Clive Cussler

Ceremonia s-a ţinut la Washington National Cathedral, care se înalţa pe Mount Alban, o colină ce domină cerul capitalei. Denumită oficial Catedrala Sfântul Petru şi Pavel, biserica a fost construită între 1907 şi 1990. Piatra de temelie a fost pusă de Theodore Roosevelt. Intrarea în această catedrală în formă de T este străjuită de două turle aflate la baza literei T. A treia turlă, unde se află şi clopotele, se ridică la peste o sută de metri. Construcţia respectă planurile arhitectonice ale catedralelor înălţate în Europa cu opt sute de ani în urmă. Este considerată ultimul exemplu de arhitectură pur gotică din lume.

În interior există 215 ferestre, multe dintre ele cu vitralii care filtrează razele soarelui, formând pe podea o adevărată beţie de culori. Unele sunt cu motive florale, altele, cu imagini religioase sau scene din istoria Americii. Cea mai spectaculoasă este fereastra spaţială, o lucrare uimitoare, în care a fost încastrată o bucată de rocă adusă de pe lună.

La ceremonie au participat aproape cinci sute de prieteni şi membri ai familiei. Tatăl şi mama lui Loren au venit de la ferma lor din Colorado, împreună cu cele două surori şi cei doi fraţi ai ei. Tatăl lui Pitt, senatorul George Pitt şi mama lui, Barbara, s-au arătat extrem de încântaţi că fiul lor alesese să rămână alături de o femeie pe care amândoi o iubeau şi o admirau. Au sosit şi toţi colegii de la NUMA: amiralul Sandecker, care părea cu adevărat bucuros; Hiram Yaeger cu soţia şi fiicele; Rudi Gunn; Zerri Pochinsky, secretară de aproape o viaţă a lui Pitt; precum şi nenumăraţi alţii, cu care Pitt colaborase ani la rând. A venit şi St. Julien Perlmutter, care a ocupat aproape trei locuri pe una dintre băncile catedralei.

La ceremonie au participat şi numeroşi membri ai elitei din Washington, senatori, congresmeni, funcţionari superiori, oameni de stat şi chiar preşedintele împreună cu soţia, care se aflau întâmplător în capitală şi, în ciuda programului încărcat, şi-au găsit timp.

Domnişoarele de onoare ale lui Loren au fost chiar surorile ei. Doamnă de onoare a fost Marilyn Trask, secretara ei, care îi stătuse alături de când candidase pentru prima oară pentru congres. Summer Pitt, care avea să-i devină curând fiică, i-a fost şi ea domnişoară de onoare. Pitt l-a avut cavaler de onoare în primul rând pe bunul său prieten Al Giordino, dar alături i-au stat şi fiul său Dirk, Rudi Gunn şi fraţii lui Loren.

Aceasta a purtat rochia de mireasă a mamei, din 1950: o combinaţie de dantelă albă şi satin, cu un decolteu în v; partea superioară brodată, cu mâneci din dantelă şi fusta din trei straturi de satin, fixate cu un cerc metalic pentru a crea un efect spectaculos. Dirk şi cavalerii de onoare arătau splendid în smochinguri albe şi cravate.

Corul catedralei a început să cânte imediat ce oaspeţii s-au aşezat. Apoi a amuţit, iar orga a intonat tradiţionalul marş nupţial. Toţi s-au întors să privească de-a lungul navei. Aflaţi lângă altar, Pitt şi prietenii lui s-au aliniat şi au privit spre partea din spate a bisericii, de unde mireasa şi domnişoarele de onoare, conduse de Summer, au început să se apropie.

Arătând sclipitoare la braţul tatălui ei, Loren a zâmbit tot timpul, fără să-şi dezlipească ochii de ai lui Pitt.

Când au ajuns la altar, domnul Smith a făcut un pas în lături, iar Pitt a luat-o pe Loren de braţ. Ceremonia a fost oficiată de reverendul Willard Shelton, prieten al familiei miresei. Totul s-a desfăşurat în mod tradiţional, fără promisiuni de dragoste nepieritoare făcute de mire şi de mireasă.

După aceea, în timp ce au mers de-a lungul navei, către intrarea în biserică, Giordino a ieşit în grabă pe o uşă laterală şi a adus maşina în faţa treptelor exact când Pitt şi Loren au coborât sub cerul presărat cu nori maiestuoşi. Loren s-a întors cu spatele şi a aruncat buchetul miresei, care a fost prins de fiica cea mare a lui Hiram Yaeger; aceasta a început să râdă şi apoi s-a îmbujorat la faţă.

Giordino aştepta la volanul automobilului Marmon V-l6. Pitt a deschis portiera pentru Loren şi a ajutat-o să se aşeze, aranjându-i rochia de mireasă. Cum nu se mai accepta folosirea orezului, acesta a fost înlocuit cu seminţe pentru păsări, aruncate în ploaie peste mirii care făceau semne de fericire către oaspeţii adunaţi. Giordino a pornit încet şi automobilul s-a îndepărtat de treptele catedralei. A mers printre grădini, către Wisconsin Avenue şi apoi s-a îndreptat spre fluviul Potomac şi hangarul lui Pitt, unde urma să se desfăşoare petrecerea. Fereastra despărţitoare dintre şofer şi pasageri era ridicată, de aceea Giordino nu a putut auzi ce discutau Loren şi Pitt.

— Ei, răul a fost săvârşit, a spus Pitt râzând. Loren l-a înghiontit în braţ.

— Rău, aşa vorbeşti despre frumoasa noastră nuntă?

El a luat-o de mână şi a privit inelul pe care i-l pusese pe deget. Avea montat un rubin de trei carate, încadrat de smaralde mici. După aventurile lui precedente, aflase că rubinele şi smaraldele erau de cincizeci de ori mai rare decât diamantele, care, în realitate, atrăgeau pe toată lumea.

— Ce viaţă, a zis Pitt. Întâi să mă trezesc cu doi copii mari, despre a căror existenţă nu ştiam, iar acum cu o soţie pe care trebuie să o ador.

— Mi-a plăcut cuvântul „ador”, a spus ea încet, aruncându-şi braţele pe după gâtul lui şi sărutându-l apăsat.

După ce a reuşit să se desprindă din îmbrăţişare, Pitt i-a şoptit:

— Să aşteptăm luna de miere ca să ne lăsăm purtaţi de val. Ea a râs şi l-a sărutat din nou.

— Nu mi-ai spus unde mă duci în luna de miere. Sau e o surpriză?

— Am închiriat un mic iaht în Grecia. O să navigăm în jurul Mediteranei.

— Minunat.

— Crezi că o fată din Colorado, patria cowboy-lor, o să înveţe să ridice pânzele şi să ţină timonă?

— Să mă vezi numai.

Curând au ajuns la hangar. Giordino a folosit telecomanda ca să oprească alarma şi să deschidă uşa principală. Apoi a condus automobilul înăuntru şi a oprit. Pitt şi Loren au coborât şi s-au dus în apartamentul de la etaj, unde s-au schimbat în haine mai comode pentru petrecere.

St. Julien a pătruns în hangar ca un hipopotam şi a început să dea ordine în stânga şi în dreapta celor care asigurau servirea. Vremea caldă şi umedă îl făcuse să transpire; după ce şi-a şters fruntea cu o batistă, s-a răstit la maestrul de ceremonii de la le Curcel, restaurant de trei stele potrivit ghidului Michelin, pe care îl angajase pentru acea ocazie:

— Stridiile pe care le-aţi adus parcă sunt boabe de mazăre. Nu accept aşa ceva.

— Vor fi înlocuite imediat, a promis acesta şi s-a grăbit să se achite de obligaţii.

Curând, au început să sosească oaspeţii, care, după ce s-au aşezat la mesele întinse în hangar, au fost serviţi cu şampanie. Toţi au început să deguste delicatesele aranjate pe câteva mese aflate în jurul căzii antice şi înzorzonate căreia Pitt îi fixase un motor exterior ca să scape din Cuba în urmă cu mulţi ani. Pe mese se lăfăiau termosuri sclipitoare şi tăvi de la gheaţă, umplute constant cu toate specialităţile de fructe de mare posibile, inclusiv abalone {13} şi arici de mare.

Perlmutter se putea mândri că alcătuise un meniu pe care nimeni nu ar fi fost în stare să-l repete.

După ce a sosit, amiralul Sandecker a ţinut să discute cu Pitt între patru ochi. A fost condus într-un compartiment spaţios din vagonul Pullman, pe care Pitt îl folosea drept birou. După ce Pitt a închis uşa şi cei doi s-au aşezat, Sandecker şi-a aprins unul dintre trabucurile lui uriaşe şi a trimis spre tavanul lambrisat un nor albăstrui de fum.

— Cred că ştii că vicepreşedintele Holden este grav bolnav, a început amiralul.

— Am auzit unele zvonuri.

— Situaţia e mult mai gravă. Se pare că nu apucă luna viitoare.

— Îmi pare rău, a zis Pitt. Tata îl cunoaşte de treizeci de ani. E un tip de treabă.

Sandecker s-a uitat atent la Pitt, pentru a-i depista reacţia.

— Preşedintele m-a rugat să particip împreună cu el la următoarea campanie pentru alegeri.

Mirat, Pitt a ridicat din sprâncenele groase.

— Preşedintele va câştiga sigur. Cu toate astea, nu te văd în postură de vicepreşedinte.

Sandecker a ridicat din umeri.

— E o slujbă mai uşoară decât cea pe care o am în prezent.

— Da, dar NUMA e viaţa ta.

— Nu mai sunt tânăr, iar după douăzeci şi cinci de ani în funcţia asta mă simt extenuat. A venit vremea să fac o schimbare. Pe de altă parte, nu sunt omul care devină un vicepreşedinte inactiv. Mă ştii suficient de bine ca să-ţi dai seama că sunt în stare să mă iau de gât cu guvernul.

Pitt a izbucnit în râs.

— Sunt conştient că n-o să te ascunzi în vreun birou de la Casa Albă şi nici n-o să taci în cazul unor probleme importante.

— Mai ales când ţin de mediu şi de oceane, a spus Sandecker. Dacă mă gândesc mai bine, de la Casa Albă aş putea face mai mult bine pentru NUMA decât din biroul meu elegant.

— Şi cine va deveni şeful NUMA? A întrebat Pitt. Rudi Gunn? Sandecker a clătinat din cap.

— Nu, Rudi nu vrea postul. Se simte mai în largul lui când e al doilea la cârmă.

— Şi atunci pe cine vrei să laşi în loc?

Pe buzele subţiri ale lui Sandecker a apărut un surâs viclean.

— Pe tine, a răspuns el sec.

La început, vorbele acestea au trecut pe lângă urechile lui Pitt, apoi înţelesul lor i-a devenit clar.

— Pe mine?! Sper că nu vorbeşti serios.

— Nu cred că există cineva mai bine pregătit ca să preia frâiele. Pitt s-a ridicat în picioare şi a început să măsoare salonul.

— Nu, n-aş fi bun ca administrator.

— Gunn şi echipa lui se pot ocupa de problemele organizatorice, a explicat Sandecker. Cu experienţa şi reuşitele tale, reprezinţi alegerea perfectă ca principal purtător de cuvânt al NUMA.

Importanţa deciziei l-a făcut pe Pitt să-şi exprime o anume rezervă:

— Trebuie să mă mai gândesc. Sandecker s-a ridicat şi a păşit spre uşă.

— Ai toată luna de miere ca să te hotărăşti. Discutăm când te întorci.

— Acum, că m-am căsătorit, va trebui să mă consult cu Loren.

— Am discutat deja cu ea. A fost de acord. Pitt l-a privit mustrător pe amiral.

— Mare pişicher eşti.

— Da, a confirmat Sandecker binedispus. Ăsta sunt.

Pitt a revenit la petrecere şi s-a amestecat printre oaspeţi, fotografiindu-se cu Loren şi cu părinţii ei. Tocmai discuta cu mama acesteia, când Dirk s-a apropiat şi l-a bătut uşor pe umăr.

— Tată, a venit un domn care doreşte să discute cu tine.

Pitt şi-a cerut scuze şi a luat-o printre şirurile de maşini şi grupurile de prieteni şi oaspeţi. Când a ajuns la uşă, a găsit un bărbat în vârstă de aproape şaptezeci de ani, cu părul şi barba albite.

— Cu ce vă pot fi de folos? A întrebat Pitt.

— Ah, v-am contactat cu câtva timp în urmă, dorind să vă admir colecţia de automobile de epocă. Acum câţiva ani, la o paradă de astfel de vehicule, am parcat alături.

— A, da, participam cu un Stutz, iar dumneavoastră aveaţi o Hispano Suiza.

— Exact. Bărbatul a privit peste umărul lui Pitt şi a remarcat atmosfera sărbătorească. Se pare că am picat într-un moment nepotrivit.

— Nu, nici vorbă, a zis Pitt înveselit. Azi m-am căsătorit. Vă invit să participaţi la petrecere.

— Sunteţi extrem de amabil.

— Regret, dar nu vă mai ţin minte numele. Bătrânul l-a privit şi a zâmbit.

— Cussler, Clive Cussler.

Vreme de câteva secunde, Pitt l-a privit gânditor pe Cussler.

— Ciudat, a zis el destul de încurcat, dar am impresia că vă cunosc de mult timp.

— Poate din altă dimensiune. Pitt l-a luat de umăr pe Cussler.

— Intră, Clive, dacă mai întârzii, oaspeţii mei vor termina şampania. Umăr la umăr, au intrat în hangar şi au închis uşa.

SFÂRŞIT

{1} Numele provenite din Odiseea sunt date în variantele folosite de traducerea lui Eugen Lovinescu. (n. red.)

{2} Agenţia Naţională pentru Studii Subacvatice şi Marine.

{3} De obicei, numele uraganelor se dau în ordine alfabetică, în ordinea apariţiei lor într-o anumită zonă. (n. red.)

{4} Global Positioning System, Sistem de Poziţionare Globală.

{5} Vânător de uragane (engl.), poreclă dată avioanelor special proiectate pentru a suporta pătrunderea în vortexul uraganelor atlantice. La ora actuală există 13 asemenea aparate de zbor, toate sub pavilion american, (n. red.)

{6} National Oceanic and Atmospheric Administration.

{7} Aproximativ: „Gertie, călăreaţa neînfricată”.

{8} „Creatură”

{9} Preşedintele american Theodore Roosevelt (190l-l909) (n. red.)

{10} Doc Holliday (185l-l887), dentist, pătimaş al jocurilor de noroc, personaj controversat al epocii, care a suferit de tuberculoză şi a participat la faimoasa răfuială din OK Corral, Arizona. Datorită caracterului său, a fost evocat într-o serie de filme, între care Răfuiala de la OK Corral (1957), cu Kirk Douglas şi Burt Lancaster şi Wyatt Earp (1993), cu Val Kilmer, despre care criticii consideră că a surprins cel mai bine caracterul lui Doc Holliday. (n.tr.)

{11} Figură săpată în sol pe o latură a dealului numit Castelul Uffington, din sudul Angliei, care adăposteşte ruinele unei fortăreţe din Epoca Bronzului, (n. red.)

{12} Piatră preţioasă translucidă de culoare albastru-intens, descoperită în 1966 doar în Tanzania (n. tr.)

{13} Moluscă din clasa gasteropodelor, ameninţată cu dispariţia (n. tr.)