Cei trei muşchetari

"Din porunca mea, purtătorul acestei hîrtii a făcut tot ceea ce a făcut.

Tabăra din La Rochelle, 5 august 1628

Richelieu."
După ce citi rîndurile scrise, cardinalul se adînci într un noian de gînduri, dar nu i înapoie lui d'Artagnan hîrtia.

"Stă să chibzuiască la soiul de osîndă cu care să mă trimită pe cea lume, îşi zise în sinea lui d'Artagnan. Pe legea mea! O să vadă el cum ştie să moară un gentilom."

La gîndul că va muri voiniceşte, tînărul muşchetar se simţea în toane minunate.

Richelieu rămăsese pe gînduri, sucind şi răsucind me­reu hîrtia în mîini. Ridică în sfîrşit fruntea, îşi aţinti privirea i de vultur pe chipul sincer, deschis şi isteţ din faţa lui, citi pe obrazul brăzdat de lacrimi, tot amarul îndu­rat în ultima lună şi cugetă pentru a treia sau a patra oară la viitorul ce l aştepta pe acel copil de douăzeci şi unul de ani şi la foloasele ce le ar fi putut trage un bun stăpîn din vlaga, din cutezanţa şi din deşteptăciunea lui.

Pe de altă parte, nu o dată fusese înspăimîntat de fără­delegile, de puterea şi de geniul drăcesc al acelei femei. Simţea un fel de tainică uşurare că scăpase pentru tot­deauna de o părtaşă deosebit de primejdioasă.

Rupse încetişor hîrtia pe care d'Artagnan i o dăduse îndărăt cu atîta mărinimie.

"Sînt pierdut", îşi zise în sinea lui d'Artagnan.

Şi se înclină adînc în faţa cardinalului ca unul care spune: "Doamne, facă se voia ta!"

Cardinalul se apropie de masă şi, fără să se aşeze, scrise cîteva rînduri pe un pergament din care două treimi erau împlinite dinainte; apoi îşi puse sigiliul.

"E osînda mea, îşi mai zise d'Artagnan; mă scuteşte de plictiseala Bastiliei şi de încetinelile unei judecăţi.

― Poftim, domnule, ― spuse cardinalul tînărului, ― ţi am luat un act pe care nu era scris nici un nume şi ţi dau altul în schimb. Numele lipseşte de pe această foaie de numire şi l vei pune chiar dumneata.

D'Artagnan luă şovăitor hîrtia şi şi aruncă privirea pe deasupra slovelor.

Era o numire în postul de locotenent al muşchetarilor.

D'Artagnan căzu la picioarele cardinalului.

― Monseniore, îmi voi da viaţa pentru dumneavoastră, faceţi de azi înainte ce vreţi cu ea; dar bunăvoinţa cu care mă cinstiţi nu mi se cuvine mie: am trei prieteni mult mai de seamă şi mai vrednici decît mine...

― Eşti un băiat cumsecade, d'Artagnan, îi curmă vorba cardinalul, încîntat că i îngenunchease firea răzvrătită şi bătîndu l prieteneşte pe umăr. Fă ce ţi place cu hîrtia asta, dar nu uita că deşi numele e lăsat în alb, eu dumitale ţi am dat o.

― N o voi uita niciodată, răspunse d'Artagnan. Eminenţa voastră să nu se ndoiască o clipă.

Cardinalul se întoarse şi chemi cu glas tare:

― Rochefort!

Cavalerul care, de bună seamă se găsea îndărătul uşii, intră numaidecît.

― Rochefort, ― îi spuse cardinalul, ― îl vezi pe domnul d'Artagnan, eu îl primesc printre prietenii mei. Aşadar îmbrăţişaţi vă şi fiţi cuminţi dacă vreţi să vă păstraţi capul pe umeri.

Rochefort şi d'Artagnan se sărutară din vîrful buzelor, dar cardinalul era acolo şi i privea cu ochiul lui cercetă­tor.

Ieşiră amîndoi din cameră în acelaşi timp.

― O să ne mai întîlnim noi, nu i aşa, domnule?

― Cînd veţi dori, răspunse d'Artagnan.

― N o să ne scape prilejul, stărui Rochefort.

― Cum? întrebă Richelieu, deschizînd uşa.

Cei doi bărbaţi îşi zîmbiră, îşi strînseră mîna şi salu­tară pe eminenţa sa.

― Începusem să ne pierdem răbdarea, îl întîmpină Athos.

― Aici sînt, prieteni! ― le răspunse d'Artagnan, ― şi nu numai liber, dar mă bucur şi de mare bunăvoinţă.

― Ai să ne povesteşti şi nouă?

― Chiar astă seară.

Într adevăr, în aceeaşi seară, d'Artagnan trecu pe la Athos care tocmai îşi golea sticla cu vin de Spania, înde­letnicire îndeplinită cu sfinţenie la fiecare sfîrşit de ziuă.

Îi povesti cele întîmplate între cardinal şi el şi scoţînd din buzunar hîrtia de numire, îi spuse:

― Poftim, scumpul meu Athos, e ceva ce ţi se cuvine pe deplin dumitale.

Athos zîmbi cu surîsul lui blînd şi catifelat.

― Prietene, ― răspunse el, ― pentru Athos e prea mult, pentru contele de La Fère e prea puţin. Păstrează ţi numirea, e a dumitale; Dumnezeule, că scump ai mai plătit o!

D'Artagnan ieşi de la Athos şi intră în cameră la Por­thos.

Îl găsi îmbrăcat într o haină de o rară frumuseţe, toată brodată în mîndre izvoade; se privea într o oglindă.

― Ah! Ah! ― făcu Porthos, ― dumneata erai, dragă prietene! Cum găseşti că mi şed straiele astea?

― De minune, ― răspunse d'Artagnan, ― dar eu vin să ţi propun altă haină, care o să te prindă si mai bine.

― Care? întrebă Porthos.

― Aceea de locotenent de muşchetari.

D'Artagnan povesti lui Porthos întrevederea sa cu car­dinalul şi, scoţînd foaia din buzunar, îi spuse:

― Iată, dragul meu, scrie ţi numele aici şi vezi să mi fii o bună căpetenie.

Spre marea mirare a lui d'Artagnan, după ce şi aruncă privirea pe numire, Porthos i o dădu îndărăt.

― Da, ― spuse el, ― într adevăr m ar măguli mult, dar nu m aş putea bucura prea îndelung de această bună­voinţă, în vreme ce noi eram la Béthune, soţul ducesei mele a murit; aşa că, dragul meu, sipetul cu aur al răposatului întinzîndu mi braţele, mă însor cu văduva. Uite, îmi încer­cam tocmai hainele de nuntă; păstrează ţi locotenenţa, dragul meu, păstreaz o.

Şi dădu hîrtia îndărăt lui d'Artagnan.

Tînărul intră la Aramis, îl găsi îngenuncheat pe un scaun de rugăciune, cu fruntea lipită de micul ceaslov deschis înaintea lui.

Îi povesti şi lui întrevederea cu cardinalul şi. scoţînd pentru a treia oară hîrtia din buzunar, îi spuse:

― Dumneata, prietenul nostru, lumina noastră, ocro­titorul nostru, primeşte această numire, ţi se cuvine mai mult ca oricui pentru înţelepciunea dumitale şi pentru sfaturile ce au avut totdeauna urmări atît de fericite.

― Din păcate, dragul meu prieten, ― răspunse Ara­mis, ― ultimele noastre isprăvi m au scîrbit cu desăvîrşire şi de viaţă şi de spadă. De data asta hotărârea mea e de neînlăturat: după asediu intru în rîndul Lazariştilor. Păs­trează numirea pentru dumneata, d'Artagnan: eşti făcut pentru slujba de ostaş. O să fii un căpitan şi inimos şi năzdrăvan.

Cu ochii umezi de recunoştinţă şi strălucitori de bucu­rie, d'Artagnan se întoarse la Athos, pe care l găsi tot la masă, privindu şi în zare, la lumnia lămpii, ultimul pa­har de Malaga.

― N au vrut nici ei să primească, îi spuse d'Artagnan.

― Pentru că nimănui nu i se cuvine numirea asta mai mult ca dumitale.

Luă o pană, scrise pe foaie numele lui d'Artagnan şi i o dădu îndărăt.

― Atunci n o să mai am de azi înainte prieteni, şopii tînărul. Vai mie! Nimc altceva decît amintiri amarnice!

Şi îşi lăsă capul în mîini, în vreme ce două lacrimi îi lunecau de a lungul obrajilor.

― Eşti încă tînăr, d'Artagnan, ― îi răspunse Athos, ― toate amarnicele dumitale amintiri au destulă vreme să se schimbe în duioase şi dulci amintiri.

EPILOG
Lipsit de ajutorul flotei engleze şi al diviziei făgăduite de Buckingham, oraşul La Rochelle s a predat după un asediu de un an. Actul de capitulare a fost iscălit în ziua de douăzeci şi opt octombrie a anului 1628.

Regele s a întors la Paris la douăzeci şi trei decembrie al aceluiaşi an. I s a făcut o primire triumfală, parcă ar fi învins un vrăjmaş, nu pe francezi. A intrat în oraş prin cartierul Saint Jacques, sub arcuri de verdeaţă.

D'Artagnan şi a luat în primire postul de locotenent. Porthos şi a părăsit slujba şi s a însurat în anul următor cu doamna Coquenard: sipetul, atît de mult jinduit, oblo­jea opt sute de mii de livre.

Mousqueton a primit în dar o livrea minunată şi şi a văzut cu ochii visul lui de o viaţă întreagă: să stea la spa­tele unei caleşti aurite.

După o călătorie în Lorena, Aramis s a făcut deodată nevăzut şi a încetat să mai scrie prietenilor. S a aflat mai tîrziu prin doamna de Chevreuse, care a destăinuit la vreo doi trei iubiţi de ai ei, că Aramis îmbrăcase haina mona­hală într o mînăstire din Nancy.

Bazin s a aciuat frate într o mănăstire.

Athos a rămas muşchetar sub ordinele lui d'Artagnan, pînă în anul 1631 cînd, în urma unei călătorii în Touraine, a părăsit şi el slujba, sub cuvînt că i rămăsese o mică moş­tenire în Roussillon.

Grimaud l a urmat pe Athos.

D'Artagnan s a bătut de trei ori în duel cu Rochefort şi de trei ori l a rănit.

― Te pomeneşti că la a patra întâlnire te omor, i a spus, întinzîndu i mîna, ca să l ajute să se ridice.

― Socot că e mai bine şi pentru dumneata şi pentru mine să ne lăsăm păgubaşi, i a răspuns rănitul. La naiba! Îţi sînt mai prieten decît crezi, căci dacă aş fi strecurat un singur cuvînt cardinalului, aş fi putut de la prima întîlnire, să ţi pun capul în primejde.

S au săturat, dar de data asta nesiliţi de nimeni şi fără nici un gînd ascuns.

Lui Planchet, Rochefort i a dat gradul de sergent în corpul ostaşilor gărzii.

Domnul Bonacieux trăia liniştit, fără să aibă habar şi nici să i pese de soarta nevesti si. Într o zi, a avut neso­cotinţa să i scrie cardinalului pentru a i aminti de el; car­dinalul i a trimis răspuns că va îngriji să nu i mai lip­sească nimic în viitor.

Într adevăr, a doua zi, plecînd de la el de acasă la şapte seara pentru a se duce la Luvru, domnul Bonacieux nu s a mai întors în strada Groparilor; după părerea celor care păreau a şti mai multe decît toţi ceilalţi, domnul Bonacieux era hrănit şi găzduit în vreun castel regesc, pe socoteala mărinimoasei eminenţe.

                             

1 Romanul Trandafirului (Le roman de la Rose) ― celebru roman alegoric şi didactic (sec. 13), foarte răspîndit în evul mediu: prima parte a fost scrisa de Guillaume de Loris, iar a doua de Clopinel, zis Jean de Meung.

2 Oraş francez pe coasta Atlanticului, citadela calviniştilor ― cucerit de Richelieu în 1628.

3 Rossinanta ― numele iepei pe care călărea Don Quijote.

4 Livră ― veche monedă franceză care valora aproape un franc.

5 Scud ― veche monedă de argint care circula în apusul Eu­ropei.

6 Muşchetar, soldat înarmat cu o muschetă (fr. mousquet), armă de foc, lungă de aproape 1,20 m, întrebuinţată înainte de inventa­rea puştii, căreia i se dădea foc cu un fitil aprins.

7 Vade mecum, călăuză, cunoştinţe folositoare ce se poartă cu sine (lat.).

8 Pistol ― veche monedă de nur, a cărei valoare a variat în diferite epoci.

9 Second   martorul într un duel care, în secolul al XVII lea, se bătea cu martorul adversarului

10 Personaje cunoscute care au jucat un rol de prim plan în timpul luptelor religioase din secolul al XVI lea în Franţa

. E vorba de Richelieu.

11 Cîmp situat la marginea Parisului, renumit loc de dueluri, în secolele XVI―XVII.

12 Jeu de paume ― joc cu mingea, asemănător tenisului de azi.

13 Cresus ― rege al Lydiei, renumit prin bogăţiile sale

14 Colier făcut din ciucuri (eghileţi) încrustaţi cu pietre scumpe

15 Păstrătorul sigiliilor regale

" Dionysios cel Bătrîn ― tiran al Siracuzei (405―367 î. e. n.). A construit o închisoare subterană în stîncă unde îşi închidea vic­timele. Şedea ascuns într un loc secret construit în formă de ure­che în mijlocul carierii, şi de unde asculta şi auzea tot ce spu­neau deţinuţii, plîngerile şi gîndurile lor.

16 O comună la 11 km de Paris.

17

18 Aluzie la Armida, eroina epopeii Ierusalimului eliberat de Tasso. Ea ţinea închis cu străşnicie în minunalelei grădini pe fru­mosul Renaud spre a l împiedica sa ia parte la cruciade.

Olivier Patru, celebru avocat, orator şi academician (1604― 1601), foarte apreciat de contemporani. El a inaugurat obiceiul, discursului de recepţie a noilor academicieni.

19 Aluzie la romanul cavaleresc francez din sec. XII, "Cei patru fii Aymon"

20 Zicală franţuzească: "a privi, a aştepta ca sora mea Ana"; face aluzie la momentul din povestea lui Ch. Perrault Barbă Al­bastră, cînd soţia lui Barbă Albastră o pune pe sora ei ,Ana să privească în zare, să vadă dacă nu sosesc fraţii ei să o salveze.

21 Împăratul mongolilor

22 Castel vechi din Paris, ce servea la început drept tribunal, transformat apoi în închisoare.

23 Cuvintele generalului roman Lucius Licinius Lucullus (100― 57 î. chr.), faimos prin bogăţia sa şi luxul pe care l făcea, adre­sate bucătarului său într o zi cînd acesta pregătise o masă obişnuită. ("Nu ştiai că astă seară Lucullus cinează la Lucullus?")

24 Poeţi de la curtea lui Ludovic al XlV lea.

25 Vrăjitoarea de care s a îndrăgostit Ulise

26 Război religios care a luat naştere în urma revocării Edic­tului din Nantes.

27 Edict dat de Henric al IV lea în 1598 în favoarea protes­tanţilor; a fost revocat în 1685

28 Imperiul German (fondat în 962, abolit în 1806, restabilit în 1871).

29 Comandantul şef al armatei, titlu abolit de Richeliu în 1627.

30 Fiinţă supranaturală, din legendele populare franceze, a cărei apariţie anunţă moartea cuiva.

31 Asasinul lui Henric al IV lea, care apoi a fost legat de patru cai şi sfîşiat în patru bucăţi.

32 Călugăr dominican, asasinul lui Henic al III lea.

33 Închisori corecţionale pentru femeile de moravuri uşoare; la început, aşezăminte de reeducare, conduse de călugăriţe.

34 Tristan ― căpetenia mareşalilor Franţei sub Carol at VII lea şi Ludovic al Xl lea, bărbat viclean şi crud.

35 Marion de Lorme ― femeie renumită pentru frumuseţea şi aventurile ei, sub Ludovic al XlII lea. Doamna d'Aiguillon ― ne­poata lui Richeliu.

36 Loc de deportare, ales de guvernul englez, pe coasta orien­tală a Australiei.

Cartier din Londra unde aveau loc execuţiile capitale; aci prin extensiune.

37 Astarte ― zeiţa cerului la popoarele semitice căreia i se aduceau jertfe omeneşti.

38 Belial ― în Vechiul testament căpetenia diavolilor ― regele infernului

39 Sardanapal ― tipul prinţului desfrînat, laş, afemeiat

40 Sibilă ― femeie căreia cei vechi îi atribuiau cunoaşterea vi­itorului şi darul prevestirii

41 Tînără romană care s a sinucis, fiind prigonită de Sextus, fiul lui Superbus. Prin extensiune: femeie virtuoasă ce preferă moatea, dezonoarei.

42 Sînt pierdută (s a terminat cu mine)

43 Trebuie să mor