Speranţa eshatologică se lasă descifrată, de asemenea, în tradiţiile privind naşterea unui Rege-Mântuitor, asimilat cu Mithra, Concepţia tradiţională despre Regele Divin şi cosmocrator, mijlocitor între oameni şi zei, se îmbogăţeşte cu noi semnificaţii soteriologice; proces uşor de înţeles într-o epocă dominată de aşteptarea Mântuitorului. Biografia fabuloasă a lui Mithradate Eupator ilustrează admirabil această nădejde eshatologică: naşterea sa este vestită de o cometă; un fulger coboară asupra pruncului nou-născut, dar nu lasă decât o mică cicatrice; educaţia viitorului rege constituie un lung şir de încercări iniţiatice; în timpul încoronării sale, Mithradate, ca şi atâţia alţi regi, este socotit ca o încarnare a lui Mithra4. Un scenariu mesianic asemănător dă chip legendei creştine a Naşterii.
213. Zurvan şi originea Răului
Problemele puse de către Zurvan şi zurvanism sunt încă departe de a fi rezolvate. Zeul este, cu siguranţă, arhaic5. Ghirshman crede a-1 fi identificat pe Zurvan într-un bronz din Luristan, înfăţişându-1 pe zeul androgin şi înaripat născând doi gemeni (care îi ies din umeri); trei procesiuni, simbolizând cele trei vârste ale omului, îi aduc în chip de omagiu barsom6. Dacă interpretarea este corectă, urmează că mitul lui Zurvan ca părinte al lui Ohrmazd şi Ahriman era cunoscut încă dintr-o epocă mai străveche decât data primelor mărturii scrise. Potrivit
3 F. Cumont, „La Fin du monde selon Ies mages occidentaux", pp. 93 sq.; J. Bidez-F. Cumont, Leş Mages hellenises, I,pp.218sq.
4 Justin, XXXVII, 2; Plutarh, Quaest. Conviv., I, 6, 2; G. Widengren, op. cit., pp. 266 sq.; id., „La legende royale de l'Iran antique",/MZ.»(m.
5 G. Widengren (Hochgottglaube im alten Iran, p. 310) a crezut că recunoaşte numele lui în tăbliţele de la Nuzi (secolele Xin-XII). Dar E. A. Speiser a arătat că numele trebuie citit Zarwa (n), numele unei zeiţe hurrite; cf. Annual ofthe American Schools of Oriental Research, XVI, 1936, p. 99, n. 47-48.
6 R. Ghirshman, Artibus Asiae, 1958, pp. 37 sq.; J. Duchesne-Guillemin, op. cit., p. 146.
De la Gautama Buddha până la triumful creştinismului
412
observaţiei lui Eudemos din Rodos (a doua jumătate a secolului IV î.Hr,), „Magii... numesc Totul unic şi inteligibil, când «Spaţiu», când «Timp»; din el s-ar fi născut Ohrmazd şi Ahriman, Lumina şi întunericul"7.
Informaţia este importantă; ea ne încredinţează că, spre finele epocii ahemenide, speculaţiile asupra Spaţiului-Timp ca izvor comun al celor două principii, Binele şi Răul, încarnate în Ohrmazd şi Ahriman, erau familiare iranienilor.
Termenul avestic pentru „timp" este thwăsa, literal, „cel care se grăbeşte", şi G. Widengren crede ca de la început el desemna bolta cerească, epitet propriu unui zeu al cerului, stăpân al destinelor8. E deci posibil ca Zurvan să fi fost la origine un zeu celest, izvor al Timpului si distribuitor al norocului şi al nenorocirilor, în ultimă instanţă stăpân al sorţii9. Oricum, structura lui Zurvan este arhaică: el aduce aminte de unele divinităţi primitive în care coexistă tot felul de polarităţi cosmice şi antagonisme.
în Avesta târzie (texte redactate probabil în secolul al IV-lea î.Hr.), Zurvan este arareori menţionat, cfar el este pus mereu în legătură cu Timpul si Destinul. Un text (Videvdăt, 19: 29) precizează că, înainte de a atinge Podul Cinvat (§ 103) creat de Mâzdă, sufletele drepţilor şi ale celor răi înaintează pe „drumul făurit de Zurvan". Funcţia eshatoJogică a Timpului-Destin, altfel spus, durata de timp acordată fiecărui individ, este cu claritate sublimată, într-un alt pasaj, Zurvan este înfăţişat ca fiind Timpul etern (Videvdăt, 19: 13 şi 16); în altă parte se face distincţia între Zurvan akarana, „Timpul infinit", şi Zurvan darego xvadhăta, „Timpul îndelung autonom" , 72:10).
Toate acestea presupun o teorie despre ţâşnirea duratei temporale din sânul eternităţii, în lucrările pehlevi, „Timpul îndelung autonom" răsare din „Timpul infinit", şi după o durată de 12 000 de ani se reîntoarce în el (Bundahisn, 1,20; Denkart, 282). Teoria ciclurilor de câteva milenii este străveche, dar ea a fost articulată în chip deosebit în India, Iran, Mesopotamia. Deşi a devenit populară spre finele Antichităţii şi a fost folosită în nenumărate apocalipse şi profeţii, teoria mileniilor a cunoscut un avânt deosebit în Iran, mai ales în mediile zurvaniste. într-adevăr, speculaţiile metafizice asupra Timpului şi Destinului abundă în scrierile zurvanite: ele sunt folosite atât pentru a explica originea Răului şi actuala sa predominanţă în lume, cât şi pentru a oferi o soluţie mai riguroasă problemei dualismului.
în tratatul său Isis si Osiris (46-47), Plutarh reproduce, după izvoare din secolul al IV-lea î.Hr., doctrina „Magului Zoroastru": „Oromazdes, născut din cea mai pură lumină" şi „Aremanos, născut din tenebre", îşi exercită fiecare puterea timp de 3 000 de ani şi se luptă între ei timp de alţi 3 000 de ani. Credinţa că lumea ar avea o durată de 9 000 de ani, împărţită în trei perioade egale (dominaţiei lui Ohrmazd îi urmează aceea a lui Ahriman, cărora le succed încă 3 000 de ani de lupte) se întâlneşte într-o scriere târzie şi bogată în elemente zurvanite, Menok i Khrat (VII :11). întrucât zoroastrismul exclude ideea unei perioade dominate de către Ahriman, probabil că izvoarele utilizate de Plutarh se referă la concepţii zurvanite. în plus, Plutarh scrie că Mithra, care se află între Ohrmazd şi Ahriman (de aceea este el numit „mijlocitorul"), îi învăţase pe perşi să jertfească acestor zei sacrificii specifice, o ofrandă de tip chtonico-infernal fiindu-i destinată „Demonului celui Rău" — ceea ce încă o dată nu
* v • • "w i n
reprezintă o concepţie zoroastnana1 .
7 Textul lui Eudemos a fost editat de J. Bidez-F. Cumont, Leş Mages hellenises, II, pp. 69-70; cf. I, pp. 62 sq.
8 G. Widengren, Hochgottglaube, pp. 232 sq.; R. C. Zaehner, Zurvan, a Zoroastriun Dilemma, pp. 89 sq.
9 Deoarece, potrivit lui Eudemos, Zurvan era adorat de Magi, adică, iniţial, în ţinutul Mezilor, este greu de decis dacă tăcerea lui Zarathustra se explică prin motive polemice sau denotă, pur şi simplu, importanţa modestă, poate chiar absenţa, acestui zeu al Timpului şi Destinului în mediile în care propovăduia Profetul.
10 Textul lui Plutarh este discutat de G. Widengren, Rel. de Viran, pp. 244 sq., care reaminteşte şi bibliografia recentă a problemei.
413
Noi sinteze iraniene
Zurvan nu este menţionat de către Plutarh, dar mitul Gemenilor şi explicaţia suveranităţii lor alternative sunt înfăţişate în mai multe texte târzii ca fiind specific zurvanite. Potrivit unui preot creştin armean, Eznik din Kolb, atunci când nimic nu exista, Zurvan (Zrwan, care înseamnă „Destin" sau „Glorie") adusese vreme de o mie de ani o jertfă pentru ca să aibă un fiu11. Şi întrucât se îndoise de eficacitatea jertfei sale („Care ar putea fi folosul sacrificiului oferit de mine?"), el a zămislit doi fii: Ohrmazd, „în virtutea sacrificiului oferit", şi Ahriman, „în virtutea îndoielii încercate". Zurvan a hotărât să-1 facă rege pe primul născut. Ohrmazd a cunoscut gândul tatălui său şi 1-a încredinţat iui Ahriman. Acesta a sfâşiat uterul12 şi a ieşit. Dar când i-a spus lui Zurvan că el este fiul său, Zurvan a răspuns: „Fiul meu este înmiresmat şi luminos, tu eşti întunecat şi miroşi urât". Atunci s-a născut Ohrmazd, „luminos şi înmiresmat", şi Zurvan a voit să-1 consacre rege. Dar Ahriman i-a amintit de legământul său de a-1 face rege pe primul născut. Pentru ca să nu-şi calce jurământul, Zurvan i-a acordat domnia pentru o perioadă de 9 000 de ani, după care va domni Ohrmazd. Atunci, continuă Eznik, Ohrmazd şi Ahriman „s-au apucat să facă făpturi. Tot ceea ce făurea Ohrmazd era bun şi drept, iar ceea ce făurea Ahriman era strâmb şi rău". Remarcăm ca amândoi zeii sunt creatori, dar creaţia lui Ahriman este exclusiv malefică. Or, această contribuţie negativă ia opera cosmogonică (munţi, şerpi şi fiare vătămătoare etc.) constituie un element esenţial în numeroase mituri şi legende populare cosmogonice, răspândite în Europa Orientala până în Siberia13, legende în care Adversarul lui Dumnezeu joacă un rol important.
După cum afirmă importantul tratat pehlevi, Marele Bundahisn (III, 20), „întreaga Creaţie a fost, prin săvârşirea sacrificiului, creată". Această concepţie, ca şi mitul lui Zurvan sunt cu siguranţă indo-iraniene, deoarece !e regăsim şi în India. Spre a dobândi un fiu, Prăjăpati oferă sacrificiul14 dăksnăyana, şi. tot astfel, în timp ce sacrifica, a avut o îndoială („Trebuie să aduc jerfa? Nu trebuie?"). Or, Prăjăpati este Zeul cel Mare care a făurit Universul din propriul său corp şi el înfăţişează în aceiaşi tirnp Anul, ciclul vremii (§ 76). îndoiala, cu urmările ei dezastruoase, constituie o eroare de ritual. Răul este, deci, rezultatul unui accident tehnic, al unei inadvertenţe a sacrificatorului divin. Cel Rău nu dispune de un regim ontologic propriu: el depinde de autorul său involuntar, care, de altfel, se grăbeşte să limiteze dinainte termenul existenţei Răului.
Tema mitologică a urmărilor nefaste ale îndoielii are numeroase paralele în miturile — atestate cam pretutindeni în lume — care explică originea Morţii şi a Răului prin lipsa de vigilenţă sau de prevedere din partea Creatorului. Ne dăm seama de deosebirea faţă de concepţia mai veche împărtăşită şi de Zarathustra: Ahură Măzdă zămisleşte cele două Spirite, dar Spiritul rău îşi alege de bunăvoie modalitatea sa de a fi (cf. § 103). Stăpânul cel înţelept nu este răspunzător direct de apariţia Răului. Tot astfel, în numeroase religii arhaice, Fiinţa Supremă comportă o coincidentia oppositorum, întrucât ea cuprinde totalitatea realului. Dar în mitul zurvanit, ca şi în alte mituri asemănătoare, Răul este produs, deşi involuntar, de însuşi Marele Zeu. însă, cel puţin în tradiţia transmisă de Eznik, Zurvan nu joacă nici un rol în creaţia cosmică: ei se autorecunoaşte drept dens otiosus, pentru că oferă celor doi fii gemeni simbolurile
11 Eznik, Contre Ies sectes, cartea a Il-a, cap. 8, text tradus de R. C. Zaehner, Zurvan, pp. 438^39.
12 Eznik a înţeles corect că Zurvan era hermafrodit. Dar unii autori târzii vorbesc despre o „mamă" sau o „soţie" a lui Zurvan; cf. R. C. Zaehner, op. cit., pp. 63 sq., 423, 428. Vezi textele lui Eznik şi Theodor bar Konai, reproduse în J, Bidez-F. Cumont, op. cit,, II, pp. 89-92 si în R. C. Zaehner, pp. 421 sq. (cf. discutarea lor, ibid., pp. 54 sq.).
13 Vezi studiul nostru „Le Diable el le Boa Dieu", în De 7Mlmoxls â Gengis-Khtin, pp. 81-130 [irad. românească, pp. 87-135 — nota trad.|.
14 Cf. S. Levi, I^ci doctrine du sacrifice dans Ies Brăhmanas (1898), p, 138.
De la Gautama Buddha până la triumful creştinismului
414
suveranităţii (barsom lui Ohrmazd şi, potrivit unei cărţi pehlevi Zătspram, „o unealtă făcută din umbră" lui Ahriman).
214. Funcţia eshatologică a Timpului
în măsura în care ne putem orienta în straturile succesive ale textelor pehlevi şi în remanierile lor (săvârşite atunci când mazdeismul a devenit biserica oficială a Imperiului sasanid [226-635 d.Hr.] şi chiar după cucerirea musulmană), zurvanismul pare să fie mai degrabă o teologie sincretistă elaborată de către Magii mezi15 decât o religie independentă, într-adevăr, lui Zurvan nu i se aduc deloc sacrificii, în plus, acest zeu primordial este întotdeauna menţionat împreună cu Ohrmazd şi Ahriman. Precizăm că doctrina mileniilor implica întotdeauna, într-un fel sau altul, prezenţa lui Zurvan — fie ca zeu cosmic al Timpului, fie, pur şi simplu, ca simbol sau personificare a Timpului. Cei 9 000 sau 12 000 de ani care constituie istoria lumii sunt interpretaţi în legătură cu însăşi persoana lui Zurvan. După unele izvoare siriace16, Zurvan este însoţit de trei zei, în realitate ipostazele sale, Asokar, Frasokar şi Zărokar. Aceste nume se explică prin epitetele avestice arsokara („care dă bărbăţie"), frasokara („care dă splendoare") şi marsokara („care dă bătrâneţe")17. Este, evident, vorba de Timpul trăit, aşa cum se lasă el perceput în cele trei etape ale existenţei umane: tinereţea, maturitatea, bătrâneţea. Pe plan cosmic, putem lega fiecare dintre aceste trei momente temporale de câte o perioadă de 3 000 de ani. Această „formulă a celor trei vârste" se regăseşte în Upanişade şi la Homer18. Pe de altă parte, o formulă asemănătoare este folosită în textele pehlevi; de exemplu, Ohrmazd „este, era şi va fi", şi se zice că „timpul lui Ohrmazd", zamăn i Ohrmazd, „era, este şi va fi, mereu"19. Dar Zurvan (=Zaman) este şi el acela care „a fost şi va fi toate lucrurile de pe lume"20.
Pe scurt, imaginile şi simbolurile temporale sunt atestate în egală măsură în contextele zoroastrian sau zurvanit. Aceeaşi situaţie şi în ce priveşte ciclul de 12 000 de ani. El joaca un rol însemnat în speculaţiile zurvanite. Zurvan este înfăţişat ca un zeu cu patru chipuri şi diversele tetrade cosmologice se străduiesc să-1 surprindă, fapt ce se acordă cu un străvechi zeu ceresc al Timpului şi al Destinului21. Dacă îl recunoaştem pe zeul Zurvan în „Timpul nesfârşit", zamăn i akanărak, se pare că el îi transcende pe Ohrmazd şi Ahriman, deoarece se spune: „Timpul este mai puternic decât cele două creaţii..."22.
Putem urmări polemica dintre ortodoxia mazdeeană, care a radicalizat treptat dualismul, şi teologia zurvanită. Ideea că Ohrmazd şi Ahriman sunt fraţi, zămisliţi de Zurvan, este, desigur, condamnată într-un pasaj din Denkart2^. De aceea în cărţile pehlevi ortodoxe problema originii celor doi adversari nu se pune. Ohrmazd şi Ahriman există din vecie, dar Vrăjmaşul va înceta să existe la un moment anumit, în viitor, înţelegem atunci de ce, şi pentru mazdeeni, Timpul şi doctrina mileniilor au o mare importanţă.
15 G. Widengren a scos în relief raporturile dintre zurvanism şi Magii mezi; cf. Religionx de l'Iran, pp. 320 sq.
16 Textele sunt traduse de R. C. Zaehner, Zurvan, pp, 435, 439, 440 sq. Cf. comentariul lui J. Duchesne-Guillemin, pp. 186 sq şi al lui G. Widengren, op. cit., pp. 317 sq.
17 H. S. Nyberg, „Questions de cosmogonie et de cosmologie mazdeennes", pp. 89 sq; R. C. Zaehner,Zurvan,pp. 221 sq.; G. Widengren, op. cit., pp. 317 sq.
18 Vezi G. Widengren, op. cit., p. 319, n. 4; cf. Homer, Iliada, I, 70.
19 Vezi textul tradus de R. C. Zaehner, op. cit., p. 278.
20 Texte la R. C. Zaehner, ibid., pp. 232 şi 283; cf. G. Widengren, op. cit., pp. 318 sq,
21 Cf. H. S. Nyberg, „Questions de cosmogonie", p. 57; R. C. Zaehner, op. cit., pp. 54, 97 sq.
22 Fragment din cap. I din Bundahisn, traducere de G. Widengren, op. cit., p. 325.
23 Denkart (M 829; 1-5), cu privire la exegeza textului gathic despre cele două Spirite (Yasna, 30: 3); cf. J. Duchesne-Guillemin, pp. 185 sq.
415
Noi sinteze iraniene
Conform teologiei mazdeene, Timpul nu numai că este necesar Creaţiei, dar el face posibilă distrugerea lui Ahriman şi stârpirea Răului24, într-adevăr, Ohrmazd a făurit Lumea ca să învingă şi să nimicească Răul. Cosmogonia presupune deja o eshatologie si o soteriologie. De aceea Timpul cosmic nu mai este circular, ci linear: el are un început şi va avea un sfârşit. Durata temporală este urmarea indirectă a atacului lui Ahriman. Creând Timpul linear şi limitat, ca interval în care va avea loc lupta împotriva Răului, Ohrmazd i-a conferit totodată un sens (eshatologie) şi o structură dramatică (război neîntrerupt până la victoria finală). Ceea ce înseamnă că el a creat timpul limitat ca istorie sfântă. De altfel, marea originalitate a gândirii mazdeene constă în faptul de a fi interpretat cosmogonia, antropogonia şi propovăduirea lui Zarathustra drept momente constitutive ale uneia şi aceleiaşi istorii sfinte.
215. Cele două Creaţii: menok şi getik
Potrivit primului capitol din Bundahisn, Ohrmazd şi Ahriman există din veşnicie; dar în vreme ce Ohrmazd, nesfârşit în Timp, este mărginit de Ahriman în Spaţiu, Ahriman este mărginit atât în Spaţiu, cât şi în Timp, căci, la un moment dat, el va înceta să existe. Altfel spus, în mazdeism, Dumnezeu este la origine finit, deoarece este circumscris de către contrariul său, Ahriman25. Această situaţie s-ar fi prelungit pentru totdeauna, daca Ahriman n-ar fi trecut la atac. Ohrmazd ripostează făurind Lumea, fapt care îl face să devină infinit şi în Spaţiu. Astfel, Ahriman contribuie Ia perfecţiunea lui Ohrmazd. Cu alte cuvinte, Răul, inconştient şi involuntar, ajută la triumful Binelui, concepţie care se întâlneşte destul de des în Istorie şi care 1-a pasionat pe Goethe.
în atotştiinţa sa, Ohrmazd prevede atacul şi produce o creaţie „ideală" sau „spirituală". Termenul folosit, menok, este greu traductibil, căci el se referă atât la o lume perfectă, cât şi embrionară. După Dătastăn i Denik (37: 3 sq.), ceea ce este menok este desăvârşit, iar Denkart (9: 37, 5) afirmă că Lumea era la început nemuritoare. Pe de altă parte, Bundahisn (I, 6) descrie Creaţia în starea menok, timp de 3 000 de ani cât a existat astfel, ca fiind „fără gândire, fără mişcare, impalpabilă"26. Dar ceea ce este subliniat e mai cu seamă caracterul celest şi spiritual al stării menok. „Am venit din lumea cerească (menok)", stă scris într-un text din secolul al IV-lea, „începutul firii mele nu este în lumea pământească (getik). Am apărut prima dată pe lume în stare spirituală, starea pământească nu este condiţia mea originară"27. Precizăm, însă, că nu este vorba de o existenţă abstractă, de o lume a ideilor platoniciene: starea menok se poate defini ca un mod de existenţă spiritual şi concret în acelaşi timp.
Se disting patru 'etape în drama cosmică şi în istoria Lumii, în timpul primei vârste a avut loc agresiunea lui Ahriman şi a beznelor împotriva lumii de lumină a lui Ohrmazd. (Este vorba de un dualism de tip a-cosmic, căci, în doctrina lui Zarathustra, Ahură Măzdă este atât creatorul luminii, cât şi al întunericului: cf. Yasna, 44: 5). înainte de a transpune Creaţia din starea spirituală (menok) în stare materială (getik), Ohrmazd îi întreabă pe Fravasi (spirite preexistente, locuind în Cer) dacă acceptă o existenţă trupească pe pământ, pentru ca să lupte
24 în Bundahisn (cap. l, l; R. C. Zaehner, Teachings ofthe Magi, p. 35), Ohrmazd are încă trei nume: Timpul, Spaţiul şi Religia. Zurvanismul i-a împrumutat quaternitatea, acest lucru fiind necesar ca să se poată explica Creaţia; cf. J. Duchesne-Guillemin, pp. 309-310.
25 R. C. Zaehner, Teachings ofthe Magi, p. 30.
26 Vezi alte texte citate şi comentate de J. Duchesne-Guillemin, op. cit., pp. 310-311; cf. si Mary Boyce, A Hislory of Zoroastranism, I, p. 229 sq.
27 Pană Nămak i Zartusht (- Cartea sfaturilor lui Zartusht), str. 2, traducere de H. Corbin, „Le temps cyclique dans le mazdeisme", p. 151.
De la Gautama Euddha până la triumful creştinismului
416
cu forţele Răului28 şi acestea se învoiesc. Aceasta atestă ataşamentul faţă de viaţa întrupată, faţă de muncă şi, în cele din urmă, faţă de materie, trăsătură specifică mesajului lui Zarathustra. Deosebirea faţă de pesimismul gnostic şi maniheist este manifestă29, într-adevăr, înainte de atacul lui Ahriman, creaţia materială (getik) era în ea însăşi bună şi desăvârşită. Abia agresiunea lui Ahriman o coboară, instaurând Răul. Rezultatul acestui fapt este starea de „amestec" (gumecisn) în care se află de acum înainte Creaţia întreagă, stare ce nu va dispărea decât după purificarea finală. Ahriman şi ostile sale demonice alterează lumea materială, penetrând-o şi maculând-o cu făpturile lor vătămătoare, şi mai cu seamă instalându-se în trupul oamenilor, într-adevăr, anumite texte lasă să se înţeleagă că Ahriman nu răspunde creaţiei materiale a lui Ohrmazd cu o creaţie getik, de ordin negativ: pentru a strica lumea e de ajuns a o străbate şi a o locui. „Aşadar, atunci când nu va mai locui în trupul oamenilor, Ahriman va fi izgonit din toată lumea"30.
Agresiunea lui Ahriman este descrisă în termeni patetici: el sfâşie marginile Cerului, pătrunde în lumea materială (getik), murdăreşte apele, otrăveşte vegetaţia şi provoacă astfel moartea Taurului primordial31. El îl atacă pe Găyomart, Omul Primordial, şi Prostituata îl maculează şi prin el îi mânjeşte pe toţi oamenii. (Totuşi, Găyomart va mai trăi încă 30 de ani după această agresiune.) Apoi, Ahriman se azvârle în focul sacru şi îl murdăreşte, producând fumul. Dar în plin avânt al puterii sale, Ahriman rămâne totuşi captiv în lumea materială, căci, închizându-se, Cerul îl încercuie în Creaţie ca într-o cuşcă32.
216. De ia Găyomart Ia Saosyant
Găyomart este fiul lui Ohrmazd şi Spandarmat, Glia; ca şi alţi Macrantropi mitici, el are o formă rotundă şi „străluceşte aidoma soarelui" (cf. Platon, Symp., 189 d sq.). Când moare, din trupul lui apar metalele; sămânţa lui este purificată de lumi na soarelui, a treia parte din ea cade pe pământ şi produce rhubarba din care se va naşte prima pereche de oameni, Masye şi Masyăne. Altfel spus, perechea primordială se naşte din Strămoşul mitic (Găyomart) şi din Mama-Pământ, iar forma lor iniţială este vegetală, mitologemă destul de răspândită în lume. Ohrmazd le porunceşte să facă binele, să nu-i slăvească pe demoni şi să postească, într-adevăr, Masye şi Masyăne îl proclamă pe Ohrmazd drept Creatorul lumii, dar ei cedează ispitirii lui Ahriman şi spun că el este autorul Pământului, apei şi plantelor. Din pricina acestei „minciuni", perechea este condamnată şi sufletele lor vor rămâne în Infern până la înviere.
Timp de treizeci de zile primii doi oameni din lume trăiesc fără hrană, apoi sug lapte din ţâţele unei capre şi se prefac că nu le place; era a doua minciună şi acest lucru i-a întărit pe demoni. Putem interpreta acest episod mitic în doua chipuri: ca ilustrând fie 1) păcatul „minciunii", fie 2) păcatul de a fi mâncat, adică de a fi întemeiat condiţia umană; într-adevăr, în numeroase mituri arhaice, cuplul primordial nu are nevoie de hrană; în plus, după credinţa iraniană, la sfârşitul veacurilor, oamenii nu vor mai bea şi mânca33. După încă treizeci de zile,
2S Bundahisn, cap. I, traducere de R. C. Zaehner, Zurvan, p. 336.
2y Pentru ma/deism, dualismul radical al lui Mani reprezenta prin excelenţă o erezie.
30 Denkart, VI, 264, traducere de S. Shaked, „Some notes on Ahreman", p. 230.
3' Din măduva lui iau naştere plantele alimentare şi medicinale, iar din sperma lui se nasc animalele folositoare. Descifrăm aici memoria unui mit de tipul „Hainuwele",cf. §11. Despre uciderea Taurului, cf. J. Duchesne-Guillemin,pp. 323-324; Mary Boyce, op. cit., pp. 138 sq, 231.
32 Ahriman nu poate ataca si Cerul întrucât Fravasi, înarmaţi cu lăncii, apără „fortăreţele Cerului"; cf. R. C. Zaehner, Dawn anei Twilight ofZoroastriunism, p. 270.
33 Bundahisn, traducere de R. C. Zaehner, Teachings ofthe Magi, p. 145; cf. id., Zurvan, p. 352.
417
Noi sinteze iraniene
Masye şi Masyăne doboară vita din capul unei cirezi şi o frig, Ei închină o bucată de carne focului şi alta zeilor; un vultur răpeşte însă această parte. (La puţină vreme după aceasta un câine mănâncă, cel dintâi, din carnea victimei.) Acest lucru poate să semnifice faptul că Dumnezeu nu a acceptat ofranda, dar şi că omul nu trebuie să se hrănească cu carne. Timp de cincizeci de ani, Masye şi Masyăne nu au pofte sexuale. Apoi se împreunează şi li se nasc doi gemeni, „atât de gustoşi", încât mama lor îl devoră pe unul, iar tatăl pe celălalt. Atunci, Ohrmazd suprima gustul copiilor, pentru ca de aci înainte părinţii lor să-i lase în viaţă34. După asta, Masye şi Masyăne au alte perechi de gemeni, care devin strămoşii tuturor seminţiilor omeneşti.
Mitul lui Gayomart (în avestică gaya maretan, „viaţă muritoare") este de mare semnificaţie, ajutându-ne să putem aprecia opera de reinterpretare a mitologiei tradiţionale săvârşită de teologii zoroastrieni. Ca şi Ymir sau Puruşa, Gayomart este un macrantrop primordial şi androgin, dar omorârea lui este diferit valorizată. Din trupul lui nu se mai făureşte întreaga Lume, ci numai metalele — altfel spus, planetele — iar din sperma lui rhubarba se naşte prima pereche de oameni. Aşa cum, în speculaţia evreiască târzie, Adam este înzestrat cu atribute cosmologice şi cu mari virtuţi spirituale, Gayomart deţine şi el o poziţie excepţională, în istoria sfântă maz-deeană, el e pus, ca importanţă, după Zarathustra şi Saosyant. într-adevăr, în Creaţia materială (gete), Gayomart primeşte primul revelaţia Religiei celei Bune35. Şi, întrucât a supravieţuit timp de treizeci de ani agresiunii lui Ahriman, el a putut comunica revelaţia sa lui Masye şi Masyăne, care au transmis-o apoi urmaşilor lor. Teologia mazdeană îl proclamă pe Gayomart drept Omul Drept şi Desăvârşit, egal lui Zarathustra şi Saosyant36.
Dostları ilə paylaş: |