Colegiul de redacţIE


Principiile de baza ale cetăṭeniei şi drepturile cetăṭenilor europeni



Yüklə 2 Mb.
səhifə9/47
tarix26.07.2018
ölçüsü2 Mb.
#59151
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   ...   47

Principiile de baza ale cetăṭeniei şi drepturile cetăṭenilor europeni


Introducerea notiunii de cetăṭenie a Uniunii nu înlocuieşte, desigur, pe cea de Cetăṭenie naṭională: este o completare a acesteia. Cetăṭenia Uniunii da un sens mai profund şi mai real apartenentei la Uniunea Europeană. În plus, cetăţenia europeană are la bază principiile comune ale statelor membre29:

  • principiul libertăţii,

  • principiul democraţiei,

  • principiul respectării drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale

  • principiul statului de drept.

Drepturile fundamentale şi valorile democratice sunt respectate în statele membre ale Uniunii Europene, acestea fiind semnatare ale unor texte precum:

  • Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (1950),

  • Declaraţia universală a drepturilor omului (1948),

  • Carta Sociala Europeană (1962),

  • Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor (1996).

Angajamentul Uniunii a fost reafirmat, în mod oficial, în decembrie 2001, când a fost proclamată Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Acest document defineşte valorile fundamentale ale Uniunii Europene şi drepturile civile, politice, economice şi sociale ale cetăţeanului european.

Primele capitole ale Cartei sunt dedicate demnităţii umane, dreptului la viaţă, dreptului la integritatea persoanei, libertăţii de exprimare şi libertăţii de conştiinţă. În capitolul „Solidaritatea” sunt introduse drepturile sociale- economice precum:



  • dreptul la grevă;

  • dreptul salariaţilor la informaţie şi la consultări;

  • dreptul de a avea atât viaţă de familie, cât şi viaţă profesională;

  • dreptul la protecţia socială şi la serviciile sociale din interiorul Uniunii Europene, protecţia sănătăţii.

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene promovează, de asemenea, egalitatea între sexe şi introduce drepturi precum:

  • protecţia datelor,

  • interzicerea practicării eugeniei şi a clonajului fiinţelor umane,

  • dreptul la un mediu protejat,

  • drepturile copilului şi ale persoanelor în vârstă sau

  • dreptul la o bună administrare.

Cetăţenia Uniunii Europene oferă drepturi cetăţenilor statelor membre şi consolidează protecţia intereselor acestora30:

  • dreptul la libertatea circulaţiei, dreptul de sejur, de stabilire, dreptul la muncă şi studiu în celelalte state membre ale Uniunii; legislaţia Uniunii stabileşte, însă numeroase condiţii pentru exercitarea acestor drepturi. Pentru un sejur mai lung de 3 luni este necesar un certificat de sejur. Intrarea pe teritoriul altui stat membru nu poate fi interzisă decât din raţiuni de securitate şi de sănătate publică, iar interzicerea trebuie să fie justificată (la fel şi pentru expulzare);

  • dreptul la vot şi dreptul de a candida la alegerile pentru Parlamentul European şi la alegerile locale în statul de rezidenţă, în aceleaşi condiţii cu cetăţenii statului respectiv;

  • dreptul de a beneficia pe teritoriul unui stat terţ (Stat care nu este membru al Uniunii Europene) de protecţie consulară din partea autorităţilor diplomatice ale unui alt stat membru, în cazul în care statul din care provine nu are reprezentanţă diplomatică sau consulară în statul terţ respectiv;

  • dreptul de petiţie în faţa Parlamentului European şi dreptul de a apela la Ombudsman-ul European pentru examinarea cazurilor de administrare defectuoasă din partea instituţiilor şi organismelor comunitare.

Uniunea şi statele sale membre sunt deci obligate să respecte aceste valori, organismele care veghează la respectarea lor fiind tribunalele naţionale şi Curtea Europeană de Justiţie. Dacă un stat membru încalcă drepturile fundamentale şi valorile democratice în mod flagrant şi sistematic, Uniunea poate să îi impună sancţiuni politice sau economice. Una dintre condiţiile care trebuie îndeplinite pentru aderarea la Uniunea Europeană este respectarea acestor drepturi fundamentale.

Caracteristici ale cetăţeniei europene


Dacă se convine asupra faptului că cetăţenia europeană este un concept nou, care comportă o serie de ambiguităţi de sens şi de conţinut, atunci ne putem interoga şi asupra pertinenţei unui astfel de concept. Construcţia unei Uniuni Europene politice, a unei solidarităţi a popoarelor, a unei comunităţi de interese nu ar fi imaginabilă fără oameni.

Principala chestiune care se pune este cum să transformi cetăţenia europeană dintr-un artefact într-o realitate. Crearea unui sentiment comun de apartenenţă şi impunerea lui de sus în jos (de la instanţele europene la indivizi), nu poate funcţiona pe termen lung. Dificultăţile creării unei solidarităţi de fapt sunt numeroase şi se datorează în primul rând diversităţilor culturilor naţionale, mai exact a rivalităţilor sau antagonismelor istorice între unele dintre ele, precum şi procesului continuu de lărgire31.

Se vorbeşte, de asemenea, despre o cetăţenie de rezidenţă sau de o cetăţenie civică pentru a sublinia o orientare orizontală de participare cetăţenească, variantă care ar elimina aproape cu desăvârşire caracterul naţional, deoarece i-ar include în exerciţiul acestei cetăţenii şi pe rezidenţii non-cetăţeni europeni (apatrizi) din statele membre.

Această dezbatere tinde să atragă atenţia asupra limitelor cetăţeniei europene. Noua frontieră devine Celălalt, Străinul, în sensul celui care nu aparţine Uniunii Europene. Astfel, cetăţeanul european ar apărea ca un intermediar, un fel de cetăţean de rangul doi între cetăţeanul naţional şi străinul extracomunitar. Problema e dacă această cetăţenie nu ar rămâne exclusivă în raport cu străinii care rezidă în raport cu statele membre, dacă nu ar încuraja dezvoltarea unor noi comunităţi de minorităţi naţionale în statele sale, ba chiar un cerc vicios al sentimentelor discriminatorii. Şi atunci se pune întrebarea, ce s-ar putea face pentru a preveni aceste efecte indezirabile ale cetăţeniei europene. Răspunsurile diferă de la o extremă la alta. Cu toate acestea, ele converg toate către două aspecte: cel naţional şi identitar pe de o parte; cel al legitimităţii democratice pe de altă parte.

Cetăţenia europeană, în pofida minimalismului ei juridic, se îndreaptă către dimensiunea socială în care cetăţenia politică prinde rădăcini. Mare parte a drepturilor sale constitutive se întinde, după cum am mai spus, spre o traiectorie orizontală, între popoarele statelor membre. însă nu trebuie neglijat că unele dintre aceste drepturi constituie şi o legătură juridică şi politică directă între cetăţean şi Uniune. în această ultimă categorie intră dreptul fiecărui cetăţean european de a lua parte la alegerile pentru Parlamentul European sau de a adresa petiţii.

Drepturile electorale au fost întotdeauna considerate în Constituţiile naţionale ca fiind inima cetăţeniei, forma subiectivă a suveranităţii, drepturi care rămân pe deplin legate de naţionalitate. Stabilirea unei legături între cetăţean şi Uniune prin intermediul alegerilor parlamentare europene este un exemplu tipic de mimetism constituţional: legitimitatea formală a Uniunii se face prin această instituţie, împrumutată din tradiţiile statelor democratice.

Dreptul de a alege şi de a fi ales pentru Parlamentul European sau comunităṭile locale în statul membru de reşedinṭă constituie o aplicare a principiului nediscriminării între resortisanṭi şi neresortisanṭi, precum ş un corolar al dreptului la libera circulaṭie32.

În zilele noastre, acelaşi drept nu are aceeaşi semnificaţie în diferitele contexte constituţionale. Dacă alegerile legislative sunt atât de importante în legitimarea democraţiilor liberale, aceasta se datorează faptului că Parlamentul este în centru ordinii constituţionale. Chiar dacă parlamentele nu mai exercită decât o mică parte a funcţiei legislative, ele rămân instituţiile în faţa cărora Guvernul, veritabila forţă a statelor modeme, se dizolvă.

Votul, în conştiinţa cetăţenilor, este alegerea guvernanţilor. Alegerile cristalizează viaţa civică. Ele structurează în programe politice diferitele viziuni asupra lumii, ele sunt momentul cel mai important de dezbatere şi de socializare politică, care este de altfel şi singurul, pentru mare parte a cetăţenilor. Deci alegerile îndeplinesc o dublă funcţie: prima este aceea de desemnare a guvernanţilor în sfera puterilor publice, şi a doua este formarea opiniilor în spaţiul civic.

Sistemul politic european rămâne puternic dualist. Alegătorii nu se înşeală asupra acestui aspect. Puţina importanţă pe care o acordă alegerilor europene pune în evidenţă inteligenţa lor politică. Ei au înţeles că Parlamentul European nu este punctul nodal al sistemului politic european, cu alte cuvinte, că drepturile lor politice de cetăţeni europeni nu sunt decât unul din elementele care o definesc.

Cetăţeanul european nu distinge „un guvern european”, cu atât mai puţin un stat , el distinge o guvernare complexă. Şi pe această scenă politică confuză, statele se bucură de o mare vizibilitate pentru că uneori cetăţenii înţeleg Europa numai din luările de poziţie ale guvernelor naţionale cu ocazia Consiliilor sau a Summit-urilor europene.

Aşa cum altă dată cetăţenii în cadrul naţional înţelegeau viaţa politică prin prisma diferitelor concepţii asupra lumii prezentate de partide, cea mai mare parte dintre ei înţeleg astăzi Europa prin prisma atitudinilor pe care le adoptă statele. Dacă există un spaţiu civic european, el este mai mult tradiţional decât supranaţional. însă existenţa unui spaţiu civic european este dificil de demonstrat, deoarece este vorba despre o realitate subiectivă a cărei transpunere empirică este delicată.

Acordarea reciprocă a drepturilor de cetăţenie pune în evidenţă suprimarea frontierelor juridice şi politice dintre state. în plus, convergenţa spontană a democraţiilor europene atestă înscrierea lor într-un cadru comun.

Practic, toate statele europene au adoptat controlul constituţionalităţii legilor în acelaşi moment în care Consiliul Europei instituia acest mecanism la nivel supranaţional. în momentul în care se puneau bazele Europei interguvemamentale, toate aceste state au văzut slăbirea funcţiilor de şef de stat, intrarea în declin a bicameralismului şi afirmarea guvernelor ca instituţii centrale.

Când cetăţeniile interferează, ele conturează o cultură juridică şi politică comună. Tradiţiile civice nu fuzionează, însă din ele se nasc valori constituţionale comune, elaborându-se un drept al drepturilor. Acesta nu devine un ansamblu de norme dominante, ci o serie de principii directoare. De zeci de ani Curtea de Justiţie a Comunităţilor enunţă principii generale de drept comunitar, bazându-se mai mult pe tradiţiile naţionale şi pe actele de drept internaţional decât pe dreptul Comunităţii în sine.

Actul Unic European, apoi Tratatul de la Maastricht şi cel de la Amsterdam au consacrat această activitate pretoriană şi, în paralel, au multiplicat trimiterile la drepturi. Respectul principiilor de libertate, de democraţie şi de garanţie a drepturilor omului este, după Amsterdam, explicit cerut noilor ţări candidate printre condiţiile de aderare, acompaniat fiind de un mecanism de control şi de sancţiune.

Preambulurile, principiile, declaraţiile anexate şi chiar prezentările politicilor comune sunt însoţite de referiri la drepturile fundamentale, la libertăţi, la egalitatea de tratament, de referiri la drepturile sociale, la publicitate, la democraţie. In spatele acestei abundenţe de declaraţii, care au contribuit la redactarea Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, adoptată în decembrie 2000, se conturează termenii unui patrimoniu constituţional pe care şi parlamentul european a încercat să îl impună prin proiectele sale de elaborare a unor cataloage de drepturi.

Influenţa juridică a acestor drepturi, şi deci efectivitatea lor, sunt extrem de variabile. Unele sunt, în logică federală, direct aplicabile cetăţenilor, şi aceştia se pot prevala de ele chiar şi împotriva statului lor. Altele nu sunt decât semnale politice, destinate să explice modelul politic şi social european, fără însă a-1 preciza cu claritate. Între aceste două seturi de drepturi, numeroase principii au o influenţă politică mediană, susceptibile de a subordona actele politice, fără însă a avea o directă putere de constrângere.

Afirmarea drepturilor comune se face după modelul suplu al principiilor regulatoare, care lasă un orizont deschis. în acest orizont se vede imaginea a ceea ce cetăţenia europeană ar trebui să fie, şi nu codificarea exactă a ceea ce este ea în prezent.

Putem concluziona afirmând că Uniunea europeană este o comunitate de valori, fiind produsul mai multor mari tradiţii religioase şi filozofice. Ideile grecilor şi ale romanilor, creştinismul, iudaismul, umanismul şi iluminismul ne-au făcut ceea ce suntem astăzi.

Experienţa celui de-al doilea război mondial i-a învăţat pe europeni cât de fundamentală este acceptarea unor valori comune: pace, stabilitate, prosperitate. Pe măsura însă ce Uniunea Europeană a avansat, mărindu-şi dimensiunile şi extinzându-şi competenţele, entuziasmul faţă de continuarea proiectului european s-a pierdut printre proceduri complexe de decizie, calcule bugetare şi diferenţe de abordare politică. Cu cât Uniunea va avea mai mulţi membri, cu atât creşte riscul ca aceste aspecte să devină mai pregnante, iar cetăţenii să nu mai poată zări ceea ce este comun pentru Europa.

În perspectivă, interesul UE este acela ca, prin instituţiile sale democratice, să răspundă cerinţelor normale ale cetăţenilor săi, căci, în mod indiscutabil, statele membre ale Uniunii s-au înscris, în lumina noilor conflicte care se desfăşoară pe scena internaţională, într-un proces de reevaluare a opţiunilor în privinţa drepturilor lor şi de reaşezare a societăţii pe fundamentul democraţiei, cadru în care, respectul pentru drepturile omului trebuie să devină cel mai important obiectiv, cu atât mai mult cu cât, însăşi securitatea internaţională este strâns legată de respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.


BIBLIOGRAFIE:

  • ŞTEFAN Tudorel, ARGEŞEAN – GRIGORIU Beatrice, Drept comunitar, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007

  • VIERIU Eufemia, VIERIU Dumitru, Drept constituṭional şi instituṭii politice, Editura Economică, Bucureşti, 2005

  • VIERIU Eufemia, VIERIU Dumitru, Cetăṭenia română şi Cetăṭenia Europeană, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2010

  • VIERIU Eufemia, Tratat de drept constituṭional şi instituṭii politice, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2016

  • VOICU Marin, Drept comunitar. Note de curs, Editura Universităţii, Bucureşti, 2003

  • http://www.sferapoliticii.ro/sfera/116-117/art6-vintilescu.html

  • http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana


DREPTURILE CETĂŢEANULUI EUROPEAN

Eufemia Vieriu

Lector universitar doctor, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti
Rezumat:

Drepturile cetăţenilor europeni provin din decizii interguvernamentale, acestea fiind în mare parte opozabile statelor şi aplicate de administraţiile naţionale.

Autoarea, în materialul prezentat, detaliază aspecte specifice referitoare la interacṭiunea a două concepte definitorii cetăṭeniei europene: dreptul la cetăţenie şi egalitatea cetăţenilor. De asemenea sunt detaliate, drepturile cetăṭenului european aşa cum sunt ele prevăzute în conṭinutul acquis-ului comunitar, respectiv: dreptul de a circula liber, dreptul de a alege şi de a fi ales pentru Parlamentul European cât şi pentru organele colectivităţilor locale, dreptul de petiţionare, dreptul de a se adresa Mediatorului European, dreptul de acces, dreptul de a comunica cu instituţiile Uniunii Europene precum şi dreptul la protecţie diplomatică şi consulară;

Cuvinte cheie: cetăṭenie europeană, drepturi social-economice, drepturi politice, drepturi civile
Abstract:

Rights of European citizens come from intergovernmental decisions, which are largely opposing states and applied by national administrations.

The author of the material presented, detailing the specific issues related to the interaction of two defining concepts of European citizenship: the right to citizenship and equality of citizens. There are also extensive rights of European citizenship as set out in the content of the acquis communitaire, namely: the right to free movement, the right to vote and to be elected to the European Parliament and organs of local authorities, the right to petition right to address the Ombudsman's right of access, the right to communicate with European Union institutions and the right to diplomatic and consular protection;

Kewords: European citizenship, social and economic rights, political rights, civil rights


Yüklə 2 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   ...   47




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin