Chimie generală Şi farmaceutică tehnologia medicamentelor în memoriam conferenţiar universitar

Bibliografie

1. ABBAS, A. Cellular and Molecular Immunology. 3-rd ed. Philadelphia, London: W.B. Saunders, 2000. p. 250-277.

2. American Academy of Periodontology: epidemiology of periodontal diseases. J Periodontol, 1996, vol. 67, p. 935-945.

3. BLUM, K, MESHKIN, B, DOWNS, B.W. DNA based customized nutraceutical “gene therapy” utilizing a genoscore. Med Hypotheses, 2006, vol. 66, no. 5, p. 1008-1018.

4. Bojor O., Popescu O., 1993. Miracolele terapeutice ale plantelor. Mica enciclopedie de fitoterapie. Edit. Edimpex, Bucureşti

5. FANG, Y.Z, YANG, S, WU, G. Free radical homeostasis. Sheng Li Ke Xue Jin Zhan, 2004, vol. 35, no. 3, p. 199-204.

6. GOODSON, J.M, TANNER, A.R, HAFFAJEE, A.D, SOCRANSKY, S.S. Evidence for episodic periodontal diseases activity. J Dent Res, 1981, vol. 60, p. 300-305.

7. Grigorescu Em., Silva F., 1997. De la etnomedicină la fitoterapie. Tezaurul verde al medicinei. Edit. Spiru Haret, Bucureşti

8. Percek A., 1981. Mundus medicamenti. Edit. Medicală, Bucureşti

9. Racz G., Laza A., Evdochia Coiciu, 1970. Plantele medicinale şi aromatice. Edit. Ceres, Bucureşti

10. БАРЕР, Г.М, ЛАКШИН, А.М, ФЕТИСОВА, С.Г. О системе лечебно- диагностических и организационных мероприятий при заболеваниях пародонта. Стоматология, 1995, том. 74, №1, с. 73-75.

11. ВОСКРЕСЕНСКИЙ, О.Н, ТКАЧЕНКО, Е.К. Роль перекисного окисления липидов в патогенезе пародонтита. Стоматология, 1991, том. 4, с. 5-10.

12. ГОТТВАЛЬД, Р, ВАЙЗЕР, М. Гомеопатическая терапия хронических заболеваний, возникших вследствие нарушений метаболизма. Биологическая медицина, 2001, №2, с. 15-20.

13. ГРИГОРЬЯН, А.С, ГРУДЯНОВ, А.И. Ключевые звенья патогенеза заболеваний пародонта в свете данных цитоморфометрического метода исследований. Стоматология, 2001, том. 80, №1, с. 5-8.

14. ГРУДЯНОВ, А.И, БЕЗРУКОВА, Н.В, АЛЕКСАНДРОВСКАЯ, И.Ю. Сравнительное изучение клинической эффективности гомеопатических препаратов в комплексной терапии воспалительных заболеваний пародонта с отягощенным аллергологическим статусом. Стоматология, 2006, том. 2, №2, с. 25-28.

15. НИКОЛАУ, Г.Ю, КАРЧА, Н. Материалы компании Босналек. Киев, 2001, с. 17-21.

16. ШПИГЕЛЬ, А.С, СЕРЕДАВИНА, Н.Ю. Антигомотоксическая фармакотерапия и оценка её эффективности при травмах и хирургических вмешательствах на ЛОР- органах. Биологическая медицина, 2001, №2, с. 33-41.


METOCLOPRAMIDA – MEDICAMENT ANTIEMETIC ŞI GASTROPROKINETIC , SUBSTRAT ŞI INHIBITOR AL CITOCROM P450 CYP 2D6

Tatiana Cotorobai, Tamara Cotelea

Catedra Chimie Farmaceutică şi toxicologică a USMF ’’N.Testemiţanu’’

Summary

Metoclopramide –the gastroprokinetic and antiemetic drug,

substrate and inhibitor of Cytochrome P450 2D6

Based on a study of selective sciens was characterized the farmacokinetics of metoclopramide monohydrochloride, the interaction between metoclopramide and Cytocrome P450, the ability of the substance to inhibit drug – metabolizing P450 CYP 2D6 and CYP 3A. There were made conclusions regarding the influence of isoform –specific inhibitors P450 drugs on the metabolism of metoclopramide and formation of monodeethylmetoclopramide, presumably causal factor of the toxic effects of this substances. These conclusions as a good basis for further research in vivo and for an effective pharmacotherapy to patients.

Rezumat

În baza studiului literaturii ştiinţifice, s-a analizat caracteristica farmacocinetică a clorhidratului de metoclopramidă, interacţiunea dintre metoclopramidă şi sistemul citocromului P450, capacitatea substanţei de analizat de a inhiba izoformele CYP 2D6 şi CYP 3A a P450. S-au facut concluzii despre influienţa unor medicamente specific-inhibitoare de izoforme P450 asupra metabolismului metoclopramidei şi formării metabolitului monodietilmetoclopramida, presupus factor cauzal al efectelor toxice ale acestei substante medicamentoase. Aceste concluzii servesc ca o bună bază pentru cercetările ulterioare in vivo şi pentru o farmacoterapie eficientă a pacienţilor.

Actualitatea temei

Clorhidratul de metoclopramida [clorhidratul de 4-amino-5cloro-N-[(2-dietilamino)etil-2 metoxibenzamidă] este substanţa medicamentoasă ce se utilizează în greaţă şi vărsături după operaţii, iradiere, medicamente (digitalice, citostatice, antibiotice);în practica gastorenterologică şi-a găsit utilizare în esofagita de reflux, dispepsie, sughiţ, meteorism. Metoclopramida este un antivomitiv cu acţiune centrală, ce acţioneazeă prin creşterea tonusului sfincterului inferior al esofagului, prin stimularea peristaltismului gastric şi relaxarea sfincterului piloric, favorizînd astfel golirea stomacului.

În literatură sunt documentate cazuri de aritmie, bloc atrio-ventricular, hipertensiune, distonie şi dereglări de oxidare ale hemoglobinei (methemoglobinemie, sulfhemoglobinemie). S-a presupus formarea unor metaboliţi toxici care duc la apariţia acestor efecte adverse severe. Pentru a elucida apariţia acestor efecte adverse , în cadrul catedrei de Chimie Farmaceutică şi Toxicologică a USMF ”N.Testemiţanu’’ s-a analizat izolarea şi extragerea metoclopramidei din lichidele biologice „in vitro”, s-a studiat şi literatura cu anumite cercetări farmacocinetice „in vitro” efectuate în SUA la catedra Farmacologie Clinică din Washington[1,3,5,7,].
Obiectivele lucrării

De a studia literatura de specialitate si a prezenta calea de metabolizare a metoclopramidei influienţată de sistemul P450.

Materiale şi metode de cercetare

Substanţele chimice utilizate a fost hidroclorura de metoclopramidă, hidrobromura de dextrometorfan, clorzaxona, sulfatul de chinidină, dietilditiocarbamat, troleandomicina, acetatul de sodiu, EDTA, G-6-P, G-6-PDH şi NADP.

Ca material biologic au fost utilizate preparatele a patru ficate inutile pentru transplantare, cu prepararea ulterioara a fracţiilor microsomale şi resuspendarea lor în slouţie tampon-fosfat. Procedura de obţinere a celulelor microsomiale, precum şi a citocromului P450 au fost descrise în lucrările unui şir de cercetători, în echipă cu Zeruesenay Desta, care e cercetat metabolismul hepatic al cisapridei si izoniazidei la nivel de izoformele P450. Fragmentele microsomale au fost resuspendate în soluţie-tampon fosfat cu concentraţia de proteine 10mgml şi depozitate la -80^oC pînă la utilizarea ulterioară. Următoarea etapă a fost incubarea metoclopramidei pentru analiza HPLC conform condiţiilor optimale stabilite anterior. Incubarea a fost facută în prezenţa sistemei NADPH generatoare, celulelor microsomale la 37 ^oC. Metoda HPLC în UV a fost efectuată pentru a verifica prezenţa metoclopramidei în incubatul de celule microsomale. Faza mobilă a fost compusă din acetat de sodiu acetonitril trietilamină 80:20:0.05, iar pH 7,0 a fost menţinut de către acidul acetic. Temperatura camerei a fost aleasă ca fiind optimală, iar viteza de curgere 0.9 ml/ min la lungimea de unda 274 nm. Cromatograma tipică obţinută în urma analizei HPLC este prezentată în figura 1[1,2,4 ].

Fig.1: HPLC. Cromatograma metoclopramidei si metaboliţilor M I şi M II, în urma incubării in vitro cu citocrom recombinat CYP 2D6

Cu timpul de reţinere a metaboliţilor la 14 min, 10 min, fiind notate, respectiv: M I, M II. Pentru a identifica metabolitul M I se analizează incubatul de metoclopramidă prin metoda spectrofotometrică şi se compară cu metaboliţii moleculari ai metoclopramidei formaţi in urma metabolizarii acesteea in organismul uman şi animal. Avînd ca bază analiza masei moleculare, concluzia este următoarea: M I corespunde metabolitului monodietilmetoclopramida, metabolit prezent în urina animalelor de laborator, dar neidentificat în organismul uman (fig.2).




Fig. 2: Metabolizarea metoclopramidei în sistemul hepatic microsomial. Formarea monodietilmetoclopramidei sub influienţa CYP 2D6.

Experienţele ulterioare vin să determine izoforma P450 responsabilă pentru formarea M I. În urma efectuării analizelor asupra monodietilării metoclopramidei s-a constatat că metabolizarea se petrece cu ajutorul CYP2D6 în cea mai mare parte (V=4.5 ±0.3pmol/min/pmol) şi foarte puţin cu CYP1A2 (V=0.97±0.15 pmol/min/pmol). Rezultatul a fost prezentat schematic în diagramă(fig. 3). Alte forme de citocromi, ca CYP2A6, CYP2B6, CYP 2C9, CYP 2E1, nu contribuie procesului de monodietilare.

Fig.3: Influienţa izoformelor P450 asupra metabolizării metoclopramidei cu formarea monodietilmetoclopramidei.

O altă etapă în cercetarea in vitro a metabolismului metoclopramidei a avut drept scop evaluarea influienţei asupra gradului de metabolizare a unui şir de medicamente luate în concentraţii diferite, despre care se ştie că sunt inhibitori ai sistemelor de enzime P450: furfulină pentru CYP1A2, troleandomicină pentru CYP 1A2, sulfofenazol pentru CYP2C9, omeprazol pentru CYP 2C19, chinidină pentru CYP 2D6,troleandomicina pentru CYP 3A, ketoconazol pentru CYP 3A. Cercetarea a fost efectuată pentru două ficate diferite, cu cod de identificare HL 161 şi HL 09-14-99. Rezultatul obţinut a fost prezentat în diagramă (fig.4). După cum observăm, chinidina cu concetraţia de doar 1μM inhibă în primul caz metabolismul cu 78,7%, în cazul al 2-lea cu 38%, ceea ce desemnează o dependenţă dintre rata inhibiţiei şi starea funcţională a ficatelor. Troleandomicina cu concetraţia 50µM inhibă în primul caz metabolismul cu mai puţin de 4%, în cazul al 2-lea cu 22,8%. Această inhibiţie e evidentă pentru chinidină şi troleandomicină pentru că, cum am menţionat mai sus, sunt inhibitori specfici ai CYP 2D6 şi CYP 3A. Efectele inhibitoare ale chinidinei si troleandomicinei s-au studiat pe ficatul cu codul de identificare HL 09-14-99. Rezultatele sunt prezentate în graficele de mai jos. Acestea sugerează implicarea în metabolismul metoclopramidei cu 70%, şi 30% respectiv CYP 2D6 şi CYP 3A.

F
ig.4 : Inhibiţia monodietilării metoclopramidei în două sisteme hepatice microsomale(HL 161 şi HL 09-14-99) de către inhibitori specifici ai izoformelor P450
În cursul cercetărilor in vitro s-a observat şi fenomenul invers: efecul inhibitor al metoclopramidei asupra diferitor forme enzimatice ale P450. Pentru aceasta s-au inhibat 25µM de metoclopramidă cu diferite straturi izoform-specifice: phenacetin (50 μM) pentru CYP1A2, flurbiprofen (5 μM) pentru CYP2C9, omeprazole (50 μM) pentru CYP2C19, dextromethorphan (25 μM) pentru CYP2D6, chlorzoxazone (25 μM) pentru CYP2E1 şi midazolam (10 μM) pentru CYP3A4. Metoclopramida este un puternic inhibitor al CYP 2D6 în celulele hepatice microsomale, iar inhibarea ei cu sistemul microsomal după adiţionarea anterioară a dextrometorfanului măreşte inhibiţia formării dextrorfanului pînă la 44% - 37% în primele 20-30 minute, ceea ce sugerează posibilitatea inhibiţiei totale (fig. 5)[2,3].

Fig.5: Inhibiţia diferitor forme enzimatice ale P450. Vitezele reacţiilor au fost exprimate în raport cu vitezele de control (fără adăugarea inhibitorului)

Concluzii

S- a efectuat un studiu de evaluare a cercetărilor „in vitro” în baza datelor din literatură despre interacţiunea metoclopramidei cu sistemul P450 unde se explică prezenţa unui nou metabolit al metoclopramidei- monodietilmetoclopramida care ne demonstrează că: CYP 2D6 este izoforma principală ce catalizează formarea metabolitului nou, avînd specificitate de funcţionare hepatică; există medicamente care pot deregla formarea monodietilmetoclopramidei – metabolit toxic la toate tipurile de ficat; metoclopramida este însuşi inhibitor al CYP 2D6.

Numărul pacienţilor cărora li se administrează metoclopramida este în continuă creştere, de aceea este importantă analiza efectelor adverse şi interacţiunile medicamentoase ale acestui medicament. Rezultatele acestei cercetări necesită confirmare prin teste in vivo. Însă pînă atunci, e necesar de a recomanda medicilor şi farmaciştilor-clinicieni să informeze pacienţii despre apariţia efectelor adverse posibile din cauza interacţiunilor medicamentoase la nivel microsomal sau din cauza unor modificări ereditare la nivel de sistem enzimatic CYP 2D6.
Bibliografie

1. 
   M. Hangan, T.Cotelea,L.Soloviov Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică USMF N.Testemiţanu Investigaţii chimico-toxicologice asupra metoclopramidei Anale ştiinţifice,vol.I,Probleme medico-biologice şi farmaceutice. Chişinău, 2008, pag.301-304
   
2. 
   Albibi R, McCallum RW(1983) Metoclopramide: pharmacology and clinical application. Ann Intern Med 98:86–95.
   
3. 
   Baguley WA, Hay WT, Mackie KP, Cheney FW, Cullen BF(1997) Cardiac dysrhythmias associated with the intravenous administration of ondansetron and metoclopramide. Anesth Analg 84:1380–1381.
   
4. 
   Desta Z, Soukhova N, Mahal SK, Flockhart DA(2000) Interaction of cisapride with human cytochrome P450 system: metabolism and inhibition studies. Drug Metab Dispos 28:789–800.
   
5. 
   Машковский М.Д. Лекарственные средства Москва Новая волна 2008 -187с.
   
6. 
   К.м.н. С.Н. Маммаев, Ю.О. Шульпекова, академик РАМН, профессор В.Т. Ивашкин
   ММА имени И.М. Сеченова Метоклопрамид в лечении диспепсических расстройств med-lib.ru
   
7. 
   ВИДАЛЬ 2006 «Лекарственные препараты в России»
   

STUDIUL DICLOFENACULUI ÎN CADRUL TESTULUI DE ANALIZĂ CHIMICO-TOXICOLOGICĂ

Tamara Cotelea¹, Marcela Panco¹, Efim Aramă<sup>2

1</sup>Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică USMF „N. Testemiţanu”

² Catedra Biofizică, Informatică şi Fiziologia omului
Summary

Diclofenac study in the biological liquids

We used Diclofenac and phisico-chemical methods in the pure substance for its analysis in the blood plasma. The identification ofMarquis and Liebermann reaction. Chromatography on the thin layer in the ethylacetate-metanol-ammonia 25 % (85:10:5) Was also used. FeCl₃ is used as an eluent, obtaining Rf = 0,12 cm. There was used UV spectrophotometric method in the hydroxide for identification and obtaining of maximum absorption on 275 nm.

The used methods were applied according to chemico-toxicological analysis conditions of Diclofenac in the biological liquids
Rezumat

Am aplicat metode chimice şi fizico-chimice de idnetificare a diclofenacului în substaţă pură. Am folosit reacţiile de identificare cu reactivul Marquis si Liebermann. Am aplicat cromatografia pe strat subţire în sistemele de solvenţi etilacetat-metanol-amoniac 25% (85:10:5). Ca developant am folosit clorura de fier (III), obţinînd un Rf=0,12cm. Deasemenea am aplicat metoda spectofotometrică UV în acidul clorhidric şi hidroxid de sodiu obţinînd maxime de absorbţie la lungimea de undă 275nm.

Metodele folosite corespund condiţiilor de analiză chimico-toxicologică a diclofenacului în lichidele biologice.
Actualitatea temei

Diclofenacul, acid 2-(2-(2,6-dichlorophenylamino)phenyl), fiind derivat al acidului benzen acetic cunoscut şi sub alte denumiri, reduce durerea şi ca atare acţionează ca antiinflamator, analgezic şi antipiretic [2]. Mecanismul exact de acţiune nu este pe deplin cunoscut, dar se crede că mecanismul primar responsabil pentru acţiunea sa antiinflamatorie, antipiretică, şi analgezică  este inhibarea sintezei de prostaglandine prin inhibarea ciclooxigenazei (COX), şi pare să inhibe sinteza ADN-ului [1].Inhibarea COX, de asemenea scade prostaglandinele  în epiteliul din stomac, făcându-l mai sensibile la coroziunea de acid gastric. Aceasta este, de asemenea, efectul principal partea laterală a diclofenauluic. Diclofenacul are o a preferinţă moderat scăzută pentru a bloca COX2-cooenzimă (aproximativ 10 ori) şi se spune că, prin urmare, are o incidenţă ceva mai mică de plângeri gastro - intestinale mult de remarcat ca indometacina şi aspirina[3]. 

Diclofenacul poate fi, de asemenea, un membru unic de AINS. Există unele dovezi că diclofenacul inhibă căile de lipooxigenază , reducând astfel formarea de leucotriene ( pro-inflamatorii )[4]. Există, de asemenea informaţii că diclofenacul poate inhiba fosfolipaza A 2, ca parte a mecanismului său de acţiune. Aceste acţiuni suplimentare pot explica potenţa ridicată de diclofenac - este cel mai puternic AINS, pe o bază largă.

Există diferenţe marcate între AINS la inhibarea lor selectivă a celor două subtipuri de ciclooxigenază, COX-1 şi COX-2. O mare parte de proiectare farmaceutice de droguri a încercat să se concentreze asupra COX-2 selectivi, inhibarea este ca o modalitate de a minimiza efectele secundare ale AINS gastro - intestinale cum ar fi aspirina. În practică, utilizarea unor inhibitori COX-2 datorită efectelor lor negative  destul de grave, dar altele în mod semnificativ de COX-AINS selective ca diclofenac au fost bine tolerat de majoritatea populaţiei .

Obiectivele lucrării

În legătura cu creşterea întrebuinţării preparatelor medicamentoase, se mareşte necesitatea aplicării metodelor mai informative în analiza acestora. Studierea legităţilor repartizării substanţelor în organism deasemenea solicită metode de examinare rapide şi sensibile.

Scopul lucrării constă în stabilirea metodelor de identificare şi dozare a diclofenacului precum şi a metodelor de izolare a acestuia din materialul biologic.
Materiale şi metode de cercetare

În cadrul cercetărilor s-a folosit diclofenac substanţă pură, comprimate de 25 mg. A fost folosită plasma sanguină şi urina ca lichide biologice. Au fost aplicate metode chimice de analiză. Rezultatele au fost prelucrate după criteriul student. În investigaţiile experimentale ca reagenţi s-au utilizat reactivul Marquis-precipitat slab brun, iar cu reactivul Liebermann –precipitat roşu brun, etilacetat, metanol, amoniac 25% , acidul clorhidric, hidroxid de sodiu, cloroform care au fost cu grad de puritate „pur pentru analiză” şi „chimic pur”.

Pentru identificarea paracetamolului am aplicat metoda CSS folosind plăci cromatografice cu conţinut de silicagel G. S-a utilizat sisteme de solvenţi etilacetat-metanol-amoniac 25% (85:10:5), metanol:amoniac 25% (100:1,5), pentru care s-a determinat valoarea Rf = 0,12; 0,9. Ca developant am folosit clorura de fier (III).*

0,01 g de diclofenac se dizolvă în 100 ml cloroform (soluţia A). Din soluţia A luăm un ml şi dizolvăm în 10 ml cloroform (soluţia B). Pe linia de start a plăcii se aplică 2 µl soluţie B, placa se introduce în camera de cromatografiere şi se cromatografiază ascendent în sistemul de solvenţi corespunzător, cînd frontul de solvenţi va parcurge 2/3 din lungimea totală a plăcii cromatografice, placa se scoate din vas se usucă la aer şi se pulverizează cu soluţie de clorura de fier (III). Spoturile de paracetamol se colorează in galben-brun. Se determină valorile Rf. Sensibilitatea recţiei este de 10 µg/ml. Sensibilitatea metodei ne dă posibilitate de a o aplica în extrasul organic din lichidul biologic cu conţinut de diclofenac.

Metodă de identificare şi apreciere a substanţelor medicamentoase bazată pe compararea cu spectrele substanţelor de referinţă sub aspectul analizei structurale este spectroscopia de absorbţie în UV. Astfel pentru identificarea Diclofenacului sau înregistrat spectrele de absorbţie în intervalul lungimilor de undă 250-300nm cu maxim de absorbţie la 275 nm .

Fig.1 Spectru de absorbtie al diclofenacului în UV

Pentru determinarea identităţii s-a aplicat spectrofotometria în IR, ce se reprezintă ca o metodă modernă şi se caracterizează printr-o informaţie multilaterară despre structura chimică a substanţei medicamentoase. Această metodă ne permite identificarea analogilor aceleaşi clase care prin altă metodă nu se poate diferenţia[6].

Spectrul în IR al diclofenacului s-a înregistrat cu ajutorul aparatului „Specord 75” IR în intervalul 400 - 4000 cm-1, suspensie în ulei de vaselină, (0,01 g diclofenac şi 5 picături ulei de vaselină)[4]. Discifrarea benzilor de absorbţie al diclofenacului în spectru IR (fig.3.2) s-a efectuat în baza datelor din literatură[5].

Benzile de absorbţie la lungimile de undă, corespund vibraţiilor valente asimetrice. Incepînd de la 1572 cm-1 vibraţiile corespund grupărilor CH al inelului benzenic, vibraţiile deformaţionale neplane a grupei CH din inelul benzenic se remarcă în regiunea 750 – 810 cm-1, iar în regiunea 1504 cm-1 se remarcă vibraţii valente de tipul -C=C, la gruparea C - Cl în regiunea 720 cm-1 se depistează vibraţii valente, pe cînd vibraţii intensive se înregistrează în regiunile 1286 cm-1 ce corespund grupei OH şi C - O, la lungimea de undă 1308 cm-1 se reflectă vibraţii deformaţionale a grupării C - C - C şi vibraţii valente a grupei C=C în –C - (CO) – O.

Fig.2 Spectru diclofenacului in IR.

Izolarea şi extragerea diclofenacului în lichide biologice (în vitro)

S-a studiat procesul de izolare al diclofenacului în lichide biologice cu apă acidulată cu acid sulfuric 10% şi acid tricloracetic 30%.

La 4 ml plasmă sanguină se adaugă 3 ml soluţie alcoolică de diclofenac 0,1 %, se lasă pe 24 ore. Apoi acidulăm cu soluţie de acid sulfuric 10 % pînă la pH 2,0-2,5 (hîrtia de indicator universală). Amestecul se lasă pe 1-2 ore, agitîndu-se periodic, apoi se adugă 3 ml soluţie de acid tricloracetic 30 %, se agită şi se centrifughează timp de 10 min (5000 rot/min). Centrifugatul se separă, iar reziduul încă de 2 ori se prelucrează cu soluţie de acid sulfuric 0,02 mol/l sub controlul pH 2,0-2,5 şi din nou se centrifughează. Centrifugatele se unesc şi se filtrează. Apoi se extrage cu cloroform de 3 ori cîte 5 ml. Extracţiile cloroformice se unesc şi volumul se aduce pînă la 20 ml.

În extractul cloroformic se determină conţinutul de diclofenac prin metoda spectrofotometriei UV. Pentru aceasta extrasul cloroformic se spectrofotometrează, citindu-se absorbanţa soluţiei la lungimea de undă 275 nm în cuva cu drumul optic de 10 mm. În calitate de soluţie de referinţă se utilizează cloroformul. Paralel se anlizează proba cu soluţie diclofenac standard.

Prepararea soluţiei standard 0,05 g (masa exactă) paracetamol, substanţă de referinţă, se trece cantitativ înt-un balon cotat cu capacitatea de 100 ml, se dizolvă într-un volum de 10 ml şi se aduce la cotă cu acelaşi solvent (sol. A). 1 ml soluţie A se pasează în alt balon cotat cu capacitatea de 50 ml şi volumul se completează pînă la cotă cu acelaşi solvent (sol. B). 1 ml soluţie B conţine 10 µg diclofenac.
Concluzii

S-a făcut o analiză bibliografică în ceea ce priveşte metabolismul medicamentelor în organismul uman. S-au determinat metodele chimice de identificare a diclofenacului în substanţă pură şi după extracţie din materialul biologic. Aplicînd metoda spectrofotometriă s-a stabilit maximul de absorbţie al diclofenacului în acidul clorhidric şi hidroxid de sodiu obţinînd maxime de absorbţie la lungimea de undă 275 nm respectiv. S-au stabilit condiţiile de identificare prin metoda CSS . S-a determinat metoda de izolare şi extragere a diclofenacului la pH 2,0-2,5.

Bibliografie

1. 
   Dutta NK, Annadurai S, Mazumdar K, Dastidar SG, Kristiansen JE, Molnar J, M Martins, Amaral L (2000). "Anti-bacterian de acţiune a diclofenac demonstrat prin inhibarea sintezei ADN-ului". Int. J. Antimicrob. De agenţi 14 (3): 249-51
   
2. 
   Informaţii pentru cadrele medicale. Medsafe - Noua Zeelandă Medicamente şi dispozitive medicale Safety Authority. 2007-07-10.Http://www.medsafe.govt.nz/profs/datasheet/v/voltarenrapidtab.htm. Adus de 2009-03-17
   
3. 
   Juni P.Rutjes A.Dieppe P.Are selective COX2 inhibitors superior to traditional non st
   
4. 
   Missir Al., Chiriţă I. Chimie farmaceutică practică-analiza substanţelor medicamentoase, Bucureşti: Tehnoplast, 1996- 224 p
   
5. 
   Бабилев Ф.В.,Андроник И.Я.Полиморфизм лекарственных вешеств-Кишинев,Штиинца 1981.280