Competitivitatea pe bazǎ de inovare a economiei româneşti în contextul Strategiei de la Lisabona

4. Care este situaţia României

Indexul agregat al Inovǎrii poziţioneazǎ România între ţǎrile cu decalaje în recuperare, dar pornind de la valori absolute foarte scǎzute

Tendinţele recente au permis ameliorarea poziţiei României în ceea ce priveşte Indexul Agregat de Inovare (SII) printr-o recuperare a decalajului (dezavantaj initial în curs de reducere). Lăsând la o parte semnificaţia discutabilă a anumitor indicatori pentru România, ascunzând diverse realităţi locale, procesul de recuperare a decalajului riscă să se realizeze într-un ritm foarte lent: presupunând stagnarea valoriilor europene şi rate susţinute de creştere pentru România, la nivelurile anului 2003, sunt necesari între 5 şi 10 ani pentru recuperarea decalajului chiar şi la cei mai dinamici indicatori din index. Un scenariu mai realist, presupunând curbe de învăţare (perioade de timp necesare asimilării know-howului) şi o dinamică mai probabilă a valorilor europene, ar însemna o durată de recuperare a decalajului de peste 20 de ani. Asigurarea unor rate de creştere foarte ridicate pentru perioade îndelungate de timp, astfel încât recuperarea decalajului să devină o realitate perceptibilă se poate realiza doar prin politici coordonate şi care să acţioneze în profunzime.

Poziţia relativǎ a ţǎrilor UE, asociate şi candidate în raport cu Indicele Agregat de Inovare

S
ursa: European Innovation Scoreboard, 2003


Figura 2. Sistemul de monitorizare al UE

O serie de instrumente sunt utilizate pentru a mǎsura şi monitoriza progresul ţǎrilor UE şi al ţǎrilor candidate în a îndeplini criteriile de la Lisabona. Pentru analiza progresului in materie de C-D şi pentru a sprijini abordarea ‘coordonarii deschise’ este construit şi implementat un cadru analitic pe mai multe nivele, dupǎ cum urmeazǎ:

Rapoartele Tematice ale Tendintelor în Inovare sunt studii anuale detaliate ale politicilor, ce se concentreaza pe principalele zone de intervenţie identificate pentru Europa lǎrgitǎ şi anume: Relaţia Industrie-Ştiinta, Finanţarea Inovǎrii, Infiinţarea Intreprinderilor Noi Bazate pe Tehnologie. Rapoarte Tematice ale Tendinţelor pe anumite teme specifice sunt de asemenea publicate ocazional.

Rapoartele Tendintelor Naţionale monitorizeazǎ acţiunile întreprinse la nivel de ţarǎ pentru implementarea principalelor prioritati stategice conform Documentelor Europene. Se realizeazǎ o evaluare a efectelor curente şi aşteptate ca urmare a mǎsurilor aflate sub supraveghere.

Indexul de inovare este principalul instrument statistic al Raportului European asupra tendinţelor inovǎrii. Acesta se realizeazǎ anual şi permite evaluarea relativǎ a punctelor forte şi slabe în ceea ce priveşte performanţele în materie de inovare a Statelor Membre şi ale ţǎrilor candidate. Indexul de inovare European reuneşte un set de indicatori comentaţi în patru categorii: Resurse umane, Transmiterea şi aplicarea cunoaşterii, Finanţarea inovǎrii, produse şi pieţe. Este de asemenea propus şi un Index Agregat de Inovare (SII) ca medie ponderatǎ a valorilor scalate ale indicatorilor, unde valoarea cea mai mari primeşte nota 1 şi cea mai micǎ nota 0. Prin definiţie, valorile SII sunt între 0 şi 1. Pentru mulţi dintre indicatori nu existǎ date în cazul ţǎrilor candidate, SUA şi Japonia. Drept urmare, doi indicatori compoziţi alternativi au fost calculaţi în Raportul pentru anul 2003:

• SII-1: cuprinde toti indicatorii, şi acoperǎ ţǎrile membre, Elveţia, Islanda şi Norvegia.

• SII-2: este calculat pentru toate ţǎrile, utilizând cei 12 indicatori disponibili, respectiv toţi cei cinci indicatori de resurse umane, cei şase indicatori de creare de cunoaştere şi cheltuielile TIC.

In cadrul setului de Indicatori Structurali, cei din rubrica Inovare si Cercetare pot fi impartiti in aceleasi categorii principale: Resurse umane, difuziunea cunoasterii, cunoasterea comercializabila, finante. Un numar mare din acesti indicatori sunt compilati din Indexul de inovare.

Pentru raportul din primavara anului 2004, Consiliul a decis sǎ reducǎ numǎrul indicatorilor relevanţi la 14, aceasta pentru a oferi o imagine mai clarǎ şi pentru a facilita activitatea de monitorizare. Ca urmare, Lista Scurtǎ a Indicatorilor Structurali conţine doi indicatori care iniţial apartineau grupei de Inovare si Cercetare, anume Accesul la Educaţie al Tineretului şi Ponderea de Cheltuieli C-D in PIB.

Din aceste motive, chiar daca faimoasa ţintǎ Lisabona de 3% din PIB pare sa acţioneze ca o limitǎ, în cadrul conceptual al aparatului analitic construit, aceasta ţintǎ reprezintǎ în fapt doar partea cea mai vizibilǎ.

La toţi indicatorii din Indexul de Inovare România se află cu mult sub media UE

Nu există nici un dubiu în privinţa faptului că politicile şi căile alese pentru a promova inovarea diferă de la o ţară la alta: metoda ‘coordonării deschise¹¹’ nu se referă la o standardizare a politicilor. În prezentarea care urmează, intenţionăm să surprindem principalele caracteristici ce definesc profilul României relativ la grupul de ţări din analiză, precum şi caracteristicile căii de inovare a României.

Poziţia relativă a României faţă de media UE 15 este sintetizată în graficul de mai jos:

S
ursa: European Innovation Scoreboard, Country Profiles, Romania 2003
Pentru toţi cei 12 indicatori pentru care există date, cu excepţia unuia, România prezintă valori care se situează sub jumătatea mediei europene. Deoarece pentru unii indicatori poziţia relativă a României este 1% sau mai puţin, rata de creştere înregistrată este irelevantă.

Indexul de inovare european evidenţiează faptul că la nivelul ţărilor candidate principalele puncte forte ale României sunt trendul educaţiei, trendul pentru cercetare-dezvoltare publică, trendul pentru brevete USPTO. Principalele puncte slabe sunt trendurile cercetare-dezvoltare ale sectorului privat, volumul curent al brevetelor înregistrate.

Datele mai puţin îngrijorătoare în comparaţia cu UE sunt în zonele dezvoltării umane, în special cel al angajării în sectoarele de produse de înalta tehnologie¹². Compararea tendinţelor şi nivelelor indică faptul că avantajele comparative ale României în domeniul inovării sunt legate de calitatea resurselor umane, deşi această concluzie ar trebui privită cu circumspecţie.
Indicatorii structurali evidenţiează decalaje majore în numărul brevetelor

Deşi România a avut un Acord de Cooperare cu Organizaţia Europeană de Brevete (EPO) asupra extinderii efectelor brevetelor europene în România, numărul solicitărilor unui brevet EPO este insignifiant. Totuşi, este de aşteptat ca, cel puţin din punctul de vedere al accesului, situatia să se îmbunătăţească, deoarece din martie 2003 România a devenit membru al European Patent Convention (EPC), acest acord înlocuind acordurile de extindere a ariei de acţiune a brevetelor. ¹³

Numărul solicitărilor de brevete la European Patent Office (EPO) la 1 milion de locuitori

	1992	1993	1994	1995	1996	1997	1998	1999	2000	2001
SUA	86	88	91	96	106	117	130	142	166	170 (ps)
Japonia	97	89	90	88	101	115	123	132	160	175 (ps)
UE15	84	83	86	92	97	115	130	141s	159 s	161 (ps)
Media ţǎrilor candidate	:	3	3	3.7	3.8	4.5	5.5	5.4	7.7	7.6 (ps)
România	0.35	0.35	0.26	0.79	0.75	0.4	1.33	0.98	1.11	0.76 (p)

Sursa: Indicatorii structurali.
Datele înregistrate de United States Patent and Trademark Office (USPTO) se referă la brevetele acordate, spre deosebire de solicitările de brevete, aşa cum se înregistrează statistic datele de la EPO. Indiferent de aceasta, situaţia României este aceeaşi: nu doar că se situează pe ultimul loc, dar şi la o mare distanţă de celelalte ţări candidate, mai puţin Bulgaria.

Brevete USPTO la 1 milion de locuitori

	1998	1999	2000	2001
SUA	304	315	315	322 (s)
Japonia	248	249	250	265 (s)
UE15	67	69	74	80 (s)
Media ţǎrilor candidate	2.18	2.30	2.31	2.54 (s)
România	0.18	0.27	0.31	0.49

Sursa: Eurostat – Indicatori structurali; (s) - estimare EUROSTAT
Ar trebui menţionat că atunci când ne referim la aceşti indicatori există standarde de performanţă diferite: în primul rând SUA, apoi ‘motoarele’ Europei (Germania, urmată la mare distanţă de Franţa), apoi majoritatea ţărilor din UE şi ţările candidate mai avansate, şi o grupă heterogenă de ţări mai puţin dezvoltate. Decalajul cantitativ între aceste nivele foarte diferite relevă diferenţe sistemice. Din acest punct de vedere, numărul brevetelor româneşti caracterizează un sistem nefuncţional, un sistem care necesită restructurări în profunzime.
Şi brevetele naţionale sunt foarte puţine

Chiar de la început ar trebui menţionat faptul că întregul set de documente făcut public de autorităţile româneşti referitoare la evoluţia cercetării, dezvoltării şi sistemul de inovare nu face trimitere la problematica brevetelor. Acesta este cazul Raportului anual asupra cercetării, dezvoltării şi inovării în 2001-2002 publicat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, sau al Programului Economic de Pre-Aderare (PEP) publicat de Guvernul României în august 2003 (cu toate că există un capitol intitulat Cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare).

Mai mult, Raportul pentru 2001-2002 amintit anterior nu se referă la modul în care rezultatele cercetării urmează a fi monitorizate. Pe de altă parte, în PEP se menţionează faptul că în anul 2003, un număr de 451 de programe (din 3.286 finanţate prin intermediul Planulului Naţional de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare) au fost ‘finalizate, şi permit transferul rezultatelor respective, în marea lor majoritate produse noi sau îmbunătăţite, mediului economic’.

Această situaţie în care rezultatele nu sunt evaluate sau sunt auto-evaluate menţine sistemul C-D închis şi incapabil de a realiza legătura cu industria. Există două posibile cauze ale acestei situaţii.

În primul rând, proprietatea intelectuală este în continuare apreciată doar pentru funcţia ei de bază, aceea a protecţiei, fără a fi luat în considerare rolul mai important al creării unei pieţe. Acest aspect validează afirmaţia ‘înţelegerea limitată, în rândul actorilor implicaţi, al procesului de transfer de tehnologie (i.e. cercetarea româneasca – brevet românesc – investiţie – companie beneficiară) practic a întrerupt relaţia dintre C-D şi economie” ¹⁴.

În al doilea rând, brevetele interne arată valori extrem de reduse, relevând criza sistemului de cercetare din România.

Solicitări de brevete la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mǎrcii

	1998	1999	2000	2001	2002
Aplicaţii ale inventatorilor români	1299	1061	1003	1228	1477
Aplicaţii ale inventatorilor stǎini	473	342	289	281	205
Total (Legea 64/1991)	1772	1403	1292	1569	1682
Aplicaţii la 1 milion de locuitori	58	47	45	55	66

Sursa: Oficiul Român pentru Invenţii şi Mǎrci, 2002
Majoritatea solicitărilor de brevete vin din partea inventatorilor, procentul acestora din total fiind în continuă creştere din 1998, atingând 75% în 2002. Acest fapt reflectă şi potenţialul creativ al românilor dar şi capacitatea redusă a sistemului de cercetare de a utiliza acest potenţial (deşi se presupune că 70% din unităţile de cercetare efectuează cercetare tehnologică) şi de a-l redirecţiona către inovări mai complexe.

Costul brevetelor în România este foarte redus în comparaţie cu standardele internaţionale, iar instituţia oferă posibilitatea promovării brevetelor în vederea comercializării acestora. Cu toate acestea, este evident interesul limitat al agenţiilor de a-şi proteja şi, în special, promova inovarea.