Copertă fața ii-a citat
Yüklə 1,62 Mb.
|
| Vasile I. Bunea, A fost amiralul Miklos Horthy revizionist, iredentist, xenofob, anrisemit, hitlerist? Editura Napoca Star, 2013
Stimați cititori, Din colecția mea de citate și însemnări celebre, consider că conținutul acestei cărți merită ilustrat cu câteva, care analizate cu esența afirmațiilor din asprctrlr ce le prezint în această lucrare, se potrivesc ca o mănușă, istoriei și deveniriiȚării Noastre. Iată câteva dintre acestea: "Carpații sunt într-o regiune a lumii în care se situa odinioară centrul celei mai vechi culturi cunoscute în ziua de azi." - (Daniel Ruzo-savant peruvian) „Fiţi voi înşivă, nu imitaţi pe nimeni. Aveţi sub picioarele voastre izvoare de apă vie. Nu invidiaţi popoarele bătrâne, ci priviţi-l pe al vostru. Cu cât mai adânc veţi săpa, cu atât veţi vedea tâşnind mai mult viaţa.” - (Jules Michelet- cărturar francez) “În fond, ideea romanității românilor în viziunea ei evolutivă ni se prezintă… ca un arbore gigantic al cărui trunchi îl constituie tradiția autohtonă a romanitatii, conștiința poporului român despre romanitate. Ramurile sale reprezintă, desigur, tradițiile înfățișate mai sus, rămurelele și frunzele fiind diferitele mărturii asupra romanității românilor. Din arborele romanității românilor cunoaștem cel mai bine trunchiul; nu este exclus ca cercetări viitoare să descopere existența unor noi ramuri; cu siguranță putem afirma că numeroase frunze ale acestui arbore ne-au rămas necunoscute.” - (Adolf Armbruster – Romanitatea românilor) “Nu ne putem mira îndeajuns care e pricina că voi ungurii ne-ați apăsat pe noi într-atat și ne-ați aruncat pe cap și jugul iobagiei, când noi suntem și am fost totdeauna mai mulți decât ungurii și, ce e mai mult, suntem și mai vechi decât voi în această țara, căci suntem ramașițe încă a vechilor daci.” - (Un grup de țărani ardeleni, cca.1770) (Limba romană)”arată caracterele romanice, ba încă le arată în unele privințe mai curate decât celelalte limbi romanice. Limba poporului român prezintă în chipul cel mai netulburat dezvoltarea de la graiul latin spre cel romanic.” - (W. Meyer-Lübke, Rumänische und Romanisch) “Când primise titlul de împarat el [Galerius] a declarat că este dușmanul numelui de roman și că vrea titulatura Imperiului Roman cu aceea de Imperiu Dacic. Căci aproape toti însoțitorii din suita sa erau din neamul acelora… Având în jurul lui astfel de însoțitori și apărători, el și-a bătut joc de tot Orientul.” - (Lactantiu, De mortibus persecutorum) Ce stranie este tenacitatea cu care oamenii aceștia [aromânii] aderă la limba și obiceiurile rasei din care fac parte! Deși s-au scurs multe secole de când acești oameni îndură sclavia numeroșilor tirani, totuși sunt în stare să se întrețină cu un străin în temerara și pitoreasca limbă a Romei antice.” - (Edmund Spencer, Travels în European Turkey…) “Acest sentiment puternic de a trăi și de a muri pentru naționalitatea lor l-au exteriorizat și l-au consfințit cu numele de român; și unde este puterea care sa le poată lua această naționalitate, unde se află dreptul care ar putea să le-o conteste ?” - (Stefan Ludwig Roth, 1848) “Astfel astăzi moldovenii, muntenii, valahii transalpini, mysienii, basarabenii și epirotii se numesc pe sine cu toții cu un nume cuprinzator nu «valahi» ci «români», iar limbii lor neaoșe îi spun «româna».” - (Dimitrie Cantemir, Historia Moldo-Valahica)
“Împaratul Dioclețian iubea mult țara Dalmației; de aceea a adus din Roma popor împreuna cu familiile lor și i-a așezat în țara Dalmației: aceștia se numesc și români, pentru ca au venit din Roma, și poartă acest nume până în ziua de astăzi.” - (Constantin Porphyrogenetul, De administrando imperio) “Printre neamurile fără noroc, ne numărăm în frunte noi, Românii. Ca să supraviețuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decât s-au cheltuit alte neamuri ca să cucerească pământul. Nicolae Iorga spunea că nenorocul ni se trage de la Alexandru Machedon : în loc să-și ridice privirile spre Miază-noapte și să unească toate neamurile thracice într-un mare imperiu, Alexandru s-a lăsat atras în orbita civilizației mediteraneene și, ajuns în culmea puterii, s-a îndreptat spre Asia. Thracii care, după spusa lui Herodot, erau «cel mai numeros popor după Indieni» au pierdut, prin Alexandru, singura lor șansă de a intra în istoria universală ca factor autonom; ei au contribuit la facerea Istoriei, dar în numele altora: în numele Imperiului Roman sau al Bizanțului, prin împarății pe care i-au dat cu prisosință atât Răsăritului cât și Apusului. Dar Nicolae Iorga a înțeles admirabil consecințele îndepărtate ale gestului lui Alexandru Machedon: uriașul rezervor de oameni, energii și mituri pe care îl constituia spațiul balcano-carpatic, nu și-a mai putut găsi de atunci prilej de a intra masiv și de-sine-stătător în Istorie. Politicește Thracii au pierit fără urmasi… O mie de ani în urmă, a avut loc ceea ce putem numi pe drept cuvânt o catastrofă de incalculabile consecințe pentru istoria Românilor: Slavii au ocupat Peninsula Balcanică și s-au întins până la Adriatica. Marea unitate etnică, lingvistică și culturală pe care, în pofida tuturor năvălirilor barbare, o alcătuia romanitatea orientală (care se numea, chiar din secolul IV dupa Christos, România), a fost definitiv sfărâmată. Neamul Românesc se va forma pe o întindere imensă – din Balcani și până în munții Tatrei – dar destinul lor politic va fi limitat la Dacia. Politicește, romanitatea sud-dunareană va fi condamnată; ca si Thracia, dupa Alexandru Machedon, Romania orientală va servi destinele altora. Posibilitatile unui organism politic unitar, zamislindu-se în spațiul întregii România, au fost definitiv anulate prin așezarea masivă a slavilor în Peninsula Balcanică. De ce am idolatriza, noi, Românii, Istoria ? Descindem dintr-unul din «neamurile cele mai numeroase din lume» și praful s-a ales de el, nici măcar limba nu i se mai cunoaște. Am facut parte dintr-o Romanie de trei ori mai mare decât Dacia, și «vicisitudinile istoriei» au sfărâmat-o definitiv; o mână de Macedoneni trebuie să plătească și astăzi, cu lacrimi și sânge, nenorocul de a se fi născut Români. Toata lumea e de acord că Dacii se aflau așezați pe pământul nostru cu cel puțin o mie de ani înainte de Christos, și cu toate acestea am fost singurul popor european căruia i s-a contestat dreptul de a stăpâni țara pe care au locuit-o moșii și strămoșii lui. Istoria Neamului Românesc n-a fost decât o lungă, necontenită, halucinantă hemoragie. Ne-am alcătuit într-un uragan și am crescut în vifor. Popor de frontieră, luptăm și murim pentru toți. Muream, mai ales, platind miopia și neghiobia altora.” - (Mircea Eliade – “Teroarea istoriei” si destinul Romaniei) “Timpul n-a avut puterea să știrbească forța, nici să slăbească speranța daco-romanilor. Rămăsese aceeași rasă, rezistentă, răbdatoare, întrucât se consideră nemuritoare:Românul nu piere, suna un dicton popular în toate regiunile României. Mai e și-un altul, aproape la fel de răspândit: Apa trece, pietrele rămân. Apa era năvălirea barbară, românii erau pietrele.” (Abdolonyme Honoré Ubicini, Les origines de l’histoire Roumaine) “Să vă purtați numai în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos… fără să vă înfricoșați întru nimic de cei potrivnici, ceea ce pentru ei este un semn de pierzare, iar pentru voi de mântuire, și aceasta este de la Dumnezeu. Căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El…” - (Sf. Ap. Pavel, Epistola catre Filipeni) Crezul și destăinuirile autorului: Viaţa noastră nu este o cursă, ci o călătorie care trebuie savurată pas cu pas. Ieri e Istorie, Mâine e Mister , iar Azi, e un Cadou divin… Bucură-te de el din plin! Parcă mă văd și acum la catedră, ca în anii tinereții mele, fie la Bărăi, fie la Sava, predând ceva ce aatunci nici nu putea fi gândit sau aminitit, o lecție cu titlul: Rolul nefast al crimelor și batjocura regimului hortiso-fascist, față de Transilvania, de români și urmările sale. Mi-aduc aminte, cum treceam cu fgrica-n sân, pa lângă locul crimei colective de la Mureșenii de Câmpie, din casa și gospodăria preotului Greco-catolic, Andrei Bojor, unde pereții casei mai păstrau integre găurile de cartușe și urme maronii de sînge pe pereții și tocul unei uși găurite. Vorbeam în șoaptă cu sătenii, despre cele întâmplate și-mi arătau de fiecare dată: groapa comună ! “A fost măcel mare”, spunea Duca Ioan. “Io împușcat pă tăți”, spunea Călean Vasile, zis și Jicuțu.”Numa învățătotul Petrea, o scăpat, c-o fujit, dar muierea și copila io împușcat” mărturisea Imbuzan Valer. Aceste fapte odioase și rememorarea lor în conștiința sătenilor mi-au marcat tinerețea, Ba mai mult, după doi ani de dăscălit, am fost mutat , mai la soșea, adică la Sucutard, în calitate de director de Cămin Cultural, unde am dat de alte cinci crime: trei români și două evreice. Aici am cunoscut din amintirile sătenilor, a relatărilor profesorilor Iancu și Berbecar, toată tragedia petrecută în acea noapte neagră de septembrie 1940, atât la Sucutard, cât mai alșes la Mureșenii de Câmpie. Tata contabilei de la Sfatul Popular, era orfana acestui masacru, fiind fiica lui Ioan Câț. Erau momente în care nu mai înțelegeam nimic!. Profesorul Iancu, un om al cărții, moț de origine, mi-a deslușit misterul.Așa am luat cunoștiință și despre conții criminali Wass Andrei și Wass Allbert de la Sucutard și am auzit prima dată de Mikloș Horthy. Colegilor de la școli, sătenilor, mai în șoaptă chiar odicialităților, le-am promis că atunci când voi fi mare și se va putea, voi scrie o carte despre aceste lucruri. Am promis chiar mai mult: că mă voi întoarce !. Viața m-a purtat pe la Zalău, câțiva ani, apoi la București alți 33 de ani, dar m-am întors aici la : Sucutard și Mureșenii de Câmpie, la Sava chiar, și nu degeaba.
Mai sunt câteva zile din anul curent și totul va rămâne trecut, adică ISTORIE !. Am scăpat de multe piedici ale vieții, a fost greu și m-a durut, unori peste puterile mele, dar a trecut, punând speranța și credința în bunul Dumnezeu, pe primul plan. Am luat pixul, am gândit, am judecat, am notat... și când am văzut ce iese am și zâmbit, fiind încă, puțin nemulțumit de mine și de totalul realizărilor personale de până acum. Am început a face contabilitatea faptelor și lucrurilor ce le-am intreprins și realizat în viață până în prezent: am ales bile albe versus bile negre, rezultatul destul de bun: 85 la 15. Sunt mulțumit pe moment, dar m-am gândit și la prietenii. Prieteniile mi-au fost uneori cernite, uneori, în special acelea construite pe interesul de moment, sau pe un avantaj. Au ramas DOAR cei care mă merită cu adevărat și au fost alături de mine, lângă faptele mele!. Vârtejul vieții din ultimele săptămâni ale lui 2012, multumesc astfel lui – el este cauza care a stârnit furtuna din mine, mi-a adus în preajmă-mi oameni minunați, de acțiune și cuvânt, care m-au prins de-o aripă, mi-au oblojit rănile și mi-au repus zâmbetul pe chipul ars de atâta boală. Flux și reflux. Noapte și zi. Cald și rece. Rău și bun. Trist și vesel. Acesta a fost pentru mine și mai ales pentru familia mea, anul 2012, care de fapt a fost și un an de deplină reflecție, la anii pe care i-am trăit până acum, și nu chiar degeaba.! Au fost lecții dure primite de la viață. O diplomă de cetățean de onoare, de excelență, de merit, sau ori care alta, nu iți dăruiește un suflet mai frumos !. O palmă poate să șteargă toată iubirea de pe fața pământului, dar, niciodată, dar niciodatâ nu distruge visele cuiva! O dragoste față de un anumit ideal, fie ea rănită, te poate ține captiv în trecut, cu resentimente, dar mergi înainte, nu abandona !. Când ești părăsit, fii demn, nu-ți scoate orgoliul și frustrările la iveală. Ascultă-ți intuiția, și nu te încăpățâna să crezi că esti cel puțin un zeu !. Considăre-te și crede-te un ucenic, vei învăța mult mai mult și mai bine, vei acumula de la toți, numai ceea ce este bun. Toate, ce le-ai făcut, bune și rele, iți sunt întoarse acum cu vârf și îndesat!. Nu judeca si-i critica pe alții, dacă nu a-i facut măcar cât ei, sau mai mult, ci pune mintea alăturea de mâini și reconstruiește-ți viața pe temeiuri și postulate veridice. Ai orgolii ? Estompează-le prin muncă și tenacitate, astfel vei pierde și ce ai început în ultimul timp. Ești invidios ? Muncește din răsputeri să-l poți ajunge pe cel ce te înțeapă în orgoliu!. Ambiționează-te și muncește ca să obții rezultatele lui înzecite și de mai bună calitate și abia apoi critică și comentează la lună. Asumă-ți greșelile, îndreaptă-le, doar așa poți evolua mai departe, ca societatea aceasta nebună, nebună de legat, să te recunoască și să te așeze acolo unde meriți și îți este locul. Iubește-ți aproapele și semenul !. Iubește-ți Țara. Fi patriot devotat țării tale, fii naționalist dar moderat ! Nu fi xenofob, antisemit, iredentis, revizionist sau cu idei de extremă dreaptă, FII CÂT MAI CHIBZUIT ȘI DREPT ÎNTRE POPOARE ! Numai scriitura din această carte, a cărei copertă este prezentată mai jos, mă îndreptățește să cred în Istoria Neamului Românesc, să o apăr, să o respect și mai mult drcât atâta, s-o întregesc cu partea la care și eu am fost o fărâmă de praf cosmic, în zbuciumatul ei drum, pe care nu mi-aș permite să-l consider sinuos, ci puțin greu și cu vămi de încercare. 
Fontes Historiae Daco-Romanae Iată deci că toate acestea, mă îndreptățesc și-mi dau expertiza necesară de-a mă ocupa de această dată de o personalitate a istoriei destul de recente, figură foarte controversată, mai ales în relațiile generale, cu și despre România și români. Acest ins, individ, cetățean maghiar, sau cum doriți să-l numiți, amiralul Mikloș Horthy, analizat cu o deosebită obictivitate istorică, nu poate fi catalogat decât ca un om al intereselor geo-politice și geo-strategice, pătruns de maladia unui puternic microb antiromânesc, cu accente de xenofobie, iredentism, revisionism, fascism, antisemetism, toate acestea guvernate de un puternic atașament și acțiuni pro hitleriste. Cea mai elocventă dovadă a afirmațiilor de mai sus, constă în ceea ce a gândit, planificat, înfăptuit și definitivat acesta în perioada guvernării sale, începând din 1920, dar mai ales în perioada anilor 1940 – 1945, precum și mai nou în adularea și prea mărirea peste măsură a acestuia, în ultimii ani, atât pe teritoriul Ungariei, acțiuni la care nu avem ce comenta, cât și mai dureros și inadmisibil: pe teritoriul României, prin acțiuni pe care le înfierăm, le condamnăm și respingem categoric, cerând de îndată organelor abilitate ale statului, categoric interzicerea lor, cât și pedepsirea inițiatorilor și a celor ce le susțin și le organizeaază.
Imi permit deci să atrag atenția, cu voce tare și răspicată, că atât Ungaria cu conducerea sa de extremă dreptă și UDMR-ul, Partidul Civic Maghiar sau unele formațiuni iredentiste, xenophobe, antisemite sau cu iz hitlerist, ilegale și ilegitime, ce funcționează pe teritoriul României, vor trebui cândva să răspundă în baza prevederilor Dreptului Internațional, pentru toate provocările la care supun un popor: liber, suveran, stăpân pe propriul destin și istoria sa, și mai nou integrat european, popor ce le suportă și le tolerează de atâția ani de zile provocările și atacurile ! Vă atragem atenția domnilor, că și acestea au o limită și dacă această limită trece, nu vă putem da asigurări că poporul român va mai răbda, fără să exploldeze și fără să-și apere glia lor strățmoșească, indifferent de urmări și conseciințe !!! Este un ultimatum, un semnal de alarmă, de care va tgrebui să țineți cont, altfel vă ve-ți asuma întreaga responsabilitate !. Atât Ungariei, cât mai ales cetățenilor români de etnie maghiară din România, trebuie să le reamintim mereu de devenirea lor în istorie, de unde au plecat, cine sunt ei și mai ales la ce nivel de obrăznicie și impertinență au ajuns în zilele noastre. Poate cu aceste documente istorice, cu aceste dovezi irefutabile, trebuie să colinde cncelariile europene, pentru a-și plânge de milă și a-și clama drepturi inacceptabile în teoria Dreptului Internațional și al Tratatelor existente, aflate în vigoare. Din acest motiv am recurs și eu la evocarea acestor perioade, până la a ajunge la amiralul fără flotă, măruțindu-i acțiunile, incursiunile, biografia și memoriile sale. Poate unii se vor întreba, și pe bună dreptate, cine sunt eu ? Eu sunt un cetățean român, get be get, port un nume curat românesc, de care sunt mândru, sunt un cetățean român care nu am avut dreptul să mă nasc lângă bunicii și strămoșii mei coborâți din canonicul Augustin Bunea de la Blaj, sau Ștefan Ciceo-Pop, și ca urmare m-am născut într-un vârf de munte, la Roșia-Montană, unde familia mea era refugiată, din cauza presiunilor, amenințărilor și persecuțiilor ungurilor, tatăl meu fiind pe atunci jandarm, eu fiind deci născut în refugiu. Bunicii mei și neamurile noastre aproipiate, m-au văzut în acești ani, o singură dată, prin gardul de sârmă ghimpată de la punctul de frontieră de pe Dealul Feleacului, în urma unor repetate cereri și solicitări, și sub stricta supraveghiere a armatei române și a armatei ocupanților unguri precum și a observatorilor internaționali. În această zi din viaţa ta, cred că Dumnezeu vrea ca tu să ştii că puterea nu vine din capacitatea fizică a induividului, ci vine dintr-o voinţă de neclintit. Mahatma Gandhi a spus aceasta şi avea deplină dreptate. Şi încă câtă dreptate. Tatăl meu mi-a transmis aceasta pe o altă cale. De multe ori în copilaria mea obişnuia să spună: “nu accepta niciodată “nu” ca şi răspuns” şi mi-a explicat că se referea nu numai la oameni ci chiar la viaţă însăşi. Viaţa se poate mula pe voinţa noastră mai mult decât am crede noi. De fiecare dată! În fiecare clipită. Bine, de fapt înseamnă, DA, carese traduce “tot ce este posibil”, adică tot ceea ce poți face, dacă dorești sau vrei, după puterile tale de înțelegere și acțiune, cu condiția de-a stăpânii, nu lucruri de excepţie, ci un oarecare nivel de Măiestrie. Dar toate acestea sunt mai mult decât ştim noi. De fapt, aşa stă treaba, anumite lucruri par la început imposibile. Dacă nu ştim de la bun început că viaţa se mulează pe voinţa noastră, nu se va face acest lucru, chiar dacă insistăm noi.. Aşa că secretul este să ŞTII că viaţa este de partea noastră tot timpul - şi nu aşteaptă decât să preluăm comanda și s-o folosim correct și la timp. Vezi și caută să înțelegi ce a făcut Gandhi și este destul ca model. Pentru a vorbi și analiza despre viața și activitatea unui fost șef dr stat, al unui stat vecin, ca Ungaria, nu-ți poți permite să treci la subiect hodorong-trong, ci mai înainte este necesar să intri în istoria lor, să le arăți și demonstrezi: cu cine ai de-a face, cine sunt ei, de unde vin, ce-au făcut, valoarea faptelor lor, dar mai trebuie arătat și unde vor ei să ajungă şi de ce se cred mai deştepţi şi superiori decât românii. O asemenea analiză obiectivă, î-mi va da expertiza necesară demersului meu și mă va legitima în fața cititorilor ca un ins capabil de analize temeinice și concluzii istorice, expuse cu francheţe. Am folosit cel mai des, documente istorice și cărți, provenind de la istorici și autori din diferite țări și de diferite opinii, de la oameni politici, de cultură și istorici maghiari, dar în contrapondedre și de la istoricii români. Având în vedere sensibilitatea deosebită a subiectului acestei cărți, a personajului Miklos Horthy, fost șef de stat, că acesta este catalogat cum nu se poate mai rău, voi încerca să demonstrez prin exemplele ce le voi da, măcar o parte a devărului istoric.
Sursa: DEX '98 revizioníst adj. m., s. m. (sil. -zi-o-), pl. revizioníşti; f. sg. revizionístă, pl. revizioníste Sursa: Dicţionar ortografic REVIZIONÍ//ST1 ~stă (~şti, ~ste) Care ţine de revizionism; propriu revizionismului. [Sil. -zi-o-] / Sursa: NODEX REVIZIONÍ//ST2 ~ştă (~sti, ~ste) m. şi f. Adept al revizionismului. [Sil. -zi-o-] / Sursa: NODEX REVIZIONÍST, -Ă adj. 1. Care ţine de revizionism. 2. Care urmăreşte revizuirea unei legi, a unei atitudini etc. // s.m. şi f. Adept al revizionismului. [Pron. -zi-o-. / cf. fr. révisionniste, rus. revizionist]. Sursa: DN IREDENTÍST, -Ă, iredentişti, -ste, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Partizan al iredentismului. 2. Adj. Care aparţine iredentismului, privitor la iredentism, care propagă, susţine iredentismul; iredent. [Var.: iridentíst, -ă s.m. şi f., adj.] - Din it. irredentista, fr. irrédentiste. Sursa: DEX '98 IREDENTÍST adj., s. (POL.) (rar) iredent. Sursa: Sinonime iredentíst s. m., adj. m., pl. iredentíşti; f. sg. iredentístă, pl. iredentíste Sursa: Dicţionar ortografic IREDENTÍ//ST1 ~stă (~şti, ~ste) Care ţine de iredentism; propriu iredentismului. / Sursa: NODEX IREDENTÍ//ST2 ~stă (~şti, ~ste) m. şi f. Adept al iredentismului. / Sursa: NODEX IREDENTÍST, -Ă adj. Referitor la iredentism, propriu iredentismului. // s.m. şi f. Adept, susţinător al iredentismului. [Cf. fr. irrédentiste]. Sursa: DN IREDENTÍST, -Ă adj., s. m. f. (adept) al iredentismului; naţionalist, şovin. (< fr. irrédentiste, it. irredentista) Sursa: MDN XENOFÓB, -Ă, xenofobi, -e, adj., s.m. şi f. (Persoană) care manifestă ură faţă de persoane de altă naţionalitate sau faţă de alte popoare. - Din fr. xénophobe. Sursa: DEX '98 XENOFOB, adj. m., s. m., pl. xenofóbi; f. sg. xenofóbă, pl. xenofóbe Sursa: Dicţionar ortografic XENOFÓB ~ă (~i, ~e) şi substantival (despre persoane) Care manifestă ură şi dispreţ faţă de persoanele de altă naţionalitate; duşmănos faţă de tot ce este străin. / Sursa: NODEX XENOFÓB, -Ă adj., s.m. şi f. (Cel) care urăşte persoanele sau popoarele de altă naţionalitate, care este duşman a tot ceea ce este străin. [< fr. xénophobe, cf. gr. xenos - străin, phobos - ură]. Sursa: DN XENOFÓB, -Ă adj., s. m. f. (cel) care urăşte pe cei de altă naţionalitate sau alte popoare. (< fr. xénophobe) Sursa: MDN ANTISEMITÍSM s.n. Atitudine (politică, socială etc.) ostilă faţă de evrei. - Din fr. antisémitisme. Sursa: DEX '98 ANTISEMITÍSM s.n. Atitudine (politică, socială etc.) ostilă faţă de evrei. - Din fr. antisémitisme. Sursa: n/a antisemitísm s. n. Sursa: Dicţionar ortografic ANTISEMITÍSM n. Concepţie şi atitudine duşmănoasă faţă de evrei. / Sursa: NODEX ANTISEMITÍSM s.n. Concepţie, atitudine de ură împotriva evreilor şi de îngrădire a drepturilor lor. [Cf. fr. antisémitisme]. Sursa: DN ANTISEMITÍSM s. n. atitudine ostilă faţă de evrei. (< fr. antisémitisme) Sursa: MDN HITLERÍSM s.n. Doctrină rasistă şi dictatorială elaborată de Hitler. - Din fr. hitlérisme. Sursa: DEX '98 hitlerísm s. n. Sursa: Dicţionar ortografic HITLERÍSM s.n. (Ist.) Doctrină şi regim politic al lui Hitler, de factură rasistă şi dictatorială; nazism, naţional-socialism. [< fr. hitlérisme, cf. Hitler - conducătorul naziştilor din Germania]. Sursa: DN HITLERÍSM s. n. doctrină de factură imperialistă, rasistă şi dictatorială, elaborată de Hitler; nazism, naţional-socialism. (< fr. hitlérisme) Sursa: MDN De la început se poate lesne constata că nu practic o abordare directă și fără de temei la folisirea unui asemenea termen. Folosirea acestora, este pe deplin motivată și prin aceea că, informația găsită, trebuie să fie menționată și confirmată de cel puțin trei surse, numai așa se poate ajunge la adevăr, care cred că are și el gradul lui de relativitate. Trebuie recunoscut că şi deontologia profesională, te obligă la corectitudine, la asociere de idei şi fapte compatibile, atitudine ce nu+ţi permite mistificarea şi denaturarea adevărului. Un bun prieten, mai tânăr ca mine îmi spunea: tu lucrezi cu un instrument cidat, adică cu materialul clientului !. Eu l-am mai pomenit pe Micklos Horthy, în unele lucrări și referate de cercetare, în anii trecuți, unele chiar publicate în revista noastră “Pro – Memoria 1940 – 1945” dar anul acesta când mi-am permis să merg în stațiune la Băile Felix, pentru a-mi mai cârpi puțin starea de sănătate, am participat la o excursie colectivă în Ungaria, vecină și prietenă și în capitala Budapesta. Oraganizatorul excursiei, dl. Feri N., de altfel un om destul de citit, care-și știa pe de rost lecția, a început să ne întoxice cu Ungaria și cultul amiralului Miklos Horthy, încât atunci când am ajuns la Kendereș, locul de baștină al amiralului, să vizităm muzeul, bustul, mormântul unde este reânhumat și conacul acestuia, mă puteam declara filo-maghiar (FILO- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia "prieten", "amator"; "iubitor de", "a prefera", "a iubi". [Var. fil-. / < fr. philo-, it. filo-, cf. gr. philos - prieten]. Sursa: DN) dar m-a oprit conștiința de român și știința mea de carte, despre acest ins și dușman înverșunat al Transilvaniei, poporului și neamului meu românesc La fel unii cititori se vor întreba, de ce am înserat în carte, elemente din istoria Ungariei și mai ales a capitalei Budapesta ?. Răspunsul este clar și neândoielnic ! Pentru a demonstra că fiecare popor are devenirea și istoria sa în negura îndepărtată a vremurilor, și nu pot admite idedea că o națiune, fie ea și ungară (maghiară) care ne este vecină și prietenă !?, este cu ceva mai superioară decât națiunea română, am purces la a reda și rescrie, poate cea mai importantă parte a Istoriei lor Naționale. Acest capitol în special, va demonstra egalitatea deplină și importanța fiecărei națiuni în spațiul comunitar European, precum și locul ocupat pe plan mondial, al fiecăruia, dar nu putem și nici nu trebuie să ne subestimăm, unii pe alții. Concluzionând aș putea spune că toleranța, înțelegerea comună dar condiționat reciprocă, ne poate duce spre o conlucrare rodnică, cum a mai fost odinioară. Și ca să le demonstrăm vecinilor și prietenilor noștri, că IERTĂM, DAR NU UITĂM, le reânprospătăm memoria, aducându-le aminte de: IP, TRĂZNEA, CLUJ, TURDA, HUEDIN, MARCA, HALMĂJD, NUȘFALĂU, CERIȘA, MOISEI, SĂRMAȘ, CĂTINA, SUCUTARD etc… și MUREȘENII DE CÂMPIE, unde s-a dăltuit în piatră și granit MUZEUL NAȚIONAL AL REFUGIAȚILOR 1940-1945, unde încă mai miroase a sânge românesc și stau mărturie, crimele colective comise de trupele de ocupație vremelnică maghiară, isprăvile și grozăviile Gărzii Zdrențăroșilor, sub directa comandă a “nevinovatului” și “neimplicatului” amiral Miklos Horthy. COMENTARIILE ȘI CONTRAZICERILE SUNT DE PRISOS DOMNILOR ! SE AUDE OARE CLAR LA BUDAPESTA, ȘI LA U.D.M.R. ?, DAR LA PARTIDUL CIVIC MAGHIAR ?, SAU ÎN JUDEȚELE HARGHITA, COVASNA și TÂRGU-MUREȘ ???? Se aude clar și tradus corect ! Atunci e bine, cred că ve-ți și înțelege hotărârea noastră de-a ne apăra cu ori ce preț, cu ori ce sacrificiu: “sărăcia și nevoile și neamul” !. Budapesta / Gherla / Mureșenii de Câmpie Aprilie 2010 – Decembrie 2012 Vasile I. Bunea Cap.1.- De la triburi – la regat și apoi la Republică Ungurii îndeosebi după strămutarea din din locurile ancestrale spre sud-vest, spre fluviile Volga şi Don își încep adevărata istorie. Teritoriul se cheamă în izvoarele istorice Magna Hungaria, zona din bazinul râului Kama fiind locuită până în secolul XIII de o populaţie ugrică înrudită. Pe aceste teritorii, ungurii intră în contact cu popoare de origine turcică. Dintre triburile turcofone, o influenţă majoră şi durabilă au exercitat-o protobulgarii, adică bulgarii de Volga, şi hazarii (vorbitori ai unui dialect turc apropiat celui vorbit de protobulgari; urmaşii direcţi ai acestor turcici, care trăiesc şi astăzi în acea regiune, și sunt numiți pe mai departe ciuvaşii şi başkirii). Aproximativ din secolul V, ungurii s-au strămutat în stepele din nordul Mării Negre. Astfel, ungurii au ajuns în sfera de influenţă a imperiului hazar, al cărui centru de putere se afla pe cursul inferior al Volgăi. Influenţa hazarilor nu a fost minoră, având în vedere şi faptul că în fruntea uniunii tribale care s-a strămutat din Ucraina în Pannonia s-au aflat trei triburi hazare (a se vedea kabarii respectiv cowari din cronicile medievale).  Migrația triburilor maghiare
Hétmagyar 7 triburi maghiare ; Jenő, Kér, Keszi, Kürt-Gyarmat, Megyer, Nyék, și Tarján, înainte de anul 881, la care se mai iau în calcul și atenție și 3 triburi cabare. Ungurii provin din zona Yugra, ținut care în ziua de azi, este în Federatia Rusă și se numește Hantî-Mansi, vorbesc limba Khanty ori Xanty și Mansi din nordul Siberiei. Impunerea lui Árpád în calitate de conducător al uniunii de triburi maghiare revine, se pare, unui kagan hazar. Împinşi spre vest de pecenegi, ungurii se stabilesc temporar, pe la mijlocul secolului IX, în Atelkuzu (în maghiară Etelköz = “teritoriul dintre râuri”; atil, itil înseamnă fluviu în diverse dialecte turcice vechi), delimitat de Marea Neagră şi râurile Siret (“Seretos”), Nistru şi Prut (“Brutos”) Ungurii vor întreprinde de aici o serie de raiduri şi campanii militare. În 862, ungurii au trecut Carpaţii (din zona ucraineano-slovacă) şi au atacat părţile răsăritene ale Imperiului Carolingian şi Moravia, adică vremelnica formaţiune statală slavă “Moravie Magna”, care cuprindea cea mai mare parte a Ungariei de azi şi Banatul. Chemaţi în sprijin de împăratul bizantin Leon al VI-lea, ungurii au trecut în anul 895 Dunărea de Jos şi l-au atacat pe ţarul bulgar Simeon. Profitând de această împrejurare şi solicitaţi de bulgari, pecenegii au atacat în 895/896 aşezările ungureşti din Atelkuzu. Lipsiţi de apărare, ungurii 7 triburi şi grupuri de populaţii asociate, printre care şi trei triburi hazare, se deplasează în 896 spre vest, trec prin Vereţke, ajung pe Valea Tisei şi de aici în bunecunoscuta Câmpia Pannoniei. După tradiţie ţara maghiarilor (Magyarország) a fost descoperită de Árpád, conducătorul acestora, care i-a adus și a descălecat în Panonia după 895. Aici se impun și câteva completări: Micile triburi ungare au avut nevoie de circa trei secole şi jumătate pentru a ajunge către Olt cu influenţa lor politică. În fapt erau atât de puţini, încât la 1241 nu au putut aduna o armată în stare să ţină piept cât de cât tătarilor. Până în sec. al XIV-lea ţările dinspre lanţul carpatic (Maramureş, Bârsa, Făgăraş, Haţeg, Amlaş) au deţinut o autonomie largă, fiind considerate vasale, sau aflâdu-se în stăpânirea domnilor din Ţara Românească. Chiar şi după această dată a existat o distincţie clară între Ungaria şi Ardeal, autonom până în 1867 când a trecut sub stăpânirea autorităţilor de la Budapesta. Amintesc celor care invocă vechimea celor două state, România şi Ungaria, de faptul că ţările române au fost ocupate cu stăvilirea invaziilor turce, tocmai pentru ca cei din Budapesta, Lvov şi Viena să-şi bea vinul în tihnă şi să se ocupe de consolidarea ţărilor lor între două aventuri galante. Poporul ungar de astăzi este format în majoritate de europeni ai căror strămoşi au fost constrânşi să-şi schimbe credinţa şi numele pentru a-şi putea păstra privilegiile. Cât despre Tratatul de la Trianon, care a recunoscut o stare de fapt, a reprezentat doar o recunoaştere internaţională a drepturilor românilor din spaţiul transilvan şi bănăţean și nultceva care se tot invocă din partea Ungariei și a ungurilor. Imperiul Austro-Ungar era la un pas de colaps şi oricum s-ar fi dezmembrat în scurtă vreme. Vă reamintesc că Ungaria, România, Serbia şi Slovacia puteau avea alte graniţe după 1920, dar situaţia complexă de atunci a generat o delimitare a teritoriilor care a păgubit fiecare stat nou creat cu câteva teritorii. În mod normal, socotind naţionalitatea locuitorilor, România s-ar fi extins prea mult înspre Tisa, Maramureşul ar fi fost în totalitate al nostru, iar dacă ne chinuiam un pic, puteam citi preţurile din Belgrad de dincoace de graniţă. Sunt multe nedreptăți de expus, dar contextul actual nu ne mai permite să ne jignim unii pe alţii şi să ne înfierbântăm ca acum câteva decenii, pe această temă. Regatul ungar a luat fiinţă în anul 1000 sub conducerea lui Ştefan I al Ungariei, primul rege maghiar. Numele originar al acestuia era Vajk. Ştefan I, cunoscut şi ca Sfântul Ştefan (Szent István), și care s-a căsătorit cu Ghizela, fiica lui Henric II Duce de Bavaria. În anul 996 a devenit conducătorul statului maghiar, Ungaria, primind coroana de la Papa Silvestru al II-lea în anul 1000 în oraşul Esztergom. Ca rege catolic a infiinţat Biserica Ungară, și a asigurat trecerea populatiei la creştinism. Regatul Ungariei a fost deci întemeiat de Regele Ștefan I, care a fost recunoscut de papă ca „rege al țării Ungariei”. Ungaria a fost 150 de ani sub ocupație otomană (1526), în 12 august 1648 “Alianța Creștină” a eliberat centrul Ungariei ocupat de Imperiul Otoman. Trebuie însă să facem cuvenita precizare, că nu toată Ungaria a fost stapinită de către otomani. Regatul Ungariei, alternativ Regatul Maghiar, (în latină Regnum Hungariae, în maghiară Magyar Királyság) a fost înființat în anul 1000. Regatul Maghiar a devenit cu timpul o putere politică în Europa centrală, păstrându-și acest statut până în anul 1526, când a suferit o mare înfrângere din partea Imperiului Otoman, în bătălia de la Mohács (1526), unde regele Ludovic al II-lea (1516-1526), a murit la 29 august 1526. Biserica Romano-Catolică a primit un sprijin puternic de la Ștefan I, care cu ungurii creștini și cavalerii germani au dorit un regat creștin cu sediul în Europa Centrală. El a fost cel care a creat cavaleria grea maghiară, ca un exemplu pentru puterile din Europa de Vest. După moartea sa, a urmat o perioadă de revolte și conflicte interne pentru supremație între regalitate și nobili. În 1051 armatele Sfântului Imperiu Roman au încercat să cucerească Ungaria, dar au fost învinse la Vertes. Armatele Imperiului romano-german au continuat să sufere înfrîngeri, a doua și cea mai mare bătălie a fost în orașul numit acum Bratislava (Slovacia). Înainte de 1052 Peter Orseolo, un susținător al Sfântului Imperiu Roman, a fost răsturnat de către regele Ungariei, Samuel de Aba. Această perioadă tulbure s-a încheiat în timpul domniei lui Béla I. Cronicarii maghiari l-au lăudat pe Béla I, pentru introducerea noii monede, dinarul de argint, și pentru bunăvoința sa față de urmașii fostului nepot al său, Solomon. Termenii de Nobilissimus (cel mai nobil) și Nobilissima Familia (cele mai nobile familii) au fost folosite încă din secolul al 11-lea de regele Ungariei, și de familia sa, dar apoi au fost doar câteva noțiuni care au mai fost menționate în documentele oficiale ca atare. Al doilea important rege maghiar, de asemenea, din dinastia Árpád, a fost Ladislau I al Ungariei, care a stabilizat și consolidat regatul. El a fost, apoi, canonizat ca sfânt. Sub conducerea lui, ungurii au înfrânt pe cumani și au cucerit Croația în 1091, ca urmare a unei crize dinastice. El a fost, pretendent la tronul croat, datorită faptului că sora lui a fost căsătorită cu regele Zvonimir. Este încă dezbătută în rândul istoricilor, afirmația că Ladislau ar fi creat un fel de uniune personală maghiaro-croată, însă domnia lui nu a cuprins niciodată toată Croația. Provinciile Croația și Slovenia, de după anul 1868, au avut autonomie în cadrul Regatului Ungariei între 1091 - 1918. De asemenea, unul dintre cei mai mari juriști și politicieni maghiari din secolul al 16-lea, István Werbőczy în opera sa, Tripartitum, tratează Croația ca un regat separat de Ungaria. În 1222 Andrei al II-lea al Ungariei a emis Bula de Aur care a stabilit principii de drept. În 1241, Ungaria a fost invadată de mongoli și, după unele minore lupte sfârșite cu victorii maghiare, în cele din urmă mongolii au distrus armata maghiară în Bătălia de la Mohi. Atunci când Ladislau al IV-lea din Ungaria a murit înainte de Andrei III, un alt nobil și-a rezervat tronul pentru el însuși: Carol Martel de Anjou, fiul lui Regelui de la Napoli, Carol al II-lea și a Mariei de Ungaria (fiica regelui Ștefan al V-lea al Ungariei). Cu toate acestea Andrei al III-lea a asigurat puterea pentru el însuși, și a domnit fără inconveniente, după moartea lui Carol Martel în 1295. Atunci când Andrei III a murit în 1301, Maria de Ungaria, care a crescut copiii lui Carol Martel, a recuperat tronul Ungariei pentru nepotul ei Carol Robert de Anjou. La preluarea controlului după o perioadă internă haotică, el a fost în cele din urmă încoronat ca rege Carol I al Ungariei. El a pus în aplicare reforme economice importante, dar a și micșorat puterea nobilimii maghiare. Regatul Ungariei a ajuns la o eră de prosperitate și stabilitate sub conducerea regelui, care a învățat limba maghiară de la bunica lui, și, de asemenea, a cunoscut italiana, latina, franceza și engleza. Minele de aur din Regat au fost pe larg exploatate și în curând Ungaria a ajuns la un loc de frunte în producția de aur european. Forintul maghiar a fost introdus pentru a înlocui dinarii, și la scurt timp după reformele introduse de către Rege, economia Regatului a fost plasată din nou pe un curs de dezvoltare, după starea sa dezastruoasă din secolul al 13-lea. În timpul lui Carol Robert, puterea Ungariei a ajuns să influențeze proaspăt unificatul stat român, Țara Românească. Conducătorul său, Basarab I, a ocupat Banatul de Severin. Carol Robert a cerut lui Basarab retrocedarea Banatului și prestarea unui jurământ de vasalitate. În urma refuzului lui Basarab, Carol Robert atacă noul stat dar este respins și pierde bătălia de la Posada petrecută în toamna anului 1330. Această bătălie a marcat emanciparea Țării Românești și ieșirea de sub tutela coroanei maghiare. După moartea lui Carol Robert, se urcă pe tron fiul său, Ludovic. El a instituit pacea înăuntrul statului, a reorganizat armata și a dezvoltat viața economică. Sub conducerea lui, ungurii au supus Serbia și Bosnia. Ludovic a păstrat mereu relații bune și apropiate cu împăratul romano-german, Carol al IV de Luxemburg. Sigismund de Luxemburg, fiul său, a reușit să ajungă rege al Ungariei, Ludovic l-a numit moștenitorul lui, și a aranjat căsătoria cu fiica sa Maria. Sigismund a trăit la curtea lui Ludovic, dar a învățat atât limba maghiară cât și noul său mod de viață. După moartea lui Ludovic, regina văduvă a depus eforturi ca Sigismund să nu fie încoronat ca rege al Ungariei. Acest lucru a generat o perioadă haotică în cazul în care Maria ar fi devenit regină a Ungariei, dar mama ei și nobilimea a decis pentru el. Sigismund și Maria s-au căsătorit în 1385, dar în curând a fost trimis departe de casă, pentru o anumită perioadă, pentru niște interese ce ne par acum destul de obscure. De bună seamă că acestea nu priveau poporul maghiar. Sigismund a devenit un rege puternic care a efectuat o mulțime de îmbunătățiri în sistemul de drept maghiar și a reconstruit palatele de la Buda și Vișegrad, aducând materiale din Austria și Boemia, apoi a dispus crearea celei mai luxoase clădirii din toată Europa centrală. În legile lui pot fi văzute urme de mercantilism timpuriu, și a lucrat cu greu pentru a menține nobilimea sub controlul său. Un pericol extern îl constituia încă turcii otomani. De aceea Sigismund s-a aliat cu Mircea cel Bătrân, domnitor în Țara Românească. Între timp, împotriva otomanilor s-a remarcat Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei. El a fost numit regent al Ungariei, după moartea lui Sigismund. Iancu deținea puterea asupra principatelor române. Fiul său, Matei Corvin a fost numit rege al Ungariei. El a îmbunătățit în continuare economia Ungariei și a practicat diplomația vicleană în loc de acțiuni militare ori de câte ori se putea. Matei efectua o campanie doar atunci când era necesar. În 1485, cu scopul de a limita influența și implicarea Sfântului Imperiu Roman în treburile Ungariei, el a ocupat Viena, timp de 5 ani. După moartea sa, Vladislav al II-lea al Ungariei de Jagiellonians a fost pus pe tronul Ungariei. În 1514, are loc în Transilvania războiul țărănesc condus de Gheorghe Doja care va duce la slăbirea Regatului Ungariei în fața otomanilor. În 1526, la bătălia de la Mohacs, forțele Imperiului Otoman au anihilat armata maghiară, și în încercarea de a scăpa de Ludovic al-II al Ungariei s-au înecat în Creek Csele. Liderul armatei ungare, Pál Tomori, a murit de asemenea în această luptă. Datorită presiunii otomane, autoritatea centrală s-a prăbușit și o luptă pentru putere a izbucnit. Majoritatea electorilor l-au ales la Buda, la data de 10 noiembrie 1526 pe Ioan Zapolya (1526-1540), doar o mică grupare a aristrocației maghiare (în decembrie 1526) l-a ales pe arhiducele Ferdinand I al Austriei la Bratislava. În 29 februarie 1528 regele Ioan Zapolya a fost recunoscut de sultanul otoman. În 1529 regatul maghiar a fost împărțit în două părți, în vest era regatul maghiar, și Ungaria habsburgică, în acea vreme nu erau turci pe teritoriul maghiar. În 1532 Nikola Jurišić a blamat armata turcă, pe diferite considerente. În 1541 a căzut Buda, care a marcat împărțirea Ungariei în trei părți. Vestul Ungariei a fost inclus în Imperiul Habsburgic, al Austriei. Imperiul Otoman a stăpînit partea de centru-sud, Pécs și Buda. Transilvania a devenit stat vasal al Imperiului Otoman. Între 1699 și 1718 armatele Sfântului Imperiu Roman au eliberat teritoriile de sub ocupația imperiului otoman care fuseseră parte din regatul maghiar înainte de 1526, încluzându-le împreună cu Transilvania, Imperiului Habsburgic. Limba de cancelarie (limba de stat) a Regatului Ungariei (inclusiv Transilvania) era limba latină. Maghiara a fost introdusă ca limbă oficială de stat, abia în anul 1825. După revoluția maghiară din 1848-1849 Regatul Ungariei a fost dizolvat de Imperiul Austriac, și a fost împărțit într-o serie de districte mici controlate de Viena. În 1867, după înfrângerea de la Königgrätz, Imperiul Austriac a fost nevoit să-și reorienteze politica, așa încât s-a transformat în monarhia dualistă Austro-Ungaria, în care Ungaria a devenit una din cele două părți autonome al noului stat: regat separat și politică internă separată. După ce, în urma Revoluției de la 1848, autoritățile imperiale austriece introduseseră limba germană ca limba oficială în Ungaria, instaurarea dualismului a fost urmată de o politică de maghiarizare a Ungariei, desfășurată în pofida legii naționalităților și a legii învățământului (amândouă adoptate la 7 decembrie 1868), care asigurau largi drepturi pentru minorități. Prevederile acestor acte normative au fost restrânse treptat, până la abrogarea completă a legii învățământului, înlocuită în anul 1907 cu legea Appónyi, care a forțat procesul de maghiarizare și a acutizat nemulțumirea generală a minorităților. 
Regatul Ungariei în ridicarea topografică iozefină, 1782-1785  Etniile din Ungaria Mare (1880)
Hartǎ fizicǎ a Regatului Ungariei, 1919 Yüklə 1,62 Mb. Dostları ilə paylaş:
|