Dreptul la liberă circulaţie pe tot teritoriul Uniunii Europene
Instituirea în Tratatul de la Maastricht a dreptului oricărui cetăţean al Uniunii de a circula şi de a se stabili în mod liber pe teritoriul statelor membre, a pus capăt, oarecum, controverselor şi tensiunilor privind libera circulaţie. Această consacrare reafirmă întărirea unei libertăţi, realizate cu mult timp înainte şi care îşi pierduse, chiar înaintea Tratatului asupra Uniunii Europene, caracterul exclusiv economic.
Libertatea de circulaţie şi de şedere, drept al cetăţeanului Uniunii Europene, este recunoscută resortisanţilor statelor membre, fiind generalizată progresiv în favoarea acestora şi a familiilor lor. Fiecare stat membru al Uniunii rămâne să reglementeze care sunt cetăţenii săi44.
Dispoziţiile în ceea ce priveşte libera circulaţie se aplică cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene excepţie de la aceasta făcând teritoriile cu regim special şi anume teritoriile şi departamentele franceze de peste mări. De asemenea acestea se mai aplică şi cetăţenilor unor state terţe care se află în una din următoarele ipoteze:
-
Sunt cetăţeni ai unor state care sunt legate de Comunităţi prin acorduri de asociere sau de cooperare;
-
Fac parte din membrii de familie;
-
Sunt salariaţi ai unui angajator care beneficiază de libertatea de a presta servicii;
De menţionat este că cetăţenilor statelor terţe nu li se aplică întotdeauna integral şi sub toate aspectele acest drept de a circula liber, însă dispoziţiile au în genere un efect direct. În privinţa categoriilor de beneficiari pe care le vizează libera circulaţie a persoanelor aceasta se subdivide în următoarele:
-
Libertatea de circulaţie a salariaţilor;
-
Libertatea de circulaţie a lucrătorilor independenţi;
-
Libertatea de circulaţie a studenţilor şi elevilor;
-
Libertatea de circulaţie a pensionarilor şi a altor categorii de inactivi;
-
Libertatea de circulaţie a persoanelor care nu se încadrează în nici una din categoriile menţionate anterior;
Acestor categorii li se adaugă membrii de familie ai titularului dreptului, prin aceştia înţelegându-se soţul, soţia, descendenţii soţului, soţiei care au sub 21 de ani sau se află în întreţinerea titularului, soţului, soţiei, ascendenţii aflaţi în întreţinerea titularului, soţului, soţiei; în acest caz nu se impune ca familia să locuiască în mod efectiv cu titularul după cum nu se impune nici să aibă cetăţenia unui stat membru sau a unui stat terţ.
Dreptul la liberă circulaţie este format din:
-
dreptul de ieşire din statul de cetăţenie sau din altul;
-
dreptul de intrare pe teritoriul oricărui alt stat membru;
-
dreptul de şedere;
-
dreptul de a beneficia de condiţii normale de viaţă;
Pentru acestea este necesar ca fiecare stat membru al Uniunii Europene să abolească viza de ieşire sau de intrare, orice alte formalităţi nemaifiind acum necesare decăt prezentarea unui act de identitate valabil sau a paşaprtului dar şi obligaţia statului de intrare să elibereze persoanei în cauză un permis de şedere care este reînnoibil din oficiu.
Dreptul de intrare pe teritoriul altui stat membru precum şi dreptul de şedere impun anumite restricţii şi anume:
-
ordinea publică;
-
securitatea naţională;
-
sănătatea publică;
Astfel, statul care ia o măsură de a refuza intrarea trebuie să-i comunice persoanei în cauză decizia luată, motivele care au stat la baza luării unei asemenea decizii dar până la comunicarea deciziei persoana are dreptul de a intra şi de a rămâne provizoriu pe teritoriul statului.
Cu toate acestea statul este obligat să ia o decizie în maximum şase luni de la cererea de acceptare pe teritoriul său, de acordare a permisului sau de reînnoire, prelungire al său. În caz de ordine publică sau de securitate naţională persoana direct implicată are dreptul de a părăsi statul respectiv în termen de cel puţin 15 zile iar în cazul sănătăţii publice aceasta are dreptul de a părăsi teritoriul statului în cauză în cel puţin 30 de zile.
Dreptul de a efectua o activitate profesională (aducătoare de venituri ) sau dreptul de a efectua studii : acest drept se referă la activităţile economice (cum ar fi servicii, agricultură, comerţ, industrie, silvicultură) dar şi la profesiile liberale (cum ar fi avocatura, medicina, arhitectura) precum şi la munca salariată, munca efectuată pe cont propriu, la peroanele fizzice dar şi la cele juridice.
Dreptul de a rămâne se referă la perioada care survine ulterior încetării activităţii din diverse motive fie pensionare fie incapacitatea de muncă. Pentru a beneficia de acest drept persoana în cauză trebuie să facă dovada unei perioade de şedere neîntreruptă în statul în care solicită rămânerea precum şi a unei durate minime de activitate.
Dreptul de a beneficia de regula tratamentului naţional sau a nediscriminării în raport cu cetăţenii statului de reşedinţă presupune faptul că tratamentul este identic în situaţii identice excuzând tratamentul naţional în situaţii diferite, neconstituind discriminări măsurile obiective care se impun tuturor şi care sunt justificate de un interes general. De asemenea nu sunt considerate discriminări disparităţile legislative dintre state dacă legile li se aplică tuturor fără distincţie.
Printre categoriile de beneficiari ai liberei circulaţii sunt următoarele:
-
Lucrătorii salariaţi: adică cei care desfăşoară activităţi sub direcţia şi controlul altei persoane, în condiţiile stabilite de aceasta din urmă în schimbul unei remuneraţii.
Aceasta include şi persoanele care lucrează sau prestează diverse activităţi sau servicii cu jumătate de normă, persoanele care efectuează munci sezoniere sau cele care se află în căutarea unui loc de muncă. De aceea nu este necesar ca:
-
locul efectiv de muncă să fie situat pe teritoriul Uniunii Europene;
-
salariatul să aibă domiciliul sau reşedinţa într-un stat membru al Uniunii Europene ci este suficient să fie cetăţean al unui stat membru;
-
Lucrătorii independenţi: această categorie fiind formată din cei care îşi instalează activitatea în alt stat şi cei care prestează servicii în alt stat fără însă a-şi muta activitatea din statul în care sunt instalaţi.
-
Elevii şi studenţii: în acest caz dreptul de liberă circulaţie a fost introdus pentru şederile care depăşesc trei luni, vizând studiile cu caracter profesional în sens larg. Dreptul de şedere este limitat la durata studiilor iar în ceea ce-l priveşte pe elev respectiv student acesta trebuie să aibă venituri suficiente pentru a se întreţine ( prin acestea înţelegându-se veniturile minime sub care statul de reşedinţă acordă asistenţă socială) şi pentru a fi asigurat de boală.
-
Pensionarii şi alţi inactivi: adică persoanele care din diverse motive şi-au încetat activitatea în statul lor şi se deplasează în alt stat membru al Uniunii Europene.
O completare adusă liberei circulaţii a persoanelor este Acordul de la Schengen care este un act de drept internaţional public ce completează dreptul comunitar, fiind o convenţie încheiată între statele membre. Acest acord s-a semnat la data de 14 iunie 1985 de către Franţa, Germania, Olanda, Belgia şi Luxemburg la care au aderat ulterior şi alte state membre precum Spania, Portugalia, Italia, Grecia, Danemarca, Suedia, Finlanda, şi statele terţe Islanda şi Norvegia.
Tratatul de la Amsterdam este cel care integrează în Uniunea Europeană, cu precădere în Justiţie şi Afaceri Interne, Acordul de la Schengen, prin acest acord urmărindu-se liberalizarea circulaţiei pentru toţi cetăţenii Uniunii Europene şi nu doar pentru cei ai statelor părţi, astfel îi asimilează cetăţenilor Uniunii Europene pe cetăţenii unor state terţe care au convenţii în acest sens cu statele Schengen (Islanda, Norvegia, Liechtenstein), pe cetăţenii statelor terţe care sunt în uniune vamală cu unele state din Uniunea Europeană (printre care Monaco, Andorra, Vatican, San Marino).
În ceea ce priveşte conţinutul, Acordul de la Schengen cuprinde patru categorii de prevederi şi anume:
Suprimarea controalelor la frontierele interne:
Nu numai pentru persoane ci şi pentru mărfuri şi bunuri de uz personal. Suprimarea controalelor la frontieră presupune desfiinţarea posturilor de frontieră în care intră atât cele terestre cât şi cele aeriene sau maritime iar prin aceasta se prevede faptul că trecerea frontierelor interne se face oricând şi prin orice loc. Din punctul de vedere al beneficiarilor acordul stabileşte acesta se aplică tuturor persoanelor care intră pe teritoriul statelor Schengen indiferent dacă aceştia sunt cetăţeni ai Uniunii Europene sau al unui stat terţ. Din punctul de vedere al teritoriilor supra cărora se aplică, Acordul prevede teritoriile europene ale statelor părţi şi enclavele spaniole din Africa de Nord ( Ceuta şi Mellila ), teritoriile Islandei, Norvegiei şi Liechtensteinului.
Controlul imigraţiei şi dreptul de azil:
Este un drept fundamental al oricărui străin care este persecutat din motive rasiale, etnice, religioase, politice, sociale etc. Iar unele state consideră că acesta poate fi utilizat în mod abuziv de unele persoane care din motive de ordin economic doresc să-şi părăsească ţara devenind astfel un risc de imigrare ilegală.45
Controlul imigraţiei şi politica vizelor:
Are ca obiect numai vizele de scurt sejur adică cele de maximum trei luni şi vizele de trenzit care sunt de maximum cinci zile, aceasta din urmă fiind indiferent de tipul vizei de sejur. Statul care constituie destinaţia principală este competent pentru a completa şi elibera viza de sejur iar în ceea ce priveşte vizele de tranzit statul competent pentru aceasta este statul prin care are loc tranzitul.
Cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală:
În cadrul acesteia fiind creat Sistemul Informatizat Schengen ( SIS ), fiecare stat fiind obligat să ofere informaţii care le sunt necesare celorlalte state părţi şi să acţioneze când i se cere acest lucru. Cooperarea poliţienească presupune că poliţiile statelor părţi îşi acordă asistenţă reciprocă şi fac schimb de informaţii iar cooperarea judiciară presupune simplificarea procedurilor de transmitere a documentelor, simplificarea procedurilor de extrădare, transmiterea hotărârilor penale de condamnare în vederea executării lor în alt stat.
Dostları ilə paylaş: |