Particularităţile răspunderii civile a Republicii Moldova si a unităţilor administrativ-teritoriale in raporturi cu persoane fizice si juridice străine sau cu alte state sânt stabilite prin lege.
1. Statul şi UAT răspund pentru obligaţiile asumate doar în limita valorii bunurilor aflate în circuitul civil. Bunurile proprietate publică nu pot fi utilizate pentru satisfacerea cerinţelor creditorilor. Aceasta rezultă din dispoziţia art.296 alin.(4) C.civ. potrivit căruia bunurile domeniului public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. În special art.1 din Legea insolvabilităţii dispune că Statul, unităţile adminisrativ – teritoriale şi persoanele juridice de drept public nu sunt subiecte ale insolvabilităţii, adică acestora nu li se aplică procedura de insolvabilitate.
Statul şi UAT răspunde în faţa persoanelor private pentru prejudiciul adus acestora în raporturile contractuale cât şi în cele extracontractuale. Astfel, potrivit art.1404 C.civ. prejudiciul cauzat printr-un act administrativ ilegal sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri de către o autoritate publică sau de către o persoană cu funcţii de răspundere din cadrul ei se repară integral de autoritatea publică. Prejudiciul cauzat persoanei fizice prin condamnare ilegală atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma arestului preventiv sau sub forma declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea etc. se repară de către stat integral (art.1405 C. civ.).
Statul sau UAT va fi obligat să repare prejudiciul cauzat persoanelor private de către sursa de pericol sporit, de către animale, de către deteriorarea unor construcţii care aparţin statului dacă nu va demonstra circumstanţele care exclud răspunderea.
2. Similar persoanelor private Republica Moldova şi UAT răspunde numai pentru propriile obligaţii.
T i t l u l III
ACTUL JURIDIC SI REPREZENTAREA
Capitolul I
DISPOZITII GENERALE CU PRIVIRE
LA ACTUL JURIDIC
Articolul 195. Noţiunea actului juridic
Act juridic civil este manifestarea de către persoane fizice şi juridice a voinţei îndreptate spre naşterea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor civile.
-
Unul din elementele definitorii ale actului juridic civil este manifestarea de voinţă. Avînd drept scop crearea, modificarea ori stingerea unor rapoturi cu alte persoane, voinţa autorului actului juridic civil trebuie să fie manifestată, exteriorizată. Eficacitatea acestei voinţe depinde de posibilitatea altor persoane de a lua cunoştinţă de ea. Prin manifestare, voinţa încetează de a mai fi un fenomen subiectiv, devenind un fapt social, o realitate obiectivă, iar terţii pot lua cunoştinţă de conţinutul ei şi pot adopta o anumită conduită.
-
Manifestarea de voinţă trebuie să provină de la un subiect de drept civil- persoană fizică sau persoană juridică. Întrucît actul juridic civil este un act volitiv, conştient, el poate fi săvîrşit numai de un subiect care are capacitatea de exerciţiu necesară (privitor la capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice, a se vedea art. art. 19 – 26; capacitatea de ezerciţiu a persoanei juridice – art. 61.)
Persoana fizică, adică omul privit individual (art. 17), săvîrşeşte acte juridice civile personal. Persoana juridică, neavînd o voinţă proprie în sens psihologic, acţionează prin intermediul unor persoane fizice, abilitate de a săvîrşi asemenea manifestări de voinţă. Aceste persoane fizice, care săvîrşesc acte juridice civile, prin lege sau prin actul de constituire, în numele şi pe seama persoanei juridice, sînt administratorii (art. 61).
-
Manifestarea de voinţă trebuie să fie îndreptată spre producerea efectelor juridice: naşterea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor civile. Intenţia de a produce efecte juridice este un element necesar al actului juridic civil, astfel încît aceste efecte nu se pot produce, conform legii, decît dacă o asemenea intenţie a existat. Această trăsătură definitorie deosebeşte actul juridic civil de faptul juridic civil, care este săvîrşit fără intenţia de a produce efecte juridice, care însă se produc în virtutea legii. Astfel, nu sunt acte juridice aşa acţiuni ca: efectuarea construcţiilor sau lucrărilor pe terenul altuia (art. 329 (3)), îmbogăţirea fără justă cauză (art. art. 1389 – 1397), fapta ilicită cauzatoare de prejudicii (art. 1398) etc., deoarece pentru a produce efecte juridice, legea nu cere existenţa unei voinţe îndreptate spre realizarea acestor efecte. În exemplele date drepturile şi obligaţiile civile iau naştere, se modifică ori se sting, indiferent de faptul dacă autorii acestor acţiuni au avut sau nu o atare intenţie.
-
Finalitatea actelor juridice este crearea, modificarea sau stingerea unor drepturi şi obligaţii civile concrete. Prin această trăsătură actul juridic civil se deosebeşte de actele juridice din alte ramuri de drept (de ex.: actul juridic administrativ.)
Articolul 196. Actul juridic unilateral, bilateral şi multilateral
(1) Actul juridic unilateral este manifestarea de voinţă a un ei singure părţi. Actul juridic unilateral poate da naştere la obligaţii pentru terţi numai în cazurile prevăzute de lege.
(2) Actul juridic unilateral se aplică în modul corespunzător dispoziţiile privind obligaţiile şi contractele dacă acestea nu contravine legii sau caracterului unilateral al actului juridic.
(3) Actul juridic bilateral este manifestarea de voinţă concordantă a două părţi.
(4) Actul juridic multilateral este manifestarea de voinţă a trei sau mai multe părţi.
1. Actele juridice civile se clasifică în funcţie de numărul părţilor în acte unilaterale, bilaterale şi multilaterale. Prin parte în actul juridic se înţelege persoana care, manifestîndu-şi voinţa, personal sau prin reprezentant, promovează în act un interes juridic propriu şi direct.
-
Este unilateral actul juridic civil care este rezultatul manifestării voinţei unei singure părţi. Sunt acte civile unilaterale: testamentul (art.1449), acceptarea succesiunii (art. 1516), renunţarea la succesiune (art.1526) , procura (art.252), oferta (art.681), promisiunea publică de recompensă (art.art. 1371-1374), rezoluţiunea sau rezilierea unui contract (art.art. 733-748) etc.
-
Întrucît actul juridic reprezintă principalul izvor al obligaţiilor civile, iar contractul este cel mai răspîndit act juridic, între aceste trei categorii juridice: „act juridic”, „obligaţii” şi „contract”, există o interdependenţă strînsă. În virtutea acestui fapt reglementările prezentului cod în materiile de obligaţii şi contracte sunt aplicabile, în anumite limite, şi actelor juridice. Nu pot fi aplicate acele dispoziţii privind obligaţiile şi contractele care prevăd în mod necesar existenţa a două sau mai multe părţi, deoarece în actul juridic unilateral nu există decît o singură parte.
-
Este bilateral actul juridic civil care reprezintă rezultatul voinţei concordate a două părţi. Actele juridice bilaterale, numite contracte, sunt cele mai frecvent utilizate acte juridice în dreptul civil.
De reţinut că nu trebuie confundată clasificarea actelor juridice civile în unilaterale şi bilaterale, făcută în funcţie de numărul părţilor, cu clasificarea contractelor în unilaterale şi sinalagmatice (bilaterale), în baza criteriului efectelor lor (a se vedea comentariul la art.666).
-
Este multilateral actul juridic civil care este rezultatul acordului de voinţă a trei sau mai multe părţi. Un act multilateral tipic este contractul de societate civilă (art.1339).
Este de menţionat că numărul părţilor actului juridic multilateral nu întotdeauna coincide cu numărul persoanelor ce participă nemijlocit la operaţia juridică în cauză. Astfel, contractul de constituire a unei societăţi comerciale , încheiat pentru mai mulţi fondatori de un mandatar unic (privitor la mandat a se vedea art. art.1039-1052), constituie un act multilateral, deşi este săvîrşit de o singură persoană.
Articolul 197. Actul juridic cu titlu gratuit şi actul juridic cu titlu oneros
(1) Act juridic cu titlu gratuit este actul prin care se procură unei părţi un folos patrimonial fără a se urmări obţinerea în schimb a unui alt folos patrimonial.
(2) Act juridic cu titlu oneros este actul prin care se procură unei părţi un folos patrimonial pentru obţinerea în schimb a unui alt folos patrimonial.
-
Clasificarea actelor juridice în acte cu titlu gratuit şi acte cu titlu oneros se referă numai la actele civile patrimoniale (care au un conţinut evaluabil în bani), dar nu şi la actele civile nepatrimoniale (care au un conţinut neevaluabil în bani).
-
Actul cu titlu gratuit este acel act, în care avantajul (folosul) patrimonial conferit uneia dintre părţi nu are drept scop obţinerea avantajului corelativ. Acte cu titlu gratuit sunt: donaţia (art.827), comodatul (art.859), legatul (art.1486).
-
Actele cu titlu gratuit se clasifică, la rîndul lor, în acte dezinteresate şi liberalităţi. Prin actele dezinteresate, dispunătorul face un serviciu gratuit gratificatului, dar nu-şi micşorează patrimoniul propriu. Drept exemple por servi: comodatul, mandatul neremunerat (art. art. 1030, 1033), fidejusiunea gratuită (art.1146). Liberalităţile sunt acele acte, prin care se operează un transfer de valori patrimoniale de la dispunător la gratificat, transfer care diminuează patrimoniul dispunătorului. Sunt liberalităţi donaţia şi legatul.
-
Actul cu titlu oneros este acel act, în care avantajului patrimonial pe care o parte îl procură celeilalte părţi sau unui terţ, îi corespunde un avantaj patrimonial corelativ. Sunt acte cu titlu oneros: vînzarea-cumpărarea (art.753), schimbul (art.823), locaţiunea (art.875), antrepriza (art.946) ş. a.
-
Avantajul corelativ avantajului conferit de partea din actul cu titlu oneros nu trebuie să fie procurat neapărat anume acestei părţi, ci poate fi acordat şi unui terţ, fără ca prin aceasta actul să-şi piardă caracterul oneros. Ca exemplu poate servi contractul de asigurare, în care asiguratorul se obligă să plătească, la producerea riscului asigurat, suma asigurată ori despăgubirea unui terţ- beneficiarului asigurării (art.1301).
-
Există acte juridice care, prin esenţa, lor pot fi numai gratuite sau numai oneroase. De exemplu, comodatul este întotdeauna un act gratuit (art.859). Dacă pentru darea în folosinţă a bunului comodantul ar primi o remunerare, acest raport şi-ar schimba natura juridică şi ar deveni locaţiune (art.875).
Alte acte pot fi atît gratuite, cît şi oneroase, în funcţie de opţiunea părţilor participante. Astfel mandatul, fidejusiunea (art.1146), depozitul (art.1086, 1088), împrumutul (art.867, 869) pot fi atît acte oneroase, cît şi gratuite, în dependenţă de faptul dacă în contract s-a stipulat sau nu o remuneraţie.
Articolul 198. Actele juridice de conservare, de administrar şi de dispoziţie
(1) Act juridic de conservare este actul prin care se urmăreşte preîntîmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil.
(2) Act juridic de administrare este actul prin care se urmăreşte o obişnuită punere în valoare a unui bun sau patrimoniu.
(3) Act juridic de dispoziţie este actul care are ca rezultat ieşirea din patrimoniu a unui drept sau grevarea cu sarcini reale a unui bun.
-
În funcţie de natura juridică, scopul sau rolul actului în gestiunea patrimoniului, actele juridice se clasifică în acte de conservare, de administrare şi de dispoziţie.
-
Prin acte de conservare se înţeleg actele destinate păstrării unui drept sau preîntîmpinării pierderii lui. Actele în cauză sunt întotdeauna utile patrimoniului, deoarece implică cheltuieli băneşti minime faţă de valoarea dreptului păstrat ori salvat. Ca acte de conservare sunt menţionate următoarele: întreruperea prescripţiei extinctive prin intentarea unei acţiuni (art.277), înregistrarea gajului (art.470, 471), somaţia (art.617).
-
Sunt acte de administrare actele săvîrşite pentru a face bunurile productive, fără a depăşi limitele unei exploatări normale a lor. Ca exemple pot servi: darea în locaţiune a bunurilor (art.875), asigurarea bunurilor (art. 1301), darea bunurilor în administrare fiduciară (art.1053).
-
Se consideră acte de dispoziţie actele, prin care se operează ieşirea unor bunuri din patrimoniu sau grevarea unor bunuri, adică depăşindu-se dreptul de a administra, se înstrăinează bunuri, se constituie drepturi reale asupra lor sau se renunţă la drepturi. Printre actele de dispoziţie se numără: vînzarea-cumpărarea, schimbul, constituirea asupra bunurilor, a unui drept de uzufruct (art.395, 396), uz sau abitaţie (art.424), superficie (art.443, 444), gaj (art.454, 466), tranzacţia (art.1331).
-
Importanţa practică a clasificării în cauză a actelor juridice civile se învederează, în special, în materie de reprezentare şi de capacitate.
De exemplu, tutorele, ca reprezentant legal al persoanei puse sub tutelă, săvîrşeşte în numele acesteia acte de administrare a bunurilor ei, fără a fi necesară permisiunea prealabilă a autorităţii tutelare (art.41). În ceea ce priveşte actele ce depăşesc drepturile de administrare, adică actele de dispoziţie (acte juridice care duc la micşorarea averii persoanei puse sub tutelă), tutorele are nevoie de permisiunea prealabilă a autorităţii tutelare (art.42).
Un alt exemplu este contractul de mandat (art.1030). Astfel, mandatul general este valabil numai pentru actele de conservare şi de administrare; pentru actele de dispoziţie mandatul trebuie să fie special (art.1032).
Dostları ilə paylaş: |