Da’ noi n-aveam scame de astea, ne durea-n paişpe de politică şi de Ceaşcă, n-aveam în sfeclă decât dixtracţia, adică macheală, gagicăreală şi muzici.
Da’ noi n-aveam scame de astea, ne durea-n paişpe de politică şi de Ceaşcă, n-aveam în sfeclă decât dixtracţia, adică macheală, gagicăreală şi muzici.
Identitar, criptic, ludic
Argoul e o variantă socială a limbii, prin care un grup sau o categorie mai restrânsă sau mai largă de vorbitori “marginali” îşi marchează coeziunea internă şi diferenţierea faţă de cultura oficială şi faţă de limba standard.
ipostazele curente ale argoului: limbajul lumii interlope, limbajul tinerilor – dar şi cel al comunicării neconvenţionale între egali
a avea pitici pe creier, a pune bila pe cinci, a se da lebădă, împuşcat în aripă etc.
limbaj artificial, construit cu intenţie, cu ajutorul unor procedee convenţionale ?
limbaj artificial, construit cu intenţie, cu ajutorul unor procedee convenţionale ?
- intercalare de silabe suplimentare, citire a cuvintelor de la sfârşit către început, modificare sistematică a sensurilor etc.
Unele argouri recurg la metode de deformare a cuvintelor de tipul celor din „păsărească” (sau din fr. verlan); în română, aceste zone de încifrare pur formală au însă o pondere neînsemnată, în comparaţie cu dezvoltarea spontană a argoului, în tiparele creativităţii limbii populare.
- varietate lingvistică urbană, care presupune diferenţieri sociale, aglomerări spontane sau impuse (banda, gaşca vs. închisoarea, şcoala, unitatea militară) şi o anumită mobilitate a persoanelor.
- varietate lingvistică urbană, care presupune diferenţieri sociale, aglomerări spontane sau impuse (banda, gaşca vs. închisoarea, şcoala, unitatea militară) şi o anumită mobilitate a persoanelor.
Există limbaje argotice în toate limbile moderne (în fr. argot, în engl. cant, slang etc., în sp. argot, germanía, în it. gergo etc.).
- Prototipul argoului, cel mai clar diferenţiat de limba comună, este limbajul aparţinând lumii interlope: hoţi, escroci, puşcăriaşi, prostituate, cerşetori, vagabonzi.
- Argoul interlop are caracteristicile limbii populare, dar şi trăsături de limbaj tehnic (o terminologie profesională: pontoarcă, fartiţier, tiră) şi procedee proprii, de limbaj secret; împrumută de obicei cuvinte şi expresii din limbile grupurilor celor mai sărace şi marginale (nomazi, emigranţi etc.).
- e cea mai veche formă de argou cunoscută (engl. cant)
În epoca modernă, se dezvoltă şi o variantă lingvistică vorbită, mai ales din raţiuni de expresivitate, dar şi din nonconformism şi solidaritate de generaţie, de grupuri şi categorii sociale mai largi. Acest tip de argou se grefează pe limbajul colocvial, preia masiv elemente şi procedee din zona „interzisă” a argoului interlop, dar creează şi pe cont propriu.
În epoca modernă, se dezvoltă şi o variantă lingvistică vorbită, mai ales din raţiuni de expresivitate, dar şi din nonconformism şi solidaritate de generaţie, de grupuri şi categorii sociale mai largi. Acest tip de argou se grefează pe limbajul colocvial, preia masiv elemente şi procedee din zona „interzisă” a argoului interlop, dar creează şi pe cont propriu.
engl. slang, fr. argot commun, argot moderne
rom. argou comun sau general, limbaj familiar-argotic
- cuprinde cuvinte legate de mediul specific (şcoală, facultate, armată) şi de preocupări ale vârstei (muzică, sport, videojocuri)
- recurge la mai multe repere culturale (tradiţionale sau ale culturii de masă: TV, publicitate)
- împrumută masiv din limbi străine învăţate sistematic (din engleză, în ultimele decenii) etc.
atitudine de nonconformism juvenil, de respingere a adulţilor, solidaritate de generaţie, nevoia de a fi în interiorul grupului (în gaşcă) şi mai ales de a fi la modă.
preferinţa pentru ironie, pentru un ton de indiferenţă şi blazare.
dorinţa de a şoca, de a provoca se manifestă prin utilizarea extrem de frecventă a cuvintelor vulgare, care devin destul de repede simple automatisme, mărci discursive.
expresivitatea ludică joacă un rol mult mai mare decât caracterul secret.
