Carte tiparita cu binecuvantarea prea fericitului parinte
Yüklə 6,5 Mb.
|
loan de Napoli loan de Napoli, numit 'Mediocrul', a fost episcop de Napoli (533/535-553/555). Lui îi este atribuită o colecţie de omilii în număr de 30 sau 31 scrise în latină şi plasate alături de omiliile Sf. loan* Hrisostom. Cercetările ulterioare au sugerat Africa sau Italia meridională, ca loc de origine a acestor omilii, iar ca dată a scrierii, prima parte a sec. VI. Autorul s-a inspirat din Augustin* şi Prosper* Tiro de Aquitania în comentariul la Evanghelia după Matei. PLS 4, 741-834; CPL 915; G. Morin, Etude sur une serie de discours d'un eveque [de Naples?] du Vle s iede, în RBen 11, 1894, p. 385-402; Idem, Etudes, textes, decouvertes, l, Maredespus-Paris, 1913, p. 37-38; M. Lambert, Edition d'une col l ec t io n l afine decouverte par Dom Morin, RE Aug 15, 1969, p. 255-258; J.-P. Bouhot, La collection homiletique pseudo-chrysostomienne decouverte par Dom Morin, în RE Aug 16, 1970, p. 136.146; A.H.D.Acland, Joannes II (258), în Smith-Wace, III, p. 384; S.J. Voicu, Jean de Naples, în DECA, II, p. 1315; B. Windau, Johannes von Neapel (Mediocris), în LACL, p. 354 cu bibliografie. loan de Napoli loan de Napoli (aprox. 900), diacon şi autorul unei noi secvenţe a Faptelor Episcopilor din Napoli, cuprinzând perioada dintre anii 762 şi 872. Prima secvenţă, este o lucrare anonimă şi a fost compusă între anii 834 şi 849. Ea prezintă şirul epîscopilor de la început şi până în 754 făcând uz de surse locale, de Liber Pontificalis, cât şi de scrierile lui Pavel* Diaconul, Grigorie* de Tours ş. a. Sunt descrise şi clădirile importante din localitate. Autorul este favorabil icoanelor, deşi are cuvinte de laudă la adresa împăratului iconoclast Constantin V. In Translaţia S. Severiani, Acta S, Januarii şi Sosii et aliorum, loan descrie prăpădul provocat de arabi. Este posibil ca el să fi scris şi Acta Maximi Cumani, cu ajutorul unui scriitor bizantin necunoscut. El a adaptat în latină o serie de lucrări haghio-grafice, între care Viaţa Sf. Euthymie de Chirii de Scythopolis, o Viaţă a Sf. M-colae, scrisă de Patriarhul Metodiu I şi Pătimirile celor 40 de Sfinţi din Sevastia. Revenind la Fapte, se cuvine să menţionăm că ele sunt importante pentru înţelegerea poziţiei oraşului Napoli în contextul relaţiilor dintre Bizanţ şi Apus. G. Waitz, MGH SRL, p. 402-436; AASS, Ian. I, 734-739; Sept. 6, 874-884; H. Achelis, Die Bischofschronik von Neapel, Leipzig, 1930; B. Bischoff, în Mittelalterische Stu-dien, voi. 3, Stuttgart, 1981, nr. 29, n. 124; M. McCormick, John of Naples, în ODB, II, p. 1065-1866.
loan de Nikiu sau Nikiusi, episcop iaco-bit egiptean din a doua jumătate a sec. VII, detronat din pricina unor abuzuri, care au determinat pedepsirea lui cu interzicerea de a mai săvârşi cele sfinte, autorul unei cronici, Chronicon Byzanti-num, scrisă în greacă, dar păstrată numai în traducere etiopiana. Istoria începe cu Adam şi Eva, parcurge istoria Orientului, apoi cea greacă şi romană, stăruind asupra istoriei bizantine şi, cu precădere, asupra evenimentelor din Egipt. Această lucrare este importantă mai ales pentru descrierea invaziei Egiptului de către perşi. Pentru perioadele anterioare, el se inspiră din Cronica lui loan* Malalas şi probabil, din loan* Călugărul de Antiohia. M. Totenberg, în Journal Asiatique, t. II, 1877, p. 451 şi t. I, 1868, p. 245; H. Zotenberg, La Chronique de Jean de Nikiu: Notices et Extraits des manuscrists de la Bibliotheque naţionale, 24, Paris, 1913; R. H. Charles, The Chronicle of John, Bishop of Nikiu, London, 1916; G.T. Stokes, Joannes (271), art. în Smith-Wace, III, p. 385; Altaner-Stuiber, 1980, p. 235; T. Orlandi, Jean de Nikiu, în DECA, II, p. 1315; P. Bruns, Johannes von Nikiu, în LACL, p. 354.
loan de Nisibe, unul din succesorii lui Avraain la conducerea şcolii din Nisibe, ucenic al lui Narsai*. A scris o serie de comentarii la Ieşire, Levitic, Numeri, Iov, Ieremia, Ezechiel şi Proverbe, precum şi tratate împotriva magilor, evreilor şi a ereticilor; o carte de întrebări despre Vechiul şi Noul Testament. Se pare că el este autorul discursului Despre ciuma din Nisibe şi asupra morţii regelui persan Chosroe Anusharwan (m. 579). Assemani, BO, III, l, 72, 631, 708; BO, II, 413,433 şi nota 3; Wright, p. 75; Chabot, p.55.
loan de Parallos, episcop şi scriitor de limbă coptă, în timpul lui Damian, patriarh iacobit de Alexandria. A vieţuit la mănăstirea Sf. Macarie din Scetes, stareţ fiind la acea vreme Daniil. Datorită culturii şi vieţii sale deosebite a fost numit episcop de Parallos, oraş important în Delta Nilului. Surse arabo-copte îl prezintă ca luptător înverşunat împotriva ereziilor şi a textelor aprocrife care circulau la acea vreme. Din lucrările sale ne-au parvenit fragmente. Este vorba doar de părţi dintr-o omilie îndreptată împotriva cărţilor apocrife. Mai menţionăm dintre lucrările sale: învestitura Arhanghelului Mihail, Kerigma liti loan (derivată din Apokryphon Johannis.,i\^A gnostic din sec. IV, cunoscut în coptîcă), Surâsul Apostolilor, învăţăturile lui Adam, Sfatul Domnului. Există şi o serie de fragmente în arabă şi etiopiana. loan de Parallos mai este cunoscut şi sub denumirea de loan Borlesita şi este plasat la cumpăna secolelor VI-VII. Renaudot, Patr. Alex. Jacob., p. 146; Le Quien, Or. Chr., II, p. 571; A. van Lanţ-schoot, Fragments coptes d'une homelie de Jean de Parallos, în Miscellanea Giovanni Mercati, I, ST. 121, Roma, 1946, p. 296-326; Miiller, CSCO, 225-226; C. Hole, Joannes (290), art. în Smith-Wace, III, p. 386; T. Orlandi, Jean de Parallos, în DECA, II, p. 1316; P. Bruns, Johannes von Parallos, în LACL, p. 354.
loan de Penek (sec. VII). S-a născut la Penek, un sat pe malul fluviului Tigru, la nord de Moşul, şi a devenit călugăr la IOAN DE PENEK IOAN PHILOPONUS IOAN PHILOPONUS IOAN RUFUS mănăstirea în Beth Zabdai. Este autor al unor tratate asupra vieţii monahale şi al unei lucrări, intitulată Arheologie sau Rezumat istoric, în două părţi. Prima parte, cuprinde istoria lumii de la Creaţie şi până la lisus Hristos, iar a doua, se încheie cu sfârşitul sec. VII. Scopul mărturisit al lucrării este de a arăta lucrarea Providenţei divine în istorie şi în lume. Lucrarea are mai mult un caracter teologic decât istoric. Cu toate acestea, el găseşte spaţiul necesar pentru a preamări politica religioasă a califului Mua'wia. A. Mingana, Sources syriaques l, 1-171; Ketabona dephartuthe, Urmiae, 1898, p. 295-302; Chabot, p. 105; Baumstark, p. 210-211; Urbina, p. 151 cu bibliografie; P. Bruns, Johannes von Penkaye, în LACL, p. 354-355 cu bibliografie. loan Philoponus loan Philoponus, distins filosof şi scriitor prolific. S-a născut la sfârşitul sec. V, la Alexandria. A studiat sub îndrumarea lui Ammoniu, fiul Iui Hermeas, vestit profesor din Alexandria, aprofundând în special filosofia aristotelică, al cărei realism I-a influenţat în modul întrucâtva monofizit de abordare a Sf. Treimi şi a hris-tologiei. A fost coleg cu Simplicius, cu care a dus o polemică vie asupra modului de interpretare a filosofici aristotelice, asupra căreia loan avea o părere foarte personală. Activitatea sa se întinde pe o perioadă de aproximativ 50 de ani, între 520-570. El a scris foarte mult. Din nefericire, multe din lucrările sale s-au pierdut. De importanţă deosebită pentru gândirea lui teologică este tratatul ''Arbitrul sau 'Despre Unitate', care s-a păstrat doar în siriacă, scris în 10 cărţi, tratând despre Treime şi hristologie. Această lucrare a fost scrisă la solicitarea lui Serghei, ridicat la rang de patriarh al Antiohiei de către monofiziţi, fiind apreciată în mod deosebit la acea vreme. Doctrina creştină promovată de el se află sub influenţa unui pregnant raţionalism filosofic, de care a făcut uz în explicarea structurilor dogmei creştine. Afirmând egalitatea dintre natură şi ipostas, el sub-stanţiază ideea monofizită că în Hristos o singură persoană sau ipostas este identic cu o singură natură sau fire. Totodată, el transferă realismul aristotelic ian, care susţine că în mod concret există doar naturile individuale, în planul doctrinei tri-nitare, afirmând, în consecinţă, trei ipos-tase divine diferite şi trei naturi divine diferite, ceea ce i-a atras acuza de tri-teism, nu numai din partea ortodocşilor, dar şi a monofiziţilor. Trebuie subliniat că el nu a susţinut niciodată triteismul. Dimpotrivă, atât el, cât şi ucenicii săi au afirmat clar credinţa în Treimea Una şi consubstanţială, o singură natură sau esenţă, o singură dumnezeire, mai exact un singur Dumnezeu, nu ca număr, ci prin identitatea imuabilă a dumnezeirii (M. Simonetti). Tot la cererea lui Ser-ghie, el scrie un alt tratat Despre crearea lumii, în care susţine că Moise a învăţat adevărurile referitoare la creaţie, pe care grecii le-au descoperit mai târziu. In această privinţă, el poate fi pus în legătură cu Philon de Alexandria, care susţine anterioritatea profeţilor Vechiului Testament faţă de filosofii greci, precum şi dependenţa acestora de profeţi. Dintre lucrările sale mai menţionăm: Contra Andream disc. IV; Adversus Jamblichi opus quod de Simulacris inscripsit; De Paschate Disputatio; Adversus sacram et oecumenicam quartam Synodum; Trac-tatus de differentia quae mânere creditur in Christo post unionem. La acestea se adaugă o serie de lucrări cu teme filosofice şi neteologice, printre care şî De
CPG, III, 7260-7282; loan Philoponus, Arbiter: A. Sanda, Opuscula monnophysiti-ca, I, PH., Beirut, 1930; 3 tract. trith: G. Furlani, PO, 14; epist.: Idem, Una Lett. Art. di Giovanni F. airimperatore Giustiniano, Atti dell'Ist. Veneto di Se. Lett. Arti, 79, 1920, p. 1247-1265; Th. Hermann, loannes Philoponus als Monophysit, ZNTW, 29, 1930, p. 209-264; Ritter, Histoire de la philosophie chretienne, II, p. 457; H. Martin, Jean Philopone et la controverse tritheite du yjeme s£ci^ Sp 5> TU 80ţ Ber|in 1962, p. 519-525; T,W, Davids, Joannes (564) Philoponus, în Smith-Wace, III, p. 425-427; Baumstark, p. 162; Urbina, p. 246 bibliografie; Altaner-Stuiber, 1980, p. 507; M. Simonetti, Jean Philopone, în DECA, II, p. 1316-1317; B.R. Suchla, Johannes Philoponus, în LACL, p. 355 cu bibliografie.
loan IV Postitorul (m. 595), patriarh de Constantinopol (582). S-a născut la Constantinopol din părinţi meşteşugari, el însuşi devenind sculptor de profesie. Intra în monahism, probabil la Sf. Sofia. Este hirotonit diacon şi deţine şi funcţia * a de trezorier patriarhal. In pofida unor opoziţii cauzate, fără nici un dubiu, de modul lui auster de viaţă, în special datorită obiceiului de a ţine posturi aspre şi îndelungate, este ales în scaunul patriarhal de Constantinopol. loan IV este cel dintâi patriarh de Constantinopol care impune titlul de 'Patriarh Ecumenic'. Gestul său trebuie pus în legătură cu pretenţiile crescânde ale papii Grigorie* cel Mare de a impune primatul Romei în întreaga Biserică creştină. De altfel, între cei doi a existat un schimb de scrisori şi mesaje referitoare la această problemă, începând cu anul 585. Deşi Isidor* de Sevillia îi atribuie doar o singură omilie despre botezul prin cufundare întreită, el mai este autorul unei homilii despre pocăinţă, stăpânirea de sine şi feciorie,, în mare parte bazată pe Sf. loan* Hrisos-tom. îndrumările pentru spovedanie, care au fost puse sub numele său, datează cu aproximaţie din sec. IX şi deci nu îi aparţin. Migne, PG, 88, 1887-1978; CPG, 7555-7560; E. Herman, S.J., IIpiu antico peniten-ziale greco în OCP, 19, 1953, p. 71-127; Bardenhewer, V, p. 74 cu bibliografie; R. Janin, Jean IV ie Jeuneur, în DTC, 8, l, 1924, col. 828 şi urm.; DSp., 8, col. 586-589; D. Stiernon, Jean le Jeuneur, în DECA, II, p. 1310-1311. loan Rufus sau loan de Mayuma loan Rufus sau loan de Mayuma; episcop monofizit de Mayuma de Gaza; Se trage dintr-un trib arab din partea de stfd a Palestinei, probabil de la Ascalon. După ce studiază dreptul la Beirut, este hirotonit preot la Antiohia, între 476-478, de către patriarhul Petru, care îl numeşte sincel. După alungarea din scaun a patriarhului Petru, loan se retrage şi el în Palestina, unde îi cunoaşte pe anahoretul Isaia şi pe Petru* Iberul, episcop de Mayuma. Deşi patriarhul Petru este repus în drepturi, loan rămâne alături de Petru Iberul, episcopul de Mayuma, urmându-i la scaunul episcopal (488). Este autorul unei lucrări intitulată Plerophorii (nX/npocpopicci), culegere anecdotică îndreptată împotriva sinodului de la Cal-cedon, pe care o scrie în timpul patriarhatului lui Sever* de Antiohia. Lucrarea este împărţită în 89 de capitole şi a fost scrisă în greacă între anii 512-518. Din originalul grec au rămas doar fragmente. Se păstrează doar traducerea completă în siriacă. Mihail Sirianul o inserează rezumativ în Cronica sa. IOAN RUFUS IOAN SCĂRARUL IOAN SCĂRARUL IOAN SCOLASTICUL F. Nau, PO, 8, 3-208 (Pleroforiile); Duval, 153; Chabot, 153; Baumstark, 184; Altaner-Stuiber, 1980, p. 241; J.-M. Sauget - T. Or-landi, Jean de Mad'ouma ou Jean Rufus, în DECA, III, p. 1312-1313; G. Rowekamp, Johannes Rufus, în LACL, p. 356-357 cu bibliografie. loan Scărarul sau Climachus loan Scărarul sau Climacus (570-649), ascet şi scriitor creştin. Despre viaţa lui avem două informaţii scurte. Dani i l Raiteanul, trăitor la Mănăstirea Raithu, nu departe de Mănăstirea Sinai, pe malul Mării Roşii, afirmă că loan Scărarul s-a născut în jurul anului 525 şi ar fi decedat la anul 600. A doua informaţie, mai credibilă (Nau, Tixeront, Coman, Cor-neanu), o aflăm din scrierea monahului Anastasie, care ne-a lăsat diverse relatări despre vieţile Părinţilor din Sinai, printre aceştia şi loan Scărarul, în Povestiri folositoare pentru suflet. Potrivit acestei relatări, loan s-a născut în jurul anului 570 şi a decedat în anul 649. Este atras de tânăr de viaţa monahală şi îmbrăţişează acest mod de viaţă la 16 ani. Este primit la Mănăstirea Sinai, unde stareţul Martiriu îl ia ca ucenic. După moartea îndrumătorului său spiritual, loan se retrage într-o peşteră la poalele muntelui Sinai, petrecând în post, rugăciune şi meditaţie un răstimp de aproximativ 40 de ani. La 639 este chemat la mănăstire pentru a fi numit stareţ. Nu după multă vreme, renunţă la această funcţie în favoarea episcopului Gheorghe, fratele său, şi se retrage în vechea sa peşteră unde se stinge din viaţă în anul 649. Sf. loan Scărarul mai este cunoscut sub numele de loan Sinaitul, datorită faptului că a fost egumen la Mănăstirea Sinai, şi loan Scolasticul, pentru erudiţia şi cultura sa deosebite. Numele de 'Scărarul' sau Climacus, care s-a impus în literatura de specialitate, derivă de la principala sa operă, intitulată Scara Paradisului (KXiuxxJ; to\) IlapccSeioo'u sau Scala Paradişi). loan Scărarul scrie principala sa lucrare, Scara Paradisului, la îndemnul prietenului său loan, egumen al mănăstirii Raithu. Este vorba de un tratat ascetico-m i ştie care, din punctul de vedere al conţinutului, este produsul unei perioade de tranziţie şi sinteză, însumând experienţa primelor trei veacuri de viaţă monahală, şi pe care o prezintă într-un mod sistematic. Scara este, în esenţă, o regulă monahală pentru tradiţiile cenobitice, evaluată din perspectiva spiritualităţii sinaite, nuanţată de un echilibru trainic între intelectualismul evagrian şi regula Sf. Vasile* cel Mare. Idealul duhovnicesc propus de loan Scărarul nu este unul nou, inventat de el. Este aceeaşi ţintă, după care au tânjit toţi marii trăitori mistici ai creştinismului: 'isihia' şi 'apathia', care reflectă liniştea şi odihna în Dumnezeu sau, teologic spus, comuniunea cu Dumnezeu. De aceea, Scara este un îndrumar, un ghid sau pedagog al căutătorului sau trăitorului mistic. Ea arată sufletului calea spre cer. Acest urcuş al sufletului spre cer, este descris, în funcţie de viziunea scării lui lacov din cartea Facerii (28, 12). Cele 30 de capitole, care amintesc şi de cei 30 de ani ai Mântuitorului, sunt o serie de 30 de cuvântări sau capitole, înţelese nu atât ca trepte, cât mai ales ca momente pe care monahul trebuie să le trăiască nemijlocit, ca măsuri şi căi de purificare şi înaintare, ca popasuri de rugăciune şi meditaţie, în urcuşul lui duhovnicesc. Primele trei capitole reprezintă o introducere generală asupra vieţii monahale, care este considerată ca fiind necesară pentru Biserică şi aceasta nu doar ca sim- piu apostolat, ci mai ales ca exemplu pe care monahii îl pot da Bisericii, prin 'viaţa lor îngerească'. Capitolele următoare, 23 la număr, formează fondul lucrării şi tratează despre virtuţi şi păcate, înşiruite într-o coerenţă naturală. Ultimele patru capitole au un conţinut teologico-mistic şi se ocupă de isihie, liniştea sfântă, rugăciunea personală, nepătimirea sau eliberarea de patimi, dezvoltarea celor trei virtuţi teologice: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar mai ales a dragostei. Sf. loan Scărarul apare, în lucrarea sa, ca un bun cunoscător al tradiţiei Bisericii, a Sfinţilor Părinţi, a vieţilor şi învăţăturilor marilor trăitori din deşertul egiptean sau din cel palestinian, cum au fost Varsanu-fie şi Dorotei de Gaza. Din tradiţia apuseană, el a fost familiar şi cu Regulapas-toralis a Sf. Grigorie* cel Mare, care a fost tradusă în greacă în jurul anului 600. La început, Scara a avut şi un supliment numit: Cuvânt către păstor, în 15 capitole, în care el prezintă îndatoririle unui stareţ de mănăstire, în redactarea cărora autorul s-a inspirat din Sf. Grigorie cel Mare. Lucrarea a cunoscut un succes deosebit. Deducem acest lucru din numărul mare de manuscrise în care s-a păstrat şi din numărul limbilor în care a fost tradusă: latină, siriacă, armeană, slavă, arabă, iar mai târziu în diverse limbi naţionale, moderne şi contemporane: germană, italiană, franceză, engleză, rusă, bulgară, sârbă, română etc. în limba română, există peste 10 traduceri, majoritatea integrale, făcute după textul grecesc şi aproximativ cinci traduceri din slavonă. Ponderea traducerilor din greacă este evident mai mare, datorită revirimentului isihast din Biserica Ortodoxă Română, începând cu sfârşitul sec. al XVIII-Iea şi începutul sec. al XlX-lea. (N. A. Statis- tica este aproximativă, întrucât nu s-a făcut o cercetare amănunţită în această privinţă. Este posibil ca numărul lor să fie mai mare.). Scara a fost comentată la scurtă vreme după apariţie de loan Raiteanul şi de Ilie de Creta, în sec. VIII. Migne, PG, 88, 596-1209; trad. în rom.: D. Stăniloae, Filocalia, voi. IX, Bucureşti, 1980; loan Scărarul, Scara Raiului, traducere, introducere şi note de Mitropolit N. Corneanu, Ed. Amarcord, Timişoara, 1994; A. Saudrau, La doctrine spirituelle de st. Jean Climaqm, Vie spirit., 9, 1924, p. 352-370; I. Hauscherr, La theologie du mona-chisme chez saint Jean Climaque, Theologie de la vie monastique, Paris, 1961, p. 387-410; W. V5lker, Scala Paradişi. Eine Studie zu Johannes Climacus und zugleich eine Vorstudien zu Symeon den Neuen Theologeh, Wiesbaden, 1968; R.T. Lawrence, The Three-Fold Stritcture of the Ladder of Divine Ascent, în St, Vladimir's Theological Quarterly 32, 1988, p. 101-118; L. Petit, în DTC, VIII, l, 1924, col. 690-693; Cayre", II, 281-283; Bardenhewer, V, p. 79-82; Tixeront, Patrologie, p. 406-407; I. G. Coman, Patrologie, 1956, p. 282-284; Altaner-Stuiber, 1980, p. 519-520 cu bibliografie; T. Spidlik, Jean Climaque ou le Scholastique, în DECA, II, p. 1301; J. Pauli, OSB, Johannes Climacus, în LACL, p. 343-344 cu bibliografie. IOAN SCOLASTICUL III, supranumit scolasticul sau juristul, al 36-lea patriarh de Constantinopol. S-a născut la Sirimis în regiunea Cynegia, lângă Antiohia. întrucât la Antiohia a existat, în acea vreme, un înfloritor colegiu de studii juridice, el se înscrie la acest colegiu, remar-cându-se prin studiile sale. Acest colegiu a fost suprimat mai apoi de împăratul Justinian, pe motiv că dreptul trebuie studiat doar în capitala imperiului. Aceeaşi soartă au avut-o şi alte colegii juridice din imperiu. Intrând în rândurile preo- IOAN SCOLASTICUL IOAN DE SCYTH1POLIS IOAN DE SCYTHIPOLIS IOAN DE TESALONIC ţeşti, loan devine secretar al Bisericii, în această calitate, intră în legături directe cu Constantinopolul. Către sfârşitul vieţii, Justinian a dorit să-i ridice pe aphtar-todoceţi* la rangul de ortodoxie, el a găsit în loan persoana potrivită pentru acest scop, mai ales datorită cunoştinţelor şi abilităţii sale de jurist. Despre loan, ca episcop, cunoaştem puţine lucruri. La şapte luni de la numirea sa ca patriarh, împăratul Justinian decedează. Ii urmează împăratul Justin II. Sub domnia acestuia, şi-a exercitat loan patriarhatul. loan a ajuns cunoscut, mai întâi, prin colecţia de canoane pe care a facut-o pe când se afla la Antiohia. Spre deosebire de vechile colecţii de canoane bisericeşti, el nu le mai aranjează în ordine cronologică, ci tematic. Colecţiile mai vechi cuprindeau 60 de teme, în timp ce colecţia sa avea doar 50. Astfel, la grupul de canoane colecţionate şi acceptate de Biserica Ortodoxă, ca cele de la Niceea, Ancyra, Neocezareea, Gangra, Antiohia, Efes şi Constantinopol, el adaugă Canoanele apostolice, în număr de 81, pe cele de la Sardica, 21 la număr şi cele 68 de canoane menţionate în scrisoarea canonică a Sf. Vasile*. Ca patriarh, loan redactează o nouă lucrare, Nomocanonul, o ediţie prescurtată a celei dintâi, la care adaugă rescriptele imperiale şi cele civile, în special Novaelele lui Justinian. Balsamon a citat această lucrare în notele sale asupra primului canon al Sinodului Trullan de la Constantinopol, iară a-i menţiona titlul. Se pare că loan a mai scris un tratat teologic, Logosul catehetic despre Sf. Treime, respins de loan Phi-loponul. Este posibil ca acest tratat să fie una şi aceeaşi lucrare cu Mystagogia, pe care loan* de Nikiu i-o atribuie. Migne, PG, 103, 240; CPG, 7750-7751; E. Schwartz, Die Kanonessammlung von
Yüklə 6,5 Mb. Dostları ilə paylaş:
|