Curtea de apel iaşi decizii relevante Pronunţate în trimestrul al iv-lea 2009 Cuprins

5. Drepturile salariale cuvenite cadrelor didactice în temeiul legii 221/2008

De la data de 2 decembrie 2008 este în vigoare Legea nr.221/2008, care stabileşte valoarea coeficienţilor de multiplicare pentru salarizarea personalului didactic. Acest act normativ nu a suferit nici un fel de modificări prin ordonanţele emise de guvern, toate aceste vizând exclusiv O.G. nr.15/2008, ce a determinat valorile iniţiale ale coeficienţilor de multiplicare. Cu alte cuvinte, paralel coeficienţilor de multiplicare determinaţi prin Legea nr.221/2008 au existat alţi coeficienţi stabiliţi prin ordonanţe de guvern, toate declarate neconstituţionale.

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr.1137 din 27 noiembrie 2009

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi sub nr.69/99/2009 la data de 23.12.2008, Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământ Iaşi, în numele şi pentru reclamanţii membri de sindicat a chemat în judecată pârâtele instituţii de învăţământ, solicitând obligarea acestora la calculul şi plata diferenţelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008 pentru aprobarea O.G. nr.15/2008, începând cu 01.10.2008, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, până la data efectivă a plăţii. S-a mai solicitat şi plata daunelor-interese echivalente cu dobânda legală precum şi aplicarea Legii nr.221/2008 pentru aprobarea O.G. nr.15/2008 începând cu 01.10.2008.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că la data de 28.10.2008 a fost promulgată Legea nr.221/2008 pentru aprobarea O.G. nr.15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ. Potrivit anexei 2 din acest act normativ, salariile personalului didactic şi didactic auxiliar în anul 2008 urmau să se majoreze în câteva etape, respectând valoarea coeficientului de multiplicare 1, astfel: ianuarie – martie 2008 = 259,593 lei; aprilie – septembrie 2008 = 275,168 lei; octombrie – decembrie 2008 = 400,00 lei. Au mai susţinut reclamanţii că Legea nr.221/2008 a fost adoptată cu respectarea prevederilor constituţionale, astfel încât pârâţii aveau obligaţia de plată a drepturilor salariale majorate conform coeficienţilor menţionaţi. Reclamanţii au invocat în cuprinsul acţiunii, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.I pct.2 şi 3 din O.U.G. nr.151/2008 pentru modificarea şi completarea O.G. nr.15/2008. În drept s-au invocat dispoziţiile art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, art.67 din Legea nr.168/1999, art.28 Legea nr.54/2003, art.unic din Legea nr.221/2008 şi O.G. nr.15/2008.

Pârâtul Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive. În motivarea acestei excepţii, pârâtul a susţinut că personalul didactic are contract individual de muncă încheiat cu unităţile de învăţământ, directorul unităţii de învăţământ având calitatea de angajator şi ordonator principal de credite, conform dispoziţiilor Legii nr.84/1995, ale Legii nr.128/1997 şi ale H.G. nr.2192/2004. De asemenea, conform H.G. nr.2192/2004, unităţile de învăţământ sunt finanţate prin bugetul local, ordonator principal de credite fiind primarul unităţii administrativ-teritoriale. A mai susţinut pârâtul că în baza dispoziţiilor art.166 din Legea nr.84/1995, inspectoratele şcolare administrează doar procesul instructiv-educativ şi nu au calitatea de ordonator de credite pentru unităţile de învăţământ. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamanţi, a solicitat respingerea sesizării Curţii Constituţionale.

Pe fondul cauzei, pârâtul a susţinut că prin O.U.G. nr.136/2008 s-a prorogat data de aplicare a Legii nr.221/2008, începând cu data de 01.04.2008. Ulterior, prin O.U.G. nr.151/2008 au fost abrogate prevederile art.1 din O.U.G. nr.136/2008 şi s-au modificat prevederile O.G. nr.15/2008, în sensul că s-au asigurat creşteri salariale diferenţiate pe categorii de personal didactic şi vechime în învăţământ pentru anii 2008 şi 2009, iar pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2008 s-a asigurat o creştere salarială de 9%. În acest sens, a fost emis Ordinul M.E.C.T. nr.5702/23.10.2008. Pârâtul a mai susţinut că O.U.G. nr.136/2008 a fost declarată neconstituţională, astfel încât unităţile de învăţământ sunt abilitate să pună în aplicare prevederile legale în vigoare, respectiv O.G. nr.15/2008, aprobată prin Legea nr.221/2008, modificată şi completată de O.U.G. nr.151/2008 şi Ordinul M.E.C.T. nr.5702/23.10.2008.

La 25.02.2009 instanţa a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate de reclamanţi. Curtea Constituţională a înaintat la 6.07.2009 (data înregistrării la registratura instanţei) decizia nr.842/02.06.2009 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că prevederile art.I pct.2 şi 3 din O.U.G. nr.151/2008 pentru modificarea şi completarea O.G. nr.15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ sunt neconstituţionale.

Prin sentinţa civilă nr.1477/02.10.2009 Tribunalul Iaşi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi; a admis acţiunea formulată de reclamanta U.S.J. „FEN” Iaşi în numele şi pentru reclamanţii membri de sindicat în contradictoriu cu pârâtele instituţii de învăţământ, obligând unităţile de învăţământ pârâte să calculeze şi să achite reclamanţilor diferenţele dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008, reactualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, aferente perioadei 01.10.2008 – 02.10.2009; a respins acţiunea formulată de U.S.J. „FEN” Iaşi, în numele şi pentru reclamanţi, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi, pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut – în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi – că aceasta era întemeiată. Astfel, între reclamanţi şi pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi nu existau raporturi de muncă, în conformitate cu dispoziţiile art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997 coroborate cu dispoziţiile art.7 alin.8 din Legea nr.84/1995, calitatea de angajator având-o unitatea de învăţământ cu personalitate juridică. De asemenea, pârâtul nu avea calitatea de ordonator de credite, având în vedere dispoziţiile art.13 din O.U.G. nr.32/2001, potrivit cărora finanţarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea îşi desfăşoară activitatea. În acelaşi sens şi în art.16 din H.G. nr.2192/2004 se prevede că finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse, potrivit legii.

Pe fond, analizând actele şi lucrările dosarului cauzei, tribunalul a reţinut că potrivit dispoziţiilor art.28 din Legea nr.54/2003, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti şi a organelor de jurisdicţie a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi. Alin.2 al aceluiaşi articol prevede că în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin.1, organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. În speţă, U.S.L.I. Iaşi a formulat acţiunea în numele membrilor săi de sindicat, care aveau calitatea de personal didactic şi personal didactic auxiliar în cadrul unităţilor şcolare pârâte.

Prin acţiune reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la aplicarea O.G. nr.15/2008 şi a Legii nr.221/2008, începând cu data de 01.10.2008, la încadrarea corectă conform actelor normative menţionate şi la calculul şi acordarea diferenţelor salariale rezultate din nerespectarea noului coeficient de multiplicare, valabil de la 01.10.2008, prevăzut în Legea nr.221/2008 începând cu 01.10.2008, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, până la data efectivă a plăţii. Potrivit art.1 alin.1, lit.c, liniuţa 3 din O.G. nr.15/2008, pentru funcţiile didactice prevăzute în anexele nr.1.2, 2 şi 3 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 va fi de 291,678 lei pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2008. Acest act normativ a fost aprobat cu modificări prin Legea nr.221/2008, astfel că prin pct. 3 al acestei legi s-a modificat art.1 alin.1 lit.c, ultima liniuţă din O.G. nr.15/2008, în sensul că pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2008 s-a stabilit că valoarea coeficientului de multiplicare 1 este de 400,00 lei, această valoare reprezentând valoarea de referinţă pentru creşterile salariale ulterioare.

Ulterior, dispoziţiile art.1 alin.1 lit.c ultima liniuţă din O.G. nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, au fost modificate succesiv prin O.U.G. nr.136/2008, prin O.U.G. nr.151/2008 şi prin O.U.G. nr.1/2009. Toate aceste ordonanţe succesive, prin care au fost modificate prevederile O.G. nr.15/2008, au fost declarate neconstituţionale (deciziile nr.1221/12.11.2008, nr.842/02.06.2009, nr.989/30.06.2009 şi nr.984/30.06.2009 ale Curţii Constituţionale). Potrivit dispoziţiilor art.147 alin.1 din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării acestea sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Trebuie însă subliniat că efectele produse de deciziile Curţii Constituţionale în procesele în care s-au invocat excepţiile de neconstituţionalitate nu au semnificaţia unor efecte retroactive ale deciziei, ci reprezintă o aplicare firească a acesteia, având în vedere că de dispoziţia care a făcut obiectul excepţiei depinde soluţionarea cauzei respective. În consecinţă, tribunalul a reţinut că admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate poate produce implicit unele efecte asupra raporturilor juridice născute anterior.

Având în vedere faptul că O.U.G. nr.136/2008, art.I pct.2 şi 3 din O.U.G. nr.151/2008 şi art.2 şi 3 din O.U.G. nr.1/2009 au fost declarate neconstituţionale, instanţa a reţinut faptul că erau în vigoare şi produceau efecte dispoziţiile art.1 alin.1 lit.c ultima liniuţă din O.G. nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, dispoziţii care stabileau o valoare a coeficientului de multiplicare de 400,00 lei.

Mai mult, instanţa de fond a reţinut şi faptul că prin ordonanţele declarate neconstituţionale (nr.136/2008, nr.151/2008 şi nr.1/2009) au fost modificate prevederile art.1 alin.1 lit.c ultima liniuţă din O.G. nr.15/2008. Totodată însă, Legea nr.221/2008, act juridic distinct de O.G. nr.15/2008 şi care stabileşte valoarea coeficientului de multiplicare de 400,00 lei, nu a fost modificată sau abrogată prin alte acte normative, astfel încât aceasta producea efecte de la data intrării ei în vigoare.

Astfel, a reţinut prima instanţă că reclamanţii, personal didactic şi didactic auxiliar, beneficiau de prevederile Legii nr.221/2008, în sensul că salariile acestora trebuiau calculate în funcţie de valoarea coeficientului de multiplicare stabilită prin această lege, de 400,00 lei.

Reclamanţii au solicitat aceste diferenţe de drepturi salariale începând cu 01.10.2008, iar la 30.09.2009 au precizat în instanţă faptul că perioada este cuprinsă între luna octombrie 2008 şi data pronunţării instanţei. În consecinţă, instanţa de fond a constatat că era întemeiată cererea reclamanţilor, de obligare a unităţilor de învăţământ pârâte la calcularea drepturile salariale cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008 şi a pârâţilor (consilii locale, primari şi unităţi de învăţământ) la achitarea diferenţelor dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008, reactualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, aferente perioadei 01.11.2008 – 02.10.2009.

În ceea ce priveşte cererea reclamanţilor de obligare a pârâţilor la aplicarea O.G. nr.15/2008 şi a Legii nr.221/2008, tribunalul a reţinut că aceasta era neîntemeiată, având în vedere faptul că dispoziţiile legale sunt obligatorii pentru toate persoanele, astfel încât nu era necesară pronunţarea unei hotărâri prin care pârâţii să fie obligaţi la aplicarea, în mod generic, a unei legi sau ordonanţe.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi, în numele unităţilor şcolare cu personalitate juridică, considerând-o nelegală şi netemeinică.

A motivat recurentul că în mod greşit prima instanţă a dispus obligarea unităţilor şcolare la plata drepturilor salariale corespunzătoare Legii nr.221/2008. Astfel, prin O.U.G. nr.136/2008, O.U.G. nr.151/2008, şi O.U.G. nr.1/2009 au fost modificate prevederile O.G. nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, ordonanţe care au fost în vigoare şi au produs efecte până la data constatării neconstituţionalităţii, de Curtea Constituţională.

Aşa fiind, unităţile de învăţământ au procedat corect punând în aplicare ordonanţele în cauză. Conform prevederilor H.G. nr.2192/2004 şi ale Legii nr.84/1995 salarizarea personalului bugetar se face de la bugetul statului, unităţile de învăţământ neprimind fondurile aferente creşterilor salariale solicitate. Recurentul a invocat dispoziţiile art.15 alin.2, art.78 şi art.124 din Constituţia României, art.1 din Codul civil, art.11 din Legea nr.24/2000 şi art.11 lit.c alin.3 din Legea nr.47/1992.

Examinând probele cauzei în raport de motivele de recurs invocate, apărările intimatului pe fondul cauzei şi dispoziţiile legale aplicabile, curtea de apel a reţinut următoarele:

Prin O.G. nr.15/2008 au fost reglementate creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ. Potrivit art.1 alin.1, lit.c, liniuţa 3, din O.G. nr.15/2008, pentru funcţiile didactice prevăzute în anexele nr.1.2, 2 şi 3 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 va fi de 291,678 lei pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2008. O.G. nr.15/2008 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008. Astfel, prin pct.3 al Legii nr.221/2008 de aprobare a O.G. nr.15/2008, s-a modificat art.1 alin. 1 lit. c, ultima liniuţă din O.G. nr.15/2008 în sensul că pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2008 s-a stabilit că valoarea coeficientului de multiplicare 1 este de 400,00 lei, această valoare reprezentând valoare de referinţă pentru creşterile salariale ulterioare.

Ulterior, dispoziţiile art.1 alin.1 lit.c ultima liniuţă din O.G. nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, au fost modificate succesiv prin O.U.G. nr.136/2008, prin O.U.G. nr.151/2008 şi prin O.U.G. nr.1/2009.

Curtea a notat că prin O.U.G. nr.136/2008, pe lângă faptul că a fost modificată valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic din învăţământ (art.1), a fost amânată şi aplicarea acestei noi valori până în luna aprilie 2009. În acest sens, art.2 din O.U.G. nr.136/2008, prevede că „Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic din învăţământ, stabilită prin Legea nr.221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, se va aplica începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii aprilie 2009, în condiţiile prevăzute de legea unitară de salarizare a personalului din sectorul bugetar şi ţinând seama de gradul de îndeplinire a criteriilor de performanţă, de creşterea competitivităţii şi calităţii actului de învăţământ”.

La data de 10 noiembrie 2008 a intrat în vigoare O.U.G. nr.151/2008, însă acest act normativ, la art.III prevede că „Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă articolul 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învăţământ în anul 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.739 din 31 octombrie 2008”.

În această circumstanţă, art.2 din O.U.G. nr.136/2008 care amâna pentru luna aprilie 2009 aplicarea noilor coeficienţi, în forma modificată prin O.U.G.151 /2008, a rămas în vigoare.

Este adevărat că O.U.G. nr.136/2008 a fost declarată neconstituţională în integralitatea ei, însă abia la data de 12 noiembrie 2008, prin decizia nr.1121 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of nr.804 din 2 decembrie 2008.

Prin urmare, în intervalul 1.10.2008 – 2 decembrie 2008 şi-a produs efectele art.2 din O.U.G. 136/2008.

Aceasta întrucât, potrivit art.147 alin.(4) din Constituţie, „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”. Efectul ex nunc al actelor Curţii Constituţionale constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept.

A reţinut prima instanţă că efectele produse de deciziile Curţii Constituţionale în procesele în care s-au invocat excepţiile de neconstituţionalitate nu au semnificaţia unor efecte retroactive ale deciziei, ci reprezintă o aplicare firească a acesteia, având în vedere că de dispoziţia care a făcut obiectul excepţiei depinde soluţionarea cauzei respective. În consecinţă, instanţa a reţinut că admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate poate produce implicit unele efecte asupra raporturilor juridice născute anterior. Interpretarea dată de prima instanţă momentului producerii efectelor deciziei Curţii Constituţionale nr.1121/2008, prin care s-a declarat neconstituţională O.U.G. 136/2008, nu a putut fi primită, deoarece excepţia nu a fost invocată de parte în dosarul pendinte, instanţa fiind investită la data de 23.12.2008, ulterior publicării deciziei.

Ca atare, pretenţiile reclamantului privind aplicarea O.G. nr.15/2008 şi a Legii nr.221/2008 în perioada 01.10.2008 - 2.12.2008 s-au vădit a fi nefondate şi au fost respinse.

Prin O.U.G. nr.151/2008 a avut loc o nouă modificare (în sensul diminuării)a valorii coeficientului de multiplicare stabilită prin O.G. nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008. şi ulterior prin O.U.G. nr.1/2009.

Prin deciziile nr.848/02.06.2009, nr.989/30.06.2009 şi nr.984/30.06.2009 Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art.I pct.2 şi 3 din O.U.G. nr.151/2008, pentru modificarea şi completarea O.G. nr.15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, erau neconstituţionale.

Prin O.U.G. nr.1/2009 s-au modificat din nou, în sensul reducerii, valorile coeficienţilor de multiplicare. Curtea Constituţională a declarat neconform cu Constituţia şi acest act normativ, statuând în acest sens prin Decizia nr.989/30.06.2009.

Prin urmare, de la data de 2 decembrie 2008 a fost în vigoare Legea nr.221/2008, care stabileşte valoarea coeficienţilor de multiplicare pentru salarizarea personalului didactic.

Acest act normativ nu a suferit nici un fel de modificări prin ordonanţele emise de guvern, toate aceste vizând exclusiv O.G. nr.15/2008, ce a determinat valorile iniţiale ale coeficienţilor de multiplicare. Cu alte cuvinte, paralel coeficienţilor de multiplicare determinaţi prin Legea nr.221/2008 au existat alţi coeficienţi stabiliţi prin ordonanţe de guvern, toate declarate neconstituţionale.

În atare condiţii, nu a existat temei ca unităţile şcolare pârâte să refuze aplicarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi în Legea nr.221/2008, în privinţa cărora nu au suferit modificări legale, în perioada 02.12.2008 - 02.10.2009.

Curtea de apel a constatat că prin aplicarea coeficienţilor prevăzuţi în Legea nr.221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. nr.15/2008, nu s-a adus atingere Legii nr.84/1995 şi nici art.16 din H.G. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanţarea şi administrarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, care prevede că: „Finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse, potrivit legii”, ceea ce înseamnă că finanţarea se asigura potrivit salarizării rezultate din aplicarea valorii coeficienţilor prevăzuţi de Legea nr.221/2008.

Pentru aceste considerente, curtea de apel a constatat recursul ca fiind întemeiat, iar în baza art.312 C.pr.civ. l-a admis, modificând în parte sentinţa recurată, obligând unităţile de învăţământ pârâte să calculeze şi să achite reclamanţilor diferenţele dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008, reactualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, aferente perioadei 02.12.2008 – 02.10.2009. A fost respinsă cererea reclamanţilor vizând obligarea unităţilor de învăţământ pârâte să calculeze şi să achite reclamanţilor diferenţele dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008, reactualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, aferente perioadei 01.10.2008 - 02.12.2008.

6. Răspunderea patrimonială a gestionarului.

Pentru a se stabili dacă, prin modul de exercitare a atribuţiilor de serviciu gestionarul a creat prejudicii patrimoniului unităţii angajatoare, trebuie determinat în mod concret patrimoniul gestionat, în intervalul de referinţă. Delimitarea patrimoniului se face prin inventarierea acestuia, la preluare, conform procedurii prevăzute de Hotărârea nr.2230/1969 (în vigoare la momentul preluării gestiunii de salariată) şi inventarierea la predare, conform dispoziţiilor Ordinului M.F.P. nr.1753/2004 (incident la acel moment). Inventarierea fără respectarea procedurii legale nu poate fi reţinută ca probă în determinarea patrimoniului existent la data încetării raporturilor de muncă.

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr.1138 din 4 decembrie 2009

Prin cererea înregistrată la nr.8470/99/2008 reclamanta Unitatea Medico-Socială Sculeni a chemat în judecată pe pârâta M.C.-G. solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 428.763.371 lei, cu titlu de daune constând în : 43.327.436 - lipsuri în gestiune, 23.965.935 lei avansuri spre decontare nejustificate; 361.470.000 lei – plăţi în numerar din casierie din veniturile proprii ale unităţii, fără nici o aprobare.

În motivarea acţiunii, reclamanta arată că M.C.-G. a îndeplinit în anii 2004 şi 2005 funcţia de administrator cu gestiune la Unitatea Medico-Socială Sculeni, funcţie în care avea ca atribuţii administrarea unităţii – constând în asigurarea funcţionării în bune condiţii a unităţii, prin aprovizionarea cu mijloace materiale şi băneşti necesare cheltuielilor cu reparaţiile, asigurarea cu medicamente a asistaţilor, plata salariilor, îndeplinirea obligaţiilor faţă de bugetul de stat şi al asigurărilor sociale, gestionarea magaziilor de materiale de întreţinere şi gospodăreşti, a magaziei de alimente şi altele.

În toată această perioadă pârâta a săvârşit mai multe abateri, cum ar fi: neîntocmirea documentelor justificative pentru primirea şi eliberarea din magazie a valorilor materiale; eliberarea din magazie de diverse materiale fără întocmirea documentelor justificative; eliberarea de alimente din magazie fără întocmirea bonurilor de consum şi fără întocmirea listei zilnice de alimente; ridicarea din casierie a unor sume de bani cu titlul de avansuri spre decontare, dar fără a le mai justifica; virarea cu de la sine putere a sumei de 361.470.000 lei vechi, din veniturile proprii ale unităţii, în contul Consiliului Local al Primăriei V., neconducerea timp de 1(unu) an a registrului de casă în care să fie înregistrate zilnic operaţiunile de încasări şi plăţi; înregistrarea la plată a sumei de 45.000.000 lei vechi, reprezentând al 13-lea salariu pe anul 2004, dar fără a ordonanţa statele de plată şi fără a se înregistra semnăturile unor persoane îndreptăţite.

Toate aceste neglijenţe au condus la păgubirea Unităţii Medico-Socială Sculeni cu suma totală de 428.763.371 lei vechi, pentru care pârâta se făcea direct răspunzătoare. Constatarea pagubei s-a făcut la inventarierea anuală cu proces-verbal nr.29/27.01.2006, debitul fiind preluat în bilanţul contabil încheiat la data de 31.12.2005.

Prin sentinţa civilă nr.328 din 27.02.2009 Tribunalul Iaşi a respins acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Medico-Socială Sculeni, în contradictoriu cu pârâta M.C.-G.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că pârâta M.C.-G. a fost angajată la Unitatea Medico-Socială Sculeni pentru o durată de 3 luni, pe perioada 01.03.2004 - 01.06.2004, în funcţia de administrator, conform contractului individual de muncă nr.21/2004.

În fişa postului se menţionau ca atribuţii: participarea la lucrările de întocmire a planurilor financiare şi la corelarea acestora cu celelalte planuri, calitatea de preşedinte al comisiei de inventariere, asigurarea bazei materiale necesare funcţionării unităţii.

Potrivit dispoziţiilor art.270(1) Codul muncii, angajaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. Pentru a exista posibilitatea antrenării răspunderii patrimoniale a angajatului este necesar să existe un contract valabil, un prejudiciu, un fapt generator constând în neexecutarea sau executarea necorespunzătoare, din culpă a contractului şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

În raportul comisiei de cercetare înregistrat la nr.127/12.05.2006 la Unitatea Medico-Socială Sculeni, s-a reţinut că în calitate de gestionar, pârâta M.C.-G. a eliberat din magazie diverse valori materiale, fără a avea documente de ieşire justificative legal întocmite sau neîntocmite, ceea ce a determinat atât la finele anului 2004, cât şi la sfârşitul lunii iunie 2005, să nu poată fi justificate alimente şi materiale de întreţinere şi gospodărire în valoare de 43.327.436 lei vechi. La interogatoriu, pârâta a recunoscut că a eliberat din magazie materiale şi alimente sub supravegherea bucătăresei, asistentei-şefe şi directoarei.

Unitatea nu a făcut dovada predării gestiunii către pârâtă şi nici nu a depus la dosar dovezi privind inventarierea de la finele anului 2004 sau în luna iunie 2005.

În ceea ce priveşte suma de 23.965.935 lei, reţinută în raportul comisiei de cercetare din 12.05.2006, ca fiind eliberată nelegal din casierie, pentru cheltuieli materiale şi deplasări aferente anului 2005, tribunalul a reţinut că nu s-a făcut dovada că pârâta a fost încadrată în cursul anului 2005 în funcţia de casier şi nu s-au stabilit atribuţiile din fişa postului pentru această funcţie.

S-a mai reţinut în raportul din 12.05.2006 că în perioada 01.03.2004 – 18.03.2005 registrul de casă a fost întocmit de contabilul unităţii şi nu de casier, în multe cazuri fiind nesemnat de casier şi uneori nici de contabil, iar în perioada 18.03.2005 – 31.05.2005 registrul de casă nu s-a întocmit deloc.

La interogatoriu, pârâta a recunoscut că a ţinut împreună cu contabilul unităţii registrul de casă, dar din probele administrate nu a rezultat că intra în atribuţiile sale de serviciu ţinerea acestui registru.

În ceea ce priveşte susţinerea angajatorului referitoare la virarea sumei de 361.470.000 lei vechi în contul Primăriei comunei V., instanţa de fond a reţinut că nu s-au făcut dovezi din care să rezulte că pârâta a dispus în acest sens.

La dosar a fost depus procesul-verbal privind rezultatele inventarierii patrimoniului la data de 31.12.2005, dar nu au fost depuse şi dovezi din care să rezulte dacă pârâta avea calitatea de gestionar, ce conţinea gestiunea acesteia şi modul efectiv în care s-a desfăşurat inventarierea.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Unitatea Medico-Socială Sculeni, considerând-o nelegală şi netemeinică şi motivând că argumentele instanţei de fond veneau în contradicţie cu probele cauzei. Intimata M.C.-G. a fost angajată pe postul de administrator la Unitatea Medico-Socială Sculeni, exercitând în fapt şi atribuţii de gestionare a alimentelor, materialelor, chimicalelor şi a altor materiale consumabile, precum şi atribuţii de casierie, în sensul Legii nr.22/1969, fapt recunoscut de aceasta la interogatoriu. Nu se impunea dovada predării gestiunii la angajare, deoarece intimata a pornit în gestiune de la zero şi nu prin predarea unei gestiuni anterioare.

A mai motivat recurenta că intimata a fost invitată să participe la efectuarea inventarului în luna iunie 2005, prin adresa nr.10750/28.06.2005, cu confirmare de primire prin poştă, întocmită în baza deciziei nr.26/24.06.2005. Întrucât intimata nu a răspuns invitaţiei, s-a emis o nouă decizie, cu nr.788/01.07.2005, în baza căreia s-a efectuat predarea-primirea gestiunii, în lipsa acesteia. Din comisie a făcut parte şi un delegat de la Primăria V., însă nu a participat noul contabil, aşa cum a reţinut instanţa de fond. Inventarierea generală a patrimoniului s-a făcut în conformitate cu O.M.F.1753/2004, de comisia numită prin decizia nr.188/12.12.2005. La acest inventar contabilul a participat doar pentru instruirea comisiei de urmărire şi coordonare a executării corecte a inventarierii şi nu la inventarierea faptică.

Recurenta a mai susţinut că respingerea cererii de obligare a intimatei la plata sumei de 23.296.000 lei reprezentând contravaloarea unor cheltuieli materiale şi deplasări pentru anul 2005 este în contradicţie cu probele cauzei. Intimata a exercitat funcţia de casier, chiar dacă în contractul de muncă şi fişa postului nu s-au făcut menţiuni în acest sens. Exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de casier rezulta din adresa nr.406458/26.03.2004 către Trezoreria Iaşi, permisul nr.336 emis de D.G.F.P., vizat pe anii 2004 şi 2005. La interogatoriu, intimata a recunoscut că a ţinut registrul de casă, împreună cu contabilul unităţii. În acest condiţii, era răspunzătoare pentru plăţile făcute necuvenit (suma de 23.296.000 lei, precum şi suma de 3.000.000 lei al 13-lea salariu al unui angajat).

Recurenta a afirmat că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de obligare a intimatei la plata sumei de 361.470.000 lei, reprezentând o plată nedatorată, făcută în contul Primăriei V., în loc de a fi depusă în contul unităţii, ca venit propriu obţinut conform H.G.412/2003. Dovada acestei pretenţii erau tabele de încasare şi chitanţele de răspuns cu sumele încasate pe fiecare asistat, foaia de vărsământ cu chitanţă în Trezoreria Iaşi, ce necesitau doar semnătura casierului, şi nu a conducerii ori a contabilului. De asemenea, intimata a recunoscut în faţa comisiei de audit, la data de 13.09.2005, că a dispus de această sumă la indicaţia contabilei primăriei, iar nu a conducerii unităţii.

A mai arătat recurenta că instanţa nu a ţinut cont de raportul de audit nr.75/08.05.2006 întocmit de expertul independent.

Examinând probele cauzei în raport de motivele de recurs invocate, apărările intimatei şi dispoziţiile legale aplicabile, curtea de apel a reţinut că potrivit art.24 din Legea nr.22/1969, „angajaţii răspund material, potrivit codului muncii şi prevederilor prezentei legi, pentru pagubele cauzate în gestiuni prin fapte ce nu constituie infracţiuni”, iar potrivit art.270 alin.(1) din Codul muncii, „salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor”.

Drepturile şi îndatoririle, ca şi sarcinile de serviciu, sunt concretizate pentru toate categoriile de salariaţi, inclusiv pentru gestionari, în contractele individuale de muncă. În cazul producerii unor prejudicii materiale, faptul că acestea s-au produs în legătură cu munca anumitor salariaţi şi din vina acestora se examinează în raport cu sarcinile concrete, prevăzute în contractul individual de muncă, şi cu modul de îndeplinire a acestora.

Intimata M.C.-G. a intrat în raporturi juridice de muncă cu Unitatea Medico-Socială Sculeni, iniţial, pe durata 01.03.2004 – 01.06.2004, în baza contractului individual de muncă nr.21/2004, apoi pe durata 01.06.2004 – 01.09.2004, în baza contractului individual de muncă nr.22/2004, şi ulterior acestuia, pe durată nedeterminată în baza contractului individual de muncă nr.23/2004 şi a sentinţei civile nr.1620/26.10.2005 a Tribunalului Iaşi, irevocabilă prin decizia civilă nr.284 din 18.04.2006 a Curţii de Apel Iaşi.

A fost angajată pe funcţia de administrator, cu obligaţiile determinate concret în fişa postului, ce purta semnătura salariatei. Din acest document rezulta că, în calitate de administrator, avea şi atribuţii specifice de gestionar, aspect de altfel recunoscut şi de intimată, prin nota explicativă dată în faţa comisiei de audit.

Este evident astfel că, de la momentul angajării, până data de 12.05.2006, momentul desfacerii contractului individual de muncă prin decizia nr.07/12.06.2006, M.C.-G. a avut în gestiune patrimoniul Unităţii Medico-Sociale Sculeni.

Pentru a se stabili dacă, prin modul de exercitare a atribuţiilor de serviciu a creat prejudicii patrimoniului unităţii angajatoare, trebuia determinat în mod concret patrimoniul gestionat, în intervalul 01.03.2004 - 12.05.2006. Delimitarea patrimoniului se face prin inventarierea acestuia, la preluare, conform procedurii prevăzute de Hotărârea nr.2230/1969 (în vigoare la momentul preluării gestiunii de salariată) şi inventarierea la predare, conform dispoziţiilor Ordinului M.F.P. nr.1753/2004 (incident la acel moment).

Unitatea Medico-Socială Sculeni a devenit instituţie publică specializată, cu personalitate juridică, în subordinea consiliului local, prin reorganizarea Centrului de Sănătate Sculeni, unitate exterioară a unui spitalului clinic de urgenţă din Iaşi, ca urmare a aplicării H.G. nr.412/15.03.2003. În raportul de audit nr.75/08.05.2005 se menţiona că în baza deciziei nr.34/09.01.2004 s-a procedat, pe bază de protocol, la predarea-primirea bunurilor de la Centrul de Sănătate Sculeni, către Consiliul Local V. Se menţiona în raport că pentru categoria de bunuri constând în medicamente, materiale sanitare, hrană, nu s-a întocmit liste de inventariere, motivat de faptul că la acel moment erau decontate de primărie. Curtea a constatat că în acest context a avut loc o reorganizare a unităţii de asistenţă medico-socială şi nu s-a creat o unitate nouă, fără nici un patrimoniu, iar la momentul angajării intimatei pe post de administrator, cu atribuţii de gestionare, trebuia să-i fie predată gestiunea ce urma a o administra, în procedura Hotărârii nr. 2230/1969. Chiar şi în condiţiile în care, aşa cum susţinea recurenta, nu erau bunuri în gestiune (fapt greu de crezut în condiţiile unei reorganizări), se impunea menţionarea într-un înscris a stadiului gestiunii preluate.

În ceea ce priveşte predarea gestiunii la momentul încetării raporturilor de muncă, în iunie 2005, curtea a constatat că nu exista un raport întocmit în acest sens. În procedura Ordinului M.F.P. nr.1753/2004, conducerea unităţii era obligată a încunoştinţa în scris gestionarul despre operaţiunea de inventariere, cu indicarea locului, zilei şi orei fixate pentru începerea lucrărilor. Contrar celor susţinute de recurentă, la dosar nu exista dovada încunoştinţării intimatei despre inventarierea din 01.07.2007 ori despre cea din 31.12.2007.

În aceste circumstanţe, inventarierea fără respectarea procedurii legale nu a putut fi reţinută ca probă în determinarea patrimoniului existent la data încetării raporturilor de muncă.

Dar chiar şi în condiţiile în care s-ar fi reţinut ca valabil inventarul prezentat de unitate după desfacerea contractului de muncă al pârâtei, tot nu se putea determina patrimoniul avut în gestiune, datorită lipsei evidenţei patrimoniului ce a fost preluat spre administrare la 01.03.2004.

Mai mult, curtea a reţinut că prejudiciul în gestiune era reprezentat de lipsurile constatate în gestiune, într-un interval determinat, prin compararea datelor constatate faptic, prin numărare, cântărire, măsurare,după caz, şi înscrise în listele de inventariere, cu cele din evidenţa tehnico-operativă (fişele de magazie) şi din contabilitate.

Ori, în cauză, nu au existat dovezi care să ateste că lipsurile au fost constatate într-un atare procedeu şi în privinţa căror mijloace materiale sau bunuri s-au constatat minusuri. Nici raportul de audit şi nici procesul verbal privind rezultatele inventarierii din 31.12.2005 ori bilanţul contabil şi balanţa de verificare din 31.12.2005 nu au făcut dovada lipsurilor efectiv constate în gestiune, ci doar prezentau la modul general, pe conturi, activul şi pasivul unităţii.

Este adevărat că pârâta a recunoscut atât în faţa comisiei de audit, cât şi la interogatoriul luat în instanţă, că elibera din gestiune bunuri sub supravegherea bucătăresei, asistentei-şefe ori a directoarei, însă nu s-a putut stabili cu certitudine valoarea bunurilor ieşite din gestiune fără documente.

În acest context, în mod corect prima instanţă a constat ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 43.327.436 lei vechi reprezentând lipsă în gestiune.

În ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata sumei de 23.965.935 lei vechi, reprezentând avansuri date nejustificat spre decontare în cursul anului 2005, curtea a reţinut că în mod corect a fost respinsă de prima instanţă.

Cu împuternicirea înregistrată sub nr.406458/26.03.2004 şi permisul nr.336/2004 s-a făcut dovada că pârâta M.C.-G. a exercitat în cursul anilor 2004 şi 2005 şi funcţia de casier, aşa cum a susţinut recurenta-reclamantă. Ceea ce nu a dovedit însă recurenta era faptul că suma de 23.965.935 lei fusese decontată de pârâtă nejustificat pentru materiale şi deplasări. În acest sens, în afara raportului comisiei de cercetare din 12.05.2006, în care se menţiona această sumă, fără a se preciza în concret cheltuielile şi deplasările pentru care s-au făcut plăţi nejustificate, nu s-au produs alte probe în susţinerea lipsurilor afirmate. În plus, nu s-a depus statul de plată pentru a dovedi că salariatul P.I. apărea ca beneficiar al celui de-al 13 salariu, pentru anul 2004 şi că nu ar fi încasat aceşti bani.

În ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata sumei de 361.470.000 lei vechi, reprezentând plăţi nejustificate în contul Consiliului local al Primăriei V., curtea de apel a reţinut că nu s-a făcut dovada virării unei asemenea sume în contul indicat de recurentă şi că această sumă ar fi reprezentat venituri proprii în sensul H.G. nr.412/2003, iar contul de depunere ar fi fost diferit, deşi prin motivele de recurs recurenta a menţionat că va depune la dosar foaia de vărsământ şi tabelele însoţite de chitanţele de încasare a sumelor în discuţie.

Pentru aceste considerente, curtea de apel a respins recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa recurată.

7. Modificarea unilaterală a contractului individual de muncă sub aspectul salariului

În cazul schimbării locului de muncă şi funcţiei, salariul poate fi diminuat numai dacă este rezultatul negocierii, deci întrunirii acordului de voinţă al celor două părţi: angajator şi salaria

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr.1159 din 15 decembrie 2009

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi sub nr.3714/99/2009, la 04.06.2009, contestatoarea A.M. a chemat în judecată pe intimata S.C. „CET IASI” S.A. pentru a fi obligată la anularea actului adiţional nr.10740/06.05.2009 la contractul individual de muncă şi a deciziei nr.104/04.05.2009 emisă de pârâtă.

În motivare s-a arătat faptul că din anul 1992 contestatoarea era angajata intimatei, iar la data de 01.02.2007 a fost promovată în funcţia de inspector resurse umane, acordându-i-se clasa de salarizare 22B, cu un salariu brut de 1270 lei. La 1.04.2007 a devenit definitivă pe această funcţie, acordându-i-se clasa de salarizare 23B, cu un salariu brut de 1319 lei. Până la 1.06.2008 au intervenit trei majorări de salariu, ajungând la acel moment să aibă un salariu brut de 1854 lei.

La 05.05.2009, fără a i se aduce la cunoştinţă modificarea contractului de muncă, a primit decizia 104/04.05.2009 emisă de pârâtă, prin care aceasta decisese trecerea din funcţia de inspector resurse umane, în funcţia de pregătitor completator. Urmarea acestui act a fost trecerea într-o clasă de salarizare inferioară. Decizia nu cuprindea termenul în care putea fi contestată şi nici instanţa competentă a soluţiona contestaţia. La 06.05.2009, după ce i s-a comunicat această decizie, contestatoare a fost chemată pentru a semna un act adiţional prin care i se schimba locul de muncă, funcţia, durata concediului de odihnă şi salariul; a semnat acest act cu obiecţiuni, fiind un act abuziv şi nelegal încheiat, întrucât a fost emis ulterior deciziei nr.104/04.05.2009 emisă de pârâtă, i s-a schimbat locul de muncă, funcţia, durata concediului de odihnă şi salariul în mod unilateral.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată pentru următoarele motive: prin hotărârea nr.3/30.03.2009, Consiliul de Administraţie al intimatei a dispus întocmirea unui program de analiză şi măsuri în vederea reorganizării şi eficientizării tuturor activităţilor în cadrul societăţii. Comisia de analiză a încheiat procesul verbal nr.8110/13.04.2009 prin care s-a hotărât desfiinţarea Centrului de Profit URPS Iaşi, începând cu 1.05.2009 şi reorganizarea activităţii de reparaţii. Urmare a acestei situaţii, s-au desfiinţat 4 posturi şi transformate în muncitori, printre care şi postul contestatoarei. Prin adresa 9658/30.04.2009 contestatoarea a fost informată asupra schimbării funcţiei şi locului de muncă conform art.17 C.muncii, adresă semnată de aceasta şi necontestată.

Prin sentinţa civilă nr.1454 din 30.09.2009, Tribunalul Iaşi a admis în parte contestaţia formulată de contestatoarea A.M. în contradictoriu cu intimata S.C. „CET IAŞI” S.A., a anulat decizia nr.104/04.05.2009 emisă de intimată, a anulat în parte actul adiţional nr.10740/06.05.2009 la contractul individual de muncă, numai în ceea ce priveşte clauza referitoare la salariul de bază brut lunar.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că în fapt, la 04.05.2009, intimata a emis decizia 104/04.05.2009 prin care a dispus ca, începând cu 01.05.2009, contestatoarei să i se schimbe locul de muncă din inspector resurse umane, în pregătitor completator, limite 8-23, conform art.4.31 din C.C.M. pe anul 2009.

Ulterior, la 06.05.2009 s-a încheiat actul adiţional nr.10740 la contractul individual de muncă prin care s-a hotărât, de comun acord, modificarea contractului individual de muncă începând cu 01.05.2009 astfel: schimbarea locului de muncă şi al funcţiei în pregătitor completator, clasa 21, treapta B, salariul de bază brut fiind de 1357 lei, iar concediul de odihnă fiind suplimentat cu 3 zile. Contestatoarea a semnat cu menţiunea „Salariul de bază a fost hotărât doar de angajator, fără acordul meu”.

Conform fişei postului, anexei (din 01.02.2007) la această fişă, contestatoare ocupa anterior funcţia de inspector resurse umane. Din răspunsurile date de intimată la punctele de interogatoriu formulate de contestatoare a reieşit faptul că acesteia i se acordase grupa de salarizare 23 B, ajungând la un salariu brut de 1854 lei.

Conform art.65 C.muncii, invocat de intimată, „Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de munca determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.(Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă”.

Prin prisma dispoziţiilor art.41 C.muncii, decizia nr.104/04.05.2009 reprezenta o măsură de modificare unilaterală a contractului individual de muncă, trecerea contestatoarei pe un alt post constituind o modificare unilaterală a contractului de muncă, întrucât implica modificarea condiţiilor de muncă, a felului muncii şi a salariului care a fost diminuat considerabil, ceea ce atrăgea anularea deciziei.

Potrivit art.37 Codul muncii, drepturile şi obligaţiile privind relaţiile de muncă dintre angajator şi salariat se stabilesc prin negociere, ceea ce presupune acordul şi consimţământul părţilor. Modificarea unilaterală a contractului individual de muncă printr-o decizie unilaterală a angajatorului, în sensul trecerii salariatului dintr-o funcţie de conducere, într-o funcţie de execuţie, cu consecinţa schimbării felului muncii şi a diminuării salariului (în speţă, diminuarea clasei de salarizare), este inadmisibilă, contravenind art.41 alin.1 Codul muncii şi art.72 din C.C.M. pe anii 2007-2010. Mai mult decât atât, conform art.17 alin.4 Codul muncii, orice modificare a unuia dintre elementele contractului individual de muncă, prevăzute la art.17 alin.2, impune încheierea unui act adiţional. În aceste condiţii, intimata nu putea proceda la modificarea funcţiei, locului de muncă prin această decizie cu caracter unilateral, ignorând dispoziţiile art.37 Codul muncii şi a celorlalte dispoziţii menţionate. Tocmai din acest motiv, faptul că în decizie nu se prevedeau termenul în care putea fi atacată şi instanţa să soluţioneze contestaţia, constituie aspecte ce nu au relevanţă juridică.

Apărarea intimatei, în sensul că această decizie atacată s-a dat în temeiul art.65 C.muncii, nu a putut fi reţinută pentru următoarele motive: din interpretarea sistematică, logică şi gramaticală a acestei decizii rezulta faptul că reprezenta o dispoziţie cu caracter unilateral prin care s-a urmărit modificarea contractului individual de muncă în baza căruia s-au născut raporturile juridice de muncă dintre părţile în litigiu. Însă, regula în această materie este aceea a modificării prin acordul părţilor conform art.41 Codul muncii, şi numai prin excepţie, prin voinţa unilaterală a angajatorului, în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de Codul muncii. În cauză nu s-a pus problema unui acord al părţilor (în privinţa deciziei nr.104/04.05.2009). În ceea ce priveşte dispoziţiile art.65 Codul muncii, instanţa de fond nu a putut reţine din actele depuse la dosar faptul că desfiinţarea locului de muncă al contestatoarei a avut o cauză reală, efectivă şi serioasă. Caracterul efectiv, real şi serios al desfiinţării locului de muncă ocupat de salariat poate rezulta din: programul de restructurare şi reorganizare a societăţii, proiectul de concediere colectivă, tabelul nominal al personalului disponibilizat, organigramele şi statele de funcţii ale unităţii. În nici un caz desfiinţarea a patru posturi din suprastructura URPS – aşa cum a susţinut intimata în cuprinsul întâmpinării – nu putea fi încadrată în dispoziţiile art.65 Codul muncii. În cauză nu au fost îndeplinite nici dispoziţiile art.48 Codul muncii, nefiind vorba de o situaţie de forţă majoră, sancţiune disciplinară sau măsură de protecţie a salariatului.

În ceea ce priveşte actul adiţional nr.10740/06.05.2009 emis de intimată, tribunalul a reţinut faptul că acesta prevedea, pe lângă modificarea funcţiei, locului de muncă, şi scăderea cuantumului salariului (diminuarea clasei de salarizare de la 23B, la 8-23), ori contestatoarea a semnat actul adiţional cu o obiecţie: „Salariul de bază a fost hotărât doar de angajator, fără acordul meu”. În aceste condiţii, nici actul adiţional nu respecta dispoziţiile art.17, 37, 41 Codul muncii în ceea ce priveşte salarizarea, astfel încât doar din acest punct de vedere a fost anulat, restul prevederilor nefiind contestate de contestatoare (aceasta semnând doar cu o singură obiecţie privind cuantumul salariului).

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs S.C. „CET IAŞI” S.A., considerând-o nelegală şi netemeinică, motivând că prin hotărârea nr.3/30.03.2009, Consiliul de Administraţie dispus întocmirea unui program de analiză şi măsuri în vederea reorganizării şi eficientizării tuturor activităţilor în cadrul societăţii. Comisia de analiză, desemnată prin hotărârea nr.72/06.04.2009, a încheiat procesul verbal nr.8110/13.04.2009 prin care s-a hotărât desfiinţarea Centrului de Profit URPS-Iaşi, începând cu 1.05.2009, şi reorganizarea activităţii de reparaţii. Prin hotărârea nr.4/28.04.2009 a Consiliului de Administraţie s-a hotărât desfiinţarea Centrului de Profit URPS-Iaşi, începând cu 1.05.2009. Urmare a acestei situaţii, salariaţii ai căror posturi au fost desfiinţate nu au fost concediaţi, aşa cum prevăd dispoziţiile art.65 din Codul muncii. În ceea ce o priveşte pe contestatoare, aceasta a fost trecută conform pregătirii profesionale pe postul deţinut anterior, acela de pregătitor completator, cu renegocierea salariului în funcţie de atribuţiile competenţele şi răspunderea pentru noul loc de muncă.

A mai motivat recurenta că prin adresa nr.9658/30.04.2009 contestatoarea a fost informată asupra schimbării funcţiei (aceea de pregătitor completator, pe care a deţinut-o înainte de cea de inspector resurse umane), asupra clasei de salarizare şi locului de muncă conform art.17 C.muncii, adresă semnată de aceasta şi necontestată. Recurenta a solicitat a se avea în vedere faptul că A.M. nu mai are atribuţiile, competenţele şi răspunderea pentru funcţia de inspector resurse umane, condiţii necesare pentru păstrarea clasei de salarizare, prin raportare la dispoziţiile art.4.26 alin.1 şi 2 din C.C.M. pe anul 2009.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârea primei instanţe, prin prisma criticilor formulate de recurentă, curtea de apel a constatat următoarele:

Contestatoarea a intrat în raporturi juridice de muncă cu intimata în anul 1992, pe funcţia de pregătitor completator. De la 1 martie 2007, prin decizia nr.110/05.03.2007 aceasta a fost numită în perioadă de probă în funcţia de inspector resurse umane, cu clasa de salarizare 22 B, ca prin decizia nr.155/02.04.2007, aceasta să fie numită în funcţia de inspector resurse umane, definitiv, cu clasa de salarizare 23B.

Consiliul de Administraţie al societăţii a dispus, prin hotărârea nr.3/30.03.2009, întocmirea unui program de analiză şi măsuri în vederea reorganizării şi eficientizării tuturor activităţilor în cadrul societăţii. În acest sens, prin hotărârea nr.72/06.04.2009 s-a numit o comisie de analiză, rezultatele activităţii acesteia fiind consemnate în procesul-verbal nr.8110/13.04.2009. Comisia a concluzionat asupra necesităţii desfiinţării Centrului de Profit URPS-Iaşi, începând cu 1.05.2009 şi a reorganizării activităţii de reparaţii. Prin hotărârea nr.4/28.04.2009, Consiliului de Administraţie a hotărât desfiinţarea Centrului de Profit URPS-Iaşi, începând cu 1.05.2009.

În cadrul Centrului de Profit URPS-Iaşi şi-a desfăşurat activitatea şi intimata contestatoare A.M., pe funcţia de inspector resurse umane. Prin decizia nr.92/29.04.2009, ca urmare a desfiinţării centului, conducerea a hotărât ca personalul din suprastructura acestuia să fie trecut în cadrul altor compartimente, în funcţie de necesităţile de producţie şi de calificarea profesională.

Intimata-contestatoare a fost informată prin adresa nr.9658/30.04.2009, despre hotărârea nr.4/28.04.2009 a Consiliului de Administraţie, prin care s-a decis desfiinţarea Centrului de Profit URPS-Iaşi, începând cu 1.05.2009 şi că de la această dată va fi trecută pe funcţia de pregătitor completator, limite 8-23, cu clasa de salarizare 21 treapta B, corespunzătoare unui salariu de încadrare lunar de 1357 lei, la atelierul de reparaţii cazane şi turbine, cu atribuţiile stabilite prin fişa postului. După informare, conducerea societăţii a dat decizia nr.104 din 04.05.2009 prin care a hotărât schimbarea contestatoarei din funcţia de inspector resurse umane, în funcţia de pregătitor completator, limite 8-23, la atelierul de reparaţii cazane şi turbine, în conformitate cu art.4.31 din C.C.M. pe anul 2009.

Urmare a acestor decizii s-a întocmit actul adiţional la contractul individual de muncă, nr.10740/06 mai 2009, prin care s-a hotărât, de comun acord, modificarea contractului individual de muncă începând cu 01.05.2009 astfel: schimbarea locului de muncă şi al funcţiei în pregătitor completator, clasa 21, treapta B, salariul de bază brut fiind de 1357 lei, iar concediul de odihnă fiind suplimentat cu 3 zile. Contestatoarea a semnat cu menţiunea „Salariul de bază a fost hotărât doar de angajator, fără acordul meu”. În această circumstanţă, curtea de apel a reţinut că modificarea locului de muncă şi a funcţiei a avut loc cu acordul salariatei, prin act adiţional, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art.41 alin.1 din Codul muncii, care prescriu: „Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor”. Prin urmare, în mod greşit, a anulat prima instanţă decizia nr.104 din 04.05.2009 emisă de conducerea unităţii.

În ceea ce priveşte, însă, modificarea contractului de muncă, sub aspectul salariului, curtea a reţinut că nu a existat acordul contestatoarei.

Este adevărat că potrivit art.4.26 din C.C.M. pe anul 2009 „Salariul de încadrare, prevăzut în contractul individual de muncă, reprezintă un drept câştigat, atât timp cât sunt respectate condiţiile avute în vedere la stabilirea lui şi salariatul respectiv îşi îndeplineşte în mod corespunzător sarcinile proprii conform fişei postului. La negocierea salariului de încadrare, la schimbarea postului, acesta poate fi menţinut, majorat sau diminuat în funcţie de menţinerea, majorarea sau diminuarea atribuţiilor şi competenţelor stabilite”. Curtea a reţinut astfel că, în cazul schimbării locului de muncă şi funcţiei, salariul putea fi diminuat numai dacă era rezultatul negocierii, deci întrunirii acordului de voinţă al celor două părţi: angajator şi salariat. Ori, în cauză, acest acord nu s-a realizat.

În plus, nu exista nici o justificare obiectivă din partea angajatorului, în sensul încadrării salariatei în clasa de salarizare, diminuată, 21 B, câtă vreme pentru funcţia de pregătitor completator, în care a fost încadrată contestatoarea, erau prevăzute clase de salarizare între 8 şi 23, deci şi clasa de salarizare ce o dobândise anterior aceasta.

Pentru aceste considerente, curtea a reţinut că în mod legal prima instanţă a dispus, pe temeiul art.41 alin.2 din Codul muncii, anularea în parte a actului adiţional nr.10740/06.05.2009 la contractul individual de muncă, numai în ceea ce priveşte clauza referitoare la salariul de încadrare lunar. Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art.304 ind.1 combinat cu art.312 C.pr.civ., curtea a admis recursul declarat de S.C. „CET IAŞI” S.A., a modificat în parte sentinţa recurată în sensul respingerii capătului de cerere privind anularea deciziei nr.104/04.05.2009, menţinând dispoziţia privind anularea în parte a actului adiţional nr.10740/06.05.2009 la contractul individual de muncă, numai în ceea ce priveşte clauza referitoare la salariu.