Curtea de apel constanţA

5. Anulare act administrativ. Stabilire valoare compensaţii cuvenite conform Legii nr.9/1998

Art.1, art.3– Legea nr.9/1998

Decizia civilă nr. 652/CA/11.10.2010

Dosar nr. 2550/88/2009
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea la nr.2550/88/2009, reclamantul B.S. a chemat în judecată ANPRP Bucureşti solicitând anularea deciziei nr.2022 din 07.09.2009 prin care a fost invalidată hotărârea nr.1641 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Prefecturii Tulcea.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a solicitat Comisiei Judeţene pentru aplicarea Legii nr.9/1998 acordarea de compensaţii băneşti şi pentru cele 10 ha teren arabil, casă şi curte, cumpărate în Bulgaria de către autorul lor G.C.B., în baza contractului de vânzare cumpărare nr.4326/20.06.1936, înscris la Grefa Tribunalului Caliacra sub nr.4180/ 20.06.1936, arătând că în mod greşit susţine comisia că nu se pot acorda compensaţii şi pentru cele 10 ha motivat de faptul că acestea au fost acordate colonistului, întrucât în realitate Statul Român i-a vândut colonistului 10 ha în com. Hagilar, jud. Tulcea.

La data de 5.03.2010, contestatorul şi-a modificat cererea de chemare în judecată în sensul că a solicitat acordarea de despăgubiri pentru toate bunurile abandonate în Caliacra, Bulgaria şi anume: teren în suprafaţă de 10 ha extravilan, teren 2500 m.p. intravilan, casă cu 3 camere+sală+dependinţe, bunuri ce sunt trecute în situaţia mixtă bulgaro-română şi pentru care a primit despăgubiri.

Prin sentinţa civilă nr.1498 din 28 mai 2010 Tribunalul Tulcea a respins contestaţia având ca obiect Legea nr. 9/1998 promovată de reclamantul B.S., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Pentru a pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Urmare cererii înregistrate sub nr.542/29.11.2006 depusă de B.S. din Tulcea, prin care a solicitat de pe urma autorului B.C.G. despăgubiri în baza Legii nr.9/1998, s-a emis de către Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr.9/1998 hotărârea nr. 1641 prin care i-au fost acordate compensaţii în valoare de 13.899,5 lei, reprezentând 12.034 lei compensaţii pentru construcţii şi 1865,5 lei compensaţii pentru recolta de 4,5 ha porumb şi 1 ha floarea soarelui.

Împotriva acestei hotărâri, petentul a formulat contestaţie motivat de faptul că bunurile primite în România la colonizare au la bază contract de vânzare cumpărare şi nu au fost acordate cu titlu de compensaţii.

Prin decizia nr.2022/07.09.2009 ANPRP Bucureşti a invalidat hotărârea nr.1641 a Comisiei Judeţene Tulcea pentru aplicarea Legii nr.9/1998 în sensul că a admis în parte contestaţia şi s-a dispus calcularea de compensaţii şi pentru pomi fructiferi, iar cu privire la celelalte motive, contestaţia a fost respinsă, cu motivarea că bunurile acordate în România sunt compensaţii în natură pentru cele abandonate în Bulgaria.

Prima instanţă consideră decizia temeinică şi legală, întrucât din situaţia de avere rurală rezultă că autorul contestatorului a deţinut şi abandonat în Bulgaria 10 ha teren agricol, 2400 m.p. teren conform contractului din 1936, suprafaţa de 2500 m.p. conform situaţiei din 1940, casă cu 3 camere, sală, aplecătoare 16x4 m, porumbar.

Ca urmare a aplicării Tratatului de la Craiova, odată cu strămutarea din Bulgaria, autorul contestatorului a primit cu titlu de compensaţii 10 ha teren arabil, 2500 m.p. teren intravilan, 1 casă cu două camere, sală şi dependinţe.

Că aceste bunuri au fost acordate cu titlu de compensaţii este evident din moment ce au fost atribuite ca un corespondent al bunurilor abandonate în Bulgaria, pentru care a existat o situaţie de avere rurală întocmită de către o comisie mixtă bulgaro-română, încercându-se ca la atribuire să se realizeze o proporţie cât mai egală între bunurile abandonate şi cele primite.

De asemenea, chiar dacă Statul Român a încheiat colonistului act de vânzare cumpărare, aceasta s-a făcut pentru a se da o valoare juridică legală şi pentru ca beneficiarul să posede un act de proprietate pentru bunurile primite, iar faptul că în contract există menţiunea preţului imobilului, nu există nici o dovadă că acest preţ s-a achitat, cu atât mai mult cu cât urmare Decretului nr.553/1953 toţi coloniştii au fost scutiţi de plata ratelor preţului, inserat în contract.

Împotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamantul B.S., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, sub aspectele:

- bunurile indicate în cuprinsul contractului de vânzare - cumpărare nr. 1730/20.02.1948 nu au fost dobândite de autorul reclamantului în mod gratuit, ci în schimbul unui preţ, contractul fiind cu titlu oneros; bunurile nefiind acordate cu titlu de compensaţie pentru cele abandonate pe teritoriul statului bulgar, nu se justifică neacordarea despăgubirilor în baza legii nr.9/1998;

- nu poate fi reţinută apărarea ANRP în sensul că, urmare apariţiei Decretului nr.553/1953, toţi coloniştii au fost scutiţi de plata ratelor, transmiterea proprietăţii făcându-se cu titlu gratuit; acest decret nu a fost niciodată publicat, nefiind pus în aplicare sub aspectul scutirii persoanelor vizate, de plata preţului, pentru bunurile primite.

Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor aduse, instanţa reţine ca acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Recurentul B.S. susţine că autorul său, G.C.B. a achitat preţul stipulat în contractul de vânzare cumpărare nr. 1730/20.02.1928 încheiat cu Statul Român, pentru suprafaţa de 10 ha teren arabil, loc de casă de 2500 mp şi construcţie cu două camere.

Asupra acestei chestiuni, ce constituie motiv de recurs, Curtea reţine că simpla menţiune a naturii contractului încheiat cu Statul Român, cea de act translativ de proprietate cu titlu oneros, nu instituie o prezumţie de achitare a preţului de către cumpărător, fapt pentru care recurentul reclamant era ţinut să facă dovada achitării preţului, iar contractul de vânzare cumpărare urma să poarte menţiunea achitării integrale a ratelor.

Faţă de lipsa oricăror dovezi administrate pentru a susţine probator opinia recurentului în sensul transferului de bunuri în patrimoniul autorului său în schimbul unui preţ, Curtea constată că au reţinut corect atât Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cât şi instanţa de fond, că se acordă despăgubiri pentru bunurile abandonate pe teritoriul Statului Bulgar în măsura în care nu au fost acordate anterior apariţiei Legii nr. 9/1998 compensaţii sau despăgubiri pentru bunurile imobile.

Cum în patrimoniul autorului recurentului au intrat cu titlu gratuit, ca urmare a aplicării Decretului nr. 553/1053, bunurile imobile ce au format obiectul contractului nr. 1730/1094, Curtea reţine că titularul acţiunii nu mai poate fi îndreptăţit la despăgubiri pentru bunurile imobile abandonate de autorul B.C.G. pe teritoriul Statului Bulgar decât pentru diferenţa de imobil de o cameră şi aplecătoare.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 9/1998 „(1) Cetăţenii români prejudiciaţi în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, denumit în continuare tratat, au dreptul la compensaţiile stabilite potrivit prezentei legi, în măsura în care nu au primit anterior sau au primit numai parţial compensaţii ori despăgubiri pentru bunurile imobile - construcţii şi terenuri - pe care le aveau în proprietate în judeţele Durostor şi Caliacra, cedate Bulgariei, pentru recoltele neculese de porumb, bumbac şi floarea-soarelui, precum şi pentru plantaţii de pomi fructiferi şi/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiţi.

(2) De prevederile alin. (1) beneficiază şi cetăţenii români, moştenitori legali ai foştilor proprietari.**)

Astfel cum se arată în cuprinsul art. 3 din acelaşi act normativ, în cazul în care, anterior, cei îndreptăţiţi au fost despăgubiţi parţial, în bani sau în natură, pentru prejudiciile suferite în urma aplicării tratatului, aceştia au dreptul la compensaţie, proporţional, pentru prejudiciul rămas neacoperit, în limitele stabilite la art. 2.

Faţă de aceste dispoziţii legale, Curtea reţine că în cauză s-a făcut o corectă interpretare şi aplicare a regimului juridic incident în raport de pretenţiile recurentului reclamant, fiind legală şi temeinică sentinţa civilă nr. 1498/28.05.2010 a Tribunalului Tulcea.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art.312 Cod proc. Civ., Curtea va respinge recursul declarat de reclamantul B.S. ca nefondat.