Competitivitatea pe bazǎ de inovare a economiei româneşti în contextul Strategiei de la Lisabona

Competitivitatea pe bazǎ de inovare a economiei româneşti în contextul Strategiei de la Lisabona


Radu GHEORGHIU

Institutul de Economie Mondialǎ
Dragoş PÎSLARU

Academia de Studii Economice şi Centrul Român de Politici Economice
Geomina ŢURLEA

Institutul de Economie Mondialǎ şi Centrul Român de Politici Economice

Aprilie 2004

Studiu finanţat de Institutul pentru o Societate Deschisă (OSI Budapesta) în cadrul proiectului „Costuri şi beneficii ale aderării României la Uniunea Europeană”, coordonat de Centrul Român de Politici Economice.

Cuprins

1. Inovarea ca esenţă a creşterii şi competitivităţii economice 3

2. Riposta Europei: Strategia de la Lisabona 6

3. România faţă în faţă cu concurenţa 7

4. Care este situaţia României 9

5. Realitatea de dincolo de cifre 15

5.1. Sistemul de cercetare 16

5.2. Companiile inovative 19

5.3. Capitalul şi canalele de finanţare 29

5.3.1 Finanţarea directǎ de la buget 31

5.3.2 Finanţarea de piaţă 36

5.4. Infrastructura de inovare 45

5.5.Capitalul uman şi serviciile educaţionale 47

6. Concluzii 51

Bibliografie 53

1. Inovarea ca esenţă a creşterii şi competitivităţii economice

Competitivitatea ridicată presupune inovare continuă

Dezvoltarea economică eficientă presupune un proces de modernizare continuă. Pe măsura dezvoltării lor, naţiunile progresează din punct de vedere al avantajului lor competitiv şi al modalităţilor specifice de competiţie. Urmărind modelul lui Porter¹, putem identifica trei etape ale competitivităţii economice. În cadrul primei etape, există economia bazată pe factori, în care factorii de producţie primari cum ar fi forţa de muncă ieftină şi accesul la resursele naturale sunt sursele dominante ale avantajului competitiv. A doua etapă este economia bazată pe investiţii, în care competitivitatea este rezultatul creşterii eficienţei producţiei şi a îmbunătăţirii calităţii bunurilor sau serviciilor produse. Cea de-a treia este economia bazată pe inovare unde capacitatea de a realiza produse şi servicii inovatoare la limita tehnologiei globale, utilizând cele mai avansate metode, devine sursa dominantă a avantajului competitiv.

Ierarhizarea inovării se întinde de la crearea de nou până la adoptarea acestuia

Conform definiţiei OCDE, “Inovaţiile tehnologice cuprind atât produsele şi procesele noi cât şi modificările tehnologice semnificative ale acestora. O inovaţie se consideră implementată dacă a fost introdusă pe piaţă (în cazul inovării de produs) sau dacă a fost utilizată în cadrul unui proces de producţie (cazul inovării de proces). De aceea, inovaţiile presupun o serie de activităţi ştiinţifice, tehnologice, organizaţionale, financiare şi comerciale”. Procesul complet de inovare presupune crearea “noului” şi implementarea acestuia. Implementarea se poate realiza fie direct, fie prin transfer pe piaţa de cunoaştere. Lucrarea de faţă se va referi atât la procesul de creare cât şi la cel de adoptare a inovaţiei.

Inovarea înseamnă mai mult decât cercetare

Analizele referitoare la inovare au evoluat de la viziunea liniară asupra procesului inovator spre viziunea sistemică, ce domină gândirea economică actuală. Chiar dacă ambele viziuni plasează cercetarea-dezvoltarea fie ca iniţiator, fie ca factor decisiv al procesului inovator², cele mai recente abordări³ tind să acorde o importanţă mai mare factorilor inovatori din afara cadrului de cercetare propriu-zisă şi chiar celor externi procesului tehnologic propriu-zis, precum şi unor aspecte legate de dinamica organizaţională şi managerială. Aceasta accentuează, de asemenea, importanţa antreprenoriatului.

Inovaţia este unul din factorii cheie care explică diferenţele în ratele de creştere din OCDE.

Ceea ce la nivel microeconomic înseamnă competiţie, se traduce la nivel macroeconomic drept “creştere”. Conform studiilor OCDE⁴, în ultima decadă, ratele de creştere per capita în ţările OCDE au încetat să urmeze un trend convergent. Productivitatea a fost accelerată în unele ţări, cel mai elocvent exemplu fiind Statele Unite, şi substanţial încetinită în altele, cum ar fi Europa continentală şi Japonia, în timp ce s-au ivit semnele a ceea ce a fost denumită “Noua Economie”, condusă de explozia noilor tehnologii.

În plus faţă de influenţele primare ale acumulărilor de capital şi abilităţiile capitalului uman, analiza econometrică confirmă importanţa activităţii de cercetare-dezvoltare pentru creşterea economică, precum şi importanţa mediului macroeconomic, a deschiderii pieţelor şi a dezvoltării pieţelor financiare. Utilizată ca variabilǎ proxi standard pentru progresul tehnologic, creşterea bazată pe productivitatea multi-factor (MFP)⁵, demonstrează că aceste procese au fost extrem de importante în Australia, Canada şi Statele Unite în a doua jumătate a anilor ’90.

Europa pune sub semnul îndoielii propriile rezultate

Conform Raportului Sapir⁶, “în ciuda realizărilor instituţionale ale UE, performanţele sale economice sunt mixte… UE a eşuat în încercarea de a produce o creştere satisfăcatoare, în contrast nu doar cu aşteptările existente, ci şi cu realizările SUA.” În UE a existat, decadă după decadă, un declin constant al ratei medii de creştere economică şi a produsului intern brut per-capita.

Performanţa nesatisfăcătoare a creşterii economice a Europei pe parcursul ultimelor decenii este “un simptom al nereuşitei UE de a se transforma într-o economie bazată pe inovaţie”.
Diferenţa SUA-UE după principalii indicatorii de inovare

S
ursa: Indexul Inovării 2003

Aşa cum arată mai departe raportul Sapir, “Un sistem construit în jurul asimilării tehnologiilor existente, a producţiei de masă generatoare de economii de scară şi o structură industrială dominată de firme mari cu pieţe stabile şi scheme de angajare a personalului pe termen lung, nu mai este eficient în lumea de azi caracterizată prin globalizare economică şi competiţie externă puternică. Acum este nevoie de mai multe oportunităţi pentru noii intraţi pe piaţă, o mai mare mobilitate a angajaţilor în cadrul firmei şi între firme, mai multă recalificare, o mai puternică dependenţă de pieţele financiare şi mai multe investiţii atât în cercetare-dezvoltare cât şi în educaţie. Toate acestea cer o urgentă şi masivă schimbare în politicile economice ale Europei.”