Cod-f-pc-4 revista presei


MARAMUREŞ - Dezinteres local pentru ariile protejate de interes naţional. Mai multe astfel de zone nu au custode care să le păstreze intacte



Yüklə 294 Kb.
səhifə10/19
tarix27.10.2017
ölçüsü294 Kb.
#15673
1   ...   6   7   8   9   10   11   12   13   ...   19

MARAMUREŞ - Dezinteres local pentru ariile protejate de interes naţional. Mai multe astfel de zone nu au custode care să le păstreze intacte


Maramureşul are nu mai puţin de 33 de arii protejate de interes naţional. Dacă cei de la Agenţia de Protecţie a Mediului (APM), prin vocea directorului Alexandru Cosma, susţin că două dintre ele nu au nici la această oră un custode, pe site-ul Consiliului Judeţean apar patru astfel de arii protejate fără custode. Este vorba despre Peştera Boiu Mare, la care se adaugă Coloanele de la Limpedea, Rozeta de piatră de la Ilba şi Peştera din Dealul Solovan.„Singura problemă pe care noi o avem, în momentul de faţă, referitor la ariile protejate este legată de două dintre ele, unde nu avem custode. Şi unde, prin efectul legii, lumea ne consideră pe noi custozi. Ar trebui rezolvată cumva problema aceasta la Rozeta de la Ilba şi la Valea Izei-Dealul Solovan. Aici nu avem custozi. Este fix problema ministerului. Fiecare arie protejată trebuie să aibă un custode care emite un plan de management pentru aria protejată respectivă şi el urmăreşte ca în acea arie protejată toţi cei care doresc să desfăşoare activitate, chiar şi de turism, să anunţe custodele”, a declarat Alexandru Cosma,director Agenţia pentru Protecţia Mediului Maramureş.Acesta a mai arătat că un custode are obligaţia de a arăta în acel plan de management cum va proteja aria respectivă, şi cum o va întreţine ,astfel încât să nu se schimbe nimic. „Noi verificăm cele două arii, elaborăm un plan de urmărire anuală, ca să nu se întâmple lucruri grave. Nu ştiu care dintre custozi îţi permite să plătească rangeri. Putem spune doar că cele două arii se află în atenţia APM Maramureş şi atât”, a mai adăugat Cosma. Trebuie spus că din totalul de 33 de arii naturale protejate de interes naţional una este de tip paleontologică, cinci speologice, trei geologice, una botanică, patru botanice-zonă umedă, şase forestiere, trei hidro-geologice, una peisagistică-geobotanică, una hidrologică şi opt mixte. Printre ariile protejate de interes naţional se numără Cheile Babei, Mlaştina Iezerul Mare (Deseşti), Peştera cu Oase, Lacul Albastru, Poiana cu Narcise Tomnatec-Sehleanu sau Pietrosu Mare. /InfoMM, http://www.infomm.ro/ro/detalii/in-maramures-dezinteres-local-pentru-ariile-protejate-de-interes-national-mai-multe-astfel-de-zone-nu-au-custode

Salprest Rampă mai acceptă depozitarea de deşeuri menajere la Pata Rît încă două săptămîni


Consiliul Local Feleacu a elaborat, ieri, o adresă, care va fi transmisă Consiliului Judeţean Cluj, cu procedurile care vor fi urmate pentru punerea la dispoziţie a unui teren de circa cinci hectare de pe raza comunei, situat în apropierea Centrului de Management Integrat a Deşeurilor (CMID), pe care urmează să fie amenajată o rampă temporară.

Potrivit adresei întocmită, de comuna Feleacu, în următoarele zece zile urmează să aibă loc o evaluare celor 64 de hectare puse la dispoziţie pentru construirea Centrului Integrat de Management al Deşeurilor, iar CJ Cluj va trebui să achite o redevenţă anuală în funcţie de valoarea terenului, suma estimată fiind de aproximativ 60.000 de euro pe an. Pe de altă parte, ieri firma Salprest Rampă a reluat procesul de depozitare a gunoaielor pe rampa provizorie de la Pata Rît, după ce marţi a anunţat că le-a interzis operatorilor de salubritate să mai depoziteze aici deşeuri. Reprezentaţii firmei au precizat că mai acceptă să depoziteze deşeuri pe această rampă încă două săptămîni, pînă atunci urmînd ca reprezentanţii Consiliului Judeţean să amenajeze rampa temporară pe terenul pus la dispoziţie de comuna Feleacu. /Ziarul Faclia, http://ziarulfaclia.ro/salprest-rampa-mai-accepta-depozitarea-de-deseuri-menajere-la-pata-rit-inca-doua-saptamini/

ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ DOBROGEA-LITORAL

Teme ABA

Cine a licitat şi cine a câştigat plajele scoase spre închiriere


Zeci de plaje nu vor fi amenajate anul acesta. La ultima licitaţie organizată de Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, din cele 43 de sectoare scoase la licitaţie, au fost închiriate numai nouă sectoare.

La Năvodari, fuseseră propuse pentru licitaţie 17 porţiuni de plajă. La final, au fost închiriate numai două sectoare. Este vorba despre sectorul 2a, în dreptul unor terenuri particulare şi sectorul Năvo-dari IV, zona 1, în dreptul unui cartier rezidenţial. Ambele zone au fost câştigate de firma Equerre Studio SRL, cu un punctaj de 20 de puncte. Pentru unul dintre sectoare a mai ofertat şi Marmara Doner SRL, care însă a obţinut numai 14,66 de puncte.

În Mamaia, deşi au fost propuse şapte sectoare, au fost ofertanţi numai pentru două dintre ele. Astfel, sectorul Mamaia II, subsectorul 6, situat la nord de Hotelul Savoy, a avut un singur licitant - Protel Telecom SRL, care a obţinut 20 de puncte. Iar sectorul Mamaia IV, din dreptul Hotelului Rex, a fost câştigat de Rex Mamaia SA, cu 20 de puncte, faţă de Nil Fishing SRL, care a obţinut 19,83 de puncte.

La Eforie Nord, s-a licitat numai pentru sectorul II, care a şi fost câştigat de către Asocierea Eldoro Com SRL cu Teodor Lică, cu un punctaj total de 60 de puncte. Iar la Eforie Sud, pentru subsectorul 7, s-au prezentat doi ofertanţi, Citrocom New SRL, care a primit doar 60,97 de puncte şi Rareş Club SRL, care a primit 20 de puncte.

La Olimp, din cele trei porţiuni de plajă scoase la licitaţie, a fost adjudecat subsectorul 2, de 886 de metri pătraţi. Câştigătorul a primit 55 de puncte şi este Asocierea Blaxy Premium Resort şi Hotel SA cu Cristian Gabriel Ciobanu şi Bogdan Marian Hapiuc.

La 2 Mai, trei firme s-au bătut pentru sectorul 2. Este vorba despre Glass Design Concept SRL, La Frontiera SRL şi Equerre Studio SRL. Prima firmă a fost descalificată, La Frontiera a primit 16,26 de puncte, iar Equerre, 20 de puncte. Iar la Vama Veche, pentru subsectorul 13, au fost doi ofertanţi. Dini Group SRL a obţinut 55,14 puncte, iar Eco Flower Activ SRL, 20 de puncte. Sectoarele care nu au fost închiriate vor fi igienizate periodic de Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. /Cuget Liber, http://www.cugetliber.ro/stiri-social-cine-a-licitat-si-cine-a-castigat-plajele-scoase-spre-inchiriere-257938?utm_source=cugetliber&utm_medium=site&utm_content=sectiune-Social&utm_campaign=Articole%20sectiune%20Social





Yüklə 294 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   6   7   8   9   10   11   12   13   ...   19




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin