Şansele unei femei de a ocupa o funcţie de conducere în România. Maria Grapini, patron: Femeile nu sunt discriminate la angajare, ci după Gândul, 21 februarie 2011
73% dintre femeile aflate în posturi de conducere în Marea Britanie încă mai consideră că există un plafon al salariilor şi al funcţiilor în cazul femeilor, peste care ne le este permis să treacă, arată un studiu al Institutului de Leadership şi Management, publicat în The Guardian. Pe de altă parte, doar 38 la sută dintre bărbaţi au aceeaşi părere.
Maria Grapini, preşedintele Federaţiei Patronale a Industriei Uşoare din România şi proprietara a trei companii din industria textilă, a comentat, pentru gândul, studiul făcut de britanici. Ea spune că, în România, femeile nu sunt discriminate la angajare, ci după. Altfel spus, ele sunt angajate pe acelaşi salariu ca bărbaţii, dar este mai greu să avanseze. Pentru Grapini, contează mai mult competenţele unei persoane decât sexul acesteia. De altfel, două din cele trei companii pe care ea le deţine sunt conduse de femei.
Ea este completată de Daniela Necefor, CEO al Total Business Solutions (companie de consultanţă în resurse umane). Necefor susţine, într-o declaraţie pentru gândul, că există, într-adevăr, un plafon al salariilor şi al funcţiilor pentru femei, dar acest lucru se întâmplă deoarece, în România, există multe "industrii preponderent masculine". Daniela Necefor consideră că bărbaţii avansează mai uşor deoarece sunt mai siguri, dar atrage atenţia şi asupra unui cerc vicios: bărbaţii ajung în posturi de conducere mai rapid, fiindcă oamenii care îi avansează sau pe care îi înlocuiesc sunt tot bărbaţi. Necefor recunoaşte că este mai uşor pentru femei să-şi deschidă propria afacere decât să avanseze în cadrul unei multinaţionale.
STUDIU: Femeile preferă să fie şefe peste compania proprie
Raportul menţionat anterior, numit "Ambiţie şi diferenţieri sexuale la locul de muncă", sugerează că femeile rămân în urma bărbaţilor în ceea ce priveşte aspiraţiile către un post de conducere sau responsabilităţile pe care le presupune acesta, scrie The Guardian.
Unul dintre motive ar putea fi lipsa aşteptărilor. 52% dintre managerii bărbaţi ştiau în ce domeniu vor să activeze încă de pe băncile şcolii, faţă de 45% dintre femei. De asemenea, două treimi dintre bărbaţii chestionaţi au declarat că se aşteptau să devină manageri, faţă de doar jumătate dintre femei.
Studiul s-a desfăşurat pe un eşantion de 1.500 de bărbaţi şi 1.500 de femei manager, cu o vârstă medie de 43 de ani.
Interesant este că una din patru femei sub 30 de ani ţinteşte să înceapă propria afacere în 10 ani, faţă de unul din cinci bărbaţi, arată studiul citat. După care, probabil, se izbesc de realităţile din câmpul muncii, scrie The Guardian. "Presiunea pusă pe femei, de a combina cariera cu creşterea copiilor, este unul dintre motivele care opresc ascensiunea femeilor", crede Penny de Valk, directorul executiv al institutului care a făcut cercetarea. "Femeile tinere sunt foarte ambiţioase, dar ar fi mai simplu pentru ele să-şi pornească propria afacere decât să avanseze în cadrul unei organizaţii", continuă de Valk. De altfel, o altă concluzie a studiului este că principalul motiv pentru care femeile vor să ajungă manageri este că, fiind propriile lor şefe, îşi pot organiza mai bine timpul.
Discriminarea sexuală este una din componentele "glass ceiling"-ului (în traducere liberă, plafonul de sticlă), un termen economic care desemnează situaţiile din câmpul muncii când ierarhiile sunt stabilite după alte principii decât meritocraţia. Pe lângă discriminarea sexuală, alte motive pot fi cele rasiale, legate de religie sau de vârstă. (Mihai Schiau)
http://www.gandul.info/news/sansele-unei-femei-de-a-ocupa-o-functie-de-conducere-in-romania-maria-grapini-patron-femeile-nu-sunt-discriminate-la-angajare-ci-dupa-8001308
Primele şase companii din România premiate pentru grija faţă de angajaţi http://www.worklifebalance.ro, 25 februarie 2011
Joi, 24 februarie 2011, in cadrul Galei WORK LIFE BALANCE AWARD, organizata de CPE – Centrul Parteneriat pentru Egalitate, a avut loc festivitatea de premiere a companiilor care s-au inscris la prima competitie romaneasca in domeniul programelor de echilibrare a vietii profesionale cu viata personala pentru angajati.
La competitie s-au inscris sase companii din Bucuresti si Ilfov, cu un numar de angajati cuprins intre 60 si 400 de persoane, provenind din urmatoarele domenii de activitate: productie de lacuri si vopsele; import si distributie de produse alimentare; contabilitate si audit financiar; servicii de instalare si mentenanta statii de distributie carburanti; distributie IT; productie si distributie farmaceutica.
Programele de work-life balance inscrise in competitie au inclus urmatoarele categorii de masuri: ajutor financiar pentru intervenţii chirurgicale si situatii medicale grave; acces la sala de sport; competitii sportive de fotbal, cross, patinaj, baschet, inot etc; program flexibil de lucru, program cu jumatate de norma sau lucru de acasa; decontarea sau asigurarea transportului; evenimente pentru angajati si familiile acestora; programe de informare si educatie pentru o viata sanatoasa, spectacole de teatru si film, tichete de vacanta etc. Tabloul general al masurilor inscrise in competitie il puteti vedea aici.
Distinctiile conferite companiilor inscrise la competitia WORK LIFE BALANCE sunt urmatoarele:
FABRYO CORPORATION S.R.L. – Premiul „Cel mai bun program WLB” (Marele premiu)
FIN EXPERT CONSULTING S.R.L. – Premiul “Stimularea angajatilor si angajatelor pentru relationare si creativitate”
MACROMEX S.R.L. – Premiul “Grija pentru angajatii si angajatele aflati/e in situatii dificile”
RHS COMPANY S.A. - Premiul “Punerea bazelor unui program WLB adaptat nevoilor angajatilor si angajatelor”
ROHE ROMANIA S.R.L. – Premiul “Incurajarea angajatilor si angajatelor pentru o viata sanatoasa”
ZENTIVA S.A. - Premiul “Sprijinul angajatilor si angajatelor pentru relaxare in natura”
Juriul a fost constituit din experti cu competente si vasta experienta in domenii precum resurse umane, dezvoltare organizationala, consultanta in afaceri si antreprenoriat social.
Premiile oferite celor sase companii vin sa sprijine dezvoltarea de programe si masuri de conciliere a vietii profesionale cu viata personala. Beneficiarii premiilor oferite sunt angajatii companiilor, premiile acordate tinand seama de profilul si nevoile acestora: programe adresate in mod direct tatilor, pentru cresterea calitatii relatiei si a timpului petrecut cu copiii lor, activitati creativ-educative pentru angajati si pentru prietenii si familiile acestora, in cadrul carora sa poata experimenta, testa si invata lucruri importante unii despre ceilalti, sesiuni de consultanta pentru transformarea spatiului de lucru intr-un loc primitor, relaxat, prietenos si stimulant, ateliere pentru manageri, care sa ii sustina in a mentine in echilibrul in propriile vieti.
„Competitia organizata de CPE este o premiera pentru Romania, asa cum si programele de echilibrare a vietii profesionale cu viata personala se afla, cel mai adesea, in primul ciclu de implementare in companii. In consecinta, ceea ce ne-am propus a fost nu sa premiem rezultate si traditie, ci mai degraba sa promovam acest concept si sa incurajam companiile care au deja masuri testate si demonstreaza angajament pentru a le mentine si dezvolta. Prin urmare, decizia noastra a fost aceea de a premia toate cele sase companii aplicante, in cadrul a sase categorii de premii, care recunosc ceea ce este particular fiecarei companii in parte, in cadrul programului WLB dezvoltat. Premiile acordate au fost special selectate pentru a sustine, in continuare, companiile in demersurile initiate, iar aceasta competitie ne propunem sa fie numai prima dintr-o lunga serie de astfel de evenimente”, a declarat Livia Aninosanu, Directoare de Programe.
Acest eveniment face parte din proiectul „Fii family friendly! Formare si consultanţa pentru companiile din Bucuresti si Ilfov”, cofinantat din Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Persoana de contact: Livia Aninosanu, Directoare de Programe, CPE – Centrul Parteneriat pentru Egalitate
Telefon: 021 - 335 4175; 021 - 335 4180
E-mail: media.relations@cpe.ro
http://www.worklifebalance.ro/2011/02/25/primele-sase-companii-din-romania-premiate-pentru-grija-fata-de-angajati/
Dostları ilə paylaş: |