Coperta ioana dragomirescu mardare 828590

58. Unităţile nu au intermediar în sens că 2,5 aflat între 2 şi 3 nu este o unitate. Cele trei numere pot fi reprezentate însă de puncte pe o dreaptă, astfel ca unul dintre puncte să fie situat între celelalte două. E mai puţin clar că înţelege Aristotel prin faptul că două puncte pot fi în contact: dacă ar vorbi de coincidenţă, nu ar mai exista con-secuţie; iar ca să existe consecuţie şi contact, trebuie să fie vorba despre puncte materiale, cu dimensiune.

CARTEA LAMBDA (XII)

Reluarea discuţiei despre Fiinţă. Există trei feluri de Fiinţe• s la pientoare, senzoriala eternă, şi Fiinţă imobilă. Devenirea Fiint ' "* riale are ca suport materia. Există trei principii: forma, privaţiunea si ria (suportul). Nici materia, nici forma nu sînt generate, ci doar com™ 7

n • -i i c- • • • "l ~ • l • ulupuSUl.

Raţiunile de a ti şi principiile sînt identice pentru toate lucrurile d prin analogie; în chip propriu, ele sînt diferite. Comparaţia cu cele patru raţiuni de a fi expuse în Cartea Alpha Mare. Actualizarea şi virtualitatea

Fiinţa imobilă trebuie să fie eternă. Existenţa Formelor nu explică miş­carea. Primul Cer este etern, antrenat într-o mişcare circulară perpetuă. El este pus în mişcare de un Mişcător imobil, aflat în actualizare perpetuă, Fiinţa lipsită de materie, Dumnezeu. Acesta pune în mişcare deoarece este o finalitate universală a lumii, în felul unui obiect al gîndirii şi al iu­birii. Dumnezeu este actualizare pură, imobil, principiu. Viaţa sa este etern fericită, în felul în care pentru oameni nu poate fi decît un scurt răstimp. El este gîndirea care se gîndeşte pe sine.

Fiecare planetă este mişcata de mai multe motoare planetare imobile. Ele sînt ierarhizate, primul fiind motorul care pune în mişcare sfera ste­lelor fixe, Mişcătorul imobil. Trecerea în revistă a teoriilor astronomi ale lui Eudoxos şi Callippos. Cerul (şi Universul) este unic. Cum este Intelectul divin. Gîndirea sa este gîndire a gîndirii. Absenţa materiei (a virtualităţii) face cu putinţă aceasta. Această gîndire este de tipu iţiei, sau al contemplaţiei mistice, deoarece ea gîndeşte simplul şi nu pusul. •[

Chestiunea materiei şi a generării. Critica teoriilor filozon or ^ şi a teoriei Formelor. Afirmarea că Principiul suprem, Durnncz

Capitolul l

,sint cerce-

Investigaţia noastră are ca obiect Fiinţa.Intr-adevăr, / ici/ principiile şi raţiunile de a fi ale Fiinţelor. Căci, dacă toată ^litatea e înţeleasă ca un întreg, Fiinţa este întîia sa parte1; iar dacă luată în succesiunea /categoriilor/, şi în acest fel Fiinţa este prima, apoi vine calitatea, apoi cantitatea.

Dar se poate spune că, la modul absolut, acestea din urmă, de fapt, nici nu sînt, ci sînt proprietăţi şi mişcări, sau sînt precum sînt nealbul şi nerectiliniul. Spunem, totuşi, că si acestea din urmă sînt, de exemplu, „cutare este nealb". Apoi nici una dintre celelalte cate­gorii /în afara Fiinţei/ nu este autonomă.

Dovada o aduc, în fapt, vechii filozofi, deoarece ei au căutat prin­cipiile, elementele şi raţiunile de a fi ale Fiinţei. Filozofii contem­porani consideră Fiinţe mai curînd universalele (genurile repre­zintă universalul si ei le consideră principii şi Fiinţe, deoarece cercetarea lor este mai ales de tip logic). Filozofii din vechime, msă, socoteau Fiinţe /elementele/ particulare, precum focul si pămîn-tul şi nu ceea ce le era comun — corpul.

t-xistă trei feluri de Fiinţe: mai întîi Fiinţa senzorială, în cadrul

reia există o primă Fiinţă eternă, si o a doua pieritoare. Cu aceas-\C R] ?rm^' exemplu, plantele şi animalele, toţi sînt de acord. a !Ste eternă\ şi este necesar ca elementele să fie înţelese exis p'*n U"1' c^ e^e s^m unul singur sau mai multe, în fine, unii f'l "^ lmo"d'î, si despre aceasta unii susţin că este separată, cotinH -1l lz*ndu-o mai departe în două /tipuri/, alţii însă so-în sfîrs- orme'e Şi entităţile matematice ţin de aceeaşi natură. Alţii,

p°sed

ln vedere numai entităţile matematice.2

ouă tipuri de Fiinţe /senzoriale/ aparţin fizicii, căci ele 1069b

ă - ,

există a!"e' 1;irna însâ aparţine de altă ştiinţă, de vreme ce Un Principiu comun pentru toate.3

382

METAFIZIC/V

l

J111 lil'l'!

'

nu ouă ccm-

Capitolul 2

Fiinţa senzorială este supusă transformării Dar j marea se face pornind de la termenii opuşi sau inter >trans^0r-aceştia opuşi/, însă nu de la toţi termenii opuşi (sunetul ^/ÎIUre în fond), ci numai de la termenii contrari, este necesar ^?l k^' ceva care să se transforme de la un contrariu la celălalt-^| lste nu contrariile se transforma. ' arece

în plus, ceva persistă /în cazul schimbărilor/, dar c persistă. Există, aşadar, o a treia entitate alături de cele d trani: materia.

Iar dacă există patru /tipuri de/ transformări, fie asociate Fiinţe' fie calităţii, fie cantităţii, fie locului, şi dacă generarea absoluţi ' nimicirea se referă la Fiinţă, creşterea şi descreşterea se referă la cantitate, alterarea — la calitate, deplasarea — la loc, transformările s-ar realiza între contrariile luate în parte. E necesar atunci să se transforme materia, care poate fi ambele contrarii.

Dar, de vreme ce ceea-ce~este este de două feluri, orice se trans­formă porneşte de la ceea ce este virtual şi se îndreaptă spre ceea ce este actualizat (precum de la albul virtual la albul actualizat, la fel şi în cazul creşterii şi al scăderii). Rezultă că ceva se poate naşte din ceea-ce-nu-este şi nu numai într-un mod contextual, dar şi că toate se nasc din ceea-ce-este, adică din ce este în virtualitate si din ce nu este în actualizare. Iar asta este „unul" lui Anaxagoras. într-adevăr, e mai bine să spunem că „toate erau laolaltă în virtuali­tate, dar nu şi în actualizare", decît că „toate /erau/ laolaltă , sau decît să invocăm „amestecul" lui Empedocle şi Anaximandru, sau decît să se vorbească în felul în care vorbeşte Democrit. ^

Rezultă că aceşti filozofi s-au întîlnit cu noţiunea de mate^ fiindcă toate cele care se transformă posedă materie, m ^ materie /decît au înţeles ei/. Şi au materie şi acele lucruri e ^ ^ nu sînt generabile, dar sînt mobile, aflîndu-se în deplasare, au o mişcare de generare, ci numai una locală. c,eneri'

Se pune întrebarea: din ce fel de ceea-ce-nu-este apa ^tate/.> rea, deoarece ceea-ce-nn-este e de trei feluri. /IJin espectiv*

însă, dacă ceva este în virtualitate, totuşi virtualita ^

nu conţine orice, la întîmplare, ci un anume lucru se

CARTEA I.AMBDA (XII)

383

•-—~~~ Nu este suficient /să se spună/ că „toate /erau/ laolal-lucru anum • -^ ge deosebesc prin materia lor. Altminteri, din ti".1" . . apărut nenumărate lucruri şi nu unul singur? Or, ce pric'n* sţ£ unu} singur, încît, dacă şi materia ar fi una singură, lntelectu ^ ^ctualizare /numai/ acel lucru a cărui materie există

, vrtu . . , , ....... ,,

A există trei raţiuni de a h şi trei principii. Uoua smt con-

f rrna. si privaţiunea, iar cel de-al treilea este materia.

Capitolul 3

După aceasta, /trebuie spus/ că nici materia, nici forma nu sînt generate, mă refer la ultima formă, si la ultima materie. Căci orice se transformă prin acţiunea a ceva si se transformă în altceva. Sub 1070a acţiunea cui? ^primului motor Tiprâtoi) Kivowcoţx7 Ce se transformă? Materia, în ce se transformă? In formă.

într-adevăr, se merge la infinit dacă se generează nu numai bila de bronz, ci şi atît bila, cît şi bronzul. E obligatoriu, prin urmare, sate opreşti undeva «rvor/KT) 5r| OTiîvatx8

Apoi /trebuie spus/ că fiecare Fiinţă se naşte dintr-una cu acelaşi nume /ca ea/. (Este vorba despre Fiinţele naturale si despre restul Puntelor.) Căci generarea are loc fie prin intermediul artei, fie al naturii, fie al întîmplării, fie spontan. Or, arta este un principiu aflat ui altcineva, în timp ce natura este un principiu aflat chiar în lucrul respectiv („omul naşte un om" ); celelalte două cauze ale generării Slt« privaţiunile primelor două.

atena este ceva determinat /numai/ în închipuire ( e vorba des -natu l-6 run care se ţin Prm contact şi nu printr-o creştere "ana. a' Smt materi£ Şi substrat); natura însă este ceva deter-indivi'd ^^ ° conc^e ce are o finalitate. Pe deasupra, există Fiinţă âtuitâ din acestea două, /formă si materie/, de exem-

ne Puse,dee Cazuri nu există ceva determinat în afara Fiinţei com-

/c°istruct- "^ *orma casei, afară doar dacă nu ne referim la arta

Vir' genera,-1 '" ^^ SCnS' ^e ^orma a casei/- (Nu există, într-ade-

e Şi nimicire a /unor astfel de forme/, dar, într-un alt

384

METAFIZICA

fel, şi casa fără materie, si sănătatea, şi tot ce se real' artă sînt şi nu sînt /asemenea forme/.) Iar dacă totus' ^ F"ntr-o fără materie/, ele sînt, eventual, de găsit în cazul lucrul?/f râie. De aceea Platon are dreptate să spună că sînt Form ^ °\' taţi naturale, dacă este totuşi adevărat că există alte f orm ^1' tor lucruri, precum focul, carnea, capul. e aces~

Toate lucrurile sînt materie şi cea din urmă materie

Dar, dacă cauzalităţile motrice ale lucrurilor precedă în e lucrul, cele legate de formă sînt simultane cu acesta, î atunci cînd omul este sănătos, atunci şi sănătatea iar configuraţia sferei de bronz există laolaltă cu sfera de bronz Dacă însă mai rămîne ceva după aceea /materie/, trebuie cercetat-în unele cazuri, aşa ceva e posibil, precum dacă sufletul este o ast­fel de formă — nu sufletul în întregul său, ci intelectul, fiindcă, pro­babil, e imposibil ca întreg sufletul să fie în această situaţie.11

Din aceste pricini este limpede că nu e nevoie deloc să existe Forme. Omul generic naşte un om generic, iar omul individual naşte un om individual. La fel şi în cazul artelor: arta medicală este forma sănătăţii.

ntr-adevâr, este prezenta;

Capitolul 4

Raţiunile de a fi şi principiile sînt diferite pentru lucruri diferite dintr-un anumit punct de vedere, dar, dintr-un alt punct de vedere, dacă s-ar vorbi în general si prin analogie, ele sînt aceleaşi pe" tru toate lucrurile. TTntelor

Cineva s-ar putea întreba dacă principiile şi elementele u ^. si cele ale relaţiilor sînt diferite sau aceleaşi ; si la fel m cadru ^ . categorii. Dar ar fi absurd dacă ar fi aceleaşi pentru din aceleaşi principii ar rezulta si relaţiile şi Fiinţele, 1070b fi acestea ? într-adevăr, nu există nici un element c Fiinţei şi a restului categoriilor, iar elementul este a rilor pentru care el este un element /comun/. Ur, poate fi element pentru relaţii, nici vreo relaţie — Pe ^ [0âte

în plus, cum este posibil să existe aceleaşi elemente p ,

cele ? Căci nici un element nu poate fi identic cu co

jucru-

CARTEA LAMBDA (XII)

385

nte de exemplu B sau A /nu pot fi identice/ cu BA. (ji, jifl e inteligibil nu există /în această situaţie/, precum ceea-(>liciele i Deoarece acestea sînt prezente în fiecare lucru,

ce~ei** S le compuse.) Aşadar nici unul dintre ele — nici Fiinţa, cît Ş1 in . nu va fi /element comun/. E necesar aceasta — să nu mC1 Aceleaşi elemente pentru toate lucrurile. eXlSt£ rl fapt după cum spunem, într-un anumit sens sînt ace-lemente, într-un alt sens — nu sînt. De exemplu, probabil că, • ^1 corpurilor senzoriale, caldul reprezintă forma şi, în alt sens,

T Ceasta funcţie/ recele, care este privaţiunea, iar materia e con-/arc »*-Ci* ' _ • A • A ^. ~ i-

tituităde existenţa acestor proprietăţi ce sînt mai intn m virtuali-

tate în mod intrinsec; acestea sînt Fiinţe şi /sînt Fiinţe si/ ceea ce provine din ele, pentru care ele reprezintă principii; asta dacă din cald si din frig se naşte ceva unitar, precum carnea sau osul. Căci este necesar ca ceea ce se generează să fie altceva decît /elementele din care lucrul în cauză este generat/.

Aşadar, elementele şi principiile acestor corpuri /senzoriale/ sînt aceleaşi — diferite însă pentru lucruri diferite — , dar, dacă nu se poate spune că sînt identice pentru toate lucrurile, totuşi analogic vorbind, ele sînt identice.^

De exemplu, s-ar putea spune că există trei principii: forma, priva­ţiune» şi materia. Numai că fiecare dintre acestea constituie un gen diferit pentru fiecare gen de lucruri. De pildă, în cazul culorii, aceste /trei principii/ sînt: albul, negrul, suprafaţa; /în alt caz avem/ umma, întunericul şi aerul — din acestea provin ziua şi noaptea. ar de vreme ce sînt raţiuni de a fi nu numai cele imanente,

' c e Sltuate în afara lucrului, de exemplu principiul motrice, ni d ° *f -Că- ment ?' raţiune de a fi sînt ceva diferit, dar că raţiu-51" aml3e^e- ' d

ciu ' * u ?!

f) St

1- raţiunile de a fi ale lucrurilor se

Ur ceea ce Pune în mişcare şi ţine în loc este un princi-

Ce r«ri '.rezu a ca> analogic vorbind, există trei elemente, în timp

l " s^nt patru. Dar /la modul propriu/ pentru

^ Dif

e3USt^ un

principiu si o altă raţiune, iar raţiunea ert i \ mişcare de fiecare dată ceva diferit într-un

111 "^care exernplu/ : sănătatea, boala, corpul ; ceea ce pune

.Ste medicina. /Altul:/ forma, o lipsă de ordine de un

.

izil

; ceea ce pune în mişcare este arta construcţiei.

386

METAFIZICA

Acum, deoarece ceea ce pune în mişcare în caz l fizice este un om /care face ceva/ pentru alt orn ia " COrPUt"iW de activităţile minţii /avem/ forma sau contrariul ei î ^ Ce *'ne fel, ar exista trei principii, dar în sensul în care vorbim U?-anume

căci medicina ar fi, cumva, sănătatea —/forma/, iar art * l^ttttu: ţiei este o formă a casei şi, /pe de altă parte/ un om dă n °nstruc~

om.

în plus, în afară de acestea se afla cea dtntîi raţiune dmtr şi care pune în mişcare totul. °ate

Capitolul 5

De vreme ce unele entităţi sîm autonome, în timp ce altele nu I07ia Fiinţele sînt cele autonome. De aceea pentru toate lucrurile exişti aceleaşi raţiuni, fiindcă în absenţa Fiinţelor nu există proprietăţi şi mişcări.

Apoi, vor fi aceste raţiuni sufletul, probabil, şi corpul, sau inte­lectul, dorinţa si corpul.16

Dar si în alt sens, la modul analogic, pentru toate lucrurile există aceleaşi raţiuni, adică actualizare si virtualitate.''7 Dar şi acestea sînt diferite pentru lucruri diferite şi se prezintă în modalităţi diferite, în unele cazuri, aceeaşi existenţă este cînd actualizare, cînd virtualitate, precum vinul, sau carnea, sau omul. (Acestea două se reduc la raţiunile evocate mai înainte: într-adevăr, forma există în actualizare, dacă ea este autonomă, dar si compusul din materie şi formă /e actualizare/; privaţiunea este precum întunericul sau suferinţa; cît despre materie, aceasta este virtualitate, deoarece este capabilă să devină atît /un contrariu/, cît şi celălalt/0

în alt sens însă, lucrurile sînt diferite sub aspectul actua l2^. şi al virtualităţii — e vorba despre lucrurile care nu au *c,eei/â pe terie şi despre cele care nu au aceeaşi formă, ci una i jnt pildă, raţiunea de a fi a omului e dată de elemente — toc . ^ ^.^ — în calitate de materie şi de formă proprie; în plus> . ^e\( şi o altă raţiune exterioară, precum tatăl, şi, în afara ace \^ ^, şi ecliptica, toate acestea nef iind nici materie, nici tor > vaţiune de formă, nici ceva de aceeaşi specie /cu omu ci cauze motrice.

CARTEA LAMBDA (XII)

387

'""•"' ebuie observat că unele principii trebuie desemnate

? ' le în timp ce altele — nu. Or, primele principii ale tutu-

ca Ur'''V 'lor sînt mai întîi un ce determinat, aflat în actualizare,

r°r altceva, aflat în virtualitate. Aşadar, acele /principii/

*' S^° 1 nu există într-adevâr, individualul este principiu al in-universaienu]g

1 'mir omul este principiu pentru omul în general, dar nu există

. . £ /Omîn acest fel/, ci doar Peleus, ca „principiu" al lui Ahile,

nl , . a principiu" al tău şi acest B concret ca pnn-

W ' al lui BA luat /concret/, în timp ce, la modul general, B este

principiu lui BA, luat absolut.

Apoi, dacă există principii ale Fiinţelor, dar principiile şi raţiu­nile sînt diferite pentru lucruri diferite, după cum s-a arătat, /există principii diferite/ pentru lucrurile care nu se află cuprinse în acelaşi gen — culori, sunete, Fiinţe, cantităţi — afară dacă nu vorbim la modul analogic. Şi sînt diferite şi principiile lucrurilor cuprinse în aceeaşi specie, nu desigur datorită speciei, ci fiindcă fiecare /din­tre aceste lucruri/ este un alt individ — există materia ta, forma şi ceea ce m-apus /pe mine/ în mişcare, apoi există materia mea etc., dar vorbind la modul general, principiile sînt identice.

Cît despre întrebarea de a şti care sînt principiile sau elementele Fiinţelor, relaţiilor şi calităţilor, anume dacă sînt identice sau dife-nte, e clar că există principii particulare pentru fiecare lucru parti­cular, dacă se ţine seama de multiplicitatea sensurilor; iar, din mo­mentul cînd aceste sensuri sînt distinse, principiile nu se arată ce> cl diferite; dar, într-un anumit fel, ele sînt principii ale tutu-;°r- Uf.rUn'or: anume, într-un fel, ele sînt identice la modul ana-' "ndcă vorbim despre materie, formă, privaţiune, cauza mo-luat' ''mtr" kl> /sînt identice/ fiindcă principiile Fiinţelor sînt ţele s; pnnc|pii ale tuturor existenţelor. Aceasta fiindcă, dacă Fiin-

i«do ••?'3rimate' ?* celelalte /existente/ sînt suprimate, în plus, stnt wentice fiindcă/ ceea ce există mai întîi se află îi

iz

n

c°ntrarp • ^ Sens> smt ^^erite /acele/ prime principii care sînt „, i ?l care nu CÎT>» • • i- i ...

"e sen • niC1 Precncate drept genuri, nici nu au mai

SUn' aPoi /sînt diferite/ materiile.

388

1071b

METAFIZICA

Prin urmare, s-a arătat care sînt principiile lucruri! ale, cîte sînt ele şi în ce sens /spunem/ că sînt identic / ^ S6 lucrurile/, şi în ce sens sînt ele diferite, "ent

lnt aceas-

•

Capitolul 6

De vreme ce există trei /tipuri de/ Fiinţe, dintre care d

fizice, iar a treia este imobilă, trebuie spus în lep-ăm^î S j- - r--- - -/- &Lura cu ac

ta din urma, ca e necesar ca o rnnţa sa fie eternă. Iar Fiim l

primele existente dintre celelalte lucruri; iar, dacă toate /FiintT/ sînt pieritoare, toate vor fi pieritoare; dar este cu neputinţa ^ mişcarea fie să se nască, fie să piară (ea este eternă), şi nici timpul Intr-adevăr, nu se poate să existe „anterior" şi „posterior" făraş" existe timp. Astfel mişcarea este continuă, aşa cum este şi timpul Iar timpul este ori acelaşi lucru /cu mişcarea/, ori o proprietate a mişcării. Dar nu există mişcare continuă cu excepţia celei locale, şi anume a celei circulare.19

Insă dacă există /un principiu/ motrice sau creativ, dar care nu se află în actualizare, nu va exista mişcare. Intr-adevăr, este posibil ca ceva aflat în virtualitate sa nu se realizeze în actualizare^ Nu este de nici un folos, prin urmare, dacă admitem existenţa unor Fiinţe eterne, precum fac filozofii care admit Formele, dacă nu va exista în ele un principiu capabil să transforme /ceva într-altce-va/. Ea /Forma/ nu este, singură, în stare, nici altă Fiinţă în afara Formelor.

Or, dacă /acel principiu/ nu va fi în actualizare, fiu va exista miş­care. în plus, nici dacă va fi în actualizare, dar dacă Fiinţa sa este o virtualitate, nu va exista mişcare eternă. Căci esteposwi c ce se află în virtualitate să nu existe /în actualizare/. ^

Trebuie, prin urmare, să existe un astfel de pnncipw a ca. este actualizarea. ece£'e

în plus, aceste Fiinţe trebuie să nu aibă materie, ^

trebuie să fie eterne, dacă e adevărat că există şi altcev a dar, ele sînt actualizare.22 lizareP°"

Apare aici o dificultate : s-ar părea că orice este ac ^ ^ seda virtualitate, dar nu orice este în virtualitate p

CARTEA LAMBDA (XII)

389

nde rezultă că virtualitatea ar fi anterioară. Dar, dacă ca astfel, nu va exista nici o existenţă. Căci este cu i e ^ ^ ^^ virtual, dar să nu existe încă în realitatea utir>ţa

»

j |ucrurile stau precum spun teologii, care fac

ascj din Noapte, sau precum filozofii naturii, care spun lurnea laolaltă", apare aceeaşi imposibilitate, într-adevăr,

C* " se va mişca ceva, dacă nu va exista o cauză a mişcării clim i;«re ' Căci materia nu se mişcă singură pe sine. Ci, /în cazul

în actuali/"»' , . • • • _ A

V arhitectura o pune in mişcare. Nici menstruaţia, nici pamm-ca, , ' generează de la sine/, ci trebuie sa existe seminţe şi organe deînsămînţare.23

De aceea, unii f ilozon susţin ca actualizarea este eterna, precum Leucip si Platon. Căci ei susţin că mişcarea este eternă.24

Dar de ce şi din ce motive se întîmplă aceasta, ei nu spun, nici nu arată cauza pentru care lucrurile se petrec într-un fel, sau într-alt fel. Căci nimic nu se mişcă la întîmplare, ci trebuie întotdeauna să existe ceva determinat: într-un anume fel, /mişcarea/ se produ­ce în mod natural, într-alt fel se realizează printr-o forţă, sau datorită gîndului, sau a altui motiv. Apoi, care este prima raţiune a mişcării ? E într-adevăr, imens de important de arătat aceasta.

Insă nici Platon nu este în stare să explice în ce fel este pnnci- 1072a piui /mişcării/ pe care el îl considera uneori, anume ceea ce se mişcă pe sine. într-adevăr, el spune că sufletul este /apărut/ mai tîrziu /decît Demiurgul/ şi în acelaşi timp cu Cerul.25 Iar faptul de a conside­ra virtualitatea anterioară actualizării este corect, într-un anumit sens, dar nu şi într-alt sens (după cum s-a arătat). Dar că actuali-Zarea lre /totuşi/ prioritatea, o arată Anaxagoras (Intelectul este ' A Zare"c*t^-krnpedocle, care vorbeşte despre Prietenie şi Ură, '^ .asernenea, cei care susţin că mişcarea este eternă, precum sau N/5' â că nu a existat, un răstimp indeterminat, Haosul

dK ţ- „ Ptea> C1 aceleaşi lucruri au existat veşnic, fie în modperio-6*-

•

j 26

, J6*-' dacă cu adevărat actualizarea este anterioară vir-

'febuie p1Ce ' ucru există perpetuu [în mişcare periodică], s* existe ^ Sa r^m"la- perpetuu în actualizare. Dar, dacă urmează

Petuu îr,rn?rare ?1 dis^ugere, Altul trebuie să se actualizeze per-"i-

390

METAFIZICA

E necesar, prin urmare, ca /acest ultim principiu/ zeze faţă de sine într-un fel, dar într-alt fel fată de l * ^ actUali-/să se actualizeze/ fie faţă de un alt /principiu/ dif ' ^1*' a^ar principiul prim. Este necesar însă sa se actualizeze f' -'!/aţa ^ tadinurmâ;într-adevăr, acesta este raţiuneatîtpent • 6 aces~ pentru Altul. De unde rezultă că Primul principiu est S'ne' C't?' într-adevăr, el este raţiune de a fi pentru ceea ce este v ^fn°r-celalalt principiu este /raţiunea de a fi/ pentru ceea ce ' C ; ' de unde e evident că ambele vor fi raţiune de a fi nentr "

j r t ' r il'-i U CCSa r-p

este veşnic altfel. c

Prin urmare, astfel sînt mişcările /fundamentale/ De r? * i • i ..... c e nevoie

de căutat, atunci, alte principii i

Capitolul 7

Deoarece este posibil ca lucrurile să stea astfel, şi fiindcă, dacă ele nu ar fi aşa, lumea ar fi apărut dm Noapte, din „toate laolaltă" şi din nefiinţă, s-ar putea dezlega dificultăţile respective. Există ceva care se mişcă perpetuu cu o mişcare neîncetată, iar aceasta este circulară — ceea ce este evident nu numai prin raţionament, dar şi în fapt — încît rezultă că Primul Cer este etern.

Atunci existaşi ceva care pune în mişcare /Primul Cer/. Deoarece ceea ce este mişcat şi mişcă la rîndul său este un termen interme­diar, rezultă că există ceva care pune în mişcare fără să se mişte el însuşi, fiind o Fiinţă şi o actualizare eternă.28

însă pune în mişcare în acest fel ceea ce este dorit şi ceea ce vu gîndit. Căci ele pun în mişcare fără să se mişte la rîndul lor. • primele /ierarhic vorbind/ dintre aceste obiecte ale gindirnşu dorinţei sînt identice: într-adevăr, ceea ce apare ca frumos este o ^ al dorinţei ,|iriTOv>, dar ceea ce este în realitate trum