Clasicii literaturii universale
Yüklə 2,68 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- GARTEA INTII
36* 567
amîndouă felurile, fuga era cu neputinţă. Iluminat de acea înspăimîntătoare sete de libertate, care preface prăpăstiile în şanţuri, grilajele de fier în împletituri de răchită, un schilod în atlet, un anchilozat în pasăre, tîm-penia în instinct, instinctul în inteligenţă şi inteligenţa în geniu, Thenardier născocise şi înjghebase Ia repezeală un al treilea fel de evadare ? Nu s-a ştiut niciodată nimic despre asta. Minunile unei evadări nu se pot şti totdeauna. Omul care scapă este, repetăm, un inspirat; e ceva de stea şi de fulger în tainica lucire a fugii ; năzuinţa spre libertate nu e mai puţin surprinzătoare decît zborul către sublim ; se spune de cîte un hoţ evadat : „Cum a putut să sară peste cutare acoperiş ?" în acelaşi fel cum se spune de Corneille : „Unde a găsit el acel Qu'il mourăt ?" ' Oricum, scăldat în sudori, ud de ploaie, cu veşmintele sfîşiate, cu mîinile julite, cu coatele însîngerate şi genunchii zdreliţi, Thenardier ajunsese pe ceea ce copiii numesc, în graiul lor figurat, muchea zidului ruinat, pe care se culcase cît era de lung, şi acolo îl lăsaseră puterile. Un povîrniş drept, la înălţimea celui de-al treilea cat, îl despărţea de pavajul străzii. Funia pe care o avea era prea scurtă. Aştepta acolo sus, palid, istovit, fără nici o speranţă, ocrotit încă de întuneric, zicîndu-şi că nu mai e mult pînă la ziuă, spăi-rnîntat de gîndul că va auzi peste cîteva minute orologiul din apropiere, de la Saint-Paul, bătînd ora patru, ceas la care trebuie să se facă schimbul santinelei, şi că o vor găsi adormită sub acoperişul spart ; privea cu groază la adîncimea teribilă, la lumina felinarelor, la pavajul ud şi negru, acel pavaj dorit şi înspăimîntător care însemna şi moartea şi libertatea. Se întreba dacă cei trei complici ai săi de evadare izbutiseră, dacă îl auziseră şi dacă aveau să-i vină în ajutor. Asculta. In afară de patrulă, nimeni nu trecuse pe
568
stradă de cînd se afla acolo. Aproape toate căruţele zarzavagiilor din Montreuil, din Charonne, din Vincennes şi Bercy' trec spre hală prin strada Saint-Antoine. Orologiul bătu patru. Thenardier tresări. După cîteva clipe izbucni în închisoare zarva speriată şi nedesluşită care urmează după descoperirea unei evadări : zgomotul uşilor trîntite, scrîşnetul din ţîţîni al grilajurilor, gălăgia corpului de gardă, strigătele răguşite ale temnicerilor, izbitura paturilor de puşcă pe pavajul curţilor ajungeau pînă la el. Prin ferestrele zăbrelite ale dormitoarelor se vedeau lumini urcînd şi coborînd, o torţă alerga pe creştetul Clădirii-Noi, pompierii de la cazarma vecină fuseseră chemaţi. Căştile lor, pe care torţa le lumina prin ploaie, se mişcau într-un du-te-vino pe acoperişuri. In acelaşi timp, Thenardier zărea dinspre Bastilia o dungă palidă albind lugubru marginea cerului. El se afla pe coama unui zid lat de două şchioape, întins în ploaie între două prăpăstii, la dreapta şi la stînga, neputîndu-se clinti, ameţit de spaima unei căderi posibile şi de grozăvia unei arestări sigure, iar mintea, ca limba unui clopot, i se zbătea între cele două gînduri : „Mort dacă pic, prins dacă rămîn". In acest zbucium cumplit, cu toate că strada era încă întunecată de tot, văzu deodată un om care se furişa de-a lungul zidurilor şi care, venind dinspre strada Pavee, se oprise în fundătura deasupra căreia Thenardier era parcă atîrnat. Acest om fu ajuns din urmă de un altul, care mergea cu aceeaşi grijă, apoi de al treilea, apoi de al patrulea. Cînd se adunară toţi la un loc, unul dintre ei ridică clanţa porţii din gardul de uluci şi intrară cu toţii în curtea în care era baraca. Se aflau chiar sub Thenardier. De bună seamă că oamenii aceştia aleseseră fundătura asta ca să poată vorbi fără să fie văzuţi nici de trecători, nici de santinela care păzeşte ferestruica din poarta închisorii La Force, la cîţiva paşi de acolo. Trebuie să spunem, însă, că ploaia silea santinela să stea în
gheretă. Thenardier, neputînd să le desluşească feţele, îşi ciuli urechile la vorba lor, cu încordarea deznădăjduită a nenorocitului care se simte pierdut. Lui Thenardier îi trecu pe dinaintea ochilor ceva care aducea a speranţă : vorbeau în argou. Primul zicea încet, dar desluşit: — Să ne cărăbănim ! Ce paştem aciulea ?
— Băltăgeşte de stinge saltul măscărişului.» O să treacă sticleţii, e colo o liftă cu cange ; ne împachetează aicişea. Numai cuvintele aciulea şi aicişea, care amîndouă înseamnă aici, luminară mintea lui Thenardier. După aciulea îl recunoscu pe Brujon, care era o haimana de bariere, iar după aicişea pe Babet, care, între alte multe meserii, avusese şi pe aceea de vînzător pe picior în cartierul Temple. Argoul străvechi al marelui secol nu se mai vorbeşte decît la Temple, şi Babet era chiar singurul care îl mai vorbea curat. Fără aicişea, Thenardier nu l-ar fi recunoscut, fiindcă îşi schimbase glasul cu totul. Acum intervenise şi al treilea : — Nu e mare grabă, să mai aşteptăm puţin. De unde
După aceste vorbe, care nu erau decît franţuzeşti, The-nardier recunoscu pe Montparnasse, care înţelegea toate argourile, dar găsea că e mai elegant să nu vorbească nici unul. Cît despre al patrulea, acesta tăcea, dar umerii lui laţi îl dădeau de gol. Thenardier nu şovăi. Era Gueulemer. Brujon răspunse aproape răstit, dar tot cu glas scăzut : — Ce tot dai cu papagalul ? Tapiţerul n-a putut face
Babet adăugă, tot în acelaşi înţelept argou clasic pe care îl vorbeau Poulailler şi Cartouche şi care este, pe lîngă argoul îndrăzneţ, nou, colorat şi riscat de care se folosea Brujon, ceea ce este limba lui Racine pe lîngă limba lui Andre Chenier :
Montparnasse nu se mai împotrivea decît foarte slab ; fapt este că aceşti patru oameni, devotaţi ca toţi bandiţii,  1 Ce ne tot spui acolo ? Hangiul n-a putut să evadeze. Nu cuneaşte
meşteşugul, asta e! Să-şi sfîşie cămaşa şi să-şi taie cearşaful ca să facă o funie, să găurească uşa, să-şi fabrice acte de identitate false, chei de asemenea false, să-şi reteze fiarele, să dea drumul funiei în jos, să se ascundă, să se schimbe, trebuie să fii isteţ pentru aşa ceva I N-a putut bătrînul, nu ştie să lucreze ! 2 Hangiul tău o fi fost prins asupra faptului. Trebuie să fii şiret. E doar un ucenic. S-o fi lăsat dus de vrun copoi sau chiar de vrun poli ţist adevărat, care i-o fi întins vro cursă. Ascultă, Montparnasse, auzi strigătele de la închisoare ? Ai văzut toate luminările alea ? A fost prins, asta e I O să scape cu douăzeci de ani de puşcărie. Nu mi-e frică, nu sînt un fricos, e lucru ştiut, dar nu mai e nimic de făcut, trebuie s-o luăm din loc, altfel o păţim. Nu-ţi face sînge rău, vino cu noi, hai să dăm pe gît împreună o sticlă cu vin I 3 I(i spun eu că l-au prins I In momentul de fată, hangiul nu mai face doi bani. N-avem nici o putere. Degeaba stăm aici. Mereu am senzaţia că un sergent de stradă a şi pus mîna pe mine I 671
    Care riu se părăsesc niciodată unii pe alţii, dăduseră ffr-coale toată noaptea închisorii La Force, cu toată primejdia, în speranţa de a vedea pe Thenardier arâtîndu-se pe culmea unui zid. Dar noaptea care se făcea tot mai aprigă — era o ploaie de parcă turna cu găleata şi care pustiise toate străzile — frigul care îi răzbise, hainele ude, încălţămintea ruptă, zgomotul neliniştitor care izbucnise în închisoare, orele care treceau, patrulele întîlnite, nădejdea pierdută, teama care îi cuprindea, toate acestea îi îndemnau să se retragă. Montparnasse însuşi, care era oarecum ginerele lui Thenardier, o lăsa mai moale. O clipă, două să mai fi trecut, şi-ar fi fost plecaţi. Thenardier gîfîia sus pe zid ca naufragiaţii Meduzei pe pluta lor, văzînd corabia cum se pierde în zare.
Nu îndrăzni să-i strige ; chemarea auzită de cine ştie cine ar fi stricat totul, dar îi trecu prin minte un gînd, ultimul gînd, o lumină ; luă din buzunar capătul de funie al lui Brujon, pe care îl deznodase de pe zăbrelele coşului Clădirii-Noi şi îl aruncă pe locul închis cu uluci. Funia căzu la picioarele lor.
Ridicară ochii. Thenardier îşi lungi niţel gîtul în jos.
Thenardier îşi luă inima în dinţi şi spuse cu voce ceva mai tare : ~ Sînt îngheţat.
1  O funie.
572
Un horn vechi de tencuială, care slujise la o sobă din baracă, se urca de-a lungul zidului şi ajungea aproape pînâ la locul unde se găsea Thenardier. Acest coş, foarte coşcovit şi crăpat, s-a surpat după aceea, dar i se văd încă urmele. Era foarte îngust. ■— S-ar putea urca pe-aici, arătă Montparnasse.
întredeschise binişor poarta gardului de uluci, se încredinţa că nimeni nu trecea pe stradă, ieşi cu grijă, închise din nou poarta în urma lui şi plecă alergînd înspre Bastilia. Se scurseră şapte-opt minute, pentru Thenardier şapte-opt mii de secole ; Babet, Brujon şi Gueulemer aşteptau cu dinţii încleştaţi. Poarta se deschise din nou, în sfîrşit, şi Montparnasse, gîfîind, apăru cu Gavroche de mînă. Strada era tot pustie din pricina ploii. Gavroche intră în curte şi se uită la mutrele acestea de bandiţi cu mare linişte. Apa i se scurgea din păr. Gueu-iemer se îndreptă spre el cu vorbele : — Puştiule, eşti bărbat ? Gavroche ridică din umeri şi -răspunse : — Un plod ca mine e un urs, şi urşii ca voi sînt plozi ! —■ Bine scuipă mînzul! exclamă Babet. — Plodul păpuşesc nu e vulpuit din puf băltăgit', adăugă Brujon.
1  Un om.
2 Un copil. ' Mucosul ăsta parizian nu e făcut din paie pîouste. 573
Ştrengarul cercetă funia, hornul, zidul, ferestrele şi făcu din buze un zgomot dispreţuitor, care nu se poate exprima în cuvinte, dar care înseamnă :
— Fleţ mai eşti ! răspunse copilul ca şi cum întrebarea i se părea prostească, şi îşi scoase încălţămintea. Gueulemer apucă pe Gavroche de braţ, îl sui pe acoperişul barăcii, ale cărei scînduri putrede se lăsară în jos sub greutatea puştiului, şi îi dădu funia pe care Brujon o înnodase cît lipsise Montparnasse. Ştrengarul se îndreptă spre hornul în care era uşor de intrat, fiindcă lîngâ acoperiş avea o spărtură largă. In clipa cînd fu să urce, Thenardier, care vedea că i se apropie scăparea şi viaţa, se aplecă peste marginea zidului ; cea dinţii lucire â zorilor îi înăibea fruntea scăldată în sudoare, umerii obrajilor gălbejiţi, nasul ascuţit şi sălbatic, barba căruntă zbîrlită, aşa că Gavroche îl recunoscu. — îa te uită ! exclamă el. E tata !... Eh, n-are a face !
pe creasta şandramalei, încalecă pe zidul vechi ca pe un cal şi înnodă funia de crucea de sus a ferestrei. După o clipă, Thenardier se afla în stradă. De cum atinse pavajul, de cum se simţi în afară de orice primejdie, nu mai fu nici istovit, nici îngheţat, nici nu mai tremura ; împrejurările groaznice prin care abia trecuse se risipiră ca un fum, întreaga lui minte fioroasă şi ciudată se trezi din nou, lucidă şi liberă, gata s-o ia singură înainte. Iată care fu primul lui cuvînt: — Şi acum, pe cine avem de mîncat ? S 574 iSj-are nici un rost să lămurim înţelesul unui cuvînt atît de înspăimântător de limpede, care înseamnă totodată a ucide, a asasina, a jefui. A mînca, pe-adevăratul înţeles : a înfuleca.
în tot acest timp, nici unul nu-l mai băga în seamă pe Gavroche, care, cît timp ţinu convorbirea lor, stătuse pe una din pietrele gardului ; aşteptă cîteva clipe ca tată-său să se întoarcă spre el, apoi se încălţă şi zise : — S-a sfîrşit ? Mai aveţi nevoie de mine, bătrînilor ? Aţi scăpat de încurcătură. Am şters-o! Mă duc să-mi deştept plozii. Şi plecă. Cei cinci oameni ieşiră unul cîte unul de după gard. După ce Gavroche pierise la colţul străzii Ballets, Babet îl luă pe Thenardier deoparte.
— Ei aş l exclamă Thenardier. Crezi t> Şi plecă. F 575
CARTEA A ŞASEA P E T I T-P I C P U S Pag. I, Ulicioara Picpus, numărul 62 .... 5 II. Comunitatea religioasă a lui Martin Verga . 9 III. Asprimi 16
VII. Cîteva siluete din umbră 30 VIII. Post corda, lapides 32
XI. Siîrşitul mănăstirii Petit-Picpus .... 38 CARTEA A ŞAPTEA PARANTEZA I. Mănăstirea, idee abstractă ..... 41 II. Mănăstirea, fapt istoric 41
mustrări 53 VIII. Credinţă, lege , . . 54 57S
CIMITIRELE PUN STAPINIRE PE CE LI SE ADUCE I. In care se vorbeşte de felul cum se intră în mănăstire 57 II. Fauchelevent în fata greutăţilor .... 65
Austin Castillejo 80 V. Nu-i de ajuns să fii beţiv ca să fii nemuritor . 86 VI. Intre patru scînduri 93 VII. Unde se va afla originea zicalei „Să nu-ţi pierzi legitimaţia" ...... 95 VIII. Un interogatoriu trecut cu bine .... 103 IX. In mănăstire 106 PARTEA A TREIA : MARIUS GARTEA INTII PARISUL CERCETAT IN MIEZUL SAU I. „Parvulus" .117 II. Cîteva semne particulare 118
VII. Ştrengarul parizian şi-ar avea locul în castelele Indiei 127 VIII. In care vom citi un cuvînt fermecător al ultimului rege ........ 129
XI. A glumi, a domni ........ 138 XII, Viitorul mocnind în popor 142 XIII. Micul Gavroche 143
MARELE BURGHEZ I. Nouăzeci de ani şi treizeci şi doi de dinţi . 146
cei doi copii ai ei 153 VII. Regulă : se primeşte numai seara .... 155 VIII. Două surori care nu seamănă una ou alta . 156 CARTEA A TREIA BUNICUL ŞI NEPOTUL I. Un salon de altădată 159 II. Unul dintre strigoii roşii ai timpului . . . 163
V. Ca să ajungi revoluţionar e bine să mergi la biserică 183 VI. Ce se întîmplă cînd te întîlneşti cu un epitrop 185 VII. Vreo fustă .192 VIII. Marmura împotriva granitului .... 197 CARTEA A PATRA PRIETENII A.B.C.-ULU1 I. Un grup care era pe cale să intre în istorie . 203
Bossuet 219
579
V. VI. VII
VIII. IX.
CARTEA A CINCEA BINEFACERILE NENOROCIRI
I. II.
III. IV. V. VI. Marius nevoiaş , Marius în sărăcie . . . Marius creşte Domnul Mabeuf Sărăcia, soră bună a mizeriei ....
CARTEA A ŞASEA CONJUNCŢIA A DOUA STELE I . Porecla, un mod de formare a numelor de familie „Lux facta est" Joc de lumina al primăverii .... începutul unei boli grele Tot felul de trăsnete cad pe capul coanei Bougon . ■ Prizonier . Aventurile literei „U" lăsată în voia pre
Chiar şi invalizii pot fi fericiţi . . . . Eclipsa CARTEA A ŞAPTEA P A T R O N-M I N E T T E I. II.
III. Minele şi minerii La fund ..,,..,... Babet, Gueulemer, Claquesous şi Mont- parnasse IV. Alcătuirea bandei CARTEA A OPTA SĂRACUL CEL PĂCĂTOS I. Marius, căutînd o fetită cu pălărie, găseşte un om cu şapcă . . . » ■ Pag.
241 243 246 251
255 258 264
267 270 271
274 275 278 280 282 285 288 289 292
296
Pag- ÎI. Descoperire < . 298 III. „Quadrifrans" 300
VI. Fiara în vizuina ei 314 VII. Strategie şi tactică ,319 VIII. O rază de lumină 323
XII. Cum a fost întrebuinţată moneda de cinci franci a domnului Leblanc . . . 335 XIII. „Solus cum solo, in loco remoto, non eogitabuntur orare Pater Noster" . ■ . 340 XIV. In care un poliţist dă două pistoale unui avocat ,,...... 343 XV. Jondrette îşi face tîrguielile .... 347
englezească, la modă în 1832 .... 350 XVII. Cum a fost întrebuinţată moneda de cinci franci a lui Marius 353 XVIII. Cele două scaune ale lui Marius stau fată-n fată 358 XIX. Cîod răscoleşti mocirla 359 XX. Capcaryj . . , 364 XXI. Ar trebui arestate mai întîi victimele . . 390 XXII. Copilul care tipa într-un capitol anterior . 393 PARTEA A PATRA: IDILA DIN STRADA PLUMET ŞI EPOPEEA DIN STRADA SAINT-DENIS CARTEA INTH CITEVA PAGINI DE ISTORIE I. Retezat din rădăcină ....... 399 II. Cusătură proastă 405
444 450 455 458 464
469 471
475 480
485 488
493 504 506
515 517 520
V. Fapte din care izvorăşte istoria şi pe care istoria nu le cunoaşte . . . VI. Enjolras şi locotenenţii lui . CARTEA A DOUA EPONINE I. Cîrnpul Ciocîrliei II. Cum se nasc crimele în cloaca închisorilor
CARTEA A TREIA CASA DIN STADA PLUMET I, Casa tainelor II. Jean Valjean în garda naţională . . . .
V. Trandafirul îşi dă seama ce e o armă de luptă VI. Bătălia începe VII. O tristeţe mai adîncă decît alta .... VIII. Cătuşele CARTEA A PATRA AJUTORUL DE JOS POATE FI AJUTORUL DE SUS I. Răni pe din afară, vindecare pe dinăuntru . II. Mătuşa Plutarque poate explica un feno men fără să se încurce CARTEA A CINCEA AL CĂREI SFIRŞIT NU SEAMĂNĂ CU ÎNCEPUTUL I. Singurătatea îmbinată cu cazarma . II. Temerile Cosettei III. Toussaint comentează şi ea .
CARTEA A ŞASEA GAVROCHE I. O poznă a vîntului ştrengar .... II. In care Gavroche cel Mic trage foloase de pe urma Iui Napoleon cel Mare . III. Peripeţiile evadării 534
537 561 Yüklə 2,68 Mb. Dostları ilə paylaş:
|
Replică dramatică din tragedia Horaţiu de Corneille. Tatăl celor trei Hora(i, primind ştirea că şi ultimul său fiu a fugit din faţa curiaţilor, întrebat ce-ar fi voit să facă fiul împotriva a trei duşmani. a răspuns: Qu'il mour-ăt! (Să fi muriţi)
Localităţi din estul Pari$ului, într-o regiune legumicolă care alimenta capitala.
Plouă cu găleata.
ă legi frtnghia sus La pervazul ferestrei
ata ta.