Coperta ioana dragomirescu mardare 828590
Yüklə 1,92 Mb.
|
|
primul obiect al voinţei
lucru eo
el pare /frumos/ mai curînd decît el pare frumos deoarece spre el. Şi gîndirea este un principiu, dar intelectul este P care de către obiectul gîndini. Seria pozitivă a contram cnxnotxva> este însă obiect al gîndirii în mod intrm '^ cadrul ei, Fiinţa este primul element, iar în cadrul aces • flata în actualizare.29 (A fi simplu şi a fi unitar nu este sitnp'a $ . a semnifică o măsură, în timp ce simplitatea semni-iotuna' .. a lucrului respectiv.) Dar şi frumosul şi ceea ce este {ic â o ca ^ însuşi se află în această serie, iar primul element /al a^eS ^ întotdeauna cel mai bun sau are o analogie cu acesta. serlC1 A' 'nctia /dintre semnificaţii/ arată că scopul se află printre • le imobile- într-adevăr, „scop" se spune în două sensuri. ta ui sens dintre acestea, el poate fi considerat imobil, dar nu e considerat în celălalt sens to uev 30
1 'ubirii, în vreme ce celelalte lucruri pun în mişcare /alte lucruri/ Dacă, aşadar, ceva este mişcat, e posibil să se afle şi în altă condiţie /decît în cea în care se află în momentul respectiv/, astfel încît, dacă actualizarea sa este cea dintîi mişcare, /cea locală/, în raport cu felul mişcării va fi şi condiţia sa diferită /de cea prezentă/ — anume ţinînd tot de o mişcare locală şi nu ţinînd de Fiinţa sa.31 Dar, deoarece există Ceva care pune în mişcare acel lucru /Cerul/, El însuşi fiind imobil şi în actualizare, acesta nu poate fi în altă condiţie /decît este/ în nici un chip. Fiindcă prima dintre transformări este mişcarea de translaţie, iar în cadrul acesteia, prima este mişcarea circulară. Iar El pe aceasta o produce. El fiinţează, aşadar, cu necesitate. Şi există în virtutea necesităţii prin care este bun. Şi astfel El e principiu}2 Intr-adevâr, necesarul se concepe în următoarele sensuri: într-un sens, el presupune violenţă, căci se referă la o acţiune în afara tendin-,« naturale; dar în alt sens, este lucrul fără de care nu există binele; - a r sens> în nr>e, necesar este ceea ce nu poate fi altfel, ci este aşa ' absolut.33 6 ar , i • -—'f M, prin urmare, atîrnă Cerul şi Natura. Iar El r»st' a '>îlrurea ace^ f£l de viaţă, pe care noi îl avem doar un scurt obir»-/' eoarece pentru noi a fi altfel /decît aşa cum sîntem de ob; ce'/
eac eSCe,CU nePutinţă. Motivul: actualizarea Sa este plăcere. Plăcut ' ° Ur starea ^e veghe, senzaţia, gîndirea sînt ceva foarte ^ din'v sPeranţele şi amintirile sînt plăcute din "w cauza acestora 1072b
392 METAFIZICA Or, gîndirea care e intrinsec gîndire ţine de ceea sec cel mai bun şi este în cea mai mare măsură /astfel/ obiect ceva în cea mai mare măsură bun " tofi m9' percep • • i • l • r i "-n sine şi gindmdu-se pe sine, astfel incit Intelectul şi mtelmb l 7 identice. Căci Intelectul este receptacolul inteligibilului si \ţ- 'n /el/ se actualizează cînd le posedă, astfel încît această /act |Unţe'; mai curînd decît acea /aptitudine de a fi receptacol/ este cee i ' telectul pare să posede ca pe ceva divin. Iar contemplarea *~ activitatea cea mai plăcută şi cea mai buna. C Dacă, prin urmare, Dumnezeu este de-a pururea fericit aşa noi sîntem uneori, faptul e admirabil. Iar dacă el este /mai feric't/ este încă şi mai admirabil.34 El este, în fapt, în acest fel. Iar El este şi viaţă, fiindcă actualizarea intelectului este viată, iar El este actualizare. Iar actualizarea cea intrinsecă a sa este viata. cea mai bună şi eternă. Afirmăm că Dumnezeu este o făptură, veşnică şi cea mai bună l dintre toatei', astfel încît El are o viată şi o durată continue şi nesfîrsite. Acesta este Dumnezeu. Iar cei care, precum pitagoricienii şi Speusippos, nu accepta că ceea ce e mai bun şi mai frumos se află chiar în /interiorul/ principiului, din pricină că /la ei/ principiile plantelor şi ale animalelor sînt raţiuni de a fi, în timp ce frumosul şi perfectul se găsesc m ceea ce provine din aceste principii, nu raţionează corect. Căci sămînţa provine din alte elemente anterioare şi perfecte, iar primu 1073a termen nu este o sămînţa, ci lucrul perfect. De exemplu, s-ar putea spune că omul este anterior seminţei, nu cel provenit din sămînţa, ci celalalt — din care provine sămînţa.35 _ .. . Este, prin urmare, limpede din cele de mai sus că exista eternă, imobilă şi separată de lucrurile senzoriale. ^ _ ^ S-a arătat şi că este cu neputinţa ca o astfel de rnnţa £ mărime; ci ea este fără părţi şi indivizibilă (într-adevăr, ^ în mişcare un timp fără sfîrşit, dar nimic limitat nu ar . ^y. litate infinită; or, de vreme ce orice mărime ar putea i Alifie limitată, de aceea, Fiinţa aceasta nu ar putea avea o ^ mitată; dar nici o mărime infinită /nu ar putea avea , V CARTEA LAMBDA (XII) 393
1 u există mărime infinită), însă ea este şi imperturbabilă îngenera '; •/j' Căci toate celelalte mişcări sînt posterioare mişcării te**"1 Este
Iar pentru ce toate acestea se petrec în Capitolul 8 felul arătat.
M trebuie omis de cercetat dacă trebuie să admitem existenţa unei singure Fiinţe de acest fel, sau a mai multora şi anume • ra' de asemenea, trebuie reamintit şi opiniile altor filozofi, , arece despre numărul acestora ei nu au spus nimic precis. Concepţia despre Forme nu conţine nici o speculaţie proprie (într-adevăr, cei care susţin existenţa Formelor afirmă că Formele sînt numere, iar în legătură cu numerele, ei ba le consideră infinite, ba le văd limitate la decadă. Dar de ce există tocmai acea mulţime de numere, deloc nu-şi dau osteneala să demonstreze). Noi să vorbim, prin urmare, pornind de la ceea ce s-a stabilit şi s-a definit mai sus. Principiul şi primul temei al lucrurilor este imobil atît la modul intrinsec, cît şi în orice context dat; el produce mişcarea primă, eternă şi unică. Or, de vreme ce este necesar ca ceea ce este mişcat să fie pus în mişcare de către altceva, iar mişcarea unică să fie produsă de ceva unic, dar de asemenea, alături de deplasarea simplă î lotului, despre care spunem că o pune în mişcare Fiinţa primă Şi imobilă, observăm si alte mişcări eterne, cele ale planetelor . r~ac*evăr, corpul care se mişcă circular este fără repaus şi e etern, Pa cum s-a arătat în Fizică), este necesar ca fiecare dintre aces-P asari să fie produse de către o Fiinţă imobilă în sine şi eternă.37 est naiura felelor este o Fiinţă eternă, iar ceea ce pune în mişcare °rH ' f- ^ anter*or celui pus în mişcare; însă ceea ce este anteri-căex- , -e este CH necesitate o Fiinţă. Este, prin urmare, evident bne int • necesltate tot atîtea Fiinţe eterne prin natură şi imo- Câ JCC' Ps*te de mărime din pricina arătată mai înainte.38 ^' ilt'a ' ^ estea/' sînt Fiinţe şi că, dintre ele, una este cea din- 1073a "%" l
394
Dar trebuie cercetat numărul lor pornind de la -t" tică cea mai potrivită dintre toate cu filozofia ~mă nomie. Căci această ştiinţă are drept obiect de studiu P ' * astr°-rială şi totuşi eternă, în timp ce celelalte /ştiinţe mate "^ Seru°-drept obiect nici o Fiinţă, ca de exemplu aritmetica s' ^ au Că, pe de altă parte, mişcările /circulare/ sînt mai j{ metr'a-decît sînt /planetele/ mişcate este evident chiar şi pentr mer°ase s-au ocupat moderat de chestiune: fiecare dintre planete P "'Cate _ A • t • „ • i A • *-LC cStC «Ultrp nata in mai multe mişcări decît una singură. Iar despre acestor mişcări vom spune acum ceea ce spun unii dintre m ticieni pentru a da o idee generală, ca să existe un număr definitT mişcări, posibil de a fi conceput cu mintea. Cît despre rest treb * ca pe unele să le cercetăm noi înşine, pe altele să le aflăm de la ' care le cercetează, dacă celor care se ocupă cu aceste probleme li s-ar arăta ceva nou, în afară de cele spuse aici. Să primim cu bunăvoinţă ambele metode, dar să dăm ascultare celor mai precise. Eudoxos40 a aşezat mişcările Soarelui si ale Lunii pe trei sfere fiecare, dintre care, prima este sfera stelelor fixe, cea de-a doua se mişcă după cercul care trece prin mijlocul Zodiacului, iar cea de-a treia se mişcă după cercul ecliptic faţă de planul Zodiacului. (Cercul Soarelui e mai înclinat decît cercul Lunii.) Celelalte stele rătăcitoare se află situate pe cîte patru sfere fiecare; dintre acestea, prima şi a doua sînt identice cu /prima şi cea de-a doua sferă a Soarelui şi a Lunii/, (într-adevăr, sfera stelelor fixe este cea care le antrenează pe toate în mişcarea ei, iar sfera aşezată sub aceasta şi care se mişcă pe un cerc ce taie la mijloc cercul zodiacal e comună tuturor planetelor.) Cea de-a treia sferă a tuturor planetelor are polii situaţi pe cercul care taie Zodiacul, iar cea patra face un unghi cu aceasta din urmă în raport cu centru a teia. Polii celei de-a treia sfere sînt comuni pentru toate p an cu excepţia lui Venus şi Mercur care au aceiaşi poli. Callippos asază sferele în acelaşi fel ca Eudoxos [m ordinea distanţelor dintre sfere], dar, în privinţa num^r_" tora, acordă orbitei lui Jupiter şi a lui Saturn acelaşi nu ca şi acela, în timp ce consideră necesar să mai adauge i sfere orbitei Soarelui şi Lunii, dacă se intenţionează sa^ 1074a fenomenele CARTEA LAMBDA (XII) 395
. necesar, dacă se intenţionează ca toate sferele, dispuse - redea fenomenele", ca, în cazul fiecărei planete, numă-laolalt ' ". s£ere s^ fje scăzut cu o sferă, anume cele care se învîrtesc C£ A si care aduc în aceeaşi poziţie prima sferă a astrului situ-retf°S '^na dedesubt. Numai astfel este cu putinţă să se explice f '"^l mişcare a planetelor, '"'n rmare, sferele în care planetele se mişcă sînt, pentru pri- I /Soarele şi Luna/, opt la număr, în timp ce pentru celelalte 1116 "mîn douăzeci şi cinci. Dintre acestea, nu e nevoie să se învîr-" retrograd decît cele în interiorul cărora se află planeta situa-- e ultimul loc /Luna/; vor fi însă şase cele care le învîrt în sens grad £ sferele primelor două planete, în vreme ce sferele care le învîrt pe cele ale ultimelor patru planete sînt şaisprezece. Numărul total al sferelor purtătoare şi al celor care le mişcă în sens retrograd pe acestea este de cincizeci şi cinci. Iar dacă nu s-ar adăuga Lunii şi Soarelui mişcările despre care am vorbit, numărul total al sferelor va fi patruzeci şi şapte.41 Aceasta fie, prin urmare, mulţimea sferelor cereşti, astfel încît este potrivit de acceptat că şi Fiinţele şi principiile imobile sînt tot atît de multe. (Iar /demonstrarea/ necesităţii /ca acest număr să fie acesta/ s-o lăsăm pe seama unora mai savanţi.43) Or, dacă nu este cu putinţă să existe vreo translaţie care să nu se asocieze cu translaţia unui astru şi dacă trebuie gîndit că orice natură şi Fiinţă neschimbătoare şi în sine, avîndu-şi realizat binele sau, este un scop, nu ar putea exista altă Natură în afara acestora, " este necesar ca acesta /cel de mai sus/ să fie numărul Fiinţelor imobile/. Căci, dacă ar exista şi altele, ele ar trebui să pună în mişcare ' "e vreme ce ele reprezintă un scop pentru o mişcare. Dar ^ lmP°SIt>il să existe alte mişcări /perfecte/ în afara ceior admise ^. Us-1 potrivit de raţionat pornind de la corpurile aflate în aPart' aCa orlce m°t°r există pentru un mobil şi orice mişcare Pentru ţ111' C°r^ m°kil> nici ° rnişcare nu va fi pentru sine, nici m'Şcar a mi^care> ci numai pentru astre. Căci dacă va exista o
""ta /drenr ^rr^^i r^ • P^ilan f" •K P'• ^r, cum nu este cu putinţa sa se meargă
"^e divin scopul oricărei mişcări va fi vreunul dintre corpu- ne care se mişcă pe cer.
METAFIZICA 1074b
Acum, e vădit că Cerul este unic. Căci dacă ar exi Ceruri, precum există /mai mulţi/ oameni, va exista u ' ** rtlu^e cipiu, în mod specific, pentru fiecare, dar vor fi mult ^Ur^"n~ luate numeric. Dar lucrurile care sînt numeric o pluralit C^P'' vizi, de exemplu, /forma/ omului; în vreme ce Socrate e divid/.) D ar prima esenţa nu posedă materie, deoarece ea est " "*' Uzare.44 actUl~ Prin urmare, Primul motor este unic si ca forma, si ca n fiind el imobil. Iar ceea ce este pus în mişcare /de el/ se mişcă v '' si continuu. Prin urmare, există un singur Univers. Este o tradiţie rămasă de la cei vechi şi din bătrîni sub formă d mit, si transmisă urmaşilor că aceste /astre/ sînt zei şi că divinul cuprinde întreaga fire.45 Celelalte însuşiri /ale zeilor/ au fost adăugate, în modul mitologic, pentru a convinge mulţimea, cît şi pentru folosul legilor şi al binelui comun. Căci se spune că aceşti zei au înfăţişare omenească şi că sînt asemănători altor animale, si urmează si alte însuşiri concordante si asemănătoare cu cele de mai sus. Din toate acestea, dacă cineva ar separa lucrurile si ar lua numai punctul iniţial, anume că cei vechi au considerat că primele Fiinţe sînt zei, el ar considera că ei au grăit în chip divin; în mod verosimil, dat fiind că fiecare artă şi filozofie a fost descoperită de mai multe ori, după putinţă, şi iarăşi pierdută, şi acele opinii /ale celor vechi/ au fost păstrate, a nişte relicve, pînă în vremea noastră.46 Doar pînă în acest punct, aşadar, e pusa în evidenţă opinia strămoşească şi a oamenilor de la începuturi. Capitolul 9 Exista unele dificultăţi privitoare la Intelectul /clmn/^r fa; văr, el pare a fi cel mai divin dintre lucrurile care m se arăta în ce fel este el astfel presupune a se depăşi anumit1 Căci fie că el nu gîndeste nimic; atunci de ce ar ti el cînd mai degrabă ar fi ca cineva care doarme? rie g atunci există altceva mai presus de el; iar în acest ca ţn CARTEA LAMBDA (XII) 397 l lucru care îi constituie Fiinţa, ci virtualitate /a gîndirii/, /p"1" ea fi /acela/ cea mai bună Fiinţă.47 şi nu a r interrnediul faptului de a gîndi el posedă valoarea sa. f ă Fiinţa sa este intelect, fie că este gîndire, ce anume gîn-^Ol> l > Fie că se gîndeşte pe sine însuşi, fie gîndeşte altceva. Iar - ' deşte ceva diferit, oare este vorba despre mereu acelaşi au despre ceva diferit ? Dar oare diferă prin ceva, sau nu • '' diferenţă dacă gîndeşte Frumosul, sau dacă gîndeşte ceva • - lător? Sau e chiar absurd să reflecteze la unele lucruri? F clar prin urmare, că /Intelectul divin/ gîndeşte obiectul cel mai J' 'n si mai de preţ şi că /acesta/ nu se modifică. Căci schimbarea se face înspre mai rău, iar aşa ceva este deja o mişcare. Maiîntîi, aşadar, dacă El nu este gîndire /pură/ ci virtualitate /a eîndirii/, se poate spune pe drept cuvînt că continuitatea gîndirii ar fi pentru el ceva trudnic.48 Apoi, e clar că ar exista altceva mai valoros decît Intelectul, anume obiectul gîndit. Căci faptul de a gîndi şi gîndirea se află şi la cel care gîndeşte obiectul cel mai râu, astfel încît dacă acest obiect este evitabil (şi e preferabil să nu vezi unele lucruri decît să le vezi), gîndirea nu ar putea fi lucrul cel mai bun.49 Aşadar, El se gîndeşte pe sine, de vreme ce El este cel mai bun, iar gîndirea /sa/ este gîndire a gîndirii Dar se pare că ştiinţa, senzaţia, opinia si gîndirea au întotdeauna un obiect diferit, şi numai în mod auxiliar se au pe sine drept obiect.
Apoi, dacă a gîndi şi a fi gîndit sînt ceva diferit, conform cu care intre acestea îi soseşte Lui binele ? Căci esenţa gîndirii si a lucru -
lui gîndit sînt diferite. au, în unele cazuri, ştiinţa reprezintă obiectul /gîndirii/; de exem-
• 'm acuvităţile creative lipsite de materie, Fiinţa şi esenţa repre- a obiectul ştiinţei/, iar în activităţile teoretice raţiunea si sîndi-
'"â YPl)Y0*r w 1 ' l t O prezintă, obiectul l'ştiinţei/.50
dirii ' **' neexist^n^ diferenţă între ceea ce formează obiectul gîn-ilr j ,. elect, atunci cînd nu există materie, ele vor fi identice, Totuşi^ Va ^ t0tUna CU obiectul g"lndiru-nezeu/ ^ mai răm^ne o dificultate: oare obiectul gîndirii /lui Dum-î^Pirtil c°mpus? In acest caz, el s-ar transforma /intrînd / egului /Univers/. Sau, mai curînd, orice nu are materie
1075a
METAFIZICA este indivizibil. După cum intelectul uman are de f
sa supremă se găseşte în întregul /obiectului gîndît/')1" """ ce este necompus măcar într-un moment determinat (" °U Ceea ment, el nu-şi are binele plasat într-o parte, sau într-o alt ^ f m°~
'0 ~
fel Gîndirea însăşi se posedă pe sine de-a lungul întregii et ' Ot,ast~ Capitolul 10
Trebuie cercetat şi în ce fel Natura Totului posedă bin l ' optimul: oare ca ceva despărţit şi intrinsec, sau ca o ordine? S în ambele feluri, precum o armată: căci binele /armatei/ se află s' în ordinea /ei/, şi în general. Mai degrabă — în acesta. Căci nu generalul exista datorită ordinii, a ordinea există datorită generalului Totul este ordonat laolaltă într-un anume mod, dar nu într-un mod similar: şi înotătoarele, şi înaripatele, şi plantele /sînt astfel/. Şi nu e posibil să nu existe un raport al unui lucru cu un altul, ci există mereu un astfel de raport, deoarece toate sînt ordonate laolaltă în raport cu un /principiu/ unic.
Lucrurile acestea se petrec ca într-o casă unde există numai foarte puţin loc de activitate la întîmplare pentru persoanele libere, ci toate lucrurile, sau majoritatea lor sînt ordonate. In schimb, sclavii şi animalele au în mica măsură parte de binele comun, şi, în cea mai mare măsură, acţionează la întîmplare. Un astfel de pnnci-piu pentru fiecare vietate îl reprezintă natura sa. Vreau să spun că toate lucrurile ajung sa fie în mod necesar distinse, şi că astie sînt şi celelalte cîte participă la Tot. , Nu trebuie să omitem cîte consecinţe imposibile sau absur
rezultă pentru cei care vad lucrurile altfel, ce fel de lucruri ^ cei care grăiesc mai bine şi la cine se află cele mai mici di ic ^ Toţi filozofii susţin că toate lucrurile se nasc din contr^'vor. nici acest „toate", nici „din contrarii" nu este corect: căci ei v ^^ besc despre substraturile unde se află contrariile — cum apar j. tea din contrarii ? într-adevăr, contrariile rarrun n ^ fiecare de celalalt. Noi rezolvăm această dificultate m c .re-
spunînd că există şi un al treilea termen?1 trarii>Prc' CARTEA LAMBDA (XII) 399 e rezolvă si ea în acelaşi mod: materia nu e un contra-altui contrariu.v toate vor participa la Rău, în afară de Unu. Căci Răul dintre cele două elemente. ite. . rQozofi nu consideră drept principii Binele şi Răul. în fapt, etutindeni mai ales Binele este principiu.54 ^ A tia au dreptate considerînd Binele drept principiu, dar în , i ste el principiu nu ne spun, anume dacă este astfel luat ca 1075b f alitate, ca principiu motrice, ori ca formă. Empedocles spune şi el absurdităţi: într-adevăr, el spune că Prie- nia este Binele. Dar ea este principiu şi luată ca raţiune motrice (stânge laolaltă toate cele), şi luată ca materie, deoarece este o parte din amestecul originar. Or, dacă e cu putinţă ca acelaşi lucru să fie principiu şi ca materie, şi ca raţiune motrice, totuşi esenţa /celor două raţiuni/ nu e identică; potrivit cu care din cele două acţionează atunci Prietenia ? Dar este absurd şi faptul că Ura este indestructibilă, de vreme ce, pentru el, Ura este Fiinţa Răului.55 Anaxagoras, pe de altă parte, spune că Binele este principiu, luat ca raţiune motrice, într-adevăr, Intelectul pune în mişcare, dar pune în mişcare în vederea a ceva, de unde rezultă că acel ceva /este Binele/, afară doar dacă nu se întâmplă precum spunem noi. Iar arta medicală este cumva sănătatea.56 Este, de asemenea, absurd că el nu propune un contrariu Binelui şi Intelectului. •"p • . loţi cei care vorbesc despre contrarii nu se servesc de contrarii cum trebuie/, afară doar dacă nu s-ar aşeza în ordine /teoriile lor/. Şi nimeni nu spune din ce pricină unele lucruri sînt pientoare, în P ce altele sînt nepieritoare, şi asta deşi consideră că toate lucru-jPr(Jvin din aceleaşi principii. ca s- " Us'unu susţin că cele-ce-sînt provin din ceea ce nu este. Alţii, nu ne siliţi să facă aceasta, reduc totul la Unu.57 > nimeni nu spune de ce există veşnic generare si care este s. generării. ' Utl alt n ' Cesar ca C£i care admit două principii să aibă în vedere P'itfebu' 1^>1-U suPer'or>lar cei care aşază Formele drept princi- 06 Pricină ei Să a *n ve<^ere un a^ principiu superior. Căci din Participa sau participă /lucrurile senzoriale la Forme/ ? 400
METAFIZICA 1076a
Iar ceilalţi filozofi trebuie să aşeze ceva contrar' nii şi celei mai nobile ştiinţe, în timp ce noi nu trebuie -"r ceva. într-adevăr, nu există nimic contrariu Prirnulu' j toate contrariile au materie si acestea există în virtualit ' i °ârece alături de lucrurile senzoriale nu vor exista si alte ent 't " ^ ' 'nuv
exista principiu, ordine, generare si cele cereşti, ci -vom ' un principiu al /ultimului/ principiu, precum la teoW' • i r^" f •• o Ş^ la Iiln zofn naturii. °" Iar dacă există Formele /platoniciene/ sau Numerele /n' ciene/, ele nu vor putea fi raţiuni şi cauze pentru nimic Iar d-totuşi vor fi cauze /pentru unele lucruri/, cel puţin mişcare ^ fi inexplicabilă, în plus, cum va apărea mărimea şi corpul conţin din entităţi fără dimensiune ? Căci numărul nu poate produce cor pul extins nici luat ca raţiune motrice, nici luat ca raţiune formală Cel puţin nu va exista nici unul dintre contrariile care produc /lucrurile/ şi le pun în mişcare, fiindcă ar fi posibil ca ele să nu existe Dar faptul de a produce ceva este posterior virtualităţii /de a produce/. în consecinţă, existenţele eterne nu vor exista. Or, ele există. Prin urmare, trebuie renunţat la una dintre aceste premise, si cum anume s-a arătat. Apoi, nimeni nu spune prin ce anume numerele, sufletul, trupul, în general orice formă şi lucru formează o unitate. Şi nici nu e posibil să spună de ce, dacă nu ar face-o în felul nostru, anume că existenţa unei cauze motrice /produce această unitate/.58 Cei care însă, afirmînd că numărul este primul element matematic şi că astfel există mereu o altă Fiinţă care urmează /altei Fiinţe şi /mereu/ alte principii pentru fiecare /Fiinţă/, fac din Fiinţa Totului o realitate lipsită de unitate şi acceptă /existenţa/ mai mu tor principii. (Căci o Fiinţă, la ei, prin faptul că există sau nu exista, n contribuie cu nimic la /existenţa/ altei Fiinţe.) if- Or, realitatea refuză să fie guvernată rău: „nu-i bine cu stăpîm, aşa ca, fie stăpînitorul unul singur."^ NOTE l. Nu e clar ce înţelege Aristotel prin „realitatea luată ca u .^ E posibil sa înţeleagă realitatea văzută sintetic şi nu an CARTEA LAMBDA (XII) 401
_________ oriilor, în primul caz, Fiinţa este primordială, fiindcă este 'u ° ronomâ, determinată, şi nu dependentă şi indeterminată. reallt*l'l" T r;rea generală este la platomciem şi la pitagonciem, care ^'- P mele şi numerele de realitatea sensibilă. Platon şi platoni- sePara docsi asociau în aceeaşi natură Formele şi Numerele; în C'eflU Xenocrate le distingea în două tipuri. Pitagoricienii nu re- Yüklə 1,92 Mb. Dostları ilə paylaş:
|