Carte tiparita cu binecuvantarea prea fericitului parinte
Yüklə 6,5 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Ştefan II de Hierapolis -Mabbug
- TARASIE Tabula Pascalis Petrocoriensis
Ştefan Ştefan, preot în Auxerre, de origine din Galia, activ în a doua jumătate a sec. VI. La revenirea lui din Africa, Annarius, episcop de Auxerre, îi cere să scrie vieţile predecesorilor săi, Amator şi Germanus, prima în proză, a doua în versuri. Viaţa lui Germanus, dacă a fost scrisă, s-a pierdut. Viaţa lui Amator s-a păstrat şi este inclusă în colecţia Bollandiana. J. Gammack, Stephanus (33), în Smith-Wace, IV, p. 741. Ştefan de Bostra Nu se poate dovedi cu certitudine dacă Ştefan de Bostra a fost sau nu episcop de Bostra în Arabia. A trăit la sfârşitul sec. VII şi începutul sec. VIII, fără îndoială înainte de Sf. loan* Damaschinui, care citează, în scopul apărării cultului icoane, două fragmente din lucrarea lui Ştefan. Contra evrei/or (Aoyoţ koctcc tcqv 'Iot>8odcov), aceştia fiind susţinători ai iconoclaştilor. Fragmente din această lucrare se găsesc şi la alţi autori. CPG III, 7790; Fabricius, Bibi. Graeca, VI, 747; A. Mai, Opere minori, ST, 76, Roma, 1937, p. 202-207 (o colecţia a fragmentelor descoperite până la acea dată); Bardenhewer, V, p. 47; Beck, p. 447, 831; E. Venables, Stephanus (20), în Smith-Wace, IV, p. 740; A. De Nicola, Etienne de Bostra, în DECA, I, p. 890-891; G. Rfiwekamp, Stephanus von Bostra, în LACL, p. 373.
Ştefan Gobar, scriitor monofizit, susţinător al triteismului promovat de loan* Philopon. A trăit în sec. VI. Fotie* menţionează o lucrare a acestuia în care abordează 52 de întrebări pe teme diverse: teologice, cosmologice, antropologice, eshatologice. Răspunsul la fiecare întrebare este întemeiat pe citate alese din diverşi autori care reprezentau învăţătura oficială a Bisericii, însă folosite de el pentru a-şi susţine propriile sale idei teologice greşite. Migne, PG 103, 1092-1105 (fragmente); CPG III, 7300; Fotie, Bibi, cod. 232; G. Bardy, Le fior ilege d'Etienne Gobar, în REByz., 5, 1947, p. 5-30; 7, 1949, p. 51-52;^ M. Simonetti, Etienne Gobar, în DECA, I, p." 891; G. Rowekamp, Stephanus Gobarus, în LACL, p. 573. Ştefan II de Hierapolis -Mabbug Ştefan II de Hierapolis - Mabbug (sec. VI), menţionat de către Evagrie* ca autor al Pătimirilor Sfintei Golinduch, episcop de Herapolis, decedat în 591. Pătimirile au fost scrise în siriacă. Originalul s-a pierdut, păstrându-se doar traducerea în limba georgiană şi o rescriere a acestora în greacă de către Eustrate de Constan-tinopol. Sf. Golinduch, femeie creştină persană, a suferit moarte de martir în timpul persecuţiei lui Chosroe II. Lui Ştefan îi mai este atribuit, cu oarecare incertitudine, un tratat, păstrat fragmentar, în greacă împotriva ereziei agnoeţilor. CPG, III, 7005-7006; F. Diekamp, Analecta patristica = OCA, 117; Roma, 1938, p. 154-160; P. Peeters, Sa in te Golindouch, martyre perse (m. 13 juillet 591), în Analecta bollan-diana, t. 62, 1944, p. 74-125; DHGE, 15, 1234-1235; DSp. 4, 1493-1494; G. Garitte, La passion georgienne de sainte Golindouch, AB, 74, 1956, p. 405-440; E. Venables, Stephanus (16), în Smith-Wace, IV, p. 739; S.J. Voicu, Etienne îl de Hierapolis-Mabboug, în DECA, I, p. 889-890.
Ştefan de Larissa, episcop de Larissa. A trăit în perioada domniei împăratului Justinian (527-565). în momentul alegerii sale, Ştefan era laic şi soldat. După hirotonirea şi înscăunarea lui ca episcop, preotul Antonie şi doi episcopi sufragani, Dimitrie şi Proclus, contestă canonici-tatea alegerii şi numirii lui ca episcop, susţinând că au fost încălcate normele canonice. Ei se adresează lui Epifanie, patriarh de Constantinopol, care îl ŞTEFAN DE LARISSA ŞTEFAN DE SIUNIKH ŞTEFAN DE SIUNIKH ŞTEFAN BAR SUDHAILE depune din treaptă. La rândul lui, Ştefan face apel la Roma. El adresează lui Boni-faciu, episcop de Roma, doua scrisori. In prima scrisoare susţine competenţa juridică a Romei asupra Illyricului, iar în a doua relatează procesul care s-a derulat la Constantinopol împotriva lui. Cele două scrisori au fost citite la un conciliu convocat pentru a analiza autenticitatea documentelor trimise de Ştefan. Nu s-a păstrat hotărârea conciliului, ceea ce ne face să credem că depunerea a rămas valabilă. Incidentul legat de Ştefan se înscrie în contextul încercărilor Scaunului Romei de a-şi extinde şi menţine jurisdicţia şi asupra teritoriului cuprins în sfera de competenţă a Patriarhului de Constantinopol, unde, din curtoazie, i se permisese să aibă un vicariat. Migne, PL, 65, 34-42; Mansi, 8, 739-784; ed-critică: C. Silva-Tarouca, Epistularum Ro-manorum Pontifi cum ad vicarios per Illy-ricum aliosque episcopos collectio Thessa-lonicensis, Textus et documenta, Series Theologica, 23, Roma, 1937, p. 2-17; Hefele-Leclercq, 2, 2, p. 117-119; G.T. Stokes, Stephanus (22), în Smith-Wace, IV, p. 740; A. De Nicola, Etienne de Larissa, în DECA, I, p. 891; C. Schmidt, Stephanus von Larissa, în LACL, p. 573. Ştefan de la Sf. Sava Ştefan de la mănăstirea Sf. Sava a fost călugăr, haghiograf şi melod sau imno-graf, în a doua jumătate a sec. VIII. După părerile unor cercetători, el ar fi fost nepot al Sf. Ioan* Damaschin. Lucrările sale haghiografice sunt: Pătimirea celor douăzeci de călugări martiri şi Viaţa Sf. Roman cel Tânăr. Ştefan este cunoscut mai ales ca imnograf sau melod. Opera sa imnografică cuprinde: irmoase, dintre care unele amintesc de stilului Sf. Ioan » Damaschin; canoane, la Tăierea împre- jur, Sf. Grigorie, la cei douăzeci de martiri, Sf. Gheorghe de Mitylene, Sf. Savinian şi cei împreună cu el, Chiriac Anahoretul, Ştefan Sabaitul, Sf. Ioan Damaschin etc.; idiomele, şi diverse alte imne incluse în Triod, Penticostar şi A Minee. întrucât nu există încă o ediţie critică a întregii sale opere, cunoaşterea personalităţii spirituale, a stilului şi bineînţeles a doctrinei sale nu poate fi evaluată cu exactitate. Ceea ce putem spune, este că Ştefan a trăit şi activat în atmosfera spirituală şi culturală creată de Sf. Ioan Damaschin şi ucenicii săi. P. Peeters, S. Romain le neomartyr (m. l mai 780) d'apres un document georgien, traducere latină în Analecta bollandiana, t. 30, 1911, p. 409-427; în rusă: C. Kekelidze, Novotkritii
tique de Kiev, iunie 1910, p. 201-238; în georgiană: A. Khakhanov, Materiali po
tokovedeniu, fasc. 31, Moscova, 1910, p. 25- 46; Pătimirea celor douăzeci de călugări de
p 2*-14* (în apendice), reeditată de A. Papadopoulos-Kerameus, Z'O^A.oyri TCccXodcmvriţ Koci a'opiaKfjq ocYvo^oyiac;, t. l, Saint-Petersbourg, 1907, p. 1-41; S. Eustratiades, Eipu.oÂ.6yi,ov, Chennevieres- sur-Marne, 1932, passim; noi^Tod icai •buvoypdcpoi ttjc, 6p0o56^o"0 eKKA/naia<;, t. l, Jerusalem, 1940, p. 392-476; H. G. Beck,
Jean Darrouzes, Etienne de Saint-Sabas, în DS, 4, fasc. XXX, XXXI, XXXII, col. 1520- 1521.
Ştefan de Siunikh Ştefan de Siunikh (m. 735), scriitor armean, născut într-o familie de preot, la Duin, localitate la nord de Artaşat, vechea capitală a Armeniei partice. După terminarea şcolii elementare la mănăstirea Marl'enik', îşi continuă studiile la şcoala de vartapeţi din Sinunia, condusă de Moise. Aici primeşte titlul de doctor şi preia catedra de studii exegetice. Pentru a-şi adânci cunoştinţele de filosofic, merge la Constantinopol, unde rămâne 14 ani. Reîntors la Siunia, este ales cato-licos. Decedează la scurtă vreme, fiind ucis de o femeie de moravuri uşoare, pe care o obligase să se convertească. Opera sa literară a supravieţuit în parte. Este vorba de câteva fragmente din Explicarea breviarului, Imnele închinate •*. învierii lui Hristos şi un scurt tratat Despre incoruptibilitatea trupului, transmis sub numele lui Ştefan Filosoful. Se crede că el a comentat cartea lui Iov şi profeţii Daniel şi Ezechiel. în colaborare cu David de Hark, a tradus din greacă un comentariu anonim la Levitic, De natura hominis a lui Nemesius* de Emesa, mai multe lucrări din Atanasie*, Chirii* al Alexandriei, precum şi scrierile Areopa-gitice cu o parte din comentariul lui Maxim* Mărturisitorul, în probleme doctrinare, în speţă în hristologie, el a adoptat o atitudine moderată, înclinând spre poziţia ortodoxă. Din această moştenire literară se poate observa aprecierea şi stima deosebite pe care el le-a avut faţă de tradiţia Bisericii vechi. P. Sukias Somai, Quadro delle opere di vâri autori anticamente tradotte in armeno, Veneţia, 1825, p. 29-32; Quadro della storia letteraria di Armenia, Veneţia 1829, p. 47-49; M. Brosset, Histoire de la Siounie par Stephanos Orbelian, trad. franceză, 2 voi., Saint-Petersbourg, 1864-1866; P. Vetter, Stephan von Siinik, în J. Hergenrother-F. Kaulen, Kirchenlexikon, ed. a 2-a, t. 11, Freiburg im Breisgau, 1899, col. 768-770; J. Karst, Etienne de Siounie, în DS, 4, fasc. XXX, XXXI, XXXII, col. 1524-1525, cu bibliografie. Ştefan bar Sudhaile Ştefan bar Sudhaile (m. 550), scriitor mistic sirian, contemporan cu lacob* de Serug şi Philoxen* de Mabbug, cu care a purtat corespondenţă. Este gânditor panteist, afirmând consubstanţialitatea tuturor lucrurilor cu prima esenţă, apocata-staza origenistă, milenarismul etc. A devenit monah la Edessa, de unde merge în Egipt, devenind ucenicul unui oarecare Ioan, numit de către Philoxen, 'Ioan Egipteanul', în realitate, se pare că este vorba de Ioan* de Apamea, care a petrecut o vreme la Alexandria şi a cărui gândire teologică au fost influenţată de sistemele gnostice. Informaţii despre el ne-au parvenit graţie lui Teodor* bar Khonai şi lui Philoxen de Mabbug. în legătură cu activitatea sa literara, Phi^ loxen ne spune că el a citit un commen-tariu la Psalmi scris de Ştefan, apoi o serie de scrisori, cărţi şi tratate. Din această bogată activitate literară nu s-a păstrat decât Cartea lui Hierotei. Despre tainele Casei lui Dumnezeu, în limba siriacă, pusă sub numele lui 'Hierotheus, profesorul Sf. Dionjsie din Atena'. Bar Hebraeus a scos o serie de extrase din această lucrare pe care le-a comentat, făcând uz de comentariul lui Teodosie. După părerea lui Philoxen, Ştefan a profesat un panteism eshatolo-gic, afirmând că toate lucrurile vor ajunge să se identifice cu Dumnezeu. In cuvintele lui Ştefan: 'totul este o singură natură cu Dumnezeu'. Diverse persoane care au vizitat chilia lui Ştefan, 1-au informat pe Philoxen că, pe unul din pereţii acesteia, se afla scris: 'Toată natura este co-naturală cu Esenţa (divină)'. Inscripţia ar fi fost ştearsă în urma protestelor, însă, adaugă Philoxen, 'pentru a fi introdusă în cărţile sale'. Dacă toate lucrurile şi toţi oamenii sunt meniţi să devină o singură substanţă sau natură cu Dumnezeu, atunci botezul, tainele, strădaniile ascetice îşi pierd raţiunea de a fi. Iar dacă sfinţii şi păcătoşii, păgânii şi creştinii, adică toţi oamenii vor deveni, fără nici o discriminare, consubstanţiali cu Esenţa divină, atunci întruparea însăşi nu ar mai avea rost, devenind superfluă. Philoxen îl acuză că a adoptat idei mile-nariste evreieşti, punând după învierea de apoi două retribuţii succesive, numite 'odihnă' (sau libertate) şi 'desăvârşire' (sau dumnezeire). Această doctrină se bazează pe interpretarea mistică a săptămânii, vinerea, a şasea zi, fiind lumea de aici, sâmbăta, sabatul, fiind ziua de 'odihnă', consumarea având loc duminică, în răstimpul de odihnă, drepţii se vor bucura de răsplată, iar cei păcătoşi vor suferi pedepsele pe care le merită, pentru a se ajunge ca Hristos să fie 'totul în toate'. După aceasta urmează consumarea sau veşnicia, când 'Dumnezeu (şi nu doar Hristos) va fi 'totul în toate', iar toate făpturile, inclusiv demonii, vor fi de o singură substanţă cu El, orice deosebire va înceta să mai existe, chiar şi deosebirea dintre Persoanele divine va fi abolită. Cercetătorii sunt de părere că Ştefan a urmat în gândirea sa pe Eva-grie*, care însă s-a ferit să cadă în panteism, în timp ce el nu a făcut acest lucru. Ideile criticate de Philoxen se regăsesc în Cartea fui Hierotei, pe care unii cercetători o pun în legătură cu Dionisie Pseu-do-Areopagitul, iar alţii o consideră ca fiind anterioară acestuia. Este vorba de un tratat mistic în care, alături de doctrine cosmologice, se regăseşte o expunere a procesului de realizare a cunoaşterii mistice şi consecinţele acestuia, în acest tratat, Ştefan afirmă, fără nici un dubiu, că sufletele îndumnezeite sunt deasupra oricărei 'uniri' (hedâyuthă] şi se află într-o stare de 'amestecare' (he-bîkuthă), deoarece unirea implică o oare- care diferenţiere sau deosebire între cei i flaţi în unire. Starea de 'amestecare' este înţeleasă ca 'Unitate', când până şi numele vor fi şterse în aşa măsură încât 'Dumnezeu însuşi va trece, Hristos va fi :ibolit, ;'ar Duhul nu se va mai numi Duh'. Aceasta este starea ultimă, de consumare u toate. !;.S. Marsh, The Book which is called the Book of the Holy Hierotheos with Extracts f rom the Prolegomena and Commentary of Theodosios ofAntioch andfrom the Ştefan Tebanul, călugăr, considerat autor al unor tratate ascetice, trei la număr. Primul tratat este o culegere de sfaturi adresate unui fiu duhovnicesc ca iniţiere în viaţa monahală: renunţarea la lume, practicarea ascezei şi a virtuţilor, sălăş-luirea în chilie, alungarea gândurilor rele. Celelalte două se adresează călugărilor, cărora le sunt date o serie de sfaturi practice privind comportamentul lor zilnic. Aceste tratate au fost traduse în georgiană şi arabă. 1. XtecpocvovnplOTOV JIEV tEKVOV,
LTetpdvoi) Tcâoi uovaxoîq. FIpo tcocvtcov XpTl^ojiev ttjv Ta7ueivo Şubhalemaran Şubhalemaran, mitropolit de Karka de Beth Seiok între anii 609- 628, activi- tatea sa literară derulându-se la cumpăna dintre sec. VI şi sec. VIL Datorită controversei sale cu medicul de curte Ga-briel de Singar, care împărtăşea învăţătura monofizită, a fost trimis în exil de către Chosroe II. A scris numeroase lucrări scurte pentru lectura monahilor. Pe lângă scrisorile sale, mai avem o colecţie de Cuvinte Ascetice şi o altă lucrare, intitulată Liber partium, din care se păstrează ultimul din cele trei capitole în care autorul vorbeşte despre umilirea lui Hristos, despre lucrarea harului şi cum trebuie să convieţuiască fraţii în solitudine sau în comunitate. D.J. Lane, Schubhalemaran's Book ofGifts, în OCA, 229, 1987, p. 411-417; idem, The Creed of Schubhalemaran, în OCA, 236, 1990, p. 155-162; G, Troupeau, Un page retrouvee du 'Livre des P ar t ies \ în OCA, 1978; Baumstark, p. 133; Urbina, p. 137; P. Bruns, Schubhalemaran, în LACL, p. 546. TABULA PASCALIS PETROCORIENSIS TALASIE
TALASIE TARASIE Tabula Pascalis Petrocoriensis Tabula Pascalis Petrocoriensis, pascalie gravată cu caractere unciale pe o placă de marmură, care s-a aflat de-a dreapta altarului principal al bisericii Sf. Ştefan din Perigueux (Dordogne). în prezent, placa se află în acelaşi aşezământ însă pe peretele meridional. Este vorba de o pascalie care cuprinde ciclul pascal complet, cu indicaţiile privind ziua şi luna sărbătoririi Pastelul. Ea a prezentat data Paştelui între anii 631-721. întrucât cel care a întocmit aceasta pascalie nu a menţionat şi anul, înseamnă că el avea în vedere o pascalie perpetuă. CPL, Addenda 2297b; A. Cordoliani, La Table Pascale de Perigueux, CCMed., 1961, p. 57.60; V. Loi, Tabu/a Paschalis Petrocoriensis, în DECA, II, p. 2370; K. Fitschen, Tabula Paschalis Petrocoriensis, în LACL, p. 581.
Taion de Saragossa, episcop de Saragossa, succesor al lui Braulio* în 683. Este autorul unei lucrări în cinci volume, Sententiae. Lucrarea a fost concepută în spiritul epocii, autorul adunând şi compilând materialele din operele unor scriitori de seamă care i-au precedat, în acest caz, au fost folosite scrierile lui Augus-tin* şi Grigorie* cel Mare, faţă de care autorul a avut un respect deosebit. Intr-o scrisoare trimisă lui Eugen de Toledo, Taion are doar cuvinde de laudă la adresa marelui Grigorie. Eugen* de Toledo a procurat pentru Taion o serie de lucrări pe care acesta nu le avea, copiindu-le personal în timpul unei călătorii la Roma. Primele două volume din Sententiae abordează teme de teologie şi exegeză. Volumul întâi tratează despre Dumnezeu şi Vechiul Testament, iar al doilea, despre lisus Hristos şi Biserică. Celelalte trei sunt o crestomaţie tematică, prezentând subiecte morale şi de credinţă: virtute, păcat, judecata de pe urmă. Migne, PL 80, 727-990; CPL 1267-1270; Diaz, p. 205-210; A.C. Vega, Tajon de Saragossa. Una obra inedita, Ciudad de Dios, 156, 1943, p. 145-177; P. Martinez, El pensiamento penitencial de Tajon, RET, 6, 146, p. 185-222; M. Simonetti, Tad'on de Saragossa, în DECA, II, p. 2371. Talasie Talasie, denumit Talasie Libianul întrucât a fost egumenul unei mănăstiri din pustia Libiei, a fost prieten apropiat al Sf. Maxim* Mărturisitorul, care 1-a cunoscut în una din călătoriile sale în Africa. Maxim i-a adresat mai multe scrisori, dintre care trei se păstrează, şi marea sa lucrare Răspunsuri către Talasie. In jurul anului 650 a alcătuit cele 400 de capete: Despre dragoste, înfrănare şi petrecerea cea după minte. Deşi după unii cercetători apuseni, Maxim a fost ucenicul lui Talasie, D. Stăniloae crede că Maxim a fost dependent de Maxim şi nu invers. Talasie, arată Stăniloae, prezintă aceeaşi ordine a virtuţilor pe care o regăsim la Maxim, aceeaşi idee despre 'înţelesurile simple', aceeaşi asemănare a raportului dintre minte şi simţire cu o căsătorie, aceeaşi dialectică a plăcerii şi durerii, aceeaşi deosebire între contemplaţia na- turală cu etapa a doua a urcuşului duhovnicesc şi teologia cu etapa a treia (Filo-calia, p. l). Talasie introduce în structura ascetică un nou termen isihia (rj0v%ia) -linişte. Este posibil ca Talasie să fi fost aceeaşi persoană cu Talasie Libianul, menţionat ca egumen al mănăstirii armenilor din Roma şi care înaintează în 649 sinodului de la Lateran, împreună cu alţi egumeni şi monahi din Răsărit, prezenţi la Roma pentru sinod, un memoriu, cerând traducerea actelor sinodului în greacă. Migne, PG 91, 1427-1470; CPG III, 7848; D. Stăniloae, Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Talasie Libianul şi Africanul, Despre dragoste, înfrănare şi petrecerea cea după minte către P avei pres-biterul, în Filocalia, voi. l, Tipografia Arhi-diecezană, Sibiu, 1948, p. 1-36; Epistolele maximiene către Talasie: Migne, PG 91, 445, 616, 633-637; G.T. Stokes, Thalassius (5), în Smith-Wace, IV, p. 882; M. Villier, K. Rahner, Aszese und Mystik in der Văterzeit, Freiburg, 1939, p. 244 şi urm.; M. Th. Disdier, Le temoignage spirituel de Thalassius le Libyen, în EtByz., 2, 1944, p. 79-118; M. van Parys, V n maître spirituel oublie: Thalassius, Irenikon, 52, 1979, p. 214-240; G. Ladocsi, Thalassius, în DECA, II, p. 2398; B.R. Suchla, Thalassius, în LACL, p. 589, cu bibliografie.
Talasie de Anger, episcop de Anger, la mijlocul sec. IV. Cu ocazia hirotoniei sale în treapta de episcop, s-a ţinut un sinod în Anger (Andegavum), la care a participat şi el. în legătură cu Talasie, episcop de Anger, se păstrează o scrisoare de răspuns din partea lui Lupus de Troyes, în care acesta îi răspunde la câteva probleme pe care el le-a ridicat cu privire Ia modul de oficiere a privegherii în noaptea de Crăciun, de Botez şi de Paşti, asupra căsătoriei sacerdoţilor inferiori. Mansi, 7, 941; Migne, PG 58, 66; CPL 988; L. Duchesne, Fastes episcopaux de l'anci-enne Gaule, II, Paris, 1912, p. 246-250; P.-M. Duval, La Gaule jusqu'au milieu du V6 sie-cle, Paris, 1971, p. 808; F. Cocchini, Thalassius d'Anger s, în DECA, II, p. 2398. Ta r asie Tarasie, (m, 802), patriarh de Constanţi nopo l din 784. S-a născut la Constan-tinopol, unde şi-a însuşit o cultură vastă. A îndeplinit funcţia de secretar al împărătesei Irina în perioada ei de regenţă. Deşi laic, la insistenţele împărătesei Irina, Tarasie este ales patriarh de Con-stantinopol. După întronizarea sa, Tara^ sie încearcă să restabilească relaţii bune cu Biserica apuseană, în acest sens, ei trimite o scrisoare sinodală Papii Adrian I, anunţându-1 de alegerea sa în funcţia de patriarh, anexând totodată o mărturisire de credinţă ortodoxă, în care subliniază în mod special atitudinea sa favorabilă cultului icoanelor, împreună cu împărăteasa Irina, porneşte pregătirile pentru convocarea celui de al VH-lea sinod ecumenic care să condamne iconoclasmul. Deşi nemulţumit de alegerea unui laic în funcţia de patriarh, papa recunoaşte alegerea şi numirea şi consimte participarea la sinod, trimiţându-şi reprezentanţi. Cu toate că nu a decurs fără dispute şi tensiuni, sinodul hotărăşte în favoarea restabilirii cultului icoanelor, întrucât Tarasie s-a arătat indulgent cu episcopii iconoclaşti, a fost aspru criticat de Teodor* Studitul. După ce împăratul Constantin VI se căsătoreşte a doua oară, el este din nou criticat, pentru că a acceptat această căsătorie. Drept răspuns, el îl depune din treaptă pe preotul care a oficiat căsătoria. După ce Irina a fost înlătu- Yüklə 6,5 Mb. Dostları ilə paylaş:
|