Coperta ioana dragomirescu mardare 828590
Yüklə 1,92 Mb.
|
|
Capitolul 7 Cînd un lucru se află în virtualitate şi cînd nu, iată ce trebuie acum 1049a analizat, căci aceasta nu se întîmplă orişicînd. De pildă, oare pămîn-tul e în virtualitate un om ? Sau nu e ? Ci mai curînd /este/ cînd deja ar deveni sămînţă, şi nici măcar atunci, probabil ? Cînd cineva se însănătoşeşte nu o face de fapt din cauza medicinei, nici a întîmplării, ci există ceva virtual /sănătos/, iar acesta este cel care are însănătoşirea în virtualitate.20 Iar definiţia celui care, în mod raţional, ajunge în actualizare pornind de la starea de virtualitate este : ajunge /astfel/, presupunm că o doreşte şi că nimic exterior nu se opune. In cazul celui ca ^ este vindecat, /virtualitatea vindecării există/ cînd nu se opune ni din cele ce sînt în el. La fel se întîmplă şi cu casa în vinu*^ dacă nimic din interior şi din materie nu se opune ca /acea ^ devină casă şi dacă nu există ceva care să trebuiască a a g scos sau schimbat, acest lucru este casa în virtualitate. . . -j La fel se întîmplă şi în cazul celorlalte lucruri, cite au p ^ generării în afara lor. Lucrurile care au principiul gen ^^_ . în ele însele sînt acelea care vor deveni prin sine, daca C0tldiţic or nu se opune. De exemplu, sămînţă nu este încă m ace CARTEA THETA (IX) 301
—--"Tcaciă pe pămînt şi să se transforme), dar cînd ar ;ici ea,trebUaetare condiţie datorită principiului propriu, ea deja junge 'ntr"°. • rualitate. Dar mai înainte, ea avea nevoie de un este /planta' ' . ._a cum pămîntul nu este încă o statuie în vir- principiu r ' /nurnai/ dacă se transformă, pâmîntul va deveni Llitate, deoarece, b Sel spunem despre un lucru nu că este o anumita materie. dintr-o anumită materie": de pildă, lada nu se numeşte a că este^ ^ ţcmn<^ n'c; lemnul nu trebuie numit „pămînt", ci „de " . '« i" fel pămîntul, dacă /se reduce şi el la alt element/ nu Par'"e numit „cutare element", ci „de cutare element"; mereu un tte aflat ţn virtualitate e în mod absolut elementul următor. Astfel, lada nu este „de pămînt", nici „pămînt", ci „de lemn". Lemnul, într-adevăr, este în virtualitate lada şi el este materia lăzii; în mod absolut /e materia/ unei lăzi la modul absolut, în timp ce acest lemn particular este materia acestei lăzi particulare. Iar dacă există o materie care nu mai este numită după altă materie ca fiind „de altă materie", ei bine, aceea este prima materie: de exemplu, dacă pămîntul este „de aer", iar aerul nu este „foc", ci „de foc", focul este prima materie care nu este ceva determinat. Căci prin aceasta se diferenţiază subiectele şi substratele /între ele/, prin faptul de a fi sau de a nu fi determinate.21 De exemplu, substratul proprietăţilor este un om, un trup, un suflet, în timp ce proprietatea este muzician sau alb. (Dacă muzica este un predicat al omului, acel om este numit, nu „muzică", ci «muzician", respectiv, nu „albeaţă", ci „alb", şi nu va fi numit NCI „plimbare" sau „mişcare", ci „plimbîndu-se" sau „mişcîndu-se", ,!? f } ca ln cazul /lucrului făcut dintr-o anumită materie şi «e acea materie".) •cest fel /om, suflet / sînt, în ultimă instanţă, Fiinţa. , ci predicatul /lor/ este formă şi ceva instanţă, materie şi Fiinţă materială, se spune despre ceva că este „derivat din altce-maţena, cît şi în raport cu proprietăţile. Ambele sînt, într-adevăr, indeterminate.22 , cînd trebuie : nu. în mod
va"atitîn /m«eria s S-a arătat ili 1049b ca ceva este in virtu- 302 METAFIZICA ra jrezuiy
Capitolul 8 S-a stabilit că „anteriorul" are mai multe semnifi de aici, în mod evident, că actualizarea este ante, lităţn.24 Mă refer nu numai la virtualitatea definită transformator a ceva în altceva sau în ceva luat ca l * ' general, /am în vedere/ orice principiu al mişcării saull'"— "'''" adevăr, natura2*1 se află, în virtualitate, în acelaşi gen. Pri *"'' *ntr~ unul de mişcare, dar mişcarea nu este /transformarea! *"' altceva, ci în acelaşi lucru, luat însă ca altceva. C 'n Or, actualizarea este anterioară unei astfel de virtualii -sub raportul definiţiei, cît şi sub cel al Fiinţei. Dar din pu vedere temporal, ea este într-un sens anterioară, în alt sens nu est Conceptual e evident: într-adevăr, tocmai fiindcă actualizarea este cu putinţă este posibil virtualul în sensul primar. De pildă, numesc constructor pe cel care poate să contruiască la un moment dat văzător pe cel care poate să vadă la un moment dat, vizibil — ceea ce poate fi văzut la un moment dat, şi aşa mai departe, încît este necesar ca definiţia si cunoaşterea actualizării să preceadă definiţia şi cunoaşterea virtualităţii.2b Sub raport temporal, actualizarea este anterioară în acest sens: dacă ceea ce este în actualizare este identic ca specie cu ceea ce este în virtualitate, actualizarea este anterioară; dacă ceea ce este în actualizare şi ceea ce este în virtualitate se referă la acelaşi individ — ea nu este anterioară. De exemplu, materia, sămînţa şi posibilitatea de a vedea sînt anterioare în timp acestui om care exista deja actualizat ca atare, respectiv, griului şi celui care vede e ec tiv. într-adevăr, acelea — materia, sămînţa, posibilitatea de a ve — sînt în virtualitate om, grîu şi ins care vede efectiv, dar nu în actualizare. „ . jf însă acestea — materie, sămînţa etc. — sînt precedate m ti^ alte lucruri, aflate de astă dată în actualizare şi din sămînţa etc. provin: căci întotdeauna din ceea ce este naşte ceea ce este actualizat datorită a ceva actualiza ^ ^^ omul se naşte dintr-alt om, muzicianul dintr-alt muzi ' ^f deauna cel care pune în mişcare fund la început, u , în mişcare se află deja în actualizare.27 um aliza , CARTEA THETA (IX) 303
devăr, în analizele dedicate Fiinţei, că orice lucru 5-a arătat in . c£va Jjn Ceva şi sub impulsul a ceva, şi că el tf£ devine, o£ ^ raportul speciei. Iată de ce pare imposi- iin;ne identic c ^ constructor care să nu fi construit ceva vreo-bil ca să exis ^^ ^ nu ^ cîntat vreodată la harpă. Căci dată, sau un a ^^ ^ ^^ fwydf^ 54 czwfe cîntînd, la fel şi în cel care
învaţă sa > Jte meserll'trage şi acea obiecţie sofistică că cineva, deşi nu posedă pe aici s ^ -^^ ^ presupune cunoaşterea ştiinţei. Căci cel ştiinţa, to ^.•,nv^. nu pOSeJă /ştiinţa/. Dar fiindcă ceva din ceea CarC r mâîdevine deja a devenit şi, în general, ceva din ceea ce toc-^ he mişcă s-a mişcat deja (după cum s-a arătat în cărţile despre mâ'- e) este necesar ca si cel ce tocmai învaţă să posede probabil I050a însă rezultă şi în acest rel că actualizarea este şi in acest sens anterioară virtualităţii sub raportul generării şi al timpului. Dar /actualizarea/ este anterioară si sub raportul Fiinţei : mai întîi fiindcă lucrurile posterioare prin geneză sînt anterioare prin formă şi prin Fiinţă (de exemplu, bărbatul este astfel faţă de copil şi omul faţa de spermă; căci unul posedă forma, celălalt sau cealaltă — nu.) Apoi, /actualizarea este anterioară/, fiindcă orice lucru care devine se îndreaptă spre principiul şi finalitatea sa (scopul este un principiu, iar devenirea se face în vederea unei finalităţi). Iar actualizarea este o finalitate şi virtualitatea este preluată în vederea unei finalităţii Intr-adevăr, animalele nu văd ca să aibă vedere, ci au vedere ca sa vadă; la fel, există arta construcţiei ca să se construiască şi ştiinţele oretice ca să cerceteze, şi nu se cercetează pentru ca să se posede oţmnţă teoretică, în afara celor care se exersează. Dar, de fapt, ? ia nici nu cercetează, decît într-un anume sens, [sau fiindcă u spre forn ~ 'n virtualitate tindea ea s-ar putea îndrep-f°rmă L f T ** C^n^ Se a^ă 'n actualizare, atunci ea a căpătat 0 mişcare D " m Ce e cazun şi în cele a căror finalitate este Pul atunci Q6 j°eea' ^uPa cum profesorii cred că şi-au atins sco-natura. Dacă" ***** ]ucrurile în acţiune, tot aşa procedează şi daci Ştiinţ ^-6-111""11'14 a?a' vom avea Hermesul lui Pauson: n'ci
Ceasta de?o ™*Untrul /elevului/ sau în afara /lui/ nu-i clar 304
METAFIZICA lte act|. Căci acţiunea este finalitatea în unele situaţii folosinţa este ultima finalitate, prec <6paotQ> este /ultima finalitate/ a aptitudinii de a v d şi nu mai există nimic altceva mai departe decît ea p • ' '" la aptitudinea de a vedea. Dar, deşi pornind de la alte v' ^v ^ mai apare ceva (precum provenind de la arta construcţie"* "^ Tf}q oÎKo5o^iKfi<;> există casa, aflată dincolo de construir T* ti vă Aşadar, pentru virtualitătile care mai au o devenire dincolo de folosinţă actualizarea se află în obiectul care tocmai este realizat (precum construirea efectivă se află în obiectul construit, iar ţeserea efectivă se află în obiectul ţesut, la fel şi în celelalte cazuri: în general, mişcarea se află în obiectul ce tocmai este mişcat). Pentru virtualitătile, însă, care nu mai conduc la altă activitate dincolo de actualizare, actualizarea se află chiar în ele (precum viziunea se află nemijlocit în cel care vede efectiv, cercetarea — în cel care 1050b cercetează efectiv, iar viaţa în suflet; de aceea şi fericirea /se află nemijlocit în suflet/. Căci /fericirea/ este, în fapt, o viaţă de m anume fel). ,2 De aici, rezultă în mod evident că Fiinţa şi forma sînt actualizare,- Iar conform acestui raţionament, e limpede că, sub raportu Fiinţei, actualizarea este anterioară virtualităţii. Şi după cum ^ spus, în timp mereu o actualizare precede o altă actualizare pi la cea a Primului, veşnic mişcător. . • /. Dar /se poate demonstra aceasta şi cu argumente mai pute ^ ^ lucrurile eterne sînt anterioare prin Fiinţă celor pierito există nimic aflat în virtualitate si etern. Iată motrvu • . aje. Orice virtualitate este dată împreună cu contrariile sa e. ^ ^ văr, ceea ce nu are virtualitatea să existe nu ar putea ap ^ ^^ unei existenţe, dar orice virtualitate poate, totuşi, sa „^^Jie Uzeze. Prin urmare, ceea ce e în virtualitate poate Jt ^ nuexiste-' : existe. Deci acelaşi lucru poate fie să existe, ne sa să nu
CARTEA THETA (IX) 305
'rtual, nu există e posibil chiar să nu existe. Or, Dar ceea ce, ^ ^.^ ^^ pieritor, fie în mod absolut, fie doar ~~'K S /al său/ despre care se spune că poate să nu existe, 'de loc, de cantitate sau de calitate. Cînd spun „în mod £fer la Fiinţă. Aşadar, nici unul dintre lucrurile nepie-ma ' absolut în virtualitate (dar nimic nu-1 t legat'
ritoare nu virtualitate parţial, sub aspectul calităţii sau S ^^ ^ces£e /Mcron nepieritoare sînt în actualizare. C ' 1 unul dintre lucrurile necesare nu se află în virtualitate. (Chiar acestea sînt primele, fiindcă, dacă ele nu ar exista, nimic „vicra V nici mişcarea /nu este în virtualitate/ dacă există vreo nu ar exis w y i . ^ . . mişcare eternă; nici dacă exista ceva care este veşnic mişcat. Nu există lucru mişcat în mod virtual, ci doar originea şi direcţia /mişcării pot fi în virtualitate/. Şi nimic nu opreşte să existe o materie a unui astfel de corp. De aceea soarele, şi stelele, si întregul Cer sînt veşnic în actualizare şi nu există vreo temere că s-ar putea opri în loc, lucru de care se tem filozofii naturii.35 Intr-adevăr, lucrurile acestea nu ostenesc cînd se rotesc, deoarece mişcarea lor nu e legată de existenţa în virtualitate a unor contrarii, cum se întîmplă cu lucrurile pieritoare, astfel încît continuarea mişcării să aducă osteneală. Fiindcă, /în cazul acestora din urmă/, cum Fiinţa este materie şi virtualitate, dar nu actualizare, ea e responsabilă de osteneală. Cele nepieritoare sînt imitate însă Şi de lucrurile aflate în transformare, precum pămîntul şi focul; «ci şi acestea sînt veşnic actualizate, deoarece ele posedă intrin- " ele înSelC' ReStul virtualităţilor' din care acestea au "1 cu toatele de prezenţa contrariilor, într-adevăr, H cel u " S£ ^i?te 'n aCCSt *^' poate şi să nu se mişte într'acest na'e ale co"1 Clte.SÎnt virtualităţi raţionale. Iar virtualităţile iraţio- it-; • / rarillor v°r rămîne identice în cazul apariţiei sau a cmev; siu acare r ""' £Xlst^ astl£l de naturi, pe care cei ce se ocupă cu 0 »Forme", cu mult mai mult ar fi /„Formă"/ ceya care mi °d actualizat decît este /Formă/ ştiinţa în sine, !Şca efectiv mai degrabă decît mişcarea /în sine/. 306 METAFIZICA Căci cel care ştie şi care se mişcă efectiv sînt mă zări, în timp ce ştiinţa în sine şi mişcarea în sine sî - acelor actualizări. ^ lrtua'ităţile 1051a S-a evidenţiat, prin urmare, ca actualizarea este a virtualităţii, cît şi oricărui principiu transformator en°ar* at« Capitolul 9 Dar că actualizarea este mai bună şi mai nobilă /chiar/ d " • tualitatea onorabilă este clar şi din următoarele motive- ^ Lucrurile care sînt considerate în virtualitate sînt capabil • fie ambele contrarii, fiecare rămînînd identic cu sine. De exem l ceea ce se spune că e capabil să fie sănătos, este, tot el, capabil ' fie şi bolnav, şi /el este virtual ambele contrarii/ simultan. Căci aceeaşi este virtualitatea sănătăţii şi a bolii, aceeaşi este si virtualitatea statului liniştit şi a mişcării, a construirii şi a demolării, a faptului de a fi construit, şi a faptului de a fi demolat, într-ade-văr, virtualităţile contrariilor coexistă simultan, dar contrariile /actualizate/ nu pot coexista simultan (precum a fi efectiv sănătos şi a fi efectiv bolnav); de aici rezultă că unul dintre contrarii este cel bun, în timp ce virtualul este, în mod egal, ambele contrarii, sau nici unul. Actualizarea este, prin urmare, mai bună. Este necesar însă ca la lucrurile rele finalitatea şi actualizarea să fie mai rele decît virtualitatea /răului/, într-adevăr, acelaşi virtual este capabil să devină ambele contrarii. E clar deci că răul nu este dincolo de lucruri, deoarece el vine în mod natural după virtualitate. Prin urmare, printre lucrurile primordiale si eterne nu exi nici rău, nici eroare, nici distrugere (distrugerea aparţine celor re • Dar şi teoremele geometrice <5iaYpduu.ata> sînt descoperite^ actualizarea /unor virtualităţi/. Căci fâcînd /anumite / "' geometrii le descoperă, dat fiind că, în momentul cind * sînt realizate, teoremele devin evidente. Dar la încep există virtual. Din ce cauză suma unghiurilor unui tnUjjnj egală cu cea a două unghiuri drepte ? Fiindcă un& ?-uf; Jrepte-unui punct /situat pe o dreaptă/ sînt egale cu două ung . Dacă, prin urmare, s-ar fi trasat o dreaptă paralela c unghiului/, ar fi devenit clar de ce se întîmplă aşa. CARTEA THETA (IX) 307
tre • ^înscris într-un semicerc este drept ? Dacă sînt pe ce orice u _ £ormţncj baza semicercului şi a treia perpendi-semicercului — devine clar pentru ceUare -ce dusa ' g asa/> Deoarece el cunoaşte teorema dinainte.37 încît, vede /hgur* „ ' j£ c£ se afla în virtualitate sînt descoperite prin - e es *- e actualizare.38 Raţiunea acestui proces stă în aceea aducere» actualizare '.39 Rezultă că virtualitatea provine din căg'1 re sfde aceea oamenii cunosc lucrurile făcîndu-le.40 (Actua-acrua iza ^ vecjere individul ă /virtualităţii/.) Capitolul 10 Deoarece ceea-ce-este şi ceea-ce-nu-este se concep pe de-o parte în raport cu figurile categoriilor, pe de altă parte în raport cu virtualitatea şi cu actualizarea acestor categorii sau a contrariilor lor, 1051b şi în fine [în sensul principal] în raport cu adevărul şi cu falsul, aceasta trebuie să corespundă în realitate cu momentul asocierii şi al disocierii /unui subiect de un predicat/ : astfel că spune adevărul cel care gîndeşte disociate un subiect şi un predicat care sînt disociate /în realitate/, sau cel care le gîndeşte asociate pe cele care sînt asociate. Spune falsul cel care declară lucrurile a fi invers de cum sînt.41 Cmd avem sau nu avem o afirmaţie adevărată, respectiv falsă ? Irebuie să cercetăm ce vrem să spunem cu asta. alb " U r °ă n0i considerăm că tu cu adevărat eşti alb, eşti tu chiar m realitate, ci fiindcă tu eşti chiar alb si noi afirmăm acest lucru, sP««m noi adevărul. ^ lucruri ^t etern asociate şi e imposibil să fie Îm mer£U disociate ?i nu Pot fi asociate' iar altele cit Ş' a fo modu" contrare, faptul de a fi constă în a fi aso-& disociat si \ ° Un"ate> ^n ^mP ce faptul de a nu fi constă în a fi /cînd asocl °rm-a ° multiP^citate- Iar în privinţa celor care pot ^adevărată ate> Cm^ ^lsociate/' aceeaşi opinie devine ba falsă, vâr«ă. Dar aceea^ Propoziţie devine, şi ea, cînd falsă, cînd ade-Pfe cele care nu pot fi altfel nu se poate afirma cînd 308
METAFIZICA eva
adevărul, cînd falsul, ci aceleaşi lucruri sînt î • r i '
rate, ţie, respectiv, talse. Dar ce înseamnă a fi sau a nu fi, a fi adevărat si f l -cu entităţile necompuse < ta ac\>v9£Ta> ? Căci nu $' unit /în realitate/, încît să existe în fapt cînd e unit T A' eva să nu existe, cînd e separat /în discurs/, cum se întîm i-lSCUrs/' si nul alb" sau cu „mcomensurabilitatea diaeonalpi /^-- ? m-• • j - i -r i i - •• <- i , 'Platului/- c nici adevărul şi tăişul nu sînt aici ca in celelalte cazur' S ' cum adevărul nu este în aceste cazuri — ale celor ce nu n f' puse — identic /ca sens/ cu cel din cazurile anterioare r™ °m i-o ' ^ aşa nin existenţa nu are acelaşi sens. L Adevărul si falsul constau aici în a atinge d a pronunţa d ml (într-adevăr, afirmaţia şi pronunţarea nu sînt totuna), iar ie ranţa constă în a nu-1 atinge. A te înşela în privita esenţei /ace tor entităţi/ nu e posibil, decît în mod conjunctural. La fel stau lucrurile si cu Fiinţele necompuse: nu e cu putinţă să te înşeli în privinţa lor. Căci toate acestea există în actualizare si nu în virtualitate.4^ într-adevăr, altminteri ar fi supuse devenirii şi ar pieri, dar în fapt ceea-ce-este intrinsec nici nu devine, nici nu piere; altminteri ar trebui sa devină din altceva. Aşadar, despre lucrurile care sînt ceea ce într-adevăr are existenţă şi care sînt actualizări nu te poţi înşela, ci doar poţi să le gîndeşti sau nu. Iar esenţa lor trebuie cercetată pentru a se şti dacă ele sînt în acest fel sau nu.44 A fi considerat ca adevăr şi a nu fi considerat ca fals formează un singur adevăr dacă există asociere reală dintre subiect şi pre cat. Dacă nu există asociere reală /între subiect şi predicat/, avem 1052a fals. Iar unitatea /dintre subiect şi predicat/, dacă existenţa într-un fel, este şi ea în acel fel; dacă existenţa nu e astfel, nici tatea nu e.45 . _ ., ne. De fapt, falsul nu există, nici eroarea /în privinţa el\tltaţlr°eor. compuse/, ci există numai ignoranţa, dar nu în sensu in _ birea. Orbirea aduce cu /situaţia/ celui care nu ar avea i ral capacitatea de a gîndi. ., jjnobik De asemenea, este limpede si că, în privinţa lucruri ^ nu există posibilitate de înşelare asupra momentului i , ^(. ele se află/, dacă sînt concepute ca imobile. L>e P1 CARTEA THETA (IX) 309
n„hiul nu se schimbă în timp, nici nu va con-unghiurilor sale este egală cu cea a două - vasu
lidera ci uneori . __ nu> căc- aceasta /ar presupune/ că tri- $' ' JypotC» clii-^' ^Ts modifica. . unghiul s-ai ^ _ considera că /un asemenea subiect imobil/ are anu-$.# putea m ^ ^ ^ altele, de exemplu, nu există număr deo-mite pf°prie"pr-m) Sau unele /numere pare / sînt prime, altele — potrivă par . F ^'u_se un smgur număr nici măcar aşa ceva nu nu sînt. ar, ^ nu sg p0ate SpUne că, în acest caz, subiectul se poate sP°y'şi că ţot ei nu este în acel fel. De data aceasta, vei este mtrmu£reu/ Avarul, sau te vei înşela /mereu/, de vreme ce SpUflc - . , elrâmînemereulafel. , NOTE
1. Vezi Cartea Delta, cap. 12 despre „Swautc," şi „âowauia". Termenul pune probleme la traducere. „Virtualitate" este formula nimerită mai ales în circumstanţele legate de materie, deoarece exprimă bine pasivitatea şi maleabilitatea acesteia. „Capacitate" se asociază mai bine cu proprietăţile organismelor. 2. V. Platon, Hippias Minor, 367c-e. Ideea că stâpînirea unei arte presupune capacitatea de a produce, după voie, atît binele, cît şi răul era o idee destul de răspîndită. Vezi şi sensul cuvîntului „pharmakon", msemnînd atît medicament, cît şi otravă. 3. Sănătatea este contrariul asociat intrinsec medicinii, deoarece .me de nnalitatea medicinii să producă sănătatea; medicina poate pro- ce Şi boala în mod deliberat, dar aceasta tine de un context dat. l l la ,.__ 1 ' "u, un medic este silit sâ facă rău unui deţinut.) l actualizat nu poate primi simultan cele două contra-^ ''-virtualitate — da. Ştiinţa este o virtualitate în sensul nea Şi ratf Crea am^e^e contrarii, şi o poate face deoarece ea are noţiu-"m mişca 6a lar su^etu'> în care ea se găseşte, e capabil sâ pună 5- Şcoala" aCtUalizeze ceea ce a fost gîndit. din Megara* me|anca af°st înfiinţată pe la 380 î.e.n. de către Euclide 0 importantă mfllSC1^°^ a^ ^ Socrate. Dar asupra ei s-a exercitat şi ţa eleată. Urmaşii lui Euclide au dezvoltat mult nita insă, pare-se, în mare măsură o tehnică f or-rnegarică şi Academia platonicianâ pare sâ fi exis- mala- re
METAFIZICA sinf
°SPe=iede > Se .
ru P°'Ulc mai louj
tat o serioasă rivalitate. Pentru Aristotel sofişti care elimină esenţa şi Fiinţa lucrurilor 6. Thrasymachos, sofistul din Republica lui PI de un argument asemănător: el susţinea că medicul de pildă, nu pot greşi, deoarece atunci cînd greşesc nu ~ FU'Ulclanu| miţi medic sau om politic. (Rep. 340 d-e) mai Pot fi nu- 7. Anularea distincţiei dintre virtualitate (capacitate) ' distruge în fond Fiinţa. Realitatea se reduce la o succ '' actua''2are mente descusute şi discontinui, asociate mai curînd înt" l -6 m°" ce anulează posibilitatea unei cunoaşteri raţionale. Fiinţa at°r'Ceea tocmai actualizarea unei virtualităţi, ceea ce înseamnă că l "5' momente nu se pot confunda. e 8. Aristotel foloseşte practic sinonimic cei doi termeni. Etim l evepyeta sugerează existenţa unei acţiuni, a unei activităţi, în tim°8K< evTEXexeia sugerează prezenţa unei finalităţi. Ieşirea din virtualiute nu e, aşadar, o simplă acţiune, ci o acţiune cu o semnificaţie, cu un sens, cu o finalitate. Mişcarea de tip „brownian", sau mişcarea fizică, repetitivă a modernilor este foarte diferită de conceptul aristotelic de mişcare, mult mai apropiat de biologic sau de psihologic. 9. Mişcarea este o trecere a virtualităţii în actualizare. 10. O afirmaţie categorică de tipul: cutare nu va exista niciodată presupune imposibilitatea ca ceva să existe. Dacă ceva poate exista, dar nu există în prezent, nu se poate pretinde că nu ar exista în viitor, deşi nu se poate nici pretinde că va exista cu necesitate în vutor. Filozofii care suprimă imposibilul suprimă de fapt necesarul, care este contrariul imposibilului. Exemplul care urmează cu diagonala pătratului arată că ştiinţa devine imposibilă, sau se reduce la conjectură, în această eventualitate. 11. Posibilul nu implică necesarul. Aristotel susţine ca ceea ce c doar virtual nu e obligatoriu să existe, chiar şi într-un timp m i Ca despre ceva să se poată afirma că va exista, trebuie să existe o ne sitate. Teza c foarte importantă, deoarece din ea Aristotel deduce p^_ ritatea ontologică a actualizării asupra virtualităţii. Dacă lumea ^^ în mod necesar, rezultă că ea nu a putut apărea dintr-o eXlstenAsajâr, ala, căci aceasta nu ar fi avut nici un motiv să se actua tual, ori ori admitem că lumea există în mod întîmplător sau co admitem că există o actualizare primordială (Dumnezeu;.^ ^^ Yüklə 1,92 Mb. Dostları ilə paylaş:
|