2. Izvoare creștine
– Tradiția sinoptică: Izvorul „Q” (Quelle) și Marcu stau la baza Evangheliilor lui Matei și Luca. Critica literară influențează istoriografia bisericească:
– Formgeschichte descoperă Sitz im Leben-ul comunității creștine;
– Redaktionsgeschichte, concepția teologică a fiecărui autor;
– Marcu creează genul literar numit „evanghelie”. Nu are scopul de a scrie o biografie a lui Isus;
– Luca intenționează să-l întărească în credință pe cititor. Pentru aceasta, scrie o „biografie” a lui Isus, încadrată în istoria mântuirii.
– Tradiția ioanică prezintă materialul primit într-un plan teologic propriu. Este Evanghelia cea mai târzie. Se îndepărtează de tradiția sinopticilor; din acest motiv se ridică anumite rezerve în a considera cea de-a patra Evanghelie ca o relatare exactă a vieții lui Isus. Reprezintă mai mult o prezentare a caracteristicilor comunității „ioanice”.
– Faptele apostolilor. Nu este vorba de o „schiță istorică”. Scopul scrierii este acela de a face cunoscută dezvoltarea creștinismului pornind de la Ierusalim și trecând prin Samaria, Galileea și Siria, până la Roma. Personajele principale sunt Paul și Petru.
– Corpus paulinum. Scrisorile lui Paul reprezintă izvoarele cele mai interesante referitoare la istoria creștinismului primar.
– Scrisorile pastorale. 1-2Tim, Tit ne prezintă formarea ministerelor în Biserică.
|