Cererea de înfiinţarea a popririi asiguratorii se soluţionează potrivit regulilor aplicabile sechestrului asigurator reglementate de art. 952 Cod procedură civilă – actualul art. 953 din acelaşi cod

5. Contestaţie la tabelul definitiv de creanţe. Înţelesul noţiunii de „eroare esenţială”.

Art. 75 din Legea nr.85/2006
Potrivit art. 75 din Legea nr.85/2006 „(1) După expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, prevăzut la art. 73 alin. (2), şi până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestaţie împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabel definitiv de creanţe, în cazul descoperirii existenţei unui fals, dol sau unei erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute.”

Din interpretarea acestui text legal rezultă fără dubiu că persoanele interesate în procedura prevăzută de actul normativ menţionat anterior, îşi pot valorifica pe calea contestaţiei la tabelul definitiv numai drepturile încălcate ca urmare a comiterii unei erori esenţiale a lichidatorului judiciar la momentul întocmirii tabelului definitiv.

Această eroare esenţială este definită de text ca fiind o reprezentare greşită a unor împrejurări de fapt şi de drept atât de importantă încât să determine menţionarea creanţei în tabel, care în ipoteza contrară l-ar fi împiedicat pe lichidator să procedeze la admiterea creanţei.

Aşadar, eroarea esenţială conform reţinerii primei instanţe, nu se confundă cu netemeinicia creanţei, cum rezultă din modul în care creditoarea a formulat contestaţia. Se constată că legiuitorul a permis această cale procedurală pentru înlăturarea deficienţelor tabelului definitiv, prin reglementarea prevăzută la art.75 din Legea nr.85/2006, doar în situaţii de excepţie, limitând acest drept la împrejurări expres stipulate de text, reglementare care nu este însă incidentă în prezenta cauză.
(Decizia nr. 888/A-C/19 Noiembrie 2015)
Prin contestaţia înregistrată la data de 12.01.2015, creditoarea DGRFP Ploieşti – AJFP Argeş a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea SC PP SRL ca prin sentinţa ce se va pronunţa în cauză să se dispună înlăturarea din tabelul definitiv al creanţelor acestei debitoare, creanţa asociatului unic OEZ, în cuantum de 37.912,44 lei, reprezentând un procent de 62,02% din totalul masei credale.

În motivarea contestaţiei întemeiată pe prevederile art. 75 din Legea nr.85/2006 s-a susţinut că înscrierea acesteia în tabelul creanţelor reprezintă o eroare a lichidatorului judiciar, întrucât nu s-a făcut dovada că asociatul unic al debitoarei ar fi efectuat creditarea.

Prin întâmpinarea formulată la 06.03.2015, debitoarea PP SRL, prin lichidator judiciar, a solicitat respingerea contestaţiei cu motivarea că suma reprezentând creanţa reţinută pe numele asociatei unice a fost justificată de faptul că aceasta figurează înregistrată în balanţa de verificare întocmită la data de 31.12.2013, în contul „455 – Asociaţi Conturi Curente”.

A mai susţinut că la acea dată debitoarea se afla în situaţie de nevoie, pentru acoperirea datoriilor curente.În susţinere s-au depus înscrisuri.

Prin precizările formulate la 14.05.2015, creditoarea a susţinut că nu s-a făcut dovada contractului de împrumut, a dispoziţiilor de încasare înregistrate în Registrul de casă şi evidenţiate în contabilitate, cu indicarea componenţei soldului Contului 455.

Totodată, a menţionat că nu s-a făcut dovada existenţei punctajelor reciproce scrise în temeiul OMF nr. 2861/2009, unde la art. 28 alin. 1 se stipulează că obligaţiile şi creanţele faţă de terţi sunt supuse verificării şi conformării pe baza extraselor soldurilor debitoarei şi creditoarei, ale conturilor de creanţă şi datorii care deţin ponderea valorică în totalul soldurilor acestor conturi, potrivit „extrasului de cont” sau punctajelor reciproce scrise.

Astfel, susţine că dintr-o eroare esenţială lichidatorul judiciar a menţionat creanţa asociatei în tabelul definitiv.

Prin sentinţa nr. 372/F/15.05.2015, Tribunalul Specializat Argeş a respins contestaţia ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunţa în sensul arătat, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 75 din Legea nr. 85/2006, după expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, prevăzut la art. 73 alin. (2), şi până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestaţie împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabel definitiv de creanţe, în cazul descoperirii existenţei unui fals, dol sau unei erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute.

Astfel, a apreciat instanţa de fond că, reglementând contestaţia la tabelul definitiv, legiuitorul a condiţionat exercitarea acesteia de descoperirea existenţei unui fals, dol sau unei erori esenţiale, respectiv a unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute, care au determinat admiterea creanţei. Pe calea contestaţiei prevăzute de art. 75, persoanele interesate nu pot formula critici ce se impuneau a fi valorificate pe calea contestaţiei la tabelul preliminar, privitoare la modul în care administratorul /lichidatorul judiciar a verificat declaraţia de creanţă. Astfel, nu se poate invoca pe această cale netemeinicia admiterii creanţei, respectiv înscrierea acesteia în tabelul definitiv în absenţa unor probe.

Pe de altă parte, s-a reţinut că „eroarea esenţială” se referă la o reprezentare greşită a unei împrejurări de fapt/de drept, de către lichidatorul judiciar, atât de importantă încât să fi determinat admiterea creanţei, ce nu ar fi fost admisă dacă lichidatorul judiciar ar fi cunoscut realitatea. Trebuie ca verificarea creanţei să fi fost influenţată în mod determinant de această eroare. Eroarea esenţială nu se confundă cu netemeinicia creanţei. Dacă prima constituie temei pentru contestaţia prevăzută de art. 75, cea de-a doua poate fi invocată numai prin contestaţia la tabelul preliminar, formulată în temeiul art. 73 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

A mai reţinut prima instanţă că în tabelul preliminar al debitoarei Societatea PP SRL, creditoarea OEZ a fost înscrisă cu o creanţă în cuantum de 37.912,44 lei, reprezentând 62,02% din totalul creanţelor, tabel care nu a fost contestat, împrejurare faţă de care lichidatorul judiciar a trecut creanţa în cuprinsul tabelului definitiv de creanţe.

Totodată, a constatat instanţa de fond că pentru a înscrie această creanţă, lichidatorul judiciar a luat în considerare balanţa de verificare întocmită la 30.09.2013, în care suma apare la soldul creditor al contului 455. Lipsa unui contract de împrumut încheiat în formă scrisă putea fi invocată de contestatoare prin intermediul contestaţiei la tabelul preliminar de creanţe, în cadrul căreia se putea cenzura temeinicia verificării creanţei de către lichidatorul judiciar.

Pe de altă parte, s-a reţinut că, dispoziţiile art. 28 alin. 1 din Ordinul MFP nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, nu sunt relevante în cauză, nefiind în discuţie evidenţierea sumei respective într-un inventar întocmit de către societate, ci probarea acesteia în faţa lichidatorului judiciar, cu ocazia verificării creanţei.

Împotriva acestei sentinţe s-a formulat apel de către creditoare, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în sensul că în mod greşit s-a respins contestaţia formulată de creditoare, prin interpretarea eronată a prevederilor art. 75 alin. 1 din Legea nr.85/2006, care a stat la întemeierea contestaţiei.

Susţine apelanta, reluând motivarea din cererea introductivă, că lichidatorul judiciar a comis o eroare esenţială atunci când, fără a avea la dispoziţie înscrisurile doveditoare, a menţionat în tabelul creanţelor debitoarei SC PP SRL creanţa asociatului unic OEZ în cuantum de 37.912,44 lei.

În continuare, se critică această menţiune din tabel, pe nerespectarea prevederilor art. 28 alin. 1 din OMF nr. 1861/2009 prin aceea că nu există la dosar documente constând în extrase de cont sau punctaje reciproce prevăzute de procedura stipulată în textul legal enunţat, a cărei nerespectare este sancţionată potrivit legii.

În concluzie, s-a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinţei şi înlăturarea din tabelul de creanţe al debitoarei a creanţei aparţinând creditoarei OEZ.

Prin întâmpinarea formulată la data de 29.09.2015, lichidatorul judiciar al debitoarei SC PP SRL a solicitat respingerea apelului ca nefondat, menţinându-şi punctul de vedere exprimat în faţa primei instanţe.

În susţinere a depus înscrisurile care au stat la baza menţionării creanţei asociatului unic în tabelul de creanţe al debitoarei.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat la 18.11.2015, creditoarea, la rândul său, a reiterat criticile din contestaţie şi calea de atac, susţinând incidenţa prevederilor art. 75 din Legea nr.85/2006 şi a art. 28 alin. 1 din OMF nr. 2861/2009.

Curtea, examinând apelul prin prisma criticilor aduse pe temeiul invocat şi în raport de probatoriul administrat, reţine că acesta este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.

Într-adevăr, potrivit art. 75 din Legea nr.85/2006 „(1) După expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, prevăzut la art. 73 alin. (2), şi până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestaţie împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabel definitiv de creanţe, în cazul descoperirii existenţei unui fals, dol sau unei erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute.”

Din interpretarea acestui text legal rezultă fără dubiu că persoanele interesate în procedura prevăzută de actul normativ menţionat anterior, îşi pot valorifica pe calea contestaţiei la tabelul definitiv numai drepturile încălcate ca urmare a comiterii unei erori esenţiale a lichidatorului judiciar la momentul întocmirii tabelului definitiv.

Această eroare esenţială este definită de text ca fiind o reprezentare greşită a unor împrejurări de fapt şi de drept atât de importantă încât să determine menţionarea creanţei în tabel, care în ipoteza contrară l-ar fi împiedicat pe lichidator să procedeze la admiterea creanţei.

Aşadar, eroarea esenţială conform reţinerii primei instanţe, nu se confundă cu netemeinicia creanţei, cum rezultă din modul în care creditoarea a formulat contestaţia.

Se constată că legiuitorul a permis această cale procedurală pentru înlăturarea deficienţelor tabelului definitiv, prin reglementarea prevăzută la art.75 din Legea nr.85/2006, doar în situaţii de excepţie, limitând acest drept la împrejurări expres stipulate de text, reglementare care nu este însă incidentă în prezenta cauză.

Dincolo de acest aspect, dacă s-ar considera această contestaţie ca fiind întemeiată pe art.73 din Legea nr.85/2006, rezultă că aceasta este tardivă, formulată cu mult peste termenul prevăzut de textul legal de contestare a creanţelor admise de lichidatorul judiciar, după verificarea prealabilă a acestora şi menţionarea în tabelul preliminar.

În sensul arătat, se constată că legiuitorul a reglementat prin art. 73 din Legea nr.85/2006 contestaţia la tabelul preliminar de creanţe, atunci când în urma verificării declaraţiilor de creanţă lichidatorul judiciar a admis o creanţă care nu întruneşte condiţiile art. 3 pct.6 şi pct. 12 din Legea nr.85/2006 sau prin încălcarea dreptului de preferinţă al părţilor.

Potrivit acestui text„Contestaţiile trebuie depuse la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă a tabelului preliminar, atât în procedura generală, cât şi în procedura simplificată.”

Or, în cauza de faţă, deşi tabelul preliminar de creanţe întocmit de lichidatorul judiciar, în care se regăseşte creanţa asociatei unice OEZ, a fost adus la cunoştinţa părţilor interesate în procedură cu respectarea art.73 alin.2 din legea insolvenţei, împotriva acestuia nu s-au înregistrat contestaţii, astfel că lichidatorul judiciar, în mod corect, a procedat la întocmirea tabelului definitiv de creanţe, preluând sumele menţionate în tabelul iniţial întocmit.

Pe de altă parte, curtea constată că documentele care au stat la baza admiterii creanţei acestei creditore sunt balanţa de verificare întocmită la data de 30.09.2013 şi fişa analitică lunară a contului nr.455, documente care se înscriu între documentele justificative prevăzute de Legea nr. 82/1991(f. 12 – 13, 22-25 dosar fond).

De altfel, aşa cum s-a arătat anterior, susţinerile prezentei căi de atac nu se circumscriu unor veritabile critici, în sensul art.470 NCPC, ci se redau textele de lege pe care s-a făcut întemeierea acesteia.

Cu referire la critica privind neluarea în considerare a prevederilor art. 28 alin. 1 din OMFP nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, Curtea o apreciază ca nerelevantă, întrucât chiar din titulatura acestui ordin rezultă că acest act normativ se referă la procedura de inventariere a elementelor de patrimoniu ale debitoarei în vederea probării acestora, ipoteză care nu este în discuţie în cauza de faţă.

Faţă de considerentele expuse, neexistând motive care să conducă la schimbarea sentinţei atacate Curtea, în temeiul art. 480 NCPC, a respins apelul, ca nefondat.
6. Calitatea procesuală a persoanei care a avut calitatea de administrator şi asociat unic al societăţii în a formula contestaţie împotriva deciziei de impunere emisă împotriva societăţii debitoare.

Art. 205 Cod procedură fiscală

Art. 66 alin. 1 şi 2 din Legea nr.85/2006

Art. 138 din Legea nr.85/2006
Potrivit art. 66 alin. 1 şi 2 din Legea nr.85/2006: „(1) Toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, cu excepţia creanţelor constatate prin titluri executorii. (2) Nu sunt supuse acestei proceduri creanţele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale”.

Făcând aplicarea acestor dispoziţii legale, Curtea a reţinut că, în materia insolvenţei, titlul de creanţă este decizia de impunere care constituie titlu executoriu.

Potrivit legii insolvenţei, sunt exceptate în procedura de verificare de către administratorul judiciar doar creanţele bugetare rezultate dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de lege.

Ideea care se desprinde din aceste reglementări este aceea că necontestarea titlului de creanţă determină definitivarea acestuia în planul căilor administrative de atac şi totodată exceptarea de la verificarea de către administratorul/ lichidatorul judiciar.

În procedura insolvenţei, judecătorul - sindic nu are competenţa de a se pronunţa asupra legalităţii cuantumului creanţei bugetare prin raportare la dispoziţiile Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală, aceste aspecte puteau face numai obiectul contestaţiei reglementate de art. 205 Cod procedură fiscală.

A interpreta în sensul în care contestatorul din prezenta cauză nu ar avea calitate procesuală în a formula contestaţie împotriva deciziei de impunere emisă împotriva societăţii debitoare, în care a avut calitatea de administrator şi asociat unic, ar însemna o încălcare a accesului liber la justiţie. Aceasta deoarece nu ar mai avea nicio posibilitate de a ataca decizia de impunere, care devine titlu executoriu în privinţa obligaţiilor ce le constată şi care ar trebui să fie automat suportate de administrator în cazul în care sunt considerate îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 138 din Legea nr.85/2006.
(Decizia nr. 1805/R-Cont/02 Noiembrie 2015)
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Argeş la data de 20.10.2014, reclamantul MG - administrator statuar al SC RFG SRL, a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, solicitând anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr.663/11.08.2014, obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestaţiei înregistrată sub nr.55009/18.02.2014, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, petentul a arătat că în urma raportului de inspecţie fiscală din 09.01.2014, s-a dispus obligarea SC RFG SRL la plata sumei de 276.187 lei impozit suplimentar aferent anilor 2008 – 2012, plus majorări şi penalităţi de întârziere. Împotriva actelor administrative a formulat contestaţie, ce a fost respinsă.

Petentul a apreciat că decizia este nelegală şi se impune anularea acesteia, întrucât pârâta nu a soluţionat pe fond contestaţia, ci a procedat la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale a petentului.

La data de 25.11.2014, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei, invocând totodată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, întrucât în cauză contestaţia nu a fost formulată, semnată şi depusă de către lichidatorul judiciar – titularul dreptului la acţiune, ci de fostul administrator MG.

La data de 13.01.2015, petentul a depus răspuns la întâmpinare, reiterând motivele invocate în acţiunea principală.

Prin sentinţa nr. 204/23.02.2015, Tribunalul Argeş - Secţia civilă, Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia, reţinând că prin raportul de inspecţie fiscală nr.*** emis la 09.01.2014 s-a constatat că societatea SC RFG SRL, avându-l ca asociat unic şi administrator pe MG, datorează bugetului consolidat al statului mai multe sume de bani: impozit suplimentar de 71.220 lei, cu dobânzi de 52.112 lei şi penalităţi de 10.683 lei şi respectiv TVA suplimentar de 88.400 lei cu 40.164 lei dobânzi şi 13.260 lei penalităţi .

S-a arătat pe larg în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală în ce mod s-au calculat aceste sume, datorate pentru perioada 01.01.2008 – 31.01.2013.

În baza acestui raport de inspecţie fiscală s-a emis şi decizia de impunere nr.***2014, cuprinzându-se aceleaşi sume şi reluându-se motivarea în fapt şi în drept prezentată în raportul de inspecţie fiscală.

S-a constatat că ambele acte administrative o prevăd ca şi contribuabil pe SC RFG SRL. Contestaţia şi plângerea prealabilă au fost formulate de petentă prin administrator MG , în acest fel fiind semnate şi aplicată ştampila societăţii.

Tribunalul a reţinut din încheierea de şedinţă din 27.01.2014 dosar nr.50/1259/2014, că s-a admis cererea pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă, s-a numit lichidator judiciar provizoriu şi s-a ridicat dreptul de administrare şi dizolvare a societăţii asociaţilor şi creditorilor notificaţi. Deci, la momentul formulării plângerii prealabile – 07.02. şi respectiv 16.02.2014, administratorul MG nu mai avea dreptul legal de a face acte de administrare sau de dispoziţie în ce priveşte societatea.

Exista posibilitatea ca lichidatorul judiciar să-şi însuşească plângerea prealabilă şi ulterior şi cererea de chemare în judecată, ce a determinat formarea prezentului dosar, însă tribunalul a constatat că acesta nu a intenţionat să facă acest lucru – f.117.

Văzând disp.art.206 alin.1 lit. e) Cod procedură fiscală republicat, coroborat cu pct.2.2. şi pct.2.3 din Instrucţiunile pentru aplicarea Titlului IX Cod procedură fiscală republicat, aprobate prin OPANAF nr. 450/2013, tribunalul a apreciat că în mod corect a fost respinsă plângerea prealabilă pentru lipsa calităţii procesuale active a petentului.

Împotriva sentinţei a formulat recurs reclamantul MG, în temeiul art. 488 alin. 1 pct. 5, 6 şi 8 Cod procedură civilă şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, solicitând casarea sentinţei şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În motivare se arată că instanţa de fond a confundat calitatea de reprezentant cu calitatea procesuală activă, iar argumentele care au stat la baza soluţiei sunt contradictorii cu soluţia pronunţată. Prin sentinţă s-a arătat că societăţii i s-a ridicat dreptul de administrare şi deci recurentul nu mai are calitate de reprezentant, însă instanţa a reţinut că reclamantul nu avea calitate procesuală activă.

Se arată că prin reprezentant se înţelege persoana împuternicită convenţional sau legal să reprezinte o altă persoană, iar prin calitate procesuală activă se înţelege identitatea dintre părţile unui raport juridic. Calitatea procesuală activă în dreptul administrativ aparţine oricărei persoane interesate, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Argumentele care au stat la baza soluţiei sunt contradictorii, aspect ce reprezintă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC.

Recurentul arată că instanţa de fond nu a analizat înscrisul reprezentat de adresa nr. 33/23.07.2014, prin care recurentul şi-a însuşit în nume propriu contestaţia, întrucât lichidatorul judiciar a refuzat analizarea voită a acestui înscris, ceea ce a dus la încălcarea dreptului la apărare al reclamantului şi la îngrădirea accesului acestui la justiţie, dat fiind că, în final, creanţa fiscală va fi imputată acestuia în dosarul nr. 50/1259/2014/a2 .

În dreptul administrativ, calitate procesuală activă o are nu numai persoana căreia i se emite actul, în speţă raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere, ci şi orice persoană care se consideră vătămată într-un drept subiectiv sau interes legitim (art. 1 din Legea nr. 554/2004). Or, imposibilitatea recurentului de a contesta actele fiscale sub scuza lipsei calităţii procesuale active, va conduce inevitabil la obligarea acestuia la acoperirea pasivului societăţii, al cărei administrator statutar este.

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, întrucât instanţa de fond a aplicat şi interpretat corect dispoziţiile art. 205 alin. 2, 206 alin. 1 lit. e) şi art. 217 alin. 1 din OG nr. 92/2003.

Se precizează că în motivarea recursului au fost reluate susţinerile din cererea iniţială, susţineri care au fost analizate de instanţa de fond şi care nu pot conduce la admiterea recursului. Se învederează instanţei de control faptul că cererea a fost formulată de către fostul administrator al societăţii SC RFG SRL, anume MG, căruia i-a fost ridicat dreptul de administrare, astfel încât titularul dreptului la acţiune îl avea numai lichidatorul judiciar.

Se arată că nici contestaţia iniţială, prin care s-a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. 4/09.01.2014, nu a fost semnată de lichidatorul judiciar, nici completarea la cererea iniţială nu a avut anexată împuternicirea dată de lichidatorul judiciar.

Invocându-se prevederile art. 18 alin. 1 şi art. 47 alin. 4 din Legea nr.85/2006, se precizează că de la data la care se dispune începerea falimentului, societatea debitoare nu mai are dreptul la propria administrare, aceasta fiind preluată de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, iar administratorul special reprezintă numai interesele acţionarilor sau asociaţilor.

Prin încheierea de şedinţă din data de 07.04.2014, a fost desemnat lichidator judiciar AE SPRL.

Reclamantul a menţionat faptul că (prin adresa trimisă DGRFP Ploieşti) că îşi însuşeşte în nume propriu contestaţia fiscală formulată împotriva raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere emise în data de 09.01.2014.

Acţiunea a fost depusă de o persoană fizică ce nu a dovedit calitate procesuală la data depunerii, iar lichidatorul judiciar AE SPRL, în calitate d e titular al dreptului la acţiune, nu şi-a însuşit demersurile persoanei fizice.

Examinând recursul prin prisma criticilor invocate, a probatoriului administrat în cauză şi a normelor de drept incidente, Curtea constată că este fondat, prin prisma considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Sub aspect probator, se reţine că SC RFG SRL a fost supusă inspecţiei fiscale în perioada 06.01.2014 – 08.01.2014, având ca obiect verificarea modului de calcul, declarare şi virare a obligaţiilor de plată datorate bugetului de stat, reprezentând impozitul pe profit, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor şi TVA.

Perioada supusă inspecţiei fiscale a fost 01.01.2008 – 30.09.2013.

În urma verificărilor efectuate s-a întocmit RIF nr. 4/09.01.2014, în baza căruia s-a emis decizia de impunere cu acelaşi nr. 4/09.01.2014, prin care s-au stabilit obligaţii suplimentare de plată în sumă de 276.187 lei.

Împotriva deciziei de impunere SC RFG SRL a formulat contestaţie la data de 07.02.2014, prin care s-a făcut menţiunea că este reprezentată de Marincă Gavril, în calitate de administrator şi asociat unic. S-a susţinut, în esenţă, caracterul nejustificat al obligaţiilor fiscale suplimentare de plată.

Contestaţia a fost înregistrată la organul fiscal sub nr. 44909/07.02.2014.

La data de 16.02.2014, sub nr. 47424 s-a înregistrat şi contestaţia formulată împotriva RIF nr. 09.01.2014, prin care s-a solicitat revocarea măsurilor dispuse.

În vederea soluţionării contestaţiei, cu adresa nr. 8808/14.07.2014, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti s-a solicitat SC RFG SRL ca lichidatorul judiciar al societăţii să semneze şi să ştampileze contestaţia formulată în original, pe care să o transmită DGRFP Ploieşti, conform dispoziţiilor art. 206 alin. 1 lit. e) din O.G. nr. 92/2003, coroborat cu prevederile pct. 2.2 şi pct. 2.3 din OPANAF nr. 450/2013.

Prin adresa nr. 32/23.02.2014 (fila 23 dosar fond) MG, în calitate de administrator statutar al SC RFG SRL a precizat că îşi însuşeşte în nume propriu contestaţia împotriva RIF şi a deciziei de impunere emise în data de 09.01.2014, invocându-se dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

A precizat totodată, că deşi i-a fost ridicat dreptul de administrare a societăţii, are un interes legitim şi actual asupra soluţionării contestaţiei, având în vedere posibilitatea lichidatorului judiciar de a formula o acţiune în antrenarea răspunderii administratorului statutar, în baza art. 138 din Legea nr.85/2006.

Prin decizia nr. 663/11.08.2014 privind soluţionarea contestaţiei formulate de SC RFG SRL, s-a respins contestaţia ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală (fila 7 dosar fond).

S-a reţinut că, prin încheierea de şedinţă din data de 27.01.2014, Tribunalul Specializat Argeş a deschis procedura simplificată a insolvenţei debitoarei şi a fost numit în calitate de lichidator judiciar provizoriu CII CPC, dispunându-se ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, dizolvarea acesteia.

Organul fiscal a reţinut că titularul dreptului la acţiune în cauză este numai lichidatorul judiciar, singurul îndreptăţit să formuleze, să semneze şi să depună contestaţia sau să împuternicească pe altcineva pentru aceasta, întrucât debitoarea şi-a pierdut dreptul la administrare.

În condiţiile în care contestaţia nu a fost formulată, semnată şi depusă de către lichidatorul judiciar, ci de fostul administrator al societăţii, căruia i-a fost ridicat dreptul de administrare, conform prevederilor art. 9 pct. 4 din OPANAF nr. 450/2013, organul de soluţionare a contestaţiei a constatat excepţia lipsei de calitate procesuală a persoanei fizice care a formulat, semnat şi depus contestaţia.

S-a reţinut totodată că nici completarea la contestaţia iniţială, depusă la data de 07.02.2014 nu are anexată împuternicirea dată de lichidatorul judiciar.

În drept, au fost invocate prevederile art. 18 alin. 1 din Legea nr.85/2006 şi art. 47 din aceeaşi lege. Au fost totodată considerate incidente dispoziţiile art. 205 alin. 2, art. 206 alin. 1 lit. e) şi art. 217 alin. 1 Cod procedură fiscală, în raport de care reţine că societatea nu mai are dreptul la propria administrare, astfel că nu poate formula contestaţie, fiind lipsită de calitate procesuală, întrucât se află în procedura falimentului.

În dreptul procesual fiscal, arată emitentul deciziei, titularul dreptului la acţiune este persoana juridică, ca titular de drepturi şi obligaţii, persoană distinctă de asociaţi şi acţionari (art. 21 Cod procedură fiscală) şi reprezentant al debitoarei SC RFG SRL. S-a arătat că prin încheierea de şedinţă din 07.04.2014 a Tribunalului Specializat Argeş, în temeiul art. 11 lit. c) din Legea nr.85/2006, judecătorul - sindic a dispus înlocuirea lichidatorului judiciar iniţial desemnat cu lichidatorul judiciar AE SPRL.

Adresa nr. 8808/14.07.2014, transmisă către AE SPRL a fost returnată la 04.08.2014, având ca motiv de nelivrare „nimeni să semneze”, iar aceeaşi adresă trimisă către SC RFG SRL a fost confirmată ca primită la data de 18.07.2014.

Cu privire la adresa înregistrată la DGRFP sub nr. 46663/24.07.2014, în care MG a menţionat că îşi însuşeşte în nume propriu contestaţia formulată împotriva RIF şi împotriva deciziei de impunere emise în data de 09.01.2014, s-a arătat că nu poate fi reţinută favorabil în soluţionarea contestaţiei, întrucât legiuitorul a prevăzut cine poate semna contestaţia formulată: lichidatorul judiciar numit de instanţă, iar administratorul social nu are decât calitatea de a apăra interesele asociaţilor.

Drept urmare, organul fiscal a arătat că, întrucât contestaţia a fost formulată şi semnată de o persoană care nu a dovedit că mai are vreo calitate procesuală la data depunerii, iar lichidatorul judiciar în calitate de titular al dreptului la acţiune nu şi-a însuşit această contestaţie, s-a respins contestaţia ca fiind formulată, semnată şi depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta,conform art. 217 alin. 1 Cod procedură fiscală.

În analiza criticilor de nelegalitate a sentinţei, Curtea reţine că prin încheierea de şedinţă din data de 27.01.2014, pronunţată în dosarul nr. 50/1259/2014 s-a admis cererea formulată de SC RFG SRL prin administrator MG şi a fost deschisă procedura de insolvenţă împotriva debitoarei.

S-au dispus măsurile prevăzute de art. 62 Cod procedură civilă şi a fost numit lichidator judiciar CII CPC, s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitoarei şi dizolvarea acesteia.

Ulterior, prin încheierea de şedinţă din 07.04.2014 s-a dispus înlocuirea lichidatorului judiciar iniţial desemnat cu SCP AE SPRL.

În atare condiţii, într-adevăr, conform dispoziţiilor art. 47 din Legea nr.85/2006 deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă determină ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.

Prin urmare, fostul administrator al SC RFG SRL nu mai avea calitatea de reprezentant legal al societăţii la data formulării contestaţiei.

MG, fost administrator al societăţii, a arătat că îşi însuşeşte în nume propriu contestaţia formulată prin cererea depusa la dosarul de fond.

Or potrivit dispoziţiilor art. 205 Cod procedură fiscală „ (1) Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.

(2) Este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.

Totodată, art. 1 din Legea nr. 554/2004 dispune: „(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.

(2) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept

Recurentul a arătat că în dosarul nr. 50/1259/2014, având ca obiect procedura de insolvenţă a debitoarei, în raportul prevăzut de art. 59 din Legea nr.85/2006 s-au identificat cauze pentru atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului statutar în baza art. 138 alin. 1 lit. a) din Legea nr.85/2006.

Ulterior, s-a formulat cerere de antrenare a răspunderii personale, în condiţiile art. 138 din lege împotriva fostului administrator al societăţii comerciale, MG.

Conform textului precitat „la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul - sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvenţă să fie suportată de organele de conducere sau de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului prin una din următoarele fapte:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

În condiţiile în care sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, categoria de subiecţi indicată de textul enunţat este obligată să suporte pasivul societăţii comerciale aflată în insolvenţă.

În litigiul dedus judecăţii s-a demarat o acţiune în antrenarea răspunderii personale a fostului administrator MG. Or, în acest context, acesta are un interes legitim şi implicit calitate procesuală activă în promovarea contestaţiei împotriva deciziei de impunere, întrucât sumele reţinute în decizia de impunere pot fi înscrise în tabelul creanţelor societăţii debitoare în condiţiile Legii nr. 85/2006, ele constituind integral sau parţial a pasivului societăţii debitoare pentru care se poate dispune angajarea răspunderii administratorului statutar în condiţiile art. 138 din Legea nr.85/2006.

Totodată potrivit art. 66 alin. 1 şi 2 din Legea nr.85/2006: „(1) Toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, cu excepţia creanţelor constatate prin titluri executorii. (2) Nu sunt supuse acestei proceduri creanţele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale”.

Făcând aplicarea acestor dispoziţii legale, Curtea reţine că în materia insolvenţei, titlul de creanţă este decizia de impunere care constituie titlu executoriu.

Potrivit legii insolvenţei, sunt exceptate în procedura de verificare de către administratorul judiciar doar creanţele bugetare rezultate dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de lege.

Ideea care se desprinde din aceste reglementări este aceea că necontestarea titlului de creanţă determină definitivarea acestuia în planul căilor administrative de atac şi totodată exceptarea de la verificarea de către administratorul/ lichidatorul judiciar.

În procedura insolvenţei, judecătorul - sindic nu are competenţa de a se pronunţa asupra legalităţii cuantumului creanţei bugetare prin raportare la dispoziţiile Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală, aceste aspecte puteau face numai obiectul contestaţiei reglementate de art. 205 Cod procedură fiscală.

A interpreta în sensul în care contestatorul din prezenta cauză nu ar avea calitate procesuală în a formula contestaţie împotriva deciziei de impunere emisă împotriva societăţii debitoare, în care a avut calitatea de administrator şi asociat unic, ar însemna o încălcare a accesului liber la justiţie. Aceasta deoarece nu ar mai avea nicio posibilitate de a ataca decizia de impunere, care devine titlu executoriu în privinţa obligaţiilor ce le constată şi care ar trebui să fie automat suportate de administrator în cazul în care sunt considerate îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 138 din Legea nr.85/2006 în dosarul nr. 50/1259/2014/a2.

În plan procesual, accesul liber la justiţie, astfel cum este reglementat de art. 21 din Constituţia României, se concretizează în prerogativele pe care le implică dreptul la acţiune ca aptitudine legală ce este recunoscută de ordinea juridică oricărei persoane fizice sau juridice în realizarea cerinţelor impuse de art. 6 din CEDO.

Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 498 alin.1 Cod procedură civilă, a admis recursul, a casat sentinţa şi în rejudecare a admis cererea, a anulat decizia nr. 663/11.08.2014 şi a obligat pârâta la soluţionarea contestaţiei formulate de MG.