Dane Rudhyar Astrologia personalităţii

Recapitulare

Ajunşi în acest punct, e bine să revedem ce am stabilit până acum; după aceea va fi mai uşor să încheiem acest capitol cu o foarte scurtă schiţă a unora dintre posibilităţile de extensie şi aplicare a Formulei noastre ciclice. Înainte de toate, am dedus că filozofia timpului, care reprezintă fundalul necesar pentru o vitală şi holistică prezentare a astrologiei, îşi găseşte expresia în mod fundamental în doi factori: momentul şi ciclul. Când, în două capitole precedente am discutat despre esenţa creativă a momentului, sarcina noastră a fost să studiem Ciclul. Am afirmat apoi că, în decursul civilizaţiilor trecute, au fost produse formulele care definesc esenţa şi structura ciclului; şi că asemenea formule, bazate cum erau pe caracteristicile punctelor de vedere asupra lumii civilizaţiilor considerate, serveau ca mijloace cvasi-algebrice de integrare a întregii cunoaşteri posedate de acele civilizaţii. Am analizat pe scurt esenţa Ciclului şi am separat cei trei termeni care, în trinitatea lor, constituie totalitatea: începutul, mijlocul, sfârşitul sau Unul-care-este-la-început, procesul de devenire, Sinteza-Germene - a- sfârşitului.

Am găsit că pot fi determinate trei tipuri fundamentale de viziuni asupra lumii, fiecare dintre ele subliniind una din cele trei componente ale Ciclului şi am studiat pe scurt Formulele ciclice care exprimau concepţia civilizaţiei indiene, cu accentul său devoţional pe monadă sau Unu originar, şi pe aceea a civilizaţiei chineze, cu accentul său etic pe procesul dualist al devenirii care, sub condiţia echilibrării, devine „calea conştientă”, adică Tao, calea ce duce la realizarea în, şi prin, perfecta Armonie.

Am definit apoi cei trei termeni ai noii Formule ciclice: individual, colectiv şi creativ precum şi interdependenţa lor în diferitele stadii ale ciclului. Am subliniat in special punctul de vedere care considera Ciclul drept un proces conducând de la „omul mai puţin individualizat” la „Marele Individualizat” prin opera creativului, proces în care se eliberează elemente colective ce sunt integrate într-o sinteză mai largă. Această sinteză este temelia substanţială a „Marelui Individualizat” care, în schimb, proiectează în mod creativ structurile monadice ale viitorilor „mai puţin individualizaţi”.

Aici apare o complicaţie, deoarece creativul operează în câteva moduri, în concordanţă cu una sau alta din fazele întregului Ciclu considerat. Astfel, se poate referi la diferiţi factori ulteriori care, la început, nu par a fi analogi. Pentru a aduce materia creativului la o focalizare psihologică, am discutat diferite tipuri de „integrare creativă” prin care este rezolvat conflictul dintre individual şi colectiv. Conceptul de „personalitate”, ca bilanţ între tendinţele individuale şi cele colective şi ca întreg creator al fiinţei umane armonizate; conceptul de kundalini, ca proces fizio-psihologic prin care sunt integraţi centrii generici sau colectivi ai corpului şi individului sau centrii conştienţi ai sistemului cerebro-spinal; conceptul de „individuaţie”, aşa cum a fost prezentat de Jung, ca o serie de asimilări ale conţinuturilor de viaţă inconştiente de către ego-ul conştient ... acestea şi multe altele se referă la termenul fundamental: creativul.

În timp ce vorbim de sfârşitul de ciclu ca moment de însumare şi sinteză, trebuie de asemenea să realizăm că acesta reprezintă faza de manifestare maximă a creativului. În alt sens, creativul este factorul care unifică sfârşitul şi începutul tuturor ciclurilor. Şi după cum ciclurile sunt în cadrul ciclurilor, fiecare moment poate fi considerat ca acel moment creativ când sfârşitul unui ciclu dă naştere începutului unui nou ciclu. Acesta este Acum-Creativul - trăind în el, omul devine aseme­nea unui zeu, un agent pentru creativitatea „Marelui Individualizat”, care, la limită, este Dumnezeul universal - Totalitatea Supremă a întregului absolut.

Am putea încheia acest capitol adăugând că cei trei termeni ai Formulei ciclice (individual, colectiv, creativ) ca şi cele trei expresii ale Ciclului (început, mijloc, sfârşit) pot fi corelate cu trei tipuri esenţiale de fiinţe umane - şi, de asemenea, cu trei tipuri fundamentale de viziuni asupra Universului şi problemele sale, adică trei tipuri funda­mentale de cunoaştere.

Credinciosul tipic se uită înapoi către Unul-care-este-la-început. El tânjeşte după unitate, dar această tânjire ia forma unui dor după un trecut glorios şi spiritual, după Vârsta de Aur, care este prima perioadă a ciclului, când „primii născuţi” - Strămoşii divini - trăiau scăldaţi în amintirea strălucitoare a lui Unu. Prin veneraţie şi concentrare credin­ciosul păstrează Imaginea acestui Unu. Astfel, el păstrează vie nu numai amintirea Sursei Originare dar, ca o consecinţă, şi faptul că procesul de viaţa este monist, pentru că este un proces înrădăcinat în Unul.

Omul de ştiinţă şi psihologul (precum şi filozoful de tip bergsonian) studiază procesul şi încearcă, fie să pună ordine în aparenta lui con­fuzie, fie să ajute omul să meargă în siguranţă de-a lungul procesului Până când e atins capătul - natura pe care ei o presupun prin deducţie generală. Ocultistul, dacă este unul adevărat, reprezintă o combinaţie intre credincios şi omul de ştiinţă. Pentru că el cunoaşte, in diferite grade, realitatea şi forma Unului-de-început sau Monadei şi, totodată, el poate cunoaşte rezultatul procesului ce va avea ca finalitate suma integrată care reuneşte într-o sinteză organică toate roadele întregului proces.

Artistul şi filozoful lucrează şi ei, în moduri diferite, în termenii acestui ideal de finalitate; primul, prin producerea de opere de artă, care sunt simboluri profetice ale sintezei organice a Ultimei Zile; ultimul, prin idei referitoare la scopul şi semnificaţia întregului proces vital.

Credinciosul se contopeşte cu Unu originar - care este „Marele Individualizat”, Creatorul său, Tatăl-Mama sa. Această contopire, când nu este directă, se realizează prin intermediul unui învăţător spiritual (guru, preot sau hierofant) care se presupune a fi realizat o asemenea identificare cu Unu originar. Omul de ştiinţă, într-un mod pozitiv, analitic şi truditorul obişnuit, într-un mod pasiv, neajutorat, sunt deopotrivă implicaţi în procesul de devenire, ultimul fiind cu adevărat cufundat în el. Cât despre personalitatea creatoare - fie de forme, fie de semnificaţii - ea strânge în sine nevoile şi dorinţele arzătoare ale colectivului şi le împlineşte în mod creator, cugetând profetic Ia ceea ce va deveni germenele şi arhetipul următoarei faze a ciclului - următoarea „Distribuire”.