Cererea de înfiinţarea a popririi asiguratorii se soluţionează potrivit regulilor aplicabile sechestrului asigurator reglementate de art. 952 Cod procedură civilă – actualul art. 953 din acelaşi cod

6. Act sexual cu un minor. Absorbirea în conţinutul constitutiv al elementului material al laturii obiective a infracţiunii de act sexual cu un minor a actelor materiale ce nu se circumscriu infracţiunii de şantaj.
Referitor la infracţiunea de şantaj, constând în aceea că inculpatul ar fi determinat-o pe persoana vătămată să întreţină în mod repetat acte sexuale, prin ameninţarea acesteia cu sinuciderea, instanţa de control judiciar constată că actele materiale respective nu se circumscriu şantajului, ci se absorb în conţinutul constitutiv al elementului material al laturii obiective a infracţiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată, în condiţiile în care intenţia inculpatului de a întreţine acte sexuale cu nepoata sa, s-a şi concretizat în fapt, inclusiv ulterior ameninţărilor că se va sinucide.
(Decizia penală nr. 675/A/26 octombrie 2015)
Prin sentinţa penală nr.1961 din 22 iulie 2015, pronunţată de Judecătoria Piteşti, s-a hotărât:

„Condamnă, în baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen. şi art. 220 alin. 1 şi 2 C.pen., cu aplic. art. 35 şi 36 C.pen., în condiţiile art. 396 alin. 10 C.pr.pen., pe inculpatul MDA la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 6 luni.

Achită, în baza art. 396 alin. 5 C.pr.pen. şi art. 16 lit. b teza a II-a C.pr.pen., pe inculpatul MDA, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 207 alin. 1 C.pen.

Dispune executarea pedepsei în condiţiile art. 60 C.pen.

Aplică inculpatului MDA pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a, b şi d C.pen, pe o durată de 2 ani.

Aplică inculpatului MDA pedeapsa accesorie prev. de art. 65 C.pen. şi art. 66 alin. 1 lit. a, b şi d C.pen.

În baza art. 72 C.pen., deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestului preventiv începând cu data de 30.03.2015, la zi.

În baza art. 399 C.pr.pen., menţine arestul preventiv luat faţă de inculpatul MDA.

În baza art. 19 alin. 1 şi 3, art. 20 şi art. 25 C.pr.pen., ia act că partea vătămată-parte civilă KBM, prin reprezentant legal şi procuror nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Obligă pe inculpatul MDA., în baza art. 275 C.pr.pen., la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiţiei, potrivit art. 272 C.pr.pen.”

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut:

„La data de 24.04.2015, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Piteşti, rechizitoriul nr. 2947/P/2015, al procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.

Prin actul de sesizare al instanţei, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul MDA, pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi act sexual cu un minor în formă continuată, prev. de art. 207 al.1 C.p si art. 220 al.1 si 2 cu aplic. art. 35 al.1 in cond, art. 38 al.1 C.p.

Învinuirea constă în faptul că, în perioada octombrie 2014 - 06.03.2015, inculpatul MDA a întreţinut în repetate rânduri acte sexuale cu nepoata sa de soră, minora KBM în vârstă de 12 ani (numărul de acte sexuale fiind estimat la 40), iar modul în care inculpatul a determinat persoana vătămată minoră să întreţină în mod repetat acte sexuale a fost ameninţarea acesteia cu sinuciderea.

Partea vătămată KBM prin reprezentant legal şi procuror, nu s-a constituit parte civilă în timpul procesului penal.

Pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare din oficiu (f. 7 dup); proces-verbal de cercetare a locului faptei şi planşa foto (f. 10-19 dup); declaraţiile persoanei vătămate KBM (f. 21-27 dup);raport de constatare medico-legală nr. 120/A10/2015 (f. 32 dup);raport de evaluare psihologică a minorei (f. 35, 36 dup); proces-verbal de redare a înregistrării audio-video în mediul ambiental a discuţiei purtate de inculpat cu martora SCE (f. 51-53 dup); declaraţiile martorilor; declaraţiile inculpatului MDA (f. 87-89, 95. 102 dup); raportul de constatare fraseológica şi biocriminalistică nr. 4/16.04.2015 (f. 113-133 dup); mijloace materiale de probă în custodia Poliţiei Mun. Piteşti, conform dovezii seria *** (f. 134 dup); alte acte si date aflate la dosarul cauzei.

Judecata s-a făcut, în baza art. 375 NCpp, într-un proces cu recunoaşterea vinovăţiei.

Inculpatul nu a dorit să dea declaraţii în faza de judecată.

În baza probelor administrate instanţa constată următoarea situaţie de fapt:

La data de 30.03.2015 organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, prev. de art. 220 alin 2 din Codul penal, în baza relatărilor martorei SCE, mătuşa persoanei vătămate minore KBM, care a arătat că după data de 08.03.2015, dată la care persoana vătămată minoră s-a mutat la locuinţa martorei, aceasta din urmă i-a propus minorei să meargă la un control ginecologic, iar când cele două s-au deplasat la un cabinet de specialitate, în timp ce aşteptau să intre la medic, persoana vătămată minoră i-a povestit martorei că întreţinuse în repetate rânduri raporturi sexuale cu unchiul său, numitul MDA.

Cele relatate de martora SCE au fost confirmate şi de persoana vătămată minoră KBM, în vârstă de 12 ani, care a arătat că până la data de 08.03.2015, dată la care s-a mutat la mătuşa sa, a locuit la adresa bunicii sale MM din com. Cotmeana, sat Cotmeana, jud. Argeş, împreună cu bunica şi bunicul DF şi cele două surori minore KFA şi KML. În cameră cu cele trei minore, dar într-un alt pat, dormea în mod obişnuit şi unchiul persoanei vătămate, inculpatul MDA, în vârstă de 22 de ani.

În cursul lunii octombrie 2014, într-o seară, în jurul orelor 22.30, lângă persoana vătămată KBM a venit unchiul său MDA, care a sărutat-o pe gură, însă persoana vătămată s-a împotrivit, astfel că unchiul său a plecat în patul său. A revenit în patul persoanei vătămate după circa o oră, când i-a spus să meargă cu el în pat şi să îşi dea pantalonii jos. Iniţial, persoana vătămată nu a fost de acord, însă unchiul său i-a spus că în situaţia în care nu va face cum îi cere, el se va sinucide. Persoana vătămată s-a speriat şi a mers în patul unchiului, unde s-a dezbrăcat de pantaloni, iar unchiul său a întreţinut cu ea un raport sexual normal. Persoana vătămată a relatat că a simţit o durere puternică şi a avut sângerări, dar unchiul i-a pus mâna la gură pentru a nu ţipa de durere. De la data respectivă, numitul MDA a întreţinut raporturi sexuale cu minora cam de două ori pe săptămână, până la data de 08.03.2015, când minora s-a mutat la mătuşa sa, martora SCE. A mai arătat persoana vătămată că la data de 27.03.2015, când a venit de la ginecolog, a aflat că MDA ar fi încercat să întreţină raporturi sexuale şi cu sora persoanei vătămate, KFA, în vârstă de 13 ani, însă aceasta i-a spus că va ţipa până când o vor auzi bunicii, astfel că unchiul a renunţat. Ultimul raport sexual s-ar fi petrecut între inculpat şi persoana vătămată minoră în noaptea de 05/06.03.2015. Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 120/A10/2015 rezultă că persoana vătămată prezintă o deflorare completă a cărei vechime nu poate fi precizată cu certitudine (fiind mai veche de 10-12 zile).

Din declaraţiile martorei SCE şi ale persoanei vătămate KBM a rezultat că în cursul lunii noiembrie 2014 a avut loc un episod în care numitul MDA ar fi încercat să se spânzure în pădure, fiind convins de membrii familiei să renunţe. La episod a asistat şi persoana vătămată minoră, ceea ce a confirmat ameninţările unchiului cu privire la sinucidere, astfel că în continuare minora nici nu a încercat să se opună actelor sexuale.

Persoana vătămată a arătat că, după întreţinerea raporturilor sexuale, inculpatul ejacula pe un prosop sau pe un tricou, cu care se ştergea pe penis.

Cu ocazie cercetării locului faptei, au fost ridicate prosopul şi tricoul indicate de persoana vătămată, precum şi un cearşaf pe care dormea inculpatul, pe care au fost identificate mai multe pete de substanţă de culoare deschisă cu aspect de fluid. Potrivit concluziilor raportului de constatare traseologică şi biocriminalistică nr. 4/2015 din data de 16.04.2015 a rezultat că urmele care s-au pus în evidenţă pe articolele menţionate mai sus nu sunt de natură spermatică.

Inculpatul a recunoscut că a întreţinut de mai multe ori raporturi sexuale cu nepoata sa de 12 ani, apărarea sa constând în aceea că minora a avut iniţiativa actelor sexuale şi totul s-a întâmplat cu voia acesteia, fără vreo constrângere din partea lui.

Din înregistrările audio-video în mediul ambiental ale discuţiilor purtate de inculpat cu martora SCE au rezultat probe ce confirmă săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată.

Acuzaţia este susţinută şi de declaraţiile martorului DDC, care a arătat că în cursul anului 2014 a dormit o noapte în camera în care stăteau inculpatul şi cele trei minore, respectiv în pat cu inculpatul şi cu persoana vătămată, iar la un moment dat inculpatul şi minora s-au întors cu spatele la el şi inculpatul a început sa mişte din zona bazinului, acela fiind unul din actele sexuale dintre inculpat şi nepoata sa surprinse de martorul ocular.

Având în vedere susţinerile persoanei vătămată cu privire la frecvenţa actelor sexuale, respectiv de două ori pe săptămână, rezultă că din luna octombrie 2014 şi până în noaptea de 05/06.03.2015, inculpatul MDA a întreţinut cu nepoata sa în vârstă de 12 ani aproximativ 40 de raporturi sexuale.

În cursul procesului penal, inculpatul a recunoscut fapta penală, exprimându-şi regretul.

În aceste condiţii, instanţa constată faptul că, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni de pericol, prev. de art. 220 alin. 1 şi 2 C.pen., cu aplic. art. 35 şi 36 C.pen., respectiv actul sexual cu un minor în formă continuată.

Astfel, instanţa îl va condamna pe inculpatul MDA, în baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 220 alin. 1 şi 2 C.pen., cu aplic. art. 35 şi 36 C.pen., în condiţiile art. 396 alin. 10 C.pr.pen., la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 6 luni.

Pentru proporţionalizarea pedepsei instanţa a ţinut cont de gradul de pericol social al infracţiunii şi de împrejurările în care a fost comisă fapta.

Inculpatul a avut o bună conduită înainte de săvârşirea infracţiunii, având o comportare sinceră în cursul procesului.

Important este şi faptul că partea vătămată prin reprezentant legal nu s-a constituit parte civilă în cauză, ceea ce poate presupune existenţa încă a unei relaţii familiale puternice pe care instanţa le constată, dar şi faptul că ultimul cuvânt al inculpatului s-a axat pe exprimarea regretului în raport cu partea vătămată şi familia acesteia, arătând că a conştientizat pe deplin gravitatea faptei sale şi suferinţa pe care a provocat-o propriei familii.

Instanţa constată şi faptul că judecata s-a produs în cadrul unui proces în care inculpatul şi-a recunoscut vinovăţia până la începerea cercetării judecătoreşti, potrivit art.375 NCpp.

În acest sens, acesta a beneficiat la stabilirea duratei pedepsei şi de disp. art. 396 alin. 10 NCpp, în sensul că acesta a beneficiat de o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Având în vedere durata pedepsei pronunţate, împrejurările în care a fost comisă fapta, numărul actelor sexuale, vârsta părţii vătămate, precum şi consecinţele grave ale săvârşirii infracţiunii asupra psihicului şi dezvoltării psiho-sociale a părţii vătămate, instanţa constată că, inculpatul nu îşi poate forma o atitudine corectă faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială decât prin executarea pedepsei în condiţii de detenţie, în temeiul art. 60 NC.pen.

Va aplica inculpatului MDA pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a, b şi d C.pen, pe o durată de 2 ani, precum şi pedeapsa accesorie prev. de art. 65 C.pen. şi art. 66 alin. 1 lit. a, b şi d C.pen.

În baza art. 72 Cp va deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestului preventiv începând cu data de 30.03.2015 la zi, întrucât această perioadă de timp a fost executată, ca urmare a punerii în executare a măsurii preventive a arestului preventiv şi a reţinerii.

În baza art. 399 C.pr.pen va menţine arestul preventiv luat faţă de inculpatul MDA, constatând existenţa în continuare a temeiurilor legale avute în vedere la luarea acestei măsuri şi inexistenţa unei alte măsuri preventive de aceeaşi eficacitate care să fie dispusă în cauză care să înlăture pericolul social concret pentru ordinea publică.

În ceea ce priveşte infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 207 alin. 1 C.pen reţinută în sarcina inculpatului, instanţa reţine că în cauză există una din situaţiile prevăzute de lege care împiedică exercitarea acţiunii penale, respectiv cea prevăzută de art. 16 lit. b teza a II-a C.pr.pen, în sensul că această infracţiune nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

Intenţia inculpatului, atunci când a ameninţat că se va sinucide, a fost să obţină rezultatul infracţiunii de raport sexual cu o minoră, şi nicidecum al celei de şantaj, prevăzut de art. 207 alin. 1 C.pen, în sensul de a obţine pentru sine un folos nepatrimonial.

Toate probele administrate în cauză indică o intenţie directă calificată a inculpatului de a obţine şi a efectua raportul sexual cu partea vătămată şi nicidecum să o constrângă pe aceasta în scopul prevăzut de lege la art. 207 alin. 1 Cpen.

Este adevărat că prin ameninţarea făcută se realizează o constrângere a părţii vătămate, însă aceasta nu este calificată prin scop. Este clar, că inculpatul a urmărit să întreţină acte sexuale cu partea vătămată şi nu să o constrângă pe aceasta să dea, să facă, să sufere sau să nu sufere ceva, în scopul dobândirii pentru aceasta a unui folos nepatrimonial.

De altfel, însăşi rezultatul infracţiunii de şantaj în legătură cu folosul nepatrimonial obţinut de inculpat este pus în discuţie întrucât legiuitorul a prevăzut ca rezultat al infracţiunii prevăzute de art. 220 alin. 1 şi 2 C.pen să fie însăşi raportul sexual.

Noua reglementare a şantajului în legislaţia penală poate introduce această situaţie privind încadrarea juridică în cauzele penale deduse judecăţii însă, infracţiunea de şantaj este de sine stătătoare, şi în general, nu poate coexista în cazul unui concurs de infracţiuni cu infracţiunea de raport sexual cu o minoră.

În cazul de faţă, în sens particular valorificarea unei tentative de suicid comisă în cursul lunii noiembrie 2014 de către inculpat, tentativă ce nu are sub nicio formă legătură cu infracţiunile de faţă, nu poate constitui element al unei acţiuni de ameninţare în realizarea infracţiunii de şantaj, ce ar trebui să fie în concurs cu infracţiunea de act sexual cu o minoră.

Probele administrate în cauză arată limpede că intenţia inculpatului a fost să întreţină în nenumărate rânduri, prin orice mijloc, raport sexual cu minora parte vătămată şi nicidecum să o constrângă pe aceasta să dea, să facă, să sufere sau să nu sufere ceva, în scopul dobândirii pentru aceasta a unui folos nepatrimonial.

De altfel, legiuitorul nici nu a mai prevăzut ca modalitate de comitere a infracţiunii prevăzute de art. 220 alin. 1 şi 2 C.pen., existenţa unei veritabile constrângeri. Actul în sine, odată comis, intră sub incidenţa legii penale.

În aceste condiţii, instanţa îl va achita, în baza art. 396 alin. 5 C.pr.pen. şi art. 16 lit. b teza a II-a C.pr.pen., pe inculpatul MDA, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 207 alin. 1 C.pen.

În baza art. 19 alin. 1 şi 3, art. 20 şi art. 25 C.pr.pen., va lua act că partea vătămată-parte civilă KBM, prin reprezentant legal şi procuror nu s-a constituit parte civilă în cauză.”

Împotriva sentinţei respective au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti şi inculpatul MDA, pentru considerente de nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, se susţine de către parchet că nu se putea dispune achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, atât timp cât acesta a invocat procedura simplificată în cauză.

Inculpatul a adus la cunoştinţa persoanei vătămate minore faptul că se va sinucide în cazul în care aceasta nu este de acord cu întreţinerea unor raporturi sexuale, acest element de constrângere fiind realizat la debutul activităţii infracţionale a inculpatului, ulterior momentului în care minora a refuzat să dea curs anumitor insistenţe ale inculpatului, ceea ce denotă că acesta a urmărit să înfrângă opoziţia minorei la solicitările sale de a întreţine raporturi sexuale, urmărind prin ameninţarea acesteia cu suicidul obţinerea pentru sine, în mod injust, a unui folos de ordin nepatrimonial.

Este de precizat, că procurorul de şedinţă a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a fost sesizată şi cu săvârşirea infracţiunii de şantaj, impunându-se schimbarea încadrării juridice din cele două infracţiuni într-una singură, respectiv cea prevăzută de art.220 alin.1 şi 2 cu aplicarea art.35 şi 36 Cod penal, întrucât actele materiale ale infracţiunii de şantaj sunt absorbite de infracţiunea continuată de act sexual cu un minor.

Se mai solicită reindividualizarea pedepselor principale şi complementare, în condiţiile în care instanţa de fond s-a orientat către minimul special prevăzut de lege, impunându-se atât majorarea pedepsei principale, cât şi aplicarea pedepselor complementare şi accesorii prevăzute de art.66 alin.1 lit. a, b, d şi f Cod penal, pe perioada maximă de 5 ani.

De asemenea, întrucât inculpatul era unchiul victimei şi locuia în aceeaşi cameră cu aceasta, se apreciază că se justifică reţinerea circumstanţei agravante prevăzută de art.77 lit. e Cod penal.

Inculpatul a susţinut că pedeapsa aplicată este exagerată, raportat la înscrisurile în circumstanţiere depuse la dosarul cauzei şi atitudinea avută pe tot parcursul procesului penal, impunându-se aplicarea unei pedepse orientate către minimul special prevăzut de lege.

Verificând sentinţa primei instanţe, pe baza probelor şi materialului din dosarul cauzei, în raport de motivele de reformare invocate de parchet precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art.417 alin.2 şi art.418 alin.1 Cod pr.penală, rezultă că aceasta este afectată de nelegalitate şi netemeinicie, în limitele ce vor fi expuse în continuare:

Instanţa de fond a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt şi a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă administrate, din care rezultă atât existenţa faptei pentru care apelantul-inculpat a fost trimis în judecată, cât şi săvârşirea acesteia cu vinovăţie, în forma cerută de lege.

Inculpatul s-a prevalat de procedura simplificată reglementată de art.375 şi urm. Cod pr.penală, probatoriul administrat în cauză specific infracţiunilor sub aspectul cărora s-a dispus trimiterea sa în judecată prin rechizitoriul nr.2947/P/2015 din 24 aprilie 2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, atestă că în perioada octombrie 2014 – 6 martie 2015, inculpatul a întreţinut în repetate rânduri (estimate la circa 40 de ori) acte sexuale cu nepoata sa de soră, minora KBM, în vârstă de 12 ani, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată în modalitatea normativă prev. de art.220 alin.1 şi 2 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, sub aspectul laturii obiective şi subiective.

Referitor la infracţiunea de şantaj, constând în aceea că inculpatul ar fi determinat-o pe persoana vătămată să întreţină în mod repetat acte sexuale, prin ameninţarea acesteia cu sinuciderea, instanţa de control judiciar constată că actele materiale respective nu se circumscriu şantajului, ci se absorb în conţinutul constitutiv al elementului material al laturii obiective a infracţiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată, în condiţiile în care intenţia inculpatului de a întreţine acte sexuale cu nepoata sa, s-a şi concretizat în fapt, inclusiv ulterior ameninţărilor că se va sinucide.

Pentru considerentele expuse anterior, sentinţa este nelegală, motiv pentru care în baza art.421 pct.2 lit. a Cod pr.penală, Curtea va admite apelul parchetului, va desfiinţa în parte sentinţa şi, rejudecând, va înlătura soluţiile dispuse de instanţa de fond, atât de condamnare cât şi de achitare, iar în baza art.386 Cod pr.penală, va schimba încadrarea juridică a faptelor inculpatului din cele două infracţiuni pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, în infracţiunea de act sexual cu un minor în varianta agravată şi în modalitatea normativă prev. de art.220 alin.1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art.77 lit. e Cod penal, art.35 şi art.36 Cod penal, în condiţiile art.396 alin.10 Cod pr.penală.

Astfel, se justifică reţinerea în sarcina inculpatului a circumstanţei agravante prevăzută de art.77 lit. e Cod penal, constând în săvârşirea infracţiunii de către acesta, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei de numai 12 ani.

La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului, Curtea va face o justă evaluare a criteriilor prevăzute de art.74 Cod penal, şi anume: împrejurările şi modalitatea săvârşirii faptelor, limitele de pedeapsă prevăzute în textul incriminator, reduse cu 1/3 în baza art.396 alin.10 Cod pr.penală, gradul ridicat de pericol social dedus din numărul mare al actelor materiale componente ale infracţiunii continuate de act sexual cu un minor, inculpatul profitând de relaţiile de rudenie cu minora şi de percepţia acesteia, care îl considera ca pe un frate mai mare, fiind foarte afectată atunci când în cursul lunii noiembrie 2014, inculpatul s-a urcat într-un copac, şi-a pus un ştreang în jurul gâtului şi a ameninţat că se va sinucide, circumstanţele personale ale inculpatului, care nu figurează în evidenţa cazierului judiciar cu antecedente penale şi a avut o poziţie procesuală constantă de recunoaştere şi regret.

In acest context, pedepsele şi modalitatea de executare a acestora trebuie individualizate în aşa manieră încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii şi să evite, în viitor, comiterea unor fapte antisociale, aşa încât, Curtea apreciază că stabilirea unei pedepse principale de 4 ani închisoare, este proporţională cu gravitatea faptelor comise, în împrejurările expuse în mod detaliat de către instanţa de fond.

Se impune, de asemenea, aplicarea pedepselor accesorii şi complementare prevăzute de art.66 lit. a, b, d şi f Cod penal, inclusiv a interzicerii dreptului de a fi tutore sau curator, pe perioada maximă de 5 ani.

Întrucât instanţa de fond a omis să confişte lucrurile ridicate de către organele de poliţie, cu ocazia cercetării la faţa locului (un tricou din material textil de culoare albastră, un cearceaf din material textil de culoare roz şi două prosoape de baie de culoare albastră şi roz) şi depuse la camera de corpuri delicte a Poliţiei Municipiului Piteşti, conform dovezii seria ***, Curtea va înlătura nelegalitatea respectivă şi va dispune confiscarea acestora, în temeiul art.112 alin.1 lit.b Cod penal.

Va deduce prevenţia inculpatului la zi, în condiţiile în care acesta a fost arestat preventiv în prezenta cauză.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

In raport de gravitatea faptelor comise, de perseverenţa infracţională a inculpatului, reflectată de numărul mare al actelor materiale componente ale infracţiunii continuate pe o perioadă lungă de timp, acesta profitând de starea de vădită vulnerabilitate a minorei în vârstă de 12 ani şi care este nepoata sa, nu se justifică reindividualizarea pedepsei principale aplicate acestuia, motiv pentru care în baza art.421 pct.1 lit. b Cod pr.penală, Curtea va respinge ca nefondat apelul inculpatului, pe care-l va obliga la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, conform art.275 alin.2 Cod pr.penală.

7. Dovezi aduse în sprijinul acuzaţiei de trafic de persoane minore.
Art. 5 şi art. 97 şi urm. din Codul de procedură penală

Art. 396 alin. 2 din Codul de procedură penală
(Decizia penală nr. 673/A/22 Octombrie 2015)
Prin sentinţa penală nr. 19 din data de 23 februarie 2015 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în temeiul art. 396 al.5 Cod procedură penală raportat la art. 16 lit. a) Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul SG cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 al.1 şi 2 teza I din Codul penal.

În temeiul art. 399 Cod procedură penală, s-a revocat măsura controlului judiciar luat faţă de inculpat prin încheierea din 12.03.2014 din dosarul nr.538/90/2014 al Tribunalului Vâlcea şi menţinută prin încheierea din 04.02.2017.

În temeiul art. 397 Cod procedură penală, s-a respins acţiunea civilă formulată de către partea vătămată VA ca nefondată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că, prin rechizitoriul nr.226/D/P/2013 din data de 13.02.2014 emis de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Piteşti, în temeiul art. 327 lit. a) Cod procedură penală, art. 46 alin. 1 raportat la art. 63 alin. 1 Cod procedură penală, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului Şefulescu Gabriel, pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. 1 şi 2 teza I din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut următoarele:

Organele de urmărire penală ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea au fost sesizate prin plângere de minora VA cu privire la faptul că, la sfârşitul lunii ianuarie 2006, a fost recrutată prin înşelăciune de MIG şi SG, apoi transportată în localitatea Bologna din Italia unde, prin constrângere fizică şi psihică, precum şi prin lipsire de libertate în mod ilegal, aceştia au determinat-o să se prostitueze.

Prin rechizitoriul cu nr. 9/D/P/2007 din 24 iulie 2008 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Vâlcea, s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului MIG, pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 678/2001, raportat la art. 12 alin. 2 lit. a) din Legea nr.678/2001, acesta fiind condamnat definitiv la pedeapsa principală de 4 ani închisoare în regim de detenţie, pedeapsă pe care a şi executat-o. Prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus disjungerea cauzei faţă de SG, sub aspectul infracţiunii menţionate, având în vederea că faţă de acesta nu s-a putut desfăşura urmărirea penală, întrucât, după ce a aflat că sunt în derulare cercetări penale cu privire la circumstanţele traficării persoanei vătămate, a părăsit ţara şi s-a stabilit în Marea Britanie.

Pe baza probelor administrate în cauză s-a stabilit că, în perioada menţionată, persoana vătămată VA a abandonat cursurile şcolare, motiv din pricina căruia relaţiile dintre ea şi părinţii săi s-au deteriorat, aşa încât, pentru a-şi câştiga existenţa, a decis să plece în străinătate în scopul de a găsi un loc de muncă.

Pe fondul condiţiilor de vulnerabilitate în care se găsea persoana vătămată şi care sunt specifice victimelor traficului de persoane (familie dezorganizată, cu mulţi copii, absenţa resurselor financiare de subzistenţă, abandonul şcolar asociat cu lipsa de interes manifestată de părinţi şi de societate faţă de victima respectivă), prin intermediul prietenei sale TRA, aceasta a luat legătura cu MIG şi SG, care i-au promis în mod fraudulos că-i vor găsi un loc de muncă decent în străinătate, promisiune acceptată de victimă şi de prietena ei, mai ales că acestea au primit asigurări că nu vor practica prostituţia.

Având în vedere înţelegerea intervenită între persoanele enumerate anterior, în data de 01.02.2006, MIG a trecut frontiera de vest a României, prin localitatea Nădlac, împreună cu TAR şi DD, cu autoturismul său înmatriculat sub nr. ***. După două zile, mai precis, în data de 03.02.2006, prin acelaşi punct de trecere a frontierei, au continuat deplasarea spre Italia SG şi VA, cu microbuzul înmatriculat sub nr. ***. S-a precizat că traficanţii au apelat la un mijloc de transport în comun pentru deplasarea persoanei vătămate VA, având în vedere faptul că victima era minoră la data respectivă şi această modalitate de ieşire din ţară avea mai multe şanse de materializare decât varianta în care s-ar fi încercat ca victima să se deplaseze cu un autoturism propriu.

În declaraţia sa, inculpatul SG a negat că ar fi ieşit cu victima din ţară, susţinând că doar s-a întâlnit cu ea cu totul întâmplător în staţia de plecare din Rm. Vâlcea, însă nu a discutat nimic cu persoana vătămată care, de altfel, a plecat spre Italia cu un alt autocar. Din interogarea bazelor de date ale evidenţei intrărilor şi ieşirilor din ţară, a rezulta fără echivoc că inculpatul a trecut frontiera de vest a României cu microbuzul înmatriculat sub nr. *** în care se afla şi persoana vătămată (vol. II, filele 130-134 dosar urmărire penală).

După ce au ajuns în localitatea Bologna din Italia, MIG împreună cu SG, a condus-o pe victimă la reşedinţa lui şi a intrat în posesia paşaportului turistic al persoanei vătămate, document pe care i l-a înmânat conducătorul auto al microbuzului, având în vedere că la trecerea frontierei conducătorul vehiculului era cel care trebuia să prezinte documentele de călătorie ale tuturor persoanelor aflate în microbuz.

În acest apartament, MIG, secondat de inculpatul SG, le-a comunicat celor două victime că urmează să practice prostituţia, scop în realizarea căruia a creat un site pe internet, unde a postat imagini ce o înfăţişau pe TAR fără articole de vestimentaţie, precum şi numere de telefon ce puteau fi apelate de potenţialii clienţi.

Propunerea referitoare la practicarea prostituţiei a fost respinsă categoric într-o primă fază de VA, împrejurare ce a declanşat comportamentul violent al lui MIG faţă de victimă, în sensul că a ameninţat-o şi apoi a agresat-o în prezenţa altor persoane, inclusiv a inculpatului SG, care nu a intervenit în apărarea victimei. De altfel, prezenţa lui continuă alături de principalul traficant, SG, supravegherea strictă pe care o exercita asupra persoanei vătămate, împrejurarea că el a transportata-o în Italia etc., reprezintă activităţi frauduloase care au contribuit la materializarea exploatării efective a acesteia, rezoluţie adoptată de cei doi în ţară înainte de recrutarea ei.

Comportamentul violent exercitat asupra victimei, asociat cu împrejurarea că paşaportul său se afla în posesia traficanţilor şi cu lipsa banilor necesari întoarcerii în ţară, a determinat-o pe VA să accepte propunerea acestora, aşa încât, în perioada următoare, ea a întreţinut raporturi sexuale cu mai mulţi clienţi, atât într-o cameră închiriată la periferia oraşului Bologna, precum şi în stradă, clienţii fiind racolaţi într-o zonă în care era situat cinematograful „Meduza”. Programul de lucru debuta la orele 18.00 şi se termina la orele 03.00, tariful perceput de la fiecare client fiind cuprins între 30 – 50 euro. Indiferent de condiţiile meteo, victima era obligată să exprime un comportament explicit sexual pentru a atrage clienţii, inclusiv prin faptul că era îmbrăcată sumar, aşa cum îi impuneau traficanţii.

Atât în perioada în care se practica efectiv prostituţia, cât şi atunci când victimele se aflau în camera de hotel, ele erau supravegheate nemijlocit de inculpatul SG şi, indirect, de MIG.

În această perioadă, printr-un intermediar, respectiv prin ZS (însă martora nu a confirmat acest aspect susţinând că este vorba despre o altă persoană), VA a solicitat ajutorul martorului Istrate Adrian care, în mod surprinzător, a fost contactat de MIG şi SG. Relativ la această perioadă a desfăşurării evenimentelor, martorul a relatat următoarele: „După un timp am fost sunat la firma unde lucram de către MIG, care mi-a solicitat să ne întâlnim, aşa încât acesta a venit la mine însoţit de SG. Amândoi mi-au relatat că au fost sunaţi de mama persoanei vătămate VA, care i-a ameninţat că dacă nu o trimit în România pe victimă va sesiza organele de poliţie. Totodată cei doi mi-au spus că victima este minoră şi că vor avea probleme grave dacă nu vor da curs solicitării formulate de mama acesteia.

De fapt, cei doi au descris această situaţie în aşa fel încât să se înţeleagă faptul că în oraşul Brezoi, în rândul rudelor apropiate ale persoanei vătămate exista o stare de îngrijorare, ale cărei consecinţe puteau fi dăunătoare pentru cei doi învinuiţi. Tot în aceste împrejurări MIG a confirmat că paşaportul persoanei vătămate VAa se află în posesia lui, motiv din pricina căruia victima nu se poate deplasa în România.

Eu bănuiesc că TAR le-a divulgat celor doi învinuiţi că VA a plecat împreună cu ZS din imobil, aceştia cunoscând faptul că S îmi era prietenă. În consecinţă, aceştia m-au rugat să îi ajut să o găsească pe VA pentru a o trimite în România şi astfel să se stingă scandalul generat în rândul rudelor sale apropiate.

Întrucât îl cunoşteam foarte bine pe SG şi fiind indus în eroare de susţinerile celor doi învinuiţi, conform cărora vor să-i înapoieze paşaportul persoanei vătămate şi să o trimită în ţară, am fost de acord să îi ajut aşa încât am sunat-o pe ZS, care la început nu a vrut să se întâlnească cu mine pentru că îi era teamă de MIG. I-am spus S că trebuia să ne întâlnim în scopul de a înapoia paşaportul persoanei vătămate, astfel încât aceasta să aibă posibilitatea să se întoarcă în ţară, ZS acceptând în cele din urmă să ne întâlnim. Le-am luat pe cele două fete cu autoturismul meu şi le-am transportat în apropierea locuinţei lui RN, zis „S”, din Brezoi, unde se aflau cei doi învinuiţi. Discuţia dintre noi s-a desfăşurat în faţa blocului în care locuia RN, la această discuţie participând: eu, MIG, SG, VA şi ZS. În acest context, în mod mincinos, MIG şi-a exprimat intenţia de a înmâna paşaportul persoanei vătămate, formulând câteva reproşuri la adresa prietenei mele ZS, considerând-o vinovată de plecarea victimei. La rândul său, Simona i-a reproşat învinuitului MIG că a agresat-o în diferite rânduri pe victimă, motiv din pricina căruia a încercat să o ajute, însă învinuitul a negat că ar fi avut un astfel de comportament faţă de persoana vătămată”.

Martorul IA a aflat mai târziu de la MIG că a contribuit fără voia sa la aducerea victimei în starea de aservire faţă de cei doi traficanţi, martorul relatând următoarele în faţa organelor de urmărire penală: „După câteva zile m-am întâlnit la un bawling din localitatea Bologna cu MIG, SG, TRA, precum şi cu prietena primului învinuit al cărei prenume este D. L-am întrebat pe MIG unde este VA, împrejurare în care acesta pe un ton sarcastic mi-a relatat că ,,victima şi-a luat omorul” în sensul că a lovit-o mai rău decât pe un bărbat şi a încuiat-o în casă cu titlu de pedeapsă. Subliniez faptul că din relatările învinuitului MIG am înţeles că agresiunea asupra victimei s-a consumat în locuinţa lui RN, imediat după ce eu şi ZS ne-am despărţit de aceştia. Ulterior, RN mi-a confirmat acest lucru, spunându-mi că el şi SG se aflau în bucătărie, iar MIG şi VA într-o altă încăpere, unde s-a consumat agresiunea.

De asemenea, trebuie subliniat faptul că aşa cum povestea învinuitul MIG această agresiune a fost extrem de dură. Îmi amintesc că RN mi-a relatat că nu a putut interveni în ajutorul victimei pentru că i-a fost frică. După ce a agresat-o, MIG a dus-o pe VA la locuinţa lui unde a ţinut-o sechestrată timp de două săptămâni, mai precis până s-au vindecat leziunile produse în contextul agresiunii. Aceste aspecte le cunosc din relatările lui SG, cu care ţineam legătura întrucât aşa cum am spus am fost în relaţii mai apropiate.”

S-a menţionat faptul că această din urmă agresiune s-a consumat în condiţiile în care victima era însărcinată ca urmare a raporturilor sexuale întreţinute în circumstanţele descrise, fără să cunoască identitatea tatălui copilului născut mai târziu în România.

De asemenea, importantă a fost şi menţiunea că MIG, susţinut de SG, i-a interzis victimei să se întoarcă în ţară, pentru a proceda la întreruperea medicală a sarcinii, întrucât, pe de o parte, considera că persoana vătămată nu a obţinut din prostituţie suma pretinsă de el, respectiv 30.000 de euro, iar pe de altă parte, naşterea unui copil ar fi fost în viziunea lor cea mai bună dovadă că nu au obligat-o pe VA la prostituţie. După vindecarea leziunilor traumatice, perioadă în care persoana vătămată a locuit în apartamentul lui MIG, aceasta a fost constrânsă în continuare să întreţină raporturi sexuale cu diverşi clienţi în schimbul unor sume de bani ce intrau în totalitate în posesia lui MIG, care l-a răsplătit pe inculpatul SG pentru ajutorul acordat cu suma de 1000 de euro, aşa cum a rezultat din declaraţia persoanei vătămate.

De altfel, considerând că nu mai are nevoie de acest ajutor, MIG l-a trimis în ţară pe SG, eveniment care s-a produs în data de 30.03.2006, aşa cum a rezultat din interogarea bazelor de date ale evidenţei intrărilor şi ieşirilor din ţară.

Într-un final, mai precis la sfârşitul lunii mai 2006, VA - Cristina a reuşit, prin intermediul unui cetăţean italian, TN, să scape de sub supravegherea inculpatului, apoi în data de 30.05.2006 a obţinut de la Consulatul General al României din Milano un titlu de călătorie, prin intermediul căruia s-a întors în ţară, titlu care se află la dosarul cauzei, în copie.

Persoana vătămată a afirmat că a obţinut din practicarea prostituţiei suma de 25.000 euro, ce a intrat în totalitate în posesia lui MIG.

Reacţia victimei după întoarcerea ei în ţară a fost una firească în astfel de situaţii, şi anume aceea de a relata rudelor şi prietenilor ce s-a întâmplat în Italia şi de a sesiza organele de urmărire penală cu o plângere formulată împotriva inculpatului SG şi a lui MIG.

Până la arestarea preventivă dispusă împotriva lui MIG, în prezenţa unor avocaţi desemnaţi din oficiu, victima a descris amănunţit, în contextul mai multor depoziţii, circumstanţele în care a fost constrânsă să practice prostituţia, cu referire la perioada consumării faptei, la locurile unde a practicat această îndeletnicire, la persoanele care au luat cunoştinţă într-o formă sau alta de derularea evenimentelor etc., aşa încât concluzia care s-a impus, după lecturarea acestor declaraţii, a fost aceea că victima a relatat adevărul.

După arestarea lui MIG, persoana vătămată a dat o nouă declaraţie în prezenţa unui avocat ales, în cuprinsul căreia şi-a retractat depoziţiile anterioare, susţinând că s-a deplasat în Italia pe baza unei procuri redactate în formă autentică de mama sa, IF, care a decedat între timp că s-a întâlnit întâmplător în microbuz cu MIG şi SG nu a exploatat-o sexual, aşa cum a susţinut într-o primă fază a urmăririi penale.

S-a apreciat că modificarea de atitudine a persoanei vătămate, în raport cu descrierea faptelor care au transformat-o în victimă a traficului de persoane, se explică prin acţiunile de corupere exercitate de persoanele din anturajul lui MIG, rude sau prieteni, acţiuni care au constat în remiterea sumei de 10.000 euro şi în promisiunea dobândirii unui apartament, cu condiţia ca VA să-şi retracteze declaraţiile acuzatoare formulate la adresa inculpatului, lucru care s-a şi întâmplat.

Această concluzie certă s-a desprins din interpretarea sistematică a depoziţiilor martorilor, coroborate cu rezultatul interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor şi comunicărilor, acţiunea conjugată a celor trei persoane având ca scop îngreunarea şi chiar zădărnicirea urmăririi penale şi, în final, împiedicarea tragerii la răspundere penală a lui MIG şi SG. De altfel, din adresele notarilor publici din judeţul Vâlcea, a rezultat că actul notarial ce ar fi fost folosit de victimă la ieşirea din ţară nu există. Acest document, în măsura în care ar fi existat, ar fi fost depus fără îndoială fie la organele de urmărire penală, fie la instanţele judecătoreşti, care au judecat cauza în care a fost condamnat MIG.

Elocventă în acest sens s-a apreciat convorbirea din data de 29.05.2008 dintre VA şi concubinul ei, F.

De altfel, în ultima sa declaraţie, cea din data de 20.01.2014, VA a nuanţat poziţia în care se află, în sensul că a învederat faptul că este mama a doi copii minori, că intenţionează să se căsătorească cu tatăl celui de-al doilea copil, că şi-a refăcut viaţa şi că nu vrea să-şi reamintească evenimentele prin care a trecut.

Din interpretarea probelor administrate în cauză, s-a concluzionat că inculpatul SG a comis cu vinovăţie infracţiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. 1 şi 2 teza 1 din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, infracţiune dovedită prin: declaraţiile persoanei vătămate, declaraţia inculpatului, declaraţiile interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicărilor telefonice, titlul de călătorie emis de Consulatul General al României din Milano, adresele notarilor publici din judeţul Vâlcea, procesele - verbale întocmite de organele de poliţie judiciară, precum şi cu celelalte înscrisuri aflate la dosar.

S-a apreciat că declaraţia inculpatului SG întregeşte probatoriul administrat în cauză, în sensul că, prin câteva enunţuri, care au fost consemnate ca atare, a reuşit să contrazică cvasitotalitatea mijloacelor de probă administrate. Astfel, acesta a susţinut împotriva realităţii că nu a călătorit cu persoana vătămată în acelaşi mijloc de transport spre Italia, susţinere contrazisă de datele din evidenţa ieşirilor din ţară, potrivit cărora cei doi au trecut frontiera de vest a României în data de 03.02.2006, cu microbuzul înmatriculat sub nr. ***. De asemenea, inculpatul a susţinut că nu s-a întâlnit în Italia cu persoana vătămată şi că au ajuns în ţara respectivă în momente diferite, susţinere infirmată de aproape toţi martorii audiaţi în cauză.

De altfel, prin sentinţa penală nr. 121 din data de 11 noiembrie 2009, definitivă şi irevocabilă, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 2333/90/2008, s-a dispus, între altele, condamnarea inculpatului MIG pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art.13 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.678/2001, raportat la art. 12 alin. 2 lit. a) din Legea nr.678/2001, la pedeapsa de 4 ani închisoare în regim de detenţie, pedeapsă pe care a şi executat-o, instanţa judecătorească reţinând forma agravată a infracţiunii care constă în comiterea faptei de două sau mai multe persoane împreună.

La scurt timp după ce a fost audiată persoana vătămată în data de 23.02.2007, inculpatul SG a părăsit România, obligând astfel autorităţile judiciare române să apeleze la instrumente de cooperare judiciară europeană, respectiv la mandatul european de arestare.

Astfel, după ce a fost citat la domiciliul său din oraşul Brezoi şi au fost emise mai multe mandate de aducere, în data de 19.07.2012 s-a formulat propunere de arestare preventivă în lipsă, pe o perioadă de 30 de zile, împotriva inculpatului SG, propunere admisă de Tribunalul Vâlcea prin încheierea nr. 47 din data de 27.07.2012.

La data de 03.10.2012, s-a solicitat aceleiaşi instanţe emiterea mandatului european de arestare, acesta fiind emis în ziua următoare şi transmis în vederea punerii în aplicare autorităţilor competente.

Prin încheierea nr. 75 din data de 26.11.2013, Tribunalul Vâlcea a admis propunerea formulată de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Piteşti, dispunând totodată executarea mandatului de arestare preventivă nr. 24/U din 27.07.2012 şi încarcerarea efectivă a inculpatului SG, cu menţiunea că măsura preventivă a fost prelungită până în data de 23.02.2014, inclusiv.

În conformitate cu art. 311 alin. 1 din Codul de procedură penală, prin ordonanţa din data de 05.02.2014 s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.678/2001, raportat la art. 12 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, în infracţiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. 1 şi 2 teza 1 din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, dându-se astfel eficienţă principiului aplicării legii penale mai favorabile.

S-a constatat că în prezenta cauză acţiunea de recrutare, transportare, primire şi adăpostire a minorei s-a comis prin inducere în eroare, constrângere fizică şi psihică, precum şi prin răpire, în scopul exploatării acesteia, fapte care la rândul lor întrunesc elementele constitutive ale altor infracţiuni, dar care sunt absorbite prin voinţa legiuitorului în conţinutul constitutiv complex al infracţiunii de trafic de minori.

Cât priveşte scopul exploatării minorului, s-a remarcat că, în speţă, nu numai că el este prezumat, dar chiar s-a procedat la materializarea lui prin exploatarea efectivă a victimei faţă de care s-a manifestat un comportament inuman de sorginte feudală. În sfârşit, nu încape îndoială că inculpatul avea cunoştinţă de împrejurarea că victima era minoră la data comiterii infracţiunii, având în vedere modalitatea adoptată de ieşire a acesteia din ţară, împrejurarea că paşaportul ei s-a aflat în permanenţă la traficanţi, depoziţia martorului IA, declaraţiile persoanei vătămate etc.

Iniţial, persoana vătămată VA s-a constituit parte civilă şi a solicitat să fie despăgubită cu suma de 50.000 euro, însă ulterior a renunţat la despăgubiri civile.

Analizând în mod coroborat probatoriul administrat, în raport cu dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa de fond a constatat următoarele:

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art.211 alin. 1 şi 2 teza I din Codul penal.

Potrivit acestora, recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă fapta a fost săvârşită în condiţiile art. 210 alin. 1, respectiv: a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate; b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane; c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimţământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Conform art.182 Cod penal, prin „exploatarea unei persoane” se înţelege: a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat; b) ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire; c) obligarea la practicarea prostituţiei, la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală; d) obligarea la practicarea cerşetoriei.

Din întreg materialul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, judecătorul fondului a reţinut că inculpatul nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de comiterea căreia este învinuit, neexistând mijloace de probă care, prin valoarea probatorie cerută de către lege, să dovedească realizarea elementului material al laturii obiective ce formează conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de minori prevăzut de art. 211 alin. 1 Cod penal şi, drept urmare, nici cel prevăzut de alin. 2 al aceluiaşi articol.

Astfel, în ceea ce priveşte „adăpostirea sau cazarea”, instanţa de fond a remarcat că nu se susţine nici în cuprinsul rechizitoriului şi nici probele administrate nu indică că inculpatul ar fi efectuat aceste acţiuni, partea vătămată fiind găzduită de către numitul MIG, ulterior locuind la alte adrese împreună cu alte persoane, conform liberului arbitru, fără a se dovedi vreun control din partea unei persoane, cu atât mai puţin a inculpatului, cu privire la libertatea de deplasare a părţii vătămate.

În ceea ce priveşte „recrutarea” părţii vătămate, s-a observat că modalitatea în care ar fi fost efectuată aceasta este descrisă exclusiv de către partea vătămată, declaraţiile altor martori audiaţi neavând relevanţă probatorie, dat fiind că absolut toţi martorii care au descris respectivul fapt au luat la cunoştinţă de acesta doar din ceea ce le-a spus partea vătămată, declaraţiile lor, sub acest aspect, fiind redundante cu cea a părţii vătămate, care nu a putut fi coroborată cu vreo altă probă.

Mai mult decât atât, se reţine că în speţă nu s-a făcut dovada că o eventuală recrutare ar fi fost efectuată în cunoştinţă de cauză de către inculpat, cu privire la o eventuală exploatare ulterioară a părţii vătămate de către numitul MIG. Nu s-a stabilit cui a aparţinut iniţiativa deplasării părţii vătămate în Italia; în una din declaraţiile date, respectiv cea din 23.02.2007, aceasta a menţionat că iniţiativa i-ar fi aparţinut, ceea ce iar ridică semne de întrebare cu privire la posibilitatea existenţei „recrutării” de către inculpat, indiferent de existenţa intenţiei acestuia, care să „materializeze” latura subiectivă a infracţiunii.

Acest dubiu care, fără îndoială, îi profită inculpatului, a fost întărit de declaraţiile martorilor, care fie nu l-au văzut pe inculpat implicat în activităţile desfăşurate de către partea vătămată, chiar dacă unii dintre aceştia au locuit efectiv cu partea vătămată pe perioada practicării prostituţiei de către aceasta, fie au aflat doar din spusele acesteia de faptul că MIG, dar şi inculpatul SG o „recrutaseră” şi o supravegheau în Italia, fie, chiar dacă erau rude sau apropiaţi ai acesteia, aceasta le-a povestit doar cum MIG o exploata şi agresa, fără a face vreo referire şi la SG, referirile la acesta apărând abia după formularea plângerii penale, fiind doar generice.

Referitor la transportul în Italia, în cauză s-a dovedit că inculpatul s-a deplasat în acelaşi autocar cu partea vătămată însă, în opinia judecătorului fondului, acest aspect nu întruneşte condiţiile necesare pentru a fi calificat drept elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 211, inculpatul neavând nici un moment controlul de fapt nici asupra vehiculului şi nici asupra persoanei vătămate. Nici această modalitate alternativă a infracţiunii nu a fost realizată, cum nici cea privind transferarea părţii vătămate, neexistând probe şi nici măcar indicii cu privire la faptul că inculpatul ar fi avut vreo contribuţie cu ocazia mutării părţii vătămate în diverse locaţii, că aceasta ar fi fost efectuată în scopul exploatării sau că aceasta s-ar fi efectuat contrar voinţei sale.

Prin urmare, prima instanţă a apreciat că în speţă nu se poate stabili săvârşirea infracţiunii de trafic de minori de către inculpatul SG, referirile generice din actul de sesizare şi alăturarea acestuia activităţilor desfăşurate de către MIG pe baza unor simple supoziţii, neconfirmate prin probe, neputând conduce la condamnarea sa.

Simpla prezenţă a acestuia la momentul agresării părţii vătămate de către MIG, când, conform spuselor acesteia, ar fi refuzat să se lase fotografiată nud sau la locuinţa martorului RN, când inculpatul a stat de fapt în altă cameră împreună cu martorul, în timp ce MIG ar fi agresat-o fizic, nu are relevanţă probatorie cu privire la existenţa infracţiunii de trafic de minori, ci eventual la cea de proxenetism, instanţa nefiind însă sesizată cu privire la fapte penale care să realizeze conţinutul constitutiv al acestei infracţiuni şi astfel să fie posibilă o eventuală schimbare de încadrare juridică, cu atât mai mult cu cât, conform celor expuse anterior, există dubii majore cu privire la participarea inculpatului, în condiţiile cerute de legea penală, la activităţile lui MIG.

Drept urmare, s-a dispus achitarea inculpatului cu privire la săvârşirea infracţiunii pentru comiterea căreia a fost trimis în judecată, nefiind dovedită existenţa faptei penale, cu consecinţa respingerii acţiunii civile formulată de către partea vătămată şi a revocării măsurii preventive a controlului judiciar luat anterior faţă de inculpat.

Împotriva sentinţei, în termen legal au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Biroul Teritorial Vâlcea şi partea vătămată VA.

Procurorul a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate, solicitând condamnarea inculpatului, pentru următoarele motive:

1. 
   Greşit în hotărârea primei instanţe, de achitare, se reţine că nu ar exista mijloace de probă care, prin valoarea probatorie cerută de către lege, să dovedească elementul material al laturii obiective ce formează conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de minori.
   

Procurorul a arătat că, raportat la conţinutul materialului probator existent în cauză, acţiunile desfăşurate de inculpatul SG se circumscriu infracţiunii de trafic de minori. Astfel, pe fondul condiţiilor de vulnerabilitate în care se găsea persoana vătămată şi care sunt specifice victimelor traficului de persoane (familie dezorganizată, cu mulţi copii, absenţa resurselor financiare de subzistenţă, abandonul şcolar asociat cu lipsa de interes manifestată de părinţi şi de societate faţă de victima respectivă), prin intermediul prietenei sale TRA, aceasta a luat legătura cu MIG şi SG, care i-au promis, în mod fraudulos, că-i vor găsi un loc de muncă decent în străinătate, promisiune acceptată de victimă şi de prietena ei, mai ales că acestea au primit asigurări că nu vor practica prostituţia.

Concluzia lipsei probelor de la urmărirea penală şi din faza judecăţii nu poate fi acceptată, câtă vreme nu au fost combătute probele existente, probe pe baza cărora s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, arestarea în lipsă a inculpatului SG, trimiterea în judecată şi plasarea acestuia în arest preventiv după punerea în executare a mandatului de arestare în lipsă.

Deşi în declaraţia sa inculpatul SG a negat că ar fi ieşit cu victima din ţară, susţinând că doar s-a întâlnit cu ea cu totul întâmplător în staţia de plecare din Rm. Vâlcea şi că nu a discutat nimic cu persoana vătămată, din interogarea bazelor de date ale evidenţei intrărilor şi ieşirilor din ţară a rezultat fără echivoc că inculpatul a trecut frontiera de vest a României cu microbuzul în care se afla şi persoana vătămată.

După ce au ajuns în localitatea Bologna din Italia, MIG , împreună cu SG, a condus-o pe victimă la reşedinţa lui şi a intrat în posesia paşaportului turistic al persoanei vătămate, document pe care i l-a înmânat conducătorul auto al microbuzului, având în vedere că la trecerea frontierei conducătorul vehiculului era cel care trebuia să prezinte documentele de călătorie ale tuturor persoanelor aflate în microbuz.

În acest apartament, MIG, secondat de inculpatul SG, le-a comunicat celor două victime că urmează să practice prostituţia, scop în realizarea căruia a creat un site pe Internet, unde a postat imagini ce o înfăţişau pe TAR, fără articole de vestimentaţie, precum şi numere de telefon ce puteau fi apelate de potenţialii clienţi.

2. 
   Există contradicţie între soluţie şi considerente: instanţa de fond a motivat că, mai degrabă, în cazul lui SG, ar fi vorba despre infracţiunea de proxenetism, caz în care soluţia corectă pentru care trebuia să opteze pentru rezolvarea acestei probleme juridice nu era aceea de achitare, ci de schimbare a încadrării juridice a faptei.
   

Procedând de această manieră, practic instanţa de fond se contrazice şi creează o situaţie paradoxală: pe de o parte, îl achită inculpatul SG pentru infracţiunea de trafic de minori în temeiul prevederilor art.16 lit. a) Cod procedură penală (afirmând că fapta nu există), pe de altă parte motivează că faptele acestuia ar îmbrăca forma infracţiunii de proxenetism.

Din descrierea modalităţii de săvârşire a faptei, este evidentă implicarea inculpatului SG cel puţin în transportarea victimei minore VA din România în Italia şi predarea ei către inculpatul MIG, care a găzduit-o în locuinţa sa în scopul exploatării. Şi atitudinea ulterioară a inculpatului SG denotă implicarea sa directă în activităţile de exploatare a victimei prin supravegherea acesteia „la stradă", el fiind şi o prezenţă constantă alături de MIG care exercita efectiv actele de ameninţare şi violenţă.

3. 
   S-a punctat de către apelant un aspect care nu a fost analizat şi care, în opinia procurorului, nu poate fi ignorat: prin sentinţa penală nr.121 din data de 11.11.2009 rămasă definitivă, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.2333/90/2008 s-a dispus, între altele, condamnarea coinculpatului MIGpentru comiterea infracţiunii de trafic de minori prevăzute şi pedepsite de art.13 alin. l, 2 şi 3 din Legea nr.678/2001 raportat la art.12 alin.2 lit. a) din Legea nr.678/2001 la pedeapsa de patru ani închisoare în regim de detenţie, pedeapsă pe care a şi executat-o, instanţele judecătoreşti reţinând cu ocazia acestei condamnări săvârşirea faptei în forma agravată, care constă în comiterea ei de două sau mai multe persoane împreună (MIG şi SG în calitate de coinculpaţi).
   

Trimiterea în judecată a celor doi coinculpaţi nu a fost posibilă prin acelaşi act de sesizare, deoarece coinculpatul SG a părăsit România, obligând astfel autorităţile judiciare române să apeleze la instrumente de cooperare judiciară europeană, respectiv mandat european de arestare.

În ipoteza în care s-ar ajunge la concluzia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, se poate dispune schimbarea de încadrare, din trafic de minori în proxenetism, cu menţiunea că pedeapsa prevăzută de legiuitor pentru proxenetismul cu minori este mai aspră decât pedeapsa prevăzută de legiuitor pentru traficul de minori, deci s-ar crea o situaţia mai grea inculpatului.

În apelul său, partea vătămată VA a solicitat, prin apărător, desfiinţarea sentinţei atacate, iar pe fond condamnarea inculpatului, existând probe la dosar din care rezultă vinovăţia acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

Pe latură civilă, s-a solicitat admiterea acţiunii şi acordarea daunelor materiale şi morale, în cuantumul cerut.

În apel, inculpatul nu a dorit să fie ascultat şi a solicitat doar administrarea probei cu înscrisuri, probă pe care instanţa a încuviinţat-o. Nu au fost cerute alte probe noi şi nu s-a solicitat readministrarea probelor administrate de prima instanţă.

Victimei minore i-a fost asigurată din oficiu apărarea calificată.

Examinând hotărârea atacată cu apel prin prisma criticilor care i-au fost aduse, precum şi sub toate aspectele, aşa cum impun exigenţele art. 417 alin. ultim din Codul de procedură penală, Curtea constată că apelurile sunt întemeiate, după cum se va arăta în continuare.

Trimiterea în judecată a inculpatului SG, prin rechizitoriul nr.226/D/P/2013 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Piteşti, a fost dispusă la data de 12.02.2014, fapta imputată acestuia fiind prevăzută de art. 211 alin. 1 şi 2 teza I din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal – traficul de minori.

În sarcina inculpatului, procurorul reţine că, la sfârşitul lunii ianuarie 2006, împreună cu numitul MIG, a recrutat-o pe minora VA, prin înşelăciune, apoi a transportat-o în localitatea Bologna din Italia. Ajunsă acolo, prin constrângere fizică şi psihică, precum şi prin lipsire de libertate în mod ilegal, minora a fost obligată să se prostitueze de cei doi, şi anume de inculpatul şi de MIG.

Analizând probele puse la dispoziţie de acuzare, judecătorul fondului a constatat că însăşi partea vătămată are declaraţii contradictorii, iar activitatea de recrutare a sa de către inculpat nu a fost dovedită, declaraţiile martorilor care au aflat despre implicarea inculpatului SG de la victimă fiind considerate redundante şi fără relevanţă probatorie.

Tot astfel, referitor la transportul victimei în Italia, s-a confirmat realitatea faptului că şi inculpatul s-a deplasat cu acelaşi autocar în care se afla partea vătămată, însă instanţa a luat în considerare că inculpatul nu a avut niciun moment controlul asupra vehiculului şi a dedus că nici asupra părţii vătămate nu ar fi putut să exercite vreun control.

În continuare, cu privire la momentele agresării victimei de către condamnatul MIG, pentru a o convinge să se lase fotografiată nud şi apoi să se prostitueze, la episodul ce a avut loc la locuinţa martorului RN), se apreciază de către instanţa de fond că simpla prezenţă a inculpatului în locaţiile respective şi atitudinea pasivă a acestuia la agresiuni nu dovedeşte că a existat o infracţiune de trafic de minori, ci eventual, una de proxenetism.

Curtea nu va relua, în cele ce urmează, situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu, şi nici starea de fapt stabilită prin hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a dispus condamnarea coinculpatului MIG, faptele imputate celor doi inculpaţi fiind redate în mod amănunţit în considerentele sentinţei atacate.

Vor fi prezentate doar argumentele în baza cărora s-a ajuns la concluzia că vinovăţia inculpatului SG a fost dovedită, dincolo de orice bănuială rezonabilă, astfel cum pretind dispoziţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură penală.

În legătură cu fapta penală imputată acestuia, ea este descrisă în art. 211 Cod penal, cu denumirea marginală „Traficul de minori”, astfel: Recrutarea, transportarea transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepseşte cu închisoarea.

Dacă fapta a fost săvârşită în condiţiile art. 210 alin. 1 (prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate), pedeapsa este mai mare, după cum a arătat instanţa de fond, la pagina 12 a sentinţei (fila 48 verso dosar fond).

Referitor la infracţiunea de proxenetism, cu privire la care se analizează o „posibilă eventuală schimbare de încadrare juridică”, aceasta este sancţionată de art. 213 Cod penal şi constă în determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane se pedepseşte cu închisoarea. În cazul în care determinarea la începerea sau continuarea practicării prostituţiei s-a realizat prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar dacă faptele sunt săvârşite faţă de un minor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

Distincţia dintre cele două infracţiuni a fost explicit arătată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care prin decizia nr. 16/2007 pronunţată în interesul legii, a hotărât că această distincţie este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor două legi: în cazul traficului de persoane, aceasta fiind libertatea de voinţă şi acţiune a persoanei, iar în cazul proxenetismului, bunele moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi asigurarea licită a mijloacelor de existenţă.

În situaţia unor acte de recrutare, transportare, transferare, cazare sau primire a unei persoane prin ameninţare, violenţă, răpire, fraudă ori înşelăciune (…) fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la pct. 4 al deciziei sus-menţionate.

În speţa de faţă, inculpatului SG i se impută comiterea unor acte de recrutare şi de transportare a victimei VA, iar la sosirea în Italia a unor acte de constrângere, pentru a o determina să se prostitueze.

În adevăr, acuzaţiile aduse inculpatului sunt de traficare a victimei, iar nu de proxenetism, deşi, aşa cum s-a observat de către procuror, în cazul în care s-ar schimba încadrarea juridică a faptelor în această din urmă infracţiune (proxenetism, actualmente incriminată de art. 213 Cod penal), în condiţiile reţinerii formelor agravate de la alineatele 2 şi 3, s-ar ajunge la limite de pedeapsă mai mari decât cele prevăzute pentru infracţiunea de trafic de persoane.

Trecând peste aceste inadvertenţe conţinute de textele incriminatoare, ce ar putea crea impresia că aducerea unei persoane minore în stare de sclavie ori de aservire (art. 182 alin. 1 lit. b Cod penal), prin îngrădirea libertăţii acesteia, ar fi mai puţin gravă decât afectarea relaţiilor de convieţuire socială şi a bunelor moravuri, este limpede că activitatea infracţională descrisă în actul de sesizare a instanţei se circumscrie elementelor constitutive ale faptei sancţionate de art. 211 din Codul penal.

În privinţa dovedirii faptelor, respectiv a împrejurării că minora VA a fost ademenită prin promisiuni de către ambii inculpaţi să accepte plecarea într-o ţară străină, că împreună cei doi au urmărit exploatarea sa prin obligarea la practicarea prostituţiei, că inculpatul SG a fost cel care s-a ocupat de transportul şi transferarea victimei, cum şi a împrejurării punerii victimei într-o situaţie de subordonare faţă de ambii infractori (unul dintre ei, şi anume MIG, fiind condamnat definitiv), din verificarea lucrărilor cauzei, Curtea va reţine, în opoziţie cu judecătorul de la Tribunal, că probatoriul administrat în ambele faze ale procesului penal au conturat o stare de fapt certă, în urma unei juste corelări a probelor reliefându-se fără niciun dubiu rolul important jucat de inculpat în recrutarea, transportarea şi tratamentul aplicat părţii vătămate.

Este adevărat că, pe parcursul procesului penal în care a fost inculpat Mican Gabriel, cât şi al judecării cauzei pendinte, partea vătămată a oscilat în privinţa dorinţei sale de a fi traşi la răspundere cei doi inculpaţi reclamaţi, însă această nehotărâre a victimei este uşor de explicat, date fiind dovezile irefutabile produse de acuzare, din care rezultă că rudele inculpatului MIG au încercat să o cointereseze material pe victimă, pentru a-şi retrage acuzaţiile.

Totodată, este de înţeles şi poziţia victimei, mamă a doi copii, de a încerca să uite cele ce i s-au întâmplat şi să aibă o viaţă normală de familie, chemările sale repetate şi solicitările organelor judiciare de a compărea în cele două procese penale (mai întâi, cel intentat inculpatului MIG şi apoi, cel de faţă) fiind de natură a-i răpi din timpul dedicat familiei şi de a o face să rememoreze o etapă extrem de dureroasă a vieţii sale - fila 40 vol. 1 dosar urmărire penală).

De altminteri, inculpatul, la rândul său, are susţineri contradictorii, acesta pretinzând iniţial că la data de 03.02.2006 a părăsit ţara într-un alt mijloc de transport decât acela cu care s-a deplasat victima în Italia, pentru ca apoi, după ce s-a dovedit contrariul, să susţină că a fost o pură coincidenţă faptul că el şi VA au plecat în acelaşi microbuz şi că el nu a discutat cu acesta pe parcursul călătoriei (a se vedea fila 19 verso dosar urmărire penală).

Declaraţiile martorilor care au aflat direct de la partea vătămată despre cele petrecute la sfârşitul lunii ianuarie 2006 în România, iar apoi în Italia, pot fi luate în considerare la stabilirea situaţiei de fapt, contrar aprecierii făcute de prima instanţă, întrucât mărturiile rudelor şi persoanelor apropiate victimei se coroborează cu relatările celor care au întâlnit-o pe victimă în Italia, care au avut cunoştinţă de faptul că inculpatul SG, deşi nu a aplicat el însuşi pedepse corporale minorei, a fost acela care a condus-o în Italia, a supravegheat-o în timpul practicării prostituţiei şi a fost alături de coinculpatul MIG (cu ocazia investigaţiilor întreprinse pentru aflarea locului în care se adăpostise minora, după ce fugise, şi la aplicarea corecţiei fizice, pentru că cea în cauză îndrăznise să plece de sub „protecţia” celor doi).

Deşi sunt considerate de judecătorul fondului redundante, aceste declaraţii sunt o dovadă clară a momentelor în care minora, fără a cunoaşte ce i se va întâmpla, a acceptat, pe fondul lipsei mijloacelor de existenţă, propunerea de a munci în Italia, cum şi o dovadă încercărilor disperate ale acesteia de a scăpa de cei doi traficanţi şi de a se întoarce în ţară.

Relevante în susţinerea acuzaţiilor sunt declaraţiile date de martorul Belciu Ionel, poliţistul cu care VA a luat legătura la întoarcerea sa în ţară, în faţa căruia minora a relatat rolul important jucat de inculpatul SG (f. 144 vol. I dosar Tribunal), precum şi cele ale martorului RN (f. 173 vol. I dosar Tribunal), care confirmă că MIG a venit însoţit de SG, fiind chemaţi în locuinţa sa de IA, cel din urmă fiind însoţit de victima VA.

De asemenea, deplasarea victimei în străinătate împreună cu SG rezultă nu numai din relatările rudelor apropriate ale victimei (fila 206 şi urm. vol. I dosar primă instanţă), ci şi în relaţiile date ca urmare a interogării bazei de date privind evidenţa ieşirilor din ţară, potrivit cărora cei doi au trecu frontiera de vest a României în data de 03.02.2006, cu microbuzul înmatriculat sub nr. ***.

Este adevărat, martora ZS nu mai recunoaşte în faţa instanţei rolul pe care l-a jucat în Italia, atunci când victima a reuşit să scape din captivitate şi să se refugieze, însă martorul Istrate Adrian confirmă că, în Italia, SG se ocupa „şi cu proxenetismul”, iar la data la care a dus-o pe minora la locuinţa martorului RN, fiind amăgit că îi va fi restituit minorei actul de identitate, inculpatul l-a însoţit pe MIG (fila 1 verso vol. II dosar primă instanţă).

În aceste condiţii, în care implicarea inculpatului SG în activitatea de recrutare, de transport şi de exploatare a minorei este mai mult decât evidentă, acesta trebuia condamnat, iar nu achitat, în speţă fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost dispusă trimiterea în judecată prin rechizitoriu.

Faţă de cele ce preced, apelul promovat de procuror va fi admis, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală şi, desfiinţându-se sentinţa, va fi pronunţată condamnarea, urmând a se aplica celui în cauză o pedeapsă, conform criteriilor enumerate de art. 74 Cod penal.

Se va ţine seama, la individualizarea judiciară a sancţiunii, de limitele minime şi maxime prevăzute de legiuitor pentru infracţiunea săvârşită, de împrejurările care agravează răspunderea penală, de atitudinea procesuală a inculpatului, de faptul că acesta s-a sustras cercetărilor, îngreunând efectuarea anchetei.

Vor fi aplicate şi prevederile art. 67 Cod penal rap. la art. 66 alin. 1 lit. a), b), k) şi n) Cod penal, apreciindu-se ca justificate pedepsele complementare, în raport de gravitatea infracţiunii comise.

De asemenea, se va face aplicaţiunea art. 65 din Codul penal.

Cât priveşte latura civilă a cauzei, Curtea va analiza cererea de despăgubiri pe care partea vătămată a formulat-o în lumina prevederilor art. 19 alin. 3 Cod procedură penală, urmând a o primi, ca întemeiată, date fiind puternicele suferinţele provocate de inculpat victimei, ca urmare a acţiunii sale culpabile, şi traumele profunde pe care victima le-a suportat, aceasta dând naştere în România unui copil conceput în Italia, cu unul dintre „clienţii” procuraţi de traficanţi.

Instanţa de apel va calcula despăgubirile morale în echitate, astfel încât ele să fie proporţionale cu prejudiciul suferit şi să ofere o alinare minorei, luând în considerare şi prevederile Codului civil în materia răspunderii delictuale.

Pentru cele ce preced, se va admite apelul, în baza art. 421 alin. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală şi se va reforma sentinţa atacată, în sensul celor de mai sus.

În temeiul art. 274 Cod de procedură penală, ca urmare a condamnării inculpatului, acesta va fi obligat să suporte cheltuielile ocazionate de proces.