Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 179. Întreprinderile de stat si întreprinderile municipale

1. 
   Întreprinderile de stat se fondează si se dotează de către Guvern sau de alte organe abilitate prin lege.
   
2. 
   Întreprinderile municipale se fondează si se dotează de către autorităţile administraţiei publice locale.
   
3. 
   Întreprinderile de stat si întreprinderile municipale sînt persoane juridice si răspund pentru obligaţii cu tot patrimoniul lor.
   
4. 
   Statul si unităţile administrativ-teritoriale nu poarta răspundere pentru obligaţiile întreprinderilor de stat si ale întreprinderilor municipale. Aceste întreprinderi nu poarta răspundere pentru obligaţiile statului si ale unităţilor administrativ-teritoriale.
   
5. 
   Particularităţile fondării, funcţionarii si încetării activităţii întreprinderilor de stat si întreprinderilor municipale se reglementează de prezentul cod, de legislaţia cu privire la întreprinderile de stat si la întreprinderile municipale, cu privire la administraţia publica locala, de alte acte normative, precum si de statutele-model ale acestor întreprinderi.
   

Întreprinderile de stat şi întreprinderile municipale sunt persoane juridice cu scop lucrativ constituite de stat şi respectiv de unităţile administrativ teritoriale ca persoane juridice de drept public. Statul şi UAT poate să fondeze de sine-stătător o persoană juridică pe care o dotează cu bunuri şi care prin înregistrarea la organul competent dobândeşte dreptul să desfăşoare independent activitatea de întreprinzător pentru a obţine venit. Altfel spus, aceasta este o modalitate de a destina bunurile statului şi UTA, inclusiv cele proprietate publică unei activităţi economice reproductive.

(1) Întreprinderile de stat, potrivit alin.(1) din articolul comentat şi art.2 din Legea nr.146/1994 cu privire la întreprinderea de stat, se fondează de către Guvern ca autoritate executivă a statului, precum şi organele centrale de specialitate ale statului cărora Guvernul le-a delegat împuternicirea respectivă. Această competenţă este atribuită şi în legătură cu faptul că Guvernul exercită în numele statului atribuţiile de proprietar. Numai acest organ poate dispune de bunurile statutului prin transmiterea dreptului de proprietate sau prin transmiterea posesiei şi folosinţei.

(2) Întreprinderile municipale se fondează de unităţile administrativ teritoriale, prin decizia consiliului local. În gestiunea întreprinderii municipale se transmit bunurile care se află în proprietatea UAT.

(3) Alin.(3) şi (4) vine să confirme o regulă, potrivit căreia fiecare persoană răspunde pentru obligaţiile asumate cu întreg patrimoniul pe care îl are. Nici întreprinderea nu răspunde pentru obligaţiile fondatorului (statului sau UAT) şi nici fondatorul nu răspunde pentru obligaţiile întreprinderii.

Aici este necesar de a preciză că la crearea acestor întreprinderi bunurile nu se transmit în proprietate ci se transmit, după caz întreprinderii de stat în „gestiune operativă”, iar întreprinderii municipale în gestiune „gestiune economică”. Deşi, expres nicăieri nu este prescris afirmăm că bunurile se consideră transmise cu un drept similar celui de folosinţă. Bunurile transmise de stat întreprinderii de stat continuă să rămână în proprietatea statului. La această concluzie impune dispoziţia art. 1 din Legea nr.146/1994 cu privire la întreprinderea de stat în care se dispune că capitalul social al întreprinderii de stat „aparţine în întregime statului”, sau că întreprinderea de stat este persoana juridică care desfăşoară activitatea de întreprinzător pe „baza proprietăţii de stat transmise ei gestiune”. Întreprinderea municipală îşi poate înstrăina fondurile fixe numai în baza deciziei fondatorului.

Din aceste dispoziţii rezultă că dacă întreprinderea de stat şi cea municipală nu este proprietară a bunurilor primite în gestiune nici nu poate să răspundă cu ele pentru obligaţiile sale. Ele răspund numai cu bunurile care le dobândeşte în rezultatul activităţii.

(5) Particularităţile fondării, funcţionării şi încetării activităţii întreprinderilor de stat se reglementează de Legea nr.146/1994 cu privire la întreprinderea de stat. În executarea Legii nr.146/1994 Guvernul a elaborat şi a pus în vigoare Hotărârea sa nr.770/1994 privind aprobarea unor acte nomative vizând funcţionarea Legii cu privire la întreprinderea de stat, prin care a fost aprobate trei acte normative: a) regulamentul Consiliului de administraţie al întreprinderii de stat; b) Statutul – model al întreprinderii de stat; c) Contractul-tip între fondator şi managerul-şef al întreprinderii de stat;

În unele domenii de activitate au fost aprobate Regulamente cu privire la organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei vacante de administrator (manager-şef) al întreprinderii de stat. Astfel prin Hotărârea Guvernului nr.642/2003 despre aprobarea Regulamentului cu privire la organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei vacante de manager-şef (conducător) în instituţiile şi organizaţiile subordonate Agenţiei de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru.

Particularităţile fondării, funcţionării şi încetării activităţii întreprinderilor municipale sunt reglementate prin Regulamentul-Model al întreprinderii municipale aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.387 din 6 iunie 1994.

S e c t i u n e a a 5-a

ORGANIZATIILE NECOMERCIALE

Articolul 180. Dispoziţii generale cu privire la organizaţiile necomerciale

(1) Organizaţie necomercială este persoana juridică al cărei scop este altul decît obţinerea de venit.

(2) Organizaţii necomerciale sînt:

a) asociaţia;

b) fundaţia;

c) instituţia.
I. Alin.1 al art. 180 defineşte noţiunea organizaţiei necomerciale. Cu sens de sinonim, art. 59 vorbeşte despre persoane juridice cu scop nelucrativ. Datorită faptului că organizaţiile necomerciale pot avea cele mai diverse scopuri şi activa în diferite domenii, este mai simplu de a le defini ca ceea ce nu sunt, decît în termeni afirmativi, adică accentuînd ce nu este şi nu ceea ce este o organizaţie necomercială. Criteriul de bază după care delimităm organizaţiile necomerciale de societăţile comerciale este urmărirea în activitatea primelor a oricărui alt scop licit decît obţinerea venitului.

Organizaţiile necomerciale contribuie la realizarea dreptului la libera asociere şi libera expresie, stimulează pluralismul şi toleranţa, contribuie la asigurarea respectării legilor şi la stabilitate socială. Activitatea organizaţiilor necomerciale este îndreptată spre atingerea unor scopuri de utilitate publică: sociale, umanitare, filantropice, educaţionale, ştiinţifice, culturale, de administrare, satisfacerea necesităţilor spirituale, etc.

Faptul că organizaţiile necomerciale activează pentru atingerea altor scopuri decît obţinerea venitului nu înseamnă că acestea nu pot obţine venituri. Spre deosebire de societăţile comerciale însă, obţinerea venitului nu reprezintă un scop în sine, ci o modalitate de atingere a scopului. Venitul obţinut, inclusiv din activitatatea de întreprinzător (Art 188) nu poate fi repartizat între participanţii la activitatea organizaţiei necomerciale (alin. 3 art.55) şi poate fi utilizat doar pentru atingerea scopurilor statutare. Acest principiu este fixat şi în unele legi speciale care reglementează activitatea anumitor categorii de organizaţii necomerciale (art. 28, Legea 837/1996; art. 23, Legea 581/1999; art. 24(18), Legea 718/1991; art. 22, Legea nr.976/2000).

Organizaţiile necomerciale dispun de capacitate civilă specială, fiind în drept să desfăşoare doar acea activitate care este prevăzută de lege şi de actele de constituire a lor (alin.3, art.60). Avînd calitatea de persoană juridică, organizaţiilor necomerciale li se aplică în mod corespunzător normele generale care reglementează activitatea persoanelor juridice (Art.55-105).

II. Pornind de la prevederile art. 59 conform căror persoanele juridice de drept privat se pot constitui liber în una din formele prevăzute de lege, în alin.2 al articolului comentat se indică formele în care se pot crea organizaţiile necomerciale, enumărarea fiind exhaustivă.

Deosebirea principială între formele organizaţiilor necomerciale constă în următoarele:

1. 
   asociaţiile sunt persoane juridice create pe baza asocierii de persoane (universitas personarum);
   
2. 
   fundaţiile reprezintă persoane juridice create în rezultatul asocierii de bunuri (universitas bonorum) unde fondatorul nu deţine controlul asupra acestora;
   
3. 
   insituţiile reprezintă persoane juridice create în rezultatul asocierii de bunuri (universitas bonorum), unde fondatorul menţine controlul asupra proprietăţii transferate.
   

În dependenţă de particularităţile anumitor categorii de organizaţii necomerciale, legea reglementează diferite tipuri ale acestora în cadrul formelor menţionate (alin. 2 art.181; alin. 5 art.183).

Articolul 181. Asociatia
(1) Asociatie este organizatia necomerciala constituita benevol de persoane fizice si juridice asociate, in modul prevazut de lege, prin comunitate de interese, care nu contravin ordinii publice si bunelor moravuri, pentru satisfacerea unor necesitati nemateriale.

(2) Asociatia poate avea forma de asociatie obsteasca, asociatie religioasa, partid sau de alta organizatie social-politica, de sindicat, uniune de persoane juridice, de patronat, alte forme in conditiile legii.

(3) In asociatie, calitatea de membru se consemneaza.

(4) Patrimoniul transmis asociatiei de catre fondatori (asociati) este proprietatea ei. Asociatia utilizeaza acest patrimoniu in scopurile stabilite in statut.

(5) Membrii nu-si pastreaza drepturile asupra patrimoniului transmis asociatiei in proprietate, nici asupra cotizatiilor de membru. Ei nu raspund pentru obligatiile asociatiei, iar aceasta nu raspunde pentru obligatiile membrilor sai.

(6) Particularitatile constituirii, ale activitatii, statutul juridic al diferitelor tipuri de asociatii se stabilesc prin lege.
I. A.Legiutorul stabileşte două criterii de bază la definirea asociaţiei ca o formă a organizaţiei necomerciale:

1. 
   scopul asocierii este satisfacerea necesităţilor nemateriale ale persoanelor; Noţiunea „necesităţilor nemateriale” este foarte
   

largă, practic fiind imposibil de a enumăra exhaustiv o listă a acestora. Aici se încadrează oricare necesitate spirituală a individului şi cele care nu ţin de material. În sens larg, necesităţile spirituale reprezintă necesităţile din lumea ideilor, cunoştinţelor, reprezentărilor, valorilor culturale, etc. Pe cît de diferite sunt necesităţile spirituale ale indivizilor, pe atît de diverse sunt şi asociaţiile care se constituie pentru satisfacerea lor. Constituirea unei asociaţii pentru satisfacerea necesităţilor spirituale nu exclude însă posibilitatea susţinerii materiale a membrilor săi. Astfel, uniunile de creaţie se crează inclusiv pentru susţinerea materială a asociaţilor prin crearea condiţiilor benefice de creaţie, punînd la dispoziţia membrilor ateliere de creaţie, organizînd expoziţii, etc.

2. 
   asocierea persoanelor are loc după comunitatea intereselor acestora. Interesul desemnează necesităţile materiale şi
   

spirituale ale indivizilor conştientizate sub forma aşteptărilor,idealurilor şi care reprezintă mobilul acţiunilor omeneşti, adică ceea ce acţionează ca stimul şi element de motivaţie pentru comportamentul persoanelor sau a diferitor grupruri sociale. În depenenţă de obiect, deosebim interes economic, politic, profesional, ştiinţific, spiritual, confesional, etc. Comunitatea intereselor înseamnă pe de o parte existenţa la fiecare membru a asociaţiei a unui interes, iar pe de altă parte – coordonarea interesului personal cu interesele altor persoane – membri ai asociaţiei. Interesele asociaţilor nu trebuie să contravină ordinii publice şi bunelor moravuri. Constituţia Republicii Moldova şi legile ei interzic constituirea şi activitatea asociaţiilor care prin activitatea lor urmăresc schimbarea prin violenţă a regimului constituţional, subminarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, propagarea răsbouilui, aţîţarea urii naţionale, rasiale sau religioase, constituirea formaţiunilor militare sau paramilitare.

B. Asocierea persoanelor în asociaţii este benevolă. Aceasta presupune libera manifestare a voinţei persoanelor care se asociază. Caracterul benevol este trăsătura care în cea mai mare parte determină esenţa asociaţiilor şi constă în realizarea anumitor porniri interne ale individului, fără a fi constrîns (impus) de factori din exterior. Datorită faptului că constituirea asociaţiilor este o modalitate de exercitare a unui drept fundamental al omului – dreptul la libera asociere,- principiul respectiv este fixat în cele mai importante instrumente internaţionale cu privire la drepturile omului. Astfel, art.20 a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 consfinţeşte dreptul la libertatea întrunirilor şi de asociere paşnică, stabilind totodată un principiu foarte important, conform cărui, nimeni nu poate fi obligat să facă parte dintr-o asociaţie. Prevederi similare se conţin şi în art. 22 al Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 11 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, adoptată de Consiliul Europei la 4 noiembrie 1950 (în vigoare pentru Republica Moldova din 12 septembrie 1997). Abateri de la principiul asocierii benevole sunt posibile doar în cazurile prevăzute de lege, atunci cînd obiectul restrîngerii constituie măsuri necesare întro societate democratică (Art. 11, Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale). Astfel, pentru a putea participa la competiţii oficiale, sportivii de performanţă sunt obligaţi de a fi membru al unei asociaţii sportive, club sau federaţie sportivă naţională (alin.3 Art. 16, Legea 330/1999). Curtea Constituţională a Republicii Moldova a stabilit că prin această restricţie „...se urmăreşte o mai bună organizare a ramurii (culturii fizice şi sport), se evită haosul şi exercitarea abuzivă a dreptului la libera asociere” (Hot. Curţ. Const. 17/2000).

C. Asociaţiile se constituie în modul prevăzut de lege şi dispun de capacitate civilă din momentul înregistrării de stat. Normele generale care reglementează constituirea persoanelor juridice (art.60- 63) se completează de normele care reglementează activitatea diferitor categorii de asociaţii (vezi comentariul la alin 6. a articolului comentat).

D. Fondatori ai asociaţiilor pot fi cel puţin două persoane înzestrate cu capacitate civilă. Legile speciale care reglementează activitatea diferitor tipuri de asociaţii stabilesc, în dependenţă de specificul activităţii lor, exigenţe proprii faţă de numărul şi calitatea persoanelor care le pot constitui. Astfel, asociaţiile obşteşti pot fi fondate de cel puţin 3 persoane fizice şi/sau a unei sau mai multe persoane juridice – asociaţii obşteşti (alin.3 Art.14, Legea 837/1996); Sindicatele se constituie la iniţiativa a cel puţin 3 persoane fizice (Art.8, Legea 1129/2000); Asociaţiile patronale se constituie la iniţiativa a cel puţin 10 patroni – persoane juridice/fizice (Art. 6, Legea 976/2000); Organizaţiile religioase – cel puţin10 persoane fizice (Art. 5, HG 758/1994); Asociaţiile de economii şi împrumuturi pot fi constituite la iniţiativa a cel puţin 10 cetăţeni ai Republicii Moldova sau apatrizi (Art.7, 14, 21, Legea 1505/1998).

II. În alin.2 a articolului comentat se conţine o enumărare a formelor posibile de asociaţii. Încît enumărarea nu este exhaustivă, asociaţiile se pot crea şi în alte forme, prevăzute de lege.

III. Institutul consemnării calităţii de membru, alături de scopul asocierii şi comunitatea de interese ale asociaţilor reprezintă o particularitate caracteristică organizaţiilor necomerciale constituite în formă de asociaţie. În cazul fundaţiilor şi instituţiilor calitatea de membru nu se consemnează

Consemnarea calităţii de membru presupune următoarele:

1. 
   organul suprem de conducere a asociaţiei este adunarea tuturor membrilor;(alin.2, Art 7, Legea Legea 837/1996; Art.32, Legea 1505/1998; Art.9, Legea 1129/2000; Art.15, Legea 976/2000;)
   
2. 
   statutul asociaţiei trebuie să conţină prevederi referitor la modul de dobîndire şi pierdere a calităţii de membru; (lit. c), alin 3, Art.16, Legea 976/2000; lit.c), alin 1, Art.9, Legea 1129/2000; lit. e), alin.1, Art.18, Legea 837/1996 );
   
3. 
   membrii asociaţiei sunt egali în drepturi şi beneficiază de drepturile consfinţite în lege şi în statutul asociaţiei, inclusiv de a alege şi de a fi ales în organele de conducere şi de a verifica activitatea acestora;
   
4. 
   obligaţiile membrilor asociaţiei sunt prevăzute de statutul ei. Pentru nerespectarea obligaţiilor membrul poate fi exclus din asociaţie;
   
5. 
   membrii asociaţiei participă la crearea patrimoniului acesteia, achitînd cotizaţii de membru (lit.a), alin.2, Art.22, Legea 976/2000; lit.i), alin.1, Art.18 şi lit.a) Art.30, Legea 837/1996; alin.1, Art. 27, Legea 1129/2000)
   

IV. Pentru desfăşurarea activităţii oricare persoană juridică necesită un patrimoniu, distinct de cel al fondatorilor (asociaţilor) săi (Art.55). Patrimoniul asociaţiilor se constituie din taxe de aderare şi cotizaţii de membru, din donaţii, încasări din organizarea lecţiilor publice, expoziţiilor, lotereilor, licitaţiilor, acţiunilor sportive şi de altă natură, venituri din activitatea economică (inclusiv de întreprinzător), alte surse neinterzise de lege.

Una din sursele de formare a patrimoniului asociaţiilor reprezintă contribuţiile fondatorilor (asociaţilor). Norma comentată prevede că patrimoniul transmis de fondatori (asociaţi) reprezintă proprietatea asociaţiei. Această prevedere urmează a fi interpretată restrictiv, or fondatorii (asociaţii) pot transmite anumite bunuri şi cu alt titlu legal (folosinţă gratuită sau contra plată), rămînînd proprietarul lor. Prevederea respectivă se aplică doar patrimoniului transmis în baza unui act juridic translativ de proprietate.

Atît patrimoniul obţinut de la fondatori (asociaţi) cît şi cel obţinut din alte surse urmează să fie utilizat întru atingerea scopurilor statutare. Actele juridice prin care asociaţia utilizează patrimoniului contrar scopurilor fixate în statut sunt lovite de nulitate absolută (Art.220).

V. Asociaţia face parte din categoria persoanelor juridice în a căror privinţă fondatorii (membrii) nu au drepturi de creanţă (alin.3, Art.55). Din momentul transmiterii de către membri a patrimoniului în proprietatea asociaţiei, ei pierd orice drept asupra acestuia. Regula este valabilă şi în privinţa cotizaţiilor de membru, care se achită de membri în modul, forma şi mărimea prevăzută de statutul asociaţiei. Membrii asociaţiei nu pot cere restituirea patrimoniului transmis nici chiar în caz de retragere sau excludere din rîndurile membrilor. Mai mult ca atît, în caz de excludere sau retragere, membrii asociaţiei vor fi obligaţi la plata cotizaţiilor stabilite pentru toată perioada cît au avut calitatea de membru.

Din moment ce membrii nu au nici drepturi reale şi nici de creanţă asupra patrimoniului asociaţiei, aceştia nu poartă răspundere pentru obligaţiile ei, precum nici asociaţia nu poartă răspundere pentru obligaţiile membrilor.

VI. Prevederile alin. 6 au o semnificaţie dublă:

1. 
   Codul civil stabileşte bazele reglementării juridice a activităţii asociaţiilor necomerciale. Normele speciale, care reglementează activitatea diferitor tipuri de asociaţii ţinînd cont de specificul acestora se conţin în legi speciale.
   
2. 
   Reglementarea particularităţilor funcţionării diferitor tipuri de asociaţii, precum şi instituirea altor tipuri de asociaţii decît
   

cele prevăzute la alin. 3 al art.181 se face prin lege şi nu prin alte acte normative;

Astfel, particularităţile activităţii asociaţiilor obşteşti sunt stabilite prin Legea nr. 837-XIII din 17 mai 1996 Cu privire la asociaţiile obşteşti (MO nr.6 din 23.01.1997); ale federaţiilor sportive – Legea nr.330-XIV din 25 martie 1999 Cu privire la cultură fizică şi sport (MO nr. 83-86/399 din 05.08.1999); ale organizaţiilor religioase ale cultelor – Legea nr. 979-XII din 24.03.1992 Cu privire la culte (Monitorul nr.3/70 din 30.03.1992); ale partidelor - Legea nr. 718 din 17 septembrie 1991 Privind partidele şi a alte organizaţii social-politice (Veştile nr. 11-12/106 din 1991); ale sindicatelor – Legea sindicatelor nr.1129 din 07 iulie 2000 (MO nr. 130 -132/919 din 19.10.2000); ale patronatelor - Legea patronatelor nr.976-XIV din 11 mai 2000 (MO nr. 141-143/1013 din 09.11.2000); ale asociaţiilor de economii şi împrumuturi - Legea nr.1505-XIII din 18 februarie 1998 (MO 38-39/268 din 30.04.1998); ale asociaţiilor avocaţilor – Legea nr.1260 din 19.07.2002 Cu privire la avocatură; ale asociaţiilor notarilor – Legea nr.1153 - XIII din 11 aprilie 1997 Cu privire la notariat (MO 61/520 din 16.09.1997).

Articolul 182. Fundatia
(1) Fundatie este organizatia necomerciala, fara membri, infiintata de una sau mai multe persoane fizice si juridice, dotata cu patrimoniu distinct si separat de cel al fondatorilor, destinat atingerii scopurilor necomerciale prevazute in actul de constituire.

(2) Fundatia poate fi constituita si prin testament.
I. A. Fundaţia este o formă a organizaţiilor necomerciale, creată şi dotată cu patrimoniu de fondatorii ei pentru atingerea scopurilor statutare. Articolul comentat defineşte doar noţiunea fundaţiei. Particularităţile statutului juridic al fundaţiilor în Republica Moldova este determinat de Legea 581/1999.

B. Spre deosebire de asociaţii, care reprezintă o asociere de persoane şi activitatea căror este îndreptată primordial spre satisfacerea intereselor şi protejarea drepturilor membrilor săi, fundaţia reprezintă o asociere de patrimoniu, constituit de fondator (fondatori) pentru realizarea unor scopuri necomerciale, care corespund intereselor acestora. Activitatea fundaţiilor nu este bazată pe elementul de colaborare între membri sau prin cel al democraţiei interne şi din acest considerent, în fundaţii nu se consemnează calitatea de membru. Menirea fundaţiilor este de a acumula patrmoniul necesar activităţii, de a-l administra şi de al utiliza pentru atingerea scopurilor sale

Patrimoniului fundaţiei (inclusiv a mijloacelor băneşti) se repartizează beneficiarilor săi (Art. 4, Legea 581/1999), prin finanţarea diferitor programe (fundaţii ) sau se utilizează nemijlocit de fundaţie pentru realizarea diverselor programe (proiecte) întru atingerea scopurilor statutare (fundaţii operaţionale).

C..Fondatori ai fundaţiei pot fi atît persoanele fizice cît şi cele juridice (comerciale şi necomerciale). Fundaţia poate fi constituită şi de o singură persoană. Componenţa fondatorilor poate fi schimbată ulterior înregistrării fundaţiei prin operarea modificărilor în actul de constituire. Norma comentată nu stabileşte cerinţe speciale faţă de fondatorii fundaţiei. Conform legii speciale însă, nu pot avea calitatea de fondator autorităţile publice centrale şi locale, precum şi instituţiile bugetare (alin.4, Art.6, Legea 581/1999). Aceştia pot contribui la activitatea fundaţiilor prin acordarea de finanţe publice pentru finanţarea/realizarea programelor de utilitate publică.

D. Actul de constituire a fundaţiei este contractul de constituire sau decizia de constituire (în cazul unui singur fondator). Actul de constituire a fundaţiei urmează să fie încheiat în formă autentică (Art. 10, Legea 581/1999). În cazul constituirii fundaţiei prin testament, actul de constituire a fundaţiei este decizia de constituire, semnată de executorul testamentar (alin. 3, Art. 10, 581/1999). Suplimentar semnării actului de constituire, fondatorii fundaţiei aprobă statutul ei.