Cererea de înfiinţarea a popririi asiguratorii se soluţionează potrivit regulilor aplicabile sechestrului asigurator reglementate de art. 952 Cod procedură civilă – actualul art. 953 din acelaşi cod

Pe latură civilă, apelanta a cerut admiterea în totalitate a cererii de constituire ca parte civilă, cu consecinţa obligării părţii responsabile civilmente LI Bulgaria la plata daunelor materiale, a daunelor morale, a prestaţiei periodice, precum şi a cheltuielilor de judecată.

În susţinere, s-a arătat că partea vătămată a suferit nu numai un prejudiciu estetic ireversibil prin amputarea ambelor picioare, ci are şi o stare psihică afectată; aceasta este tot timpul dependentă de o terţă persoană, afirmând că este o povară, că nu-şi mai poate câştiga singură banii necesari şi că în permanenţă trebuie ajutată.

În apelul său, apelanta - parte responsabilă civilmente LI Company din Bulgaria a criticat sentinţa atacată pentru nelegalitate, susţinând că instanţa de fond nu a reţinut culpa concurentă a victimei în producerea consecinţelor accidentului rutier asupra sa. Totodată, s-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a acordat prestaţie periodică pentru pierderea capacităţii de muncă.

În opinia apelantei, soţul victimei a creat starea de pericol iminentă, circulând pe un drum internaţional cu căruţa, chiar dacă nu avea altă alternativă. Având în vedere situaţia de fapt, în prezenţa pericolului iminent produs de soţul victimei, culpa majoră este a acestuia, în procent de 60%, iar în sarcina inculpatului de 40%.

În cauză sunt aplicabile dispoziţiile prevăzute de art.1371 Cod civil, în sensul că victima are culpa sa în producerea accidentului, aceasta având o poziţie incorectă în căruţă, stând cu picioarele pe oblonul acesteia, în afară, pe partea stângă. Partea civilă iniţial, în declaraţia dată, nu a recunoscut că se afla cu picioarele în afara oblonului, însă ulterior a revenit asupra declaraţiei şi a arătat că se afla cu picioarele în exterior, pe partea stângă a atelajului. Faţă de soţul victimei, aceasta nu a solicitat pretenţii civile, însă, în opinia apelantei, culpa, procentual, se împarte astfel: 40% culpa soţului victimei, 40% culpa victimei şi 20% culpa conducătorului auto, respectiv inculpatul.

Cu privire la cuantumul daunelor morale, s-a arătat că acestea trebuie împărţite la trei, urmând a fi admisă în parte cererea părţii civile. Totodată, s-a apreciat că suma solicitată de partea civilă, ca pretenţii civile, nu a fost dovedită, din probele administrate în cauză rezultând că s-au făcut chete, colecte de bani, în vederea restabilirii sănătăţii victimei. Dacă aceşti bani au fost daţi părţii civile, atunci prejudiciul nu trebuie să fie acoperit. Este posibil ca aceşti bani să reprezinte donaţie.

Examinând hotărârea atacată cu apel prin prisma criticilor care i-au fost aduse, precum şi sub toate aspectele, aşa cum impun exigenţele art. 417 alin. ultim din Codul de procedură penală, Curtea constată că apelul declarat de partea civilă este nefondat, în vreme ce apelul promovat de partea responsabilă civilmente este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Judecătorul fondului a efectuat o analiză aprofundată a probatoriului strâns în faza de urmărire penală şi a dovezilor pe care el însuşi le-a administrat, în condiţii de oralitate, publicitate şi contradictorialitate, situaţia de fapt stabilită prin sentinţă corespunzând întru totul realităţii faptice.

Astfel, probele ştiinţifice de netăgăduit, care se coroborează cu declaraţiile date de către cei trei participanţi la trafic implicaţi în evenimentul rutier ce a avut loc în dimineaţa zilei de 02.03.2013, orele 06:00, când nu se luminase de ziuă (fila 142 dosar urmărire penală), au condus la concluzia că, în timp ce se deplasa cu autotractorul cu remorcă pe DN 7 pe raza localităţii Bujoreni, judeţul Vâlcea, inculpatul a fost surprins de apariţia pe carosabil, pe sensul său de mers, a unui vehicul a cărui circulaţie era interzisă pe un drum naţional, respectiv a unui căruţe tractate de cal, ce nu era iluminată.

Atelajul era condus de numitul MA, iar victima MF, soţia acestuia, se afla în căruţă, poziţionată pe partea laterală (dinspre şosea, iar nu spre acostament), şezând cu picioarele în afara vehiculului (a se vedea planşele fotografice, filele 140 dosar urmărire penală, şi schiţa cu poziţiile relative ale vehiculelor, în momentele acroşării, fila 141 dosar urmărire penală).

În timp ce efectua manevra de depăşire a căruţei conduse de MA, inculpatul a acroşat acest vehicul, iar în urma impactului a rezultat vătămarea corporală a părţii civile MF, căreia i-au fost amputate membrele inferioare, comprimate între cele două planuri dure (filele 78, 79 dosar urmărire penală).

După accident, inculpatul şi-a continuat deplasarea şi, deşi pe parcurs a constatat că prelata de la autotractor fusese desprinsă, a remediat această mică avarie, fără a realiza cele întâmplate.

Expertul cauzei a stabilit că inculpatul nu a păstrat distanţa corespunzătoare la efectuarea manevrei de depăşire, iar conducătorul atelajului cu tracţiune animală ar fi putut evita producerea accidentului, dacă nu ar fi circulat cu vehiculul său pe un drum naţional, unde circulaţia unor astfel de vehicule este interzisă şi fără ca acesta să fi fost dotat corespunzător pe timp de noapte (fila 145 dosar urmărire penală).

Instanţa de fond a apreciat că inculpatul AL nu a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale, deşi putea şi trebuia să-l prevadă, având obligaţia de a respecta normele de circulaţie rutieră şi a dispus condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi a infracţiunii de părăsire a locului accidentului, pentru prima faptă reţinând o culpă de 50% pentru şofer. Restul culpei a fost atribuit conducătorului vehiculului cu tracţiune animală, pentru considerentele relevate de către expert, în raportul de expertiză tehnică judiciară (astfel cum au fost prezentate mai sus).

La aplicarea sancţiunilor penale pentru cele două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, prima instanţă a cântărit cu minuţiozitate toate circumstanţele reale şi personale incidente în speţă, ţinând cont şi de procentul de culpă al celui condamnat la producerea evenimentului rutier soldat cu vătămarea gravă a pasagerului din căruţă.

Despăgubirile au fost reduse, drept consecinţă, prin aplicarea acestui procent – victima precizând în faza de urmărire penală că s-a împăcat cu soţul său, vinovat de producerea accidentului (fila 5 rechizitoriu).

Instanţa de apel, învestită cu soluţionarea apelului declarat de asigurator (inculpatul nu a formulat apel), examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor care i-au fost aduse, constată temeinicia acestuia.

Se susţine de către apelant că, analizând situaţia de fapt, apare evident că o culpă substanţială o poartă chiar partea civilă, care a avut o conduită ce a contribuit la producerea prejudiciului pe care acesta l-a suferit.

Din acest punct de vedere, se subliniază că în mod corect prima instanţă a reţinut culpa soţului, MA, însă a omis aspectul important relevat anterior, anume faptul că şi victima accidentului a avut partea sa de vină la producerea urmărilor foarte grave asupra sa, prin aceea că se afla într-o poziţie nefirească pentru pasagerii oricăror tipuri de mijloace de transport: cu membrele inferioare în afara atelajului şi orientate pe partea stângă, pe unde se desfăşura traficul rutier.

Curtea apreciază că aceste susţineri sunt întemeiate, urmând a fi primite ca atare, cu consecinţa diminuării culpei inculpatului, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Art. 1371 din Codul civil în vigoare prevede că, în cazul în care victima a contribuit cu intenţie sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ţinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.

Acest text de lege este incident în speţă, în opinia Curţii de Apel, întrucât victima MF, care se deplasa împreună cu soţul său în căruţa încărcată cu mături şi nuiele (fila 25 dosar urmărire penală), cu bună ştiinţă s-a aşezat cu picioarele atârnate în afara atelajului, pe partea stângă, dinspre carosabil (fila 63 verso şi fila 64 dosar urmărire penală).

O atare conduită a pasagerului unui vehicul participant la trafic este prohibită de lege, întrucât toţi participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice sau private.

Prin modul în care a ales să se deplaseze în vehiculul care, oricum, nu era îndrituit a circula pe un astfel de drum şi care, pe deasupra, nici nu era luminat corespunzător (practic, nu avea nicio luminiţă care să-i prevină pe ceilalţi participanţi la trafic că se află pe carosabil, într-un loc nepermis), persoana vătămată s-a expus riscului iminent de a fi lovită – risc ce s-a şi produs, odată cu trecerea pe lângă căruţă a acelui autocamion condus de inculpat.

Curtea deplânge situaţia actuală în care se află victima, o femeie în vârstă de 66 de ani, care îşi câştiga traiul, împreună cu soţul său, din vânzarea la târgul săptămânal a măturilor din nuiele pe care cei doi le lucrau.

Traumele suferite de partea civilă atât la momentul impactului cu autocamionul, când picioarele sale au fost strivite, cât şi ulterior, cu ocazia intervenţiilor medicale prin care ambele gambe i-au fost amputate şi în continuare, până la sfârşitul vieţii acesteia, întrucât a rămas cu infirmitate fizică permanentă – au fost şi sunt imense.

Răspunderea civilă a asiguratului şi cea a asiguratorului – a primului, delictuală, iar a secundului, contractuală, nu poate fi însă angajată decât în limita culpei conducătorului autovehiculului asigurat pentru urmarea produsă.

Dacă persoana vătămată constituită parte civilă s-ar fi aşezat în mod corect în atelajul în care se afla ca pasager, iar nu cu picioarele atârnate spre partea carosabilă, leziunile care s-ar fi putut produce în momentul impactului între cele două vehicule ar fi fost mult mai uşoare, aproape nesemnificative, accidentul putându-se solda doar cu pagube materiale. Dovadă în acest sens este faptul că soţul său, ma, nu a prezentat leziuni.

Faţă de cele de mai sus, urmează a se admite apelul declarat de asigurător şi a se reţine în sarcina victimei culpă la producerea prejudiciului pe care aceasta l-a suferit, în proporţie de 20 %, iar soţului său, de 40 %.

Restul culpei aparţine inculpatului, iar despăgubirile se vor reduce proporţional cu aceasta.

Tot astfel, prestaţia periodică acordată părţii civile nu se justifică, în opinia Curţii, din considerentele învederate, ţinând de propria culpă la cauzarea şi, respectiv, la mărirea prejudiciului.

Va fi redus şi cuantumul cheltuielilor acordate părţii civile, pentru considerentele expuse.

Cât priveşte apelul pe care persoana vătămată constituită parte civilă l-a declarat, prin care se tinde la agravarea situaţiei inculpatului şi la majorarea despăgubirilor acordate de către instanţa de fond, prin admiterea integrală a pretenţiilor acesteia, acest apel este potrivit de Curte ca nefondat, urmând a fi respins ca atare, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală.

Motivele care au condus la reducerea cuantumului despăgubirilor stabilite de prima instanţă justifică această soluţie.