Curtea de Apel Ploieşti Decizii Relevante Trimestrul I 2011 Întocmit Grefier Documentarist, Lucia Ana Maria Cuprins Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie

Legea nr. 554/2004, art. 14, art. 15

Codul de procedură fiscală, art. 215 alin. 2
În materie fiscală dispoziţiile art. 14,15 din legea nr. 554/2004 se completează cu prevederile art. 215 alin. 2 din codul de procedură fiscală, astfel încât, suspendarea executării actului administrativ se poate dispune numai după depunerea unei cauţiuni.

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal,

Decizia nr. 218 din 2 februarie 2011.

Prin încheierea din 19 noiembrie 2010 Tribunalul Dâmboviţa a admis cererea formulată de reclamantul MOD, în contradictoriu cu pârâţii DGFP şi AFP a suspendat executarea Deciziei de impune, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, iar în baza art. 215(2) Cod procedură fiscală, a obligat reclamantul să depună o cauţiune de 10.000 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a apreciat că în speţă sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 14 din Legea nr.554/2004, pentru admiterea cererii de suspendare formulată de reclamant, a executării Deciziei de impunere nr. 25561/25.06.2010, pentru suma de 98.385 lei, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, pe lângă îndoiala serioasă asupra legalităţii acestui act administrativ fiscal, dedusă din modalitatea de reglementare şi interpretare a aplicării TVA la tranzacţiile imobiliare efectuate de persoane fizice, instanţa a reţinut şi îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente pentru reclamantul necomerciant, pentru care executarea silită pornită de organele financiare ar avea consecinţe asupra condiţiilor de trai ale familiei sale.

A arătat tribunalul că trebuie avut în vedere necesitatea clarificării la judecata de fond a aspectului contestat de reclamant, privind înlăturarea la calculul TVA a celor 13 facturi ce i-au fost emise de SC F.T. SRL.

Tribunalul a făcut totodată aplicarea prevederilor art. 215 (2) Cod procedură fiscală, stabilind în sarcina reclamantului obligaţia depunerii unei cauţiuni.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta DGFP, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând în esenţă faptul că prevederile art. 215 (2) Cod procedură fiscală sunt imperative, numai după depunerea cauţiunii de până la 20% din cuantumul sumei contestate, instanţa putea suspenda executarea actelor administrative contestate, clementa acesteia fiind nelegală faţă de împrejurarea că după ce suspendă executarea obligă petentul la plata unei cauţiuni.

În continuare, susţine recurentul că în cauză nu sunt întrunite cele două cerinţe esenţiale prevăzute de dispoziţiile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv ,,caz bine justificat” şi ,,iminenţa producerii unei pagube iminente”, intimata contestatoare neaducând nici o probă concretă din care să rezulte existenţa celor două condiţii menţionate anterior pentru a justifica în mod credibil înfrângerea principiului caracterului executoriu al actelor administrative.

În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie cerută de lege - ,,iminenţa producerii unei pagube”, recurenta precizează că legea a definit paguba iminentă ca fiind un prejudiciu material viitor şi previzibil sau perturbarea previzibilă gravă a funcţionării societăţii. Raportat la acest aspect, apreciază că reclamanta nu a justificat în mod credibil cererea sa, făcând numai simple afirmaţii. Sub acest aspect s-a pronunţat şi Curtea de Apel Ploieşti prin sentinţa nr. 203/13.102.2006 în dosarul nr. 6240/42/2006), care a instrumentat o cauză similară.

Consideră recurenta că reclamantul nu se regăseşte în niciuna dintre situaţiile stipulate de dispoziţiile imperative prevăzute de textele normative invocate şi nici nu a adus argumente de natură a justifica o astfel de măsură.

Curtea, examinând încheierea recurată, a constatat că recursul este fondat, potrivit următoarelor considerente:

Reclamantul M.O.D. a solicitat primei instanţe ca în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, să dispună admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 25561/25.06.2010 pentru suma de 98.385 lei.

Prima instanţă, analizând cererea prin prisma condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, a apreciat-o ca fiind întemeiată, sens în care a admis-o, dispunând suspendarea executării Deciziei de impunere contestată, obligând totodată reclamantul, prin dispozitivul încheierii, la depunerea unei cauţiuni de 10.000 lei.

Curtea a reţinut că în materie fiscală, atât condiţiile prevăzute de art. 14 cât şi cele prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004 se completează cu dispoziţiile art. 215 alin. 2 din Codul de procedură fiscală.

Astfel, Curtea a precizat că suspendarea executării actului administrativ este o măsură de excepţie care se poate dispune numai cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege, însă de la acest regim, instituit de art. 14 din Legea nr. 554/2004 se poate deroga prin instituirea unor condiţii suplimentare, aşa cum s-a arătat anterior.

În categoria acestui gen de norme derogatorii se încadrează şi dispoziţiile art. 215 din codul de procedură fiscală potrivit cărora introducerea contestaţiei pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, aceste dispoziţii neaducând atingere dreptului contribuabilului de a cerere suspendarea executării actului administrativ fiscal în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, condiţionat însă, de depunerea unei cauţiuni.

Astfel, conform dispoziţiile art. 215 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2000 lei.

Din analizarea acestui text de lege, rezultă că depunerea cauţiunii este o etapă prealabilă obligatorie pentru analizarea oportunităţii suspendării actului administrativ.

Această condiţie, impusă imperativ de lege trebuie îndeplinită anterior dispunerii măsurii suspendării, lipsa depunerii cauţiunii neputând fi suplinită nici prin impunerea îndeplinirii acestei obligaţii, în mod generic, prin dispozitivul hotărârii şi nici prin stabilirea unui termen de depunere a cauţiunii reglementată pe cale pronunţării unei încheieri de îndreptare eroare materială, aşa cum susţine intimatul în întâmpinare.

În ceea ce priveşte criticile vizând fondul cauzei, Curtea a precizat că acestea nu vor mai fi analizate în raport de constatarea neîndeplinirii a însăşi cerinţei prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de suspendare.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că este afectată legalitatea hotărârii recurate şi fiind incident în cauză motivul de modificare prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, coroborat cu dispoziţiile art. 312 alin. 1,3 Cod procedură civilă, a admis recursul, a modificat în tot încheierea recurată în sensul că a respins cererea de suspendare formulată, în cauză nefiind îndeplinită condiţia depunerii cauţiunii aşa cum prevăd dispoziţiile art. 215 alin. 2 Cod procedură fiscală.

[43] Termenul de valabilitate a garanţiei de participare în cadrul procedurii prevăzută de OUG nr. 34/2006.
HG nr. 925/2006, art. 80 alin. 3, art. 85 lit. b , art. 86 alin. 1 , art. 33 alin. 3 lit. b, art. 36 alin. 1 lit. a

OUG nr. 34/2006, art. 201 alin. 2
Perioada de valabilitate a garanţiei de participare trebuie să fie cea precizată în documentaţia de atribuire. Menţiunile înscrise greşit în documentul bancar cu privire la perioada de valabilitate nu se pot asimila situaţiilor prevăzute de art. 80 alin. 3 din H.G. nr. 925/2006, neconstituind un viciu de formă.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal,

Decizia nr. 287 din 9 februarie 2011.
Prin decizia CNSC a dispus în baza art. 278, alin.(5) din OUG nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, respingerea ca nefondată a contestaţiei formulată de SC G.G SRL nr. 527/13.12.2010, în contradictoriu cu U.M.

Pentru a pronunţa această decizie CNSC a reţinut că, prin contestaţia formulată de către ofertantul SC G.G. SRL, s-a solicitat anularea procedurii pentru atribuirea „acordului cadru Prestare serviciu hrănire în regim cantină”.

Contestatoarea a criticat deciziile autorităţii contractante sub următoarele aspecte:

- în mod nelegal autoritatea nu i-a deschis oferta la şedinţa din 06.12.2010, respingând-o şi returnând-o nedeschisă sub pretextul că scrisoarea de garanţie bancară de participare depusă de petentă nu acoperă durata de valabilitate solicitată, respectiv de 90 de zile, scrisoarea fiind valabilă 76 de zile. Autoritatea nu a ţinut seama de explicaţia că diferenţa privind valabilitatea reprezintă o eroare a celui care a întocmit scrisoarea, care „s-a vrut redactată şi depusă (…) în forma şi cuantumul solicitat”, sau un viciu de formă. […]

Consiliul a arătat că modalitatea de calcul a termenului de valabilitate este expres reglementată de art. 3 lit.z) din O.U.G. nr. 34/2006, în forma în vigoare, text conform căruia ,, termenul exprimat în zile începe să curgă de la începutul primei ore a ultimei zile a termenului; ziua în cursul căreia a avut loc un eveniment sau s-a realizat un act al autorităţii contractante nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi de sărbătoare legală, o duminică sau o sâmbătă, termenul de încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare ”.

Totodată verificând actele SC G. G. SRL, CNSC a constatat că scrisoarea de garanţie bancară adusă de această ofertantă este valabilă până la data de 21.02.2011, situaţie în care termenul de 90 de zile impus de autoritate nu a fost respectat. Dată înscrisă în documentul bancar în referinţă nu poate fi considerată o eroare sau un viciu de formă, nefiind produs nici un mijloc de probă în acest sens, mai cu seamă că data este înscrisă cu litere îngroşate, ceea ce subliniază că cel care a întocmit documentul a conştientizat şi dorit să evidenţieze respectiva dată. CNSC a precizat că erorile sau viciile de formă nu se prezumă, mai ales în cazul unor documente care implică sume de bani, care presupun o atenţie şi o rigoare sporite, ci ele trebuie dovedite.

A precizat CNSC că, pe de altă parte, contestatoarea nu are decât a-şi imputa propriilor angajaţi, care nu au depus minima diligenţă de a verifica durata de valabilitate a scrisorii bancare consecinţele negative pe care este ţinută să le suporte şi

câtuşi de puţin autorităţii contractante, a cărei obligaţie era de a controla respectarea întocmai de către ofertanţi a duratei de valabilitate cerute.

În speţă, arată CNSC că a dat eficienţă următoarelor dispoziţii din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006:

-art. 33 alin. 3 lit. b – în cadrul şedinţei de deschidere nu este permisă respingerea niciunei oferte, cu excepţia celor care nu sunt însoţite de garanţia de participare, în cuantumul, forma şi având perioada de valabilitate solicitate în documentaţia de atribuire;

-art. 36 alin.(1), lit. a – oferta este considerată inacceptabilă dacă se încadrează în categoria celor prevăzute la art. 33 alin.(3);

-art.85 lit. b – perioada de valabilitate a garanţiei de participare va fi cel puţin egală cu perioada minimă de valabilitate a ofertei, astfel cum a fost solicitată prin documentaţia de atribuire;

-art. 86 alin. 1 – garanţia de participare se constituie […] în cuantumul şi pentru perioada prevăzută în documentaţia de atribuire.

De altfel, mai reţine CNSC că la art. 431 alin. 2 lit. b din OUG nr. 34/2006 se prevede: autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita ofertanţilor constituirea garanţiei de participare, în vederea participării la procedura de atribuire a contractului. Documentaţia de atribuire trebuie să conţină următoarele informaţii […]; b) perioada de valabilitate a garanţiei de participare va fi cel puţin egală cu perioada minimă de valabilitate a ofertei […]. Perioada minimă de valabilitate a ofertei specifică de autoritate la pct. VI.2) din fişa de date a ofertelor a fost de 90 de zile de la data deschiderii ofertelor.

Cu privire la circumstanţele faptice ale speţei, consiliul a stabilit că, prin constituirea garanţiei pe o durată mai scurtă decât cea prevăzută de autoritate, firma contestatoare a încălcat atât fişa de date a achiziţiei, cât şi dispoziţiile art. 33 alin. 3 lit. b şi art. 86 alin. 1 din H.G. nr. 925/2006, care fac trimitere la perioada de valabilitate a garanţiei de participare.

A mai reţinut prevederile art. 33 alin.(3), lit.b din acelaşi act normativ potrivit cu care ,, în cadrul şedinţei de deschidere nu este permisă respingerea niciunei oferte, cu excepţia celor care […] nu sunt însoţite de garanţia de participare, în cuantumul, forma şi având perioada de valabilitate solicitate în documentaţia de atribuire ”, situaţie în care oferta petentei se încadrează cu certitudine. Din această perspectivă rezultă că, prin respingerea ofertei contestatoarei, autoritatea a procedat în mod legal şi întemeiat, motiv pentru care contestarea măsurii luate de autoritate este nefondată.

Împotriva acestei decizii a formulat plângere petenta SC G.G. SRL la procedura de atribuire prin licitaţie deschisă a acordului cadru ,, Prestare serviciu hrănire în regim cantină, organizată de autoritatea contractantă C M L " D C – U. M., considerând-o netemeinică şi nelegală, solicitând admiterea plângerii desfiinţarea Deciziei CNSC şi soluţionarea pe fond a plângerii şi obligarea autorităţii contractante, respectiv C M L " D C – U. M, la anularea procedurii de atribuire organizată, datorită gravelor încălcări a dispoziţiilor legale pe linia achiziţiilor publice.

Examinând plângerea prin prisma criticilor aduse hotărârii, Curtea a constatat că este nefondată, potrivit următoarelor considerente:

În ceea ce priveşte principala critică a plângerii, aşa cum a fost susţinută la termenul din 2.02.2011 şi vizând garanţia de participare, Curtea a reţinut următoarele:

Documentaţia de atribuire (filele 439-441) cuprinde datele referitoare la cuantumul garanţiei de participare şi perioada minimă pe parcursul căreia ofertantul trebuie să îşi menţină oferta, care este de 90 de zile de la termenul limită de primite a ofertelor.

Sunt incidente astfel dispoziţiile art. 43/1 alin. 2 , lit. b din OUG nr 34/2006 potrivit cu care autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita ofertanţilor constituirea garanţiei de participare, în vederea participării la procedura de atribuire a contractului.

Documentaţia de atribuire trebuie să conţină următoarele informaţii : (…) b) perioada de valabilitate a garanţiei de participare va fi cel puţin egală cu perioada minimă de valabilitate a ofertei (…).

Autoritatea contractantă a respectat aceste dispoziţii aşa cum rezultă din actele dosarului. Tot astfel, Curtea reţine că niciuna dintre părţi nu neagă existenţa condiţiei de valabilitate a garanţiei de participare pe un termen de 90 de zile de la şedinţa de deschidere a ofertelor.

Cum această şedinţă a avut loc la data de 6.12.2010, termenul de 90 de zile, calculat conform art. 3 lit. z din OUG nr. 34/2006, se sfârşeşte la 06.03.2011, care reprezintă ultima zi pe care trebuia să o acopere scrisorile de garanţie bancară de participare prezentate de ofertanţi.

Or, scrisoarea de garanţie depusă de ofertanta SC G.G. SRL, petenta în prezenta cauză, are valabilitate doar până la data de 21.02.2011, aşa cum rezultă din chiar conţinutului ei, ceea ce înseamnă că nu este respectată condiţia valabilităţii garanţiei de participare pe termenul de 90 de zile impus de autoritatea contractantă.

În aceste condiţii, se impune a se verifica, în cadrul plângerii formulate, dacă situaţia învederată, respectiv data înscrisă în documentul bancar, poate fi considerată un viciu de formă aşa cum susţine petenta, datorat celui care a întocmit scrisoarea de garanţie şi anume funcţionarului de la unitatea bancară emitentă şi dacă, pe cale de consecinţă, s-ar încadra în dispoziţiile art. 80 alin. 3 din HG nr. 925/2006.

Conform dispoziţiile art. 80 alin. 3 din HG nr. 925/2006 „viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind succeptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire”.

În susţinerea solicitării încadrării situaţiei ivite ca viciu de formă, petenta a depus în instanţă un înscris emis de la G.B. –Ag. Craiova, la data de 20.01.2011 în care se face precizarea că în cuprinsul scrisorii de garanţie nr. 0130325202669 din 29.12.2010 pentru licitaţia de la UM, din eroare a fost menţionat un termen de valabilitate diferit faţă de cel solicitat prin documentaţia de atribuire.

Curtea a reţinut, însă, că acest înscris nu poate atrage incidenţa art. 80 alin. 3 din HG 925/2006.

Astfel, pe de o parte, acest înscris este emis la 20.01.2011 şi nu se coroborează cu alte informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant, apărând chiar ca un înscris întocmit „pro causa”.Pe de altă parte, cerinţele impuse de acest text de lege sunt suficient de clare în sensul că orice corectare intervenită nu trebuie să fie susceptibilă de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire. Astfel, prin solicitarea de clarificări sub acest aspect, aşa cum invocă petenta, autoritatea contractantă ar fi creat un avantaj în favoarea acesteia, intrând sub incidenţa dispoziţiile art. 201 alin. 2 din OUG nr. 34/2006 potrivit cu care, autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant”.

Această concluzie se impune cu certitudine şi din analizarea altor texte de lege incidente în cauză.

Astfel, petenta a prezentat o perioadă de valabilitate a ofertei de 76 de zile în condiţiile în care prin fişa de date a achiziţiei s-a solicitat în mod expres o valabilitate a ofertelor de 90 de zile.

Or, petenta avea obligaţia de a depune oferta conform cerinţelor din documentaţia de atribuire, aşa cum prevede în mod imperativ şi art. 170 din OUG nr. 34/2006.

Ori, petenta nu s-a conformat nici cerinţelor prev. de art. 85 lit. b şi 86 alin. 1 din HG 925/2006 care prevăd că „perioada de valabilitate a garanţiei de participare va fi cel puţin egală cu perioada minimă de valabilitate a ofertei, astfel cum a fost solicitată prin documentaţia de atribuire”.

În fapt, atitudinea petentei care nu a respectat cerinţele legale imperative privind îndeplinirea condiţiilor din documentaţia de atribuire, conduce la încadrarea acestei situaţii, în dispoziţiile art. 33 alin. 3, lit. b şi art. 36 alin. 1 lit a din HG 925/2006.

Dispoziţiile art. 33 alin. 3 lit.b din hotărârea mai sus menţionată prevăd că în cadrul şedinţei de deschidere nu este permisă respingerea niciunei oferte, cu excepţia de participare, în cuantumul, forma şi având perioada de valabilitate solicitate în documentaţia de atribuire” iar aceste oferte, care se încadrează în această categorie, sunt considerate inacceptabile conform dispoziţiile art. 36 alin. 1 lit. a.

Curtea a constatat prin urmare, că CNSC a apreciat în mod corect că situaţia ofertantei SC Gastrom Group SRL se încadrează în dispoziţiile art. 33 alin. 3 lit. b din HG 925/2006 şi că în mod corect autoritatea contractantă a respins această ofertă, neputându-se concluziona că au fost încălcate dispoziţiile art. 80 din OUG nr. 34/2006, întrucât dispoziţiile acestui act normativ nu se aplică şi interpretează singular ci prin coroborare cu cele ale HG nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor metodologice.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea a constatat că decizia Consiliului este legală, criticile aduse de petentă prin plângerea formulată nefiind de natură a atrage desfiinţarea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiile art. 312 c.pr.civ. a respins plângerea ca nefondată.

[44] Condiţii necesare pentru abţinerea avizului de exploatare. Situaţii în care refuzul autorităţii publice de a emite avizul nu este nejustificat, în accepţiunea Legii nr. 554/2004.
Ordinul nr. 662/2006 privind aprobarea procedurii şi a competenţelor de emitere a avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor emis de Ministerul mediului şi Gospodăririi Apelor, art. 25
Depunerea unei documentaţii nu obligă autoritatea administrativă la eliberarea avizului solicitat, în lipsa analizării îndeplinirii de către solicitant a cerinţelor impuse de lege.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal,

Decizia nr. 221 din 2 februarie 2011.
Prin sentinţa nr. 425 din 30 septembrie 2010 Tribunalul Dâmboviţa a respins acţiunea precizată formulată de reclamanta SC A T SRL, împotriva pârâtului MMDD-DAR Buzău Ialomiţa, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că prin adresa înregistrată sub nr. 4723/29.03.2010 la ANAP – ABA Buzău – Ialomiţa, reclamanta a înaintat documentaţia geo-tehnică pentru obţinerea avizului de exploatare agregate minerale nisip-pietriş din albia minoră a râului Teleajen – perimetrul Boldeşti Scăieni, judeţul Prahova şi planul de apărare împotriva inundaţiilor şi fenomenelor meteo periculoase.

Totodată, prin adresa nr. 74 din 29.03.2010 reclamanta a solicitat Administraţiei Bazinele de Apă Buzău – Ialomiţa acceptul pentru continuarea activităţii de exploatare a nisipurilor şi pietrişurilor din albia minoră a râului Teleajen în scopul decolmatării reprofilării albiei şi regularizării scurgerii din perimetrul menţionat.

S-a reţinut prin sentinţă că la data de 29.04.2010 pârâtul a răspuns reclamantei cererilor sale arătând că nu a executat lucrările de ,,Decolmatare şi reprofilare albie minoră a râului Teleajen – perimetrul Boldeşti Scaieni, judeţul Prahova, în scopul regularizării curgerii apei, cu extragerea de agregate minerale de râu, conform contractului.

În ceea ce priveşte capacitatea financiară a reclamantei, a arătat pârâtul că reclamanta nu a onorat facturile la termenul scadent şi a acumulat debite restante, iar prin Hotărârea nr. 2/9.04.2010 a Comitetului de Direcţie s-a impus condiţia achitării integrale a datoriei pentru beneficiarii care la data solicitării au datorii restante, astfel încât nu s-a putut emite acceptul solicitat.

Întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, tribunalul a avut obligaţia de a analiza vătămarea produsă reclamantei şi refuzul nejustificat al autorităţii publice de emitere a avizului de exploatare agregate minerale nisip – pietriş din albia minoră a râului Teleajen – perimetrul Boldeşti Scaieni, judeţul Prahova.

Tribunalul a reţinut că pentru a se întocmi documentaţia era necesar obţinerea acceptului Administraţiei Naţionale Apele Române – Administraţia Bazinală de Apă Buzău –Ialomiţa, iar prin adresa nr. 5939 din 8.10.2009 s-a solicitat de către Serviciul de Gospodărire a Apelor Prahova acceptul prealabil obţinerii avizului accept neacordat.

S-a mai reţinut prin sentinţă că potrivit dispoziţiilor Hotărârii nr. 2/9.04.2010 a Comitetului de Direcţie, obţinerea acceptului este condiţionată de capacitatea financiară a solicitantului, reclamanta înregistrând restanţe importante, fapt ce a determinat eşalonarea debitului pe mai multe tranşe până în anul 2011 (fila 46 dosar ).

De altfel, în raporturile de drept administrativ primează interesul public, astfel încât hotărârea Comitetului de Direcţie de a condiţiona obţinerea acceptului de capacitatea financiară a solicitantului este legitimă, pe deplin îndreptăţită, de natură a proteja interesul economic al comunităţii.

Constatând, prin urmare, că reclamanta nu se află în situaţia existenţei unui refuz nejustificat din partea unei autorităţi publice, aceasta răspunzând cererii sale şi motivându-şi refuzul exprimat, tribunalul, în temeiul art. 18 din legea 554/2004 a respins acţiunea precizată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurenta reclamantă SC AT SRL

Intimata pârâtă A. N. A. R. – A. B. A. Buzău – Ialomiţa a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi neîntemeiat.

Curtea, examinând sentinţa recurată, a constatat că recursul este nefondat, potrivit următoarelor considerente:

Recurenta critică, în speţă, hotărârea instanţei de fond prin prisma neraportării situaţiei dedusă judecăţii la dispoziţiile cuprinse în Anexa la Ordinul nr. 662/2006 privind aprobarea procedurii şi a competenţelor de emitere a avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor emis de Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, în raport de care refuzul de eliberare a avizului apare ca fiind nejustificat.

Curtea a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Anexa la Ordinul nr. 662/2006 ,, avizul de gospodărire a apelor se emite numai dacă documentaţia tehnică tratează în mod corespunzător problemele înscrise în normativul de conţinut şi face dovada confirmării cu cerinţele legale privind gospodărirea cantitativă şi calitativă a apelor ”.

Astfel, intimatul pârât, prin adresa din 29.04.2010, a comunicat recurentei reclamante că nu şi-a respectat obligaţiile asumate anterior, respectiv nu a executat lucrările la care se angajase şi nu a onorat facturile la termenul scadent acumulând în acest sens debite restante.

A fost înştiinţată recurenta reclamantă că datorită condiţiilor impuse prin Hotărârea nr. 2/09.04.2010 a Comitetului de Direcţie cu referire la beneficiarii care au la data solicitării datorii restanţe nu poate fi emis acceptul pentru execuţia în continuare a lucrărilor, sens în care şi cererea de eliberare a avizului de gospodărire a apelor a fost apreciată ca neîntemeiată, iar documentaţia a fost restituită.

Curtea a constatat că nu poate fi reţinută susţinerea recurentei conform căreia depunerea documentaţiei obligă autoritatea administrativă la eliberarea avizului solicitat.

O asemenea interpretare a dispoziţiilor art. 25 din Ordinul nr. 662/2006 nu poate fi primită întrucât ar conduce la o golire de conţinut a normelor legale în ceea ce priveşte competenţa autorităţilor administrative şi dreptul lor de a verifica îndeplinirea cerinţelor legale pentru emiterea avizelor solicitate de către operatorii economici. Astfel, din interpretarea normei invocate, rezultă că autoritatea administrativă nu este obligată să emită avizul solicitat fără să analizeze îndeplinirea cerinţelor legale aspect, care reiese fără dubiu din cuprinsul art. 25 din Ordinul invocat, potrivit cu care avizul se emite numai dacă documentaţia tehnică depusă tratează în mod corespunzător problemele înscrise în normativul de conţinut precum şi dacă se face dovada conformării cu cerinţele legale privind gospodărirea cantitativă şi calitativă a apelor.

De altfel, aceste dispoziţii se coroborează şi cu menţiunile din Hotărârea nr. 2/09.04.2010 a Comitetului de direcţie, prin care au fost reglementate în mod strict cerinţele care trebuie îndeplinite de solicitanţi pentru obţinerea acceptului vizând în mod direct capacitatea financiară a solicitantului, tocmai pentru a se constitui premisa posibilităţii executării corespunzătoare a obligaţiilor contractuale în scopul protejării interesului economic al comunităţii.

De altfel, recurenta reclamantă cunoştea faptul că pentru obţinerea avizului era necesară abţinerea acceptului prealabil, care viza aspectele precizate anterior, accept pe care aceasta nu l-a obţinut întrucât nu a îndeplinit cerinţele legale, intimata pârâtă comunicându-i motivul refuzului, astfel încât în mod just prima instanţă a apreciat că acţiunea precizată este neîntemeiată.

Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că sentinţa recurată este legală şi temeinică, sens în care în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins recursul ca nefondat.

[45] Acţiune în contencios administrativ îndreptată împotriva încheierii pronunţată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României. Posibilitatea Curţii de Conturi de a declara unilateral nelegale acte administrative intrate în circuitul civil.