Cod-f-pc-4 revista presei 20 aprilie 2012 cuprins


Circulaţia a fost reluată pe DJ 205 D



Yüklə 209,02 Kb.
səhifə7/17
tarix30.07.2018
ölçüsü209,02 Kb.
#64499
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   17

Circulaţia a fost reluată pe DJ 205 D


Circulaţia a fost reluată, ieri, la ora 16.00, pe sectorul distrus de apele Zăbalei, în noaptea de Înviere, din drumul judeţean 205 D, Valea Sării-Năruja-Paltin-Nereju-Brădăceşti. Lucrările au fost executate de compania Vega 93 Galaţi, la solicitarea preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan. Pentru refacerea sectorului de drum distrus, constructorul a trimis mai multe utilaje performante şi muncitori.

Circulaţia a fost reluată, ieri, la ora 16.00, pe sectorul distrus de apele Zăbalei, în noaptea de Înviere, din drumul judeţean 205 D, Valea Sării-Năruja-Paltin-Nereju-Brădăceşti. Lucrările de refacere a acestui sector de drum au demarat, marţi seară şi au fost finalizate joi după-amiază. Lucrările au fost executate de compania Vega 93 Galaţi, la solicitarea preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan.

Pentru refacerea sectorului de drum distrus, constructorul a trimis mai multe utilaje performante şi muncitori. Este vorba de două excavatoare, două buldozere, două utilaje vibro compactoare şi mai multe autobasculante. Într-o primă etapă, a fost deviat cursul râului în mijlocul albiei şi au fost construite diguri de protecţie. Utilajele companiei gălăţene au ridicat diguri de protecţie atât pe noul curs al apei cât şi pentru a proteja amplasamentul drumului unde se vor face lucrări în zilele următoare. Cele 2 excavatoare, 2 buldozere, 2 cilindri compactori au început refacerea terasamentului drumului, care va avea o înălţime de patru metri. Practic, utilajele au reconstruit în întregime aproape o sută de metri din drumul judeţean 205D. „Aşa cum am promis, drumul a fost refăcut şi redat circulaţiei rutiere chiar mai repede decât termenul iniţial, în doar două zile. Sunt servitorul cetăţenilor judeţului Vrancea, sunt cu faptele, iar PDL cu vrăjeala. Aştept de la reprezentanţii Guvernului să pună mâna şi să repare în regim de urgenţă DN 2R, pentru că acest drum este rupt în dreptul localităţii Jitia. Să acţioneze cu aceeaşi promptitudine cu care a acţionat administraţia judeţeană în cazul drumului judeţean 205D“, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean, Marian Oprişan. Vă reamintim că aproape 6 mii de oameni din comunele Nereju şi Spulber au rămas izolaţi din noaptea de Înviere, după ce apele învolburate ale râului Zăbala au rupt un sector din drumul judeţean 205 D. Precipitaţiile abundente din noaptea de14-15 aprilie au dus şi la topirea bruscă a zăpezii din zona montană, unde stratul de zăpadă măsura încă 50-80 centimetri. Torenţii formaţi au dus la creşterea nivelului râului Zăbala care şi-a schimbat cursul în zona localităţii Spulber. Schimbarea cursului a dus la erodarea malului stâng, respectiv la distrugerea, pe o distanţă de 70 metri, a drumului judeţean 205 D.

Fostul şef al Apelor Române, ing. Vasile Pintile, doctor în inginerie civilă, verificator de proiecte, expert în construcţii hidrotehnice şi siguranţa barajelor, dar şi expert de mediu, spune că drumul DJ 205 D nu ar fi fost distrus dacă Apele Române ar fi finanţat proiectul de investiţii care viza re-gularizarea cursului râului Zăbala. „În 2009 am aprobat valoarea investiţiei pentru regularizarea malurilor râului Zăbala, în special a malului stâng, în aval de localitatea Nereju, pentru protejarea DJ 205D, care se afla în curs de reabilitare. Practic, investiţia urma să se deruleze pe tot tronsonul până la confluenţa cu râul Putna, în punctul Grumaz. Ulterior, finanţarea acestei investiţii a fost sistată. Acest proiect l-am introdus la finanţare în regim de urgenţă având în vedere tocmai categoria sectorului de curs de apă, dar şi pentru că, din 2005 şi până în prezent, cursul de apă a creat mari probleme“, a afirmat fostul director general al Apelor Române. Acesta a precizat că Apele Române realizaseră o hartă cu punctele critice de pe acest curs de apă, iar lucrările ar fi trebuit să înceapă chiar din aceste puncte. „Trebuiau realizate lucrări de recalibrare a albiei, consolidare şi apărare de mal, lucrări de dirijare a cursului de apă cu Epiuri (pinteni-n.r.) . Dacă ar fi fost executate toate aceste lucrări, drumul nu ar mai fi fost distrus. Râul Zăbala este un curs de apă cu caracter torenţial la intensităţi mari ale ploilor, iar la această situaţie adăugăm şi tăierile masive de pădure care cresc vitezele de eroziune, ceea ce duce la creşterea vitezelor în cursul principal cu efecte distrugătoare semnificative“, a mai spus dr. ing. Vasile Pintilie. /Monitorul de Vrancea


Marian Oprişan: Guvernul trebuie să aloce bani pentru regularizarea Zăbalei


Preşedintele Consiliului Judeţean, Marian Oprişan, a făcut un apel public, aseară, către prim ministrul Mihai Răzvan Ungureanu, să fie alocate fonduri pentru regularizarea şi calibrarea râului Zăbala, dar şi pentru finalizarea investiţiei pe drumul judeţean 205D Valea Sării-Năruja-Paltin-Nereju-Brădăceşti. Şeful administraţiei judeţene a afirmat, în cadrul unui comunicat de presă, că lucrările de reabilitare a porţiunii de drum judeţean afectată de calamitate au fost executate în regim de maximă urgenţă.

Lucrările de apărare de mal vor continua până când în zonă se va circula în condiţii normale de trafic şi siguranţă. „Din păcate, deşi noi ca administraţie judeţeană am demonstrat că putem să ne mobilizăm şi să remediem, în timp record, o porţiune de drum calamitată, nu putem spune acelaşi lucru despre reprezentanţii Guvernului României care nu s-au implicat deloc în sprijinirea sătenilor din Spulber şi Nereju ba, mai mult decât atât, au încercat să inventeze tot felul de avize şi de proceduri pentru a ne împiedica să executăm această lucrare“, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean, Marian Oprişan. În acest context, şeful administraţiei judeţene a făcut un apel public către Guvernul României, către prim ministrul Mihai Răzvan Ungureanu pentru a fi alocate fondurile necesare pentru regularizarea şi calibrarea râului Zăbala. „Solicit prim-ministrului să dea dovadă de responsabilitate şi să nu se comporte ca în iarna acestui an când nu a alocat sumele de bani necesare pentru deszăpezire. În acest sens, îl informez pe prim ministru că, în 2005, inundaţiile au creat infrastructurii rutiere judeţene pagube de 330 milioane lei, iar Guvernul României nu a alocat, nici până la această dată, suma de 220 milioane lei, bani necesari pentru repararea drumurilor şi podurilor afectate de calamităţi. Fac acest apel public deoarece sunt reprezentantul ales şi legal al celor 392.317 de vrânceni, iar prim-ministrul refuză să vorbească cu mine despre problemele cetăţenilor acestei comunităţi. Pe această cale îi cer premierului Mihai Răzvan Ungureanu să spună public şi deschis că nu-l interesează problemele acestui judeţ“, a continuat Marian Oprişan. Acesta a avertizat că dacă nu vor fi alocaţi banii necesari pentru regularizarea râului Zăbala şi a râului Milcov, înseamnă că au fost în zadar lucrările de reabilitare a DJ 205 D sau DN 2 M. „Cu natura nu ne putem juca! Ne-a arătat acest lucru în 2005 şi apoi, an de an, iar investiţiile de regularizare a râurilor exced bugetele locale şi chiar bugetele judeţene. Aici este nevoie de alocări de fonduri guvernamentale, care trebuie să se facă pe alte criterii decât cele de apartenenţă politică. Sper că mesajul meu va fi înţeles, în aşa fel încât să putem demonstra că în România administraţia centrală şi cea locală pot colabora pentru interesul comun al cetăţenilor, pe care şi unii şi alţii îi reprezentăm şi îi apărăm“, a încheiat Marian Oprişan. /Monitorul de Vrancea



Yüklə 209,02 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   17




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin