Copertă fața ii-a citat
Situația cetățenilor din teritoriile anexate după 1938, sub regimul horthyst
Yüklə 1,62 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Perioada postbelică
Situația cetățenilor din teritoriile anexate după 1938, sub regimul horthystSlovaci, ruteni, polonezi și români În timpul negocierilor ungaro-slovace care au precedat Arbitrajul de la Viena, Hitler îi pusese în vedere lui Horthy, faptul că Ungaria nu va primi orașul Bratislava (ung. Pozsony, ger. Pressburg), cu numeroși locuitori de etnie germană, deoarece germanii nu voiau să fie o minoritate în Ungaria și fiindcă tratamentul ungar aplicat minorităților conlocuitoare era binecunoscut în Germania. Ungaria a acaparat de la Slovacia, prin Arbitrajul de la Viena, un teritoriu de 11.927 km², având o populație de circa 1.060.000 de locuitori (506.208 maghiari, 290.107 slovaci, 26.227 evrei, 13.184 germani, 1.892 ruteni și 14.714 alte naționalități, conform recensământului din 1930, la care se adaugă persoanele apărute în urma sporului natural). La 11 noiembrie 1938, Miklós Horthy a intrat solemn în principalul oraș câștigat, Košice. În plus, mai târziu, pe calea armelor, Ungaria a mai câștigat teritorii din Rutenia, uneori chiar fără locuitori maghiari. Deși la început maghiarimea din teritoriile anexate au salutat apariția autorităților ungare, câteva luni mai târziu, se pronunțau pentru revenirea la Cehoslovacia. Nu obiectau că făceau parte din Ungaria, ci îi nemulțumea regimul autoritar al lui Horthy, care menținuse Ungaria într-o înapoiere economică încă din 1920. Față de condițiile cehoslovace de viață, situația nouă era net inferioară. Viața era mai scumpă și munca mai grea. Autoritățile ungare au îndepărtat noile minorități din viața politică și administrativă și au săvârșit o serie de violențe împotriva lor. Cel mai cunoscut caz este cel petrecut în timpul Crăciunul din anul 1938, când ungurii au deschis focul asupra slovacilor care părăseau o biserică, doar pentru că au cântat un cântec patriotic slovac în timpul liturghiei. Tribunalele militare speciale care condamnau la moarte membrii rezistenței slovace erau la ordinea zilei. Proprietățile le erau confiscate, li se luau licențele, li se închideau magazinele și instituțiile de învățământ, erau dați afară din servicii, le erau arse cărțile și bibliotecile, erau torturați, dacă refuzau să folosească limba maghiară în situații oficiale, chiar și în cadrul serviciului divin. La 5 noiembrie 1938, a început deportarea „coloniștilor” cehi și slovaci din teritoriile anexate. La amenințările guvernului slovac, Ungaria a încetat aceste măsuri, în schimb a contingentat slovaci în armata a II-a Ungară, care a fost trimisă pe frontul sovietic. Această armată a fost învinsă definitiv în Bătălia de la cotul Donului, din 1942-1943, înregistrând pierderi imense. Sârbi În urma ocupării Voivodinei de către armatele germane, în 1941, regiunile Bačka și Baranja au fost cedate Ungariei, în timp ce Syrmia a fost alipită la Croația independentă. Regiunile din Voivodina (Banat, Šumadija și Braničevo) au rămas sub ocupație germană, având capitala la Šmederevo. La presiunile Mareșalului Ion Antonescu asupra lui Hitler, care voia să cedeze regiunea ungurilor, Banatul (sârbesc) a fost organizat ca regiune autonomă, sub conducerea minorității germane locale (șvabi). Victimele regimului horthyst în regiunea ocupată au fost în număr de 19.573. Mulți nemaghiari au suferit represiuni, fiind supuși la muncă forțată ori trimiși pe front. Membrii rezistenței locale au fost torturați și executați. În 1942 o serie de ofițeri maghiari neloiali lui Horthy au executat 3.808 persoane, inclusiv maghiari, într-un raid de proporții în zona anexată. Au fost arestați, judecați și executați în același an. Perioada postbelică
Horthy, scriindu-şi memoriile După cel de-al Doilea Război Mondial, Horthy a fost arestat de armata Statelor Unite și adus ca martor în Procesul de la Nürnberg. Cu toate că Tito a cerut ca Horthy să fie judecat drept criminal de război, Aliații au refuzat, aceasta fiind rezultatul influenței americane și a acceptării tacite a lui Stalin. El a fost eliberat și, după 4 ani petrecuți în Bavaria, s-a stabilit în Estoril, Portugalia unde a murit în anul 1957. În timpul șederii sale în Portugalia, Miklos Horthy și-a scris memoriile, „Ein Leben für Ungarn” („O viață pentru Ungaria”), publicate cu prenumele german și particula germană nobiliară "von" atașată numelui de familie (echivalentul maghiar e ypsilonul final din nume), Nikolaus von Horthy. În cadrul memoriilor, a relatat numeroase experiențe personale, din tinerețe până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Potrivit notelor de subsol, Horthy era foarte dezamăgit de eșecul revoluției ungare din 1956, la care se pare că a colaborat întrucâtva. În testamentul său, fostul regent al Ungariei a cerut, să nu fie adus pe pământ ungar înainte de evacuarea ultimului soldat sovietic de acolo. În 1993, după ce rușii au părăsit bazele lor din Ungaria, rămășițele pământești ale lui Horthy au fost reînhumate în orașul său natal, Kenderes. Guvernatorul Miklós Horthy a fost reabilitat la 4 septembrie 1993 de parlamentul Ungariei, în timpul mandatului premierului József Antall.
„Populația nevinovată a numeroase sate maghiare a fost expusă acestei barbarii; ungurii au fost omorâți cu miile. În afară de crime, mai multe zeci de mii de unguri au fost duși în lagăre de internare, unde deținuții mureau pe capete în condiții inumane. Dintre lagărele de internare, cele mai groaznice condiții au fost în cel de la Feldioara (la nord de Brașov); Tg. Jiu, Focșani, Beiuș, Timișoara, Hălmăgel, Lugoj au fost celelalte localități în care au existat lagăre. Autoritățile române au predat mulți alți bărbați maghiari armatei sovietice pe motiv că au fost “partizani”. Dintre aceștia, cei mai mulți au fost transportați în lagărele sovietice ale morții. Conform proceselor verbale ale Uniunii Populare Maghiare, în toamna lui 1944 au fost prinși în Ardeal 40.000 de bărbați maghiari (numai la Cluj, 3.200, în ziua de 14 octombrie 1944). Cei mai mulți au murit în timpul deportării și în detenție. Această cifră a fost însă în realitate mult mai mare; cei care au redactat procesele verbale n-au putut afla de toate crimele de acest fel. La 12 noiembrie 1944, conducerea militară sovietică a dat ordin administrației militare române să părăsească Ardealul de Nord. În ordin se motivează măsura și se face aluzie la atrocitățile comise de gărzile lui Iuliu Maniu. Principalul motiv a fost însă că această administrație și trupele de voluntari au pătruns în Ardeal fără aprobare sovietică. Tratatul de armistițiu prevedea în mod expres o administrație românească civilă. La 16 noiembrie guvernul român a desființat gărzile lui Maniu. Maniu a dat publicității această dispoziție la o mare adunare din București. În cuvântarea sa “a adus mulțumiri” acestor unități paramilitare care “s-au achitat de datoria lor patriotică.” — Acțiunea “voluntarilor pentru Ardeal” a avut o puternică tentă de răzbunare asupra populației maghiare civile, nevinovate și lipsite de apărare, pentru “răpirea timp de 4 ani a teritoriului Ardealului de Nord” – RMDSz Fehér könyv [Cartea albă a UDMR], 31 Noi picanterii despre regentul Moklos Horthy și Ungaria condusă de amiral Amiralul Miklos Horthy de Nagybanya (n. 1868, Kenderes, Ungaria - d. 1957, Estoril, Portugalia), militar de carieră, aghiotant al împăratului Franz Joseph, participant la primul război mondial ca şef al marinei austro-ungare. Face parte din guvernul de la Szeged (1919), opus guvernului comunist condus de Bela Kun, este ales regent (1920) şi se opune revenirii fostului împărat Carol al IV-lea în Ungaria (1921). Favorabil politicii europene de revizuire a tratatelor de pace de la Paris iniţiată de Germania, a dezvoltat o diplomaţie agresivă faţă de statele vecine Ungariei. Prin presiunea Germaniei şi Italiei, în perioada 1938-1940, guvernul de la Budapesta a primit unele teritorii din Cehoslovacia, Iugoslavia şi România, care fuseseră în componenţa imperiului dualist. A încercat să scoată Ungaria din război, însă Hitler a decis ca, în martie 1944, ţara să fie ocupată de trupele germane, iar Horthy să fie înlăturat. Reţinut în Germania (octombrie 1944 - aprilie 1945), preluat de americani (aprilie-septembrie 1945), fostul regent s-a refugiat în Portugalia. În 1914 Horthy era comandant al navei Habsburg care a fost ancorată la portul Santa Pola, mai târziu Horthy a fost avansat ca Căpitanul navei Novara. În 8 iulie 1916 la o acțiune militară de la Otranto sub comandamentul lui Horthy, se atacă Otranto cu nava de lupta numită Novara cu 3 bărci Torpedo și un submarin de război tip U-17, se distrug 5 vapoare militare de pază al Italiei, acțiunea militară s-a terminat cu succes. Pe 15 mai 1917, tot sub comanda lui Horthy, o altă acțiune tot la Otranto cu crucișătoarele: Novara, Helgoland, Saida, Horthy în această acțiune se accidentează și se rănește la picioare și la cap, dar a continuat să comande acțiunea. În 1918 devine comandantul navei de război numită Prinz Eugen. La martie 1920, Horthy, comandantul flotei Austro-Ungare, a fost ales de parlamentul ungar, cu 131 voturi din 141, regent al Ungariei. Titlul lui era „Serenissima sa alteță, regentul Regatului Ungar” (în maghiară „Ő Főméltósága a Magyar Királyság Kormányzója”). Pe 1 martie 1920 Miklós Horthy este ales de adunarea națională ca Guvernator al Ungariei pe 25 iulie 1920 Horthy l-a desemnat pe Pál Teleki ca prim ministru, în 14 aprilie 1921 Pál Teleki a demisionat, Horthy îl desemnează pe István Bethlen (care a fost membru al delegației la tratatul de la Trianon din 1920). Din 14 aprilie 1921 până în 14 august 1931 István Bethlen este prim ministru. Pál Teleki în 1938 iarăși intră in politică ca șeful delegației ungare în diferite misiuni, din 16 februarie 1939 până în 3 aprilie 1941 Pál Teleki este prim ministru. Rezultatele din 1920 duc la un plan de înflorirea industriei și a economiei, precum și la o nouă monedă numită Pengő. Conformându-se ordinelor Antantei, armata română se retrage complet din Ungaria la date de 25 februarie 1920 Prin înțelegerea cu diplomatul britanic George Russel Clerk. În martie 1920 este refăcut regatul Ungariei (teoretic nu practic!). Pe 4 iunie 1920 se semnează Tratatul de la Trianon. În perioada martie-octombrie 1921 Horthy a pus în practică legea detronării regelui Carol IV-lea al Ungariei (ales de parlamentul Ungariei pe vremea lui Mihály Károly după primul razboi mondial la revoluția numită în maghiară (őszirózsas forrádalom, revoluția mijă-de-toamna). Pe 27 aprilie 1921 Carol al IV-lea a fost exilat dar nu a abdicat, de mai multe ori a încercat să se întoarcă, în 1921 a reușit să intre în mod secret în Ungaria. După sinuciderea lui Pál Teleki în 3 aprilie 1941, Ungaria a intrat în al doilea război mondial ca aliat al Germaniei. Prim – miniștri sub regimul horthyst: Pál Teleki 1920-1921 urmează István Bethlen 1921-1931 (a demisionat din cauza crizii economice) Gyula Károlyi 1931-1932 urmează Gömbös Gyula 1932-1936 urmează, Kálmán Darányi 1936-1938, urmează Béla Imrédy 1938-1939 urmează Pál Teleki 1939-1941 urmează László Bárdossy 1941-1942 urmează Miklós Kállay 1942-1944. Apoi Döme Sztójay din 22 martie 1944 pănă 29 august 1944 devine prim-ministru cu aprobarea lui Adolf Hitler și începe deportarea evreilor. În 29 august 1944 Horthy îl schimbă pe Döme Sztójay și-l desemnează pe Géza Lakatos în funcție prim ministru pănă-n 15 octombrie 1944. În 16 octombrie 1944 este sfărșitul regimului Miklós Horthy. În 1944 Armata Roșie ajunsese la frontiera Ungariei. Pentru a preveni o acțiune a lui Horthy în defavoarea lui, Hitler l-a chemat pe acesta pentru discuții în Austria, la castelul Kessheim, la marginea orașului Salzburg, foarte aproape de Berchtesgaden, reședința montană a lui Hitler. Însă, o dată ajuns acolo, Horthy a fost reținut cu forța vreme de 1-2 zile și ulterior practic deposedat de o mare parte din puteri. Germania era decisă să evite o ”a doua Italie”, ieșită din Axă în 1943, așa că a pregătit din septembrie 1943 Planul Margarethe, în virtutea căruia, la 19 martie 1944, opt divizii germane, venind din zonele Belgrad, Zagreb, Viena și Cracovia, au ocupat Ungaria. Sub presiunea Germaniei, Horthy a fost nevoit să procedeze la schimbare a guvernului. Un guvern-marionetă a fost instalat la putere, pe 23 martie 1944, condus de premierul Döme Sztójay. Horthy a rămas șef al statului. Adolf Eichmann, șeful secției din ministerul securității germane ce se ocupa cu deportarea evreilor, împreună cu comandanții unităților SS speciale Sondereinsatzkommando, Hermann A. Krumey și Dieter Wisliceny (acesta din urmă desemnat anterior pentru Grecia), au ajuns la Budapesta cu un grup de ofițeri SS. Eichmann a ordonat conducerii comunității evreiești să se prezinte la o conferință pentru a-i cere înființarea unui organism administrativ numit “Consiliul Evreiesc” (în germană “Judenrat”). Acesta urma să execute ordinele germane. La 21 martie a luat ființă Consiliul Evreiesc, avându-i ca membri pe: Dr. Ernő Bóda, Dr. Ernő Pető, Dr. Károly Wilhelm, Dr. Samu Csobádi, Samu Kahan-Frankl, Fülöp Freudiger și Dr. Nison Kahan. Șeful consiliului era Samu Stern. La 29 martie a intrat în vigoare o nouă lege care înăsprea regimul de discriminare a evreilor din Ungaria, introducea obligativitatea stelei galbene cusută pe îmbrăcăminte, instituia înregistrarea proprietăților și concentrarea populației evreiești în anumite zone. Eichmann a împărțit Ungaria în 10 districte jandarmerești și 6 zone operaționale antievreiești: zona I Carpați; II Transilvania; III Țara de Sus (Felvidék, adică Slovacia); IV Țara de Miazăzi (Délvidék, adică Voivodina); V Transdanubia (Dunán-túl, adică Pannonia la vest de Dunăre); VI Budapesta. Deportarea și concentrarea populației evreiești a fost efectuată de trupele speciale de acțiune, SS, supranumite Sondereinsatzkommandos, aduse din localitatea austriacă Mauthausen, unde era în funcțiune unul din temutele lagăre de concentrare naziste. Suveranitatea Ungariei exista din 19 martie 1944 numai pe hârtie. În calitate de martor citat Horthy declara la Nürnberg (T/1246): că germanii deveniseră șefi de facto ai statului ungar. Ar mai fi trebuit făcută precizarea că venirea la putere a lui Miklos Horthy a putut avea loc numai după ce armata română a alungat de la putere în Budapesta regimul sovietic al lui Kun Bela, care deja ceruse ajutor armat de la Moscova, chiar de la Lenin. Aceiași istorici afirmă că el nu a fost cel mai antisemit din conducătorii Ungariei (deci …era antisemit!) ca un fel de scuză. Istoricul Lendvai Pal, ale cărui cărti despre Ungaria a avut un anumit succes și în SUA, a afirmat public că “uciderea evreilor din Transilvania a fost o greșeală politică, întrucât prin aceasta s-a diminuat și mai mult numărul vorbitorilor de limba ungară”. Păcat că acest istoric, ca mulți alții, nu a sesizat faptul că uciderea evreilor din Transilvania și din alte pățrți a fost, înainte de toate, o crimă ! Lucrul pare și mai straniu dacă voi adăuga faptul că la televiziunea americană, cu ani în urmă, Lendvai a declarat senin că și el este de fapt evreu ungur, cu tradiții catolice. Alte date istorice importante:
Yüklə 1,62 Mb. Dostları ilə paylaş:
|