Coperta ioana dragomirescu mardare 828590
Yüklə 1,92 Mb.
|
|
Apoi, ştiinţa respectivă are drept obiect toate Fiinţele, sau nu ? Dacă nu are drept obiect toate Fiinţele, este greu de arătat pe care le are /drept obiect/. Iar dacă există o singură ştiinţă pentru toate "înţele, este neclar cum se poate să existe aceeaşi ştiinţă pentru mai multe/Fiinţe/. Apoi, oare [există demonstraţie] numai în legătură cu Fiinţele, Ş1 cu contextele lor ? Dacă există demonstraţie în legătură cu con- ajt C,e'.nu ™stă demonstraţie în legătură cu Fiinţele. Or, dacă este dintr'tU,nţa/ contextelor /decît cea a Fiinţelor/, care va fi fiecare Aerr, ^l care dm două are precedentă ? în măsura în care este nonsţratu ~ / ' însă în ^ 'tlln^a' x trebui să se ocupe cu contextele; în măsura însă " ea SC OCUPa cu principiile, ea are ca obiect Fiinţele.3 riţiunile d ^^aHtat^ nu trebuie considerată a avea drept obiect nu se refe -\ * aratate *n cărţile despre Fizică; căci /acele raţiuni/ """ ice si^V0015'.^068^ este binele, iar el se află în acţiunile : m mişcare. Iar acesta — binele — este cel : Şi în lu 348- METAFIZICA dinţii care pune în mişcare : astfel este finalitatea D cel dinţii lucru care mişcă nu se află printre lucru în general, apare următoarea dificultate oare
1059b căutăm acum are în vedere fiinţele senzoriale s vedere alte Fiinţe ? Căci, dacă ea are în vedere alte F" cele senzoriale/, ea s-ar referi fie la Forme, fie la entit" '\ tice. Dar Formele nu există — e clar. Totuşi dificultatea se chiar dacă existenţa lor ar fi acceptată: de ce nu se înr" ,er cum în cazul entităţilor matematice, şi în cazul celorlalt *' ^ care sînt Forme ? Vreau să spun că platonicienii situează "*-'' ţile matematice între Forme şi lucrurile senzoriale ca pe un al '!*" ordin, separat atît de Forme, cît şi de lucrurile din lumea n tră; şi totuşi „al treilea om" nu există /în cazul lor/, nici „cal" se rât de el însuşi şi de caii individuali.5 Iar dacă într-adevăr nu există /entităţi matematice/, în felul în care le consideră /platonicienii/, care ar fi obiectul de studiu al matematicianului ? El nu poate fi constituit de obiectele din lumea noastră; într-adevăr, nimic din ele nu este de natură, să fie cercetat de ştiinţele matematice. Şi totuşi, ştiinţa căutată de noi nu se poate referi la obiectele matematice, deoarece nici unul dintre ele nu este autonom. Darea nu este nici ştiinţa Fiinţelor senzoriale, deoarece acestea sîntpien-toare. în general, se naşte dificultatea următoare : sarcina cărei ştiinţe este să trateze materia matematicilor ? Nu este asta sarcina fizicii, deoarece întreaga preocupare a fizicianului se referă la lucrurile care au într-însele principiul mişcării şi al repausului. Nici nu es sarcina ştiinţei care cercetează demonstraţiile şi /natura/ suin. deoarece aceasta studiază chiar acest gen de probleme. Kami filozofia cu care ne ocupăm să trateze problemele materna Altă dificultate: oare trebuie admis că ştiinţa căutata se cu principiile pe care unii le denumesc ele mente . io.1 Je e aceste elemente ca imanente lucrurilor compuse. L>ar, p ^. parte, s-ar putea considera mai degrabă că ştiinţa căutata a ^. universalele ; căci orice raţionament şi orice ştiinţă au ^ j^ult versalele, şi nu ultimele realităţi /senzoriale/ CARTEA KAPPA (XI)
349
una cu
e5 _ ^ acest £e^ £Ste necesar ca diferenţele să participe la > dacă se admite câ ele sînt genuri; or, nici o c£va tf _ rM$te si la
nu poate participa la gen. Astfel, se pare că ceea-ce-este nu ar putea fi considerate nici genuri, nici principii.7 ?' Mai departe: dacă este principiu mai degrabă ceea ce este mai . ju jec;t ceea ce e mai puţin simplu, iar /speciile/ ultime provenite din gen sînt mai simple decît genurile (acele specii sînt, într-adevăr, indivizibile, în timp ce genurile se divid în mai multe specii care diferă între ele), speciile ar părea că sînt mai degrabă principii decît genuri. Dar în măsura în care speciile sînt suprimate cînd sînt suprimate genurile, genurile ar părea, ele, mai asemănătoare principiilor /decît speciile/. Căci ceea ce suprimă pe altul laolaltă cu sine este principiu. Acestea sînt chestiunile ce produc dificul- 1060a tatea, şi sînt şi altele de acelaşi tip. Capitolul 2
Mai departe: oare trebuie considerat că există ceva în afara lucrurilor individuale, sau nu ? Să aibă ştiinţa cântată drept obiect ividualele ? Dar acestea sînt nenumărate. Iar ceea ce rămîne în
tar "^"k* ^ividuale sînt genurile şi speciile, dar ştiinţa cău- u e are drept obiect nici pe unele, nici pe altele. Din ce cauză
Ş^neSetecu «putinţă, am arătat. tentâu • p" Se Pune într£barea dacă trebuie considerată exis- 350
în plus, dacă în afara Fiinţelor senzoriale exist" în afara căror Fiinţe senzoriale trebuie admisă e ' ° ^' Fiinţe ? De ce ar aşeza-o cineva mai degrabă în af ^^ acestei sau cailor, decît a celorlalte animale, sau şi a lucruril Oamen''0r, în general ? Căci ar părea neraţional a dispune Fiinţe et manirnate> egale în număr cu cele senzoriale şi pieritoare Iar d " r'te. căutat acum nu este separat de corpuri, despre ce fel d nc'P'u' ar putea fi vorba mai curînd decît despre materie > într" JC'P1U w ^ r- i ' ULr~adevăr
materia nu exista in actualizare, dar există în virtualhai însă un principiu mai solid decît aceasta /materia/ ar tr k • fie considerat forma si configuraţia. Dar forma este pieritoarP ' " r i ~ ~ i - - • .. -i-. • • . „ . ^ *" e, Ast-
fel incit rezulta ca nu exista Fiinţa eterna şi autonomă intrin Asta este însă absurd, fiindcă se pare că există şi este căutată de câtr filozofii cei mai dăruiţi cu har un principiu şi o Fiinţă care sînt în acest fel /eterne/. Cum oare va putea exista o ordine, dacă nu există ceva etern, autonom şi subzistent ?8
Apoi : dacă există o Fiinţă şi un principiu avînd natura pe care noi o căutăm, şi dacă ea este una pentru toate lucrurile, identică pentru lucrurile eterne şi pentru cele pieritoare, apare o altă dificultate : de ce, dacă există acelaşi principiu /pentru toate lucrurile/, unele dintre cele determinate de acest principiu sînt eterne, în timp ce altele nu sînt eterne ? Aceasta este absurd. Iar dacă principiul lucrurilor eterne şi cel al lucrurilor pieritoare sînt diferite, şi dacă totuşi principiul celor pieritoare este etern, vom întîmpina aceeaşi dificultate (de ce, într-adevăr, dacă principiul este etern, nu sînt eterne şi lucrurile care depind de acest principiu ?)• Iar daca pnnci piui /lucrurilor pieritoare/ este pieritor el însuşi, va apărea un principiu diferit de acesta, şi aşa se va merge la infinit. Iar dacă cineva va postula drept principii pe cele crezute c 1060b mult a fi imobile — adică ceea-ce-este şi w«#/ — mai mtii, ^ care dintre acestea nu semnifică ceva determinat şi o -^ ^ fel vor fi ele autonome şi intrinseci ? Dar noi cons _' d
c
CARTEA KAPPA (XI) e posibil să fie adevărată opinia celor care susţin {nplus, c ^ principiu şi Fiinţa? Sînt şi filozofi care for-câ nnH £S e «J din materie primul număr şi care afirmă că aces- m ta este r»n, • ^ -n(jjte dualitatea, cît şi celelalte numere din-
în plus, cum trebuie concepută Fiinţa unului şi a punctului ? Căci orice Fiinţă are o devenire, dar punctul nu are devenire, de vreme ce punctul este o diviziune. O altă dificultate: orice ştiinţă are drept obiect universalul şi proprietăţile determinate, dar Fiinţa nu aparţine universalelor, d ea este mai curînd un individual determinat şi autonom; atunci, dacă ştiinţa se referă la principii, în ce fel poate fi conceput principiul a fi o Fiinţă ? Apoi, oare mai există ceva în afara compusului (mă refer la materia însoţită de formă) ? Căci, dacă nu există, toate lucrurile aflate m materie sînt pieritoare. Iar dacă există, ar fi vorba despre formă Şi configuraţie. Dar este greu de decis în ce cazuri există o astfel e tormă, şi în ce cazuri — nu. Este limpede că în unele cazuri, Precum în cel al unei case, forma nu este separabilă. POI, oare principiile sînt identice /pentru toate lucrurile/ ca ' S^U ca sPecie ? Căci dacă ele formează o unitate numeri-a'toate lucrurile vor fi identice. '"" «n
UllU' Capitolul11 fcl°zofului are ca obiect ceea-ce-este caftind 12 ' nu exist£nt ca parte 352
1061a
& °
'ar, erivi caz, 'este sta sub autoritatea unei singure ştiinţe. (Căci n
gen pentru /descrierea/ unor astfel de sensuri) D comun sub un anume aspect /între aceste sensu '/'
putea sta sub o singură ştiinţă. ' atunci ele Jr Cele spuse se petrec precum în cazul „medicalului" s' rosului". Inrr-adevăr, folosim ambele cuvinte acord* ?H multe sensuri: fiecare este conceput în acest fel nrin f'" ,
k. ^ ^*ptUi că ştiinţa medicală, altceva este r "
sănătate, altceva este raportat la altceva, dar există o acee tat 'a ficaţie de referinţă în cadrul fiecărei grupe de sensuri îm """' se numeşte „medical" şi o teorie, şi un bisturiu, una fiindcă ut din ştiinţa medicală, celălalt fiindcă serveşte acesteia, în celalalt ceva este numit „sănătos", fiindcă indică sănătatea, iar altceva /! numit sănătos/ fiindcă o produce, în acelaşi fel vorbim şi despre rest în acelaşi fel vorbim şi despre ceea-ce-este în întregul său: cid fiecare lucru este conceput ca fiind, deoarece el este fie o proprietate, fie o posesie, fie o situare, fie o mişcare, fie altceva de acest tip a ceea-ce-este ca fiind.13
Or, deoarece orice existent poate fi redus la ceva ce este unu şi comun, toate contrarietăţile pot fi şi ele reduse la primele diferenţe şi contrarietăţi ale existenţei, fie că primele diferenţe ale existenţei ar fi mulţimea şi unul, fie că ar fi asemănarea şi neasemâna-rea, fie că altele ar îndeplini acest rol. Acestea au fost deja cercetate. Dar nu este nici o diferenţă între a reduce existentul la ceea-ce-este sau la unu. Căci, deşi ele nu sînt acelaşi lucru, ci sînt diferite, se pot totuşi converti unul într-altul.
Deoarece însă este propriu aceleiaşi şi unice ştiinţe să se ocup^ de toate contrariile, şi fiecare contrariu este conceput ca " "" ţiune — deşi în legătură cu unele n-ar fi uşor de arătat c concepute ca privaţiune, cele la care există un element i diar, precum între drept şi nedrept —, în toate aceste căzu ^ considerat că privaţiunea nu se referă la întregul cupnn ^ ficaţiei /cuvîntului/, ci doar la forma ultimă. De exemplu-drept este, printr-o anumită condiţie a sa, ascultător a g ^ nedrept nu va fi privat de întregul conţinut al senini i . . .^ ^ tului „drept"/, ci doar îi lipseşte cumva ascultarea jegi ^. ^ ce\e. fel va poseda el privaţiunea, în acelaşi fel se intimp lalte cazuri. CARTEA KAPPA (XI)
353
săuprin.abSu senzoriale, precum greutatea şi uşurătatea, tăria şi toate caliţa^ cal şi studiază proprietăţile acestor cor-
^ »n care ele sînt cantitate şi nimic altceva. De aseme-l1 T radiază poziţionările reciproce ale unor corpuri, proporţiile r (ie proporţie a altora, cît şi raporturile lor. Şi totuşi, noi 1061b ciU UpS» *•* r r ' .. .....
., jm întreg acest studiu uneia şi aceleiaşi ştiinţe — geometria. 1 L fel stau lucrurile şi cu ceea-ce-este: căci proprietăţile acestu-' în măsura în care el este şi contrarietăţile acestuia caftind, nu sînt studiate de altă ştiinţă decît de filozofie.14 în schimb, fizicii i s-ar atribui nu studiul lucrurilor ca fiind, ci mai curînd studiul lor în măsura în care ele participă la mişcare.
Cît despre dialectică şi sofistică, ele au ca obiect proprietăţile contextuale asociate lucrurilor, nici luate ca. fiind, nici ocupîndu-se cu ceea ce există intrinsec în măsura în care este ceva ce este. 15 Rezultă că rămîne numai filozoful să studieze cele amintite mai sus, în măsura în care ele sînt.
Deoarece ceea-ce-este în întregul său se raportează la un sens unic Şi comun, deşi el are, altminteri, numeroase sensuri, iar contrariile
«i aceeaşi proprietate (ele se reduc la primele contrarietăţi şi dife- renţe a ceea-ce-este), iar cele care sînt în acest fel pot fi acoperite
6 ° Sm8ură ştiinţă, s-ar rezolva dificultatea arătată la început, ca oh' ^ pro^ema ^e a Şti în ce fel ° singură ştiinţă poate avea
>ect studiul unor existenţe numeroase şi diferite ca gen. Cor6 Ş1 matema"cianul se serveşte în felul său <îoia><;> ^e.ner~e 354
METAFIZICA ce-este, m măsura în care fiecare dintre /aceste nări-;/ eazacee"-f i • i • , " • ' e$te. In acelaşi mod cu matematica stau lucrurile şi cu fi văr, fizica studiază proprietăţile contextuale "zică. Inr.r-acie Ş' Pnncipiile lucru- rilor în măsura în care ele sînt mobile, şi nu în măsura în sînt pur şi simplu. (Am spus că prima ştiinţă a acestora a^V"' vedere în ce măsură subiectele sînt existente, şi nu în ce măsură s"'" altceva.) De aceea şi fizica, şi matematica trebuie considerate a fi /numai/ părţi ale înţelepciunii. Capitolul 5 Există în cuprinsul existenţei un principiu în legătură cu care nu-i posibil să te înşeli, ci, dimpotrivă, trebuie să spui întotdeauna adevărul : anume, că nu-i posibil ca acelaşi lucru într-unul si acelaşi 1062a moment să fie şi sânufie (şi /mai sînt şi/ alte /predicate/ şi contra- riile lor aflate în aceeaşi situaţie). In legătură cu asemenea axiome nu există demonstraţie ca atare, dar /poate fi combătut/ omul care /o neagă/. Căci nu se poate deduce acest principiu pornindu-se de la un alt principiu mai sigur, dar acest lucru ar fi necesar, dacă el artre bui demonstrat în sens propriu. Prin urmare, împotriva celui ca face afirmaţii contradictorii trebuie ca cel ce arată ca as ^ să asume ceva de acest tip, anume ceva identic cu princip nu-i posibil ca acelaşi subiect să fie şi să nu fie într-unu Şi moment, dar să nu pară că e identic.16 . . Doar în acest fel ar putea fi „demonstrat" /principiu tradicţiei/ împotriva celui care afirmă că propoziţii co pot fi deopotrivă adevărate cînd au acelaşi subiect. jnţe oamenii care doresc să-şi comunice gîndul trebuie sa ^ între ei; căci neexistînd această înţelegere, cum vapu .con-
CARTEA KAPPA (XI) 355
„îndului ? Trebuie, prin urmare, ca fiecare din-eioco'nltnic. f|e cunoscut şi să aibă un sens, nu multe, ci numai [recuvinte sar unul singur' jntul/ ar avea mai multe sensuri, trebuie clarifi-lar daca ^ anume dintre ele /omul care vrea să comunice/ cat perrtr , ruvîntul respectiv. Aşadar, cel care spune că asta ' r^chuinteaza i-u ,-• - - ^ i - - ' te neagă ceea ce atirma, incit el neaga ca acest cuvmt &teşî" . ceea ce semnifică. Dar asta este imposibil. Rezultă că, sernni i . este" semnifică ceva, este imposibil ca afir- mV jus jacă cuvîntul semnifică ceva şi acest lucru este adevărat, necesar ca acest lucru să existe în mod necesar.17 Dar nu-i posibil ca ceea ce există în mod necesar cîndva să nu mai existe. Aşadar, propoziţii contradictorii despre acelaşi subiect nu sînt posibile, în plus, dacă afirmaţia nu e mai adevărată decît negaţia, cel care spune „/cutare/ e om" spune la fel de mult un adevăr ca cel care spune „/cutare/ e non-om". S-ar părea că nu e mai mult în adevăr, sau nu mai puţin în fals cel care spune că „omul e cal" decît cel care spune că „omul e non-om". Rezultă că şi cel care spune că „acelaşi om e cal" va spune adevărul (propoziţiile contradictorii ar trebui să fie în mod similar adevărate). în consecinţă, acelaşi om va fi şi cal, sau orice alt animal. Nici una dintre aceste propoziţii contradictorii nu poate fi demonstrată ca atare, dar există o demonstraţie îndreptată împotriva omului care le susţine. Căci, întrebîndu-1 în acest mod, 1-ai putea cu uşurinţă forţa chiar şi pe Heraclit în persoană să admită că pro-poziţule contradictorii nu pot fi adevărate niciodată în aceleaşi "•cumstanţe. Intr-adevăr, în fapt, el a adoptat teza sa neînţelegînd bine rp •,„•„- j _ î ii r- ' i sa spună, l n general, dacă ceea ce el afirma este ade-acest lucru nu ar putea fi adevărat, anume ca acelaşi rivinţă, si în acelaşi moment, să fie si să nu - sînt distinse, afirmaţia nu e deloc mai adevă--6aţia, m acelaşi fel se întîmplă şi cu cele două luate fS°Clate' ca ?^ "n^ ar f' ° singură afirmaţie; ei bine, de ap' mai. a"evărată negaţia decît întregul, care e pus sub văr e Wea fa. Du' • rată dec* 'a°'altâ a i aceast - /-' a nu se poate face nici o afirmaţie adevărată, "Jirmaţie însăşi ar fi falsă — anume, a spune că nu I062b 356 METAFIZICA există nici o afirmaţie adevărată. Iar dacă există ^ adevărată/, s-ar rezolva dificultatea expusă de c ' C° rrnaţie fel de obiecţii şi distrug cu totul posibilitatea dial ^^ a^Uc ast- Capitolul 6 Asemănătoare cu cele spuse mai sus este şi teoria l ' p goras: într-adevăr, acesta a afirmat că omul este măsurat^' lucrurilor, nespunînd cu asta nimic altceva decît că ceea ' ^ prezintă fiecare om există în realitate cu certitudine < '^ Ttayicoqx Or, aşa stînd lucrurile, rezultă aceeaşi consecinţă /ca m' sus/, anume că acelaşi subiect să fie şi să nu fie, şi să fie si r" ' bun, şi tot aşa să aibă şi alte proprietăţi exprimate prin propoziţii contradictorii. Motivul este că adesea unora un lucru le apare frumos, altora le apare invers, iar măsura este reprezentarea fiecărui ins. Dar această problemă ar fi dezlegată dacă s-ar cerceta de unde a sosit principiul acestei concepţii /relativiste/, într-adevăr, separe că la unii /sofişti/ concepţia s-a născut din doctrina filozofilor naturii, în timp ce la alţii /ea a venit/ din constatarea că nu toată lumea are aceleaşi experienţe în legătură cu aceleaşi lucruri, ci că unora cutare li se pare dulce, iar altora — contrariul /dulcelui/. Iar faptul că nimic nu se naşte din nefiinţă, ci orice se naşte din fiinţă, constituie o opinie comună aproape pentru toţi cei care studiază natura. Dat fiind că nici un alb nu apare dintr-un alb desăvîrşit şi în nici un fel /el nu apare/ din ceva ne-alb, ar însemna că ceea ce devine alb apare din ceea ce nu-i alb. încît, după aceş filozofi, rezultă că /albul/ apare din ne-alb, dacă acelaşi lucru "'* fi alb şi ne-alb. Dar nu c greu de dezlegat această aporie. S-a sp în Fizică cum apar din nefiinţă lucrurile în devenire, şi cu ele din fiinţă.19 tăril°r' Iar faptul de a acorda atenţie egală opiniilor şi rePrezenroStesc. procedeu propriu celor care se iau la harţă între ei, e 'u . e[e. $e Căci e evidentă necesitatea ca doar unii dintre ei sa ^ a(jevir. vădeşte aceasta din procesele care apar în senzaţie- _oilt niciodată acelaşi lucru nu apare unora dulce, iar a to ^ dulcelui, afară doar dacă unii dintre aceştia nu au org CARTEA KAPPA (XI) 357 r za umorile respective, distrus sau bolnav. Aşa stînd .e\ care a0 asumat că unii dintre oameni reprezintă o „măsură" lucrur-»c' „ ^ ce alţii — nu reprezintă aşa ceva. a lucruri o ^ jâ ^ cu binele şi răul, cu frumosul şi urîtul, şi cu k* fel Nu este nici o deosebire între asemenea judecăţi celede rariie Celor care, fără să se servească de ochi, folosesc ''re'"'l ' făcînd ca dintr-un lucru să pară că sînt două, susţin că e ' '' fie chiar două obiecte, deoarece aşa apar a fi; şi desigur, trC ^ nun / că iarăşi este un singur obiect /deoarece apare a fi ( \l Fiindcă celor care nu îşi mută privirea /de la obiectul în c'auză/', un obiect le apare a fi unul.20 Si în general, este absurd să judeci adevărul pornind de la faptul că lucrurile din lumea de jos apar transformîndu-se şi nefiind niciodată constante cu ele însele. Trebuie mers la vînătoarea adevărului pornind de la cele care se păstrează mereu la fel şi care nu au de-a face cu nici o schimbare; acestea sînt fenomenele supuse ordinii Mai departe: dacă există o mişcare şi un mobil, orice mobil se mişcă pornind de undeva şi îndreptîndu-se într-altă parte; aşadar, este necesar ca mobilul să se găsească /mai întîi/ acolo de unde porneşte, apoi să nu mai fie acolo, şi să se îndrepte către destinaţie şi să ajungă într-acolo. Nu trebuie să fie, atunci, deopotrivă aderate /propoziţiile/ contradictorii, aşa cum susţin acei /gînditori/. , POI, dacă în privinţa cantitativului cele din lumea de aici se află o continuă curgere şi mişcare, şi cineva ar admite aceasta, chiar "W? r*-- nU eSt£ adevarat> de ce ele nu ar avea o stabilitate calita-ace]u- 3C1 ^ce?tl filozofi par să atribuie proprietăţi contradictorii tivului l U 1£Ct Porn*nd de la observaţia nepermanenţei cantita-DarAV;., C°rpun! de aceea, acelaşi corp are si nu are patru coti. * '•liiţd tlYJP A l' ' ' % ' determ:n ' „ căutate, iar aceasta este caracteristică unei naturi e> m timn ce cantitatea tine de o natură nedeterminată.22 i d ' atunci cî filozofi reî" ^C'atunci cînd medicul prescrie o anume hrană, /aceşti Pîine derît- „m?tl^.Se seryesc cu ea ? De ce oare asta e mai curînd Pune, astfel încît să nu fie nici o deosebire între 0 mmca ? Dar în fapt, procedînd ca oameni care lnca şi a 1063 a 358
METAFIZICA 1063b
ştiu adevărul despre acel lucru, şi fiindu-le plinea r mandată, ei se servesc cu ea. Si totuşi nu ar fi trebuit /^ fUVă rec°- ta/, dacă nici o natură printre lucrurile senzorial ^ acăaceas- i -i- • r- A • l«.ic n\\ gr Yüklə 1,92 Mb. Dostları ilə paylaş:
|