Cs. Definiţi anestezia locală. Pierderea temporară a conştienţei

CM. Indicaţi factorii ce predispun spre dezvoltarea osteomielitei acute hematogene.

1. 
   Traumele închise ale oaselor extremităţilor
   
2. 
   Prezenţa focarelor cronice de infecţie în organism
   
3. 
   Virulenţa sporită a microorganismelor
   
4. 
   Avitaminoza şi alimentarea insuficientă
   
5. 
   Toţi factorii enumeraţi
   

377. 
     CM. În primele 3-5 zile de la debutul patologiei, cele mai importante simptome ale osteomielitei acute hematogene sunt:
     

1. 
   Semnele generale de intoxicaţie
   
2. 
   Schimbările radiologice
   
3. 
   Simptomele locale de inflamaţie purulentă
   
4. 
   Anemia
   
5. 
   Leucocitoza pronunţată în sînge (15-30 x 10⁹/l)
   

378. 
     CS. În care formă a osteomielitei mai frecvent se dezvoltă abcese metastatice?
     

1. 
   Forma toxică a osteomielitei acute hematogene
   
2. 
   Forma locală-focară a osteomielitei acute hematogene
   
3. 
   Abcesul Brody
   
4. 
   Forma septică a osteomielitei acute hematogene
   
5. 
   Osteomielita albuminoasă Ollie
   

379. 
     CM. Care din semnele inflamatorii locale apar iniţial în osteomielita acută hematogenă?
     

1. 
   Tumor
   
2. 
   Dolor
   
3. 
   Calor
   
4. 
   Rubor
   
5. 
   Functio laesa
   

380. 
     CM. Care din afirmaţiile enumerate se referă la osteomielita acută hematogenă?
     

1. 
   Mai frecvent este remarcată în vîrsta copilăriei
   
2. 
   Se dezvoltă în caz de fracturi deschise ale oaselor extremităţilor
   
3. 
   Se poate dezvolta după repoziţia chirurgicală a fracturii şi osteosinteză
   
4. 
   Uneori decurge cu formarea abceselor metastatice multiple în oase şi organele interne
   
5. 
   Primele semne radiologice ale patologiei apar la a 10-14-a zi de la debutul bolii
   

381. 
     CS. În care formă clinică a osteomielitei acute hematogene, decesul pacientului poate surveni în primele 2-3 zile de la debutul bolii?
     

1. 
   Toxică
   
2. 
   Locală
   
3. 
   Septică
   
4. 
   Purulentă
   
5. 
   În toate formele enumerate
   

382. 
     CM. Indicaţi simptomele, în baza cărora se instalează diagnosticul precoce de osteomielită acută hematogenă?
     

1. 
   Debutul acut al patologiei cu dureri în extremităţi
   
2. 
   Intoxicaţie pronunţată la a 3-4-a zi a bolii
   
3. 
   Detaşarea periostului de la os pe clişeul radiologic
   
4. 
   Creşterea temperaturii pînă la 39-40°С
   
5. 
   Edem, hiperemie şi fluctuienţă în regiunea afectării
   

383. 
     CM. Care din simptomele enumerate se remarcă în osteomielita acută hematogenă?
     

1. 
   Edemaţierea segmentului afectat al extremităţii
   
2. 
   Hiperemia pielii de-asupra focarelor de inflamaţie
   
3. 
   Dereglarea funcţiei extremităţii
   
4. 
   Lipsa pulsaţiei pe arterele periferice
   
5. 
   Fractura patologică la nivelul extremităţilor cu formarea articulaţiei false
   

384. 
     CS. Apariţia simptomului de fluctuienţă în caz de osteomielită acută hematogenă semnifică:
     

1. 
   Dezvoltarea tromboflebitei concomitente
   
2. 
   Formarea flegmonului intermuscular sau subcutanat
   
3. 
   Dezvoltarea fracturii patologice
   
4. 
   Apariţia fistulei osteomielitice
   
5. 
   Dezvoltarea formei buloase a erizipelului
   

385. 
     CM. Indicaţi posibilile complicaţii ale osteomielitei.
     

1. 
   Sepsis
   
2. 
   Gangrena gazoasă
   
3. 
   Artrita purulentă primară
   
4. 
   Amiloidoza organelor interne
   
5. 
   Artrita purulentă secundară
   

386. 
     CS. Primele semne radiologice ale osteomielitei acute hematogene apar la:
     

1. 
   A 2-3-a zi de la debutul bolii
   
2. 
   A 4-6-a zi de la debutul bolii
   
3. 
   A 7-9-a zi de la debutul bolii
   
4. 
   A 10-14-a zi de la debutul bolii
   
5. 
   A 15-21-a zi de la debutul bolii
   

387. 
     CM. Indicaţi semnele radiologice caracteristice pentru osteomielita acută.
     

1. 
   Decolarea periostului
   
2. 
   Apariţia cavităţii sechestrale
   
3. 
   Îngroşarea periostului
   
4. 
   Fractura patologică
   
5. 
   Liza ţesutului osos
   

388. 
     CM. Indicaţi semnele radiologice caracteristice pentru osteomielita cronică.
     

1. 
   Îngustarea fisurii articulare
   
2. 
   Apariţia cavităţii sechestrale
   
3. 
   Formarea sechestrului
   
4. 
   Decolarea periostului
   
5. 
   Fractura patologică
   

389. 
     CM. Indicaţi operaţiile ce se efectuiază în caz de osteomielită cronică.
     

1. 
   Efectuarea inciziilor “în lampas”
   
2. 
   Sechestrectomia
   
3. 
   Operaţii plastice, îndreptate spre lichidarea defectului osos şi tisular
   
4. 
   Amputaţia
   
5. 
   Osteoperforarea
   

390. 
     CM. Indicaţi operaţiile ce se efectuiază în caz de osteomielită acută.
     

1. 
   Exarticulaţia extremităţii
   
2. 
   Deschiderea şi drenarea flegmonului ţesuturilor moi
   
3. 
   Osteoperforarea
   
4. 
   Amputaţia
   
5. 
   Sechestrectomia
   

391. 
     CM. Tratamentul complex al osteomielitei acute hematogene include:
     

1. 
   Imobilizarea extremităţii afectate
   
2. 
   Terapia antibacteriană
   
3. 
   Terapia de detoxicare
   
4. 
   Terapia hormonală
   
5. 
   Tratamentul chirurgical
   

392. 
     CS. Lipsa mişcărilor în articulaţie este numită:
     

1. 
   Osteoartrită
   
2. 
   Artroză
   
3. 
   Rigiditate
   
4. 
   Anchiloză
   
5. 
   Scolioză
   

393. 
     CM. În cazul prezenţei simptomului de fluctuienţă în regiunea articulaţiei şi a semnelor generale de intoxicaţie trebuie efectuată:
     

1. 
   Puncţia articulaţiei, aspiraţia exudatului şi administrarea intraarticulară a antibioticelor
   
2. 
   Amputaţia extremităţii
   
3. 
   Rezecţia suprafeţelor articulare cu formarea anchilozei
   
4. 
   Imobilizarea extremităţii
   
5. 
   Administrarea sistemică a antibioticelor
   

394. 
     CM. Indicaţi simptomele clinice ale bursitei.
     

1. 
   Tumefierea ţesuturilor în regiunea amplasării bursei articulare
   
2. 
   Durere în regiunea articulaţiei
   
3. 
   Hipertermia locală
   
4. 
   Hiperemia pielii
   
5. 
   Limitarea bruscă a mişcărilor în articulaţie
   

395. 
     CM. Tratamentul conservator al bursitei include:
     

1. 
   Imobilizarea extremităţii
   
2. 
   Înlăturarea bursei paraarticulare
   
3. 
   Administrarea remediilor antiinflamatorii
   
4. 
   Puncţia şi drenarea bursei paraarticulare
   
5. 
   Hipotermia locală
   

396. 
     CM. În caz de bursită seroasă a articulaţiei cotului trebuie efectuată:
     

1. 
   Imobilizarea extremităţii
   
2. 
   Deschiderea şi drenarea bursei paraarticulare
   
3. 
   Înlăturarea bursei paraarticulare
   
4. 
   Administrarea remediilor antiinflamatorii
   
5. 
   Puncţia bursei paraarticulare, aspirarea exudatului şi administrarea antibioticului
   

397. 
     CS. Conform cărui principiu fracturile oaselor sunt divizate în deschise şi închise?
     

1. 
   După origine
   
2. 
   După localizare
   
3. 
   După păstrarea integrităţii tegumentelor
   
4. 
   După particularităţile liniei de fractură
   
5. 
   După poziţia fragmentelor osoase
   

398. 
     CM. În raport cu linia de fractură ultimile se clasifică în:
     

1. 
   Angrenate
   
2. 
   Incomplete
   
3. 
   Închise
   
4. 
   Aşchiate
   
5. 
   Diafizare
   

399. 
     CM. În raport cu linia de fractură, ultimile se clasifică în:
     

1. 
   Deschise
   
2. 
   Transversale
   
3. 
   Patologice
   
4. 
   Metafizare
   
5. 
   Oblice
   

400. 
     CM. La semnele probabile ale fracturii se referă:
     

1. 
   Durerea locală
   
2. 
   Dereglarea funcţiei extremităţii
   
3. 
   Mobilitatea patologică
   
4. 
   Crepitaţia osoasă
   
5. 
   Deformarea segmentului extremităţii
   

401. 
     CM. La semnele veridice ale fracturii se referă:
     

1. 
   Mobilitatea patologică
   
2. 
   Durerea în regiunea traumei
   
3. 
   Deformarea segmentului extremităţii
   
4. 
   Dereglarea funcţiei extremităţii
   
5. 
   Crepitaţia osoasă
   

402. 
     CM. Fractura patologică poate fi condiţionată de:
     

1. 
   Tumoare osoasă
   
2. 
   Forma osoasă a gangrenei gazoase
   
3. 
   Osteomielita cronică
   
4. 
   Osteoporoza
   
5. 
   Artrita purulentă
   

403. 
     CS. În care fractură probabilitatea infectării este cea mai mare?
     

1. 
   Intrauterină
   
2. 
   Cominutivă
   
3. 
   Deschisă
   
4. 
   Închisă
   
5. 
   Patologică
   

404. 
     CM. La formarea calusului osos în caz de fractură participă:
     

1. 
   Celulele endostului
   
2. 
   Celulele canalelor Havers
   
3. 
   Celulele periostului
   
4. 
   Celulele ţesutului adipos din jurul fracturii
   
5. 
   Celulele ţesutului conjunctiv din jurul fracturii
   

405. 
     CS. Formarea calusului osos primar durează în mediu:
     

1. 
   2-4 săptămîni
   
2. 
   4-6 săptămîni
   
3. 
   6-8 săptămîni
   
4. 
   8-10 săptămîni
   
5. 
   10-12 săptămîni
   

406. 
     CS. Cea mai mare capacitate de regenerare în formarea calusului osos o posedă:
     

1. 
   Celulele endostului
   
2. 
   Celulele canalelor Havers
   
3. 
   Celulele ţesutului conjunctiv din jurul fracturii
   
4. 
   Celulele stratului cambial al periostului
   
5. 
   Toate cele enumerate
   

407. 
     CM. Care fracturi se consideră complicate:
     

1. 
   Fractura în “lemn verde”
   
2. 
   Fractura asociată cu lezarea arterei magistrale
   
3. 
   Fractura dezvoltată pe fondalul tumorii osoase
   
4. 
   Fractura asociată cu lezarea nervilor (pareză, paralizie)
   
5. 
   Fractură dezvoltată pe fondal de osteomielită cronică
   

408. 
     CM. Indicaţi posibilile complicaţii locale ale fracturilor.
     

1. 
   Şocul traumatic
   
2. 
   Concreşterea patologică a fragmentelor osoase
   
3. 
   Lezarea vaselor şi nervilor
   
4. 
   Embolia lipidică
   
5. 
   Osteomielita posttraumatică (nehematogenă)
   

409. 
     CS. Indicaţi cea mai frecventă complicaţie a fracturilor deschise.
     

1. 
   Embolia lipidică
   
2. 
   Scurtarea extremităţii afectate
   
3. 
   Paralizia extremităţii
   
4. 
   Osteomielita
   
5. 
   Amiloidoza
   

410. 
     CM. Indicaţi posibilile complicaţii generale ale fracturilor.
     

1. 
   Şocul traumatic
   
2. 
   Sindromul CID
   
3. 
   Anemia acută
   
4. 
   Formarea calusului osos patologic
   
5. 
   Paralizia extremităţii
   

411. 
     CM. Primul ajutor medical în caz de fractură va include:
     

1. 
   Administrarea analgezicelor
   
2. 
   Imobilizarea de transport cu dispozitive speciale sau improvizate
   
3. 
   În fracturi deschise – hemostaza, aplicarea pansamentului aseptic pe plagă
   
4. 
   Reducerea fragmentelor osoase în caz de fractură deschisă (Perforarea pielii cu un fragment osos)
   
5. 
   Înlăturarea deplasării fragmentelor osoase şi a deformării extremităţii
   

412. 
     CM. Cu scop de imobilizare de transport în caz de fracturi se utilizează:
     

1. 
   Atele improvizate din materiale ocazionale
   
2. 
   Atela Krammer
   
3. 
   Atela Beller
   
4. 
   Atela pneumatică
   
5. 
   Atela Dieterichs
   

413. 
     CS. Atela Dieterichs se utilizează pentru:
     

1. 
   Imobilizarea de transport a extremităţii superioare
   
2. 
   Imobilizarea de transport a extremităţii inferioare
   
3. 
   Tratamentul fracturilor membrelor superioare
   
4. 
   Tratamentul fracturilor membrelor inferioare
   
5. 
   Tratamentul fracturilor coloanei vertebrale
   

414. 
     CM. Acordarea primului ajutor medical în caz de fractură deschisă nu presupune:
     

1. 
   Efectuarea hemostazei provizorii
   
2. 
   Administrarea remediilor analgezice
   
3. 
   Repoziţia fragmentelor osoase
   
4. 
   Imobilizarea de transport
   
5. 
   Aplicarea suturii primare pe plagă
   

415. 
     CM. Indicaţi cauzele posibile ale retenţiei formării calusului osos.
     

1. 
   Repoziţia incompletă a fragmentelor osoase
   
2. 
   Interpoziţia parţială sau completă a ţesuturilor moi între fragmentele osoase
   
3. 
   Imobilizarea insuficientă
   
4. 
   Diabetul zaharat concomitent
   
5. 
   Efectuarea osteosintezei intramedulare
   

416. 
     CM. Imobilizarea îndelungată a extremităţii în caz de fractură poate conduce spre dezvoltarea:
     

1. 
   Articulaţiei false
   
2. 
   Hemartrozei
   
3. 
   Epifiziolizei
   
4. 
   Contracturii extremităţii
   
5. 
   Atrofiei musculare
   

417. 
     CM. Pătrunderea microflorei patogene în ţesuturile moi ale mîinii mai des se petrece:
     
     1. 
        Pe cale hematogenă
        
     2. 
        Prin bătături, fisuri ale pielii
        
     3. 
        Pe cale hematogenă
        
     4. 
        Împreună cu corpii străini mici (aşchii)
        
     5. 
        Din oasele infectate ale falangelor şi metacarpului
        

418. 
     CM. Panariţiul tendinos al căror degete ale mîinii poate conduce către răspîndirea infecţiei spre spaţiul Pirogov-Paron?
     
     1. 
        Primul
        
     2. 
        Al doilea
        
     3. 
        Al treilea
        
     4. 
        Al patrulea
        
     5. 
        Al cincilea
        

419. 
     CS. Necroza tendonului în caz de tendovaginită purulentă se dezvoltă în urma:
     
     1. 
        Acţiunii distructive directe a enzimelor microbiene
        
     2. 
        Limitării mişcărilor active
        
     3. 
        Compresiei vaselor ce alimentează tendonul de către exudat şi tromboza acestora
        
     4. 
        Reacţiei autoimune
        
     5. 
        Dezvoltării sindromului de coagulare intravasculară diseminată
        

420. 
     CM. Indicaţi formele superficiale ale panariţiului.
     
     1. 
        Subcutanat
        
     2. 
        Tendinos
        
     3. 
        Pandactilita
        
     4. 
        Periunghial (paronichia)
        
     5. 
        Cutanat
        

421. 
     CM. Indicaţi formele profunde ale panariţiului.
     
     1. 
        Tendinos
        
     2. 
        Osos
        
     3. 
        Articular
        
     4. 
        Subunghial
        
     5. 
        Pandactilita
        

422. 
     CS. Drept indicaţie către tratament chirurgical precoce al panariţiului serveşte:
     
     1. 
        Temperatura corporală mai mare de 37,5°С
        
     2. 
        Apariţia fluctuienţei
        
     3. 
        Apariţia limfadenitei axilare
        
     4. 
        Edemul pronunţat al întregului deget
        
     5. 
        Prima noapte nedormită din cauza durerilor în regiunea degetului
        

423. 
     CS. Ce formă a panariţiului este mai probabilă dacă pe suprafaţa palmară a degetului mîinii se determină o mică veziculă, cu conţinut purulent?
     
     1. 
        Cutanat
        
     2. 
        Subcutanat
        
     3. 
        Tendinos
        
     4. 
        Subunghial
        
     5. 
        Pandactilita
        

424. 
     CS. Indicaţi metoda optimală de anestezie în tratamentul formei cutanate a panariţiului.
     
     1. 
        Locală infiltrativă
        
     2. 
        Locală trunculară
        
     3. 
        Generală intravenoasă
        
     4. 
        Generală inhalatorie
        
     5. 
        Anestezia nu se efectuiază
        

425. 
     CS. Indicaţi metoda de anestezia utilizată cel mai frecvent în tratamentul formei subcutanate a panariţiului.
     
     1. 
        Locală infiltrativă
        
     2. 
        Locală trunculară după Oberst-Lucaşevici
        
     3. 
        Generală intravenoasă cu miorelaxante
        
     4. 
        Generală inhalatorie cu miorelaxante
        
     5. 
        Anestezia nu se efectuiază
        

426. 
     CS. Prin termenul “pandactilită” se subînţelege:
     
     1. 
        Inflamaţia purulentă a tuturor degetelor mîinii
        
     2. 
        Inflamaţia purulentă a tuturor degetelor plantei
        
     3. 
        Inflamaţia purulentă a tuturor ţesuturilor a unui deget al mîinii
        
     4. 
        Inflamaţia purulentă a tuturor ţesuturilor a unui deget al plantei
        
     5. 
        Concreşterea tuturor degetelor mîinii sau a plantei
        

427. 
     CS. Amputaţia impusă a degetului mai frecvent este necesară în:
     
     1. 
        Panariţiu “în butonieră”
        
     2. 
        Panariţiu tendinos
        
     3. 
        Panariţiu articular
        
     4. 
        Panariţiu osos
        
     5. 
        Pandactilită
        

428. 
     CM. Indicaţi afirmaţiile corecte referitoare la “zonele interzise” ale mîinii.
     
     1. 
        “Zona interzisă” este amplasată pe suprafaţa palmară a tenarului
        
     2. 
        “Zona interzisă” este amplasată pe suprafaţa palmară a hipotenarului
        
     3. 
        “Zona interzisă” este amplasată pe suprafaţa dorsală a mîinii
        
     4. 
        În “zona interzisă” trec ramurile motorii ale nervului median
        
     5. 
        În “zona interzisă” trec ramurile senzitive ale nervului radial
        

429. 
     CS. Ce incizii se efectuiază în caz de panariţiu tendinos?
     
     1. 
        Semilunare, pe falanga distală
        
     2. 
        Longitudinale, pe ambele suprafeţe laterale ale falangei distale
        
     3. 
        Longitudinale, pe ambele suprafeţe laterale ale falangei medii şi bazale
        
     4. 
        Incizie longitudinală pe linia medie a suprafeţei palmare a degetului, pe toată lungimea tecii sinoviale
        
     5. 
        Incizii multiple transversale pe toate falangele
        

430. 
     CS. În tratamentul chirurgical al panariţiului cu scop de drenare mai frecvent se utilizează:
     
     1. 
        Drenajul tubular activ
        
     2. 
        Benzile de cauciuc de la mănuşa chirurgicală
        
     3. 
        Turundele din tifon
        
     4. 
        Drenajul tubular cu lavaj
        
     5. 
        Drenajul de tip “cigaret”
        

431. 
     CM. Prezenţa sechestrelor osoase în caz de inflamaţie a degetelor mîinii se remarcă în:
     
     1. 
        Panariţiu tendinos
        
     2. 
        Flegmon comisural
        
     3. 
        Paronichie
        
     4. 
        Panariţiu osos
        
     5. 
        Pandactilită
        

432. 
     CS. Drenajul transfixiant prin incizii mici pe suprafeţele palmară şi dorsală a mîinii în regiunea plicilor interdigitale se utilizează în tratamentul:
     
     1. 
        Flegmonului tenarului
        
     2. 
        Flegmonului subcutanat al regiunii dorsale a mîinii
        
     3. 
        Flegmonului “în U” al mîinii
        
     4. 
        Flegmonului comisural al mîinii
        
     5. 
        Flegmonului hipotenarului
        

433. 
     CM. Edemul regiunii dorsale a mîinii în caz de flegmon al suprafeţei palmare:
     
     1. 
        Se remarcă foarte rar
        
     2. 
        Este cauzat doar de eruperea puroiului spre regiunea dorsală a mîinii
        
     3. 
        Este remarcat în majoritatea cazurilor
        
     4. 
        Este condiţionat de particularităţile drenajului limfatic
        
     5. 
        Apare precoce din cauza structurei laxe a ţesutului subcutanat
        

434. 
     CS. Incizia după Klapp se utilizează în tratamentul:
     
     1. 
        Panariţiului cutanat
        
     2. 
        Panariţiului tendinos
        
     3. 
        Panariţiului periunghial
        
     4. 
        Panariţiului subunghial
        
     5. 
        Panariţiului osos
        

435. 
     CS. Prin ce este periculos dificitul ponderal la bolnavii chirurgicali?
     
     1. 
        La aceşti bolnavi nu pot fi efectuate operaţii de volum mare
        
     2. 
        Dificitul ponderal nu reprezintă nici un pericol la bolnavii chirurgicali
        
     3. 
        La aceşti bolnavi nu este admisibilă reducerea ulterioară a masei corporale, legată cu intervenţia chirurgicală
        
     4. 
        La aceşti bolnavi numărul de complicaţii postoperatorii şi letalitatea sunt semnificativ mai mari
        
     5. 
        Dificitul ponderal reprezintă un factor favorabil, deoarece facilitează tehnica efectuării intervenţiei chirurgicale
        

436. 
     CM. Care sunt cauzele principale ale dificitului ponderal la bolnavii chirurgicali?
     
     1. 
        Întreruperea alimentării normale în timpul examinărilor preoperatorii
        
     2. 
        Însuşi procesul patologic, de care suferă bolnavul
        
     3. 
        Administrarea antibioticelor, ce diminuează asimilarea substanţelor nutritive
        
     4. 
        Starea deprimată a bolnavilor şi pierderea poftei de mîncare în aşteptarea intervenţiei chirurgicale
        
     5. 
        Limitarea alimentaţiei după operaţia chirurgicală
        

437. 
     CM. Ce semne de dificit de nutriţie pot fi observate la inspecţia pielii pacientului?
     
     1. 
        Reducerea elasticităţii (turgorului)
        
     2. 
        Vezicule cu lichid transparent
        
     3. 
        Erupţii cutanate şi descuamare
        
     4. 
        Hiperemie
        
     5. 
        Melanom malign
        

438. 
     CM. Ce semne de dificit de nutriţie pot fi depistate la examinarea extremităţilor pacientului?
     
     1.