Singurul exemplu mai recent de grecism care pare să fi intrat direct în argou este paranghelie.
Idişul – limbă provenită din germana dialectală, cu numeroase împrumuturi din ebraică, vorbită de mulţi evrei din Europa Centrală şi de Est – a influenţat într-o anumită măsură limbajul familiar-argotic al ţărilor din zonă. Acestei influenţe îi este specific tocmai faptul că s-a produs în registrul colocvial citadin; unii dintre termeni ajung şi în argoul interlop (blat, clift, husen, ixivă), dar nu acesta este centrul lor de iradiere. Mai probabil, determinante sunt contactele lingvistice în interiorul populaţiei sărace a mahalei evreieşti şi româneşti. În primele decenii ale secolului al XX-lea, aceste medii şi limbajul lor pătrund în literatură (de exemplu prin romanele lui I. Pelz).
Idişul – limbă provenită din germana dialectală, cu numeroase împrumuturi din ebraică, vorbită de mulţi evrei din Europa Centrală şi de Est – a influenţat într-o anumită măsură limbajul familiar-argotic al ţărilor din zonă. Acestei influenţe îi este specific tocmai faptul că s-a produs în registrul colocvial citadin; unii dintre termeni ajung şi în argoul interlop (blat, clift, husen, ixivă), dar nu acesta este centrul lor de iradiere. Mai probabil, determinante sunt contactele lingvistice în interiorul populaţiei sărace a mahalei evreieşti şi româneşti. În primele decenii ale secolului al XX-lea, aceste medii şi limbajul lor pătrund în literatură (de exemplu prin romanele lui I. Pelz).
Din idiş provin termeni azi familiari şi destul de învechiţi – gheşeft „afacere” (la origine, germ. Geschäft), cuşer „cum trebuie, în regulă”, a (se) abţigui „a se îmbăta uşor”, haloimăs, mahăr, şaher-maher (şahăr-mahăr), şperţ etc..
Uneori e greu de stabilit dacă un cuvânt a intrat în română prin idiş sau prin germană; pentru fraier, de exemplu, e mai probabilă sursa germană. În genere, anumite cuvinte din idiş au pătruns în limbajele familiare şi argotice ale mai multor ţări din Europa Centrală şi de Est, ceea ce, iarăşi, face ca sursa directă să fie mai greu de stabilit – sau chiar să fie multiplă, ca în cazul lui blat, preluat probabil şi din idiş, şi din rusă (cu sensuri uşor diferite).
Din germana colocvială pare să fi intrat în argoul românesc (ca şi în cel al ţărilor din jur) fraier; tot de origine germană sunt ţuhaus („închisoare”, din germ. Zuhthaus), zexe (< germ. Sechs) saufamiliarul chix (< Kicks), din jargonul biliardului. Şmecher – iniţial cuvânt fundamental al argoului românesc, astăzi termen colocvial – pare a fi tot de origine germană (< Schmecker, probabil cu sensuri dialectale sau din Rotwelsch).
Din germana colocvială pare să fi intrat în argoul românesc (ca şi în cel al ţărilor din jur) fraier; tot de origine germană sunt ţuhaus („închisoare”, din germ. Zuhthaus), zexe (< germ. Sechs) saufamiliarul chix (< Kicks), din jargonul biliardului. Şmecher – iniţial cuvânt fundamental al argoului românesc, astăzi termen colocvial – pare a fi tot de origine germană (< Schmecker, probabil cu sensuri dialectale sau din Rotwelsch).
Rusismele şest, caraman, tuflă au intrat de mult chiar în argoul interlop, ca şi blat (pătruns şi prin filieră rusă, deşi la origine este cuvânt din idiş). Din ucraineană provin şpagă şi probabil grubă. Un alt termen cheie al infracţionalităţii e şmen, care se poate explica prin mai multe limbi slave.
Rusismele şest, caraman, tuflă au intrat de mult chiar în argoul interlop, ca şi blat (pătruns şi prin filieră rusă, deşi la origine este cuvânt din idiş). Din ucraineană provin şpagă şi probabil grubă. Un alt termen cheie al infracţionalităţii e şmen, care se poate explica prin mai multe limbi slave.
Alţi termeni slavi aparţin mai curând registrului colocvial: ştab, şmotru, a o paşli. Unii trimit destul de direct la rusă, fiind folosiţi în glumă: balşoi („mare”), mahoarcă („tutun/ţigară de proastă calitate”), a gavari sau a găvări („a vorbi”: „Când a trebuit să plece, tot aşa ziceau unii şi alţii: «mamă, să vezi ce gavareşte asta»”, forum.softpedia.com, 7.07.2009).
În lipsa unor contacte directe, împrumuturile romanice sunt foarte puţine; unele dintre ele (de exemplu: bombă „cârciumă, tavernă”) au fost explicate prin argoul contrabandiştilor, contaminat de schimburile din porturile meditaraneene; e vorba însă de simple ipoteze. E mai probabil ca termeni străini care deveniseră mai cunoscuţi în spaţiul românesc (prin muzică, spectacol etc.) să capete utilizări noi în argou, chiar cu sensul lor de bază: it. grande „mare”, în expresia a se da grande, solo „singur” („operează solo”). În argoul mai vechi exista un adjectiv invariabil giorno „frumos”, care a fost explicat pornind de la sintagma „luminaţie a giorno” (= „ca ziua”). Verbul a parli e o adaptare glumeaţă a fr. parler, it. parlare „a vorbi” („Io am o curiozitate însă: ce limbă străineză gavareşte/parleşte doamna N.?” (cotidianul.ro, 21.03.2009).
În lipsa unor contacte directe, împrumuturile romanice sunt foarte puţine; unele dintre ele (de exemplu: bombă „cârciumă, tavernă”) au fost explicate prin argoul contrabandiştilor, contaminat de schimburile din porturile meditaraneene; e vorba însă de simple ipoteze. E mai probabil ca termeni străini care deveniseră mai cunoscuţi în spaţiul românesc (prin muzică, spectacol etc.) să capete utilizări noi în argou, chiar cu sensul lor de bază: it. grande „mare”, în expresia a se da grande, solo „singur” („operează solo”). În argoul mai vechi exista un adjectiv invariabil giorno „frumos”, care a fost explicat pornind de la sintagma „luminaţie a giorno” (= „ca ziua”). Verbul a parli e o adaptare glumeaţă a fr. parler, it. parlare „a vorbi” („Io am o curiozitate însă: ce limbă străineză gavareşte/parleşte doamna N.?” (cotidianul.ro, 21.03.2009).
