Cuvânt înainte


SERVICIUL SIGURANŢĂ PUBLICĂ, PROTECŢIA MEDIULUI, EVIDENŢA PERSOANEI



Yüklə 2,08 Mb.
səhifə8/23
tarix27.10.2017
ölçüsü2,08 Mb.
#15907
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   23

SERVICIUL SIGURANŢĂ PUBLICĂ, PROTECŢIA MEDIULUI, EVIDENŢA PERSOANEI
Prin legea poliţiei locale, spre deosebire de vechea lege, au fost conferite atribuţii în plus pe linie de protecţia mediului, evidenţa persoanei şi circulaţie, astfel încât activitatea poliţiei locale a devenit mult mai complexă, însă numărul de personal a rămas la nivelul anului 2010. Modificarea atribuţiilor şi implicit creşterea responsabilităţilor nu s-a reflectat şi în modificarea statutului poliţistului local care a rămas un simplu funcţionar public. De asemenea veniturile nu au înregistrat nici o creştere dimpotrivă au scăzut drastic în cursul anului 2012. Sporul de dispozitiv câştigat de poliţiştii locali în anul 2010 prin sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile a fost considerat nelegal de personalul Curţii de Conturi.

I. BIROUL SIGURANŢĂ PUBLICĂ

1. În anul 2012 s-au aplicat un număr de 2.093 sancţiuni contravenţionale ( în

creştere cu 19,66% faţă de anul 2011 ) din care 608 avertismente. Valoare sancţiuni aplicate: 361.007 lei ( în creştere cu 54,22% faţă de anul 2011).

Sancţiuni încasate în 48 de ore în cuantum de 33.673 lei

Total sancţiuni încasate: 450 în cuantum de: 37.228 lei ( în creştere cu 4,50% faţă de anul 2011).

Total autovehicule blocate:152, pentru care s-au aplicat un număr de 152 sancţiuni contravenţionale, din care 78 cu avertisment scris şi 74 cu amendă, în valoare totală de 4.980 lei.

S-au încasat un număr de 152 taxe de deblocare a autovehiculelor, în valoare totală de 7.600 lei.

Total autovehicule ridicate: 14, s-au aplicat un nr. de 8 sancţiuni contravenţionale cu amendă, în valoare totală de 525 lei şi 3 sancţiuni contravenţionale cu avertisment scris.

2. Situaţia în funcţie de temeiul legal:

a) H.C.L. nr. 119/2006-privind stabilirea unor măsuri pentru reglementarea accesului auto şi desfăşurarea activităţilor comerciale şi artistice, în Centrul Istoric al municipiului Bistriţa ”Zona pietonală Liviu Rebreanu”, mod. prin HCL nr.12/2007.

S-au aplicat un număr de 13 sancţiuni contravenţionale din care 7 avertismente, valoarea sancţiunilor cumulând suma de 4.200 lei.

b) H.C.L. nr. 153/2009-privind stabilirea unor măsuri de bună gospodărire a municipiului Bistriţa. S-au aplicat un număr de 1147 sancţiuni contravenţionale din care 384 avertismente, valoarea sancţiunilor cumulând suma de 189.370 lei.

c) H.C.L. nr. 38/2011-privind activitatea de blocare a autovehiculelor oprite



sau staţionate neregulamentar, precum şi de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a acestor autovehicule în municipiul Bistriţa. S-au aplicat un număr de 163 sancţiuni contravenţionale din care 81 avertismente, valoarea sancţiunilor cumulând suma de 5.505 lei.

d) H.C.L. nr. 68/2007-pentru aprobarea Regulamentului privind activitatea



de înregistrare a vehiculelor pentru care nu există obligaţia înmatriculării şi a Regulamentului privind înregistrarea mopedelor pentru care nu există obligaţia înmatriculării. S-au aplicat un număr de 8 sancţiuni contravenţionale din care niciun avertisment, valoarea sancţiunilor cumulând suma de 950 lei.

e) O.U.G. nr. 195/ 2002-privind circulaţia pe drumurile publice. S-au

aplicat o sancţiune contravenţională, în valoare de 210 lei.

f) LEGEA nr. 61/1991 Republicată-pentru sancţionarea faptelor de încălcare a



unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. S-au aplicat un număr de 533 sancţiuni contravenţionale din care 65 avertismente, valoarea sancţiunilor cumulând suma de 98.820 lei.

h) LEGEA nr.12/1990 Republicată-privind protejarea populaţiei



împotriva unor activităţi comerciale ilicite, cu modificările ulterioare. S-au aplicat un număr de 40 sancţiuni contravenţionale din care 3 avertismente, valoarea sancţiunilor cumulând suma de 35.550 lei.

g) H.G.R. nr. 661/ 2001-privind procedura de eliberare a certificatului de



producător cu modificările ulterioare. S-au aplicat un număr de 22 sancţiuni contravenţionale din care 16 avertismente, valoarea sancţiunilor cumulând suma de 12.000 lei.

h) O.U.G. nr. 97/ 2005-privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de



identitate ale cetăţenilor români. S-au aplicat un număr de 124 sancţiuni contravenţionale din care 27 avertismente, valoarea sancţiunilor cumulând suma de 4.102 lei.

  1. LEGEA nr. 38/2003 Republicată-privind transportul în regim de

taxi şi în regim de închiriere. S-au aplicat un număr de 3 sancţiuni contravenţionale din care 2 avertismente, valoarea sancţiunilor cumulând suma de 100 lei.

j) H.C.L. nr. 39/2011-regulamentul de autorizare şi desfăşurare a



activităţilor comerciale pe raza municipiului Bistriţa. S-au aplicat un număr de 38 sancţiuni contravenţionale din care 21 avertismente, valoarea sancţiunilor cumulând suma de 9.600 lei.

k) LEGEA nr.67/2004 Republicată - pentru alegerea autorităţilor



administraţiei publice locale. S-au aplicat un număr de 1 sancţiune contravenţională din care 0 avertismente, valoarea sancţiunilor cumulând suma de 600 lei.
3. Situaţia sancţiunilor contravenţionale contestate. Dintr-un total de 96 procese verbale contestate 32 au fost expediate prin P.L. la Judecătorie iar un număr de 64 au fost depuse la Judecătorie.

4. Procese-verbale de constatare a contravenţiei expediate prin poştă: 414 5. Procese-verbale prescrise (nu s-a putut efectua comunicarea în termen):

6. Situaţia sesizărilor, plângerilor, petiţiilor, reclamaţiilor:


  • Scrise, depuse prin compartimentul de relaţii cu publicul = 162

  • Telefonice sau verbale, primite prin dispecerat = 2598

  • Primite prin telefonul cetăţeanului 0263/984 = 781

  • Constatări prin sistemul de monitorizare video al P.L. = 174

  • Total sesizări operate 3715 ( în creştere cu 70,88 % faţă de anul 2011, ajungându-se la o medie de 10,17 sesizări pe zi).

7. Solicitări din partea Administraţiei Finanţelor Publice Bistriţa de identificare / conducere la sediu a persoanelor cu debite la bugetul de stat: 105

8. Invitaţii distribuite la domiciliul persoanelor fără act de identitate sau cu actul de identitate expirat:1236

9. Cărţi de alegător distribuite la domiciliu: 201

10. Principalele acţiuni desfăşurate, conform competenţelor. În cursul anului 2012 au fost planificate şi executate 146 de acţiuni şi misiuni , în colaborare cu Compartimentul Siguranţa Circulaţiei acolo unde s-au desfăşurat activităţi pe domeniul public,după cum urmează:



  • 31.12. 2011-01.01.2012 măsuri de ordine şi siguranţă publică desfăşurate cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Revelionul organizat de Primăria Municipiului Bistriţa pe Pietonal Liviu Rebreanu.

  • În perioada 03.01.-06.01.2012, poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă Publică, au continuat asigurarea măsurilor de ordine la Casa Speranţei, situată în municipiu pe B-dul Independenţei, unde în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 81/2009, Primăria municipiului Bistriţa, prin D.M.S.S. oferă periodic, produse alimentare de bază, cetăţenilor care se încadrează în cerinţele Programului European de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate.

  • De asemenea în această perioadă, poliţiştii locali, au continuat asigurarea măsurilor de restricţionare şi dirijare a traficului rutier pe diferite artere de circulaţie, unde lucrători din cadrul Direcţiei Municipale de Servicii Publice, execută lucrări de toaletare a arborilor de aliniament.

  • La solicitarea scrisă a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, în perioada de referinţă, s-a continuat activitatea de identificare şi înmânare de invitaţii administratorilor unor societăţi comerciale de pe raza municipiului, în vederea clarificării şi reglementării situaţiei financiare.

  • În perioada 07.01.-08.01.2012, un echipaj aparţinând Poliţiei Locale, a asigurat măsuri de ordine la Sala Polivalentă din municipiu, unde s-a desfăşurat prima ediţie a turneului internaţional de handbal ”VALERIA BESE MOTOGNA”. Organizatorul evenimentului: Liceul cu Program Sportiv Bistriţa, în parteneriat cu Primăria municipiului Bistriţa.

  • În conformitate cu solicitarea scrisă a Filialei Judeţene ”NOUA DREAPTĂ” Bistriţa-Năsăud, duminică 15.01.2012, în Piaţa Mihai Eminescu din municipiu, s-a desfăşurat o manifestare comemorativă, la împlinirea a 162 ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu. Poliţiştii locali, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică.

  • În aceeaşi dată, poliţiştii locali alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de ordine, siguranţă publică şi însoţire a participanţilor, la ”PROTESTUL SPONTAN” iniţiat pe reţeaua de socializare Facebook, de solidaritate şi susţinere a medicului Raed Arafat, promotorul proiectului S.M.U.R.D., împotriva preşedintelui şi Guvernului României, cu participarea unor cetăţeni domiciliaţi în municipiu.

  • S-a intervenit pentru localizarea şi stingerea a 2 incendii produse în urma unor scurt-circuite, pe Intr. Castanului respectiv str. Dornei. A fost necesară, intervenţia la faţa locului, a unor echipaje aparţinând I.S.U. Bistriţa-Năsăud. În ambele cazuri s-au produs numai pagube materiale.

  • În data de 24.01.2012, s-au asigurat măsuri de restricţionare, dirijare, ordine şi siguranţă publică, în Piaţa Unirii din municipiu, la manifestările dedicate împlinirii a 153 de ani de la Unirea Principatelor Române, ceremonial militar şi religios organizat de către U.M. 01331 Bistriţa.

  • În baza avizului comisiei de resort, în data de 25.01.2012, poliţiştii locali împreună cu celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de ordine, siguranţă publică, la protestul organizat de către ”UNIUNEA JUDEŢEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂŢĂMÂNT” Bistriţa-Năsăud, în Piaţa Petru Rareş din municipiu, în faţa Instituţiei Prefectului.

  • La manifestarea organizată de Asociaţiile de Pescari în colaborare cu Partidul Ecologist - Filiala Bistriţa-Năsăud, pe tema protejării mediului înconjurător şi a valorilor naturale din judeţ, în data de 27.01.2012, poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă Publică, alături de celelalte structuri teritoriale componente ale Jandarmeriei şi Poliţiei Române, au asigurat măsuri de ordine, siguranţă publică şi însoţire a participanţilor, pe itinerarul stabilit.

  • În perioada 28.01.-29.01.2012, la Sala Polivalentă din municipiu, s-a desfăşurat Ediţia a V-a a turneului de handbal Memorialul ”IOAN COROBAN”. Poliţiştii locali, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică.

  • În data de 02.02.2012, poliţiştii locali au desfăşurat o acţiune pe tema combaterii absenteismului şcolar. Au fost depistaţi un număr de 3 elevi de la Colegiul Tehnic ”Infoel” - Bistriţa, care în timpul orelor de curs, se aflau în diferite locaţii din municipiu. Au fost însoţiţi şi încredinţaţi diriginţilor claselor aparţinătoare.

  • În baza avizului comisiei de resort, în data de 03.02.2012, poliţiştii locali împreună cu celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de ordine, siguranţă publică, la protestul organizat de către Partidul Social Democrat Bistriţa-Năsăud, în Piaţa Petru Rareş din municipiu, în faţa Instituţiei Prefectului.

  • În data de 04.02.2012, începând cu orele 11:00, la Sala Polivalentă din municipiu, s-a desfăşurat meciul de handbal feminin, organizat între echipa locală C.S.M. Bistriţa şi S.C. MUREŞUL Tărgu-Mureş, în cadrul Etapei a I-a, Divizia A. În ziua următoare respectiv 05.02.2012, în aceeaşi locaţie, s-a desfăşurat meciul de handbal masculin, contând pentru etapa a XII-a, Divizia A, a returului de campionat, cu participarea echipei locale C.S. Handbal 2009 Bistriţa şi C.S.M. Sfântu Gheorghe.

  • În conformitate cu solicitarea scrisă a S.C. Greenhead Media S.R.L.-Bistriţa, în data de 14.02.2012, un echipaj aparţinând Poliţiei Locale, a asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică la manifestarea organizată în Piaţa Mihai Eminescu din municipiu.

  • În perioada 18.02.-19.02.20012, în conformitate cu avizul comisiei de resort, la iniţiativa Primăriei municipiului Bistriţa - Serviciul Educaţie - Turism, s-a desfăşurat o nouă ediţie a ”SERBĂRILOR ZĂPEZII”, manifestare cu caracter sportiv, care s-a desfăşurat în Complexul Wonderland în apropierea aerodromului, situat în localitatea componentă Unirea. Poliţiştii locali alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie au asigurat măsuri de ordine, siguranţă publică, restricţionare şi dirijare a traficului rutier în zonă.

  • În conformitate cu programul manifestărilor prilejuite de sărbătoarea “DRAGOBETELUI”, Ediţia a V-a, organizate pe Pietonalul Liviu Rebreanu, de către Serviciul Educaţie-Turism din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa, poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă Publică, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică în vederea derulării în bune condiţii a programului aprobat.

  • În data de 19.02.2012, începând cu orele 09:00, la Sala Polivalentă din municipiu, s-a desfăşurat meciul de handbal feminin, organizat între echipa locală C.S.M.- Bistriţa şi C.S.S.-Caracal, urmat la scurt timp, de meciul de handbal masculin C.S. Handbal 2009-Bistriţa şi UNIREA- Sânnicolau Mare. Pe timpul derulării celor două evenimente sportive, două echipaje aparţinând Poliţiei Locale, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică.

  • S-au asigurat măsuri de restricţionare a traficului rutier, în zonele unde utilajele aparţinând societăţii de salubritate, au acţionat pentru curăţarea şi transportul zăpezii acumulate, de pe căile publice, în locurile prestabilite.

  • În data de 12.03.2012, poliţiştii locali aflaţi în serviciul de patrulare Calea Moldovei, au surprins 2 elevi la Colegiul Tehnic ”Infoel” Bistriţa, care în timpul orelor de curs, au escaladat gardul instituţiei de învăţământ, părăsind incinta. După legitimarea acestora, au fost conduşi până la unitatea de învăţământ aparţinătoare şi încredinţaţi conducerii instituţiei.

  • În conformitate cu Dispoziţia Primarului nr. 165/2012, emisă în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 153/2009, privind stabilirea unor măsuri pentru buna gospodărie a municipiului Bistriţa, în perioada 12.03.-13.04.2012, s-a desfăşurat programul ”CURĂŢENIA DE PRIMĂVARĂ”, la care au fost angrenaţi toţi cetăţenii, asociaţiile de proprietari/locatari, agenţi economici şi instituţii publice care domiciliază, au sediul şi/ sau îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului Bistriţa, precum şi a localităţilor componente.

  • În conformitate cu programul de spălare al carosabilului emis de către D.S.P.- Serviciul Salubrizare, în perioada de referinţă, poliţiştii locali, au distribuit înştiinţări proprietarilor/deţinătorilor de autovehicule cu privire la interzicerea parcărilor pe timp de noapte, în locaţiile unde s-a desfăşurat această activitate.

  • În data de 20.03.2012, un echipaj aparţinând P.L., a acordat sprijin S.V.S.U. din cadrul Primăriei Municipiului Bistriţa, la localizarea şi stingerea incendiului de vegetaţie uscată, ce s-a produs pe groapa Sărăţii.

  • În conformitate cu avizul comisiei de resort, în data de 27.03.2012, poliţiştii locali alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică la manifestarea organizată de ”Noua Dreaptă”- Bistriţa, în faţa sediului Consiliului Judeţean, comemorarea a 94 ani, de la Unirea Basarabiei cu România.

  • În cursul zilelor de 25.03.2012, 26.03.2012 şi 28.03.2012, patru echipaje aparţinând P.L., au acordat sprijin S.V.S.U. din cadrul Primăriei Municipiului Bistriţa, la localizarea şi stingerea a 7 incendii de vegetaţie uscată, ce s-au produs pe raza municipiului şi a localităţilor componente.

  • În data de 26.03.2012, poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă Publică, au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier, la intersecţia străzilor Zimbrului cu b-dul Decebal, unde s-au executat unele lucrări de construcţii, în vederea amplasării în zonă, a camerelor de supraveghere.

  • În data de 30.03.2012, Asociaţia Română pentru Reciclare RoREC, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bistriţa, a organizat o nouă ediţie a campaniei de colectare a echipamentelor electrice şi electronice de la populaţie: ”LOCUL DEŞEURILOR NU ESTE ACASĂ, TRIMITE-LE LA PLIMBARE”, în 6 locaţii din municipiu, unde au fost amenajate temporar, puncte de colectare. Poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă Publică, au asigurat măsuri de pază, ordine şi siguranţă publică.

  • În data de 31.03.2012, la iniţiativa Direcţiei Integrare Europeană din cadrul Primăriei Municipiului Bistriţa, s-a desfăşurat manifestarea ”CAPITALA ORA PĂMÂNTULUI 2012”, care a debutat cu un tur ciclist organizat pe diferite artere de circulaţie, urmat de diferite mini spectacole , cu locul de desfăşurare, zona pietonală.

  • În perioada 31.03.2012-01.04.2012, în conformitate cu avizul comisiei de resort, poliţiştii locali alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de pază, ordine şi siguranţă publică, cu ocazia desfăşurării ”Târgului de Paşti al Saşilor-Ostermarkt”, ediţia a X-a, organizator: Primăria Municipiului Bistriţa, în colaborare cu Centrul Cultural Municipal ”George Cosbuc” Bistriţa, cu locul de desfăşurare: Pietonal “Liviu Rebreanu”.

  • În conformitate cu avizul comisiei de resort, în perioada 03.04.-07.04.2012, în aceeaşi locaţie, s-a desfăşurat o nouă ediţie a expoziţiei de primăvară “Expo Bistriţa”, organizatorul manifestării:Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud. S-au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică.

  • În perioada 07.-13.04.2012, la solicitarea S.V.S.U. din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa, poliţiştii locali au distribuit înştiinţări tuturor preoţilor parohi din municipiu şi localităţile componente, cu privire la luarea măsurilor corespunzătoare de prevenire şi stingere a incendiilor, cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

  • În urma adresei primite de la Biroul Arme, Muniţii, Explozivi şi Substanţe Toxice din cadrul I.P.J. Bistriţa-Năsăud, s-au efectuat verificări la cele 8 societăţi, care au efectuat operaţiuni de comercializare obiecte pirotehnice, pe raza municipiului.

  • Au continuat asigurarea măsurilor de restricţionare şi dirijare a traficului rutier pe diferite artere de circulaţie, unde lucrători din cadrul Direcţiei Municipale de Servicii Publice, au executat lucrări de toaletare a arborilor de aliniament şi reabilitare a stratului de mixtură asfaltică.

  • În data de 11.04.2012, un echipaj aparţinând P.L., a acordat sprijin S.V.S.U. din cadrul Primăriei Municipiului Bistriţa, la localizarea şi stingerea incendiului de vegetaţie uscată, ce s-a produs pe o păşune situată în localitatea componentă Sigmir.

  • În aceeaşi dată, s-au întreprins măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier, la intersecţia străzilor: Panait Cerna cu Garoafei, unde a fost semnalată o avarie la magistrala de transport a gazelor naturale.

  • În conformitate cu avizul comisiei de resort, în data de 14.04.2012, poliţiştii locali împreună cu celelalte forţe care deţin competenţe în materie au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică la manifestarea cu caracter religios, organizată de către bisericile Baptiste şi Penticostale din municipiu -“MARŞUL ÎNVIERII”.

  • În conformitate cu planul de acţiune comun întocmit de către organele competente, în data de 14/15 aprilie 2012 s-au asigurat măsuri de ordine, siguranţă publică şi restricţionare a traficului rutier, la bisericile ortodoxe şi catolice repartizate, la evenimentul cu caracter religios - “ÎNVIEREA DOMNULUI”.

  • În data de 17.04.2012, a fost organizată o acţiune pe tema menţinerii curăţeniei şi igienei în mijloacele de transport public local, a verificării legitimaţiilor de călătorie, precum şi la transportul bagajelor voluminoase în interiorul acestora, care stânjenesc călătorii.

  • În data de 21.04.2012, poliţiştii locali alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică, la meciul de fotbal organizat între echipa locală ACF GLORIA 1922-Bistriţa şi JUVENTUS – Bucureşti , în cadrul returului Ligii a II-a, seria a II-a, etapa XXII.

  • În conformitate cu avizul comisiei de resort, în data de 23.04.2012, poliţiştii locali împreună cu celelalte forţe care deţin competenţe în materie au asigurat măsuri de ordine, siguranţă publică, restricţionare şi dirijare a traficului rutier pe str. Avram Iancu din municipiu, la manifestarea dedicată “FORŢELOR TERESTRE” ale Armatei României, organizată de către U.M. 01331- Bistriţa.

  • În data de 24.04.2012, poliţiştii locali au desfăşurat o acţiune pe tema combaterii absenteismului şcolar. Au fost verificate un număr de 6 societăţi comerciale cu profil de alimentaţie publică, aflate în imediata apropiere a unităţilor şcolare. Pe str. Rodnei, au fost depistaţi 2 elevi de la Colegiul Tehnic ”Grigore Moisil”- Bistriţa, care din timpul orelor, se întorceau de la cumpărături. Au fost însoţiţi şi încredinţaţi directorului educativ, al instituţiei de învăţământ aparţinătoare.

  • În conformitate cu avizul comisiei de specialitate, în data de 28.04.2012 poliţiştii locali alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie au asigurat măsuri de ordine, siguranţă publică şi restricţionare a traficului rutier, la manifestarea sportivă ”OPEN CROS GABRIELA SZABO”, Ediţia a VII-a.

  • În zilele de 28.04.2012 respectiv 29.04.2012, în baza avizului comisiei de resort, poliţiştii locali alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de pază, ordine, siguranţă publică, restricţionare şi dirijare a traficului rutier la manifestările cultural-artistice şi sportive organizate de Primăria Municipiului Bistriţa la Pădurea Schullerwald, urmate de concerte susţinute în zona Pietonală, dedicate ”ZILEI TINERETULUI” şi ”ZILEI INTERNAŢIONALE A MUNCII”.

  • În perioada 28.04-11.05.2012, la solicitarea unui grup de cetăţeni, în faţa Prefecturii Judeţului Bistriţa-Năsăud, s-a desfăşurat un protest avizat de către comisia de resort, referitor la retrocedarea, punerea în posesie şi emiterea titlurilor de proprietate persoanelor îndreptăţite, care au fost deposedate în mod abuziv în regimul trecut, de terenurile aflate actual în proprietatea statului şi gestionate de Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa.

  • În data de 29.04.2012, la Sala Polivalentă din municipiu, poliţiştii locali au asigurat măsuri de ordine la meciul de handbal feminin, organizat între echipa locală C.S. Handbal 2009 Bistriţa şi Extrem Baia Mare.

  • În data de 05.05.2012, poliţiştii locali alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică, la meciul de fotbal organizat între echipa locală ACF GLORIA 1922-Bistriţa şi UTA - Arad, în cadrul returului Ligii a II-a, seria a II-a, etapa XXV.

  • În data de 09.05.2012, în conformitate cu programul stabilit, poliţiştii locali alături de celelalte structuri teritoriale componente ale Jandarmeriei şi Poliţiei Române au asigurat măsuri de ordine la sărbătorirea “ZILEI EUROPEI”, eveniment desfăşurat pe Pietonalul Liviu Rebreanu.

  • În perioada 05.05.-06.05.2012, la solicitarea Direcţiei de Servicii Publice din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa, poliţiştii locali au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier pe Calea Moldovei, la reamenajarea sensului giratoriu din zonă.

  • În perioada 09.05-10.05.2012, la Centrul Cultural Municipal “George Coşbuc” Bistriţa, s-a desfăşurat o noua ediţie a Festivalului - Concurs Naţional de Interpretare a Cântecului Popular Românesc “Valeria Peter Predescu“, ediţia a III-a. Cu această ocazie, poliţiştii locali au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică.

  • În data de 09.05.2012, la solicitarea lucrătorilor din cadrul Serviciului Ecarisaj, un echipaj aparţinând Poliţiei Locale, a acordat sprijin la tranchilizarea şi prinderea unui număr de 5 câini fără stăpân, pe str. Zimbrului din municipiu.

  • În data de 12.05.2012, în urma avizului Comisiei de Resort, poliţiştii locali, alături de celelalte forţe care deţin competenţă în materie, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică la manifestarea cu caracter ecologic, urmată de un concert susţinut de diferite formaţii de rock din municipiu, organizată în zona Bazei de agrement Lac, situată pe str. Grănicerilor.

  • În conformitate cu prevederile Legii nr. 67/2004-rep., referitoare la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din acest an, în perioada 12.05.-09.06.2012, s-au asigurat măsuri de supraveghere pe 3 schimburi a locurilor repartizate şi amplasate special pentru afişajul electoral, pe raza municipiului, precum şi a localităţilor componente, scrutin organizat în data de 10.06.2012.

  • La solicitarea serviciului de specialitate din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa, în conformitate cu prevederile Legii nr. 155/ 2010, în perioada 12-18.05.2012, poliţiştii locali desemnaţi, au distribuit înştiinţări cetăţenilor domiciliaţi pe raza municipiului şi a localităţilor componente, ale căror documente de identitate au termenele de valabilitate expirate.

  • La iniţiativa Fundaţiei “Inocenţi” Bistriţa, în data de 17.05.2012, s-a desfăşurat ediţia a VI-a a Olimpiadei Inocenţilor, cu participarea copiilor cu dizabilităţi de pe raza jud. Bistriţa-Năsăud, cu locul de desfăşurare Sala Polivalentă. S-au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică.

  • La solicitarea Centrului Cultural Municipal “George Coşbuc” Bistriţa, precum şi a avizului comisiei de resort, în perioada 19.05-20.05.2012, s-a desfăşurat ediţia a XII-a a “MAIALULUI BISTRIŢEAN MAGHIAR”, cu locurile de desfăşurare: Pietonal Liviu Rebreanu, respectiv Pădurea Schullerwald. Poliţiştii locali, alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de paza, ordine, siguranţă publică, restricţionare şi dirijare a traficului rutier.

  • În aceeaşi perioadă, poliţiştii locali au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică, la expoziţia canină, organizată la iniţiativa Asociaţiei Chinologice Bistriţa-Năsăud, cu locul de desfăşurare Baza de agrement Lac, situată pe str. Grănicerilor.

  • În cadrul Ediţiei a III-a a Zilelor Operei “Constantin Pavel”, în data de 22.05.2012, pe scena amplasată în zona Pietonală, s-a desfăşurat spectacolul “Mam’zelle Nitouche” susţinut de Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovschi” din mun. Constanţa. S-au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică.

  • În data de 24.05.2012, s-au asigurat măsuri de ordine şi restricţionare a traficului rutier la ceremonialul militar şi religios organizat de către Comenduirea Garnizoanei Bistriţa, cu ocazia sărbătoririi “ZILEI EROILOR”, la Monumentul Eroilor amplasat în Piaţa Petru Rareş şi la Cimitirul Eroilor situat pe str. Tărpiului.

  • În perioada 21.05.-17.08.2012, în conformitate cu solicitarea Penitenciarului Bistriţa, cu privire la desfăşurarea unor activităţi productive pe raza municipiului Bistriţa, a unor persoane private de libertate, selecţionate pentru munca fără supraveghere, poliţiştii locali desemnaţi au efectuat măsuri de verificare periodică a acestora, urmărind respectarea programului stabilit şi prezenţa la locul de muncă.

  • În datele de 21.05.2012, 22.05.2012, 23.05.2012, s-au asigurat măsuri de restricţionare, fluidizare şi dirijare a traficului rutier, în diferite locaţii din municipiu, precum şi pe raza localităţilor componente, unde lucrători ai D.S.P., au executat diferite lucrări.

  • În data de 26.05.2012, cu ocazia desfăşurării celei de-a 4-a ediţii a concursului “STREET DANCE” pe Pietonal Liviu Rebreanu din municipiu, poliţiştii locali au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică.

  • În aceeaşi dată, poliţiştii locali alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică, la meciul de fotbal organizat între echipa “Gloria Bistriţa” şi “Luceafărul Oradea” în cadrul Ligii a 2-a, seria a 2-a.

  • Tot în data de 26.05.2012, s-au asigurat măsuri de restricţionare, fluidizare şi dirijare a traficului rutier, în Piaţa Unirii, cu ocazia căsătoriilor religioase care au avut loc.

  • În perioada 30.05-01.06.2012, poliţiştii locali au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică cu ocazia expoziţiei Bistriţa Construct - Casa şi Vacanţă, organizate pe Pietonal Liviu Rebreanu, de Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bistriţa.

  • Cu prilejul sărbătoririi “ZILEI INTERNAŢIONALE A COPILULUI”, în data de 01.06.2012, s-au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică, la manifestările organizate în diferite locuri şi locaţii din municipiu.

  • În data de 01.06.2012, Asociaţia Română pentru Reciclare RoREC, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bistriţa, a organizat o nouă ediţie a campaniei de colectare a echipamentelor electrice şi electronice de la populaţie: ”LOCUL DEŞEURILOR NU ESTE ACASĂ, TRIMITE-LE LA PLIMBARE”, în 6 locaţii din municipiu, unde au fost amenajate temporar, puncte de colectare. Cu această ocazie, pe Pietonal Liviu Rebreanu, a avut loc lansarea oficială a Centrului Permanent de Colectare a DEEE-urilor Bistriţa, urmat seara, de un concert susţinut de Paula Seling, pe scena amenajată în centrul istoric din municipiu.

  • În data de 28.05.2012, poliţiştii locali au desfăşurat o acţiune pe tema combaterii absenteismului şcolar. Au fost depistaţi un număr de 2 elevi de la Colegiul Tehnic ”Infoel”-Bistriţa şi un număr de 3 elevi de la Grup Şcolar de Cooperaţie-Bistriţa, care în timpul orelor de curs, se aflau în diferite locaţii din municipiu. Au fost legitimaţi, însoţiţi şi încredinţaţi diriginţilor, respectiv maiştrilor claselor aparţinătoare.

  • În data de 29.05.2012, un echipaj aparţinând Poliţiei Locale, a acordat sprijin lucrătorilor din cadrul Serviciului Ecarisaj, la tranchilizarea şi prinderea unui număr de 4 câini fără stăpân, pe str. G-ral Grigore Bălan din municipiu.

  • Acţiunea privind combaterea absenteismului şcolar a continuat şi în data de 30.05.2012, fiind depistaţi un număr de 6 elevi de la Colegiul Naţional ”Andrei Mureşanu”-Bistriţa, care în timpul orelor de curs, se aflau în diferite locaţii din municipiu. Au fost legitimaţi, însoţiţi şi încredinţaţi dirigintelui.

  • În conformitate cu solicitarea scrisa a Filialei Judeţene ”NOUA DREAPTĂ” Bistriţa-Năsăud, în data de 02.06.2012, a avut loc manifestarea cultural-artistică “Marşul pentru Familia Tradiţională”. Punctul de plecare a fost Piaţa Unirii şi a urmat traseul: Dornei-Gh.Şincai-Gării - b-dul Decebal – Crinilor – Piaţa Petru Rareş. Poliţiştii locali, au asigurat măsuri de ordine, siguranţă publică, restricţionare, fluidizare şi dirijare a traficului rutier.

  • În zilele de 02.06.2012, respectiv 03.06.2012, poliţiştii locali au continuat să asigure măsuri de ordine şi siguranţă publică cu ocazia expoziţiei Bistriţa Construct - Casa şi Vacanţă, organizat pe Pietonal Liviu Rebreanu, de Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bistriţa.

  • În conformitate cu programul de desfăşurare a manifestărilor cultural-artistice, organizate de către Centrul Cultural Municipal George Coşbuc Bistriţa, în data de 03.06.2011, s-au asigurat măsuri de pază, ordine şi siguranţă publică, la Ediţia a XII-a, a Festivalului Etniilor “PFINGSTFEST”, cu locul de desfăşurare Pietonal Liviu Rebreanu.

  • În data de 04.06.2012, poliţiştii locali împreună cu celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică pe Pietonal Liviu Rebreanu din municipiu, la un concert organizat de către Partidul Democrat Liberal – Filiala Judeţeană Bistriţa-Năsăud, susţinut de către formaţia Mandinga şi Anna Lesko.

  • În data de 05.06.2012, la solicitarea Direcţiei Integrare Europeană din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa, poliţiştii locali au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică în zona Pietonală, unde s-a desfăşurat manifestarea cu caracter ecologic dedicată sărbătoririi “ZILEI MONDIALE A MEDIULUI” 2012, ediţia a XVI-a, în conformitate cu programul stabilit, cu participarea unor elevi şi preşcolari din unităţile de învăţământ de pe raza municipiului.

  • În aceeaşi dată, poliţiştii locali au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier pe str. Nicolae Titulescu, cu ocazia remedierii, de către lucrători ai E.On Gaz, a unor defecţiuni la conducta de gaz.

  • În data de 11.05.2012, poliţiştii locali au asigurat măsuri de restricţionare a traficului rutier, în zona Sălii Polivalente, locaţie în care au fost depuse buletinele de vot primite de la circumscripţiile electorale de pe raza judeţului.

  • În aceeaşi dată, s-au asigurat măsuri de fluidizare, restricţionare şi dirijare a traficului rutier pe str. Tărpiului, unde s-au executat lucrări de asfaltare a părţii carosabile.

  • În perioada de referinţă, s-au asigurat măsuri de restricţionare şi redirecţionare a traficului rutier în zona Pieţei Centrale, unde s-au executat lucrări de terasare şi înlocuire a stratului asfaltic.

  • În data de 19.06.2012, în urma unei verificări executate la un imobil situat pe str. G-ral Grigore Bălan, referitoare la respectarea normelor privind regimul domicilierii, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 97/2005, şi respectarea de către persoanele fizice, a obligaţiilor cu privire la întreţinerea, curăţenia clădirilor, a spaţiilor de folosinţă comună, prevăzute în H.C.L. nr. 153/2009, s-a constatat faptul că, într-o dependinţă, locuiesc fără forme legale doar cu acceptul deţinătorului, un număr de 9 persoane, dintre care 4 minori, proveniţi în marea lor majoritate din afara judeţului.

  • Cu ocazia vizitei de lucru a Primului Ministru al României în mun. Bistriţa, în data de 21.06.2012, poliţiştii locali au asigurat măsuri de restricţionare a traficului rutier în Piaţa Centrală.

  • În data de 26.06.2012, s-au asigurat măsuri de ordine, siguranţă publică şi restricţionare a traficului rutier cu ocazia desfăşurării manifestărilor dedicate “Zilei DRAPELULUI NAŢIONAL”, organizate de Unitatea Militară 01331 Bistriţa, în Piaţa Centrală din municipiu.

  • În conformitate cu avizul comisiei de resort, în data de 29.06.2012, poliţiştii locali alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie au asigurat măsuri de pază, ordine şi siguranţă publică, la deschiderea manifestărilor cultural-artistice, organizate de către Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală, în colaborare cu Primăria Municipiului Bistriţa, în cadrul “SERBĂRILOR BISTRIŢEI MEDIEVALE 2012”, Ediţia a VI-a, cu locul de desfăşurare: Pietonal Liviu Rebreanu.

  • În data de 25.06.2012, poliţiştii locali au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier la intersecţia străzilor Cuza Vodă cu Eroilor, unde s-au executat unele lucrări de reabilitare a covorului asfaltic.

  • În aceeaşi dată, s-au asigurat măsuri de restricţionare a traficului rutier în Piaţa Centrală, unde de asemenea se execută lucrări de terasare şi înlocuire a stratului asfaltic existent.

  • În conformitate cu avizul comisiei de resort, în data de 30.06.2012, respectiv 01.07.2012, poliţiştii locali alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie au continuat asigurarea măsurilor de pază, ordine şi siguranţă publică, la manifestările cultural - artistice, organizate de către Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală, în colaborare cu Primăria Municipiului Bistriţa, în cadrul “SERBĂRILOR BISTRIŢEI MEDIEVALE 2012”, Ediţia a VI-a, cu locul de desfăşurare: Pietonal Liviu Rebreanu.

  • În data de 06.07.2012, s-au asigurat măsuri de ordine, siguranţă publică şi restricţionare a traficului rutier cu ocazia festivităţii de închidere şi premiere a participanţilor la etapa finală pe Ministerul Apărării Naţionale, a “competiţiilor sportive şi aplicativ-militare de vară”, organizate de Unitatea Militară 01331-Bistriţa, în Piaţa Petru Rareş din municipiu.

  • Ca urmare a lucrărilor executate de către lucrători ai D.S.P. (amenajări parcări de reşedinţă cu abonament), în data de 04.07.2012, poliţiştii locali au asigurat măsuri de restricţionare a traficului rutier, pe str. Sucevei din municipiu.

  • La iniţiativa Protopopiatului Greco-Catolic Bistriţa, începând cu data de 06.07.2012, se desfăşoară în municipiu, la Biserica “Buna Vestire” situată pe str. Gării, un pelerinaj la moaştele “Sfintei Rita” din Cascia. Cu această ocazie, poliţiştii locali au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică.

  • În conformitate cu programul de desfăşurare a manifestărilor organizate de Unitatea Militară 01331-Bistriţa, în data de 07.07.2012, s-au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică în zona Pietonală, unde s-a desfăşurat Ediţia a III-a, a Festivalului Cântecului şi Dansului Popular-“LA OGLINDĂ”, cu participarea unor formaţii folclorice reprezentative ale unor Cercuri Militare din cadrul Ministerul Apărării Naţionale.

  • În data de 13.07.2012, agenţii P.L. alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de pază, ordine şi siguranţă publică, restricţionare şi dirijare a traficului rutier la deschiderea manifestărilor prilejuite de ”ZILELE MUNICIPIULUI BISTRIŢA”, în cele 2 locaţii aprobate: Pietonal “Liviu Rebreanu” şi Complexul de agrement “Heidenfeld” situat în localitatea componentă Viişoara.

  • Ca urmare a lucrărilor executate de către lucrători ai D.S.P. (reabilitare carosabil), în data de 11.07.2012, poliţiştii locali au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier, la intersecţia străzilor: Octavian Goga cu Al. Tineretului.

  • De asemenea , în perioada 07.07.-13.07.2012, ca urmare a finalizării lucrărilor de reabilitare a carosabilului, poliţiştii locali au asigurat măsuri de restricţionare a traficului rutier în Piaţa Petru Rareş şi Piaţa Centrală, unde lucrătorii firmei specializate au executat lucrări de trasare a marcajelor rutiere.

  • În perioada 14.07.-15.07.2012, agenţii P.L. alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au continuat asigurarea măsurilor de pază, ordine şi siguranţă publică, restricţionare şi dirijare a traficului rutier la manifestările prilejuite de ”ZILELE MUNICIPIULUI BISTRIŢA”, în cele 2 locaţii aprobate: Pietonal ”Liviu Rebreanu” şi Complexul de agrement ”Heidenfeld” situat în localitatea componentă Viişoara.

  • În acest interval de timp s-a acţionat cu efective sporite, între 25-30 poliţişti locali zilnic, organizaţi pe trei schimburi. S-a urmărit cu predilecţie respectarea prevederilor legale privitoare la actele de comerţ, prevenirea şi combaterea manifestărilor antisociale, combaterea actelor de cerşetorie şi asigurarea fluenţei traficului rutier în zona “Heidenfeld” Viişoara.

  • În perioada 25.07.-27.07.2012, în conformitate cu avizul comisiei de resort, poliţiştii locali alături de celelalte structuri teritoriale componente ale Jandarmeriei şi Poliţiei Române, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică la manifestările de protest desfăşurate în fata Instituţiei Prefectului, situată în municipiu, Piaţa Petru Rareş. Organizator: Grupul de Iniţiativă Civică “Protest 2012”- Bistriţa.

  • Cu ocazia desfăşurării festivalului internaţional de folclor “NUNTA ZAMFIREI 2012”, eveniment organizat la iniţiativa Centrului Cultural Municipal “George Coşbuc”- Bistriţa, în zilele de 26.07.2012, respectiv 27.07.2012, poliţiştii locali alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică, restricţionare şi dirijare a traficului rutier în diferite locaţii din municipiu, în conformitate cu programul aprobat.

  • În conformitate cu Dispoziţia Primarului privind stabilirea locurilor speciale de afişaj, pentru referendumul naţional ce se va organiza în data de 29.07.2012, poliţiştii locali desemnaţi, au asigurat măsuri de supraveghere în zonele de responsabilitate, a integrităţii panourilor şi a afişelor electorale.

  • În data de 29.07.2012, în conformitate cu avizul comisiei de resort, poliţiştii locali alături de celelalte structuri teritoriale componente ale Jandarmeriei şi Poliţiei Române, au asigurat măsuri de ordine, siguranţă publică, restricţionare şi dirijare a traficului rutier cu ocazia desfăşurării manifestărilor dedicate “ZILEI IMNULUI NAŢIONAL”, organizate de Unitatea Militară 01331 Bistriţa, în Piaţa Centrală din municipiu.

  • În perioada 28.07.-31.07.2012, au continuat asigurarea măsurilor stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 60/ 1991-rep.,cu ocazia desfăşurării în municipiu, în diferite locaţii a festivalului internaţional de folclor “NUNTA ZAMFIREI 2012”, eveniment organizat de Centrul Cultural Municipal “George Coşbuc”- Bistriţa.

  • Ca urmare a lucrărilor executate de către lucrători ai D.S.P. (reabilitare carosabil), în data de 30.07.2012, poliţiştii locali au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier, pe străzile: Mihai Eminescu şi Al. Tineretului.

  • De asemenea, în data de 01.08.2012 ca urmare a lucrărilor de branşare, executate la un nou imobil construit pe str. I. L. Caragiale, un echipaj aparţinând Poliţiei Locale a asigurat, măsuri de restricţionare a traficului rutier în zonă.

  • În data de 15.08.2012, în conformitate cu avizul comisiei de resort, poliţiştii locali alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică la manifestarea cultural-artistică, organizată de către Primăria municipiului Bistriţa, Centrul Cultural Municipal ”George Coşbuc” Bistriţa, cu participarea Partidei Romilor- Pro Europa, ”FESTIVALUL TRADIŢIILOR TIGĂNEŞTI”, Ediţia a XI-a, cu locul de desfăşurare Pietonal ”Liviu Rebreanu”. Evenimentul s-a încheiat cu balul găzduit de Restaurantul ”Parc”, din municipiu.

  • De asemenea, la iniţiativa Asociaţiei Pentru Dezvoltare Continuă – Beclean, în localitatea componentă Viişoara - Complexul de Agrement ”Heidenfeld”, s-a desfăşurat o manifestare cultural-artistică, avizată în cadrul şedinţei comisiei de specialitate, pe aceeaşi temă mai sus-menţionată. Perioada de desfăşurare: 15.08.-16.08.2012, între orele 19:00-07:00.

  • În data de 18.08.2012, poliţiştii locali alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică, la meciul de fotbal organizat între echipa “F. C. Gloria Bistriţa” şi “F. C. Vaslui”.

  • În zilele de 20, 21, 23 şi 24.08.2012, în conformitate cu avizul comisiei de resort, poliţiştii locali alături de celelalte structuri teritoriale componente ale Jandarmeriei şi Poliţiei Române, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică la manifestările de protest desfăşurate în faţa Instituţiei Prefectului, situată în municipiu, Piaţa Petru Rareş. Organizator: Grupul de Iniţiativă Civică “Protest 2012”- Bistriţa.

  • Ca urmare a lucrărilor executate de către lucrători ai D.S.P. (asfaltare a părţii carosabile), în data de 22.08.2012, poliţiştii locali au asigurat măsuri de fluidizare a traficului rutier precum şi de eliberare a parcărilor, pe Aleea Greuceanu.

  • În perioada 25.08-31.08.2012, în conformitate cu avizul comisiei de resort, poliţiştii locali alături de celelalte structuri teritoriale componente ale Jandarmeriei şi Poliţiei Române, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică la manifestările de protest desfăşurate în faţa Instituţiei Prefectului, situată în municipiu, Piaţa Petru Rareş. Organizator: Grupul de Iniţiativă Civică “Protest 2012”- Bistriţa.

  • În perioada 31.08.-02.09.2012, în conformitate cu avizul comisiei de resort, poliţiştii locali alături de celelalte structuri teritoriale componente ale Jandarmeriei şi Poliţiei Române, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică, cu ocazia organizării celei de a IV-a ediţii a Caravanei TIFF, eveniment cultural derulat în zona pietonală. Organizator: Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc.

  • În perioada 01.09.-30.09.2012, s-au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică la manifestările de protest desfăşurate zilnic în faţa Instituţiei Prefectului, situată în municipiu, Piaţa Petru Rareş. Organizator: Grupul de Iniţiativă Civică “Protest 2012”- Bistriţa.

  • La iniţiativa companiei “Avon”, la împlinirea a 15 ani de prezenţă, promovare şi vânzare directă a produselor cosmetice pe piaţa românească, în data de 04.09.2012, s-a desfăşurat în zona pietonală, o manifestare cu caracter cultural-artistică. S-au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică.

  • În data de 05.09.2012, ca urmare a lucrărilor de reabilitare a carosabilului în Piaţa Centrală, poliţiştii locali desemnaţi, au asigurat măsuri de restricţionare a traficului rutier în zonă.

  • În data de 09.09.2012, în conformitate cu calendarul desfăşurării competiţiilor sportive pe anul în curs, la Sala Polivalentă din municipiu, s-a desfăşurat meciul de handbal feminin, organizat între echipa C.S. Universitatea Jolidon Cluj-Napoca şi C.S.M. Ploieşti. Pe timpul desfăşurării manifestării sportive, s-au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică.

  • În cadrul programului competiţional al Seriei B, din cadrul Diviziei A de handbal feminin, Etapa a I-a, în data de 16.09.2012, între orele 09:00 şi 11:00, la Sala Polivalentă din municipiu, un echipaj aparţinând Poliţiei Locale a asigurat măsuri de ordine la meciul disputat, între echipa locală C.S.M. Bistriţa şi H.C. Alba Sebeş.

  • Tot în data de 16.09.2012, s-au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică în zona pietonală, cu ocazia sărbătoririi “ZILEI POMPIERILOR”, eveniment marcant, la care au participat formaţiuni din cadrul I.S.U. Bistriţa-Năsăud, precum şi din serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă de pe raza judeţului.

  • În data de 21.09.2012, poliţiştii locali desemnaţi din cadrul Biroului Siguranţă publică, împreuna cu celelalte forţe care deţin competenţe în materie au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică la meciul de fotbal organizat pe stadionul municipal, între echipa locală C.F. GLORIA 1922 Bistriţa şi F.C. PETROLUL Ploieşti, în cadrul turului campionatului, sezonul 2012/2013, etapa a IX-a, din Liga 1.

  • Ediţia a X-a, a manifestărilor cuprinse în programul naţional al campaniei “SAPTĂMÂNA MOBILITĂŢII EUROPENE”, s-a derulat şi anul acesta în perioada 16.09.-22.09.2012, sub directa coordonare a Direcţiei Integrare Europeană din cadrul Primăriei Municipiului Bistriţa. Astfel, joi 20.09.2012 în baza avizului comisiei de resort, s-a desfăşurat un tur al oraşului pe bicicletă, unde poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă publică, au asigurat restricţionarea, dirijarea traficului rutier şi însoţirea acestora pe itinerarul prestabilit.

  • La iniţiativa Asociaţiei Cultural - Artistice “HARA”, în zilele de 22.09.2012 şi 23.09.2012, s-a desfăşurat în zona pietonală festivalul medieval de promovare turistică “Biserica Evanghelică din Bistriţa „Înapoi spre viitor”. În conformitate cu avizul comisiei de resort, pe timpul derulării evenimentului, poliţiştii locali alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică.

  • La solicitarea S.C. LEONI WIRING SYSTEMS RO S.R.L.-Bistriţa, ca urmare a împlinirii a 10 ani de funcţionare a acesteia în municipiu, în data de 22.09.2012, în intervalul orar 12:00 şi 20:00, un echipaj aparţinând Poliţiei Locale a asigurat măsuri de fluidizare şi dirijare a traficului rutier pe str. Tărpiului.

  • Tot în data de 22.09.2012, poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă publică, au asigurat restricţionarea şi dirijarea traficului rutier, la manifestările organizate în zona centrală din municipiu, cu prilejul “Zilei internaţionale fără autoturism”, eveniment inclus în cadrul programului Săptămâna Mobilităţii Europene 2012.

  • De asemenea în data de 22.09.2012, între orele 10:00 şi 11:00, în cadrul aceluiaşi program mai sus-menţionat, s-a desfăşurat pe diferite artere de circulaţie, manifestare cu caracter ecologic având ca scop, promovarea formelor alternative nepoluante de transport, “RONDUL CETĂŢII PE JOS SAU PE BICICLETĂ”. S-au asigurat măsuri de însoţire a participanţilor pe traseele stabilite. Organizatorul ambelor acţiuni: Direcţia Integrare Europeană din cadrul Primăriei Municipiului Bistriţa.

  • În data de 24.09.2012, poliţiştii locali au acordat sprijin şi protecţie lucrătorilor din cadrul Compartimentului Ecarisaj, pe str. Compozitorilor din municipiu, la prinderea, tranchilizarea şi transportul la adăpostul special amenajat al primăriei, a 5 câini fără stăpân. Acţiunea în sine s-a derulat, în urma unor sesizări primite din partea unor cetăţeni domiciliaţi în zonă.

  • În perioada 29.09.-30.09.2012, în conformitate cu programul de desfăşurare al manifestărilor culturale, emis de către Centrul Cultural Municipal “George Coşbuc” Bistriţa, poliţiştii locali au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică, cu ocazia desfăşurării Ediţiei a VIII-a, a Festivalului Internaţional al Fanfarelor ”MIHAIL WARGA”.

  • De asemenea, tot în perioada 29.09.-30.09.2012, în conformitate cu avizul comisiei de resort, poliţiştii locali alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de pază a bunurilor pe timp de noapte, ordine, siguranţă publică, restricţionare şi dirijare a traficului rutier, la expoziţia dedicată producătorilor agricoli din judeţ, Ediţia a XI-a a manifestării: ”TOAMNA BISTRIŢEANĂ”, cu locul de desfăşurare Complexul de Agrement “Heidenfeld”, situat în localitatea componentă Viişoara. Organizator: Direcţia de Administrare a Pieţelor, din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa.

  • În data de 07.10.2012, poliţiştii locali desemnaţi din cadrul Biroului Siguranţă publică, împreuna cu celelalte forţe care deţin competenţe în materie au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică la meciul de fotbal organizat pe stadionul municipal, între echipa locală C.F. GLORIA 1922-Bistriţa şi C.S. PANDURII Lignitul-Târgu Jiu, în cadrul turului campionatului, sezonul 2012/2013, etapa a XI-a, din Liga 1.

  • Comemorarea zilei internaţionale a “Holocaustului”, s-a desfăşurat şi anul acesta în data de 09.10.2012 la Monumentul Deportaţilor, situat în municipiu pe str. G-ral Grigore Bălan, unde personalităţi locale, au rostit alocuţiuni şi au depus coroane de flori în memoria martirilor şi eroilor, victime ale regimului hortisto-fascist din anul 1944. S-au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică.

  • La solicitarea S.C. Agro-Invest Prod S.R.L. Bistriţa, în data de 12.10.2012, poliţiştii locali alături de celelalte structuri teritoriale componente ale Jandarmeriei şi Poliţiei Române, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţa publică în Piaţa Agroalimentară “Decebal” din Bistriţa, la deschiderea Ediţiei a V-a a târgului, “TOAMNA BUCATELOR TRADIŢIONALE DE LA JUPÂNU”. Manifestarea a fost avizata favorabil, în cadrul comisiei de resort.

  • În conformitate cu programul de desfăşurare organizat de către S.C. Agro - Invest Prod S.R.L. Bistriţa, în perioada 13.10.-14.10.2012, poliţiştii locali alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au continuat asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică în Piaţa Agroalimentară “Decebal” din Bistriţa, la târgul organizat - ”TOAMNA BUCATELOR TRADIŢIONALE DE LA JUPÂNU”.

  • În data de 20.10.2012, ca urmare a lucrărilor de trasare a marcajelor la partea carosabilă pe str. Dornei şi în Piaţa Centrală, poliţiştii locali desemnaţi, au asigurat măsuri de restricţionare a traficului rutier în zona.

  • În data de 22.10.2012, poliţiştii locali au desfăşurat o acţiune pe tema combaterii absenteismului şcolar. Au fost depistaţi un număr de 3 elevi de la Colegiul ”Grigore Moisil”- Bistriţa, care în timpul orelor de curs, se aflau în incinta restaurantului TIP-TOP, situat pe str. Rodnei. Au fost legitimaţi, însoţiţi şi încredinţaţi dirigintei.

  • În perioada 24.10.-26.10.2012, în zona Pietonală, se desfăşoară Ediţia de toamnă, a manifestării expoziţionale de bunuri de larg consum, ”EXPO Bistriţa”, organizatori: Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud şi Primăria municipiului Bistriţa, cu participarea unor firme din ţară şi străinătate. Pe timpul desfăşurării evenimentului menţionat, poliţiştii locali asigura măsuri de ordine şi siguranţă publică.

  • În conformitate cu programul activităţilor desfăşurate de către Comenduirea Garnizoanei Bistriţa, în data de 25.10.2012, poliţiştii locali alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier, ordine şi siguranţă publică, la manifestările dedicate “Zilei Naţionale a Armatei României”, în diferite locuri publice din municipiu.

  • Tot în data de 25.10.2012, în conformitate cu avizul comisiei de resort, poliţiştii locali alături de celelalte structuri teritoriale componente ale Jandarmeriei şi Poliţiei Române, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică, cu ocazia organizării celei de a II-a ediţii a Festivalului “STUDFEST” 2012, manifestare educaţională derulată în zona pietonală, prin Ziua Voluntariatului, alături de ONG-ul “Cercetaşii Bistriţeni”. Organizator: Organizaţia STUDFEST.

  • În zilele de 27.10 şi 28.10.2012, respectiv 31.10.-02.11.2012, la iniţiativa Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud în parteneriat cu Primăria municipiului Bistriţa, s-a desfăşurat în zona Pietonală, Ediţia de toamnă a manifestărilor expoziţionale de bunuri de larg consum “EXPO Bistriţa”şi “BISTRIŢA MARIAGE FEST”, cu participarea unor firme din ţară şi străinătate. Poliţiştii locali, alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică.

  • În data de 01.11.2012, poliţiştii locali au asigurat măsuri de ordine, siguranţă publică, fluidizare şi dirijare a traficului, la cimitirele din municipiu, cu ocazia comemorării celor trecuţi la cele veşnice: ”ZIUA MORŢILOR”. S-a urmărit cu predilecţie, respectarea prevederilor legale privitoare la actele de comerţ, prevenirea şi combaterea manifestărilor antisociale, combaterea actelor de cerşetorie, asigurarea fluenţei traficului rutier în zonele adiacente.

  • În data de 06.11.2012, s-au asigurat măsuri de ordine, la Centrul Cultural Municipal ”George Coşbuc”, unde s-a desfăşurat un concert caritabil, cu participarea unor interpreţi de muzică populară. De asemenea, în perioadă 09.11.-10.11.2012, în aceeaşi locaţie s-a desfăşurat, manifestarea cultural-artistică Festivalul Naţional Pentru Tineret - ”BISTRIŢA-FOLK”, unde un echipaj aparţinând Poliţiei Locale asigura măsuri de ordine în incinta instituţiei precum şi în parcarea aferentă acesteia.

  • În conformitate cu avizul comisiei de resort, în data de 14.11.2012, poliţiştii locali alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică, la protestul organizat de C.N.S.”CARTEL ALFA”- Filiala Bistriţa-Năsăud, în Piaţa Petru Rareş din municipiu, în faţa Instituţiei Prefectului.

  • În conformitate cu prevederile Dispoziţiei Primarului municipiului Bistriţa nr. 752/2012, privind stabilirea unor măsuri pentru organizarea, pregătirea şi desfăşurarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat, scrutin organizat la data de 09.12.2012, în perioada 09.11.- 08.11.2012, poliţiştii locali au asigurat măsuri de supraveghere pe 3 schimburi a locurilor repartizate şi amplasate special pentru afişajul electoral, pe raza municipiului, precum şi a localităţilor componente.

  • În data de 21.11.2012, un echipaj aparţinând Poliţiei Locale, a asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică la Biserica Ortodoxă cu hramul “Intrarea în Biserica a Maicii Domnului”, situată în municipiu Piaţa Unirii, unde I.P.S. Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei Andreicuţ, alături de un sobor de preoţi a oficiat Sfânta Liturghie.

  • În perioada 24.11.-25.11.2012, la iniţiativa Federaţiei Crescătorilor de Păsări şi Animale Mici de Rasă ”Petru Rareş”, în zona pietonală s-a organizat o expoziţie cu exemplare rare. Manifestarea a fost dedicată eroului Bistriţean, Cristian Filip, (fost membru în cadrul federaţiei amintite), căzut la datorie în teatrele de operaţii din Afganistan. S-au asigurat măsuri de supraveghere a zonei.

  • În data de 27.11.2012, un echipaj aparţinând Poliţiei Locale, a asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică la locaşul de cult ortodox ”Sfântul Vasile cel Mare”, situat în municipiu pe str. Mihail Kogălniceanu, unde P.S. Episcop vicar Vasile Someşanu, alături de un sobor de preoţi, a oficiat o slujbă religioasă.

  • În data de 01.12.2012, poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă publică, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică, restricţionare şi dirijare a traficului rutier cu prilejul sărbătoririi ZILEI NAŢIONALE A ROMÂNIEI, manifestări organizate de către Comenduirea Garnizoanei Bistriţa, în Piaţa Centrală din municipiu.

  • Sâmbătă 08.12.2012, în Piaţa Centrală, la iniţiativa preotului paroh al Bisericii Evanghelice Luterane, s-a desfăşurat un ceremonial religios de resfinţire a turnului bisericii, renovat ca urmare a incendiului din 11 iunie 2008. S-au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică.

  • În perioada 08.12.2012-31.12.2012,cu prilejul sărbătorilor de iarnă, s-a desfăşurat în perimetrul pietonal ”TÂRGUL DE CRĂCIUN”, manifestare expoziţională organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Bistriţa-Năsăud în colaborare cu Primăria municipiului Bistriţa. S-au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică.

  • În data de 21.12.2012, în baza avizului comisiei de resort, poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă publică, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică, restricţionare şi dirijare a traficului rutier cu prilejul sărbătoririi “ZILEI VICTORIEI REVOLUŢIEI ROMÂNE ŞI A LIBERTĂŢII”, manifestare comemorativă organizată de către Unitatea Militara 01331-Bistriţa, în Piaţa Petru Rareş din municipiu.

  • În conformitate cu avizul comisiei de resort, în data de 31.12.2012/01.01.2013 poliţiştii locali, alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de restricţionare a traficului rutier, ordine şi siguranţă publică, în zona pietonală, cu ocazia sărbătoririi ”REVELIONULUI 2013”.

11. Activităţi cu caracter permanent:

  • Asigurarea ordinei şi siguranţei publice în zonele şi locurile stabilite prin Planul de siguranţă publică, aprobat în condiţiile legii;

  • Verificarea şi soluţionarea potrivit competenţelor specifice, a sesizărilor cetăţenilor privind nerespectarea normelor legale;

  • Sprijin permanent lucrătorilor din cadrul Biroului Disciplina în Construcţii, la verificarea unor sesizări primite din partea cetăţenilor municipiului şi a localităţilor componente, acţiuni de demolare a construcţiilor efectuate fără autorizaţie de construire sau desfiinţare;

  • Sprijin lucrătorilor din cadrul Biroului Inspecţia Comercială, referitor la nerespectarea normelor legale privind desfăşurarea comerţului stradal şi a activităţilor comerciale;

  • Măsuri de supraveghere a Parcului Municipal, a Bisericii Evanghelice din municipiu, afectată în urma incendiului din data de 11.06.2008, precum şi a Pietonalului Liviu Rebreanu;

  • Măsurile de ordine şi siguranţă publică în pieţele din municipiul Bistriţa, zilnic fiind repartizaţi cate 2 agenţi pe 2 schimburi;

  • Măsuri de ordine la Casa Speranţei, situată în municipiu, unde s-au distribuit produse alimentare (făina şi zahăr), persoanelor care se încadrează în cerinţele Programului European de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate;

  • În conformitate cu protocolul încheiat în perioada anului şcolar, s-au asigurat măsuri de supraveghere a celor 4 unităţi de învăţământ, care revin în sarcina P.L.. S-au luat măsuri de fluidizare şi dirijare a traficului rutier cu precădere, la trecerile pentru pietoni la Şcolile Generale nr. 2, 3 şi 4 pentru a se asigura traversarea străzilor în condiţii de siguranţă de către elevi;

  • Cooperarea cu lucrătorii din cadrul Poliţia Municipiului Bistriţa - Biroul Poliţiei de Ordine Publică;

  • Depistarea cerşetorilor, vagabonzilor, copiilor străzii şi a altor persoane care frecventează locuri cu impact asupra imaginii municipiului, precum şi la înştiinţarea serviciilor şi instituţiilor cu atribuţii în acest domeniu, pentru identificarea şi adoptarea unor soluţii de reintegrare socială a celor în cauză;

  • În perioada estivală, măsuri de supraveghere pe 2 schimburi a Ştrandului Municipal Bistriţa, precum şi al locurilor de agrement, situate pe raza municipiului;

  • Cooperarea permanenta cu lucrătorii din cadrul Compartimentului Ecarisaj, la prinderea, tranchilizarea şi transportul câinilor comunitari, la adăposturile amenajate ale primăriei;

  • Restricţionarea traficului rutier în diferite locaţii, unde s-au executat lucrări de toaletare a arborilor, modernizare şi spălare carosabilului, trotuarelor, amenajare a spaţiilor verzi, sensuri giratorii, a parcărilor, precum şi la aplicarea marcajelor de circulaţie corespunzătoare (permanent);

  • La solicitarea S.P.C.L.E.P. Bistriţa, în conformitate cu prevederile Legii nr. 155/2010, poliţiştii locali au participat la activitatea de înştiinţare a cetăţenilor domiciliaţi pe raza municipiului, ale căror documente de identitate au termenele de valabilitate expirate, precum şi a depistării persoanelor care au împlinit vârsta de 14 ani şi nu s-au prezentat în termenele stabilite, la serviciul specializat în vederea intrării acestora în legalitate.

  • La solicitarea scrisă a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, poliţiştii locali au acţionat pentru identificarea şi înmânarea de invitaţii administratorilor unor societăţi comerciale de pe raza municipiului,în vederea clarificării şi reglementării situaţiei financiare.

12. Au fost identificate 17 fapte care îmbracă aspectul unei infracţiuni, surprinse în flagrant, unele dintre acestea fiind ulterior preluate pentru cercetări de către lucrătorii I.P.J. Bistriţa-Năsăud.



  • În timpul executării serviciului de patrulare şi siguranţă publică, în zona intersecţiei de la Poşta Veche, în data de 16.01.2012, au fost reţinute şi conduse ulterior la sediul Poliţiei municipiului Bistriţa, 3 persoane care tractau un cărucior în care se afla: 2 buc. motoare electrice, 1 buc. polizor unghiular (flex), 1 buc. maşina portabilă de găurit, diferite fitinguri şi conductori electrici, a căror provenienţă nu a putut fi dovedită, în condiţiile legii. După identificarea acestora, au fost încredinţaţi lucrătorilor din cadrul I.P.J., pentru cercetări.

  • În data de 17.01.2012, în jurul orelor 07:00, în urma unei sesizări primite, patrula mixta s-a deplasat la Spitalul de Urgenţa Bistriţa, Secţia Interne, unde o persoană de sex feminin a semnalat dispariţia sumei de 200 lei. La faţa locului a fost reţinuta suspecta B. Rozsi-Erzsi domiciliată în municipiu, care a fost condusă la sediul Poliţiei municipiului Bistriţa, amprentată şi încredinţată grupei operative pentru continuarea cercetărilor.

  • În timpul executării serviciului de patrulare, poliţiştii locali i-au surprins pe numiţii: M. Gheorghe-Sorin şi C. Ferdinand, în timp ce transportau dinspre str. Alexandru Vlahuţă spre Piaţa Centrală, 4 grinzi de lemn de aproximativ 6 m.l. Din declaraţiile acestora a rezultat faptul, că urmează să execute unele lucrări de reparaţii la un imobil şi la o persoană a cărui nume nu îl cunosc. A fost solicitată prezenţa la faţa locului a unui echipaj de la Poliţia municipiului, în vederea efectuării verificărilor cu privire la o posibilă infracţiune de furt. Fapta a fost constatată în data de 18.01.2012, în jurul orelor 20:00.

  • În aceeaşi data, în urma unei sesizări primite prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţa 112, patrula mixtă s-a deplasat pe str. G-ral Grigore Bălan, unde în incinta unui magazin, o persoană de sex feminin a fost reţinută de către agentul de pază, suspectă pentru sustragerea unor bunuri. A fost condusă la sediul Poliţiei municipiului Bistriţa pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

  • În timpul executării serviciului de patrulare şi siguranţă publică, pe str. Tudor Vladimirescu, în data de 31.01.2012 în jurul orelor 03:30, patrula mixtă a reţinut şi condus ulterior la sediul Poliţiei municipiului Bistriţa, 2 persoane care transportau un bagaj suspect. La controlul executat, s-a constatat faptul că acesta conţinea: 1 buc. polizor unghiular (flex), 1 buc. maşină portabilă de şlefuit, 6 kg. zahăr, 2 kg. făină albă şi 5 kg. ulei comestibil, a căror provenienţă nu a putut fi dovedită, în condiţiile legii. După identificarea acestora, au fost încredinţate lucrătorilor din cadrul I.P.J., pentru cercetări.

  • În data de 18.02.2012, în urma unei sesizări primite prin dispeceratul propriu, un echipaj aparţinând Poliţiei Locale, s-a deplasat pe Valea Ghizii, unde un cetăţean a semnalat dispariţia porţii de acces în incinta imobilului. În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că aceasta a fost sustrasă de către persoane care locuiesc în apropiere, respectiv într-o anexă din incinta fostului poligon militar, în scopul utilizării după dezmembrare, ca şi combustibil solid. La faţa locului, a fost solicitată intervenţia grupei operative din cadrul I.P.J. Bistriţa-Năsăud, care a preluat cazul spre soluţionare.

  • La solicitarea unui agent de pază, în data de 05.03.2012, în jurul orelor 17:00, patrula auto aparţinând Poliţiei Locale, s-a deplasat pe Calea Moldovei, unde a fost semnalată executarea unor focuri de arma în zonă, asupra unor câini de pază. La faţa locului şi în împrejurimi nu a fost depistată nicio persoană, decât urme vizibile de sânge pe carosabil. A fost solicitată intervenţia la fata locului a grupei operative din cadrul I.P.J. Bistriţa-Năsăud, care a preluat cazul spre soluţionare.

  • În data de 17.03.2012, în urma unei sesizări primite prin dispeceratul Poliţiei Municipiului Bistriţa, un echipaj mixt, s-a deplasat pe Aleea Greuceanu, unde a fost semnalată reţinerea în interiorul unui imobil a unei persoane de sex feminin, fără consimţământul acesteia. În faţa imobilului respectiv, se afla tatăl victimei, care a relatat cele întâmplate. La scurt timp, persoana în cauza a ieşit din apartament, prezentând vădite semne de agresiune la nivelul feţei, după care a fost însoţită pana la U. P.U. din cadrul Spitalului Judeţean, pentru îngrijiri şi investigaţii medicale de specialitate. În urma declaraţiei, victima şi-a rezervat dreptul de a depune plângere penală împotriva agresorului.

  • În timpul executării serviciului de patrulare şi siguranţă publică Piaţa Unirii, în data de 07.04.2012, un echipaj mixt, format din 2 poliţişti locali şi 1 lucrător aparţinând I.P.J. Bistriţa-Năsăud, a reţinut şi condus ulterior la sediul Poliţiei municipiului Bistriţa, o persoană de sex masculin, care tracta un cărucior în care se afla aproximativ 40 Kg. fier vechi. Din declaraţiile acestuia, a rezultat faptul ca întreaga cantitate a fost sustrasă din gardul împrejmuitor al fostei Fabrici de Bere Bistriţa. După identificarea acestuia, numitul D. Ionel domiciliat fără forme legale pe raza municipiului, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 400 lei, în temeiul Legii nr. 61/1991-rep., pentru proferarea de injurii la adresa organelor de ordine aflate la faţa locului. Cazul a fost preluat ulterior pentru cercetări, de către lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale-Bistriţa. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat părţii vătămate.

  • În data de 17.04.2012, în jurul orelor 22:45, pe str. Ion Minulescu, în parcarea amplasată lângă albia râului Bistriţa, echipajul mixt, a depistat în interiorul unui autoturism un număr de 4 persoane, toate cu domiciliul stabil în municipiu, suspecte. S-a procedat la controlul portbagajului autoturismului în cauza, unde au fost găsite un număr mare de piese provenite de la diverse tipuri şi mărci de autoturisme, ale căror provenienţă nu a putut fi dovedită în condiţiile legii. Conduşi la sediul poliţiei, acestea au declarat faptul ca bunurile provin de la o rudă stabilită în Germania. Cazul a fost preluat ulterior de către organele de specialitate, pentru continuarea cercetărilor.

  • În urma executării serviciului de patrulare şi siguranţă publică Calea Moldovei, poliţiştii locali i-au surprins pe numiţii: D. Tiberiu Michele, F. Cristian, D. Nicolae, M. Fernando Mandache şi S. Ionel, în timp ce spărgeau cu ajutorul unor unelte două grinzi din beton armat, în vederea colectării fierului vechi, din incinta fostei întreprinderi de Industrializare a Laptelui Bistriţa. Persoanele în cauza au fost conduse la sediul Poliţiei Locale, unde cu sprijinul unui echipaj aparţinând Poliţiei municipiului Bistriţa - Biroul Poliţiei de Ordine Publică, au fost identificate. Ulterior, a fost contactat actualul proprietar al terenului în cauza, care a fost îndrumat sa depună plângere penală, la instituţia abilitată. Fapta a fost constatată în data de 28.04.2012, în jurul orelor 12:45.

  • În data de 30.04.2012, un echipaj aparţinând Poliţiei Locale, l-a depistat pe numitul Z. Marius-Dănuţ, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe str. Libertăţii, având asupra sa o cantitate de fier vechi precum şi o bară metalică utilizată la susţinerea unor plafoane în construcţii. A fost solicitată intervenţia la faţa locului a unui echipaj aparţinând Poliţiei municipiului Bistriţa - Biroul Ordine Publică, care a preluat cazul, în vederea cercetărilor.

  • În urma executării serviciului de patrulare, în Piaţa Petru Rareş, au fost depistate numitele R. Paula şi G. Dochiţa, ambele domiciliate în municipiu, în timp ce sustrăgeau flori de pe coroanele depuse la Monumentul Eroilor. Pentru identificare, persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliţiei Locale, unde în urma declaraţiilor, a rezultat faptul că acestea urmau să comercializeze florile sustrase. Evenimentul a fost raportat Poliţiei municipiului Bistriţa, în vederea continuării cercetărilor şi luarea măsurilor legale. Fapta a fost constatată în data de 26.05.2012.

  • În data de 27.08.2012, pe str. Liliacului din municipiu, un echipaj aparţinând Poliţiei Locale, l-a depistat pe numitul T. Vasile din municipiu, care avea asupra sa, un sac cu cabluri electrice în greutate de aproximativ 4,8 kg. A fost solicitată intervenţia la faţa locului a unui echipaj aparţinând Poliţiei municipiului Bistriţa - Biroul Poliţiei de Ordine Publică, care a preluat cazul, în vederea cercetărilor.

  • În aceeaşi dată, numitul I. Vasile, a fost depistat în timp ce încerca să comercializeze, în Piaţa Agroalimentară ”Decebal”, un grătar metalic, fără a putea demonstra provenienţa acestuia. Persoana în cauză a fost condusă şi încredinţată agenţilor din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa, în vederea cercetărilor.

  • În data de 18.09.2012, numitul D. Florin, domiciliat în municipiu, a fost surprins de către poliţiştii locali, pe str. Lupeni în timp ce transporta cu ajutorul unui cărucior, două grătare ornamentale din fontă utilizate la protecţia bazei copacilor. Persoana în cauză a fost condusă la sediul Poliţiei Locale pentru identificare, unde din declaraţia acestuia, a rezultat faptul că urma să le predea la un centru de colectare şi valorificare a fierului vechi. A fost solicitată prezenţa la faţa locului al unui echipaj aparţinând Poliţiei municipiului Bistriţa, care a preluat ulterior cazul pentru cercetări. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat instituţiei abilitate.

  • În data de 17.12.2012, ca urmare a solicitării primite din partea unei persoane, un echipaj aparţinând Poliţiei Locale s-a deplasat pe str. Gheorghe Şincai, la o unitate comercială cu profil de îmbrăcăminte, unde a fost semnalată sustragerea de bunuri din incinta. La faţa locului au fost identificate şi ulterior conduse la sediul Poliţiei Locale, 2 persoane de sex masculin (ambele domiciliate în comuna Leşu), care la solicitarea organelor de control, nu au putut justifica provenienţa unor mărfuri aflate asupra lor. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat angajaţilor societăţii în cauză, cu precizarea că partea păgubită a fost îndrumată să depună plângere la organele abilitate.

13. A fost depistat un număr total de 1.127 de cerşetori din care 354 minori. Acestora le-au fost aplicate 224 sancţiuni din care 12 cu avertisment scris, cumulând o valoare de 31.840 lei; (temeiul legal Legea nr. 61/1991-republicată, art. 3, pct. 3).

14. Stări conflictuale aplanate: 136

15. Acţiuni desfăşurate pentru combaterea absenteismului şcolar: 10 în cadrul cărora au fost depistaţi un număr de 32 de elevi absentând de la cursuri.

16. Acţiuni de sprijin acordat I.S.U. BISTRIŢA-NĂSĂUD şi S.V.S.U. Bistriţa pentru stingerea unor incendii pe raza municipiului Bistriţa, precum şi pentru depistarea şi sancţionarea persoanelor care incendiază voluntar vegetaţia uscată: -27.

17. Situaţia autorizaţiilor de liberă trecere pentru circulaţia pe străzile din municipiul Bistriţa a autovehiculelor de transport mărfuri de peste 2,5 tone

Total autorizaţii eliberate pe zi : 903

Valoare totală încasată: 29.545 lei

Total autorizaţii eliberate pe lună: 53

Valoare totală încasată: 5.822,5 lei

Total autorizaţii eliberate pe an: 381

Valoare totală încasata: 87.998 lei

Total autorizaţii eliberate : 1.337 ( creştere de 2,7 ori faţă de anul 2011).

Valoare totală: 123.365,5 lei ( creştere de 5,36 ori faţă de anul 2011).

18. Încasări realizate:

- din sancţiuni contravenţionale : 37.228 lei;

- taxe de deblocare : 7.600 lei;

- autorizaţii liberă trecere : 123.365,5 lei;

Total: 68.193,5 lei.

19. Avize, acorduri eliberate - 68, din care:

- avize adunări publice: 60;

- acorduri executare focuri de artificii: 8.

20. Corespondenţă purtată cu persoane fizice şi juridice, documente interne:

- 1929 adrese elaborate şi expediate;

- 169 documente interne.

21. Pregătire profesională:

În perioada 05.03.2012- 01.06.2012, un număr de 4 poliţişti locali din cadrul Biroului Siguranţă publică au efectuat cursul de formare profesională iniţiala, prevăzut de Legea nr. 155/2010, într-un centru de instruire aparţinând Ministerului Administraţiei şi Internelor, situat în localitatea Gheorgheni, jud. Harghita. S-a organizat testarea scrisă anuală a cunoştinţelor profesionale a personalului din compartimentele Siguranţă publică, Siguranţa Circulaţiei, Pază şi Dispecerat.

22. Activităţi cu caracter sportiv: participarea la competiţii sportive organizate de către alte instituţii (minifotbal).

23. Instructaje. În cursul anului 2012 s-au efectuat 375 de instructaje colective cu întregul efectiv de poliţişti locali din structurile de siguranţă publică şi siguranţa circulaţiei, cuprinzând tematici din legislaţia aflată în competenţa, proceduri de lucru, planul de siguranţă publică, ordine şi dispoziţii.

24. Dinamica resurselor umane. În anul 2012 un post din cadrul biroului Siguranţă publică a devenit vacant prin decesul unui poliţist local. S-a primit prin transfer 1 poliţist local din altă localitate. În cadrul compartimentului Dispecerat au fost redistribuiţi un număr de 5 poliţişti locali, proveniţi din compartimentul Pază.


II. COMPARTIMENT PAZĂ

În cursul anului 2012, s-a asigurat paza la imobilele cu nr. 2 şi nr. 6 din Bistriţa, Piaţa Centrală, cu un efectiv de 11 agenţi de pază. Începând cu data de 01.11.2012, 5 agenţi de pază au fost redistribuiţi în cadrul compartimentului Dispecerat, asigurând în continuare prin cumul de atribuţii şi pază sediului Poliţiei Locale a municipiului Bistriţa.

În prezent, compartimentul este încadrat cu un număr de 6 agenţi de pază, care asigură paza sediului Primăriei municipiului Bistriţa.

III. COMPARTIMENTUL SIGURANŢA CIRCULAŢIEI


1. Situaţia sancţiunilor contravenţionale aplicate de către poliţiştii locali din cadrul compartimentului Siguranţa Circulaţiei.

Total sancţiuni contravenţionale aplicate în perioada 01.01.-31.12.2012: 1.350

Din care avertismente: 399

Valoare sancţiuni aplicate: 139.451 lei

Încasate în 48 h: 413 sancţiuni în valoare de: 26.281 lei

Total sancţiuni încasate: 419 în valoare de: 27.031 lei

Încasat taxe de deblocare:, în valoare totală de 7.150 lei din care:

- pentru H.C.L. nr. 38/ 2011 = 143 taxe, în valoare de 7.150 lei.


Total autovehicule ridicate: 45 din care:

- pentru H.C.L. nr. 38/ 2011 = 39 ;

- pentru Legea nr. 448/2006 = 4 ;

- pentru O.U.G. nr. 195/2002= 2 .


2. Situaţia sancţiunilor contravenţionale aplicate în funcţie de temeiul legal:

a) H.C.L. nr. 153/2009-privind stabilirea unor măsuri de bună gospodărire a municipiului Bistriţa.

Total sancţiuni contravenţionale aplicate: 420

Din care avertismente: 90

Valoare sancţiuni aplicate: 39.470 lei

b) H.C.L. nr. 68/2007-pentru aprobarea Regulamentului privind activitatea

de înregistrare a vehiculelor pentru care nu există obligaţia înmatriculării şi a Regulamentului privind înregistrarea mopedelor pentru care nu există obligaţia înmatriculării.

Total sancţiuni contravenţionale aplicate: 5

Din care avertismente: 0

Valoare sancţiuni aplicate: 700 lei

c) H.C.L. nr. 38/2011 – Regulament privind activitatea de blocare a

autovehiculelor oprite sau staţionate neregulamentar, precum şi de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a acestor autovehicule în municipiul Bistriţa.

Total sancţiuni contravenţionale aplicate: 201

Din care avertismente: 122

Valoare sancţiuni aplicate: 5.630 lei

Taxe de deblocare: 143

Valoare taxe de deblocare: 7.150 lei

d) OUG nr. 195/2002-Regulamentul privind circulaţia pe drumurile publice.

Total sancţiuni contravenţionale aplicate: 683

Din care avertismente: 177

Valoare sancţiuni aplicate: 85.201 lei

e) LEGEA nr. 61/1991 Republicată - pentru sancţionarea faptelor de

încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Total sancţiuni contravenţionale aplicate: 24

Din care avertismente: 2

Valoare sancţiuni aplicate: 5.150 lei

f) LEGEA nr. 448/ 2006 Republicată - privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Total sancţiuni contravenţionale aplicate: 14

Din care avertismente: 8

Valoare sancţiuni aplicate: 1.200 lei

g) LEGEA nr. 38 / 2003 - Privind transportul în regim de taxi şi în regim

de închiriere

Total sancţiuni contravenţionale aplicate: 3

Din care avertismente: 0

Valoare sancţiuni aplicate: 2.100 lei
3. Situaţia proceselor-verbale de contravenţie contestate în instanţă:

Total P.V. contestate în instanţă: 24

Din care: 8 expediate prin P.L. la Judecătorie:

16 depuse direct la Judecătorie:

4. Activităţi cu caracter permanent:


  • Verificarea şi soluţionarea potrivit competenţelor specifice, a sesizărilor cetăţenilor privind nerespectarea normelor legale;

  • În conformitate cu protocolul încheiat, s-au asigurat măsuri de supraveghere a celor 4 unităţi de învăţământ, care revin în sarcina poliţiştilor locali. S-au asigurat măsuri de fluidizare şi dirijare a traficului rutier cu precădere, la trecerile pentru pietoni la Şcolile Generale nr. 2, 3 şi 4 pentru a se asigura traversarea străzilor în condiţii de siguranţă de către elevi, fără a se constata aspecte deosebite

  • Cooperarea cu lucrătorii din cadrul Biroului Poliţiei Rutiere a Municipiului Bistriţa, în conformitate cu protocolul încheiat, în vederea punerii în aplicare a H.C.L. nr. 38/2011, zilnic fiind repartizaţi câte 2 agenţi în patrule mixte;

  • Restricţionarea traficului rutier în diferite locaţii, unde s-au executat lucrări de modernizare a carosabilului, trotuarelor, amenajare a spaţiilor verzi, parcărilor, precum şi la aplicarea marcajelor de circulaţie corespunzătoare (permanent).

5. Încasări realizate:

  • din sancţiuni contravenţionale : 27.031 lei;

  • taxe de deblocare : 7.150 lei;

  • Total: 34.181 lei.

6. Corespondenţă. Adrese de înaintare a proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor în vederea executării silite: 528

7. Pregătire profesională. În perioada 05.03.2012-01.06.2012, un număr de 2 poliţişti locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au efectuat cursul de formare profesională iniţială, prevăzut de Legea nr. 155/2010, într-un centru de instruire aparţinând Ministerului Administraţiei şi Internelor, situat în localitatea Gheorgheni, jud. Harghita.

8. Sancţiuni disciplinare. Un poliţist local din cadrul acestui compartiment a fost sancţionat disciplinar cu „Mustrare scrisă” pentru neglijenţă repetată în rezolvarea lucrărilor.

9. Dinamica resurselor umane. În cadrul compartimentului s-a încadrat prin transfer un poliţist local din altă localitate.



Yüklə 2,08 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   23




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin