Communication interculturelle et literature

Bibliografie

Periodice

Acțiunea, ianuarie 1932.

FEUILLETONS AND THE ACTIVITY OF NICOLAE FILIMON AS A PUBLISHER

Lect. dr. Silvia RAŞCU PISTOL,

Universitatea „Spiru Haretˮ, Bucureşti

Abstract: Nicolae Filimon est un des éditeurs roumains les plus grands: sa capacité d'observer, sa compétence d'extrapoler une culture encyclopédique solide, particulièrement historique et géographique, aussi bien que littéraire, aussi étant remarquable dans des arts, la musique, ces tous révèlent un grand talent grand, authentique comme un éditeur.
Keywords: feuilletons, langue, créations non-littéraires, le style descriptif, talent littéraire
The publisher Nicolae Filimon goes abroad on 29^th of June, 1858. The results of his journey will be materialized later on, firstly by journalistic means and afterwards in a long series of double feuilletons, a total of 43, starting with 6^th of September 1869 and finishing with 20^th of March, 1860. In the same year, 371 pages will be included in a volume which turns this succession of feuilletons into literary work.

Filimon’s writing style is distinguished by digressions from a strictly expository narration due to not being neither solely the expression of a prodigious spirit in an exclusively historical framework nor the temptation of esthetic only in a literary fable, but it is perfectly mastered in inciting his readers’ imagination.

His talent is due to the alternations between a chapter of monotonous reference books and vivid historical evocation or even psychological aspects of habits in episodes that could easily be seen as real farce, full of lexical savor, and especially surprising by its dynamism.

The serial feuilletons describe Filimon’s itinerary as follows: Pesta and Buda, Pressburg, Wagram, Vienna, Brunn, Prague, Dresda, Munchen coming down from Bavaria across Tirol to Italy. George Calinescu assumes that the next step is Padova, towards Rome, then Florence, Pisa, Livorno, Milano, Genova, Brescia. The tonality of his narration evolves over „Escursiunilorˮ („Tripsˮ); therefore a note of safety and familiarity associated to Romanian images can be noticed as well as the feeling of overwhelming novelty felt in metropolis such as Vienna or Prague.

Filimon’s prose can afford short episodes of malicious observations referring to habits or port of his travel companions. Meeting the family of a gentleman from Moldova that Filimon reckons to be extravagant and his manners ridiculous, apart from wearing clothes fashionable in Cantemir Voda’s era, leads Filimon to making a comparison to situations found in Coana Chirita which seems now a realistic image and not an invention. Filimon uses openly neologisms associated to regionalisms and plastic archaisms.

Mentioning a certain legend according to which „Decebal’s mother is still alive wandering in the mountains and mourning her sonˮ is another proof of Filimon’s patriotism. His vision continues with a dissertation on Romanians’ fate to be completed with the appearance of „the genius of Romaniaˮ that heralds the removal of the Ottoman Empire as well as his confidence in a reserved future: „this land famous for its heroism and its sonsˮ sufferance will prosper and it will shortly reach the level of honor which has marked its destiny.

His first important halt outside Romania takes place in Buda and Pesta. The first break of his descriptive style can be noticed here. As far as it is known, Filimon was using then a copy of the famous German reference books- Baedecker- from which he takes actual data towards historical and urbanistic references, depictions of museums and public gardens. The writer does not forget to mention some prices or to notice that „the nutrientˮ is cheap and juicy and „travelling by cab is paid by the hour, as in our countryˮ.

Fortunately, when ending the Hungarian episode, he returns to his own literary habits and to his usual patriotism. The account of a discussion with a young revolutionist from Transilvania, Kovesdy Janos, who is injured in 1848, is a good opportunity to passionately reveal his political and personal views, such as: „I love Hungarian people and I would like to see them happyˮ. It is also an opportunity of debate about revolutions and democracy.

On his way to Vienna, Filimon chooses to travel by train not because he disliked the journey by ship, as he claims, but rather because of curiosity: „I have travelled over here only by carts from Brasov and by carriages with elasticityˮ, he declares with ingenuity. His language betrays his reaction to progress which he had inherited from his ancestors who had been peasants.

The way to Vienna makes him feel fully delighted: „I was contemplating the Hungarian depressions which were full of sweet smell, the mountains which I could see in the distance and the willow forests, planted by the hand of nature on the banks of the old Danubeˮ. The composition of the scenery is obviously influenced by elements previously noticed in Belvedere where the issues of „coloursˮ and „picturesqueˮ are claimed by the great Flemish.

Before getting to Vienna, Filimon visits the old Wissegrad, with the famous cathedral (which was not finished at the time) where Liszt played („the king of the European piano playersˮ) the famous „messaˮ, then he stopped at Wagram, an opening to Napoleonic-historical anecdotes. The legendary and heroic element, marked by the obvious pleasure of epical poser, indicates the predominance over narration. The short inserts of places and „paesageˮ are either concise, bald like architectural, topographical records or the quick intellectual notation of some nature filtered through its artistic projection.

Filimon thoroughly enjoys visiting Vienna: the churches, Habsburg Mausoleum, castles from Burg, different markets and monuments are all mentioned in the text as tediously as in Baedecker reference books. The page is vivid only when the writer recalls captain Vlad Nicoara from Dobriceni or when he decides to sacrifice any composition and frees fantasy in a long novel, „Friedrich Staaps or the Attempt on Napoleon’s Lifeˮ.

Nicolae Filimon is adrift in the luxurious galleries in Belvedere and he needs to use reference books and speciality essays to be able to transmit the complete value of what he sees. Understanding this real value is difficult even for a visitor with speciality studies; therefore, Filimon never enters such an important museum again in his life. G. Călinescu inventorizes exhaustively, with examples from the text, all the guides and reference books which had been used by Filimon. The writer’s mistake is not that he wants to be seen as a specialist, but his baseless assumption that his diary might be considered an useful reference book as well.

The author dedicates several pages to the description of the Viennese „gardensˮ, Glacis, Volksgarten, Prater’s „bushˮ etc. The interest is oriented here towards artificial, decorative nature adapted by mankind which creates an „estheticˮ background (alleys, statues, botanical collections, curiosities) for a kind of bourgeois dolce vita, a mixture of promenade, waltz, beer, scenery, marionettes and fireworks. Filimon is the first Romanian writer who describes the slightly shallow poetry of public parks, a combination between naturalist nostalgia and artistically adorned escape (kitsch and triviality are not missing).

Apparently, the last halt in Filimon’s Viennese stage is Schonbrunn Palace which he disliked („architecturally it inspires nothing but the idea of great steelˮ). On the other hand, he is impressed by the garden which imitates „the design of Versalia gardenˮ. The building „consists of one thousand and four hundred roomsˮ and the writer recommends „the big saloon, Hamilton, the Chinese cabinet, the staff roomˮ and the theatre.

Filimon is conquered by the exterior architecture – fountains, basins, obelisks, arcades and porticoes, ruins and an amphitheatre, „Glorietaˮ. The author even discovers a botanical garden „founded in 1753 by Francisc Iˮ. He also sees a menagerie „with the fiercest animalsˮ and „a various collection of birdsˮ where he obviously shows he is keen on the white bear and the beaver, and as a bird he prefers the lyre bird.

The peak of his visit to Schonbrunn is looking around the rooms where the Duke of Reichstadt had died and where Napoleon had lived for a while, „the king of kings and the hero of heroesˮ: „we do not dare to touch the curtains in the palace where the sun of the universe had set and which then hid behind Santa Elena cliff after shining over the worldˮ, Filimon describes it with excitement.

The feelings Prague arouses in Filimon are more vivid and, consequently, he gives an overall description: „The city of Prague gives the tourist a mixture of contrary feelings. If you glance at its walls and bastions, the moss which covers them, its obscure colour and signs of bombing which are still here and help you see – even if you do not have any knowledge of history- the calamities that have passed over it. If you look higher, sharp domes of the churches, knobs covered by trees, castles and flowers will all inspire you to the most melancholic thoughtsˮ. The emotional image Filimon associates to Prague is probably the result of his inclination to music. The initial affinity to the epic is embodied in the text by reminding the past unspoken conflicts in the city.

The „misteriousˮ and „magneticˮ feeling born from music was scattered by the „secretaryˮ of the inn who requests, on behalf of the authorities- personal information such as nationality, name and profession. Neatly, Filimon gives the identity of a certain „Ibraim Sidi Mahmud ben Abdalahˮ, Maroqui.

He visits the cathedral „St. Valentineˮ, „the main monument in Pragueˮ and he particularly notes the impressive dome which was „128 metresˮ long, but he could not go up because of „the fury of rheumatismˮ in spite of free access being granted. A certain easiness of the traveller starts being noticed. This leads to descriptions which take shape now through associations and comparisons.

He also visits „the mausoleum of kingRudolph II, carved in alabasterˮ, „the monument of Saint John from Nepomuk- the protector of all bridges from the Austrian Empireˮ, „the Chapel of Saint Vencelasˮ, „the sanctuary and the tomb of Saint Vitalianˮ. He lingers in Hrad for a while and he goes to visit the palace „S. Wenzelz Hofburg or the Imperial Residenceˮ, „a huge buildingˮ which houses „four hundred rooms of different sizes, three halls and many galleriesˮ. The descriptive style has become here less bald than the one used when he talks about Vienna and it gets enriched by epithets and comparisons which represent the author’s originality in prejudice of a travelling reference book.

He also explores „the Conservatoryˮ, „one of the most famous in Europeˮ, good opportunity to write about Ioan Huss „who taught at this academyˮ, as well as about „the decline of monastic moralityˮ, a piece of text which is confusing and toil, endorsing the idea of „impropriationˮ.

He continues to describe his impressions from the journey to Germany where the first town that he visits is Dresda. Similarly to Prague and Vienna, it is dealt with a bald description of the artistic treasures of this northern Florence, surpassed by the interest in the industrial exhibition in Munchen which was natural for his time.

He initially describes Munchen and he continues with an encomium to music and poetry, meant „to produce in humansˮ hearts a greater effect’ than Arts, a spontaneous introduction to mark the difference between Italian music and German music; the first one being brought forward. He concludes saying that ‘the Germans are impersonal, contemplative people who are not able to make music capable to touch people’s hearts, but who have tried to find a balance through cultural harmony’.

Filimon practices his writing by trying to describe the Germans’ physiology, „since all qualities and moral defects have the root in qualities and physical defectsˮ. The following ideas are not convincing as regards the theory itself as well as Filimon’s ability of observation. Nevertheless, the global images found in the German brewery -where the reader is taken -have a generalization value. The calm and unresponsiveness of the messmates are well illustrated by the traveler who thinks that „there is beer flowing in their veins otherwise they could not be so patientˮ.

This part does not emphasize solely the social psychological assessment. In addition, it stands for another proof of his literary talent when using techniques such as suggestive generalization, giving real data a superior shape of esthetic image with its specific functions. Capturing individual physiology implies a special technique which Balzac had mastered and which had been used by predecessors such as Negruzzi, but especially Kogalniceanu in „The Secrets of Heartˮ, Alecsandri in many of his sketches and, partly, Bolintineanu in „Manoilˮ.

Filimon’s satire is corrosive, with Homeric epithets used in the spirit of German language, real linguistic monstrosities, but effective: „Oh! How beautiful it was – says the author-the king of Greece and how many sweet hopes this young hero hasˮ.

On the way of his literary artistry, this kind of practice shows Filimon’s concern to find literary effects, but also an artistic consciousness based on very good knowledge of Romanian language. He knows very well that ‘our language does not welcome compositions’, but, on the other hand, the author is aware of the esthetic imperative „to invent or create these sayings; otherwise I would have not been able to represent, with the necessary background, the so-called heroes and Gods of Greece in the time of Omerˮ.

„Escursiunileˮ („Tripsˮ) afforded Filimon the enrichment of experience in every sense, including the literary shape. The concern to juggle with the language and find the appropriate words is not too obvious in Filimon’s case. In this respect, he is inconstant also regarding the content. His style is often diffuse as in the first feuilletons. The neologisms are sometimes acrid, especially those which are simply transcriptions of French and Italian words. It is also true that the writer’s language is quite clean where he is not forced to use foreign structures.
Bibliography

Băiculescu, George, Nicolae Filimon, Musicaland DramaticCriticsinItalian Studies, VII, 1940.

Băiculescu, George, Folkloristic Activity of Nicolae Filimon, Collection: Convorbiri literare, Bucharest,1941.

Cosma, Viorel, Nicolae Filimon – Musical Critic and Folklorist, Music Edition, Bucharest, 1966.

Filimon, Nicolae,Works, vol.I, II, George Băiculescu edition, Introduction by George Ivaşcu, E.S.P.L.A., Bucharest, 1957.

Filimon, Nicolae – Trips to Meridional Germany. Artistic, Historical and Critic Memoires, (1858), Printing of the newspaper Naţionalul, 1860.

Filimon, Nicolae,Fairy tales and stories, Tended edition and preface by Domnica Filimon Stoicescu, Bucharest, Ed. Ion Creangă, 1970.

Gheţie, I.,Observations Regarding the Lexicon of Artistic Prose of Nicolae Filimon, volume: Contributions to the History of the Literary Romanian Language in the 19^th Century’, volume III, Ed. Academiei RPR, Bucharest, 1962.

Ivaşcu, George,Nicolae Filimon, col. Monography, Ed. Albatros, București, 1977.

Mihăiescu, N., Literary Values In Nicolae Filimon’s work’, Casa Şcoalelor, Bucharest, 1943.

Zalis, Henri,Nicolae Filimon, colection Men of Fame, Tineretului Publishing, 195.

Recenzii

Jock Lauterer - Ziarul local, o incursiune în jurnalismul comunitar

Dr. Petrica Pațilea,

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi

Jock Lauterer suprinde în lucrarea Ziarul local: cum să scrii pentru publicația unei comunități aproape toate fațetele editării unei publicații locale, indiferent de frecvența apariției, plecând de la provocările faptului divers din proximitate până la evenimente cu impact internațional care devin știri locale, grație unui element comun, identificat și exploatat prin flerul și talentul jurnalistului.

Apărută în 2010, la Editura Polirom, în traducerea Alinei Măriuț și Silviei Chirilă, lucrarea se adresează deopotrivă profesorilor de jurnalism, studenților, dar și tuturor celor interesați de mecanismele prin care informația/evenimentul sunt redate publicului, cu atât mai mult unui public restrâns, din comunități relativ mici. Cartea, un manual de jurnalism, în esență, nu este doar o pledoarie pentru ziarul local, așa cum deducem din titlu, cât mai ales pentru presa locală în ansamblul ei, cu întreaga gamă de abordări, preocupări, probleme (inclusiv de natură administrativ-financiară).

Cartea este structurată pe 24 de capitole, de o întindere variabilă, ceea ce atrage atenția fiind multitudinea subcapitolelor (spre exemplu, Capitolul 3, Ce caut aici?, are 19 pagini și nu mai puțin de 18 subcapitole), lucru care facilitează lectura, alături de inserțiile numeroase de fotografii elocvente, cu legendele aferente. De altfel, structurarea în ansamblu a lucrării este o demonstrație fără echivoc a profesionalismului autorului, profesor cu o vastă experiență de presă, fondator și editor a două ziare locale, care știe cum să livreze un produs media în epoca modernă către un public, deși interesat, totuși grăbit.

Cu toate că abordează jurnalismul local cu toată seriozitatea, o face într-un stil simplu, colocvial și nonconformist, ce reiese încă de la o primă trecere în revistă a titlurilor din cuprins: Statutul jurnalismului local?; Cu scuze pentru Nike, dar de ce ”just do it?”; Ce caut aici?; Până la urmă al cui este ziarul?; Despre bătrânica din Dubuque; Despre comunitate în presa locală; Știrile. 11 septembrie – o știre locală pretutindeni; Articolele de tip feature. Fiți atent la indicii; Editorialul. O floretă, nu un baros; Interviul și redactarea; I se spunea ”rubrica pentru doamne”; Activitățile sportive din cadrul unei comunități. E doar un joc, nu-i așa?; Grafica, designul și presa locală; Fotojurnalismul. Lasă aparatul foto și dansează, tinere!; Tehnologia și presa locală; Etica și presa locală. O nouă perspectivă; Despre latura economică a presei locale; Despre management în redacție. Abordarea personalului; ¿Hablamos Espanol?; Un ziar extraordinar de bun; Evoluția unui ziar local; Un turneu pentru ziarul local; Două studii de caz despre două ziare locale nou-înființate. Unul a avut succes, iar celălalt nu; Nu vă grăbiți, remediați ”defecțiunile”. Cartea conține, de asemenea, un glosar de termeni specifici presei locale și o listă cu lucrări de referință pentru jurnaliști din presa locală, atât de utile într-un spațiu în care, de regulă, practicienii se încăpățânează să creadă că stăpânesc terminologia și procedeele de lucru.

Bazat pe cultura presei americane scrise, manualul descrie principiile jurnalismului local, cu abordarea aspectelor teoretice legate de fiecare gen în parte, dar și cu numeroase sfaturi practice și exemple privind relațiile dintre zona redacțională și finanțatori, etică profesională și muncă de teren, modul de abordare a vieții comunității, dar și modul în care este privit ziaristul de către comunitate. Nu în ultimul rând, se remarcă umorul, directețea și oralitatea în conceperea lucrării, pe care le exemplificăm cu o serie de titluri de subcapitole: A deține un ziar seamănă cu a avea o vacă; Spuneți povestea, copii, spuneți povestea; Enterprise? Nu cumva e numele unei nave din federația spațială?; Întâlniri între prieteni în a patra putere a statului: tonul și direcția; Lazăre, ridică-te și umblă!; Regula KISS (Keep it simple, stupid); Proba: doi, zece... Chestia asta are baterie?; Vă salutăm, generație D; Ceva vechi, ceva nou/Ceva împrumutat, ceva albastru; Ce trebuie să faceți când o dați în bară... la propriu; etc.

Tendința de localizare a unui eveniment internațional este evidențiată încă din introducerea lui Jerry Brown, care atenționează că poate ajunge uneori prea departe: „Un jurnalist în vârstă spunea că, la moartea unui fost președinte al Statelor Unite, redactorul șef i-a cerut să adauge un element local, așa că a scris următorul lead: Harry Truman, care a zburat cândva deasupra statului nostru, a murit ieri.” Iar Jock Lauterer subliniază acest aspect într-un capitol distinct dedicat evenimentului istoric de la 11 septembrie 2001, cu implicații internaționale, dar care a devenit „o știre locală pretutindeni”: „Oriunde ați merge în Statele Unite, cereți o ediție din 11 septembrie a unui ziar local și veți găsi cu siguranță cel puțin un articol scris din perspectivă locală despre tragedia îndepărtată: în special și mai dureros dacă o familie din localitate a pierdut pe cineva drag atunci când teroriștii au deturnat avioanele în cele două turnuri gemene.”

Manualul definește jurnalismul local, decretând simplist că „mai mic înseamnă mai frumos”, pentru că, spre deosebire de presa metropolitană, este mai aproape de „chipuri și nume” și „o dovadă zilnică a supraviețuirii unui oraș”. Sunt abordate prezentul și perspectiva jurnalismului local, se spune ce este, ce nu este și ce ar trebui să fie ziarul local, autorul vorbind și despre importanța onestității față de subiecte și cititori, despre angajament și superficialitate, obiectivitate și parti-pris, favoritism și echilibru. Recomandă, totodată, ca grafica și designul, dar și noile tehnologii să își găsească locul în lista de priorități a unui editor sau jurnalist de presă locală.

Totodată, subliniază că în acest domeniu avem de-a face cu un „high-tech cu sentimente”, iar jurnaliștii, în special cei tineri, oricât ar fi de îndrăgostiți de noile gadgeturi care le simplifică munca, nu trebuie să uite că au de-a face cu oameni vii: „În presa locală, dacă pierdem din vedere faptul că lucrăm într-un domeniu în care este vorba despre oameni, nici un calculator din lume nu ne-ar putea salva. Este important să aveți instrumente de ultimă generație, dar un fotoreporter trebuie să simtă și să judece și cu inima când își folosește aparatul digital sau notepadul cu cristale lichide. Nu tehnologia, ci elementul uman va trebui să fie modelat în continuare de marii redactori și profesori.”

Despre oameni, în primul rând, vorbește Jock Lauterer în Ziarul local, despre aceia care scriu, aceia despre care și pentru care se scrie: jurnaliști, subiecte și public. Și tot lor, tuturor în același timp, li se adresează la finalul fiecărui capitol, în scurta secțiune de întrebări, unele retorice, sugestiv intitulată Orașul dumneavoastră – rândul dumneavoastră.

• 
  Jock Lauterer, Ziarul local: cum să scrii pentru publicația unei comunități, Editura Polirom, Iași, 2010.
  

1 Silvian Iosifescu, Literatura de frontieră, Editura Enciclopedică, București, 1971, p. 326.

2 Ștefan Melancu, Apocalipsa cuvântului. Pamfletul arghezian, Editura Cartimpex, Cluj, 2001, p. 51.

3 ^ Cristian Tudor Popescu, Libertatea urii, EdituraPolirom, Bucureşti, 2004, p. 14.

4 ^Cristian Tudor Popescu, Sfârşitul Partidului Comunist Român, disponibil la http://www.gandul.info/autor/cristian-tudor-popescu, accesat pe 23 ianuarie 2012.

5 ^Cristian Tudor Popescu, Adevărul strâmb, disponibil la http://www.gandul.info/autor/cristian-tudor-popescu, accesat pe 2 februarie 2012.

6 ^Cristian Tudor Popescu, O fosilă vie ridzicolă, disponibil la http://www.gandul.info/autor/cristian-tudor-popescu, accesat pe 10 februarie 2012.

7 ^ Cristian Tudor Popescu, Şicul morţii, disponibil la http://www.gandul.info/autor/cristian-tudor-popescu, accesat pe 21 februarie 2012.

8 ^ Cristian Tudor Popescu, Internetul însuși s-a dovedit a fi un soi de lentilă măritoare pentru mizeria din presă. Jurnalismul și literatura nu dispar pe net, dar sunt altceva, disponibil pe http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-6793426-cristian-tudor-popescu-internetul-insusi-dovedit-soi-lentila-maritoare-pentru-mizeria-din-presa-jurnalismul-literatura-nu-dispar-net-dar-sunt-altceva.htm, accesat pe 2 aprilie 2011.

9 ^ Cristian Tudor Popescu, Menajeria pe sticlă, disponibil la http://www.gandul.info/puterea-gandului/menajeria-pe-sticla-10355411, accesat pe 29 noiembrie 2012.

10 ^ Cristian Tudor Popescu, Scrisoare către fiul meu, disponibil la http://www.gandul.info/autor/cristian-tudor-popescu, accesat pe 23 august 2011.

11 ^ Cristian Tudor Popescu, Acuzaţia fără dovezi – de pe net în ziar, disponibil la http://www.gandul.info/autor/cristian-tudor-popescu, acecsat pe 3 aprilie 2012.

12 ^Cristian Tudor Popescu, Marele masturbator, disponibil la http://www.gandul.info/puterea-gandului/marele-masturbator-9143879, accesat pe 11 aprilie 2012.