Copertă fața ii-a citat

Deplasarea spre dreapta

Marea criză economică a provocat o scădere importantă a nivelului de viață a populației maghiare și a făcut ca simpatiile politice ale majorității cetățenilor să se îndrepte spre politicienii de dreapta și de extremă dreapta. În 1932, regentul Miklós Horthy l-a numit ca prim-ministru pe Gyula Gömbös. Noul premier a schimbat cursul politicii externe maghiare către o mai stânsă cooperare cu Germania Nazistă. Gömbös a semanat un acord comercial cu Germania, care a dus la revigorarea economiei, dar a făcut ca Ungaria să fie dependentă de piețele și materiile prime germane. Gömbös era promotorul unor reforme sociale, a sistemului monopartit, a revizuirii prevederilor Tratatului de la Trianon și a retragerii Ungariei din Liga Națiunilor. În ciuda eforturilor sale susținute, reformele concepute nu erau ușor de pus în practică, datorită faptului că trebuia să facă față pe de-oparte opoziției parlamentarilor conduși de István Bethlen și pe de altă parte creditorilor Ungariei, care forțau guvernul lui Gömbös să urmeze politicile convenționale de rezolvare a crizei economice și financiare. Alegerile din 1935 i-au oferit lui Gömbös o susținere parlamentară mai solidă, el reușind să obțină controlul asupra ministerelor finanțelor, industriei și apărării și, în plus, a reușit să demită mai mulți ofițeri superiori, pe care i-a înlocuit cu sprijinitorii săi. Gömbös a murit însă în 1936, mai înainte de a-și realiza toate obiectivele politice propuse.

Afiș de propagandă al Partidului Crucilor cu Săgeți "Azért is...!" (în traducere "Tocmai de aceea!")

Ungaria s-a folosit de relațiile cu Germania în încercarea de revizuire a Tratatului de la Trianon. În 1938, a repudiat în mod public restricțiile tratatului cu privire la forțele sale armate. Pe de altă parte, Adolf Hitler s-a folosit de un amestec de promisiuni cu privire sprijinul pentru retrocedarea unor teritorii, amenințări cu intervenția armată și presiuni economice pentru a se asigura de loialitatea Ungariei în ceea ce privește sprijinirea politicii naziste. În 1935, a fost fondat Partidul Crucilor cu Săgeți (de orientare fascistă) condus de Ferenc Szálasi. Succesorul lui Gömbös, Kálmán Darányi, a încercat să răspundă presiunilor naziste și a fasciștilor germani cu privire la instituirea unor legi antisemite prin emiterea „Primei legi evreiești”, care a stabilea anumite cote de până la 20% evrei în anumite profesiuni și activități. Această lege nu i-a sadisfăcut nici pe naziști nici pe radicalii maghiari, iar Darányi a demisionat în mai 1938 și a fost numit un nou premier în persoana lui Béla Imrédy. Încercăriele lui Imrédy de îmbunătățire a relațiilor diplomatice cu Regatul Unit l-au pus la început într-o poziție foarte delicată față de Germania Nazistă și Italia Fascistă. Foarte curând însă, premierul maghiar și-a dat seama că îndepărtarea de linia politică italo-germană nu era o opțiune pe termen lung pentru țara sa, asta și în lumina Anschlussului din martie. În toamna anului 1938, politica externă maghiară a revenit pe făgașul progerman și proitalian.^[1] În încercarea sa de cucerire a unei baze politice puternice în dreapta eșicherului politic maghiar, Imrédy a început să-și elimine rivalii di viața politică, ceea ce a dus la scăderea influenței Partidului Crucilor cu Săgeți, partid care a și fost scos în afara legii de guvernul său. Odată cu orientarea tot mai spre dreapta a guvernului să, Imrédy a propus reorganizarea conducerii țării pe baze totalitariste. De asemenea, guvernul său a emis o „A doua lege evreiască”, mult mai aspră decât precedenta. Totuși, oponenții politici ai lui Imrédy l-au forțat pe acesta să demisioneze în februarie 1939, aducând la lumină documente, care dovedeau că bunicul premierului era de origine evreiască. Guvernul noului premier, contele Pál Teleki a aprobat „A doua leger evreiască”, care a schimbat cotele de admisie a evreilor în anumite profesiuni și în afaceri. Mai mult, noua lege definea evreii nu prin apartenența la o religie, ci la o rasă. Astfel, noua lege schimba statutul celor care se convertiseră de la iudaism la creștinism. Până la alegerile din 1939, opinia publică maghiară se îndreptase așa de mult spre extrema dreaptă, încât Partidul Crucilor cu Săgeți a deventi al doilea partid al țării.

Arbitrajele de la Viena

Ungaria în 1920 și 1941

Germania Nazistă și Italia Fascistă au căutat să dea sadisfacție ungurilor, care doreau rectificarea prevederilor Tratatului de la Trianon, și au participat la două arbitraje, prin care se făceau importante rectificări teritoriale în favoarea Ungariei. Pe 2 noiembrie 1939, Primul arbitraj de la Viena a transferat teritorii din sudul Slovaciei și Ruteniei în favoarea Ungariei. Era vorba de o regiune de 11.927 km², cu o populație de 869.299, din care, în conformitate cu recensământul din 1941, 86,5% erau etnici maghiari. Hitler a promis chiar ca întreg teritoriul Slovaciei să fie transferat Ungariei, în schimbul sprijinului militar actriv din partea Budapestei în războiul care urma să fie declanșat împotriva Uniunii Sovietice, dar ungurii s-au ferit să se angajeze în acet conflict. În schimb, Horthy a fost de acord cu o revizuire teritorială care să țină seama de liniile de separare etnică. În martie 1939, Cehoslovacia dispărea ca stat de pe harta politică a Europei, iar Ungaria a ocupat restul Ruteniei. Budapesta a recunoscut statul marionetă slovac condusă de Jozef Tiso. Cu toate acesstea, pe 23 martie 1939, a izbucnit un război de frontieră între Slovacia și Ungaria. Războiul slovaco-maghiar (numit și „Micul război”) s-a încheiat cu ocuparea de către Ungaria a unei fâșii înguste de la frontiera comună. În septembrie, Italia și Germania a impus României prin Dictatul de la Viena (Al doilea arbitraj), transferarea către Ungaria a jumătătii nordice a Transilvaniei. Era vorba de un teritoriu de 43,492 km² cu o populație de 2.578.100 locuitori. Numărul românilor din regiune (după cu arată recensământul efectuat de autoritățile române în 1930) era puțin mai mare decât al restului naționalităților, scăderea proporției lor (în conformitate cu recensământul maghiar din 1941) fiind datorată unor factori precum migrația și asimilarea persoanelor bilingve. Prin împărțirea Transilvaniei între România și Ungaria, Hitler a reușit să-și câștige simpatia Budapestei și și-a asigurat în mod indirect accesul spre zona petrolieră importantă din Prahova.

Naționalitate/ limba	Recensământul românesc din 1930		Recensământul maghiar din 1941		Estimări românești din 1940
	Naționalitatea	Limba	Naționalitatea	Limba
Unguri	912.500 38,13%	1.007.200 42,08%	1.380.500 53,55%	1.344.000 52,13%	968.371 39,15%
Români	1.176.900 49,15%	1.165.800 48,17%	1.029.000 39,91%	1.068.700 41,45%	1.304.898 52,76
Germani	68.300 2.85%	59.700 2,48%	44.600 1,73%	47.300 1,82%	-
Evrei/idiș	138.800 5,80%	99.600 4,18%	47.400 1,84%	48.500 1,88%	200.000 8,09%
Alții	96.800 4,04%	61.000 2,55%	76.600 2,97%	69.600 2,7%	-