Curtea de apel constanţA
Anulare act administrativ emis de autoritate. Obligarea autorităţii publice la reîncadrare şi la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate
Yüklə 0,54 Mb.
|
6. Anulare act administrativ emis de autoritate. Obligarea autorităţii publice la reîncadrare şi la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate.Art.1 al.1, art.2 al.1 lit.”a” , art.8 – Legea nr.554/2004 Art.17, art.18, art.19, art.20 - Legea 329/2009 Art.14 – CEDO Art.16 – Constituţia României Decizia civilă nr. 660/CA/14.10.2010 Dosar nr. 524/118/2010 Prin acţiunea adresată Tribunalului Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi înregistrată sub nr.524/118/18.01.2010, reclamantul B.V.D., în contradictoriu cu pârâţii PRIMĂRIA COMUNEI MIHAIL KOGĂLNICEANU, INSTITUŢIA PREFECTULUI JUDEŢULUI CONSTANŢA, PREFECTUL JUDEŢULUI CONSTANŢA, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI MIHAIL KOGĂLNICEANU şi PRIMARUL COMUNEI MIHAIL KOGĂLNICEANU, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea actului administrativ reprezentant de Dispoziţia nr.720/09.12.2009, emisa de către paratul PRIMARUL COM. M.KOGĂLNICEANU, act administrativ apreciat ca fiind nelegal. S-a solicitat, de asemenea, a se dispune obligarea autorităţilor emitente la reîncadrarea reclamantului in funcţia deţinuta anterior, cu plata retroactivă începând cu data de 10.12.2009 a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si recalculate. Motivând acţiunea, reclamantul învederează în esenţă că, prin Dispoziţia nr.720/09.12.2009, emisă de pârâtul Primarul com.M.Kogalniceanu, cu raportare la prevederile Legii nr.329/2009, s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului. Arată reclamantul că, are calitate de pensionar M.Ap.N, având o pensie lunara de 1845 lei, însă prin Dispoziţia nr.331/2007 emisă de acelaşi pârât a fost încadrat în funcţia publică de execuţie de şef referent specialitate clasa II gradul superior, treapta 3, în cadrul Serviciului Public de Politie Comunitara Mihail Kogălniceanu, din aparatul de specialitate al Primarului Com. M.Kogalniceanu. Susţine reclamantul că, în condiţiile în care venitul obţinut din pensia de serviciu a depăşit valoarea salariului minim pe economie, în baza Legii nr.329/ 2009 a fost obligat a opta intre pensia deţinută şi serviciul desfăşurat în cadrul Primăriei M.Kogălniceanu. Apreciază că prevederile Legii nr.329/2009, art.17 şi art.22, sunt in contradicţie, atât cu Constituţia României, cât şi cu prevederile europene - CEDO, întrucât limitează dreptul la muncă, precum şi dreptul la proprietate. Pe de altă parte, susţine reclamantul că, raportat la prevederile Legii nr.164/2001, fiind pensionar militar, are dreptul de a se angaja în muncă şi de a cumula pensia militara de serviciu cu alte venituri obţinute inclusiv din sectorul public. In drept au fost invocate disp.art.8 din Legea nr.554/2004, art.91¹ din Legea nr.188/1999, art.11, art.22 din Constituţia României, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Carta Drepturilor Fundamentale al Uniunii Europene. Prin întâmpinare, pârâţii PRIMĂRIA COMUNEI M.KOGĂLNICEANU, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI M.KOGALNICEANU şi PRIMARUL COMUNEI M.KOGALNICEANU, au invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţa a pârâtei PRIMĂRIA COM. M. KOGALNICEANU, cu raportare la prevederile art.21 din Legea nr.215/2001, precum si excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a paratilor PRIMARIA COMUNEI M.KOGALNICEANU si CONSILIUL LOCAL AL COM.M.KOGALNICEANU, cu raportare la faptul că actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat nu a fost emis de către aceşti pârâţi. Pe fondul cauzei, s-a solicitat instanţei a dispune respingerea acţiunii promovată de către reclamant, ca nefondată, măsura contestată fiind întemeiată pe prevederile art.17 şi art.22 din Legea nr.329/2009. Legal citaţi, pârâţii INSTITUŢIA PREFECTULUI JUDEŢULUI CONSTANŢA şi PREFECTUL JUDEŢULUI CONSTANŢA nu au formulat si depus întâmpinare. Prin Sentinţa civilă nr.652 din 25.05.2010, Tribunalul Constanţa a respins acţiunea formulată de reclamantul B.V.D., în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA COMUNEI MIHAIL KOGĂLNICEANU, ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosinţă. Prin aceeaşi hotărâre, s-a respins acţiunea promovată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii INSTITUŢIA PREFECTULUI JUDEŢULUI CONSTANŢA, PREFECTUL JUDEŢULUI CONSTANŢA şi CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI MIHAIL KOGĂLNICEANU, ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă. Totodată, s-a respins acţiunea promovată de reclamant împotriva pârâtului PRIMARUL COMUNEI MIHAIL KOGĂLNICEANU, ca nefondată. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în esenţă, următoarele:
De asemenea, instanţa, motivat, la acelaşi termen de judecata, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI MIHAIL KOGĂLNICEANU, INSTITUŢIA PREFECTULUI JUDEŢULUI CONSTANŢA ŞI PREFECTUL JUDEŢULUI CONSTANTA, considerente pentru care, pe fondul cauzei, s-a dispus respingerea acţiunii promovate de către reclamant, in contradictoriu ca aceşti paraţi, ca fiind promovata împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuala pasiva. Procedând la soluţionarea cauzei, a fost administrată la solicitarea părţilor proba cu înscrisuri şi astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin Dispoziţia nr.720/09.12.2009 , emisă de PRIMARUL COM. MIHAIL KOGALNICEANU, s-a dispus, cu raportare la prevederile art.20 din L.nr.329/2009, măsura încetării raportului de serviciu deţinut de către reclamantul B.V.D., ce îndeplinea funcţia publica de referent de specialitate clasa II, grad profesional superior, treapta de salarizare 2 in cadrul Serviciului Public de Politie Comunitara Mihail Kogalniceanu. Potrivit art.1 alin.1 din L.nr.554/2004 - „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori printr-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în temeiul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim…”. Art.8 alin.1 din L.nr.554/2004 modificată prevede că „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”. Prin art.2 alin.1 lit.a din L.nr.554/2004 s-a definit ca - ”persoană vătămată - orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate şi grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum şi organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate;” Astfel, reţine instanţa de fond, pentru promovarea acţiunii în contencios administrativ reclamantul trebuie să fie beneficiarul unui drept subiectiv ori să aibă un interes legitim pe care autoritatea publică pârâtă are obligaţia să-l respecte, cerinţe impuse de art.1 din Legea nr.554/2004. Condiţia vătămării unui drept ori interes recunoscut de lege este strâns legată de faptul că, această vătămare trebuie să rezulte dintr-un act administrativ sau din refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de a rezolva o cerere a reclamantului, privitoare la un drept sau interes recunoscut de lege, ori de nerezolvarea în termenul legal. Potrivit Legii nr. 329/2009 - art.17 - ”(1) Beneficiarii dreptului la pensie aparţinând atât sistemului public de pensii, cât şi sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. (2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile persoanelor care: a) la data intrării în vigoare a prezentului capitol sunt pensionari cumularzi; b) după data intrării în vigoare a prezentului capitol devin pensionari cumularzi. Art. 18. -(1) Pensionarii prevăzuţi la art. 17 alin. (2) lit. a) care desfăşoară activităţi profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcţie au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, să îşi exprime în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcţie, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. (2) Persoanele prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. b) au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data survenirii situaţiei de cumul, să îşi exprime în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcţie, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Art. 19. - (1) În situaţia persoanelor care beneficiază, prin cumul, de pensie/pensii stabilită/stabilite atât în sistemul public cât şi/sau în sisteme neintegrate sistemului public de pensii, la determinarea plafonului stabilit la art. 17 alin. (1) se are în vedere venitul cumulat din acestea. (2) Dacă nivelul pensiilor nete cumulate se situează sub nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat acesta va putea fi cumulat cu veniturile realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcţie, potrivit legii, în cadrul entităţilor prevăzute la art. 17 alin. (1). (3) În cazul în care nivelul venitului realizat din pensiile nete cumulate este mai mare decât nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, persoana are obligaţia de a-şi exprima opţiunea, în scris, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, cu privire la menţinerea în plată a pensiei faţă de cuantumul căreia, potrivit art. 17, este permis cumulul. (4) Prevederile alin. (3) se aplică şi persoanelor prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. b), acestea având obligaţia de a-şi exprima opţiunea în termen de 15 zile de la data survenirii situaţiei de imposibilitate a exercitării cumulului. Art. 20. - Neîndeplinirea obligaţiei privind exprimarea opţiunii în termenul prevăzut la art. 18 şi la art. 19 alin. (3) şi (4) constituie cauză de încetare de drept a raporturilor de muncă stabilite în baza contractului individual de muncă sau a actului de numire în funcţie, precum şi a raporturilor de serviciu. ” Astfel, sub aspectul condiţiilor impuse prin prevederile art.17 şi art.20 din actul normativ reţinut, s-a constatat de instanţa de fond că reclamantul B.V.D. se încadrează în situaţia reglementată de legiuitorul român, acesta cumulând pensia militară pentru activitatea prestata, cu veniturile salariale realizate in cadrul Primăriei Com. M. Kogălniceanu. Pe de altă parte, reţine instanţa de fond, măsura dispusă de către pârât se circumscrie prevederilor art.17 şi art. 22 din Legea nr.329/2009, prevederi legale ce nu au fost constatate ca neconstituţionale in urma controlului realizat de către Curtea Constituţionala. Instanţa de fond a îndepărtat susţinerile formulate de către reclamant privind încălcarea dreptului la muncă, cu raportare la legislaţia europeană, deoarece reclamantul are posibilitatea de a realiza venituri salariale, suplimentare pensiei primite, din domeniul privat, iar măsura de limitare a cumulului pensiei cu salariul realizat din sectorul public, nu poate fi apreciată ca discriminatorie, deoarece această măsura se aplică tuturor subiecţilor de drept aflaţi în aceasta situaţie, nu doar la o parte a acestora, neexistând astfel un tratament diferenţiat pentru cazuri egale. S-a apreciat, de asemenea, ca nefondată şi susţinerea referitoare la încălcarea prevederilor L.nr.164/2001, în condiţiile în care prin L.nr.329/2009 nu au fost prevăzute situaţii de excepţie, considerente pentru care, prevederile art.26 din L.nr.164/2001 sunt abrogat implicit, in raport cu prevederile art.65 alin.1 din L.nr.24/2000. Pentru aceste considerente s-a apreciat că solicitarea făcută de către reclamant, de anulare a actului administrativ contestat, este nefondata, în cauză nefiind incidente disp.art.1, art.2 lit. a si art.8 din Legea nr.554/2004. Fata de cele reţinute, instanţa a dispus respingerea acţiunii promovate de către reclamantul B.V.D., ca nefondată, şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B.V.D., considerând-o netemeinică şi nelegală, cu indicarea temeiului de drept prevăzut de dispoziţiile art.111, art.304 pct.9 şi art.3041 Cod pr.civilă, art.281 şi urm.Codul Muncii, art.70 şi urm.din Legea nr.168/1999, Protocolul 1, Protocolul 12 şi art.4 şi art.17 din CEDO, art.15 al.1 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, raportate la art.11 şi art.22 din Constituţia României şi cu următoarea motivaţie, în esenţă:
Solicită admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei recurate şi, rejudecând, să se admită acţiunea astfel cum a fost formulată. Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma susţinerilor părţilor şi a înscrisurilor depuse la dosar, Curtea văzând şi dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă, apreciază în sensul respingerii recursului, ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esenţă: Prin Dispoziţia nr.720/02.12.2009, emisă de PRIMARUL COMUNEI M.KOGĂLNICEANU, s-a dispus, cu raportare la prevederile art.20 din Legea nr. 329/2009, măsura încetării raportului de serviciu deţinut de către reclamantul B.V.D., ce îndeplinea funcţia publica de referent de specialitate clasa II, grad profesional superior, treapta de salarizare 2 in cadrul Serviciului Public de Politie Comunitara Mihail Kogalniceanu. În contextul dat, Legea nr. 554/2004 stabileşte cadrul procesual al litigiului de contencios administrativ, reglementând în detaliu categoriile de subiecte care pot avea calitatea procesual activă, persoanele ori entităţile care pot fi chemate în judecată, obiectul acţiunii, condiţiile de exercitare a dreptului la acţiune, precum şi limitele controlului judecătoresc asupra actelor administrative. Reclamantul poate fi, în sensul art.1 al.1 şi al.2 din Legea nr. 554/2004, orice persoană fizică şi juridică, dacă îndeplineşte condiţia de a se considera vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act administrativ, tipic sau asimilat, adresat ei sau altui subiect de drept, cu menţiunea că, acea persoană trebuie să fie beneficiarul unui drept subiectiv şi să aibă un interes legitim. Noţiunea de interes legitim, care poate fi ocrotit pe calea contenciosului administrativ, nu se confundă cu noţiunea de interes în sensul de condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în dreptul procesual civil. Stabilirea existenţei unei vătămări aduse unui drept ori unui interes legitim, se face pe baza probelor administrate, fiind o problemă de fond în litigiul administrativ. Noţiunea de persoană vătămată se fundamentează pe ideea încălcării drepturilor subiective sau a intereselor legitime private prin acte administrative, în sensul în care legea contenciosului administrativ defineşte acest concept, astfel că, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a reţinut că, faţă de disp.cuprinse în art.1 alin.1 cu referire la art.2 al.1 lit.”a” raportat la disp.art.8 al.1 din Legea nr. 554/2004, pentru promovarea acţiunii în contencios administrativ, reclamantul trebuie să fie beneficiarul unui drept subiectiv ori să aibă un interes legitim pe care autoritatea publică pârâtă are obligaţia să-l respecte. Citând textele de lege incidente în cauză ale art.17, art.18, art.19 şi art.20 din Legea nr.329/2009, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a concluzionat în sensul că recurentul reclamant B.V.D. se încadrează în situaţia reglementată de legiuitorul român, acesta cumulând pensia militară cu activitatea prestată, cu veniturile salariale realizate în cadrul PRIMĂRIEI COMUNEI M.KOGĂLNICEANU, şi astfel măsura dispusă de intimatul pârât este legală şi temeinică. Pornind de la dispoziţia cuprinsă în art.20 din Legea nr.329/2009 potrivit cu care „Neîndeplinirea obligaţiei privind exprimarea opţiunii - (cu privire la exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă – raport de serviciu şi cumulul contravalorii acesteia cu pensia stabilită în sistemul public) – în termenul prevăzut la art.18 şi la art.19 al.3 şi al.4 constituie cauză de încetare de drept a raporturilor de muncă stabilite în baza contractului individual de muncă sau a actului de numire în funcţie, precum şi a raporturilor de serviciu”, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a înlăturat susţinerile recurentului privind:
De altfel, că interpretarea dată de instanţă pe susţinerile recurentului este fondată, rezultă şi din împrejurarea că, reclamantul are posibilitatea realizării unor venituri salariale, suplimentare pensiei primite, în domeniul privat, cum de altfel, măsura dispusă împotriva sa se aplică tuturor subiecţilor de drept aflaţi în aceeaşi situaţie, nu doar unei singure părţi, pentru cazuri egale. Nu se poate susţine că există discriminare, în sensul disp.art.14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art.16 din Constituţia României, republicată, în ceea ce priveşte salarizarea funcţionarilor publici şi personalului contractual transferat în structurile administraţiei publice, instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi a celui detaşat, respectiv transferat în serviciile publice comunitare, din subordinea Consiliilor locale ori prefecturilor, şi celelalte categorii de funcţionari publici şi personal contractual, care îşi desfăşoară activitatea în instituţii şi servicii publice din administraţia locală, întrucât personalul care a lucrat în structurile fostului Minister de Interne au beneficiat de acte normative succesive care au reglementat măsuri de reorganizare ale ministerului, prevăzându-se că personalul din cadrul său îşi păstrează drepturile dobândite anterior. Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa constantă, legată de aplicarea garanţiei instituite de art.14 din Convenţie, a subliniat că, o diferenţă de tratament are natură discriminatorie numai dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă şi obiectivă, adică nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit. De asemenea, Curtea a statuat că statele dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă şi în ce măsură diferenţele dintre situaţii analoage sunt de natură să justifice un tratament diferit, iar autorităţile naţionale competente rămân libere să aleagă măsurile pe care le socotesc potrivite pentru atingerea unui scop legitim. Concluzionând, cum dispoziţiile cuprinse în Legea nr.329/2009 au un caracter imperativ, legiuitorul neînţelegând a prevede situaţii de excepţie, neexistând motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând şi dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea respinge recursul, ca nefondat.
Yüklə 0,54 Mb. Dostları ilə paylaş:
|