Colegiul de redacţIE

Libera circulaţie a capitalurilor

Libertatea de circulaţie a capitalurilor, alături de libertatea de circulaţie a bunurilor, prsoanelor şi serviciilor a stat la baza fundamentării Pieţei Comune, aşa cum funcţionează ea în prezent.

Statele Membre au stabilit să suprime progresiv restricţiile din calea mişcării capitalurilor ce aprţin statelor naţionale pe durata perioadei de tranziţie. Această dispoziţie a condus la aprobarea a două directive care aveau ca obiectiv principal liberalizarea doar a acelor tranzacţii de capital necesare exercitării libertăţilor Pieţei Comune (investiţiile directe, creditele pe termen scurt şi mediu, mişcări de capital cu caracter personal şi valorile mobiliare cotate la bursă).

În anii ’70 s-a intrat într-o fază de stagnare din cauza crizei financiare. Abia în 1986 s-au liberalizat creditele pe termen lung, completa liberalizare a mişcărilor de capital, autorizarea aplicării temporare a unor măsuri de salvgardare şi menţinerea aceluiaşi grad de libertate în ciculaţia capitalurilor în ţările terţe.

Concret, în baza Tratatului, sunt interzise restricţiile privind circulaţia capitalurilor între Statele Membre, precum şi circulaţia capitalurilor între Statele Membre şi ţările terţe.

Prin articolul 56 pararagraful 2 CE sunt interzise toate măsurile restrictive privind plăţile între Statele Membre şi între Statele Membre şi ţările terţe. Orice restricţie asupra plăţilor este, în fapt, interzisă încă de la sfârşitul perioadei de tranziţie, dacă ne raportăm la vechea reglementare (art. 106 CE).

În categoria de plăţi sunt incluse, pe de o parte, plăţile aferente schimbului de mărfuri, serviciilor şi capitalurilor, pe de altă parte, transferurile de capitaluri în cadrul liberei circulaţii a acestora şi transferurilor de salarii pentru activitatea desfăşurată de beneficiar într-un stat membru ca persoane care s-au deplasat în acel stat în virtutea liberei circulaţii a persoanelor.

În ceea ce priveşte cerinţele concrete ale tratatului, aşa cum sunt ele formulate, acestea se prezintă mai mult sub forma unor programe, decât sub forma unor măsuri concrete. Mai mult, în acest domeniu, legislaţia comunitară îşi asumă un rol mai mult de coordonare, decât un rol normativ.

Libertatea de circulaţie a capitalurilor este practic, „sângele” care fluidizează şi face posibilă dezvoltarea economică şi realizarea de investiţii în alte state decât ţara de origine a investitorului. Astfel, fără o libertate reală de mişcare a capitalurilor la nivel Comunitar, întreaga structură bazată pe celelalte trei libertăţi ar fi imposibil de implementat în practică, rămânând numai la nivel de deziderat.

Bibliografie:

• 
  BĂDESCU Mihai – coordonator, Fundamente ale administraţiei publice contemporane Vol. II, Edituta Sitech, Craiova, 2008;
  
• 
  ONIŞOR Constantin, IONICĂ Dan, DUŢĂ Paul Dănuţ, UE-27 şi Tratatul de la Lisabona, Editura Techno Media, Sibiu, 2008;
  
• 
  ŞTEFAN Tudorel, ARGEŞEAN – GRIGORIU Beatrice, Drept comunitar, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007
  
• 
  VIERIU Eufemia, VIERIU Dumitru, Drept instituṭional comunitar European, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2007
  

OMBUDSMANUL EUROPEAN

Eufemia Vieriu

Lector universitar doctor, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti
Rezumat:

Ombudsmanul european poate fi definit ca o autoritate numită de Parlamentul european şi răspunzător faţă de acesta, căruia i se conferă prin lege dreptul de a soluţiona plângeri ce i se adresează de către cetăţenii care pretind că organele executive le-au încălcat sau nesocotit drepturile recunoscute la nivel constituţional. Uniunea Europeană a creat postul Ombudsmanului European în anul 1995, iar rolul acestuia este de a supraveghea activităţile instituţiilor uniunii europene şi de a se asigura că acestea respectă principiile unei bune guvernări.

Prezentul articol tratează instituṭia ombudsmanului european prin prisma organizării acesteia, a numirii si revocării ombudsmanului, a principalelor atribuṭii şi preocupări în domeniul apărării drepturilor fundamentale ale cetăṭenilor europeni, al asigurării unei administraţii responsabile şi deschise precum şi al îmbunătăṭirii serviciilor oferite de către instituṭii. De asemenea sunt abordate modalităṭile de acṭiune ale ombudsmanului, cooperarea acestuia cu instituṭiile Uniunii Europene, menţinerea legăturii cu instituţiile similare din alte ţări, comunicarea cu cetăṭenii Uniunii precum şi informarea aestora în timp real.
Cuvinte cheie: Ombudsmanul european, dreptul fundamental la o bună administrare, facilitarea accesului la documente, tratamentul corespunzător în cazurile de încălcare a legilor.
Abstract:

The European Ombudsman can be defined as an authority appointed by the European Parliament and responsible to him, which is conferred by law the right to settle complaints that it is addressed by citizens who claim that executives have violated or disregarded the rights recognized constitutional level. The European Union created the post of European Ombudsman in 1995, and its role is to oversee the activities of EU institutions and to ensure that they comply with the principles of good governance.

This article deals with the European Ombudsman in terms of its organization, the appointment and revocation of the ombudsman, the main tasks and concerns in defence of fundamental rights of European citizens, ensuring a responsible and open administration and improving the services offered by the institutions. They also address the manner of action of the Ombudsman its cooperation with the EU institutions, liaising with similar institutions in other countries, communicate with Union citizens and informing them in real time.
Kewords: European Ombudsman, the fundamental right to good administration, facilitating access to documents, appropriate treatment in breach of laws.