Ciprian Ulea

* * *

Obosit, TJ se arunca în fotoliul de răchită. Se saturase deplin de ziua care trecuse. Totuşi afara începuse sa arate bine, începea sa iasă soarele şi sa se mai usuce. Fuseseră prevăzători şi băgaseră totul în garaj după atenţionarea de taifun. Privi la Chris care il bandaja pe Lucas, desfăcu o bere, lua un gat zdravăn apoi se lăsă pe spate şi atzipi mulţumit.

Luminile oraşului XXII

— Viaţa. Asta e viaţa… Ofta Lucas şi se lăsă pe spate fericit.

TJ se grăbi să-l aprobe printr-o râgâitura insa se opri la timp. Era şi Chris de fata. Ii plăcea compania, ii părea bine ca il cunoscuseră pe Lucas.

— Înainte nu îmi închipuiam ca exista aşa ceva… Continua Lucas gânditor. Privi înspre ocean, aflat la 50 de metri, privi spre şoseaua mărginită de palmieri pitici, luminata discret şi nu foarte populata, mica terasa discreta. Lucas tăcu un moment iar ei il lăsară amuzaţi să-ţi termine gândurile. Pana acum jumătate de an tot ceea ce îmi doream era o cariera şi cat mai multi bani.

— şi tu? Întrebă Sam râzând. Eu chiar aveam bani. Nu înţeleg cum nu ai avut succesul meu, rase ea. Întotdeauna ai fost mai tare pe reţele ca mine.

— aşa e nu? Întrebă el amuzat. Totuşi tu m-ai învăţat multe. Ştii, daca nu erai tu, probabil ca la ora asta nici nu aveam vreun pic de şcoală.

Samantha dădu din cap gânditoare. Părinţii lui Lucas fuseseră de o condiţie modesta, erau oameni buni, mama sa avea un serviciu bun într-o uzina de armament, de fapt era îngrijitoare la cantina insa se plătise bine întotdeauna. Tatăl sau fusese electrician. Nu se gândiseră insa niciodată ca Lucas ar trebui sa urmeze o facultate. Lucas fusese un copil plăpând, ochelarist, devenise repede tocilarul clasei. El şi Samantha fuseseera vecini, colegi, iar plecarea ei il afectase foarte mult pe Lucas. Sensibil la alergii şi răceli, mama lui Lucas căutase mereu să-l protejeze, iar tatăl sau pe de alta parte să-l încurajeze. Nu practicase nici un sport. Tot ce sperau penteru el era o slujba modesta şi sigura de funcţionar public. Lucas evident ca fusese chemat cu o bursa la UCLA. Pasiunea pentru computere i se trăgea de la tatăl Samanthei. Iar după plecarea ei calculatorul fusese singurul sau refugiu. In primul an de facultate Lucas îşi puierduse ambii părinţi la un interval de 6 luni. Mama sa suferea de leucemie de mult timp, de aceea era aşa grijulie cu el, iar subit boala se agravase. Câteva luni mai târziu, tatăl sau avusese un accident în mediu toxic. Lucas rămăsese singur singurel, insa se descurcase. Nu avusese niciodată sprijinul pe care il avusese Samantha. Habar n-avea cat il admira Sam pentru asta. Tot aşa cum habar n-avea cat il plăcea ea, şi cat de complexata era înainte de felul cum arata. Adevărul e ca Sam era odată destul de durdulie iar Lucas desi o simpatizase mereu, nu fusese foarte atras de ea. Sentimentele Samanthei nu se schimbaseră, în continuare ii plăcea Lucas foarte mul şi acum. Sentimentele sale se schimbaseră de asemenea. Daca înainte o considerase doar o prietena buna, acum parca nici nu se putea uita la ea. Samantha arata grozav după ce începuse antrenamentele cu cei doi. Lucas ar fi dat din coada când vorbea cu ea daca ar fi putut.

— Întotdeauna lumea mi-a prezis o cariera strălucită, bufni ea în ras. Cred ca sunt prima persoana care jecmănea băncile. Habar n-ai cat le luam ca sa instalez şi sa securizez serverele. şi nici măcar nu îmi dădeam silinţa aşa de tare.

— şi noi lucram pentru bani, insa nu şi pentru cariera, intra şi Chris în vorba, uşor, aproape neauzita, aşa cum vorbea ea, zâmbind mereu. Sincera as sta şi într-un apartament mizerabil având doar bani de pe o zi pe alta. Zâmbi uşor şi delicat şi se uita la TJ. Vedeţi voi, insa america asta e mizerabila. Noi facem bani fara a munci prea mult, munca noastră e plăcută, de fapt la noi munca înseamnă antrenament. şi acoperire, adică facultăţile, mai rase ea.

— şi ca sa o completez pe Chris. Acum avem cel mai tare armament existent, insa încet încet vom fi depăşiţi. Se lucrează la greu în domeniile astea, în curând va fi o concurenta acerba intre cei ca noi şi politie. Deocamdată noi avem avansul tehnologic, insa asta nu va fi mereu. Va veni un moment în care ce vom câştiga se va duce pe procurarea de arme noi. Spre deosebire de alţii, noi lucram foarte putin. Jed Springer şi Trisha Lang sunt cei mai căutaţi profesionişti pana acum. Sunt foarte buni, iau orice misiune aproape. Noi ne angajam la asta numai după ce cântărim bine daca merita. Springer şi Trisha au relaţiile lor în politie şi în lumea interlopa. Nu prea se atinge nimeni de ei, inspira o frica groaznica tuturor, pe de alta parte sunt foarte de treaba amândoi pentru meseria lor. Noi mai mult dam lovitura şi ne retragem. Nu riscam, nu ne trebuie mult, doar ne păstrăm antrenamentul, luam misiuni în general dificile, şi unde echipamentul nostru ne aduce în avantaj clar. şi totuşi, au început sa apară luptătorii Urban Warrior, Delta Force, cu armament de ultima generaţie… Da, mai rase el, şi Springer, care şi-a procurat echipamentul ăstora înainte sa ajungă la ei.

— Urban Warrior… Exclama Sam. Grozav, stiu despre ce era vorba, aveau nişte softuri foarte avansate, urma sa lucrez cu tatăl meu la proiectul ala, era ceva cu adevărat frumos, insa la un moment dat programul Urban Warrior a fost anulat, se zvonea ca jumătate de echipa fusese lichidata de CIA sau de NSA. La scurt timp după aia, am primit insa contractul, fara sa se schimbe nimic. Era următorul proiect al meu, şi tare îmi plăcea ca voi lucra cu tata… De mult nu am mai lucrat noi împreună.

— Ce surpriza, exclama TJ incantat. Chiar ştii ceva despre softurile alea? De ce naiba nu ai spus? Avem şi noi parti din electronica lor după ce jumătatea aia de echipa a fost lichidata… ma rog, ştii tu zvonurile alea…

— Adică povestea cu CIA e adevărată?

— In parte da… Doar în parte, CIA antrenează şi ea oamenii sai la Langley, la fel şi NSA în Boston. Insa la momentul actual nu ar fi fost în stare sa se atingă de Urban Warrior, care mai era şi secret, proiect al Armatei. Erau în curs de o colaborare cu LAPD şi în general cu politia din toate state, insa la o întâmplare nefericita, jumătate de echipa a dispărut subit… Împreună cu o echipa FBI parca… şi cu o grămadă de Swat Team LAPD. O tragedie, comenta TJ…

— aşa e, rase Chris, a fost al treilea glonţ pe care l-ai încasat tu în fund. Sa ştii ca am notat toate datele, şi am fotografii care sa dovedească asta, izbucni ea în ras.

— Ceee? Vreţi sa spuneţi ca v-aţi vârât şi voi coada acolo? Sam era cam stupefiata.

— Pai da… S-a întâmplat şi gata. TJ râdea.

— De data asta e groasa, murmura Samantha. Ce zici Lucas?

— Nu prea îmi dau seama. Ii sun pe TJ şi Chris, ei le au cu aşa ceva…

— Grozav, făcu ea. E cea mai haioasa treaba pe care am auzit-o în ultimul timp…

— Chris, eu am o idee oarecum ma ieşită din comun, rânji TJ. Ce-ai zice de o colaborare?

— Colaborare? Te-ai scrântit nu?

— E în spiritul libertăţii şi al presei libere, rânji el în continuare.

— Ce se întâmplă? Întrebă Sam.

— E simplu şi amuzant, desi poate nu chiar asa. Doua contracte simultane, doi oponenţi, fiecare oferă pentru a-l elimina pe celalalt. Avem aici doua firme concurente pentru furnizare echipamente politie şi servicii speciale. Una din ele este Electronic Task TRR. In urma ultimelor catastrofe naturale şi a atacurilor teroriste, plus a diverşilor elevi, studenţi şi funcţionari publici care îşi împuşca colegii de stresaţi ce sunt, bugetul LAPD, şi ne referim strict doar la statul California, este foarte mare, aproape cu 50% mai mare ca anul trecut şi se va mai rectifica probabil în sensul măririi. Electronic Task TTR, ca partener tradiţional, vrea sa prindă pleasca. Camere de supraveghere, detectoare de metale diverse, poasturi de ascultare şi triangulaţie în tot oraşul. In plus, firma are contracte preferenţiale cu Bell Helicopters, Smith&Wessons, iar în urtimul timp şi cu Heckler Koch, se pare ca au o brusca deschidere la parteneri europeni. Ei bine, Electronic Task TTR furnizează hardware şi software pentru elicoptere, sisteme de ochire şi altele. Pleasca este mare, iar ei vor pe lângă un sistem de supraveghere la sânge şi un sistem de intervenţie rapida. Asta înseamnă elicoptere Comanche TA3, vehicule blindate HUM4, şi ultima găselniţă, motociclete Kawasaki blindate, asta-i grozav chiar. Insa acum îşi vara coditza şi o a doua firma de cercetare, Ebonics AG, care pana acum ceva ani făceau tot felul de experimente obscure pe la MIT, printre care manipulare genetica şi robotica. Ebonics se bucura de sprijinul cercetătorilor, fata de Electronic Task, care insa are sprijinul de baza, doi senatori cu lingăii lor. Ebonics au intrat pe piaţa anul trecut cu un program inovator, concurent Urban Warrior. Era vorba despre nişte luptători blindaţi pana în dinţi cu armament greu, plus propulsoare de autonomie medie în aer. Ce mai, sciente-fiction. A fost alesa varianta Urban Warrior, adică în principiu unii ca noi, rase TJ, care insa a căzut după acea… Întâmplare.

— Tatăl meu şi cu mine am colaborat cu Ebonics, spuse şi Samantha… Era vorba despe nişte semiconductori şi aliaje speciale, partea mea ţinea doar de electronica iar mai multe nu stiu, în principiu erau foarte secretoşi. Nu m-am gândit sa întreb mai multe, la Ebonics se zvonea ca oamenii dispar din senin…

— Care e varianta mai proasta? Întrebă practic Lucas.

— La asta ma gândeam şi eu, exclama TJ surprins. Ce poate fi mai rau? Împânzirea oraşului cu echipamente de supraveghere sau ceva despre care nu ştim nimic o dihanie de metal…

— Aplicaţii civile exista… Interveni Sam. Se vorbea despre utilitare pentru zone inaccesibile, nu e vorba de un robot, ci de un om în costum de robot, atuncea nu mi se părea aşa ciudat… Insa şi aplicaţii militare au fost dezvoltate… Ebonics au avut contracte în America de Sud.

— Ca spui tu? Glasul lui TJ devenise violent brusc.

— Stai, il apuca Chris de brat.

— Ce este? Întrebă Sam.

— Aplicaţii exista… Militare, oh, majoritatea soldaţilor susţineau ca e ceva de origine extraterestra, ca e animal, ca e Chupacapra…

— Cred ca arma a fost trimisa guvernului din Chile pentru testări şi atât, era mai discret acolo…

— Cred ca au testat-o la granita dintre Argentina şi Brazilia, scrâşni TJ.

— Deci ce propui TJ? Întrebă Chris. Brusc il luase pe el de lider.

— Springer şi Trisha se vor ocupa de Electronic Task. Cred ca doi-trei directoraşi împuşcaţi reprezintă un avertisment delicat dar ferm. Noi luam Ebonics.

— Adică luam contractul mai mic, zâmbi Chris. TTR oferă 200.000 pentru contract, Ebonisc merg mai departe şi oferă 300 pentru eliminarea TTR.

— In mod sigur Springer şi Trisha vor avea de lucru şi cu distrugerea unor stocuri de echipamente. Probabil vor face o subcontractare, ceea ce noi nu ne permitem.

— Alta problema: Sam şi Lucas. Existenta lor.

— Negativ. Nu ii băgăm în asta. Ei ne ajuta din umbra cu logistica, aşa cum am vorbit.

— O sa caut toate materialele despre Ebonics, făcu Samantha. Voi încerca sa intru la MIT sa accesez codurile tatălui meu. Probabil ca şi el e implicat în program. As spune ca sigur este, este genul lui.

— Oricum pana într-o săptămână nu se mişca nimic. TJ se lăsă pe spate. Maine va fi o zi frumoasa. Se duse la geam. Mirosul marii intra în apartamentul celor doi, amestecat cu mirostl de cauciuc ars al oraşului. Ii plăcea la Lucas şi Sam care stăteau împreună de câteva zile în apartamentul de la etajul al doilea al Samanthei. Apartamentul lui Lucas, un etaj mai jos, urma sa fie eliberat pana la sfârşitul lunii. Cei doi se înţelegeau de minune. TJ se bucura pentru ei. Cei doi se hotărâseră pentru etajul al doilea din cauza ca atunci când se întâlneau la micul bloc TJ dorea întotdeauna sa stea mai sus, iar Sam şi Lucas aleseseră tacit etajul al doilea, oricum mai ieftin. Era o mica curte în fata, modesta şi îngrijită, puteai vedea înspre direcţia oraşului, nu puteai vedea marea insa ii simţeai mirosul. TJ se simţea foarte bine aici, iar după câteva ore i se făcea dor de căsuţa şi curtea lor şi mergeau acolo. La ei stăteau toţi patru în curte serile şi cinau împreună. Uneori mergeau şi la bloc la Sam şi Lucas, TJ stătea pe micul balcon cu o bere, cu greu il puteai baga în casa, Chris se înduioşa mereu de asta şi ieşea după el sa vadă ce mai face.

— TJ, mergem acasă? Deja e trecut de miezul nopţii.

— Mergem… Uite începe sa bata vântul asta cald. Maine vor fi valuri. Mergem la surfing da? Trebuie sa ne sculam înainte de 5 dimineaţa.

— şi e aproape 1 noaptea… Normal ca mergem… Doar n-o sa ne speriem noi de câteva ore nedormite nu, zâmbi ea.

— Conduci tu da Chris? Eu am băut doua beri.

— Conduc eu…

Toyota demara uşor. Lucas privi mica maşină portocalie cum se depărtează în noapte. TJ se lăsă pe spate în maşină şi privi spre Citroenul Axel proaspăt recondiţionat, proaspăt vopsit într-un albastru deschis delicat cu nuanţe de verde deschis spre plafon, la fel cum şi Toyota se făcea spre galben acolo din portocaliu. De-abia fusese terminat cu câteva ore în urma, maine era marea zi a încercărilor, atât cu motorul pe benzina cat şi cu cel electric ce ii fusese adăugat pentru trafic urban. Privi în spate spre silueta cu fundul care se termina cu hayonul ce părea tăiat cu toporul drept, farurile uşor alungite, rotile din spate acoperite în partea de sus de caroserie şi vederea maşinii ii inspira brusc iarăşi amintirea unor vremuri necunoscute, netrăite, cu mult înainte de a se naşte el, ceva ce nu putea descrie, nostalgie, aceeaşi care il cuprinsese atunci când pornise prima oara motorul Citroenului pentru prima oara iar robustul motor boxer urlase răguşit ca apoi sa se transforme într-un mârâit răutăcios care suna a muzica veche şi buna în urechile sale.

Stardust nu era tocmai o bomba oarecare. Era un club, mai mult o cafenea, şi era proprietatea lui Jed Springer şi a Trishei Lang. Era un locat curăţel şi plăcut, contrar părerii pe care o avea TJ despre ce ar putea avea cei doi în proprietate. Aici era centrul de afaceri al lor. Clienţii erau de toate felurile. Nu era un strip-bar şi nici o spelunca, muzica nu urla în boxe să-ţi spargă urechile. Lumna era difuza, barul curat, se şi dansa, clienţii nu se dădeau în stamba, desi erau de toate felurile, de la clienţi obişnuiţi care veneau pentru muzica şi băutură, pana la cei care aveau afaceri cu Springer. Insa cei mai multi era cei care negociau diverse afaceri iar Springer acţiona ca un moderator, din care lua un comision. Aici se putea vorbi orice, politia dădea telefon înainte sa controleze un aşa local respectabil. Cei doi asigurau discreţia convorbirilor particulare şi protecţia clienţilor. Chiar şi cu clienţii ce veneau ca în orice local, Stardust putea fi considerat de succes. Preturile erau de bun simt, iar atmosfera liniştită. TJ constata asta cu satisfacţie şi cu uimire. Se aşeză pe un scaun de la bar şi ceru o bere şi alune sărate, apoi se uita la ceas. Se privi în oglinda din dosul barului şi dădu din cap mulţumit. Era îmbrăcat în blue jeanşi drepţi şi cu o cămaşă nebăgată în pantaloni, nu prea lunga, închisă la culoare, care ii venea foarte bine. Era proaspăt ras, tuns, iar parul chiar ii stătea în sus cum trebuie, desi folosise ceva din spuma de par pe care o găsise pe la Chris aruncata mai demult. Avea o mutra de student venit la o prima întâlnire, elegant, sa impresioneze. Trase cu urechea fara interes la conversaţiile din jur. Plictisit se uita de jur-împrejur. Springer şi Trisha nu erau în încăpere şi înjura în gând. Desi localul era de bun gust după părerea lui, TJ avea oroare de baruri şi cluburi, se plictisea îngrozitor după o jumătate de ora. Se mai uita iar la ceas şi îşi aprinse o ţigară. Înjura resemnat în gând şi începu sa se preocupe de nivelul berii în sticla şi de cat din ţigara arde.

Pentru a nu stiu cata oara casca şi se uita prin bar. Nu era ceva ieşit din comun, cam toţi clienţii aveau aceleaşi preocupări ca şi el în general. Se uita şi el după cate o tipa mai simpatica, insa nu găsi nimic prea interesant. Brusc simţi ca i se face dor de Chris. Nu se mai gândi mult şi puse mana pe telefon şi suna.

— Ce e? Se auzi vocea întrebătoare de la celalalt cap al firului?

— Nimic, vreau sa vad ce mai faci.

— Pai sunt acasă la noi cu Sam şi Luke. Acuma desfăceam o bere. Tu ce faci?

— Beau bere şi fumez şi ma plictisesc. Sunt de o ora aici şi nimic la orizont. Hai sa mai vorbim la telefon… Eu unul nu mai am chef de toată povestea asta.

— Ho! In armata aşteptai în tufişuri ore întregi.

— In tufişuri nu erau cretini acre beau, fumează, transpira şi vorbesc tare cu ochii învârtindu-se în cap.

— M-ai convins, rase ea încet. Dar închide telefonul mai bine ca poate unii au urechile lungi.

— aşa e. Ma reîntorc la preocupările mele intelectuale…

— Mai sună-mă mai încolo daca te plictiseşti… Rase ea în continuare. Pa

— Pa.

Se reîntoarse la ocupaţia sa plictisitoare.

— Inca o bere, ceru el… şi un pachet de Marlboro… Regular.

Întoarse ochii şi zări ce dorea. La o masa mai retrasa se aşezaseră Jed Springer şi Trisha Lang. Springer avea aceleaşi mişcări uşoare feline şi părea genul care nu se gândeşte prea mult înainte sa folosească o arma. şi de fapt era adevărat. Trisha era o blonda subţire şi înaltă, doar cu putin mai scunda decât Springer, avea cam un metru şi 75 de centimetri pe care caută să-i ascundă sa nu iasă în evidenta, dar slabe şanse. Springer era cam de aceeaşi statura şi gabarit cu TJ. TJ se uita lung la ea. Era îmbrăcată cu blue jeans şi o tunica albastru închis, închisă pana la gat. Arata grozav şi TJ se uita din ce în ce mai insistent la ea. Într-un târziu baga şi ea de seama… şi Jed Springer… şi gorilele lui Springer…

— Inca o bere Bud, ceru TJ. Îşi numără ţigările a nu stiu cata oara. Ceru şi alune sărate ca sa mai uite de ţigări. Era la a şasea bere, începea sa se simtă. şi culmea ii veni iar sa meargă la toaleta, înjura cu năduf în gând şi se duse totuşi multumundu-i lui Springer pentru igiena localului care era în regula, TJ avea oroare de toalete publice… Era sa fie arestat de vreo doua ori ca folosise natura înconjurătoare în locul acestora.

TJ se spala pe mâini şi se privi în oglinda. Arata obosit. Mulţumit îşi aprinse o ţigară şi ieşi afara.

— Va rog urmaţi-mă, domnule, i se adresa un vlăjgan mare. Au venit vulturii… Gândi TJ. Avea pistolul Beretta în micul holster de la piciorul drept şi nu il incomoda.

Tj ieşi afara însoţit de doi inşi care cântăreau probabil 300 de kilograme împreună. Unul era cu totul ras în cap, avea cioc, şi arata ca un pirat, insa părea trecut de 35-40 de ani. Celalalt era un tânăr cam de vârsta lui, solid, şi care părea totuşi destul de amabil. TJ baga de seama ca il conduseră în mica curte din spate.

— Domnule, patronul este supărat şi ar dori sa părăsiţi localul. Nota de plata va fi suportata de bar, consideraţi ca am făcut cinste, insa va roagă politicos sa plecaţi. Tipul cu mutra de pirat părea politicos pana în măduva oaselor.

— Aaaa, e un local public nu? Zâmbi TJ. Încerca sa para mai ameţit decât era. şi ce am făcut?

— Ei, nu contează, doar te rog sa înţelegi omule, făcu cheliosul. Nu vrea nimeni să-ţi tăbăcească spinarea.

— Nu zău? Deveni TJ un pic obraznic. Totuşi cred ca voi sta aici. E plăcut şi am văzut câteva tipe frumoase foc…

— Eddie, percheziţionează-l! Cheliosul devenise brusc autoritar şi eficient. Eşti poliţai? FBI? Trase de la spate un mic automat Walter. Legiunea Străină Franceza, ii veni în minte lui TJ brusc, accentul mai ciudat şi arma de acest tip. Nu se mai confruntase cu nici un legionar faimos, desi se întâlnise cu aceştia în război.

TJ se lasa percheziţionat, insa Eddie îşi cunoştea meseria, iar după tunsoare TJ bănuia un fost puşcaş marin, sau oricum un fost militar, insa după gabarit era un ex-marines. Eddie cobora spre pistolul de la picior aşa ca TJ acţiona, oricum trebuia sa o facă odată.

Schimba brusc greutatea de pe un picior pe altul, iar Eddie se dezechilibra. TJ printr-o săritură uşoară un metru mai spre celalalt, dara fara sa para ca ar aea intenţia ca ar încerca ceva. Săritura uşoară insa ii dădu posibilitatea începerii unui joc de picioare care se continua aproape nevăzut cu o prelungire a piciorului drept direct în arma Walter care zbura pe alee. Eddie se ridica rapid, insa nu ajunse în picioare. TJ il lovi extrem de tare în gat dintr-o parte cu piciorul, deasupra umărului stâng. Tipul era solid, insa TJ lovise cu intenţia sa fie definitiv, aşa ca Eddie căzu grămadă pe ciment. TJ se întoarse spre celalalt.

— Mon camarade du-mă te rog la seful tau preavestitul Springer, rânji TJ, insa namila fu peste el ca o locomotiva.

TJ se feri de pumn şi începu un joc de picioare.

— O să-i duc posterul cu tine, rânji cheliosul. Ii făcea placere bătaia. Amandouara le plăcea. Niciunul nu se mai gândea la motivul venirii acolo, dansau uşor unul în jurul celuilalt. Se tatonau un pic. Brusc francezul lovi înşelător cu piciorul, il atinse în treacăt pe TJ care se ferise şi amortizase cu antebraţele lovitura într-un mod elegant. Divizaia 1 Legiunea Străină Franceza, Maroc, Libia şi Brazilia, rânji el.

— Kur ieftin de lupta, Brazilia, se recomanda şi TJ. Cartierul de vest Rio pana la 14 ani, apoi dormitorul comun. Întinse pumnul drept în fata. Francezul făcu la fel şi se atinseră în semn de salut.

Legionarul porni un atac cu piciorul care masca o lovitura la corp de pumn. TJ il lasa sa treacă, apoi il lovi cu pumnul în ceafa cu putere.

— Nu trebuie după reguli nu? Întrebă TJ rânjind. In Maroc nu aveaţi încăierări cu cuţitarii aia? Rânji el iar.

Cheliosul porni brusc genunchiur care il atinse în plin pe TJ, insa cele 70 de kilograme ale acestuia se ridicară cu forţa loviturii în sus şi se redresa un pic mai în colo. Imediat lovi deasupra genunchiului, circular, apoi un pic mai sus, în coapsa. Matahala era dezechilibrata şi primi un picior în stomac, iar greutatea lui o simţi cu totul. TJ încheie cu un picior în cap care ii tumefie urechea tipului cel mare, care se lovi cu capul de perete şi ramase zguduit zdravăn dar conştient.

— Acuma du-te şi spune-i lui Springer ca il aştept aici… Sau în alt loc mai sigur unde zice el… Ajuta legionarul sa se ridice. Acesta il sprijini pe Eddie şi amândoi intrară înăuntru.

— Ramai aici, e bine aici, mai zise el înainte sa intre.

TJ trase arma în buzunarul de la spate şi îndepărta siguranţă. Nu trebui sa stepte mult. Jed Springer erupse pe mica usa împreună cu cei doi pocniţi de TJ şi cu inca patru inşi, din care doi se chinuiau sa iasă în acelaşi timp pe o usa prea mica şi pentru doar unul cat ei. Cu toţii ţineau pushcoacele la vedere.

TJ se mişcă repede. Nu risca prea mult, rapid dădu mana lui Springer de zid, cu tot cu pistolul pe care il ţinea în mana, apoi scurt ii puse arma în frunte.

— Staţi! Urla TJ autoritar. Ii pot zbura creierii numai sa vreau! Lua repede pistolul de la capul lui Springer şi il baga în buzinar. Dădu drumul mâinii acestuia. Sper ca nu ţi-ai pierdut îndemânarea, rânji el…

— Vrei o gaura în cap, una în plus decât celelalte pe care le ai? Zise Springer.

— Bineînţeles ca nu. Am glumit. Scuze. Va trebui sa discutam afaceri. Credeam ca eşti mai rapid, am uitat de păţania cu răposatul de Sadley… Gata, scuză-mă, am glumit iar, se apăra TJ.

— Ai fost implicat în afacerea cu Bill Sadley?

— Da, un pic.

— Aha. Atunci intra. Avem de discutat se pare. Băieţi, tipul e ok cred. Springer ii zâmbi prietenos lui TJ. Bei ceva?

— Am băut atâta bere aşteptând sa apăreţi voi… Mai întâi ma duc la baie… ba nu, o sa fac aici.

— In nici un caz pe aleea mea. Toaleta e curata.

— Scuze, zâmbi iar TJ cu toată gura. Sper ca nu trimiţi pe cineva cu mine sa ma percheziţioneze nu? Rânji el.