mea, şi de unde poate primi el ceea ce primeşte dacă nu de la această iubire, această compasiune şi această graţie?

Spune-Mi, Adam, dacă se separă de iubirea Mea, judecând-o şi blestemând-o, cum mai poate extrage el apă din fântâna pe care a acoperit-o cu pietre, cu pământ, cu nisip şi cu tot felul de gunoaie?

De aceea, nici un frate nu ar trebui să-şi judece vreodată fratele, – decât dacă Eu Însumi îi dau în mod explicit poruncă în acest sens!

Cine judecă în mod arbitrar îşi dă singur pedeapsa cu moartea, căci se desparte astfel de Sursa întregii vieţi.

Să spunem că cineva se înfurie atât de tare pe fratele său încât îşi propune să-i dea foc la casă în timpul nopţii, dar o scânteie din torţa sa sare pe propria sa casă, înainte de a fi putut incendia casa sărmanului său frate. Pe cine mai poate da vina acest făcător de rău pentru faptul că şi-a pierdut întreaga avere şi tot ce a acumulat de-a lungul vieţii?

Ceea ce v-am indicat prin acest exemplu se întâmplă de fiecare dată cu oamenii mânioşi, care îşi dau astfel foc la propria casă spirituală. atât timp cât intenţionează distrugă casa fratelui său prin focul blestemului şi al judecăţii sale, el nu face decât să îşi distrugă întreaga avere primită de la Mine în vederea atingerii vieţii eterne.

De aceea, nici un frate nu ar trebui să-şi blesteme fratele pentru un păcat pe care acesta din urmă l-a comis împotriva lui.

Dimpotrivă, el ar trebui să îl binecuvânteze pe cel pe care dorea să-l blesteme, judecându-l nu în vederea pierzaniei, ci a vieţii eterne, căci la fel va fi judecat şi el.

Dacă Eu, Dumnezeu cel înţelept şi preasfânt, aş fi creat acest univers în vederea distrugerii sale finale, ce rost mai avea crearea lui?

Nici chiar cea mai nătângă dintre creaturile Mele nu ar fi dispusă să creeze ceva numai de dragul de a-l distruge apoi, cu atât mai puţin Eu, înţelepciunea eternă şi Tatăl preasfânt şi preaplin de iubire al tuturor copiilor Mei.

De vreme ce am creat tot ce am creat pentru eternitate, astfel încât nici chiar ultimul gând al celui din urmă dintre oameni să nu poată pieri vreodată, de ce v-aţi judeca voi unii pe alţii, urmărind să vă distrugeţi reciproc?

Aşadar, reţine, Adam, că singurul judecător sunt Eu. Cât despre tine, nu aştept altceva decât să fii cu adevărat fiul Meu, judecând lucrurile la fel ca Mine,

Respectiv, nu prin blestem, ci prin iubire, răbdare, compasiune, bunătate, blândeţe şi graţie.

Procedaţi la fel, tu şi ceilalţi, şi veţi beneficia de-a pururi de viaţa eternă născută din Mine! Amin”.

Capitolul 109

NUMIREA LUI HORADAL CA LIDER SUPREM AL POPORULUI SĂU. CELE TREI SEMNE ALE GRAŢIEI DĂRUITE LUI HORADAL

(25 iunie 1842)

După acest discurs, Abedam cel Mare s-a întors către Horadal şi i-a spus: „Horadal, ai rezistat cu credinţă în faţa tuturor tentaţiilor şarpelui, prezervând vie în inima ta scânteia adevărului primită de la Farak. Iată, acum în faţa ta se află acum nu o simplă scânteie, ci un soare infinit, Eu Însumi, Cel despre care Farak a depus mărturie, Dumnezeu cel atotputernic şi etern, Creatorul suprem al tuturor lucrurilor care umplu cerurile şi spaţiul infinit al creaţiei, de la cele mai mici şi până la cele mai mari, – Eu, iubirea eternă şi pură, – Eu, unicul vostru Părinte, al tău şi al tuturor copiilor lui Adam, singurul posesor al vieţii şi singurul care poate dărui această viaţă, – Eu, – Eu – Mă aflu acum în faţa ta!

Întrucât ai păstrat cu sfinţenie în inima ta micuţa scânteie primită de la Farak, crezând în Cel pe care nu L-ai văzut niciodată şi ascultând chemarea Lui, fără să te îndoieşti vreodată că această chemare secretă reprezintă voinţa Mea şi acţionând întocmai în acord cu ea, – pe scurt, de vreme ce Mi-ai rămas întotdeauna credincios în chestiunile minore, cu atât mai mult îmi vei rămâne credincios de-acum încolo, căci acum îl poţi vedea în persoană pe Acela despre care v-a vorbit Farak în oraşul lui Enoh, – motiv pentru care vei primi un statut mai înalt în mijlocul poporului tău decât acela pe care l-a avut Farak.

Horadal, întrucât Mi-ai rămas credincios în lucrurile minore, îţi dăruiesc acum un destin măreţ, numindu-te învăţător suprem şi lider al poporului tău.

Priveşte, mulţi dintre ei sunt încă orbi, dar Cuvântul Meu viu în fiinţa ta îţi va permite să le dăruieşti din nou lumina ochilor, şi implicit viaţa.

De acum înainte nu vei mai percepe voinţa Mea în maniera secretă în care ai perceput-o în ţinuturile de jos, ci o vei auzi direct, exact aşa cum o auzi acum, înlăuntrul tău, dar şi în exterior. Chiar dacă nu Mă vei mai vedea la fel ca acum, Mă vei auzi întotdeauna, exact ca acum.

Horadal, adevăr îţi spun: credinţa ta este mare, căci tu ai crezut în mesajele Mele fără nici un alt semn decât cei doi mesageri pe care ţi i-am trimis.

Într-adevăr, pentru tine, acest al doilea semn minor – binecuvântarea hranei şi a băuturii – nu era necesar, căci tu Mi te-ai dăruit de mult în inima ta, înainte ca ochii tăi să Mă poată vedea în persoană şi înainte ca urechile tale să poată auzi vocea Mea părintească.

Acum, când M-ai văzut şi M-ai auzit pe Mine, Dumnezeul şi Părintele tău, crezând cu convingere că Eu sunt Cel care îţi vorbeşte, cerându-Mi permisiunea să Mă iubeşti, îţi voi dărui ca răsplată, alături de cele trei mari cuvinte, şi trei mari semne; căci tu ai crezut ferm că Eu sunt Dumnezeul etern, infinit şi atotputernic, Creatorul, Susţinătorul şi Conducătorul tuturor lucrurilor, precum şi unicul Părinte preaplin de iubire al tuturor oamenilor şi îngerilor.

Iată care sunt cele trei mari semne: mai întâi, vei găsi în mod miraculos în ţara promisă tot ceea ce v-am promis ţie şi oamenilor tăi, în ordinea respectivă.

În al doilea rând, prin puterea pe care ţi-o voi acorda, vei putea experimenta întotdeauna ceea ce poate face Acela care acum îţi revelează, îţi promite şi îţi dăruieşte.

Iar al treilea semn va consta în faptul că de acum înainte, Cuvântul Meu viu şi viaţa eternă care rezultă din el nu te vor mai părăsi niciodată.

Cu ajutorul acestor trei mari semne vei putea recunoaşte plenar iubirea Mea infinită pentru tine şi pentru oamenii tăi, precum şi bunătatea fără egal a Tatălui faţă de voi.

Îţi dăruiesc acum binecuvântarea Mea plenară, iar apoi poţi să pleci.

Cei doi mesageri vă vor însoţi în ţara promisă, aflată între ţinutul dimineţii şi cel miazănoapte.

Lăsaţi-vă însă armele aici, la picioarele lui Adam, ca semn că iubirea Mea părintească este mai mare decât puterea şarpelui.

Iar acum, plecaţi în numele Meu şi însoţiţi de binecuvântarea Mea! Amin”.

Capitolul 110

Horadal şi poporul său se pregătesc de plecare. Discursul de adio al Domnului şi recomandarea de a iubi

După discursul lui Abedam, soldaţii s-au ridicat în picioare, urmând ordinul lui Horadal. Acesta a jurat să-i rămână credincios Domnului în toate, după care i-a mulţumit din străfundurile inimii, împreună cu cei zece comandanţi ai săi.

După ce i-a mulţumit Domnului pentru graţia, iubirea şi compasiunea primită, el L-a întrebat pe marele Posesor al graţiei dacă trebuie să înalţe pentru poporul său un semn vizibil în amintirea acestei zile măreţe a graţiei şi compasiunii, pentru ca toată lumea să-şi amintească cu recunoştinţă de marile lucruri pe care Domnul suprem şi Tatăl lor divin le-a făcut pentru el şi pentru poporul pe care îl conduce.

Abedam i-a răspuns prin următorul discurs, extrem de instructiv, spunându-i: „Ascultă, Horadal! Îţi mulţumesc pentru dorinţa ta sinceră de a-Mi vedea numele slăvit de-a pururi de poporul tău, dar îţi spun: dacă oamenii sunt instruiţi corect, ei găsesc pretutindeni în creaţia Mea semnele care să le aducă aminte de Mine.