Competitivitatea pe bazǎ de inovare a economiei româneşti în contextul Strategiei de la Lisabona

2. Riposta Europei: Strategia de la Lisabona

În martie 2000, Consiliul European de la Lisabona a enunţat obiectivul ca până în 2010 Europa să devină “cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume, capabilă de creştere economică susţinută, cu locuri de muncǎ mai multe şi mai bune şi o extraordinară coeziune socială”⁷. Scopul strategiei este de a ajuta Europa să recupereze decalajul faţă de Statele Unite care au întrecut Europa din punct de vedere al dezvoltării. Economia bazată pe cunoaştere este un concept mai larg, care integrează inovaţia, societatea informaţională şi capitalul uman.

Din 2000, pilonii agendei Lisabona s-au dezvoltat într-o strategie bine conturată, acoperind aproape toate ariile politice ale UE: economic, social şi ecologic. Strategia se află în permanenţă modernizare şi reconfigurare pe măsura evoluţiei cadrului teoretic şi a contextului politic.

Îndeplinirea strategiei de la Lisabona, se bucură de cel mai înalt interes politic: Raportul european de primăvară, care se ocupă de progresul înregistrat în atingerea obiectivelor Lisabona şi deciziile asupra prioritaţilor viitoare, este unul din documentele cele mai importante de pe Agenda Consiliului European de Primăvară, care adună laolaltă şefii de stat şi de guvern ai ţărilor UE⁸.

Interesul central al Strategiei rămâne realizarea unei competitivităţi mai mari prin inovare şi cercetare⁹, deşi atât conceptele cât şi mijloacele politice pentru atingerea lor s-au schimbat substanţial în ultima perioadă. În plus, odată ce economia bazată pe cunoaştere este punctul central al Strategiei, politica inovǎrii a câştigat mult interes atât din partea factorilor de decizie cât şi a publicului larg.

De la adoptarea strategiei de la Lisabona, au fost publicate deja alte patru Rapoarte de Primăvară, fiecare Consiliu de Primăvară venind cu propuneri de interpretare în abordarea domeniului inovării şi cercetării. Acestea au reflectat schimbări în viziunea asupra problemei dar, de asemenea, au reflectat şi nevoia pentru o îmbunătăţire a politicilor (Stockholm 2001, Barcelona 2002, Bruxelles 2003 şi Bruxelles 2004)¹⁰.

3. România faţă în faţă cu concurenţa

România are cel mai scăzut index de competitivitate în comparaţie cu ţările UE şi ţările candidate

În momentul de faţă, România este codaşă din punct de vedere al competitivităţii. În Raportul Global al Competitivităţii 2003-3004, România se situează pe locul 67 din 80 de ţări, la mare distanţă de majoritatea ţărilor candidate la UE (estimare pentru 2002). Acest aspect este deosebit de îngrijorător, deoarece în afară de concurenţa pieţei mondiale, România se va confrunta şi cu concurenţa internă a Uniunii. Presiunea competiţiei, ţinând cont de decalajul existent, va fi enormă. Ţinând cont că şi Uniunea este o ‘ţintă’ în mişcare, obiectivul convergenţei necesită o transformare accelerată.

Marea parte a economiei româneşti se bazează pe utilizarea extensivă a factorilor de producţie

Majoritatea întreprinderilor produc bunuri sau servicii ce au fost concepute în ţări mai avansate. Tehnologia se asimilează prin importuri, investiţii străine directe şi imitare. Firmele nu au un rol important în lanţul de valoare, concentrându-se pe asamblare, producţie intensivă în muncă şi extragerea de resurse. Totuşi, există şi o parte economiei care poate fi considerată ca aparţinând modelului unei economii bazată pe investiţii. În ultimii ani s-au efectuat noi investiţii în infrastructură eficientă şi s-au adoptat măsuri de politică economică menite să creeze o administraţie propice mediului de afaceri. Produsele şi serviciile au devenit mai sofisticate. Accesul la tehnologie se realizează prin licenţiere, joint ventures, investiţii străine directe (ISD) embrionii unei economii bazate pe inovare, în special în sectorul Tehnologiei Informaţionale şi Comunicaţiei (TIC), sector care deţine un potenţial competitiv ridicat.

Rata costuri-beneficii aferentă aderării depinde într-o mare măsura de reuşita creşterii capacităţii inovaţionale

În timp ce fluxurile financiare şi investiţiile implicite ce au loc ca urmare a integrării sunt deseori amintite, cele mai substanţiale beneficii sunt asociate creşterii competitivităţii. Aşadar, principala provocare a integrării este reuşita schimbării modului de producţie către unul mai fundamentat pe inovare. Ca urmare a avansării procesului de integrare, întreprinderile vor fi nevoite să se adapteze unei presiuni concurenţiale din ce în ce mai mari, aceasta datorându-se unui număr de factori:

• 
  Creşterea gradului de implicare a companiilor din UE în România
  
• 
  Deschiderea comercială va continua să contribuie la creşterea preferinţelor consumatorilor pe piaţa internă iar veniturile mai mari vor permite dezvoltarea unor gusturi mai sofisticate
  
• 
  După momentul integrării şi cel al adoptării monedei EURO, politica cursului de schimb nu va mai putea asista exportatorii locali
  
• 
  Cu exporturi de tehnologie joasă, întreprinderile româneşti ar putea să întâmpine concurenţa aprigă din partea unor economii emergente care produc la costuri scăzute, precum şi riscul delocalizării ISD-urilor existente.
  

La nivelul actual de dezvoltare al economiei româneşti, necesitatea reformelor structurale tinde să eclipseze aspectul mai subtil, dar la fel de important, al inovării. În timp ce, în momentul de faţă, UE este preocupată de coeziunea socială, crearea de locuri de muncă şi promovarea cercetării şi inovării, această abordare pare mai puţin fezabilă în România pe termen scurt, unde restructurarea (inclusiv distrugerea de locuri de muncă), limitarea salariilor, controlul inflaţiei şi îmbunătăţirea condiţiilor fundamentale ale mediului de afaceri (inclusiv controlul arieratelor) au prioritate. România, în calitate de stat candidat la aderare, se ghidează în primul rând după Criteriile de la Copenhaga şi ţinta de a “crea o economie de piaţă funcţională şi capabile să reziste presiunii concurenţiale şi mecanismelor pieţei din UE”. În timp ce integrarea în piaţa unică fără o economie de piaţă nu este posibilă, neglijarea aspectului pregătirii României pentru a rezista presiunilor concurenţiale poate să îi dăuneze pe termen lung. O acţiune decisivă în domeniul Cercetării şi Dezvoltării (C-D) poate fi cheia întrunirii celor două seturi de obiective.