Cs. Definiţi anestezia locală. Pierderea temporară a conştienţei

CM. În care patologii ale organelor abdominale la percuţia abdomenului poate fi identificată matitatea difuză a sunetului percutor?

1. 
   Colecistita acută
   
2. 
   Diverticulita acută
   
3. 
   Apendicita acută
   
4. 
   Ciroza hepatică cu ascită
   
5. 
   Peritonita generalizată în stadii tardive
   

674. 
     CM. În ce patologii chirurgicale acute ale organelor abdominale poate fi identificată dispariţia matităţii hepatice?
     
     1. 
        Ocluzia intestinală joasă
        
     2. 
        Colecistita acută cu empiem al veziculei biliare
        
     3. 
        Ruptura traumatică a ficatului
        
     4. 
        Sarcina extrauterină întreruptă
        
     5. 
        Ulcerul perforat
        

675. 
     CS. Prezenţa lichidului liber în cavitatea peritoneală se apreciază clinic prin:
     
     1. 
        Auscultaţia abdomenului
        
     2. 
        Palparea abdomenului
        
     3. 
        Percuţia abdomenului
        
     4. 
        Examen radiologic
        
     5. 
        Ultrasonografie
        

676. 
     CM. Clapotajul în timpul auscultaţiei şi percuţiei abdomenului apare ca urmare a:
     
     1. 
        Prezenţei lichidului liber în cavitatea peritoneală
        
     2. 
        Stenozei decompensate a ieşirii din stomac
        
     3. 
        Hemoperitoneului
        
     4. 
        Ocluziei intestinale
        
     5. 
        Prezenţei gazului liber în cavitatea peritoneală
        

677. 
     CS. Peristaltismul intestinal trebuie auscultat în:
     
     1. 
        Regiunea mezogastrală paraombilicală
        
     2. 
        Regiunea epigastrală şi pe flancurile abdominale
        
     3. 
        Regiunea, localizată inferior de ombilic şi spre stînga de linia mediană
        
     4. 
        Regiunile iliace din dreapta şi stînga
        
     5. 
        Toate răspunsurile sunt corecte
        

678. 
     CS. Suflul sistolic în caz de anevrism al aortei abdominale trebuie auscultat în:
     
     1. 
        Regiunile inghinale
        
     2. 
        Regiunea epigastrală
        
     3. 
        Pe linia mediană, ce trece din regiunea epigastrală spre cea suprapubiană
        
     4. 
        Regiunile iliace din dreapta şi stînga
        
     5. 
        Regiunea, localizată inferior de ombilic, spre stînga de linia mediană
        

679. 
     CS. În care patologie poate fi determinat auscultativ peristaltismul intestinal accelerat sonor?
     
     1. 
        Peritonita locală
        
     2. 
        Peritonita difuză
        
     3. 
        Tromboza vaselor mezenterice
        
     4. 
        Ocluzia intestinală
        
     5. 
        Hemoragia intraperitoneală
        

680. 
     CS. În care patologie peristaltismul intestinal la auscultaţie nu se apreciază?
     
     1. 
        Peritonita locală
        
     2. 
        Peritonita difuză
        
     3. 
        Eruperea anevrismului aortei abdominale
        
     4. 
        Ocluzia intestinală
        
     5. 
        Ciroza hepatică decompensată cu ascită tensionată
        

681. 
     CM. Care sunt cauzele mai probabile ale bolii la pacientul la care debutul durerii abdominale se asociază cu temperatura corporală 40-41˚С?
     
     1. 
        Peritonita generalizată
        
     2. 
        Patologia pulmonară
        
     3. 
        Hemoragia gastro-intestinală
        
     4. 
        Hemoragia intraperitoneală masivă
        
     5. 
        Patologia renală
        

682. 
     CS. Ce temperatură este determinată de regulă la bolnavii cu apendicită acută la momentul adresării pentru asistenţă medicală?
     
     1. 
        Diminuată (35-36˚С)
        
     2. 
        Normală (36,4-36,6˚С)
        
     3. 
        Subfebrilă (37,3-37,5˚С)
        
     4. 
        Febrilă (38˚С)
        
     5. 
        Hectică cu frisoane (40-41˚С)
        

683. 
     CS. Termenul de “ischemie a extremităţii” semnifică:
     
     1. 
        Aflux excesiv al sîngelui arterial spre extremitate
        
     2. 
        Comunicare patologică între arteră şi venă
        
     3. 
        Insuficienţa afluxului de sînge arterial spre extremitate
        
     4. 
        Drenajul venos dificitar de la extremitate
        
     5. 
        Inflamaţia nervului ischiatic
        

684. 
     CM. Sindromul de “ischemie a extremităţii” este divizat în:
     
     1. 
        Ischemie acută
        
     2. 
        Ischemie subacută
        
     3. 
        Ischemie cronică
        
     4. 
        Ischemie recidivantă
        
     5. 
        Ischemie tranzitorie
        

685. 
     CM. Indicaţi cauzele posibile de dezvoltare a insuficienţei arteriale acute a extremităţii.
     
     1. 
        Trauma arterei magistrale
        
     2. 
        Ocluzia lumenului arterial cu o placă aterosclerotică
        
     3. 
        Embolia arterială
        
     4. 
        Tromboza arterială
        
     5. 
        Tromboflebita
        

686. 
     CS. Indicaţi cea mai frecventă cauză de dezvoltare a insuficienţei arteriale cronice a extremităţii.
     
     1. 
        Ateroscleroza obliterantă
        
     2. 
        Trombangeita obliterantă (endarteriita)
        
     3. 
        Aortoarteriita nespecifică
        
     4. 
        Anomaliile de dezvoltare ale arterelor
        
     5. 
        Anevrismele arterelor periferice
        

687. 
     CS. Termenul “anevrism arterial” semnifică:
     
     1. 
        Dereglarea inervaţiei şi a autoreglării vasului
        
     2. 
        Curbura patologică a vasului
        
     3. 
        Îngustarea arterei
        
     4. 
        Dilatarea arterei cu mai puţin de 50% de la normă
        
     5. 
        Dilatarea arterei cu peste 50% de la normă
        

688. 
     CM. În raport cu cauza dezvoltării anevrismele arteriale se divizează în:
     
     1. 
        Primare
        
     2. 
        Secundare
        
     3. 
        Adevărate
        
     4. 
        False
        
     5. 
        Combinate
        

689. 
     CM. Indicaţi complicaţiile tipice ale anevrismelor arteriale.
     
     1. 
        Ischemia acută a extremităţii
        
     2. 
        Insuficienţa venoasă cronică
        
     3. 
        Abcedarea
        
     4. 
        Ruptura şi hemoragia
        
     5. 
        Trombembolia recidivantă a arterei pulmonare
        

690. 
     CM. Indicaţi patologiile, ce se manifestă prin sindromul de insuficienţă venoasă cronică a extremităţilor.
     
     1. 
        Phlegmasia cerulea dolens
        
     2. 
        Boala varicoasă
        
     3. 
        Tromboza venoasă acută
        
     4. 
        Afectarea aterosclerotică a arterelor
        
     5. 
        Sindromul posttrombotic
        

691. 
     CM. Indicaţi mecanismele patogenetice ale insuficienţei venoase cronice.
     
     1. 
        Ocluzia completă sau parţială a venelor profunde a extremităţilor
        
     2. 
        Lezarea sau înlăturarea chirurgicală a venelor superficiale
        
     3. 
        Insuficienţa valvulelor venelor şi refluxul venos
        
     4. 
        Vîscozitatea sporită a sîngelui venos
        
     5. 
        Trombocitoza
        

692. 
     CS. Limfedemul extremităţii se clasifică în:
     
     1. 
        Primar şi secundar
        
     2. 
        Eritematos şi bulos
        
     3. 
        Adevărat şi fals
        
     4. 
        Extern şi intern
        
     5. 
        Superficial şi profund
        

693. 
     CS. Pacientul acuze dureri puternice repetate în muşchii gastrocnemieni, ce apar după parcurgerea unei anumite distanţe. Aceste dureri îl obligă să se oprească şi dispar după o scurtă odihnă. Cum se numeşte simptomul respectiv?
     
     1. 
        Simptomul Blumberg
        
     2. 
        Simptomul “mersului de raţă”
        
     3. 
        Simptomul claudicaţiei intermitente
        
     4. 
        Simptomul slăbiciunii muşchilor gastrocnemieni
        
     5. 
        Simptomul radicular
        

694. 
     CS. Pacientul acuze dureri puternice repetate în muşchii gastrocnemieni, ce apar după parcurgerea unei anumite distanţe. Aceste dureri îl obligă să se oprească şi dispar după o scurtă odihnă. Ce sindrom trebuie suspectat?
     
     1. 
        Sindromul de ischemie acută
        
     2. 
        Sindromul de ischemie cronică
        
     3. 
        Tromboza venoasă acută
        
     4. 
        Insuficienţa venoasă cronică
        
     5. 
        Limfedemul
        

695. 
     CM. Indicaţi poziţiile tipice în pat ale bolnavului cu ischemie severă (critică) a membrului inferior.
     
     1. 
        În decubit dorsal cu membrul inferior elevat
        
     2. 
        În decubit dorsal cu membrul inferior lăsat în jos
        
     3. 
        În decubit lateral cu membrele inferioare flexate spre abdomen
        
     4. 
        În decubit ventral
        
     5. 
        Pe şezute
        

696. 
     CM. Durerea în repaus în caz de ischemie cronică a membrelor inferioare are următoarele caracteristici:
     
     1. 
        Se accentuiază în poziţia pe şezute
        
     2. 
        Îl privează pe bolnav de somn
        
     3. 
        Nu este jugulată cu analgezice
        
     4. 
        Apare periodic
        
     5. 
        Diminuează în poziţia pe şezute
        

697. 
     CS. Dereglarea sensibilităţii (parestezii, hipo- sau anestezia) şi diminuarea mişcărilor active (pareza, plegia) sunt caracteristice pentru:
     
     1. 
        Sindromul de ischemie acută
        
     2. 
        Sindromul de ischemie cronică
        
     3. 
        Tromboza venoasă acută
        
     4. 
        Insuficienţa venoasă cronică
        
     5. 
        Limfedem
        

698. 
     CS. Senzaţia de greutate la nivelul membrelor inferioare (simptomul “picioarelor grele”) ce apare în poziţia verticală şi dispare după odihna de noapte este caracteristică pentru:
     
     1. 
        Sindromul de ischemie acută
        
     2. 
        Sindromul de ischemie cronică
        
     3. 
        Tromboza venoasă acută
        
     4. 
        Insuficienţa venoasă cronică
        
     5. 
        Anevrismul arterial
        

699. 
     CM. Indicaţi datele anamnezei vieţii ca au importanţă în stabilirea diagnosticului de sindrom de ischemie a extremităţii.
     
     1. 
        Fumatul îndelungat
        
     2. 
        Accese de aritmie
        
     3. 
        Lucru îndelungat în poziţie verticală
        
     4. 
        Suportarea erizipelului
        
     5. 
        Traumatisme în proiecţia arterelor magistrale
        

700. 
     CS. Examenul primar al bolnavului cu maladie varicoasă a membrelor inferioare trebuie efectuat în poziţia bolnavului:
     
     1. 
        În decubit dorsal
        
     2. 
        În decubit ventral
        
     3. 
        În decubit lateral
        
     4. 
        Pe şezute
        
     5. 
        În ortostatism
        

701. 
     CM. Edemul extremităţii în caz de sindrom de ischemie acută are următoarele caracteristici:
     
     1. 
        Se dezvoltă din momentul debutului bolii
        
     2. 
        Diminuează în poziţia orizontală a pacientului
        
     3. 
        Cuprinde doar gamba şi planta
        
     4. 
        Implică toată extremitatea
        
     5. 
        Se dezvoltă la etapele tardive ale patologiei
        

702. 
     CM. Edemul membrului în caz de tromboză venoasă profundă proximală (iliofemurală) are următoarele caracteristici:
     
     1. 
        Se dezvoltă din momentul debutului bolii
        
     2. 
        Diminuează în poziţia pe şezute
        
     3. 
        Cuprinde doar gamba şi planta
        
     4. 
        Implică toată extremitatea
        
     5. 
        Se dezvoltă în stadiile tardive ale patologiei
        

703. 
     CM. Edemul membrului inferior în caz de insuficienţă venoasă cronică are următoarele caracteristici:
     
     1. 
        Se dezvoltă acut
        
     2. 
        Se dezvoltă treptat
        
     3. 
        Se extinde pe coapsă
        
     4. 
        Diminuează în poziţia orizontală a pacientului
        
     5. 
        Se asociază cu un sindrom algic pronunţat
        

704. 
     CM. Simptomul Büerger-Ratschow în caz de sindrom de ischemie cronică include următoarele momente:
     
     1. 
        Hiperemia plantară la elevarea extremităţii
        
     2. 
        Paloarea plantară la elevarea extremităţii
        
     3. 
        Hiperemia plantară la lăsarea în jos a extremităţii
        
     4. 
        Paloarea plantară la lăsarea în jos a extremităţii
        
     5. 
        Pulsaţia slăbită pe arterele piciorului
        

705. 
     CS. Phlegmasia cerulea dolens reprezintă:
     
     1. 
        Sinonimul ischemiei cronice severe a extremităţii
        
     2. 
        Simptomul tipic al emboliei arteriale
        
     3. 
        Complicaţia maladiei varicoase
        
     4. 
        Cea mai gravă formă a trombozei venelor magistrale
        
     5. 
        Stadia terminală a limfedemului
        

706. 
     CM. Pentru stadiile tardive ale ischemiei acute a extremităţii sunt caracteristice următoarele date clinice:
     
     1. 
        Dilatarea pronunţată a venelor subcutanate
        
     2. 
        Edemul pronunţat al coapsei şi hiperemia plantară
        
     3. 
        Aspectul de marmoră al tegumentelor şi hipotermia marcată a plantei
        
     4. 
        Edemul moderat al gambei
        
     5. 
        Plegia extremităţii şi contractura în flexie
        

707. 
     CM. Tromboza venelor subcutanate în caz de maladie varicoasă (varicotromboflebita) se caracterizează prin următoarele simptome locale:
     
     1. 
        Edem pronunţat al coapsei şi gambei
        
     2. 
        Hiperemia locală a pielii deasupra venelor trombozate
        
     3. 
        O parte din venele varicoase nu colabează la elevarea membrului
        
     4. 
        Durere sfîşietoare la nivelul gambei şi plantei
        
     5. 
        Simptomul Homans pozitiv
        

708. 
     CM. Sindromul de insuficienţă venoasă cronică a membrelor inferioare se caracterizează prin următoarele simptome locale:
     
     1. 
        Atrofia muşchilor gambei
        
     2. 
        Hiperpigmentarea pielii în treimea inferioară a gambei
        
     3. 
        Lipsa pulsaţiei la nivelul arterelor periferice
        
     4. 
        Edemul regiunii paramaleolare
        
     5. 
        Tendinţă spre dezvoltarea exemei
        

709. 
     CM. Pentru sindromul de insuficienţă venoasă cronică a membrelor inferioare nu sunt caracteristice următoarele simptome:
     
     1. 
        Apariţia ulcerelor în treimea inferioară, pe suprafaţa medială, a gambei
        
     2. 
        Apariţia unor ulcere mici, foarte dolore, la nivelul plantei
        
     3. 
        Lipodermatoscleroza la nivelul gambei
        
     4. 
        Fenomenul “atrofiei albe a pielii”
        
     5. 
        Dureri nocturne pronunţate la nivelul extremităţii afectate
        

710. 
     CM. Palparea pulsului la nivelul arterei brahiale se efectuiază în:
     
     1. 
        Fosa axilară, la marginea piloasă anterioară
        
     2. 
        Sulcus brahi medialis
        
     3. 
        Fosa cubitală, medial de tendonul bicepsului brahial
        
     4. 
        Regiunea laterală a fosetei supraclaviculare
        
     5. 
        Regiunea deltoidiană, în profunzimea ţesuturilor moi
        

711. 
     CS. Palparea pulsului pe artera femurală se efectuează în:
     
     1. 
        Punctul, localizat la hotarul treimii superioare şi medii a liniei, ce uneşte ombilicul şi spina iliaca anterioară superioară
        
     2. 
        Proiecţia canalului Hunter
        
     3. 
        Punctul, localizat cu 5 cm mai sus de marginea superioară a patelei
        
     4. 
        Punctul, localizat la hotarul treimii externe şi medii a ligamentului inghinal
        
     5. 
        Punctul, localizat la hotarul treimii interne şi medii a ligamentului inghinal
        

712. 
     CM. Palparea pulsului pe artera poplitee se efectuiază:
     
     1. 
        În treimea inferioară a coapsei
        
     2. 
        În treimea superioară a gambei
        
     3. 
        În profunzimea fosei poplitee
        
     4. 
        Cu o mînă
        
     5. 
        Cu două mîini
        

713. 
     CM. În caz de fistulă arteriovenoasă palpator pot fi apreciate urmatoarele simptome:
     
     1. 
        Simptomul Homans
        
     2. 
        Simptomul Dobrovolskaia
        
     3. 
        Simptomul “freamătului de pisică” (suflul sistolo-diastolic)
        
     4. 
        Simptomul Trendelenburg
        
     5. 
        Simptomul Büerger-Ratschow
        

714. 
     CS. La evaluarea simptomului Dobrovolskaia rezultatul este apreciat pozitiv dacă:
     
     1. 
        Apare durere acută în extremitatea examinată
        
     2. 
        Sporeşte frecvenţa respiratorie
        
     3. 
        Scade frecvenţa contracţiilor cardiace
        
     4. 
        Creşte frecvenţa contracţiilor cardiace
        
     5. 
        Se determină edemul pronunţat al extremităţii
        

715. 
     CS. Grupa de simptome, reunite în literatura anglofonă sub termenul “6Р”, este caracteristică pentru:
     
     1. 
        Ischemia acută a extremităţii
        
     2. 
        Ischemia cronică a extremităţii
        
     3. 
        Anevrismul arterial
        
     4. 
        Tromboza venoasă acută
        
     5. 
        Insuficienţa venoasă cronică
        

716. 
     CM. Indicaţi manifestările, ce nu se referă la grupa de simptome reunite în literatura anglofonă sub termenul “6Р”.
     
     1. 
        Paresthesia - parestezia
        
     2. 
        Pallor - paloarea tegumentelor
        
     3. 
        Polyuria - poliuria
        
     4. 
        Poikilocytosis - poichilocitoza
        
     5. 
        Pain - durerea
        

717. 
     CS. Pericolul principal în cazul dezvoltării trombozei venei safene mari constă în:
     
     1. 
        Dezvoltarea inevitabilă a sindromului posttrombotic
        
     2. 
        Posibilitatea dezvoltării trombemboliei arterei pulmonare
        
     3. 
        Necesitatea înlăturării întregului trunchi venos afectat
        
     4. 
        Riscul major de dezvoltare a complicaţiilor septice
        
     5. 
        Posibilitatea dezvoltării gangrenei extremităţii
        

718. 
     CM. Indicaţi simptomele, prezente în caz de tromboză a venelor profunde a membrului inferior.
     
     1. 
        Simptomul Dobrovolskaia
        
     2. 
        Simptomul Mozes
        
     3. 
        Simptomul Kocher
        
     4. 
        Simptomul Büerger-Ratschow
        
     5. 
        Simptomul Homans
        

719. 
     CS. Apariţia durerilor acute în muşchii gastrocnemieni la flexia pasivă dorsală a plantei este considerată, în semiologia vasculară, ca simptomul pozitiv:
     
     1. 
        Dobrovolskaia
        
     2. 
        Homans
        
     3. 
        Kocher
        
     4. 
        Büerger-Ratschow
        
     5. 
        Mozes
        

720. 
     CM. Cu scop de diagnostic clinic al refluxului venos patologic în caz de maladie varicoasă în bazinul venei safene mari se utilizează:
     
     1. 
        Proba Hackenbruch
        
     2. 
        Proba Trendelenburg
        
     3. 
        Proba Velpaux
        
     4. 
        Proba Homans
        
     5. 
        Proba Dobrovolskaia
        

721. 
     CM. Suflul sistolic deasupra arterelor magistrale se auscultă în caz de:
     
     1. 
        Hipertensiune arterială
        
     2. 
        Tromboza arterială acută
        
     3. 
        Stenoza arterială
        
     4. 
        Ocluzie arterială
        
     5. 
        Anevrism arterial
        

722. 
     CM. Indicaţi arterele, auscultaţia cărora nu are semnificaţie clinică în caz de sindrom de ischemie a membrelor inferioare.
     
     1. 
        Artera subclaviculară
        
     2. 
        Artera brahială
        
     3. 
        Artera iliacă
        
     4. 
        Artera femurală
        
     5. 
        Artera tibială posterioară
        

723. 
     CM. Indicaţi afirmaţiile corecte referitoare la leziunile traumatice.
     
     1. 
        Reprezintă cauza principală a letalităţii printre populaţia în vîrsta de la 1 pînă la 50 ani
        
     2. 
        Ocupă primul loc în structura letalităţii
        
     3. 
        Reprezintă cauza principală a letalităţii printre populaţia de toate vîrstele
        
     4. 
        Ocupă al doilea loc în structura letalităţii
        
     5. 
        Bărbaţii se traumează de două ori mai frecvent ca femeile
        

724. 
     CS. Aproximativ jumătate din toate decesele se produc în primele secunde sau minute după traumatism şi sunt condiţionate de:
     
     1. 
        Complicaţii septice
        
     2. 
        Leziunile aortei, cordului şi creerului
        
     3. 
        Persistenţa hemoragiei
        
     4. 
        Insuficienţa poliorganică
        
     5. 
        Dezvoltarea bolii traumatice
        

725. 
     CS. Ora “de aur” la bolnavii cu traumă asociată gravă este denumită:
     
     1. 
        Prima oră după internarea pacientului
        
     2. 
        Prima oră după operaţie
        
     3. 
        Prima oră după traumă
        
     4. 
        Prima oră după resuscitarea bolnavului din şoc
        
     5. 
        Prima oră după stoparea hemoragiei
        

726. 
     CM. Pe parcursul orei “de aur” după un traumatism grav prin aplicarea măsurilor curative oportune pot fi prevenite multiple decese, legate cu:
     
     1. 
        Leziunea sistemului nervos central
        
     2. 
        Lezarea oaselor extremităţilor şi ale bazinului
        
     3. 
        Insuficienţa poliorganică
        
     4. 
        Persistenţa hemoragiei
        
     5. 
        Complicaţiile septice
        

727. 
     CM. Ce factori joacă un rol principal în biomecanica traumei închise?
     
     1. 
        Acţiunea combinată (termică şi chimică) a agentului vulnerant
        
     2. 
        Compresia ţesuturilor în timpul impactului (loviturii)
        
     3. 
        Detaşarea ţesuturilor de-a lungul propulsiei agentului penetrant
        
     4. 
        Hemoragia externă masivă
        
     5. 
        Modificarea vitezei deplasării corpului accidentatului (accelerarea sau micşorarea)
        

728. 
     CS. Sub termenul de “catatraumatism” se subînţelege:
     
     1. 
        Traumatism la locul de muncă
        
     2. 
        Traumatism rutier
        
     3. 
        Traumatism prin cădere de la înălţime
        
     4. 
        Traumatism sportiv
        
     5. 
        Traumatism în urma manipulaţiilor medicale
        

729. 
     CS. Prin termenul de traumă iatrogenă se subînţelege:
     
     1. 
        Traumatism la locul de muncă
        
     2. 
        Traumatism rutier
        
     3. 
        Traumatism prin cădere de la înălţime
        
     4. 
        Traumatism sportiv
        
     5. 
        Traumatism în urma manipulaţiilor medicale
        

730. 
     CM. După caracterul agentului vulnerant se disting următoarele tipuri de traumatisme:
     
     1. 
        Acvatice
        
     2. 
        Psihice
        
     3. 
        Electrice
        
     4. 
        Mecanice
        
     5. 
        Chimice
        

731. 
     CS. Ce traumatism este numit multiplu?
     
     1. 
        Leziunea a două sau mai multe organe dintr-un sistem anatomic
        
     2. 
        Leziunea în urma acţiunii a doi sau mai mulţi factori traumatizanţi
        
     3. 
        Două sau mai multe leziuni ale unui organ
        
     4. 
        Leziunea concomitentă a organelor din diferite sisteme anatomice
        
     5. 
        Leziunea unui singur organ
        

732. 
     CS. Ce traumatism este numit asociat?
     
     1. 
        Leziunea a două sau mai multe organe dintr-un sistem anatomic
        
     2. 
        Leziunea unui singur organ
        
     3. 
        Două sau mai multe leziuni ale unui organ
        
     4. 
        Leziunea concomitentă a organelor din diferite sisteme anatomice
        
     5. 
        Leziunea în urma acţiunii a doi sau mai mulţi factori traumatizanţi
        

733. 
     CM. Care din leziunile enumerate se referă la traumatism izolat?
     
     1. 
        Leziunea solitară a unui organ
        
     2. 
        Leziunea multiplă a unui organ
        
     3. 
        Leziunea a două organe în limita unei regiuni anatomice
        
     4. 
        Leziunea solitară a cîte un organ din diferite sisteme anatomice (pulmon, splină, fractura gambei)
        
     5. 
        Leziunea solitară a două organe din diferite sisteme anatomice
        

734. 
     CM. Care din leziunile enumerate se referă la traumatism asociat?
     
     1. 
        Leziunea stomacului, ficatului şi a splinei
        
     2. 
        Fractura femurului şi arsura prin flacără a membrelor inferioare
        
     3. 
        Ruptura splinei şi fractura coastelor
        
     4. 
        Fractura coastelor, leziunea pulmonului şi pneumotoracele
        
     5. 
        Fractura femurului, comoţia cerebrală şi leziunea ficatului
        

735. 
     CM. Care din leziunile enumerate se referă la traumatism multiplu?
     

1. 
   Leziunea stomacului, ficatului şi splinei
   
2. 
   Fractura femurului şi arsura prin flacără a membrului inferior
   
3. 
   Ruptura splinei şi fractura coastelor
   
4. 
   Fractura coastelor, leziunea pulmonului şi pneumotoracele
   
5. 
   Fractura femurului, comoţia cerebrală şi leziunea ficatului
   

736. 
     CS. La traumatismul multiplu se referă:
     

1. 
   Leziunea a două sau mai multe organe dintr-un sistem anatomic
   
2. 
   Leziunea a două sau mai multe organe din diferite sisteme anatomice
   
3. 
   Leziunea multiplă a unui organ în limitele unui sistem anatomic
   
4. 
   Leziunea în urma acţiunii a doi sau mai mulţi factori traumatizanţi
   
5. 
   Toate cele enumerate
   

737. 
     CM. Ce perioade se disting în evoluţia bolii traumatice?
     
     1. 
        Perioada şocului traumatic
        
     2. 
        Perioada stabilizării hemodinamicii
        
     3. 
        Perioada manifestărilor precoce
        
     4. 
        Perioada dereglărilor tardive
        
     5. 
        Perioada reconvalescenţei
        

738. 
     CM. Prin ce se caracterizează perioada şocului traumatic în evoluţia bolii traumatice?
     
     1. 
        Dezvoltarea proceselor distrofice şi sclerotice în organele interne
        
     2. 
        Este condiţionată de leziunea nemijlocită a ţesuturilor şi hemoragia acută
        
     3. 
        Este condiţionată de direcţionarea masivă spre sînge a toxinelor tisulare şi bacteriene
        
     4. 
        Durează de la cîteva ore pînă la 2 zile
        
     5. 
        Dezvoltarea insuficienţei cardio-vasculare acute
        

739. 
     CM. Prin ce se caracterizează perioada menifestărilor precoce în evoluţia bolii traumatice?
     
     1. 
        Este condiţionată de direcţionarea masivă spre sînge a toxinelor tisulare şi bacteriene
        
     2. 
        Este condiţionată de leziunea nemijlocită a ţesuturilor şi hemoragia acută
        
     3. 
        Durează de la cîteva ore pînă la 2 zile
        
     4. 
        Durează de la 2 pînă la 10 zile
        
     5. 
        Ascensiunea temperaturii corporale peste 38°С
        

740. 
     CM. Prin ce se caracterizează perioada dereglărilor tardive în evoluţia bolii traumatice?
     
     1. 
        Dezvoltarea proceselor distrofice şi sclerotice în organele interne
        
     2. 
        Este condiţionată de leziunea nemijlocită a ţesuturilor şi hemoragia acută
        
     3. 
        Este condiţionată de direcţionarea masivă spre sînge a toxinelor tisulare şi bacteriene
        
     4. 
        Dezvoltarea contracturilor şi anchilozelor
        
     5. 
        Dezvoltarea insuficienţei cardio-vasculare acute
        

741. 
     CS. Durata perioadei de reconvalescenţă în boala traumatică constituie:
     
     1. 
        Pînă la 2 zile
        
     2. 
        De la 2 pînă la 10 zile
        
     3. 
        De la 2 pînă la 3 săptămîni
        
     4. 
        De la 1 pînă la 3 luni
        
     5. 
        De la cîteva luni pînă la cîţiva ani
        

742. 
     CM. Mecanismele leziunii primare a creerului în caz de traumatism includ:
     
     1. 
        Leziunea vaselor
        
     2. 
        Creşterea presiunii intracraniene
        
     3. 
        Hipoxia
        
     4. 
        Leziunea structurilor cerebrale
        
     5. 
        Dereglarea proceselor biochimice în celulele cerebrale
        

743. 
     CM. Mecanismele leziunii secundare a creerului în caz de traumatism includ:
     
     1. 
        Leziunea vaselor
        
     2. 
        Creşterea presiunii intracraniene
        
     3. 
        Hipoxia
        
     4. 
        Leziunea structurilor cerebrale
        
     5. 
        Dereglarea proceselor biochimice în celulele cerebrale
        

744. 
     CM. Ce simptome locale pot mărturisi despre traumatismul cranio-cerebral grav (de exemplu, fractura oaselor bazei craniului)?
     
     1. 
        Hemoragia semnificativă din plaga regiunii capului
        
     2. 
        Semnul “ochelarilor”
        
     3. 
        Otorea
        
     4. 
        Echimoze în regiunea procesului mastoid
        
     5. 
        Rinorea
        

745. 
     CM. Ce semne se referă la simptome cerebrale generale în caz de traumatism cranio-cerebral?
     
     1. 
        Hipertermia
        
     2. 
        Pareza unilaterală
        
     3. 
        Anizocoria
        
     4. 
        Cefalea, vertijul
        
     5. 
        Greaţa, voma
        

746. 
     CM. Ce semne se referă la simptomele de focar în caz de traumatism cranio-cerebral?
     
     1. 
        Hipertermia
        
     2. 
        Pareza unilaterală
        
     3. 
        Anizocoria
        
     4. 
        Cefalea, vertijul
        
     5. 
        Greaţa, voma
        

747. 
     CS. Scara Glasgow este utilizată pentru aprecierea:
     
     1. 
        Gradului de obezitate
        
     2. 
        Riscului operator
        
     3. 
        Stării de conştienţă
        
     4. 
        Severităţii hemoragiei
        
     5. 
        Prognosticului bolii arşilor
        

748. 
     CM. Ce parametri se utilizează pentru aprecierea stării de conştienţă conform scării Glasgow în caz de traumatism cranio-cerebral?
     
     1. 
        Deschiderea ochilor
        
     2. 
        Reacţia pupilelor lalumină
        
     3. 
        Vorbirea
        
     4. 
        Mişcările
        
     5. 
        Sensibilitatea cutanată
        

749. 
     CM. Ce leziuni cranio-cerebrale conduc spre dezvoltarea doar a simptomaticii cerebrale generale?
     
     1. 
        Fracturile oaselor craniului
        
     2. 
        Contuzia cerebrală
        
     3. 
        Leziunea axonală difuză
        
     4. 
        Comoţia cerebrală
        
     5. 
        Compresia cerebrală de către un hematom
        

750. 
     CM. Ce leziuni cranio-cerebrale conduc spre dezvoltarea atît a simptomaticii cerebrale generale, cît şi a celei de focar?
     
     1. 
        Fracturile oaselor craniului
        
     2. 
        Contuzia cerebrală
        
     3. 
        Leziunea axonală difuză
        
     4. 
        Comoţia cerebrală
        
     5. 
        Compresia cerebrală de către un hematom
        

751. 
     CM. Ce hematom în caz de traumatism cranio-cerebral nu conduce spre compresie cerebrală?
     
     1. 
        Hematomul epidural
        
     2. 
        Hematomul subdural
        
     3. 
        Hematomul subaponeurotic
        
     4. 
        Hematomul intracerebral
        
     5. 
        Hematomul subcutan
        

752. 
     CM. Se disting următoarele tipuri de fracturi ale oaselor craniului:
     
     1. 
        Fracturi în “lemn verde”
        
     2. 
        Fracturi ale bazei craniului
        
     3. 
        Fracturi lineare
        
     4. 
        Fracturi deschise
        
     5. 
        Fracturi înfundate
        

753. 
     CS. Ce simptom nu se întîlneşte în caz de comoţie cerebrală?
     
     1. 
        Bradicardia
        
     2. 
        Pierderea conştienţei
        
     3. 
        Cefalea
        
     4. 
        Amnezia retrogradă
        
     5. 
        Anizocoria
        

754. 
     CM. Care din simptomele enumerate mărturisesc despre compresiunea cerebrală de către un hematom posttraumatic?
     
     1. 
        Anizocoria
        
     2. 
        Hemipareza
        
     3. 
        Amnezia retrogradă
        
     4. 
        Oliguria
        
     5. 
        Somnolenţa
        

755. 
     CM. De ce depinde simptomatica neurologică în caz de hematom intracerebral?
     
     1. 
        Starea hemodinamicii centrale
        
     2. 
        Calitatea terapiei perfuzionale
        
     3. 
        Localizarea hematomului
        
     4. 
        Starea sistemului de coagulare a sîngelui
        
     5. 
        Dimensiunile hematomului
        

756. 
     CS. Care este metoda optimală de tratament în caz de hematom intracerebral?
     
     1. 
        Terapia hemostatică
        
     2. 
        Terapia perfuzională (prevenirea edemului cerebral)
        
     3. 
        Terapia anticonvulsivantă
        
     4. 
        Chirurgicală (trepanarea)
        
     5. 
        Endovasculară (obturarea vasului hemoragic)
        

757. 
     CS. Emfizemul subcutanat în caz de traumatism al cutiei toracice indică asupra:
     
     1. 
        Hemotoracelui
        
     2. 
        Pneumotoracelui
        
     3. 
        Hidrotoracelui
        
     4. 
        Piotoracelui
        
     5. 
        Fracturii coastelor
        

758. 
     CM. Ce simptome se determină constant în caz de fractură a coastelor?
     
     1. 
        Durerea locală la palpare
        
     2. 
        Hematomul subcutanat
        
     3. 
        Emfizemul subcutanat
        
     4. 
        Mobilitatea patologică şi crepitaţia eschilelor osoase
        
     5. 
        Asimetria cutiei toracice
        

759. 
     CM. Asocierea căror simptome permite stabilirea clinică a diagnosticului de fractură a coastelor?
     
     1. 
        Crepitaţia eschilelor osoase
        
     2. 
        Durerea locală
        
     3. 
        Deformarea
        
     4. 
        Emfizemul subcutanat
        
     5. 
        Diminuarea respiraţiei de partea afectată
        

760. 
     CM. Care sunt manifestările clinice ale fracturilor flotante de coaste?
     
     1. 
        Mobilitatea anormală
        
     2. 
        Diminuarea excursiei respiratorii a cutiei toracice de partea traumatizată
        
     3. 
        Respiraţia “paradoxală”
        
     4. 
        Crepitaţia
        
     5. 
        Prezenţa defectului major al peretelui toracic
        

761. 
     CM. Ce simptome caracterizează fracturile flotante ale coastelor?
     
     1. 
        Linia de fractură este localizată în regiunea inferioară a carcasului osos
        
     2. 
        Diminuarea excursiei respiratorii a cutiei toracice de partea traumatizată
        
     3. 
        La inspir porţiunea afectată – se bombează, iar la expir – se retrage
        
     4. 
        Un segment al peretelui toracic nu are conexiune cu carcasul osos de bază
        
     5. 
        La inspir porţiunea afectată se retrage, iar la expir – se bombează
        

762. 
     CM. Indicaţi afirmaţiile corecte referitoare la fractura sternului.
     
     1. 
        Mai frecvent sunt transversale
        
     2. 
        Se dezvoltă în urma unei lovituri foarte puternice în regiunea anterioară a cutiei toracice
        
     3. 
        Este asociată cu compresia pulmonului şi deplasarea mediastinului spre partea contralaterală
        
     4. 
        Deplasarea posterioară a fragmentelor poate conduce spre leziunea cordului
        
     5. 
        Este caracteristică durerea puternică în torace sau spate, hipertensiunea la nivelul extremităţilor superioare şi asimetria pulsului dintre membrele superioare şi inferioare
        

763. 
     CS. Despre ce mărturiseşte sunetul timpanic la percuţia cutiei toracice în caz de traumă?
     
     1. 
        Hemotorax
        
     2. 
        Pneumotorax
        
     3. 
        Hidrotorax
        
     4. 
        Piotorax
        
     5. 
        Fractura coastelor
        

764. 
     CS. Matitatea percutorie de-asupra cutiei toracice în caz de traumă mărturiseşte despre:
     
     1. 
        Hemotorax
        
     2. 
        Contuzia cordului
        
     3. 
        Pneumotorax
        
     4. 
        Fractura coastelor
        
     5. 
        Fractura sternului
        

765. 
     CM. Indicaţi simptomele pneumotoracelui închis (obişnuit).
     
     1. 
        Matitate percutorie de partea afectată
        
     2. 
        Diminuarea excursiei cutiei toracice de partea afectată
        
     3. 
        Timpanită percutorie de partea afectată
        
     4. 
        Dispnee
        
     5. 
        Respiraţia de partea afectată este diminuată sau lipseşte
        

766. 
     CS. Pneumotoracele cu supapă se mai numeşte:
     
     1. 
        Pneumotorax simplu
        
     2. 
        Pneumotorax deschis
        
     3. 
        Pneumotorax închis
        
     4. 
        Pneumotorax tensionat
        
     5. 
        Pneumotorax complicat
        

767. 
     CM. Prin ce se caracterizează pnemotoraxul tensionat?
     
     1. 
        Colabarea completă a pulmonului şi deplasarea mediastinului şi a traheii spre partea contralaterală
        
     2. 
        Presiunea intrapleurală se egalează cu cea a mediului extern şi pulmonul este colabat
        
     3. 
        Hemoragii interstiţiale extinse şi umplerea alveolelor cu sînge şi plasmă, ceea ce conduce spre colabarea acestora
        
     4. 
        Aerul pătruns în cavitatea pleurală nu poate ieşi spre mediul extern şi se acumulează progresiv
        
     5. 
        Diminuarea afluxului venos şi dereglarea ventilaţiei în al doilea pulmon
        

768. 
     CM. Ce semne diferenţiază pneumotoraxul tensionat (cu supapă) de cel închis (obişnuit)?
     
     1. 
        Turgescenţa venelor cervicale şi cianoza
        
     2. 
        Sunetul percutor timpanic de partea afectată
        
     3. 
        Matitatea percutorie de partea afectată
        
     4. 
        Colabarea completă a pulmonului şi deplasarea mediastinului şi a traheii spre partea contralaterală
        
     5. 
        Dispnea
        

769. 
     CS. Ce măsură curativă urgentă este indicată în caz de pneumotorace sufocant?
     
     1. 
        Aplicarea pansamentului compresiv
        
     2. 
        Decompresia cavităţii pleurale cu un ac gros
        
     3. 
        Toracotomia cu suturarea defectului pulmonar
        
     4. 
        Fixarea fragmentelor coastelor prin intermediul osteosintezei extrafocale sau intraosoase
        
     5. 
        Bronhoscopia cu obturarea bronhului corespunzător
        

770. 
     CM. Prin ce se caracterizează pneumotoraxul deschis?
     
     1. 
        Presiunea intrapleurală se egalează cu cea a mediului extern şi pulmonul colabează
        
     2. 
        Aerul pătruns în cavitatea pleurală nu poate ieşi spre mediul extern şi se acumulează progresiv
        
     3. 
        Colabarea completă a pulmonului şi deplasarea mediastinului şi a traheii spre partea contralaterală
        
     4. 
        Prezenţa defectului mare al peretelui toracic
        
     5. 
        În general, se dezvoltă în rezultatul leziunii prin armă de foc
        

771. 
     CM. În baza căror simptome e stabilit diagnosticul de pnemotorace deschis?
     
     1. 
        La fiece inspiraţie se aude zgomotul fluxului de aer, ce trece prin defectul peretelui toracic
        
     2. 
        Turgescenţa venelor cervicale
        
     3. 
        Se determină un defect mare al peretelui toracic
        
     4. 
        Colabarea completă a pulmonului şi deplasarea mediastinului şi a traheii spre partea contralaterală
        
     5. 
        Matitate percutorie pe partea afectată
        

772. 
     CM. Care din semnele clinice enumerate sunt comune pentru hemotorace şi pneumotorace?
     
     1. 
        Starea de şoc
        
     2. 
        Sunetul percutor timpanic pe partea afectată
        
     3. 
        Dispnea
        
     4. 
        Matitatea percutorie de partea afectată
        
     5. 
        Diminuarea respiraţiei de partea afectată
        

773. 
     CM. Care semne clinice ale hemotoracelui nu se determină în caz de pneumotorax?
     
     1. 
        Prezenţa şocului
        
     2. 
        Sunetul percutor timpanic de partea afectată
        
     3. 
        Dispnea
        
     4. 
        Matitatea percutorie de partea afectată
        
     5. 
        Diminuarea respiraţiei de partea afectată
        

774. 
     CM. Eventualele măsuri chirurgicale urgente în caz de hemotorax includ:
     
     1. 
        Toracotomia
        
     2. 
        Aplicarea pansamentului ermetic
        
     3. 
        Angiografia cu embolizarea vasului hemoragic
        
     4. 
        Drenarea cavităţii pleurale
        
     5. 
        Fixarea fragmentelor coastelor prin intermediul osteosintezei extrafocale sau intraosoase
        

775. 
     CM. Ce simptome sunt caracteristice pentru leziunea traheii şi bronşiilor mari?
     
     1. 
        Şocul hemoragic
        
     2. 
        Pneumotorax
        
     3. 
        Hemoptizie
        
     4. 
        Pneumomediastinum (prezenţa aerului în mediastin)
        
     5. 
        Matitate percutorie de-asupra ambelor cavităţi pleurale
        

776. 
     CM. Ce este caracteristic pentru tamponada cordului?
     
     1. 
        Conduce spre dereglarea contractilităţii cordului şi diminuiază reîntoarcerea venoasă
        
     2. 
        Ruptura diafragmală cu prolabarea organelor abdominale în cavitatea pleurală, ce este însoţită de compresia cordului
        
     3. 
        Mai frecvent se dezvoltă după leziunile penetrante ale regiunii centrale a cutiei toracice
        
     4. 
        Acumularea sîngelui în cavitatea pericardului
        
     5. 
        Cavitatea pleurală se umple cu cheaguri, ceia ce conduce spre compresia mediastinului
        

777. 
     CM. Enumeraţi simptomele, ce constituie triada Beck în tamponada cordului.
     
     1. 
        Hipotonia
        
     2. 
        Tahicardia
        
     3. 
        Dilatarea venelor jugulare
        
     4. 
        Respiraţia “paradoxală”
        
     5. 
        Atenuarea zgomotelor cardiace
        

778. 
     CS. Indicaţi triada Beck în tamponada cordului.
     
     1. 
        Hipotonie, dilatarea difuză a limitelor cordului, prezenţa sîngelui în pericard în timpul puncţiei
        
     2. 
        Atenuarea zgomotelor cardiace, hipotonie, dilatarea venelor jugulare
        
     3. 
        Indici elevaţi ai presiunii venoase centrale, dilatarea difuză a limitelor cordului, prezenţa sîngelui în pericard în timpul puncţiei
        
     4. 
        Dilatarea venelor jugulare, dilatarea difuză a limitelor cordului, prezenţa sîngelui în pericard în timpul puncţiei
        
     5. 
        Atenuarea zgomotelor cardiace, hipotonie, prezenţa plăgii în regiunea centrală a toracelui
        

779. 
     CM. Asocierea a căror trei simptome constituie triada Beck în tamponada traumatică a cordului?
     
     1. 
        Atenuarea zgomotelor cardiace
        
     2. 
        Diminuarea minut-volumului cardiac
        
     3. 
        Dilatarea limitelor topografice a cordului
        
     4. 
        Hipotonia arterială
        
     5. 
        Dilatarea venelor jugulare
        

780. 
     CM. La simptomele rupturii traumatice a arcului aortei se referă:
     
     1. 
        Cefalea violentă
        
     2. 
        Durerea pronunţată în torace sau spate
        
     3. 
        Hipertensiunea la nivelul extremităţilor superioare
        
     4. 
        Asimetria pulsului între membrele superioare şi inferioare
        
     5. 
        Anuria
        

781. 
     CM. În cazul leziunii traumatice a esofagului se determină următoarele simptome:
     
     1. 
        Durere în cutia toracică
        
     2. 
        Emfizem subcutanat
        
     3. 
        Disfagie
        
     4. 
        Asimetria pulsului pe membrele superioare şi inferioare
        
     5. 
        Tuse chinuitoare
        

782. 
     CS. Cînd plaga abdomenului este considerată penetrantă?
     
     1. 
        Atunci cînd este lezată pielea
        
     2. 
        Atunci cînd sunt lezate pielea, ţesutul subcutanat, aponeuroza şi muşchii peretelui abdominal anterior
        
     3. 
        Atunci cînd este lezat un organ din cavitatea peritoneală
        
     4. 
        Atunci cînd este lezat peritoneul parietal
        
     5. 
        Atunci cînd este lezat peritoneul visceral
        

783. 
     CS. Care este scopul principal al examinării unui bolnav cu traumatism abdominal?
     
     1. 
        Determinarea stării generale a bolnavului şi prezenţei patologiilor asociate
        
     2. 
        Determinarea prezenţei leziunilor intraabdominale
        
     3. 
        Diferenţierea dintre traumatismul deschis şi închis
        
     4. 
        Determinarea organului intraabdominal lezat
        
     5. 
        Stabilirea circumstanţelor exacte ale traumatismului
        

784. 
     CM. Ce sindroame clinice se disting în cazul traumei abdomenului cu lezarea organelor interne?
     
     1. 
        Sindromul ocluziei intestinale
        
     2. 
        Sindromul hemoragic
        
     3. 
        Sindromul inflamator
        
     4. 
        Sindromul peritoneal
        
     5. 
        Sindromul de intoxicare
        

785. 
     CS. Cine pentru prima dată a transplantat cu succes rinichiul?
     
     1. 
        Alexis Carrell
        
     2. 
        Joseph Murray
        
     3. 
        Theodor Billroth
        
     4. 
        Serghei Iudin
        
     5. 
        Joseph Lister
        

786. 
     CM. Ce descoperiri fundamentale au stat la baza dezvoltării pe larg al transplantologiei?
     
     1. 
        Descoperirea asepsiei şi antisepsiei
        
     2. 
        Perfecţionarea suturii vasculare
        
     3. 
        Inventarea aparatului de respiraţie mecanică
        
     4. 
        Apariţia imunosupresoarelor
        
     5. 
        Cunoaşterea problemelor histocompatibilităţii
        

787. 
     CM. Care din organele şi ţesuturile enumerate pot fi prelevate şi de la donatorul viu?
     
     1. 
        Cordul
        
     2. 
        Cornea
        
     3. 
        Rinichiul
        
     4. 
        Segment de intestin
        
     5. 
        Fragment de ficat
        

788. 
     CM. Care din organele şi ţesuturile enumerate pot fi prelevate numai de la cadavru?
     
     1. 
        Osul
        
     2. 
        Cordul
        
     3. 
        Ficatul
        
     4. 
        Cornea
        
     5. 
        Intestinul
        

789. 
     CM. În care forme de transplantare reacţia de rejet nu se va declanşa?
     
     1. 
        Allogenă
        
     2. 
        Singenă
        
     3. 
        Xenogenă
        
     4. 
        Autogenă
        
     5. 
        Exogenă
        

790. 
     CS. În care din poziţiile enumerate se vorbeşte despre transplantare ortotopică?
     
     1. 
        Rinichiul transplantat este prelevat de la sora sau fratele gemene univitelin
        
     2. 
        Rinichiul se implantează în regiunea iliacă, conectîndu-se la artera şi vena iliacă, iar ureterul - în vezica urinară
        
     3. 
        Rinichiul destinat transplantării este prelevat de la animal
        
     4. 
        Rinichiul destinat transplantării este prelevat de la mama pacientului
        
     5. 
        După înlăturarea celui afectat, rinichiul transplantat se plasează în locul sau anatomic
        

791. 
     CS. În care din poziţiile enumerate se vorbeşte despre transplantare heterotopică?
     
     1. 
        Rinichiul transplantat este prelevat de la sora sau fratele gemene univitelin
        
     2. 
        Rinichiul se implantează în regiunea iliacă, conectîndu-se la artera şi vena iliacă, iar ureterul - în vezica urinară
        
     3. 
        Rinichiul destinat transplantării este prelevat de la animal
        
     4. 
        Rinichiul destinat transplantării este prelevat de la mama pacientului
        
     5. 
        După înlăturarea celui afectat, rinichiul transplantat se plasează în locul sau anatomic
        

792. 
     CS. În care din poziţiile enumerate se vorbeşte despre xenotransplantare?
     
     1. 
        Rinichiul transplantat este prelevat de la sora sau fratele gemene univitelin
        
     2. 
        Rinichiul se implantează în regiunea iliacă, conectîndu-se la artera şi vena iliacă, iar ureterul - în vezica urinară
        
     3. 
        Rinichiul destinat transplantării este prelevat de la animal
        
     4. 
        Rinichiul destinat transplantării este prelevat de la mama pacientului
        
     5. 
        După înlăturarea celui afectat, rinichiul transplantat se plasează în locul sau anatomic
        

793. 
     CS. În care din poziţiile enumerate se vorbeşte despre transplantare singenă?
     
     1. 
        Rinichiul transplantat este prelevat de la sora sau fratele gemene univitelin
        
     2. 
        Rinichiul se implantează în regiunea iliacă, conectîndu-se la artera şi vena iliacă, iar ureterul - în vezica urinară
        
     3. 
        Rinichiul destinat transplantării este prelevat de la animal
        
     4. 
        Rinichiul destinat transplantării este prelevat de la alt om, selectîndu-se după compatibilitatea antigenică
        
     5. 
        După înlăturarea celui afectat, rinichiul transplantat se plasează în locul sau anatomic
        

794. 
     CS. În care din poziţiile enumerate se vorbeşte despre transplantare allogenă?
     
     1. 
        Rinichiul transplantat este prelevat de la sora sau fratele gemene univitelin
        
     2. 
        Rinichiul se implantează în regiunea iliacă, conectîndu-se la artera şi vena iliacă, iar ureterul - în vezica urinară
        
     3. 
        Rinichiul destinat transplantării este prelevat de la animal
        
     4. 
        Rinichiul destinat transplantării este prelevat de la alt om, selectîndu-se după compatibilitatea antigenică
        
     5. 
        După înlăturarea celui afectat, rinichiul transplantat se plasează în locul sau anatomic
        

795. 
     CM. Care sunt categoriile de antigeni ai histocompatibilităţii ce duc la reacţia de rejet transplantaţional?
     
     1. 
        Antigenii sistemului ABO
        
     2. 
        Antigenii microbieni
        
     3. 
        Antigenii leucocitari umani
        
     4. 
        Antigenii minori ai histocompatibilităţii
        
     5. 
        Antigenii medicamentoşi
        

796. 
     CM. Care sunt tipurile de rejet de transplant?
     
     1. 
        Rejetul hiperacut
        
     2. 
        Rejetul subacut
        
     3. 
        Rejetul acut
        
     4. 
        Rejetul cronic
        
     5. 
        Rejetul recidivant
        

797. 
     CM. Care este cauza rejetului hiperacut de transplant?
     
     1. 
        Incompatibilitatea după sistemul ABO
        
     2. 
        Răspunsul imun T-limfocitar
        
     3. 
        Prezenţa la recipient al anticorpilor către HLA al donatorului
        
     4. 
        Factorii nonimuni
        
     5. 
        Nerespectarea regulilor de asepsie
        

798. 
     CS. Care este cauza rejetului acut de transplant?
     
     1. 
        Incompatibilitatea după sistemul ABO
        
     2. 
        Răspunsul imun T-limfocitar
        
     3. 
        Prezenţa la recipient al anticorpilor către HLA al donatorului
        
     4. 
        Factorii nonimuni
        
     5. 
        Nerespectarea regulilor de asepsie
        

799. 
     CS. Care este cauza rejetului cronic de transplant?
     
     1. 
        Incompatibilitatea după sistemul ABO
        
     2. 
        Răspunsul imun T-limfocitar
        
     3. 
        Prezenţa la recipient al anticorpilor HLA al donatorului
        
     4. 
        Factorii nonimuni
        
     5. 
        Nerespectarea regulilor de asepsie
        

800. 
     CS. Pentru flora microbiană anaerobă clostridiană nu este caracteristică:
     

1. 
   Eliminarea toxinelor ce provoacă necroza ţesutului conjunctiv şi muscular
   
2. 
   Eliminarea toxinelor ce conduc spre necroza extinsă a stratului papilar al dermului
   
3. 
   Capacitatea de producere a trombozei vaselor sangvine
   
4. 
   Proprietatea de formare a gazelor în ţesuturi şi dezvoltarea edemului
   
5. 
   Capacitatea de producere a hemolizei
   

801. 
     CM. La agenţii patogeni clasici, ce provoacă infecţia anaerobă clostridiană, nu se referă:
     

1. 
   Clostridium perfringens
   
2. 
   Clostridium anaerobicus
   
3. 
   Clostridium septicum
   
4. 
   Clostridium hystolyticus
   
5. 
   Clostridium gangrenossum
   

802. 
     CM. La principalii factori locali, ce contribuie la dezvoltarea infecţiei anaerobe clostridiene (gangrenei gazoase) în plagă, se referă:
     

1. 
   Cantitatea mare de ţesuturi necrotizate şi rău oxigenate
   
2. 
   Ischemia ţesuturilor în urma lezării vaselor magistrale sau aplicării garoului
   
3. 
   Defectul tegumentar masiv
   
4. 
   Diastaza mare între marginile plăgii
   
5. 
   Lezarea extinsă a muşchilor şi oaselor
   

803. 
     CM. La principalii factori locali, ce contribuie la dezvoltarea infecţiei anaerobe clostridiene (gangrenei gazoase) în plagă, nu se referă:
     

1. 
   Anemia hemolitică
   
2. 
   Prezenţa unei cavităţi patologice în proiecţia plăgii, ce nu comunică cu mediul extern
   
3. 
   Defectul tegumentar masiv
   
4. 
   Insuficienţa respiratorie cu oxigenarea redusă a ţesuturilor periferice
   
5. 
   Canalul adînc şi îngust al plăgii
   

804. 
     CM. După viteza dezvoltării manifestărilor clinice se deosebesc următoarele forme de gangrenă anaerobă:
     

1. 
   Lent progresantă
   
2. 
   Stagnantă
   
3. 
   Fulminantă
   
4. 
   Recidivantă
   
5. 
   Rapid progresantă
   

805. 
     CM. Conform particularităţilor evoluţiei clinice gangrena anaerobă este divizată în:
     

1. 
   Forma clasică (miozita clostridiană)
   
2. 
   Forma septică (dermita clostridiană)
   
3. 
   Forma pseudo-osteomielitică (osteita clostridiană)
   
4. 
   Forma edemato-toxică (celulita clostridiană)
   
5. 
   Forma mixtă (combinată)
   

806. 
     CS. La modificările locale în plagă în cazul gangrenei gazoase nu se referă:
     
     1. 
        Inflamaţia acută seroasă şi alterarea tisulară
        
     2. 
        Necrotizarea progresivă a ţesuturilor din jurul canalului plăgii
        
     3. 
        Dezvoltarea rapidă a edemului cu hipertensie la nivelul spaţiilor intrafasciale
        
     4. 
        Tromboza venoasă sau hemoliza
        
     5. 
        Inflamaţia supurativă cu liza purulentă masivă, preponderent a ţesutului muscular
        

807. 
     CS. Simptomatica locală a infecţiei anaerobe clostridiene (gangrenei gazoase) nu include:
     
     1. 
        Afectarea ţesutului muscular, ce capătă aspectul de “carne fiartă”
        
     2. 
        Prezenţa eliminărilor purulente abundente din plagă
        
     3. 
        Edemul pronunţat al ţesuturilor adiacente a plăgii extremitaţii cu progresia rapidă în sens ascendent
        
     4. 
        Prezenţa eliminărilor seroase-tulbure murdare în volum redus din plagă
        
     5. 
        Prezenţa crepitaţiei la palpare
        

808. 
     CM. Pentru afectarea cutanată în cazul gangrenei gazoase este caracteristică:
     
     1. 
        Apariţia petelor brune sau albăstrii în urma imbibiţiei cu produsele hemolizei
        
     2. 
        Ictericitatea ca urmare a hiperbilirubinemiei cu predominarea fracţiei conjugate
        
     3. 
        Detaşarea epidermului pe o suprafaţă vastă cu formarea veziculelor şi bulelor cu conţinut seros-hemoragic
        
     4. 
        Ictericitatea ca urmare a hiperbilirubinemiei cu predominarea fracţiei libere
        
     5. 
        Apariţia petelor de steatonecroză
        

809. 
     CM. Enumeraţi tipurile de intervenţii chirurgicale efectuate în caz de gangrenă anaerobă gazoasă
     
     1. 
        Incizii longitudinale largi (“în lampas”), prin întregul segment afectat al extremităţii
        
     2. 
        Excizia vastă a ţesuturilor necrotizate cu aplicarea suturilor primare
        
     3. 
        Necrectomia largă, completată la necesitate de incizii largi, longitudinale
        
     4. 
        Amputaţia extremităţii afectate
        
     5. 
        Exarticulaţia extremităţii afectate
        

810. 
     CS. Tratamentul complex al gangrenei gazoase nu va include:
     
     1. 
        Amputaţia extremităţii afectate
        
     2. 
        Efectuarea inciziilor longitudinale “în lampas” sau necrectomia largă
        
     3. 
        Aplicarea pansamentului gipsat circular
        
     4. 
        Administrarea serurilor antigangrenoase
        
     5. 
        Oxigenarea hiperbarică
        

811. 
     CM. Terapia nespecifică a gangrenei gazoase include:
     
     1. 
        Perfuziile intravenoase masive
        
     2. 
        Transfuzia de plasmă şi substituienţi sangvini
        
     3. 
        Administrarea serului antigangrenos polivalent
        
     4. 
        Terapia antibacteriană sistemică
        
     5. 
        Indicarea remediilor citostatice
        

812. 
     CM. Profilaxia infecţiei anaerobe clostridiene (gangrenei gazoase) include următoarele măsuri:
     
     1. 
        Prelucrarea chirurgicală precoce a plăgii cu excizia largă a ţesuturilor devitalizate
        
     2. 
        Evitarea suturilor primare după prelucrarea chirurgicală a plăgilor masive, prin armă de foc şi prin zdrobire
        
     3. 
        Exarticulaţia precoce a membrului afectat
        
     4. 
        Amputaţia urgentă a extremităţii afectate
        
     5. 
        Utilizarea raţională, după indicaţii stricte, a garoului cu scop de hemostază
        

813. 
     CS. La agenţii patogeni, ce provoacă infecţia anaerobă neclostridiană nu se referă:
     
     1. 
        Bacteroizii
        
     2. 
        Peptococii
        
     3. 
        Peptostreptococii
        
     4. 
        Pseudomonas aeruginosa
        
     5. 
        Fusobacterium
        

814. 
     CM. Infecţia anaerobă neclostridiană evoluiază clinic sub formă de flegmon cu afectarea extinsă preponderentă a următoarelor ţesuturi:
     
     1. 
        Cutanat (dermatită)
        
     2. 
        Celulo-adipos subcutanat (celulită)
        
     3. 
        Conjunctiv (fasciită)
        
     4. 
        Muscular (miozită)
        
     5. 
        Osos (osteită)
        

815. 
     CM. Metodele de diagnostic a infecţiei anaerobe neclostridiene includ:
     
     1. 
        Bacterioscopia
        
     2. 
        Examenul imunohistochimic
        
     3. 
        Testul Coombs
        
     4. 
        Cromatografia gazolichidiană
        
     5. 
        Cultura pe medii anaerobe speciale
        

816. 
     CM. Componentele tratamentului complex al infecţiei anaerobe neclostridiene sunt:
     
     1. 
        Prelucrarea chirurgicală urgentă a plăgii cu excizia maximală a ţesuturilor devitalizate
        
     2. 
        Terapia imunosupresantă şi citostatică
        
     3. 
        Terapia de detoxicare
        
     4. 
        Terapia antibacteriană policomponentă sistemică
        
     5. 
        Administrarea preparatelor imunostimulante
        

817. 
     CS. Ce reprezintă sepsisul?
     
     1. 
        Prezenţa bacteriilor în patul sangvin cu metastaze purulente în ţesuturi şi organe
        
     2. 
        Un fenomen microbian caracterizat prin răspuns inflamator local la prezenţa microorganismelor
        
     3. 
        Prezenţa şi multiplicarea activă a bacteriilor în patul sangvin
        
     4. 
        Prezenţa bacteriilor în patul sangvin
        
     5. 
        Un proces infecţios caracterizat prin reacţie inflamatorie sistemică
        

818. 
     CS. Ce reprezintă bacteriemia?
     
     1. 
        Prezenţa bacteriilor în patul sangvin
        
     2. 
        Prezenţa bacteriilor în patul sangvin cu metastaze purulente în ţesuturi şi organe
        
     3. 
        Prezenţa şi multiplicarea activă a bacteriilor în patul sangvin
        
     4. 
        Un fenomen microbian caracterizat prin răspuns inflamator local la prezenţa microorganismelor
        
     5. 
        Un proces infecţios caracterizat prin reacţie inflamatorie sistemică
        

819. 
     CS. Ce reprezintă septicemia?
     
     1. 
        Un proces infecţios caracterizat prin reacţie inflamatorie sistemică
        
     2. 
        Un fenomen microbian caracterizat prin răspuns inflamator local la prezenţa microorganismelor
        
     3. 
        Prezenţa şi multiplicarea activă a bacteriilor în patul sangvin
        
     4. 
        Prezenţa bacteriilor în patul sangvin
        
     5. 
        Prezenţa bacteriilor în patul sangvin cu metastaze purulente în ţesuturi şi organe
        

820. 
     CS. Ce reprezintă septicopiemia?
     
     1. 
        Prezenţa şi multiplicarea activă a bacteriilor în patul sangvin
        
     2. 
        Un proces infecţios caracterizat prin reacţie inflamatorie sistemică
        
     3. 
        Prezenţa bacteriilor în patul sangvin cu metastaze purulente în ţesuturi şi organe
        
     4. 
        Un fenomen microbian caracterizat prin răspuns inflamator local la prezenţa microorganismelor
        
     5. 
        Prezenţa bacteriilor în patul sangvin
        

821. 
     CM. Care afirmaţii caracterizează corect sepsisul?
     
     1. 
        Clinic se manifestă în acelaşi mod deşi agenţii microbieni provocători pot fi diferiţi
        
     2. 
        Sepsisul nu are perioada de incubaţie
        
     3. 
        Tabloul clinic al sepsisului depinde de tipul agentului microbian provocător
        
     4. 
        Sepsisul reprezintă un proces sistemic
        
     5. 
        Perioada de incubaţie în sepsis este scurtă (<24 ore)
        

822. 
     CM. Pentru diagnosticul sindromului de răspuns inflamator sistemic (SIRS) se utilizează următoarele criterii:
     
     1. 
        Nivelul leucocitelor în sânge
        
     2. 
        Tensiunea arterială sistolică
        
     3. 
        Temperatura corpului
        
     4. 
        Frecvenţa respiratorie
        
     5. 
        Frecvenţa contracţiilor cardiace
        

823. 
     CM. Ce criterii confirmă prezenţa sindromului de răspuns inflamator sistemic (SIRS)?
     
     1. 
        Frecvenţa contracţiilor cardiace < 90 bătăi/min
        
     2. 
        Frecvenţa contracţiilor cardiace > 90 bătăi/min
        
     3. 
        Temperatura corpului > 37,5°C
        
     4. 
        Temperatura corpului > 38°C
        
     5. 
        Temperatura corpului < 36°C
        

824. 
     CM. Ce criterii confirmă prezenţa sindromului de răspuns inflamator sistemic (SIRS)?
     
     1. 
        Numărul leucocitelor în sânge > 12.000/mm3
        
     2. 
        Numărul leucocitelor în sânge < 4.000/mm3
        
     3. 
        Tensiunea arterială sistolică < 90 mm Hg
        
     4. 
        Frecvenţa respiratorie < 14 respiraţii/min
        
     5. 
        Frecvenţa respiratorie > 20 respiraţii/min
        

825. 
     CS. Care este definiţia „sepsisului sever”?
     
     1. 
        Sindromul de răspuns inflamator sistemic (SIRS) asociat cu disfuncţia de organ
        
     2. 
        Sindromul de răspuns inflamator sistemic (SIRS) asociat cu focarul confirmat de infecţie
        
     3. 
        Sepsisul asociat cu disfuncţia de organ
        
     4. 
        Sindromul de răspuns inflamator sistemic (SIRS)
        
     5. 
        Sepsisul asociat cu hipotensiunea arterială în pofida resuscitării volemice adecvate
        

826. 
     CM. Indicaţi cauzele incidenţei contemporane sporite a sepsisului.
     
     1. 
        Sporirea utilizării remediilor ce cresc supravieţuirea în patologiile de bază, dar provoacă imunosupresie
        
     2. 
        Utilizarea metodelor invazive în monitorizarea şi tratamentul pacienţilor în stare critică
        
     3. 
        Sporirea antibioticorezistenţei microorganismelor
        
     4. 
        Optimizarea măsurilor diagnostice în cazul sepsisului
        
     5. 
        Factorii genetici influienţează riscul dezvoltării sepsisului şi a decesului din cauza infecţiei
        

827. 
     CM. Indicaţi cele trei citokine cu importanţă maximă în patogeneza sepsisului.
     
     1. 
        Interleukina 6 (IL6)
        
     2. 
        Factorul activării trombocitelor (PAF)
        
     3. 
        Factorul necrozei tumorale (TNF-alpha)
        
     4. 
        Interleukina 1 (IL1)
        
     5. 
        Prostoglandina Е (PGE)
        

828. 
     CM. Ce efecte generalizate produc citokinele în cazul sepsisului chirurgical?
     
     1. 
        Leziunea endoteliului
        
     2. 
        Adeziunea neutrofile-endoteliu
        
     3. 
        Coagulopatie cu hemoragii capilare şi microtromboză
        
     4. 
        Eliberarea sângelui din organe şi ţesuturi-depou
        
     5. 
        Paralizia centrului respirator şi stop cardiac
        

829. 
     CM. Care sunt mecanismele de bază ale insuficienţei de organe în sepsis?
     
     1. 
        Coagularea intravasculară şi fibrinoliza excesivă
        
     2. 
        Bypass-ul circulaţiei capilare (defect distributiv)
        
     3. 
        Pierderea sangvină masivă
        
     4. 
        Eliberarea excesivă a citokinelor endogene
        
     5. 
        Translocarea bacteriilor intestinale şi a endotoxinelor spre circuitul portal şi cel sistemic
        

830. 
     CM. Care clasificări ale sepsisului există?
     
     1. 
        În raport cu evoluţia clinică
        
     2. 
        În raport cu tipul agentului bacteriologic
        
     3. 
        În raport cu nivelul imunosupresiei pacientului
        
     4. 
        În raport cu localizarea focarului primar de infecţie
        
     5. 
        În raport cu gradul severităţii
        

831. 
     CS. În practica clinică cel mai frecvent se observă:
     
     1. 
        Sepsisul urologic (urosepsis)
        
     2. 
        Sepsisul neonatal
        
     3. 
        Sepsisul abdominal
        
     4. 
        Sepsisul pulmonar
        
     5. 
        Sepsisul, cauzat de patologii ale ţesuturilor moi (flegmon, gangrenă)
        

832. 
     CM. Pe ce se bazează diagnosticul clinic al sepsisului sever?
     
     1. 
        Depistarea semnelor insuficienţei poliorganice
        
     2. 
        Evaluarea nivelului citokinelor în sânge
        
     3. 
        Depistarea hemoculturii sau uroculturii pozitive
        
     4. 
        Evidenţierea semnelor locale ale infecţiei chirurgicale
        
     5. 
        Depistarea criteriilor pozitive ale sindromului de răspuns inflamator sistemic (SIRS)
        

833. 
     CS. Care din rezultatele enumerate ale investigaţiilor paraclinice este decisiv pentru confirmarea sepsisului?
     
     1. 
        Hemocultura pozitivă
        
     2. 
        Evidenţierea leucocitozei cu devierea spre stînga în formula leucocitară
        
     3. 
        Nivelul ridicat al citokinelor (factorul necrozei tumorale) în sânge
        
     4. 
        Nivelul crescut al proteinei C-reactive
        
     5. 
        Cantitatea înaltă de procalcitonină în serul sangvin
        

834. 
     CM. Indicaţi regulile administrării terapiei antibacteriene în cazul sepsisului.
     
     1. 
        Trebuie administrate antibiotice cu spectru larg de acţiune
        
     2. 
        Antibioticele trebuie modificate în raport cu rezultatele culturilor
        
     3. 
        Terapia antibacteriană trebuie administrată odată cu stabilirea diagnosticului de sepsis
        
     4. 
        Terapia antibacteriană trebuie administrată doar după primirea rezultatului pozitiv al hemoculturii, conform antibioticogramei
        
     5. 
        Iniţial antibioticele sunt administrate empiric
        

835. 
     CM. Indicaţi termenii – sinonime ale infecţiei anaerobe clostridiene ale ţesuturilor moi.
     
     1. 
        Celulita anaerobă
        
     2. 
        Tetanos
        
     3. 
        Gangrena gazoasă
        
     4. 
        Fasciita necrotizantă
        
     5. 
        Mionecroza (miozita) clostridiană
        

836. 
     CS. Cel mai important agent bacterian provocător al gangrenei gazoase este:
     
     1. 
        Clostridium hystoliticum
        
     2. 
        Clostridium oedomatiens
        
     3. 
        Clostridium tetani
        
     4. 
        Clostridium perfringens
        
     5. 
        Clostridium septicum
        

837. 
     CM. Ce efecte biologice provoacă alfa-exotoxina produsă de Clostridium perfringens?
     
     1. 
        Hemoliza sau tromboza
        
     2. 
        Miocardio-supresant
        
     3. 
        Dereglarea funcţiei de barieră a intestinului
        
     4. 
        Leziunea endoteliului
        
     5. 
        Necroza tisulară
        

838. 
     CM. Indicaţi plăgile cu risc înalt de dezvoltare a gangrenei gazoase.
     
     1. 
        Cu contaminarea masivă cu sol
        
     2. 
        Cu traumatizarea masivă a muşchilor şi oaselor
        
     3. 
        Cu canal profund şi îngust (prin armă de foc)
        
     4. 
        Cu ischemia ţesuturilor cauzată de afectarea vaselor sau plasarea garoului pe o perioadă îndelungată de timp
        
     5. 
        Plăgi tăiate, închise ermetic prin aplicarea suturilor primari
        

839. 
     CM. Gangrena gazoasă se clasifică în următoarele forme:
     
     1. 
        Posttraumatică
        
     2. 
        Endogenă
        
     3. 
        Spontană
        
     4. 
        Postoperatorie
        
     5. 
        Generalizată
        

840. 
     CS. Gangrena gazoasă spontană mai frecvent se dezvoltă la pacienţii:
     
     1. 
        Ce au suportat intervenţii chirurgicale pe căile biliare
        
     2. 
        Cu plăgi muşcate mici
        
     3. 
        Cu formaţiuni tumorale maligne oculte
        
     4. 
        Ce au suportat intervenţii chirurgicale pe colon
        
     5. 
        Cu fracturi deschise
        

841. 
     CM. Indicaţi semnele clinice specifice gangrenei gazoase a ţesuturilor moi.
     
     1. 
        Rigiditate persistentă în grupul de muşchi adiacent leziunii
        
     2. 
        Bule hemoragice pe piele
        
     3. 
        Crepitaţie
        
     4. 
        Hiperemia tegumentelor din zona afectata, edem moderat
        
     5. 
        Durere severă şi senzaţie de compresiune a extremităţii
        

842. 
     CS. În ce constă simptomul Melnicov în cazul gangrenei gazoase?
     
     1. 
        Crepitaţie determinată palpator
        
     2. 
        Timpanită cu tentă „metalică” la percuţie
        
     3. 
        Determinarea bulelor hemoragice pe piele
        
     4. 
        Expulzia gazului în timpul evacuării pansamentului din canalul plăgii
        
     5. 
        Se plasează un fir în jurul extremităţii, care penetrează în piele timp de 20-30 min
        

843. 
     CS. Crepitaţia determinată palpator în cazul infecţiei anaerobe clostridiene a ţesuturilor moi este cauzată de:
     
     1. 
        Pătrunderea în plagă a aerului din tractul gastrointestinal în cazul formei postoperatorii a infecţiei
        
     2. 
        Fricţiunea fragmentelor osoase în plagă, formate în rezultatul fracturilor deschise
        
     3. 
        Producerea cantităţilor mari de exotoxină
        
     4. 
        Formarea gazului în ţesuturi
        
     5. 
        Pătrunderea în plagă a aerului din mediul extern prin canalul plăgii
        

844. 
     CM. Care din investigaţiile imagistice şi de laborator sunt cele mai informative pentru confirmarea diagnosticului gangrenei gazoase?
     
     1. 
        Creşterea speciilor de clostridii în hemocultură
        
     2. 
        Reacţia imunoenzimatică (ELISA) din ţesuturile infectate
        
     3. 
        Microscopia ţesutului infectat
        
     4. 
        Ultrasonografia zonei afectate
        
     5. 
        Examenul radiologic
        

845. 
     CS. Evidenţierea straturilor de gaz în ţesuturile moi în cazul gangrenei gazoase la examenul radiologic sau tomografia computerizată este denumită şi:
     
     1. 
        Semnul pozitiv de „carne fiartă”
        
     2. 
        Semnul pozitiv Krause
        
     3. 
        Semnul pozitiv Melnicov
        
     4. 
        Semnul pozitiv al „dopului de şampanie”
        
     5. 
        Semnul pozitiv Vişnevskii
        

846. 
     CM. Care sunt particularităţile histopatologice ale gangrenei gazoase?
     
     1. 
        Prezenţa bacililor largi gram-pozitivi fără neutrofile
        
     2. 
        Mionecroza vastă
        
     3. 
        Prezenţa ţesutului necrotic şi neviabil cu aglomerări mari de neutrofile
        
     4. 
        Straturi de gaz între fibrele musculare
        
     5. 
        Depistarea metastazelor purulente în ţesuturile şi organele îndepărtate
        

847. 
     CM. Care sunt scopurile inciziilor longitudinale „de lampas” în cazul gangrenei gazoase a extremităţii?
     
     1. 
        Simplificarea exciziei ţesuturilor necrotizate şi vizual devitalizate
        
     2. 
        Sporirea vindecării plăgii
        
     3. 
        Diminuarea compresiei şi a ischemiei tisulare
        
     4. 
        Ameliorarea accesului aerului spre canalul plăgii
        
     5. 
        Prevenirea multiplicării sporilor clostridieni
        

848. 
     CS. Care dintre metodele curative adjuvante enumerate este mai utilă în cazul gangrenei gazoase?
     
     1. 
        Hemofiltraţia
        
     2. 
        Oxigenoterapia hiperbarică
        
     3. 
        Plasmafereza
        
     4. 
        Hemodializa
        
     5. 
        Hemosorbţia
        

849. 
     CM. Indicaţi agenţii microbieni provocători ai infecţiei anaerobe neclostridiene a ţesuturilor moi.
     
     1. 
        Pseudomonas aeruginosa
        
     2. 
        Bacteroides fragiles
        
     3. 
        Clostridium perfringens
        
     4. 
        Peptococcus
        
     5. 
        Klebsiella
        

850. 
     CM. Care sunt manifestările clinice tipice ale infecţiei anaerobe neclostridiene a ţesuturilor moi?
     
     1. 
        Evoluţia lentă, trenantă a procesului patologic
        
     2. 
        Răspîndirea rapidă şi progresivă a procesului patologic
        
     3. 
        Predominarea necrozei muşchilor şi a ţesutului conjunctiv
        
     4. 
        Flegmon cu afectarea masivă a ţesutului adipos subcutanat
        
     5. 
        Hiperemia tegumentelor din zona afectata, edem moderat
        

851. 
     CM. Indicaţi metodele utile pentru diagnosticul infecţiei anaerobe neclostridiene a ţesuturilor moi.
     
     1. 
        Colectarea şi incubarea microorganismelor în condiţii anaerobe
        
     2. 
        Microscopia ţesutului sau exudatului infectat
        
     3. 
        Analiza biochimică pentru determinarea nivelului citokinelor în sânge
        
     4. 
        Depistarea toxinelor în ţesuturile infectate prin intermediul reacţiei imunoenzimatice (ELISA)
        
     5. 
        Cromatografia gazo-lichidiană a ţesutului sau exudatului
        

852. 
     CS. Care este cea mai frecventă sursă a infecţiei în cazul tetanosului?
     
     1. 
        Ulcerele trofice infectate
        
     2. 
        Contaminarea prin administrare intravenoasă de droguri şi alte preparate
        
     3. 
        Intervenţii chirurgicale pe organele tractului digestiv
        
     4. 
        Contaminarea cordonului ombilical în timpul naşterii în condiţii antisanitare
        
     5. 
        Laceraţii sau plăgi punctiforme infectate
        

853. 
     CM. Ce caracterizează corect tetanosul?
     
     1. 
        Deşi tetanosul este rar, boala deja dezvoltată nu poate fi lichidată
        
     2. 
        Reprezintă o infecţie cauzată de microorganizme anaerobe cu afectarea preponderentă a ţesuturilor celulo-adipos şi conjunctiv
        
     3. 
        Tetanosul nou-născuţilor este responsabil pentru circa 50% din decesurile condiţionate de tetanos în ţările în curs de dezvoltare
        
     4. 
        Boala nu se transmite de la o persoană la alta
        
     5. 
        Rata mortalităţii în tetanosul sever poate fi mai mare de 60%
        

854. 
     CS. Indicaţi clasificarea corectă a tetanosului.
     
     1. 
        Generalizat, local, cefalic, neonatal
        
     2. 
        Posttraumatic, postoperator, spontan
        
     3. 
        Miozită, fasciită, combinat
        
     4. 
        Fulminant, acut, subacut, cronic
        
     5. 
        De plagă, intravenos, postoperator, idiopatic
        

855. 
     CS. Care formă a tetanosului prezintă cel mai mic pericol?
     
     1. 
        Generalizată
        
     2. 
        Postinjecţională (după vaccinare)
        
     3. 
        Locală
        
     4. 
        Neonatală
        
     5. 
        Cefalică
        

856. 
     CM. Care din semne sunt caracteristice pentru tetanosul generalizat?
     
     1. 
        Opistotonus
        
     2. 
        Paralizii ale nervilor cranieni
        
     3. 
        Trismus
        
     4. 
        Risus sardonicus
        
     5. 
        Anizocoria
        

857. 
     CS. Ce reprezintă trismus-ul, care apare în cadrul tetanosului?
     
     1. 
        Aşa numitul rîs „dispreţuitor” al tetanosului ca rezultat al afectării muşchilor faciali
        
     2. 
        Rigiditate musculară generalizată
        
     3. 
        Rigiditate persistentă în grupul de muşchi adiacent leziunii
        
     4. 
        Imposibilitatea de a deschide gura ca urmare a spasmului muşchiului maseter
        
     5. 
        Disfagie, dereglări de deglutiţie ca rezultat al afectării muşchilor diafragmului
        

858. 
     CS. Prin ce se caracterizează forma locală a tetanosului?
     
     1. 
        Imposibilitatea de a deschide gura ca urmare a spasmului muşchiului maseter
        
     2. 
        Rigiditate persistentă în grupul de muşchi adiacent leziunii
        
     3. 
        Disfagie, dereglări de deglutiţie ca rezultat al afectării muşchilor diafragmului
        
     4. 
        Aşa numitul rîs „dispreţuitor” al tetanosului ca rezultat al afectării muşchilor faciali
        
     5. 
        Apnee ca urmare a spasmului musculaturii intercostale şi a diafragmului
        

859. 
     CM. Indicaţi măsurile curative necesare pentru un pacient cu tetanos.
     
     1. 
        Introducerea vaccinului (anatoxină tetanică)
        
     2. 
        Imunizarea pasivă cu imunoglobulina tetanică umană
        
     3. 
        Administrarea antibioticelor cu spectru larg
        
     4. 
        Prelucrarea chirurgicală a plăgii, prin care s-a produs infectarea
        
     5. 
        Administrarea remediilor farmacologice, care micşorează spazmele musculare
        

860. 
     CM. Indicaţi măsurile utile pentru profilaxia tetanosului.
     
     1. 
        Administrarea remediilor farmacologice, care micşorează spazmele musculare
        
     2. 
        Administrarea la copii a vaccinului (anatoxină tetanică) în asociere cu vaccinul contra difteriei