Cauza von hannover împotriva germaniei (nr. 2)

C. Rezoluţia 1165 (1998) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind dreptul la respectarea vieţii private

71. Pasajele relevante în speţă din această rezoluţie, adoptată de Adunarea Parlamentară la 26 iunie 1998, sunt redactate astfel:

„1. Adunarea aminteşte dezbaterea de actualitate pe care a consacrat-o dreptului la respectarea vieţii private în cursul sesiunii din septembrie 1997, la câteva săptămâni după accidentul care a costat-o viaţa pe prinţesa de Wales.

2. Cu această ocazie, anumite voci au solicitat o consolidare la nivel european a protecţiei vieţii private, în special a persoanelor publice, prin intermediul unei convenţii, în vreme ce altele considerau că viaţa privată era suficient de protejată de legislaţiile naţionale şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi că nu trebuia să se aducă atingere libertăţii de exprimare.

3. Pentru a aprofunda reflectarea asupra acestui subiect, comisia pentru probleme juridice şi drepturile omului a organizat o audiere la Paris la 16 decembrie 1997, cu participarea atât a persoanelor publice sau a reprezentanţilor acestora, cât şi a mass-mediei.

4. Dreptul la respectarea vieţii private, garantat la art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a fost deja definit de Adunare în Declaraţia privind mijloacele de comunicare în masă şi drepturile omului din cadrul Rezoluţiei 428 (1970) ca fiind „dreptul de a-şi trăi viaţa după bunul plac, cu un minim de ingerinţe”.

5. Pentru a ţine seama de apariţia unor noi tehnologii ale comunicării ce permit stocarea şi utilizarea de date personale, este necesar să se adauge la această definiţie dreptul de a-şi controla propriile date.

6. Adunarea este conştientă de faptul că dreptul la respectarea vieţii private face adesea obiectul unor atingeri, chiar şi în ţările dotate cu o legislaţie specifică pentru protejarea acesteia, deoarece viaţa privată a devenit o marfă foarte profitabilă pentru anumite mijloace de informare în masă. În special persoanele publice sunt victimele acestor atingeri, deoarece detaliile vieţii lor private reprezintă un argument pentru vânzare. În acelaşi timp, persoanele publice trebuie să fie conştiente că poziţia caracteristică pe care o adoptă în societate şi care este adesea consecinţa propriei lor alegeri, antrenează automat o presiune mare în viaţa lor privată.

7. Persoanele publice sunt cele care exercită funcţii publice şi/sau folosesc resurse publice şi, mai general, toate persoanele care joacă un rol în viaţa publică, fie politic, economic, artistic, social, sportiv sau de alt tip.

8. Mass-media aduce adesea atingere dreptului la respectarea vieţii private în numele unei interpretări unilaterale a dreptului la libertatea de exprimare, garantat la art. 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului, considerând că cititorii săi au dreptul să ştie totul despre persoanele publice.

9. Este adevărat că anumite fapte care ţin de sfera vieţii private a persoanelor publice, în special politicieni, pot fi de interes pentru cetăţeni şi că, prin urmare, este legitim ca acestea să fie aduse la cunoştinţa cititorilor care sunt, de asemenea, alegători.

10. Prin urmare, este necesar să se găsească o modalitate de a permite exercitarea echilibrată a celor două drepturi fundamentale, care sunt garantate, de asemenea, de Convenţia europeană a drepturilor omului: dreptul la respectarea vieţii private şi dreptul la libertatea de exprimare.

11. Adunarea reafirmă importanţa dreptului la respectarea vieţii private a fiecărei persoane şi a dreptului la libertatea de exprimare, în calitate de fundamente ale unei societăţi democratice. Aceste drepturi nu sunt nici absolute şi nici nu există o ierarhie a acestora, având o importanţă egală.

12. Adunarea reaminteşte totuşi că dreptul la respectarea vieţii private garantat la art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului trebuie să protejeze persoanele de drept privat nu numai împotriva ingerinţei autorităţilor publice, dar şi împotriva ingerinţei persoanelor particulare şi a instituţiilor private, inclusiv mijloacele de informare în masă.

13. Adunarea consideră că, deoarece toate statele membre au ratificat Convenţia europeană a drepturilor omului şi, în plus, numeroase legislaţii naţionale care includ dispoziţii ce garantează această protecţie, nu este necesar, în consecinţă, să se propună adoptarea unei noi convenţii pentru a garanta dreptul la respectarea vieţii private.

(...)”