Capitolul 9
Phil Chartrukian, tehnician de securitate a sistemelor, intenţionase să intre în Crypto doar un minut — cât să ia nişte hârtii pe care le uitase cu o zi în urmă. Intenţia lui se dovedise departe de ce urma să i se întâmple.
După ce traversă secţia şi păşi în laboratorul Sys-Sec, îşi dădu imediat seama că nu era în regulă ceva. Terminalul de computer care monitoriza permanent procesele din măruntaiele TRANSLTR era nesupravegheat şi monitorul era închis.
Chartrukian strigă tare:
— Hello?
Nu primi nici un răspuns. Laboratorul era imaculat — ca şi cum nimeni nu intrase acolo de ore întregi.
Deşi avea doar douăzeci şi trei de ani şi era relativ nou în echipa Sys-Sec, Chartrukian fusese bine instruit, astfel încât ştia perfect procedurile: un membru Sys-Sec se găsea mereu la datorie în Crypto... mai ales sâmbăta, când nu era nici un criptograf prin preajmă.
Deschise imediat monitorul şi se întoarse spre tabla cu mesaje de pe perete.
— Cine e de gardă? întrebă el cu voce tare, trecând în revistă lista cu nume.
Conform programului, un tânăr boboc pe nume Seidenberg ar fi trebuit să intre în schimb dublu la miezul nopţii trecute. Chartrukian privi împrejur prin laboratorul pustiu şi se încruntă.
— Unde mama naibii e individul?
Privind monitorul cum prinde viaţă, Chartrukian se întrebă dacă Strathmore avea habar că laboratorul Sys-Sec era nepăzit. Pe drum observase draperiile trase în biroul comandantului, ceea ce însemna că şeful era acolo — un lucru aproape banal pentru o zi de sâmbătă. Deşi le cerea criptografilor să îşi ia liber sâmbetele, Strathmore părea să muncească 365 de zile pe an.
Chartrukian avea o singură certitudine — dacă Strathmore descoperea că laboratorul Sys-Sec era nepăzit, bobocul absent avea să-şi piardă slujba. Privi spre telefon, întrebându-se dacă era bine să-l sune pe tânărul tehnician şi să îl avertizeze de pericol. Oamenii din Sys-Sec se supuneau regulii nescrise de a avea grijă unul de altul. În interiorul Crypto, cei din Sys-Sec erau cetăţeni de mâna a doua, permanent la cuţite cu stăpânii moşiei. Nu era nici un secret că criptografii erau cei care stăpâneau peste acest cuib de mai multe miliarde de dolari. Cei de la Sys-Sec erau toleraţi numai pentru că aveau grijă ca jucăriile patronilor să meargă ca unse.
Chartrukian luă o decizie. Puse mâna pe telefon. Numai că nu apucă să ducă receptorul la ureche. Se opri din acţiune brusc, cu ochii fixaţi pe monitorul care se trezise la viaţă. Ca într-un film derulat cu încetinitorul, aşeză receptorul jos şi se holbă cu gura căscată la ecran.
În cele opt luni de Sys-Sec, Phil Chartrukian nu văzuse niciodată monitorul de control al TRANSLTR afişând altceva decât un zero dublu în câmpul orelor. Astăzi era altfel.
„TIMP SCURS: 15.17.21”
— Cincisprezece ore şi şaptesprezece minute? izbucni el, aproape înecându-se. Imposibil!
Reporni ecranul, rugându-se ca acesta să nu se fi setat corect. Numai că, odată revenit la viaţă, monitorul arătă acelaşi lucru.
Chartrukian simţi un fior pe şira spinării. Tehnicienii Sys-Sec din Crypto aveau o singură responsabilitate: să-l ţină „curat” pe TRANSLTR — adică să-l ferească de viruşi.
Chartrukian ştia că un rulaj de cincisprezece ore putea însemna un singur lucru — infecţie. Un fişier bolnav intrase în TRANSLTR şi acum corupea toate procesele interne. Într-o clipă, instrucţia primită îşi făcu simţită prezenţa; nu mai conta că laboratorul Sys-Sec rămăsese nepăzit sau că monitoarele fuseseră stinse. Chartrukian se concentră asupra problemei de fond — TRANSLTR. Apelă imediat jurnalul tuturor fişierelor care intraseră în TRANSLTR în ultimele patruzeci şi opt de ore. Începu să treacă lista în revistă.
„Oare a pătruns un fişier infectat?”, se întrebă el. „Le-a scăpat ceva filtrelor de securitate?”
Drept precauţie, orice fişier care intra în TRANSLTR trebuia să treacă prin ceea ce se numea Mănuşa — o serie de porţi la nivel de circuit, filtre şi programe de dezinfecţie care scanau fişierele în căutarea de viruşi şi subrutine potenţial periculoase. Fişierele conţinând informaţii „necunoscute” pentru Mănuşă erau imediat respinse, fiind apoi luate manual la puricat. Uneori, Mănuşa rejecta întregi fişiere nevinovate pe motiv că includeau un software pe care filtrele nu îl mai întâlniseră înainte. În astfel de cazuri, tehnicienii Sys-Sec treceau la o inspecţie manuală dură şi doar după ce ei confirmau că totul era în regulă fişierul în cauză putea trece de filtrele Mănuşii şi pătrunde în măruntaiele TRANSLTR.
Viruşii de computer erau la fel de diverşi ca şi cei reali. Ca şi în cazul celor din urmă, viruşii de computer aveau un singur scop — să se prindă de o gazdă şi să înceapă replicarea. În acest caz, gazda era TRANSLTR.
Chartrukian era uluit că NSA nu avusese probleme cu viruşii până acum. Mănuşa era un paznic eficient, însă NSA era un căpcăun extrem de lacom, absorbind cantităţi uriaşe de informaţii digitale din întreaga lume. Navigarea printre date semăna cu sexul la întâmplare — cu protecţie sau fără, mai devreme sau mai târziu tot te trezeai cu o boală.
Chartrukian termină de examinat lista de fişiere. Era mai confuz acum decât înainte. Fiecare fişier trecuse cu bine de verificare. Mănuşa nu observase nimic suspect, ceea ce însemna că fişierul din TRANSLTR era perfect curat.
— Atunci de ce dracu’ durează atât? se răţoi el la încăperea pustie. Chartrukian simţi cum începe să asude. Se întrebă dacă era cazul să îl mai deranjeze pe Strathmore şi cu problema asta.
— O testare antivirus, spuse, încercând singur să se calmeze. Ştia că Strathmore ar cere în primul rând un test antivirus. Uitându-se către spaţiul imens pustiu din Crypto, Chartrukian luă o decizie. Încărcă aplicaţia software de testare împotriva viruşilor şi o lansă în execuţie. Testul avea să dureze aproximativ un sfert de oră.
— Să ieşi curat, se rugă el în şoaptă. Curat ca lacrima. Spune-i lui tati că n-ai nimic.
Numai că Chartrukian simţea că nu poate fi vorba de „nimic”. Instinctul îi spunea că un lucru foarte neobişnuit se petrecea în măruntaiele imensei bestii decodificatoare.
Dostları ilə paylaş: |