Ciprian Ulea

— Mama lor de pantofi, înjura ea. Continua cu rudele apropiate ale fabricantului şi nu se opri decât la mătuşa.

— Oh, ştii cum arat? TJ nu se putea opri din ras.

— Cum arat? Întrebă ea.

— Oribil. Îmbrăcămintea e ok insa machiajul e dureros iar pieptănătura la fel.

— aşa e, concluziona ea. şi nu am pantofi.

— Trebuia sa o săltăm din fata hotelului nu? Glumi el.

— Hai sa o facem.

— Am o idee mai buna. Mergem la un stilist şi găsim şi o pereche de pantofi comozi.

— Pare ok, căzu şi ea de acord.

— Nu e de mirare ca stiliştii se îmbogăţesc, făcu ea. 300 de dolari?

— Dar uită-te cum arăţi…

— Bine ca am găsit pe ăştia cu toc mai gros. Îmi spărgeam capul cu cei dinainte.

Arata bine. Machiata discret şi cu gust, îmbrăcată într-un taior sobru, încerca sa semene cu cineva trist, proaspăt venit din concediu. Machiajul reuşise să-i ascundă bronzul violent, părea bronzata la un salon. TJ propuse ca pentru a-şi cultiva manierele elegante sa meargă la un restaurant iar ea găsi buna ideea.

Îşi jura sa nu mai calce prin aşa ceva. Il durea burta de la cat se forţase sa mănânce elegant. Mâncarea era buna insa la capitolul maniere elegante amândoi de-abia reuşiseră sa nu zboare friptura din farfurie şi sa nu accidenteze alti clienţi. Mâncarea era excelenta insa TJ ar fi preferat sa o ia la pachet. Trase concluzia ca manierele elegante nu sunt pentru ei şi ca nu o sa se cizeleze în veci. Oricum se consola el, ii plăceau fast-foodurile.

— Trebuie sa mergem sa luam o pizza, se vaita el. Mor de foame.

— Dar ziceai sa nu mai mâncăm aşa mult, ştii tu, ne îngrăşăm şi chestii de astea.

— Dar mor de foame, se lamenta el.

— Ok, ok… Ceda ea. De fapt murea de foame.

— Hai sa ne schimbam, făcu el bucuros.

— Nu se poateee… Se vaita ea. Peste o ora şi ceva trebuie sa fiu la banca.

— Avem timp.

— şi crezi ca eu ma pot machia aşa singura? Nu, luam o pizza pe drum şi eu o sa mănânc stand în picioare în camera sa nu ma sifonez.

— Da. O pizza mare. Foarte mare şi cu de toate pe ea, se linse el pe bot. Uite, acolo, zise el şi porni cu pasi de uriaş. In doua minute se întoarse cu o pizza aşa de mare ca nu ar fi încăput în maşină daca erau cu mica Toyota. Lexusul pe care il închiriaseră era insa mai spaţios. Demara iute spre hotel.

— Hei TJ, pe unde o iei?

— Pe aici am venit.

— Aiurea, ai luat-o pe unde nu trebiua.

— E bine, insista el… Nu e bine, recunoscu apoi când ajunseră la capătul drumului care se înfundă într-o alee dubioasa. Bleah… Se strâmbă el şi dădu cu spatele ţinând volanul cu o singura mana. Întoarse când maşina începu sa huruie.

— Chiar pe lângă tomberoane ţi-ai găsit sa întorci şi tu, făcu ea.

— OK, ramai în maşină, zise el. Fac eu pana. Nu îţi sifona fusta, rânji el.

— Hai mai bine sa ieşim de aici. Uite ce zona nasoala. Sa nu dam de belele.

— Ei pe naiba ce belele… Sari şi lua cheia speciala care desfăcea jantele. Cauciucul era tăiat rau iar TJ văzu o tabla ascuţită aruncata neglijent lângă un tomberon. Înjură şi se apuca sa ridice maşina pe cric. Chris zâmbi dar nu se dădu jos din maşină. Cu greutatea ei în plus nici nu se cunoştea ca ar fi prezenta înăuntru.

— Salutare prietene… Se auzi un glas prietenos în spate.

TJ se întoarse şi înjura amarnic în gând. Trei tipi cam de vârsta lui se apropiaseră neauziţi. TJ privi la ei. Erau îmbrăcaţi cu pantaloni largi şi jachete ca în videoclipurile rap. Se abţinu sa nu izbucnească în ras. Erau caraghioşi şi aveau nişte mutre de duri. Sigur erau membrii în vreuna din bandele de cartier.

— Ai ceva bani? Întrebă unul din ei.

— Da. Făcu TJ scoase din portofel 20 de dolari. E bine?

— Hm… ai putea fi mai generos, mai ales ca te ajutam sa repari pana de cauciuc. As zice 100.

— 50… Bine, gata 100 ceda el. Ii întinse bancnota.

— Tipule, insa vad ca ai biştari. Ar fi cazul sa mai scoţi…

— Hei, gata, 100 e suficient ca sa ne facem ca nu am fost aici. Sunt bani uşor câştigaţi, daţi de bunăvoie, fara balamuc cu politia. E ca şi cum ati primi o prima de buna purtare. Eu zic ca am fost destul de cooperant…

— Ha ha… Tipule. Cooperant? Cooperează şi dă-ne toţi banii, făcu cel mai înalt dintre ei. Erau cam de statura lui TJ. Doi dintre ei scoseseră cate un cuţit iar cel ce i se adresase avea un pistol Glock destul de fioros. Toţi trei ţineau armele la vedere. TJ observa ca nu era nici ţipenie de lume pe aleea dosnica. TJ începu să-şi bata capul cu alternativele. Nu avea chef sa rămână în chiloţi pe strada.

— Ia tipa, făcu promt cel cu pistolul. Unul din cei doi cuţitari rânji şi puse mana pe portiera maşinii.

TJ se făcu pământiu la fata. Nimeni nu văzu vreo mişcare insa tipul cu pistolul căzu pe spate brusc. Sângele ii ţâşnea dintr-o mica caura în gat. TJ il împuşcase direct în gat fara sa ia vreo linie de ochire. Din comoditate fixase pistolul la spate şi se nimerise la fix. Amortizorul de-abia se auzise. Glontele trecuse de jos în sus, dintr-un unghi nefiresc, penetrând bulbul rahidian iar moartea fusese instantanee. Cei doi cu cuţitele rămaseră cu gura căscată. Îşi reveniră şi pe fetele lor se citea ca se gândeau daca sa fuga sau nu. Rânjind TJ se puse intre ei şi maşina. Chris se dădu jos din maşină cu pistolul Beretta în mana.

— Salut băieţi, făcu ea. Nu era mai bine sa va mulţumiţi cu 100?

— Gata, plecam, puteţi sa luaţi banii, se milogiră ei înspăimântaţi. Nu am văzut nimic.

— Ba ati văzut, asta e… Haideţi încoace, făcu TJ.

— Unde ne duceţi?

— Uite aici lângă tomberon. Trebuie sa para o execuţie ca la carte, făcu el. Asta e, toate au un sfârşit. Chris, adu tu te rog Glockul ala… Foloseşte un şerveţel.

— Hei, ţi-ai luat pana la urma HK? Întrebă ea când văzu arma lui TJ.

— Da.

— şi cum e? Ti se pare mai bun ca Beretta?

— Tot la fel. Are putere de foc mai mare. Aceeaşi cadenţa şi precizie chiar mai buna. E un pic mai greu şi are reculul mai mare ca Beretta.

— Aha, făcu ea. şi pana la urma care îţi place mai mult?

— Parca Beretta… Aici băieţi, cu fata la zid… Dar am şi Beretta în camera la hotel…

— Hai sa renunţăm la Glockul asta şi să-i împuşcăm cu HK-ul, vrei? Arma o aruncam după ce trecem de colt în canalizare.

— Cu HK-ul?

— Da mai, şi bandele mai au HK. Nu pare ciudat. Daca vrei întreabă-i şi pe ei.

— De acord, făcu el, dar fara amprente. Hei, sunteţi în vreo banda? Folosiţi HK-uri? Vrei sa ii împuşti tu? Se adresa el lui Chris de data asta, văzând ca cei doi nu au de gând să-i răspundă.

— OK sunt curioasa cum merge HK-ul. Hai mai aşa sa nu ne murdărim. Voi staţi aici, se adresa celor doi care începeau sa creadă ca e doar o gluma proasta. Le lipsea insa prezenta de spirit.

Chris se dădu trei pasi înapoi şi apăsă pe trăgaci. Cei doi căzură împuşcaţi în ceafa. Gaura de intrare era mica de tot. Nici cea de ieşire nu era prea mare, gloanţele perforante erau preferatele lor. Se uita inca o clipa la ei, apoi la TJ.

— TJ, schimba roate repede, eu caut un tomberon mai ferit sa arunc arma. E la fel de bine ca şi în canalizare, şi bate şi mai putin la ochi. O sa o ascund mai bine sa o gaseacsa mai greu.

TJ termina de schimbat roata tocmai când Chris se întoarse satisfăcută.

— Am aruncat pistolul sub o grămadă de lemne, făcu ea mulţumită.

— Hai sa mergem. Trebuie sa te las la banca. Eu ma duc la hotel. Mi-am făcut sacoul ca naiba, rase el. Oricum o să-ţi las şi ţie pizza… Daca nu o sa fie foamea aşa mare.

— Se pare ca o sa mănânc la cantina lor, se strâmbă ea. Maşina demara liniştită şi silenţioasă. Opri în fata băncii iar TJ o urmări mica şi zvalta cum se strecoară înăuntru prin mulţimea de angajaţi şi clienţi. Zâmbi, baga în viteza şi pleca mai departe.

Luminile oraşului XVIII.

Chris păşea încrezătoare în holul Integrity Bank cu hotărârea cu care un angajat cu cariera strălucită păşeşte. Fondul de ten ii mai albisa trăsăturile aducând-o la un nivel normal de om venit din concediu. Se vedea o oarecare agitaţie. După scandalul deturnării câtorva miliarde de dolari, vreo zece după spusele băncii şi vreo 80 din presa, reţeaua de securitate pentru tranzacţiile on-line atinsese paranoia. Probabil ca Samantha Carrington lua o grămadă de bani de la banca pentru serviciile prestate timp de trei zile, gândi Chris estimând costurile la echipamente.

* * *

Scufundat în fotoliul de răchită, îmbrăcat în jeanşi comozi şi o cămaşă albastra, TJ stătea în terasa motelului de tranzit pe care il aleseseră ca etapa intermediara după Hotelul Garret din fata băncii. Se numea chiar Transit Motel iar TJ stătea cu un teanc de ziare şi o doza de bere plus pizza pe jumătate înghiţită, cu gesturile bătrânilor fermieri care inca nu se obişnuiseră cu informaţia venita pe Internet. Stătea şi privea la automobilele care alimentau cu benzina, motorina sau îşi încărcau acumulatorii. Din când în când dădea drumul cate unui vânt zgomotos de la pizza prea condimentata şi berea acidulata, apoi mirosea cu placere cum se amesteca cu mirosul de benzina de la statie. Mai trăgea şi cate o râgâitura zgomotoasa la intervale neregulate nejenandu-se. La vreo 50 de metri de el bătrânul proprietar al statiei făcea cam acelaşi lucru insa cu chipsuri în loc de pizza.

În interiorul băncii Chris petrecea una din cele mai groaznice zile din viaţa ei. Nu ţinea minte sa se fi plictisit vreodată asa. Mai întâi aşteptase o grămadă sa poată vorbi cu seful de la brokeraj. După 15 minute se hotărâse şi îşi luase un pachet de ţigări şi o cafea de la automat. pe urma găsise şi un ziar cu mai puţine ştiri financiare la acelaşi automat. La a treia cafea şi după 10 ţigări deja simţea nevoia sa pocnească rau pe cineva. Discutase pana la urma cu seful brokerilor şi se abţinuse din nou sa nu-i traga vreuna. Era un tip înfumurat, destul de tânăr, sub 40 de ani, şi se vedea ca pupase multe funduri pentru a ajunge aici. După ce completase total aiurea hârtii şi formulare nu reuşise sa se apropie de sala computerelor. Resemnata se deplasa spre cantina băncii.

* * *

La motelul de lângă benzinărie, benzinarul bătrân gesticula cu ambele mâini şi cu gura pana la urechi. Deja vedea ca prin ceata după cea de a şasea bere. TJ vedea şi el de acuma dublu. Bătrânul de aproape 70 de ani găsise cu cine sa vorbească. Fost pilot de Nascar, găsise în sfârşit pe cineva cu aceeaşi pasiune cu el. Făcuseră deja vreo patru drumuri pana la bătrânul Ford Mustang V8 recondiţionat parcat mai la o parte. Maşina dezvolta un număr uriaş de cai-putere iar TJ ar fi vrut tare mult o întrecere cu Toyota lui, insa din păcate nu prea putea sa familiarizeze cu bătrânul şi oricum Toyota era la ceva distanta de acolo. Trântiţi în scaunele comode vorbeau, beau şi fumau în neştire. TJ zâmbea cu toată gura şi daca ar fi putut ar fi zâmbit şi pe interior. Bătrânul nu mai fusese aşa fericit de multi ani. Copii sai erau de acum familişti cu serviciu respectabil şi cu pasiuni foarte domestice, iar el rămăsese cu sotia sa doar, o bătrânică vioaie care ii aprovizionase cu inca un munte de sandvişuri. Bătrânul era fericit ca benzinăria lui il aducea în contact din când în când cu oameni de felul lui TJ, reprezentând alături de motel şi o sursa buna de venituri fara mari bătăi de cap.

* * *

Intre doua feluri de mâncare tare scârboase Christina reuşise sa o cunoască mai bine pe Sămânţa Carrington. Făcuseră cunoştinţă cu uşurinţă, anandoua erau noi în banca. Samantha, căreia i se spunea Sam pe scurt, sarea în ochi din prima. Printre angajaţii îmbrăcaţi la costume elegante, ea purta jeanşi, un tricou şi o cămaşă roşiatică. Era preocupata, insa nestresata. Era stăpână pe meseria ei, propriul sef. Se vedea după mutra ei ca ii dispreţuia pe angajaţii băncii după cum şi aceştia o dispreţuiau şi invidiau în acelaşi timp. Samantha câştiga o grămadă de bani şi nu dădea socoteala nimănui. Se întinseră la vorba şi după terminarea pauzei de masa, iar Chris o simpatiza din ce în ce mai mult. După terminarea programului se hotărâră la o tura prin cluburile deschise. O convinse pe Sam sa plece de la ora 18 cu toţi angajaţii şi nu la 23 cum plecase de bunăvoie zilele trecute. Chris încetase de la bun început sa o considere o puştoaică pe tânără de 17 ani şi jumătate care deja era în acelaşi an de facultate cu Chris, care în acte figura de 22 de ani fata de cruda realitate în care avea 24, aceeaşi situaţie ca şi la TJ de altfel.

— Yo, făcu vesel. Începea sa se trezească, bagase în el inca o porţie de pizza.

— Ce naiba?! Se auzi glasul ei mirat. TJ, eşti beat?

— Nici vorba, minţi el indignat şi cu convingere.

— Sigur. Noi plecam spre un băruleţ.

— Băruleţ. Ce băruleţ? Făcu el tâmpit. Chris tu eşti?

— Te-ai tzacnit? Acum 2 secunde ştiai ca eu sunt la telefon.

— aşa e. Mi-am amintit!

— Pe strada cu banca, ii spune Garret Street, cum ii zice şi la hotel adică, mergi pe direcţia dinspre banca spre hotel şi la prima la dreapta pe partea cu hotelul, normal. La 20 de metri este Ed's Bar. Acolo suntem. Ne aştepţi la hotel.

— Stai… E ora 17:30… Unde ziceai?

— In camera de hotel.

— Vin mai încolo, voi o sa staţi prin bar mai mult nu?

— Unde eşti?

— Aaaaa la benzinărie.

— Unde?

— Pe acolo. Lasă, deci ne vedem la hotel. şi aşa vreau sa ma plimb un pic prin magazine. Am găsit o străduţă care da dintr-o mica piaţă, plina cu magazinutze mici şi drăguţe.

— Te-ai scrântit complet. Ne vedem diseară. Pa.

— Pa draga mea, rânji el. Se uita la ceas. Devreme. O lua spre micul magazin din benzinărie şi il văzu pe Bill Hawtorn pregătindu-se sa iasă iar afara. Zâmbi şi o lua la pas spre fostul inginer şi pilot de Nascar pentru inca o sporovăială despre motoare şi suspensii.

* * *

Barul era destul de aglomerat. Stăteau de o jumătate de ora. Chris se uita la ceas. Orele 20. Mai dăduseră o tura prin oraş înainte prin magazine.

— Mai bine mergem la mine la hotel, zbiera ea sa se facă auzita. Deja m-am saturat. Luam câteva beri şi continuam petrecerea da? şi ceva pizza.

— Nu prea îmi vine sa mănânc noaptea…

— Fii serioasa, făcu Chris. şi în plus vreau să-mi iau ceva mai comod. Pantofii ăştia ma omoară şi am dat o grămadă pe ei.

— OK, accepta Sam. Probabil ca maine o sa adorm pe taste insa oricum e timpul meu, zâmbi ea.

* * *

Ameţită, Sam căzu pe canapea. Chris bagase suficient Therazin, nu prea mult insa nici prea putin. Nu dorea sa o scoată de tot din circulaţie, dorea ca peste câteva ore sa poată merge pe picioarele ei fara a fi prea lucida totuşi. Adormi în câteva minute, un somn liniştit. Chris mai lua un gat de bere şi trecu în cealaltă camera. Habar n-avea daca TJ era sau nu în camera, oricum planul era sa nu apară pana Sam nu va fi adormita. Maşina era probabil în parcare. Aprinse lumina. TJ dormea dus pe pat.

— Hei, scoală-te.

— Ah, tu eşti? Se trezi el. Era noapte. Se uita la ceas. 21:30. Plecase de la motel când se inoptase aproape de tot, pe la orele 20. Se trezise cat de cat, luase şi antidotul pentru neutralizarea alcoolului din stomac şi acesta îşi făcuse efectul, insa în sânge mai avea destul.

— Unde naiba ai fost? Întrebă ea.

— La motel. Am stat acolo.

— şi ai tras singur la măsea?

— Cu benzinarul. E un tip grozav.

— Lasă, lasa… şi ai condus asa? Daca te oprea cineva?

— Nu ca am venit pe jos. Cu transportul public.

— Unde e maşina? Sper ca nu acolo.

— Normal ca nu. E la 2 străzi depărtare. De motel nu de aici.

— Nu se poate, se vaita ea.

— Ma duc după ea.

— Nu, ma duc eu. Tu ai băut.

— Merg cu tine.

— AI grija de Samantha.

— Ceeee?

— E adomita.

— A, pai atunci sa stea singura şi sa doarmă.

— Dormi şi tu TJ. Lasă ca aduc eu maşina.

— Eşti supărată pe mine?

— Nu, rase ea… Un pic de plimbare nu ma va omora. Mai ales după cat fum am înghiţit în localul ala. Numai ca trebuie sa dau şi eu alcoolul din sânge, noroc ca nu e mult. Pana acolo cred ca merg pe jos.

— E OK, nimic rau famat. Ia sa vad şi eu puştoaica. Ai avut dreptate, e drăguţă, ce ochi frumoşi are. Nu e grasa.

— Ţi-am spus deja asta. Am plecat, pa.

— La revedere.

— Culcă-te da? Revin într-o ora.

— TJ, trezestete. Chris era iar aplecata deasupra lui.

— Gata?

— Da. E trecut de miezul nopţii.

— Sa duc bagajele la maşină…

— Le-am dus eu. Hai.

— Puştoaica cum e?

— Vede triplu dar se tine pe picioare. Pare o beţivă autentica. Ne descurcam uşor.

Nu au întâmpinat probleme şi au trecut neobservaţi. Samantha se ţinea bine pe picioare şi credea ca merge cu un taxi acasă. Chris conduse maşina pana aproape de motel, unde nevăzuţi se urcară într-un mic Ford anonim. Porniră spre gara din Fort-Boyle, aflata la 20 de km de Austin.

— TJ, ia tu bilete da?

— OK. Urat trenul asta.

— Navetişti. Asta vom fi şi noi. Doar câţiva kilometri.

Totul a decurs conform planului. Sam începuse sa se trezească de-abia atunci când într-un mic orăşel, la un mic motel, toate anonime, se urcară în mica Toyota cu înfăţişare anonima. TJ se urca de data asta la volan. Se bucura de revedere. Sam dormea pe bancheta din spate.

— Grăbeşte-te da? TJ era nerăbdător.

— Da. Du maşina în spate. Încarcă echipamentul. Apoi vino sa te schimbi şi tu.

— OK, OK, trebuie sa bat la usa?

— Da.

— O schimbi şi pe micutza?

— Bineînţeles. E mai mare ca mine.

— Da, tu eşti şi mai micutza. Grăbeşte-te da?

— Da. Acum şterge-o şi sa nu apari pana nu te chem eu.

TJ pleca cu pasi neauziţi în spate. Deschise portbagajul micii maşini albastre închis la culoare şi încarcă echipamentul. Erau doua genţi de voiaj nu prea mari. Zâmbi şi puse sub scaun arma Heckler Koch. Se echipa cu arma Berreta, pistolul sau preferat. Chris avusese dreptate. Uşor trecu după colt şi se opri net. Un Cadillac negru elegant era parcat mai retras. TJ încremeni nemişcat. Maşina moderna cu motorul electric nu scosese zgomot. Lui TJ i se păruse ca o vede pe drum de câteva ori, insa nu o luase în serios. Maşina era goala. TJ încremeni. Se simţi despuiat fara echipamentul sau O spaima bolnava il cuprinse şi apuca mica arma Beretta. Se grăbi neauzit spre intrarea în camera micului motel…

Chris termina de schimbat hainele Samanthei. I se părea tare grea, cel putin pentru ea. Începu sa se schimbe şi ea când un curent de aer rece veni din spate. Primul gând era ca e TJ insa într-o fracţiune de secunda apuca arma. TJ nu ar fi intrat asa. Capul începu rotaţia şi văzu silueta în haina neagracu pistolul în mana. Heckler-Koch, gândi ea cu amărăciune Văzu flacăra la gura ţevii în clipa în care schimba direcţia. Simţi arsura brusca din antebraţ şi arma ii fu zmucita din mana. Câteva proiectile trecură pe lângă ea, unul rănind-o superficial deasupra genunchiului. Se arunca după pat pregătindu-se sa profite de orice şansă. Se uita după o arma. Usa se deschise brusc. Un glonţ se opri în cotul bărbatului înalt îmbrăcat în negru. Chris se ridica în capul oaselor. TJ arunca pistolul Beretta şi înainta spre agresor. Il împinse în perete iar mana dreapta i se încleştă în gatul omului care era mai înalt cu un cap şi ceva ca el şi destul de bine clădit. Chris il recunoscu. Pelerinul era unul din cei mai cunoscuţi asasini din statul Texas, unul din numele cele mai sumbre din branşă. Strânsoarea lui TJ era acum constanta. Pelerinul începu să-i dea lovituri una după alta. Lovi cu mana stângă apoi şi cu cea ranita, lovi cu picioarele. Loviturile năucitoare il atinseră fix în cap pe TJ. Acesta mişca doar un pic din cap iar străinul citi în ochii lui semnele nebuniei. Lovi din răsputeri. Figura lui TJ era imobila iar ochii păreau cu desăvârşire albi ca în timpul unul leşin. Pelerinul lovi din răsputeri insa acestea începură să-l lase. Lipsa oxigenului începea sa se facă simţită.

O mana subţire il trase înapoi. Străinul în negru căzu jos. Deschise ochii.

— TJ, gata, ok… Se ruga Chris. E mort de-acuma.

Brusc acesta se trezi. O văzu pe fata cu sângele curgând şi apuca pistolul Beretta. Descarcă la întâmplare magazia de cartuşe în asasinul de jos.

— Sunt OK, il strânse ea în braţe. OK. Nu e nimic grav.

— Oh, ce bine… Făcu el pierdut.

— Stai un pic pe fotoliu cat ma bandajez şi îmbrac da?

— Da, făcu mecanic. Acum realiza ce se întâmplase. Îşi aduse aminte cum văzuse pe omul în negru trăgând după Christina, il împuşcase în brat, aruncase arma apoi il îmbrâncise în perete. De rest nu îşi aducea aminte. Insa ştia ca prin fata ochilor ii apăruse toată viaţa, imaginea camarazilor împuşcaţi, imaginea Christinei alergând prin campul minat aşa cum şi-o închipuia el… Cat timp durase asta nu ştia. Trase aer în piept. Redevenise TJ Larkin dintotdeauna.

— Hei, gata? Zâmbi ea. Ştii cine e asta?

— Oh, e Pelerinul, exclama el. Începea sa simtă loviturile încasate de acesta la cap. Îşi pipai cucuiele.

— Ce naiba s-a întâmplat?

— Ce vrei sa spui?

— L-ai sugrumat ca pe o cârpă, te lovea cu pumnii, cu picioarele… Parca erai nebun. Cred ca nu te-ai mişcat 5 minute.

TJ examina gatul asasinului plătit. Era vânăt, degetele erau intrate adânc, fata era umflata. Chris se uita şi ea. Clătină din cap.

— Hai sa mergem. Mulţumesc, rase ea.

— Cu placere, zâmbi şi el.

— Lasă, o iau eu pe asta mica. Schimbă-te, eu sunt gata.

* * *

TJ se dădu jos din micul Ford. Se părea ca în noaptea asta aveau o predilecţie pentru Ford Samba în toate modelele lui. Micul avion Cessena, antic, ii aştepta la capătul pistei. Noaptea se scurgea liniştită, era întuneric şi poluare, acum prietenii lor. Împinse micul Ford de unul singur. Se opinti putin dar maşina era uşoară. Chris o susţinea pe Samantha. Mica maşină fu înghiţită de mlaştina Floridei. Era iarba, erau copaci, insa mirosea tot a cauciuc ars. Se echipară în graba. Reveneau la echipamentul comod, blindajul metamorfic, combinezonul înţesat de senzori iar în mana automatele Maki. De aici nu mai trebuia să-i vadă nimeni. După graficul lor ar trebui sa ajungă în Cuba înainte de a se lumina. Totul decursese fara probleme, schimbaseră trei maşini şi doua trenuri, insa Dallas Express fusese un deliciu după părerea lui TJ. Nu era deloc aglomerat noaptea, desi lumea începea sa treacă înapoi la trenuri datorita preturilor. Aeroporturile erau extrapazite de teama atentatelor iar preţul biletelor de avion crescuse considerabil. In plus trenurile atingeau curent 300 km/h ca viteza de croaziera, expresurile pe perna de aer propulsate electromagnetic atingând lejer 450 km/h, în funcţie de consumul de electricitate şi de cat permiteau restricţiile impuse de sol sau de gradul de populare în zona. Transamerica Express era unul din trenurile care depăşeau bariera sunetului în locurile unde i se permitea. TJ era incantat de trenuri iar Dallas Expres fusese o experienta care il încântase.

Samantha dormea acum dusa pe bancheta din spate a avionului. Dormea iar parul ii aluneca pe fruntea transpirata, efectul drogului. Insa acum ajunsese la stadiul în care dormea dusa, un somn odihnitor. Therazinul avea şi aplicaţii farmaceutice pentru insomniaci. TJ se lăsă pe spate destins iar Chris apuca comenzile. In materie de pilotaj era mult mai buna ca el. Elicea partzai sec apoi decolară. Chris strâmbă cam nemulţumită din nas. Motorul nu se auzea chiar cum ar fi dorit ea. In plus zburau la nivelul apei pe un culoar bine determinat, cu mii de precauţii. Monitorizarea era acerba. Insa o parte din misiunea lor era uşurată de NSA, agenţia americana care ii angajase pentru misiunea lor necurata. Agenţie în care nu aveau încredere deloc, fiind convinşi ca aceştia ar fi mai liniştiţi sa scape de ei. NSA nu lasă urme. Totuşi contractul era bun, iar ei erau convinşi ca scapă de NSA.