Curtea de apel constanţA

10. Anulare parţială a actelor emise de o autoritate publică. Suspendare executare act administrativ. Condiţii de admisibilitate.
Art.14, art.15 – Legea nr.554/2004
Decizia civilă nr.806/CA/08.11.2010

Dosar nr. 1159/36/2010
Prin hotărârea declinatorie de competenţă – sentinţa civilă nr.121/CA din 31.03.2010 a Curţii de Apel Constanţa, a fost investit Tribunalul Constanţa - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea acţiunii în contencios administrativ dedusă judecăţii de coreclamanţii Municipiul Mangalia, Primarul Municipiului Mangalia şi Primăria Municipiului Mangalia. Pretenţiile reclamanţilor au fost îndreptate în contra pârâţilor - Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Judeţului Constanţa.

Obiectul acţiunii dedusă judecăţii îl constituie anularea parţială actelor emise de pârâte, respectiv: procesului verbal din 29.10.20009 pct.1-5, a Deciziei nr.35/24.11.2009 pct.1-2 şi a Încheierii nr.VI.44 /24.02.2010, pct.1-2.

Până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei ce face obiectul prezentei cauze se solicită, în temeiul art.15 din Legea nr.554/2004, suspendarea executării actelor administrative sus-menţionate.

În motivarea demersului judiciar, reclamanţii au arătat că în urma acţiunii de audit financiar asupra contului de execuţie pe anul 2008 a fost dresat procesul verbal din 29.10.2009, act de control prin care au fost stabilite anumite obligaţii de plată şi în baza căruia Camera de Conturi Constanţa a emis Decizia nr.35/24.11.2009.

Prin Decizia nr.35/24.11.2009 s-au dispus măsuri pentru „recuperarea plăţilor nelegale în sumă de 838.806 lei reprezentând sporuri şi alte drepturi acordate presupus nelegal în baza contractului colectiv de muncă şi, totodată, s-a dispus recuperarea contravalorii tichetelor cadou acordate cadrelor didactice, în valoare totală de 627.630 lei (pct.2.)

Cu privire la sporurile acordate, s-a menţionat că acestea se referă la sporul pentru fidelitate şi loialitate faţă de instituţie, în procent de 5-15% calculat la salariul de bază, sporul de ţinută decentă de 1.000 lei, indemnizaţia de hrană de 10 lei/zi şi ajutor de sărbători (paşte şi crăciun).

Susţin reclamanţii că măsurile dispuse prin actele administrative contestate, cu privire la recuperarea plăţilor reprezentând sporuri şi alte drepturi acordate salariaţilor Primăriei Municipiului Mangalia, sunt nelegale şi netemeinice, de vreme ce:

Există temeiul legal al conferirii drepturilor suplimentare personalului din instituţiile bugetare ( contrar susţinerilor copârâtelor ), acesta fiind reprezentat de însuşi contractul colectiv de muncă negociat, legal încheiat şi înregistrat, ca lege a părţilor.

Este apanajul exclusiv al conducerii instituţiei bugetare ca în limita fondurilor disponibile să negocieze cu reprezentanţii personalului instituţiei acordarea, prin contract/ acord colectiv de muncă şi a altor drepturi de natură salarială decât cele care le revin în condiţiile legii, cu atât mai mult cu cât acestea realizează şi venituri proprii.

Contractul colectiv de muncă în baza căruia au fost acordate, în deplin acord cu legea, drepturile negociate – a fost aprobat prin HCJ Constanţa nr.281/2007 modificat prin HCJ nr.43/2008, acte normative comunicate Prefectului judeţului Constanţa şi apreciate de reprezentantul Guvernului în teritoriu ca fiind legale.

Drepturile negociate şi înscrise în Contractul colectiv de muncă aprobat prin HCL Mangalia nr.32/27.02.2007 nu exced reglementărilor legale în vigoare întrucât nu sunt interzise de acestea, iar acordarea lor s-a făcut cu respectarea şi aplicarea întocmai a legii:

- nu au fost încălcate prevederile art.12 din legea nr.130/1996, întrucât nu s-au stabilit alte valori ale drepturilor salariale deja reglementate prin lege;

- salariile nu au fost negociate prin contractul colectiv de muncă;

- sporurile aferente salariilor de bază au fost negociate în temeiul art.72 coroborat cu art.117 din Legea privind statutul funcţionarilor publici şi ale art.29,39 şi urm. din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii;

- s-au respectat şi prevederile HG.nr.833/2007, întrucât toate drepturile negociate se încadrează, din punct de vedere al reglementării şi posibilităţii de acordare în conţinutul Legii statutului funcţionarilor publici şi ale Codului muncii.

În egală măsură, drepturile băneşti acordate sub forma tichetelor, cadrelor didactice din învăţământ, din Mangalia, au fost acordate conform HCL Mangalia nr.124/30.09.2008, hotărâre în vigoare ce continuă să-şi producă efectele câtă vreme nu a fost anulată de o instanţă de judecată.

Prin hotărârea pronunţată la 1.07.2010 Tribunalul Constanţa a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării procesului verbal din 29.10.2009 respingând această cerere în consecinţă, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării încheierii VI/44/24.02.2009 şi a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării deciziei nr.35/2009 şi încheierii VI/44/2010 ca nefondată.

Pentru a dispune astfel a reţinut Tribunalul Constanţa următoarele:

Decizia nr.35/2009 emisă de Directorul Camerei de Conturi Constanţa, cât şi încheierea nr.VI.44/24.02.2010 emisă de Curtea de Conturi a României sunt acte administrative, în accepţiunea Legii nr.554/2004.

Procesul verbal în care s-a consemnat „opinia de audit” nu conţine nici o măsură care să poată fi pusă în executare, nu reprezintă un act administrativ unilateral, în accepţiunea art.2 lit.”c” din Legea nr.554/2004, ci constituie un act preparator care a stat la baza emiterii actului administrativ - Decizia nr.36/2009.

Caracterul de excepţie al măsurii suspendării nu exclude ca în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege, aceasta să fie dispusă, în raport cu ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezentate, tocmai pentru realizarea protecţiei jurisdicţionale în materie administrativă.

În situaţia de speţă, existenţa cazului bine justificat pentru suspendarea actului administrativ nu poate fi reţinută, nerezultând o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ.

Aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr.35/2009 reprezintă o obligaţie legală ce revine conducerii entităţii auditate, iar neconformarea angajează răspunderea, în condiţiile art.62 lit.”b” din Legea nr.94/1992.

Condiţia privind prevenirea unei „pagube iminente” nu este îndeplinită în cauză.

Prin Decizia nr.35/2009 s-a dispus luarea măsurilor legale pentru recuperarea unor plăţi apreciate ca fiind nelegale, reprezentând sporuri şi alte drepturi acordate salariaţilor Primăriei Municipiului Mangalia şi personalului din învăţământ, pentru care reclamanta nu are condiţia de angajator.

Ca atare, executarea actului administrativ nu implică, prin ea însăşi o pagubă iminentă, cu consecinţe directe şi imediate asupra salariaţilor şi a instituţiei, consecinţe care s-ar produce eventual doar după ce ordonatorul de credite al instituţiei auditate ar finaliza aducerea la îndeplinire a măsurilor şi ar emite deciziile pentru recuperarea prejudiciilor sau ar iniţia acţiuni în justiţie pentru angajarea răspunderii patrimoniale.

O pagubă patrimonială suferită de o autoritate nu echivalează cu accepţiunea dată de art.15 din Legea nr.554/2004, conceptului de „paguba iminentă” care are în vedere nu sensul clasic de prejudiciu efectiv, ci cel de perturbare previzibilă a funcţionării unei autorităţi sau serviciu public.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat recurs Municipiul Mangalia şi Primăria Municipiului Mangalia criticând-o sub aspectele:

S-au invocat prevederile art.14 alin.3 din legea nr.5554/2004, în cauză fiind vorba despre un interes public major, de natură a perturba grav funcţionarea unui serviciu public administrativ;

În ce priveşte critica privind îndeplinirea condiţiei prevenirii producerii unei pagube iminente s-au arătat următoarele :

Executarea plăţii sumelor contestate de către recurenţi au un impact grav asupra resurselor bugetare cu consecinţa imposibilităţii executării în continuare a obligaţiilor fiscale şi contractuale asumate, în principal în ceea ce priveşte plata drepturilor angajaţilor, în prezent bugetul local neavând previzionată plata unei asemenea sume;

Neplata în continuare a drepturilor de natură salarială sau socială în beneficiul angajaţilor recurenţilor este de natură a determina denunţarea contractelor individuale de muncă şi a rapoartelor de serviciu încheiate cu aceştia, la iniţiativa angajaţilor, determinând astfel blocarea activităţii administraţiei publice locale.

Cu privire la cazul bine justificat, care se traduce ca şi pipăire a fondului dreptului, se solicită instanţei a se constata că nelegalitatea măsurilor dispuse prin decizia contestată este una evidentă.

Toate sumele reţinute de către Curtea de Conturi ca fiind nelegal plătite au fost acordate în anul 2008, în conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Mangalia nr.32/27.02.2007, act normativ ce a fost supus controlului legalităţii întrucât a fost contestat de Prefectul Judeţului Constanţa în cadrul tutelei administrative, în acest sens pronunţându-se şi Tribunalul Constanţa prin sentinţa civilă nr.135/22.01.2008 în dosarul nr.6425/118/2007, reţinându-se în esenţă că actul administrativ supus cenzurii contenciosului administrativ a fost adoptat conform atribuţiilor şi a competenţei reglementate prin legea nr.215/2001, autoritatea locală luând act de convenţia părţilor (angajator şi reprezentantul salariaţilor), întemeiată pe dispoziţiile salariale ce vizează raporturile de serviciu şi de muncă ( Legea nr.130/1996, Legea nr.188/1999, Legea nr.53/2003); acordul/CCM la nivel de unitate are un caracter perfect legal, reprezentând actul de voinţă al părţilor, care nu încalcă prevederile legale în materia, aşa cum greşit se susţine în decizia contestată; prin Contractul colectiv de muncă s-au negociat clauze referitoare la drepturi ce pot fi acordate potrivit reglementărilor legale în vigoare ; nu au fost încălcate prevederile art.12 din Legea nr.130/1996 întrucât prin acest document nu s-au stabilit alte valori ale drepturilor salariale deja reglementate prin lege.

Astfel, prin CCM nivelul legal al salariilor de bază ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual nu au fost negociate. Acestea au fost şi sunt la nivelul reglementărilor legale în vigoare, respectiv la nivelul reglementat prin OG nr.6/2007 şi OG nr.10/2008 pentru anul 2008; salariile nu au fost negociate prin contractului colectiv de muncă; sporurile aferente salariilor de bază au fost negociate în temeiul art.72 coroborat cu art.117 din legea privind Statutul funcţionarilor publici şi ale art.20 şi următoarele şi 39 şi următoarele din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii; au fost respectate prevederile art.1 şi art.8 din Legea nr.130/1006 întrucât toate drepturile şi sporurile negociate se încadrează în limitele şi condiţiile prevăzute de statutul funcţionarilor publici şi ale Codului muncii ; s-au respectat şi prevederile art.25 din HG nr.833/2007 întrucât toate drepturile negociate se încadrează, din punct de vedere al reglementării şi posibilităţii de acordare, în conţinutul legii Statutului funcţionarilor publici şi ale Codului muncii;

- de asemenea, prevederile art.3 alin.2 din Codului Colectiv de Muncă Unic la nivel naţional pe anul 2007-2010 au fost respectate întrucât salariile de bază nu au fost negociate, iar pentru celelalte sporuri legislaţia în materie, respectiv Statutul funcţionarilor publici şi Codul muncii, prevede posibilitatea acordării lor. Limitele acestora nu au fost stabilite cu încălcarea prevederilor legale în vigoare. Trebuie menţionat că, prevederile Contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007-2010 este subsecvent Contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul Municipiului Mangalia şi se aplică în ipoteza în care nu există contract colectiv de muncă la nivelul de instituţie publică. Are prioritate Contractul colectiv de muncă de la nivelul Municipiului Mangalia potrivit Legii nr.168/1999 modificată şi completată;

Intimata Curtea de Conturi a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Instanţa a fost învestită cu o cerere de suspendare a efectelor unor acte administrative considerate nelegale şi vătămătoare, cerere întemeiată pe situaţia prevăzută de art.15 din legea nr.544/2004, în care persoana vătămată a sesizat instanţa de judecată cu anularea actelor administrative vătămătoare.

Textul de lege pe care reclamanta şi-a întemeiat cererea instituie cerinţa îndeplinirii a două condiţii, considerate cumulative pentru a putea fi dispusă suspendarea efectelor actelor administrative, anume: existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente, imposibil de reparat ulterior.

Instituirea celor două condiţii, necesitatea întrunirii lor cumulativ are rolul de a limita eventualele abuzuri în valorificarea dreptului de a solicita suspendarea efectelor unui act administrativ ( care se bucură de prezumţia de legalitate) de către persoanele ce se pretind vătămate de efectele acestui act.

Doctrina dar şi practica judecătorească au fost unanime în a recunoaşte că elementele de către dispune judecătorul învestit cu o astfel de cerere, cu ajutorul cărora apreciază existenţei unui caz bine justificat sunt date de ansamblul circumstanţelor concrete ale cauzei, conturate de situaţie de fapt dar şi de cea de drept, singurele ce pot induce o îndoială puternică şi evidentă asupra legalităţii actului administrativ emis.

Pentru a putea decela însă acele elemente de natură a induce concluzia unei îndoieli puternice, judecătorul învestit cu o cerere de suspendare are la îndemână doar posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenţei drepturile pretinse de către reclamantul vătămat ca fiind încălcate, întrucât în cadrul procedurii de judecată presupusă de o astfel de cerere nu poate fi antamat fondul neînţelegerilor părţilor.

În cauză, judicios judecătorul fondului a reţinut că, criticile de nelegalitate ale actelor, emise în speţă, invocate de către reclamanţi ca fiind de natură să inducă o îndoială puternică şi evidentă asupra legalităţii actelor, critici reluate în motivele de recurs (referitoare la legalitatea contractului colectiv de muncă, aprobarea acestuia prin HCL- supusă cenzurii Prefectului Constanţa, negocierea şi acordarea sporurilor salariale în conformitate şi cu respectarea dispoziţiilor Legii nr.130/1996, Legii privind Statutul Funcţionarilor Publici, Legii nr.53/2003 privind Codul muncii, a HG nr.833/2007, reprezintă aspecte de fond a căror cercetare nu se poate face în prezenta cauză ce are ca obiect suspendarea exercitării actelor administrative, aceste aspecte putând fi eventual valorificate în pricina de fond a părţilor ce vizează anularea acestor acte administrative.

În ceea ce priveşte critica privind îndeplinirea cerinţei privind dispunerea suspendării pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, se reţine de către instanţa de recurs că nici această critică nu este întemeiată.

Aceasta pentru că pe de o parte, legiuitorul a instituit cumulativ această condiţie, cu cea referitoare la existenţa unui caz bine justificat, caz pe care instanţa de recurs a reţinut că nu a fost dovedit în speţă.

Pe de altă parte, se reţine că dispoziţiile Legii nr.554/2004 vorbesc despre faptul că se impune măsura suspendării executării efectelor unui act administrativ atunci când se previne producerea unei pagube iminente şi care ulterior nu mai poate fi reparată.

Ori, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, faţă de obiectul şi dispoziţiile actelor administrative a căror suspendare se cere, nu se poate vorbi despre imposibilitatea reparării ulterioare a consecinţelor ivite ca urmare a aducerii la îndeplinire a măsurilor impuse de Curtea de Conturi.

Referitor la criticile de recurs privind îndeplinirea condiţiei privind prevenirea producerii unei pagube iminente, în considerarea invocării unui interes public major prevăzut de art. 14 alin.3 din legea nr.554/2004 se reţine de către instanţa de recurs că nici aceasta nu este întemeiată întrucât reclamanţii nu au dovedit perturbarea gravă a funcţionării serviciului public administrativ ca urmare a actelor administrative emise .

De aceea, ţinând cont de toate cele arătate dar şi de împrejurarea că măsura suspendării este una cu caracter excepţional, la care instanţa de judecată poate apela atunci când sunt întrunite condiţiile prevăzute expres de lege, condiţii neîntrunite în speţă -, hotărârea primei instanţe este una legală, neimpunându-se a fi reformată în raport de dispoziţiile art.304 Cod pr.civilă.

În conformitate cu dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă recursul va fi respins ca nefondat.

11. Anulare act administrativ fiscal emis de autoritate. Greşita soluţionare a cererii de rambursare a TVA admisă
Pct.12 al.2 din Ordinul MFP nr.530/2007

Pct.56 – HG nr.44/2004

Art.153, art.156², art.147² al.1 lit.”b” – Cod fiscal

Art.120 al.1 şi 7 – OG nr.92/2003

Decizia civilă nr. 811/CA/10.11.2010

Dosar nr. 3879/118/2009
Prin acţiunea formulată la data de 08.04.2009 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr.3879/118/2009, reclamanta SC C.R G. SRL, în calitate de reprezentant fiscal al Caner Medikal Ticaret Ve Sanayii Limited Sireketi-Turcia, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa – Biroul Soluţionare Contestaţii şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa – Administraţia Finanţelor Publice Constanţa – Structura Administrare Inspecţie Fiscală ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- desfiinţarea Deciziei nr.33/30.03.2009 emise de ANAF – DGFP – Biroul Soluţionare Constestaţii;

- anularea actului administrative fiscal – Decizia de impunere nr.32/22.01.2009 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală din data de 22.01.2009;

- anularea obligaţiei de plată a sumei de 376.948 lei reprezentând TVA şi majorări de întârziere;

- obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost supusă unui control din partea pârâtei AFP Constanţa – Structura de Administrare Fiscală, în urma căruia a fost emisă Decizia de impunere nr.32/22.01.2009 prin care s-a stabilit în sarcina sa obligaţia de rambursare a sumei de 376.948 lei reprezentând TVA şi majorări de întârziere.

S-a reţinut de către organul de control că societatea a beneficiat în mod necuvenit de rambursarea TVA în sumă de 332.487 lei, din care suma de 330.656 lei reprezintă TVA aferentă importurilor de bunuri (mobilier) efectuate în perioada aprilie – iunie 2008, pe considerentul că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.47²alin.1 lit.b din Codul fiscal aprobat prin Legea nr.571/2003.

A susţinut reclamanta că organul de control a reţinut că bunurile ce au făcut obiectul importurilor au fost livrate de catre reclamantă Ministerului de Interne şi Reformei Administrative pe bază de facturi întocmite fără TVA, emise ca urmare a unor livrări efectuate în România, cu toate că reprezentantul fiscal al societăţii controlate a declarat în anexa cererii de rambursare că nu au avut loc livrări de bunuri în România.

De asemenea, în actul de control se mai arată că că nu s-a făcut dovada existenţei unor acorduri/declaraţii de reciprocitate semnate de reprezentanţii autorităţilor competente din România, pe de o parte, şi de cele din ţara solicitantului, pe de altă parte, nefiind astfel întrunite condiţiile prevăzute de pct.50 alin.18 din HG nr.44/2004. Ca atare, organul de control a apreciat că, în conformitate cu dispoziţiile art.150 alin 2 lit.b din Codul fiscal, coroborate şi cu prevederile pct.56 alin.7 din HG nr.44/2004, reclamanta, prin reprezentant fiscal, ar fi trebuit să emită facturi fiscale pentru livrările de bunuri efectuate de persoana impozabilă nestabilită în România, prin aplicarea cotei de 19%.

Reclamanta a susţinut că obligaţiile stabilite în sarcina sa prin actul de control sunt vădit neîntemeiate şi nelegale.

Astfel, s-a arătat că TVA în sumă de 332.488 lei a fost rambursată reclamantei prin Decizia de rambursare nr.753/10.07.2008. Această restituire s-a făcut ca efect al unui control anticipat efectuat urmare a completării de către reclamantă a cererii de rambursare pentru persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA în România, stabilite în afara Comunităţii (formular 313), în temeiul art.147 Cod fiscal, în timp ce raportul de inspecţie fiscal încheiat în 22.01.2009 se raportează la o rambursare cu control ulterior, ce se poate aplica în cazul întocmirii decontului 300, nu a decontului 313.

S-a mai susţinut că, în mod netemeinic şi nelegal, organele de control au ignorant faptul că suma de 332.488 lei, reprezentând TVA aferentă importului de bunuri conform contractului Phare RO 2204/016-772.3.04.02C5, a fost achitată la bugetul de stat de către Ministerul Internelor şi Reformei Administrative în luna mai 2008. Astfel, se arată că o asemenea atitudine nu doar că nu este de natură să stabilească în mod corect situaţia de fapt asupra căreia se răsfrânge controlul, dar reprezintă şi o încălcare a dispozitiilor Cod procedură fiscală.

Prin sentinţa civilă nr.650/25.05.2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa s-a admis acţiunea precizată promovată de reclamanta SC C.R G. SRL, în calitate de reprezentant fiscal al Caner Medikal Ticaret Ve Sanayii Limited Sireketi-Turcia, în contradictoriu cu pârâta DGFP Constanţa.

S-a dispus anularea Deciziei nr.33/30.03.2009, a Deciziei de impunere nr.32/22.01.2009 şi a Raportului de Inspecţie fiscală din 22.10.2009, emise de pârâta DGFP Constanţa, ca nelegale.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.547,90 lei reprezentând cheltuieli de judecată - taxa timbru, timbru judiciar şi onorariu expert.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia de impunere nr.32/22.01.2009 şi prin Raportului de Inspecţie Fiscală din data de 22.01.2009, emise urmare a verificărilor ulterioare a cererii de rambursare pentru persoane neimpozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, cerere întocmită de reclamantă prin reprezentant fiscal pe modelul formularului 313, s-a constatat că aceasta a beneficiat necuvenit de rambursarea de TVA în sumă de 330.656 lei achitată în vamă, aferentă importurilor de mobilier efectuate în perioada aprilie-iunie 2008, stabilind această sumă în sarcina reclamantei şi calculând majorări de întârziere în consecinţă.

Împotriva Deciziei de impunere nr.32/22.01.2009 reclamanta a formulat contestaţie, cale de atac respinsă prin Decizia nr.33/30.03.2009 emisă de DGFP Constanţa – Biroul Soluţionare Contestaţii.

Instanţa a reţinut că, pentru a beneficia de restituirea sumei, reclamanta, prin reprezentant fiscal, a întocmit şi depus la AFPM Constanţa cererea de rambursare pe modelul formularului 313, înregistrată sub nr.7753/10.07.2008, soluţionată de organul fiscal prin Decizia de rambursare nr.7753/28.07.2008.

Conform Ordinului nr.1857/2007, rambursarea cu control ulterior se putea realiza doar în cazul Decontului 300, astfel că, aşa cum a concluzionat expertul în raportul de expertiză, în cazul cererii pe formularul 313 rambursarea de TVA nu se putea reanaliza decât prin control anticipat şi nu prin control ulterior.

De asemenea, instanţa a reţinut că din Adresa nr.302292/07.08.2009 emisă de MIRA reiese faptul că plata taxei pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri în cadrul contractului PHARE RO 2004/016-772.03.04.02C5 s-a efectuat de către Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare, prin OP 370/2008, în cuantum de 334.711 lei, motiv pentru care suma de 330.656 lei, reprezentând aceeaşi obligaţie fiscală, nu ar mai fi trebuit plătită şi de reclamantă, aspect pe care expertul desemnat în cauză îl reţine în concluziile raportului de expertiză.

Din aceeaşi adresă reiese faptul că Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, ca beneficiar al bunurilor livrate, a întocmit Declaraţia 301 – Decont special de TVA, iar sumele necesare plăţii acestei taxe au fost aprobate prin bugetul Oficiului de Plăţi şi Contractare Phare.

Faţă de cele reţinute, instanţa a constatat că acţiunea promovată de către reclamanta SC C.R G. SRL, în calitate de reprezentant fiscal al Caner Medikal Ticaret Ve Sanayii Limited Sireketi-Turcia, este fondată şi, pe cale de consecinţă, a dispus admiterea acesteia, asa cum a fost precizată, în sensul anulării Deciziei nr.33/30.03.2009, a Deciziei de impunere nr.32/22.01.2009 şi a Raportului de Inspecţie fiscală încheiat la data de 22.10.2009, emise de pârâta DGFP Constanţa, ca nelegale.

În baza art.274 Cod procedură civilă, reţinând culpa procesuală a pârâtei, instanta a dispus obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 1.547,90 lei reprezentând cheltuieli de judecată - taxa timbru, timbru judiciar si onorariu expert.