Constantin Mustaţă Teroare în Ardeal (II)

Milenarele mistificări ale Budapestei

Iluzoriul „mileniu unguresc” se măsoară, de fapt, în ani. Iar cifra e precisă: 51! Atât. Adică 51 de ani de înstăpânire şi înjosire a Ardealului (1867-1918)! Nici mai mult, nici mai puţin. Şi, din când în când, spre neuitarea „mileniului”, istoricii unguri mai trântesc câte o istorie, cu cât mai grea, în kilograme-maculatură, cu atât mai valoroasă. Şi ce tam-tam au făcut cu... „făcătura istorică” încropită pe la sfârşitul anului 1986! I-au dat şi un titlu care să şocheze tot mapamondul ştiinţific: „Prima istorie obiectivă a Transilvaniei”! Cu alte cuvinte, cele de până atunci au fost împănate cu destule fantezii, care să dea bine pentru cititori. Trei volume cu multe mii de pagini, numai bune de retopit, pentru tipărirea următoarelor istorii... şi mai obiective. Cele trei tomuri mi-au căzut şi mie în mâini, la scurt timp după marile ceremonialuri găzduite chiar de somptuoasele saloane ale Academiei Ungare, desfăşurate în prezenţa corpului diplomatic, a presei străine - mobilizate cu surle şi trâmbiţe, a radiourilor şi televiziunilor...

Cât despre „obiectivitatea” primei „Istorii obiective” a Transilvaniei, am stat îndelete de vorbă cu academicianul Ştefan Pascu, recunoscută personalitate pentru probitatea-i profe-sională:
- Cine suntem, domnule profesor, după „obiectivii” şi oracolul lor de la Budapesta?

- Am aflat şi noi, chiar atunci, în 1986, în vremea desfăşurării festivităţilor de lansare a „Istoriei” („evenimentul” s-a transmis direct, prin toate mijloacele tehnice de-atunci!). Cine suntem? După Köpeczi Bela, pe-atunci ministru al Culturii, născut în Ardeal, la Aiud, cu studii la Cluj, şi după celălalt binecunoscut mistificator, Makkai László, fiul fostului episcop reformat de Cluj, nu suntem nici urmaşii dacilor, deoarece, conform „obiectivităţii” acestora, o parte au fost omorâţi în lupte de către soldaţii romani, altă parte a fost dusă la Roma, ca sclavi, alţii au emigrat, iar aristocraţia dacă s-a sinucis prin otrăvire...

- ...După el, urmaşi ai dacilor nu suntem! Atunci, de unde venim?

- După ei, nici urmaşi ai romanilor n-am fi. Ei au fost aduşi din întreg Imperiul Roman... Am fi, totuşi, un popor romanizat. „Obiectivii savanţi” de la Budapesta ne confecţionează însă o altă teorie a formării: poporul român s-a format undeva, nu se ştie precis unde, dar, în niciun caz pe teritoriul său etnic... Şi-au emigrat aici ba în secolele XIV-XVII, ba XVIII, sau chiar XVIII-XIX... La fiecare istoric ungur găseşti alte date... De aici, vă daţi seama câtă inconsecvenţă.

- Altfel spus, nici în Ardeal, nici în Muntenia, nici în Moldova, nici...

- ...Şi nu ne oferă nicio informaţie nici când s-ar fi născut înaintaşii noştri! După care, nici mai mult, nici mai puţin, „oracoliştii” de la Budapesta aduc o informaţie şocantă: că, pe la sfârşitul secolului al III-lea, populaţia Daciei a fost spulberată cu totul, şi s-a întors, nu se ştie când şi nici de unde! Numai că imaginaţia le joacă o festă, încercând să-i aducă pe români din Balcani, pe spaţii întinse pe patru-cinci secole, IX-XIV. O joacă „obiectivă”, cu secolele, precum cu mingile de biliard la jocurile de noroc.

- ...Să mai răsfoim, totuşi, şi alte pagini... „obiective”!

- Ţineţi neapărat să vă distraţi? „Venirea” noastră rămâne, după aceşti „savanţi”, o mare enigmă. Rămâne doar ipoteza că ne-am fi infiltrat cumva, pe furiş, fără a fi văzuţi de nimeni. Şi eram, slavă Domnului, foarte mulţi. Un popor! O „mişcare” nesemnalată nici de surse bizantine, nici latine, nici occidentale. Aceleaşi care au consemnat evenimente infinit mai puţin importante. Nici cei mai meticuloşi arheologi n-au găsit, peste veacuri, urme ale venirii dacilor. Nici cercetările bulgăreşti, nici cele sârbeşti, nici cele româneşti. Mistificările ungurilor nu pot ţine însă loc adevărurilor istorice. Vrând-nevrând, ele ies la suprafaţă... Minciuna are picioare scurte!

- ...Şi mincinoşii?

- Tac. Caută alte căi de atac. Pentru a-şi atinge scopul, sunt gata să recurgă la orice mijloace. Sunt, din fericire, şi cercetători oneşti, care au avut bunul-simţ să accepte adevărurile...

- Totuşi, când şi de unde am venit?

- După „Noua Istorie a Transilvaniei”, pusă la cale la Budapesta, ne „oferă” ca dată a „venirii” noastre în Transilvania secolul al... XIV-lea!

- ...Să admitem, de pildă, că s-ar fi întâmplat pe la jumătatea acelui veac. Undeva, prin anii 1340-1360.

- E şi o glumă pe tema asta. Se zice că pe la mijlocul veacului al XIX-lea, saşii din Ardeal sărbătoreau un mare fast 700 ani de la colonizare. Un ţăran sas îl întreabă pe un ţăran român: „Voi când veţi sărbători un aşa eveniment?” La care, surprins, românul îi răspunde fără nicio ezitare: „Când? Niciodată! Noi n-am venit de nicăieri. Ne-am născut pe acest pământ şi-aici am fost de când se ştie neamul nostru...”. Şi, ca explicaţia celor care au „fabricat”... „Noua Istorie a Transilvaniei” să-şi aibă „logica” ei, susţin că strămoşii noştri ar fi fost păstori nomazi, care, mânându-şi cirezile, aveau ca hrană laptele de la oi şi alte produse ovine, fără să aibă capacitatea de organizare socială. Se aventurau pe distanţe mari, din Munţii Balcani, până în Carpaţi. N-aveau habar de albinărit. Dar şi de agricultură. Sălbatice elemente autohtone. Fără civilizaţie. Doar laptele. De aici, a rezultat virilitatea lor ieşită din comun, incomparabilă cu a bărbaţilor unguri, care nu erau atât de mari consumatori de proteine şi derivate conţinute de laptele de oaie. Aşa s-a ajuns ca din puţini, românii să devină mulţi, dar, zic ei, tot „ştiinţific”, nu încă majoritari, până prin secolul al XVIII-lea...

- Ce zic ei că s-ar fi întâmplat atunci?

- Că ar fi „năvălit” în Transilvania moldovenii şi muntenii, pentru a scăpa de regimul fanariot care îi apăsa!

- Halal „judecăţi”!...

- Dovezile arată chiar contrariul. Istoria consemnează în realitate marea bejenie a românilor din Transilvania înspre Ţara Românească şi Moldova! I-a împins la acest act regimul politic şi agresivitatea insuportabilă a nobilimii ungare, care, înspăimântate de bejenie, s-a trezit că nu mai are cu cine lucra pământul! Încât, în veacul în care „istoricii” unguri ne inventau venirea de undeva din Sudul Dunării, din Moldova şi Ţara Românească, când bejenia românilor din Ardeal atingea apogeul spre ţările româneşti, populaţia de aici exclama că „Toată Transilvania a venit la noi!” (Tota Transilvania ad nos venit).