Copertă fața ii-a citat

Ultimul moştenitor al Imperiului Austro-Ungar s-a destăinuit unui istoric şirian

Interviul luat și scris de gazetarul Adrian Cotuna la data de 05.08.2011, este cât se poate de semnificativ și edificator. Acest interviu a fost publicat pe site-ul Știri din Arad. Voi reda cele mai importante aspecte din acest material:

La începutul lunii iulie 2011, agenţiile de presă de pretutindeni au anunţat că s-a stins din viaţă dr. Otto von Habs­burg, ultimul moştenitor al tronului fostei Monarhii Austro-Ungare, perso­nalitate marcantă a epocii postbelice, luptător ne­înfricat al ideii Pan-europene.  A contribuit în mare măsură la fundamentarea şi clădirea Uniunii Europene, fiind un timp şi  Preşedinte al Parlamentului European. O viaţă întreagă dr. Otto von Habsburg s-a pus în slujba împăcării şi colaborării între naţiunile şi statele europene.

Ca fiu al ultimului împărat al Monarhiei, s-a stins din viaţă la venerabila vârstă de 98 de ani, în locuinţa sa de pe malurile lacului Stanrberg din Bavaria, unde a locuit în anturajul familiei, nu departe de Munchen.
S-a născut ca primul fiu al împăratului Carol I al Austriei (regele Carol al IV-lea al Ungariei) şi al împărătesei Zita, şi a fost astfel prinţul moştenitor al Imperiului Austro-Ungar. Între 1919-1921 a trăit împreună cu părinţii săi în exil în Elveţia. În 1930 a început studiul ştiinţelor politice la Universitatea Catolică din Leuven, pe care le-a absolvit în 1935. A primit drept de reîntoarcere în Austria abia în anul 1966. Tatăl său a fost răsturnat de pe tron în toamna anului 1918 de către Revoluţia din Viena şi Budapesta.

Încercările împăratului de a reveni măcar pe tronul Ungariei în 1922 au dat greş,  puterile învingătoare, Franţa, Anglia, SUA, nesprijinind această acţiune.

În felul acesta, una dintre cele mai vechi dinastii europene, cu un bogat trecut istoric, a părăsit scena politică a lumii contemporane. Originară din Elveţia centrală, sediul ei fiind Castelul-Cetate Habsburg, şi-a extins teritoriul trecând în Austria în sec. XV şi cu timpul va deveni familie domnitoare în Austria. Împăratul Rudolf, Ferdinand, Leopold, Carol I, au extins graniţele Austriei spre sud şi est, peninsula Balcanică, Ungaria şi pământul românesc – Transilvania.

Problema islamismului în centrul lumii creştine

Dr. Otto Greffner, profesor universitar de istorie, originar de pe plaiurile arădene, născut la Şiria, a avut deosebita şansă de a discuta de câteva ori cu prinţul Otto von Habsburg. „În România am ocupat funcţia de profesor şi director al Liceului German din Arad . Am mai lucrat la Institutul de Istorie din Cluj şi apoi la Muzeul Judeţean Arad . Am plecat în Germania la sfâr­şitul anilor ’70 din motive politice. Acolo am activat la Universitatea din Munchen, Freiburg şi Basel”, se prezintă în câteva cuvinte istoricul şirian. „Prăbuşirea Ungariei în urma bătăliei de la Mohacs în 1522, câştigată de oştirea invadatoare a sultanului. La această bătălie însăşi regele Ungariei, Ludovic al II-lea îşi pierde viaţa. De aici înainte, cea mai mare parte a Ungariei va deveni paşalâc, condus de la Buda. Austria şi principatele române vor forma singura linie de rezistenţă în faţa înaintării turcilor spre Europa. În 1683 sultanul se hotărăşte că a sosit momentul de a încerca o pătrundere spre Europa centrală. O formidabilă armată otomană formată din 300.000 de luptători, înzestrată cu peste 300 de tunuri şi alt armament modern, sub comanda marelui vizir Cara Mustafa, s-a pus în mişcare cu scopul de a asedia Viena.

Apărarea este organizată de principele Max von Baden, comandantul suprem al armatei austriece. În ajuto­rul asediaţilor se mobilizează o bună parte a landurilor din Germania. Tot în ajutorul asediaţilor porneşte şi regele Poloniei, Sobieski. În faţa Vienei armata turcă este înfrântă şi se retrage în mare debandadă şi cu mari pierderi, fiind o mare victorie a lumii creştine. Armata austriacă refăcută, sub comanda Prinţului Eugen de Savoja, porneşte o ofensivă generală şi în câteva bătălii, Buda, Zenta, Petervardein şi Belgrad sunt eliberate. Tot acum sunt eliberate şi Ungaria, Transilvania, Banatul şi o parte a Serbiei. Aici vreau să menţionez faptul că în armata Prinţului Eugen de Savoja au luptat şi strămoşii mei, iar după încheierea Păcii de la Passarowitz, încheiată între turci şi austrieci în 1718, aceste teritorii intră în administraţia Austriei. Strămoşii mei fiind veterani de război se aşează la Sântana. Tot acum începe acţiunea de colonizare a Banatului, a Voivodinei şi parţial a Ungariei de Sud. În cea mai mare parte coloniştii sunt germani“, ne spune Otto Greffner, care pe baza acestor evenimente a avut o discuţie cu Otto von Habsburg.
Războiul interreligios este programat. Iată răspunsul acestuia, în legătură cu prezenţa islamismului în Europa: „Că demult islamul a pus piciorul în Europa nu este o noutate. Albania există de foarte mult timp ca ţară cu populaţie majoritar islamică. După destrămarea Iugoslaviei au apărut Bosnia şi mai nou Kosovo, ca ţară islamică. Islamismul este prezent, fie că vrem noi sau nu. O chestiune deosebită reprezintă penetraţia în masă a populaţiei din ţările islamice înspre ţările europene. La început au fost racolaţi ca mână de lucru şi duşi în mai multe ţări europene.

Azi au devenit o adevărată plagă pentru ţara respectivă. Vezi Franţa (arabii), Germania (turcii), Italia, Anglia, Spania şi alte ţări. În aceste cazuri, fiecare ţară trebuie să-şi rezolve problemele pe linie internă. În ultimul timp apar lăcaşuri de cult islamic, precum moschei, minarete deosebit de fastuoase şi de multe ori mai mari decât bisericile creştine. Se pare că în acest fel războiul inter-religios este programat. Nu vom putea reveni însă la un conflict militar ca în evul mediu pe bază de religie“.

Federalizarea ar fi constituit salvarea imperiului

Istoricul şirian nu a omis să pună în discuţie şi evenimente în care dinastia nu a jucat un rol pozitiv. De pildă, Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan sau răscoalele ţărăneşti din Evul Mediu care nu puteau fi aprobate de conducerea politică a statului. Acestea trebuiau să fie luate în seamă şi procedat la reforme sociale. În discuţii s-au mai abordat şi alte aspecte legate de istoria acestor teritorii. Ne vom rezuma însă aici la o singură problemă, care priveşte însăşi existenţa Imperiului Austriac.

Întrebat dacă ar fi ajuns împărat ce ar fi făcut pentru salvarea Imperiu­lui, iată ce a răspuns Otto von Habsburg: „Aş fi pornit chiar de la început la o reformă generală administrativă având la bază naţionalitatea.

Austria ar fi devenit o confederaţie de state. Pe lângă Austria şi Ungaria ar fi apărut Cehia, Slovacia, Transilvania, Bucovina, Banat, Bosnia-Herţegovina, Galiţia, Voievodina. Fiecare ţară (land) ar fi avut un parlament local, iar lucrările s-ar fi desfăşurat în limba naţională. Exista şi un parlament central la Vi­ena, unde să fie reprezentate toate statele confederaţiei. În acest sens ar fi procedat şi Rudolf, băiatul lui Franz Josef, dacă ar fi ajuns împărat şi nu s-ar fi sinucis. Asemănător ar fi procedat şi Franz Ferdinand – moş­te­nitor de tron împuşcat la Sarajevo în 1914 de către un grup de naţionalişti sârbi. Aici trebuie să consemnăm fap­tul că Franz Ferdinand îl avea ca şi consilier personal pe românul dr. Aurel Popovici, care de asemenea, era pentru federalizarea imperiului“.

De menţionat că Otto von Habsburg vorbea opt limbi la perfecţie, printre care şi româna.